La o consultare fugară a wikipedia o să afli că doamna Andreea Paul Vass este „prim-vicepreşedintele PNL, deputat în Parlamentul României (2012–2016), doctor în economie, lector universitar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, după o carieră de cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române (2001-2008)”.

Cu alte cuvinte această femeie, pe lângă titlurile pe care şi le-a dobândit singură (în condiţiile de faţă nu pot să nu mă întreb în ce mod), a fost investită de către populaţie şi într-o funcţie de conducere a sărmanei noastre ţări. Eu, personal, aş fi avut de la un astfel de om o singură pretenţie: să nu mă mintă! În rest, competenţele ei mă lasă rece.

Ei bine, doamna Vass tocmai asta a ales să facă. Păi ce încredere mai pot să am eu în cineva care minte, cu o dezinvoltură patologică, în acest mod (printscreen via zoso):

mihai_vasilescu_andreea_paul_vass

Acum să-mi spuneţi şi mie cum aş mai putea să cred vreodată ceva din ce declară femeia asta? Ce m-ar putea face să nu mă întreb dacă după ce afirmă azi ceva, peste două zile n-o să spună cu totul şi cu totul altceva? Dar ştiţi ce e şi mai grav? Andreea Paul Vass este dascăl! Pe mâinile ei ajung mulţi dintre copiii noştri. Ca să ce? Să-i înveţe cum să mintă? Nu, mulţumesc, nu am nevoie!

Mai vreau să spun doar atât. Habar nu am dacă este căsătorită sau nu, dar sfatul meu pentru domnul Vass (sau care i-o fi numele, dacă există) ar fi să-i verifice mai atent spusele. Nu de alta, dar dacă doamna poate să aibă „amnezii” din astea controlate, în spaţiul public, nu văd ce ar putea s-o împiedice să mintă şi acasa: „Ţuţi, am fost la o întrunire la Focşani, streaper-ul ăla care apare în fotografii e preşedintele organizaţiei de tineret Vrancea. Şi ce vezi tu că ţineam în gură este un microfon”. 

Păi, na, dacă dumneaei ne ia la mişto, noi de ce n-am avea dreptul?