Nu, nu, nu, Atena nu se compară din niciun punct de vedere cu Salonicul. Poate doar la haosul din trafic, în rest nu ai cum să le compari. Nu mi-a făcut impresia niciun moment de oraș lăsat în paragină cum s-a întâmplat la Salonic din primul moment în care am călcat pe străzi.

Atena este capitala unei țări cu tradiție culturală și cu o istorie imensă, treabă care se simte la fiecare pas. Oriunde te-ai uita, vezi milenii de istorie, iar asta o face să transmită un singur lucru: măreție.

Da, nu e Londra, nu e Roma, nu e Paris sau Madrid, dar este un oraș care-ți spune la fiecare pas: aici a început istoria, restul doar au dus-o mai departe.

Îmi pare rău pentru cei care mi-au transmis că la Atena e mai rău decât la Salonic, dar nu este nici pe departe adevărat.

Da, sunt și aici străzi care arată rău, trotuare peticite, dar infrastructura nu arată mai prost decât în București, să zicem. Oricum nu contează cum arată, după cum ziceam, pentru că oricum ar arăta, totul este anulat de modul în care Atena reușește să te facă să înțelegi că ai în față un oraș care a început să se formeze încă din Epoca Bronzului. Iar asta se simte inclusiv din modul demențial în care miros portocalii ăia care sunt efectiv peste tot.

Prieteni, dacă n-ați vizitat capitala Greciei, cred că este momentul s-o treceți pe lista scurtă.

Acum vă las cu niște poze. Sunt parțial din Atena, parțial din insula Aegina (unde am fost ieri).

P.S. Calamarii ăia la grătar, din ultima poză, să știți că sunt printre cei mai buni pe care i-am mâncat în această viață. Și nu atât calamarii în sine, că p-ăia e greu să-i greșești când îi faci la grătar, dar salata aia cu care vin este Dumnezeu. Se combină atât de bine gusturile încât doar asta voi mânca în fiecare seară până plecăm.