Mdeci, am fost ieri pe la prânz până la mega. Nu, nu pentru că apocalipsă, m-am dus doar așa en passant după suc și ciungă. Nfine, stați că nu despre asta voiam să vă povestesc.

La întoarcere, așteptam să se facă verde la trecerea de pietoni de pe Buzești și cum eram io așa pierdut în gândurile mele care nu-mi dau pace, despre soarta oamenirii, despre cine suntem, de unde venim și mai ales încotro ne îndeptăm, de nicăieri, timpanul stâng mi-a fost făcut praf și pulbere de un țignal strident.

Un tataie de pe totuarul de vizavi se apucase să traverseze pe roșu și polițistul aflat exact lângă urechea mea stângă, dar pe care io nu binevoisem să-l observ, a fluierat lung ca să-l oprească pe tătăiț din inedita tentativa de suicid. Inițiativa polițistului s-a soldat cu un oarecare succes, atâta vreme cât a reușit să-l oprească pe liniile de tramvai de la jumătatea drumului.

Ai fi zis că lucrurile se opresc aici. Dar nu. Nu cu tataie al nostu, vajnic moștenitor al dacilor liberi, care a început să vocifereze. Nu se știe de ce, dar 30-40 de secunde cât a mai ținut semaforul ăla până să se facă verde, tataie a măcănit nonstop. Nu înțelegeam clar ce zice, că io sunt și la o vârstă și-am probleme cu auzul sau poate că era doar de la timpanul proaspăt zdrențuit, dar de dat din gură era limpede că dădea.

Buuun, în cele din urmă s-a făcut verde și tataie a venit glonț spre polițist gesticulând foarte supărat.

– Nu e corect.

– Ce anume nu e corect?

– Să aștepți atât până se face verde.

– Dar dacă vă dau eu acum 300 de lei amendă pentru traversare pe culoarea roșie a semaforului, e corect?

Stop joc. N-aveti idee cât de brusc a încetat tataie să mai măcăne, dar mai ales cum i s-a schimbat expresia feței de la agresiv la milog.

Nu, nu i-a dat amendă.

Eu i-aș fi dat, că m-am săturat de ăștia ca de mere acre, iar faptul că era în vârstă mă lasă complet rece. Nu de alta, dar un nesimțit bătrân nu se deosebește în niciun fel de un nesimțit tânăr.