După ce mi-am luat permisul de conducere, m-am înființat la taică-meu și l-am rugat să-mi dea și mie mașina pentru o tură prin oraș. Mi-a râs în nas, evident. O dată, de două ori, de trei ori, de fiecare dată când i-o ceream, îmi explica sfătos că nu-mi dă nimic și că trebuie să-mi pun […]
Mă urc în metrou. E oleacă aglomerat, dar am văzut și mai și. Cetățeanul care șade pe scaunul în fața căruia reușesc să mă proptesc stă liniștit picior peste picior. Chestie care în mod normal m-ar deranja foarte puțin spre deloc, dacă talpa lui stângă nu s-ar odihni imperial pe genunchiul meu drept. Îl împing […]
A sosit timpul să plătiți pe cineva să vă facă PR. Iar dacă aveți deja, a venit vremea să-l dați afară și să angajați pe altcineva, a venit vremea să luați un om capabil să vă spună în față: ”Dacă publicați fotografia asta, eu îmi dau demisia”. Și-o să vă explic imediat de ce. Pentru […]
Eram la volan, mă duceam spre Munchen, și-i dădeam tare că n-aveam de gând să mă opresc nicăieri. Nu că n-aș fi vrut, dar singurii bani pe care i-ai fi găsit pe la mine prin buzunare de-abia îmi ajungeau să mănânc și să bag benzină. Așa că, între să dorm în vreo parcare de prin […]
În această viață am fost la o singură conferință de presă susținută de un politician și mi-a venit să vomit, să fac atac de apoplexie și să omor pe cineva, toate astea în același timp. Omul fusese ministru măcar într-un guvern post-decembrist (dacă nu cumva chiar în două), guvern în care n-a făcut nimic în […]
Pe vremea când radarul uman încă nu era radar uman (adică era, dar n-aveam de unde să bănuiesc asta) și se mulțumea doar cu statutul de cea mai mișto femeie din lume, m-a invitat într-o seară să mâncăm la ea. Probabil voia să mă testeze, voia să se asigure, fără eventuali martori, că nu cioflăi […]
Mâine trebuie să vină doamna Flory de la curățenie. Mai bine zis, trebuia să vină, c-am sunat-o acum să-mi confirme ora și m-a anunțat că nu vine. La telefon m-am comportat totuși ca un bărbat, dar cum am închis, mi-au dat lacrimile și m-au năpădit întrebările existențiale.
Am avut norocul (sau ghinonul, depinde din ce unghi privești) să asist la două răsturnări de situație spectaculoase în țara asta. Prima a fost în ’96, când a fost ales Emil Constantinescu președinte și s-a ieșit în Piața Universitătii de bucurie. Pentru că era prima dată, după revoluție, când românii se scuturau de rămășițele fostului […]
Dacă n-ar fi existat Facebook-ul, probabil n-aș fi ajuns să nu-i mai suport, dar uite că ușor-ușor mi s-a luat și nu mai pot cu ăștia care, o dată la două propoziții, trebuie să bage un „al meu” sau „a mea” când se referă la cei cu care sunt într-o relație. „Al meu a mers […]
Când am început să scriu pe blog, în 2013, online-ul românesc gemea de bloguri, blogușoare și blogulețe, dintre care aveam măcar vreo 15-20 pe care le citeam, dacă nu zilnic, măcar o dată la două zile.
Auziți, am și eu un soi de dilemă morală. În imaginile de mai jos apar niște copii care strâng semnături. Nu bag mâna în foc, dar în poze pare că se vede sigla usr-ului. E cineva pe-aici care știe ce zice legea referitor la această chestiune? Gen, dacă e ok să pui copiii să strângă […]
