3,810 cititori

Sâmbătă iar ne batem cu turcii. Exact ca-n “Scrisoarea a treia”.

Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa în Vâlcea şi am prins toată mărirea şi decăderea fostei echipe de handbal feminin “Oltchim”. Le-am urmărit pe fete de pe vremea când clubul se numea “Chimistul Rm. Vâlcea” şi se zbătea în anonimatul diviziei B. Dar am fost de faţă şi când au câştigat Cupa IHF în ’84 şi în ’89. O întreagă istorie s-a derulat, cu mine martor în tribune. Continuarea

2,678 cititori

Să dăm o şansă baschetului!

L.E. Tocmai am tras la sorţi. Câştigătorii celor două invitaţii duble sunt: Tone Cristina şi Ionut. Dar Ionut a spus că-i donează invitaţia lui Preda Alexandru (da, ştiu, aţi fost doi “Ionuţ” participanţi, a ieşit cel care şi-a scris numele cu majusculă). Aşadar, Cristina Tone şi Alexandru Preda, vă aştept cu câte un mail la adresa de la “Contact” a blogului, prin care să-mi specificaţi cum se poate lua legătura cu voi, ca să dau datele celor de la Clubul Steaua. Trebuie să ne mişcam repede, miercuri e meciul. Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi sper să mă revanşez la un viitor concurs. Sunteţi cei mai mişto cititori!    

Voi aţi ascultat vreodată cum sună un interviu dat de vreun jucător de handbal, baschet, volei, tenis şi alte sporturi care sunt mult mai puţin populare decât fotbalul? Daca nu, o să aveţi un şoc. Oamenii vorbesc o română corectă, se simte că şi-au mai prins degetele în câte o carte sau că în liceu mai stăteau şi pe la ore. Pe scurt îi simţi că au neuronii mai zglobii. Iar treaba asta cred eu că se reflectă şi în sportul pe care îl parctică. Creierul ar trebui să ajute, indiferent de domeniul în care îl foloseşti.
Continuarea