Sâmbâtă, ieri, am avut zi liberă, adică un program inuman pentru mine. În sensul în care ne-am atins de mașini doar cât să le ducem la ședința foto de la cetate, nu m-au lăsat să mă urc în Mercedes să plec în explorare prin împrejurimi. În rest, ne-au târât pe la restaurante unde ne-au obligat […]

„Ai plecat de trei zile cu Meșter și n-ai început să postezi platouri cu mâncare. Ești bine?” este o întrebare pe care am primit-o mai des decât mi-aș fi dorit în ultimele, da exact, trei zile. Să vă mai zic că la un moment dat până și Mara m-a întrebat „nu vă dau de mâncare […]

În fața noastră merge un Passat cu numere de Germania. Ioana: – Ce țară e asta care are „D” la număr? Eu: – E Germania. Ioana: – Germania e cu „G”, nu cu „D”. Eu: – Da, dar Germania se mai numește și Deutschland, cu „D”. Ioana: – Cum adică, ce înseamnă Deutschland? Eu, încercând […]

Am fost mai înainte în cel mai apropiat orășel, Kriopigi pe numele lui, c-aveam nevoie să cumpăr un prelungitor. Intru în două mini-marketuri (bine, ei le zic super-marketuri), n-aveau. Mă îndreptam pleoștit spre mașină, când îl văd și pe-al treilea. Hai să intru și-aici, îmi zic, deși părea cel mai mic și mai sărăcăcios. Intru. […]

Avem doar vlog pe acest subiect. Pentru că îmi era imposibil să stau să scriu tot ce aveam eu în cap sa vă spun despre locul ăsta din Grecia pe care l-am ales pentru vacanță. Dar să știți c-a ieșit binișor vlogul, având în vedere c-am lucrat doar cu telefonul și-am folosit pe post de […]