Citeam zilele trecute la prietenul Vulpescu despre topul celor de la foodpanda cu deserturile din copilăria românilor. Ba chiar a venit şi el cu unul personal, tot pe subiectul ăsta. Şi m-am amuzat oleacă, pentru că niciunul dintre ele nu coincide cu topul meu. Nu pentru că nu mi-ar plăcea dulciurile despre care e vorba, ci pentru că, practic, pe vremea copilărie mele nu aveai din ce să le faci. Cel puţin in oraşul în care am copilarit eu, Râmnicu Vâlcea, ingredientele necesare realizării oricărei prăjituri se cumpărau pe cartelă (adică raţii lunare infime – explicaţie pentru generaţia Facebook care se uită acum mirată în monitoare). Da, da, absolut tot ce ar fi putut constitui un component pentru dulciuri era drastic raţionalizat: lapte, ouă, ulei, făină, zahăr. Doar cacao era la liber, dar nu găseai nicăieri.
Prin urmare am să vă zic eu aici topul deserturilor pe care mi le aduc aminte cel mai bine, pentru că astea erau cele de toate zilele. Restul se făceau doar la ocazii speciale şi de sărbători.
Friganele (frigănele). Felii de pâine înmuiate în lapte, apoi în ouă bătute şi prajite în ulei încins. Cât erau fierbinţi, peste ele se turna zahăr tos. Dap, ştiu, cel puţin trei hipsteri raw-vegani au făcut icter mecanic citind chestia asta. Dar acesta-i adevărul. A mai mâncat cineva dintre voi aşa ceva?
Papanaşi. Dar nu ăştia care se găsesc acum pe la restaurante. Eu îî stiu cu totul altfel. Din brânză dulce şi ou, tot prăjiţi in ulei, dar cu zahăr pudră deasupra. Beton, îmi plouă în gură când scriu. Hipsterii raw-vegani deja dau în infarct. Voi? Ştiţi despre ce vorbesc?
Oranjadă la plic. Dap, se găseau niste pliculeţe cu un praf colorat şi dulce în ele pe care ar fi trebuit să-l amesteci cu apă ca să bei „oranjadă”. Doar fraierii făceau asta. Băietii deştepţi îl haleau direct din plic, pe post de „ceva dulce”. Alooo, hipsterii, mai trăiţi vreunul?
Şodou. Un gălbenuş de ou se freca bine de tot cu zahăr pudră şi o lingură de cacao. Dar prin „bine de tot” înţeleg până-ţi cădeau mâinile si chiar un pic mai mult. Dura minim o oră să-l prepari şi în trei minute îl mâncai. P-ăsta l-ar fi consumat şi raw-veganii, măcar pentru oul ala crud.
Bananele şi portocalele. De fapt cu bananele aberez, pentru că la „revoluţie” aveam deja vreo câţiva ani buni de când nu mai văzusem aşa ceva. Iar portocale găseai doar iarna şi numai cu pile. Stăpâneam o adevărata arta de a le mânca. Încet, foarte încet, savurând fiecare îmbucătură. Oricum nu aveam voie mai mult de două-trei pe zi, chiar dacă existau momente când erau câteva kilograme în casă. „Ce eşti nebun, vrei să le mănânci azi pe toate? Mai lasă şi pentru mâine, poimâine”.
Cam astea sunt dulciurile copilariei mele. Cel puţin cele pe care le consumam în mod frecvent. Restul, doar la ocazii. Că doar nu era să prăpădesti zahărul, ouăle şi uleiul aşa, aiurea.
Ia, să vă aud şi pe voi cu ce v-aţi îndulcit copilaria. Poate aţi fost mai norocoşi decât mine.
Laptele de pasare. Mai rar, dar se afla printre delicatesele cu care mi-am indulcit copilaria. Tin minte cand a descoperit maica-mea un loc secret unde se oua o gaina care parea ca nu se mai oua la cuibar. A fost dezmat atunci. Lapte de pasare din vreo 10 oua.
Papanasii erau alta bucurie, insa mama ii pregatea altfel decat maica-ta. Nu erau prajiti ci fierti si apoi tavaliti prin pesmet cu zahar.
In rest, cam ce ai enumerat tu acolo, erau si deliciile noastre.
Acum mi-as pregati niste friganele, dar sunt la serviciu. Cred ca nu o sa iti mai citesc articolele decat de acasa 😛
Comentariu beton!11
@Labrador, făcea şi mama lapte de pasăre. Mai rar decât trecea cometa Halley. 🙂
Pls pls pls reteta de papanasi fierti? sotul tot mi-a zis de asta dar n-am reteta „aia de pe vremuri”?
Nu o da nimeni… Sunt rai! ?? n-au pic de mila ca baloșesc pe aici.. ?
negresa de post a mamei – cu dulceata si apa minerala- o facea repede si disparea si mai repede ca eram 5 copii la masa
placinte de mere si cu branza – minim 10 oua la tava de placinta plus cozonacii incarcati de rahat si stafide si nuci
o sun pe mama sa o intreb cand mai face un cozonac – ca asa zapacesti tu oamenii cu intrebarile :p
@Gabriela, ai noroc că nu-mi place cozonacul. :))))
friganelele la noi se numesc…pita cu ou, simplu, sau pe ungureste bundas kenere (se scrie altfel dar nu stiu cum :D) tin minte ca faceau mamele colegelor de scoala, a mea facea doar pita prajita cu ulei si zahar deasupra
nu-mi amintesc sa nu fii avut dulciuri in copilarie ca tata avea el ceva pile si tot mai prindeam cate ceva, portocale …evident la revelion si pepsi la fel
in schimb treceau multi polonezi prn zona…noi pasteam mieii langa calea ferata…astia de acuma nu stiu ce-i aia sa stai cu mieii la pascut 😀 …si faceam cu mana la masinile cu nr straine…si ne aruncau cateva bomboane…vb ta…raiul era…si abia asteptam sa pastem mieii 🙂
mama nu stia sa faca decat chec si cornulete…le facea des…ei au fost 12 copii…de unde naiba sa-i invete bunica sa faca prajituri :)))) nici nu apuca probabil sa intre in cuptor 🙂
MIhai…ce subiect ti-ai ales acuma cand io-s la dieta :)))) misto 🙂
da, da…si laptele de pasare era la putere…noi fiind la tara… ouale erau o idee mai lesne
@nagaq, cornuleţe, am uitat de ele. Cred că de-aia le urăsc acum.
Friganele erau pentru mine [Prajitura saracului } !! In rest tot ca tine !!!
@sorin, pentru toţi erau. Dar na, de unde altceva?
Ca ăia din poza ta ieșeau papanașii prăjiți ai mamei. Mai făcea și fierți, dar aia erau cu gris. Clătitele! !! De sirop Bem-Bem știe cineva? Set de gume Baltazar îmi cumpărasem intr-o excursie la Drobeta TS. Și-mi mai plăceau Indienele de la Gladiola…
@Elena P, DACĂ prindeai indiene la Gladiola. 😉
Eh,eu am fost un pic mai norocoasa-aveam o matusa in Elvetia(are80 de ani acum si o sa o tin minte toata vietisoara mea!) Iar de sarbatori(Paste si Craciun)ne trimitea pachet,cu ciocolata elvetiana frateee,cea mai buna de pe planeta! Ba nu,din Univers. Tin minte ca mancam din patratelele de ciocolata cu portia,o imparteam pe zile,doua patratele azi,doua maine si tot asa…..bineinteles ca nu-mi ajungea decat pt o zi! O puneam in dulapior si stateam cu gandul numai si numai la ea. „Mai mananc o patratica si maine imi ramane doar una” , Eh ce vremuri,nu am mai intalnit ciocolata atat de buna niciodata,cu toate ca o caut si acum prin magazine.Si off topic,in pachetul din Elvetia matusi-mea punea ceva si pt mama si tata,pt mama erau lavete si chestii pt bucatarie(saraca) si tin minte ca mama folosea lavetele pana se dezintegrau! Le spala cu clor. Iar lui tata tigari(kent)pe care le desfaceam la fundul pachetului si furam cate una,apoi il lipeam la loc(eram artista) !
Cat despre dulciurile descrise de tine,daaaa erau in restul anului in pauza dintre sarbatori. Treaba cu galbenusul frecat cu zahar il numeam”gogal-mogal”(a se citi a-ul cu caciulita). Eheeee si cate ar mai fi de spus….
@felix, mătușă în Elveția? Mamăăăă, aș fi ucis pentru așa ceva. 🙂
Clatite, din care mama nu apuca nici sa guste. Gogosi si cornulete. pe care le facea rar si multe astfel incat mancam din ele o saptamana chiar daca se faceau beton…Sau, de mare criza, halva turceasca. Era asa o chestie care se facea pe foc, gen budinca, in care se punea faina, untura si cacao…bleah. Acum nu as mai manca asa ceva nici daca ma bati. Atunci era maaaare delicatesa….:))
@claudia, prindeam clatite din an în paște. Și le mâncam cu zahăr, nu-mi plac nici acum cu gem sau dulceață.
Clătite, salam de biscuiți, orez cu lapte, griș cu lapte și dulceață. Ingrediente puține dar gustul de neuitat. Eu îmi mai făceam deserturi rapide, gen: măr ras cu biscuite sau morcov ras cu zahăr. Nu am copilărit pe vremea răposatului, dar nici în copilăria mea încă nu se găseau oriunde toate bunătățile 🙂
@Roxi, aaa, tu esti deja generația „banane la orice chioșc”. 😉
Nu erau bananele chiar la fiecare colț, cel puțin nu în orășelul de unde provin eu. Fiind orășel mai mic, bananele și mai scumpe decat merele de exemplu, nu se vindeau repede și astfel nu își permiteau buticarii să aducă banane prea des să li se înegrească în magazin. Că se înegresc și repede. Dar îmi amintesc prima data când am văzut kiwi în magazin, eram tare curioasă să îl probez. Se vindea la bucată și era destul de scump, l-am probat mulți ani după ce l-am vazut :))
Dar da, metaforic vorbind sunt generația aia, “banane la orice chioșc” care am copilărit după 89.
@Roxi, fix la fel am reacționat și eu când am văzut primul kiwi. 🙂
Babaiete, dracu’ stie cum o mers al meu tata prin RDG, s-o venit inapoi cu niste ciocolata, vreo 5-6 bucati cred (din cauza de securitate, control blabla) am mancat un an din ele.Cand mi-o zis ce magazine au aia, ma uitam ca prostu’…si era RDG, nu RFG!In rest, mancam cu placere batoanele alea de erau 5 lei la Alimentara, alea cu lapte, erau cu aroma de lamaie sau portocale.Sau la strabunicu, paine cu zahar.Cred ca terminam cu fratele meu 0,5 kg de zahar la 4 felii de paine!
@Batranu’, în RDG era raiul pe lângă ce se întâmpla la noi.
pai din ce facea mama erau cam asa : negresele, prajitura rasa (coca rasa in doua trei straturi cu gem intre ele); cozonac; chec si pandispan (dupa care nu m-am omorat niciodata); nuci umplute cu crema (avea forma pt nuci); saratele (si pt asta avea forma); gogosi ; scovergi (tot un fel de gogosi) ; friganele…normal 🙂 .. si cam atat imi aduc aminte..
in plus mai mancam de la coferie (pe atunci-inafara de prajituri) batoanele cu lapte care am mai gasit si azi nu stiu de la ce firma dar se apropie destul de mult de cele de pe atunci…
@Bogdan, tu despre ce perioadă vorbești? Și ce oraș?
Copilaria … Innnnnnaiiiinte si imediat dupa revolutie.
Constanta ??
mdap, confirm. toate astea le-am avut şi noi pe masă.
în plus: teancuri, teancuri de clătite – erau ieftine, un ou, maxim două, lapte îndoit cu apă, gemuri, miere sau doar zahăr presărat. a, şi chec, frate! era o filieră întreagă de circulaţie a unor reţete din ce în ce mai economice. cred că într-un final, reuşeau să obţină formula de a face chec din nimic! marmorat cu cacao, desigur.
ps. la noi, friganelele ( sau bundaş) erau şi în varianta sărată
asa e.. am uitat de clatite.. 😀 :))
@catherine, da, iar mama nu voia să „îndoaie” laptele cu apă, la clătite. Și de-aia tot rar le vedeam la față. 😉
Sfinte dulce, credeam ca sunt singura cu genul ALA de papanasi. Ii facea mama si cum mai zic si in prezent, daca aveam o trotineta, dadeam ture pe langa aragaz pana erau gata si ii mancam fierbinti, de-mi sfaraia limba.
Tin minte ca la 19 ani, cand am plecat la facultate, ajunsesem la un moment dat la un restaurantel si vazand papanasi in meniu, am comandat imediat. Cand i-am primit, eram consternata. Ce papanasi is astia, domle?!
As mai adauga la lista ciocolata de casa, desi se intampla rar, si bomboanele de pom, alea tari ca piatra de-ti pocneau dintii cand incercai sa musti din ele.
(nu aveam decat 3 ani la revolutie, dar nici primii ani ce i-au urmat nu au fost prea diferiti la noi. drept urmare inca ma desfatam cu aceste bunatati rarissime, hence the memories)
@E., mi-ai adus aminte. Într-o zi când eram în criză de dulce am mâncat bomboanele de pom pe care le refoloseau ai mei de minim zece ani. Erau tari ca oțelul dar nu m-am lăsat, le-am biruit. Să vezi fața maică-mii când a venit Crăciunul. 😀
:)))))) Și? Dinți mai aveai? 😀
@E., da, da, am ros cu grijă la ele că nu mă grăbeam nicăieri.
Friganelele ie viata mea! Cu zahar vanilat! Vai mie!
in rest nu ma vait ca tataia era smecher si am crapat fara numar de detoate!
@Nicoleta, piloși, bă, piloși. 😀
Lapte de pasare, clatite, papanasi fierti (se fac cu gris, ou, branza de vaci), mere in aluat (aluat de clatite + mere rase, totul prajit), coltunasi cu visine, inghetata de casa (vanilie, zmeura), cozonac, pasca, invartita cu branza, chec, scovergi, gogosi, strudel cu mere, baclava, choux a la creme… Am crescut la tara cu bunica, o mare gospodina, de la care am invatat sa fac toate cele de mai sus.
@Anaoi, aaa, și la țară măcar aveați lapte si ouă. Corect.
Scovergi, uscatele, cornulete…dar numai cand mergeam la tara unde „gaseai” mai usor lapte, oua, faina etc. Bineinteles, cele spuse mai sus, cu exceptia bananelor. Pana in ’90 n-am stiut ce-s alea. In schimb, am avut noroc vreun an si ceva cu tata care fusese detasat la o unitate in Constanta (orasul asta m-a urmarit de mic!!!??). Venea acasa sambata seara si pleca duminica la pranz inapoi. Ei bine, sambata seara, cand ajungea, punea pe dulap un teanc de ciocolati (sau ciocolate?) cum nu mai vazusem: 10-12 bucati, cu coniac, amarui, cu tot felul de umpluturi…..de vis!N-am intrebat de unde le lua, dar, deh, era portul acolo! Bine, port era si in Braila, unde locuiam pe atunci, dar nu gaseai asa ceva. Aaa, si mai erau un fel de bomboane de ciocolata mici, patrate, invelite intr-un staniol pe care nu prea puteai sa-l desfaci, asa ca il mancai cu totul. Ce amintiri….incerc sa mi le sterg din memorie, multumit ca nu mai traim acele vremuri.
@Ionut, hai că ăsta e dublură. Da’ nu pot să-l șterg.
@Mihai, eu ti-am zis ca am trimis o data, n-am vazut postarea si am luat-o de la capat. Cu adaugiri?? Vezi ca si Catalin a avut probleme. Sa nu fie de la tine…!
@Ionut, ba da, de la mine a fost. Mi-a făcut figuri un plugin. 🙁
Friganele da, si mama mai facea ceva ce se numea „frecatzei”, adica niste faina cu ou din care facea nuste galuste mici pe care le fierbea in lapte cu zahar vanilat. Mancam ca nebunii, la fel si paste cu branza.
@Oana, să știi că parcă-mi sună cunoscut „frecăței” ăsta.
la noi..frecateii astia se puneau in supa de gaina…la care apropo i se zice si acuma supa dulce….nu e dulce dar asa i se zice 🙂
Eram terminată după ȘARLOTĂ. Costa 2,5 lei :))
@Irina Maria, din aia care se făcea tot din praf, nu?
:)))))))))))) Aha, acum înțeleg de ce am celulită :))))))
Toate cele de mai sus, cu exceptia bananelor, pe care le-am vazut abia prin ’90. Scovergi, uscatele, cornulete si alte tipuri de prajituri mai mancam, dar doar cand mergeam la tara, la bunici, unde „gaseai” mai usor lapte, oua, branza, faina si chiar miere de albine. Si am mai avut un mare noroc: tata a fost detasat vreun an si ceva la o unitate militara prin Constanta (orasul asta m-a urmarit de mic si sunt convins ca si unul din piticii mei va ajunge vreodata p-acolo ??). Ei, si, cand venea sambata seara acasa (duminica pleca inapoi), aducea un teanc de vreo 10-12 ciocolati (ciocolate?), de toate felurile, amarui, cu umpluturi diverse, cu coniac….de vis! Deh, era portul acolo.?? Aveam si noi port in Braila, unde locuiam pe atunci, dar nu gaseai asa ceva. Huzureala s-a terminat cand l-au detasat in Bucuresti: aducea ascutitori, scobitori si cate o jucarie din an in paste.? N-am inteles prin ’87, cand ne-am mutat, de ce a ales Bucurestiul si nu Constanta!! Pai, eu de unde mai mancam ciocolata? ??
@Ionut, și ce? Ascuțitorile nu se puteau mânca? :)))))
@Mihai, imi pare rau, dar aveam alte gusturi: preferam fosforul de la betele de chibrit. D-aia oi fi asa destept????
@Ionut, am încercat și eu dar nu mă coafa. 😀
@Mihai, am ceva probleme cu netul si am postat de doua ori. Sry!
@Ionut, mai bine de două ori decât niciodată. 😀
Pe langa friganele si cam tot ce este enumerate mai sus, imi aduc aminte de bunica, Dumnezeu sa o ierte, care facea niste coltunasi de te lingeai pe degetele de la picioare. Le facea din aluat, umplute cu gem de prune dulce-acrisor si fierte intr-un ceaun, la foc de lemne. Ori puneam miere peste ei (avea bunicul vreo 3 stupi), ori faceam zahar pudra manual..cu un fel de mojar si pistil din aluminiu, facute tot de bunicul. Eram cam vreo 10 verisori si un ceaun se termina cand era ridicat de pe foc….fugeam cu ele prin curte, sa se raceasca…asa ne invatase un unchi nebun…
Cozonacul nu mai zic…scos din cuptor (si ce daca se lipea de stomac…durere la basca, frate) cu lapte muls proaspat…
Bunicul facea un fel de halva din nuca sfaramata si miere, mai punea ceva dar nu stiu ce ca nu ne-a lasat sa vedem…oricum, era o nebunie..ti se lipea de degete si lingea la ele de se albea pielea pe burice…:)
Din comert imi placeau la nebunie batoanele alea cu lapte, inghetata in pachet de hartie si erau niste biscuiti Chindia, parca…deliciosi…de multe ori ii inmuiam in lapte.
AAAAA, s anu uit…furam si mancam zaharul din camara cu dopul de plastic, sa nu se cunoasca….:))
@SorinB, auzi, lasă astea. Negresele de la tine de acolo ce dulciuri fac?
Imi facea tataiul meu friganele de cel putin 3 ori pe saptamana, desi p-atunci, nestiind aceasta denumire, era tare greu sa te plangi si sa te rogi sa-ti faca: ”te rog, te rog, te rog vreau paine prajita cu ou, lapte si cu zahar si mai repede tataie, mai repede ca mor de pofta si cu mult, mult zahar si pe paine si pe langa” si automat venea raspunsul: cadeln’ta ma-tii, cate vrei? :))) Chiar mi-ai facut pofta si am sa le fac si eu diseara, desi nu mai au acelasi gust fara o cadeln’ta pe post de injuratura :)) Plus ca-n fiecare duminica se faceau ba diverse prajituri, ba gogosi, uscatele, scovergi, placinte, important era sa fie ceva dulce pe masa…am avut noroc de vremuri dulci :))
@Laura, dacă faci diseară să pui și tu poză aici, da? 🙂
Bai eu m-am nascut in 89 deci nu am pris vremuri asa grele dar ca si dulce mai traditional imi place turta dulce ( gen o gogoasa plata si cam de diametru unei tigai ) cu zagar sau gem, gogosi, pufarine, mancare de gutui… Am prins si teckurile de faceam cheta 5 insi sa ne luam 2 pahare mari de teck:)) ma rog ca tata a fost in germania prin 93 si 94 de mi-a adus baxuri de twix bounty mars heidi alune la cutie felix ursuleti gumati si cate si maicate… Asta e partea a doua 😀 :))
@Catalin, twix, mars, bounty? Du-te, nene, si lasă-ne, răfățatule! 😀
Ce hater ! In loc sa te bucuri pt mine… Ma faci sa ma razgandesc in legatura cu fripturile alea ! Ba, postasem mai devrme dar nuj ce rahat a avut ca nu s-a trimis… Ai auzit de coleasa sau paine cu margarina la cuptor ?
@Catalin, nope, de niciuna dintre ele.
Mie asa lene sa scriu reteta… Diseara camd ajung acasa. :))
@Catalin, da. Să nu uiți. 🙂
zici de coleasa? de unde esti? ca asa nu se zice prin multe parti….la noi colesa rece cu povila era la rang de cinste…ca putea fi zilnica…povila= dulceata de poame perji la ceaun 🙂
Ma crezi ca din toate cele enumerate mai sus numai friganele?(bine sodoul-il uram, numai cand aveam dureri in gat „almost never”, ca eram genul de copil de care nici raceala nu avea unde sa se lipeasca?). Nici banane/portocale decat daca veneau neamuri? Acum, cu drag „termin” o paine feliata sa fac friganele? le ador?. Aaa mai era inghetata de casa(o uram) si inghetata din comert,(tot niste neamuri au adus-o si p-aia), ca pachetul de unt(polar-incredibil inca se gaseste!!!) bai saracie, viata nasoala de copii am avut? de la sotul am invatat sa fac „prajitura cu aluat ras” bestiala? si șarlota la sarbatori?
@kya, ia să mă inviți la niște friganele. 🙂
Se rezolva boss? nasol ca netul asta n-are miros ca parfumam pe toata lumea cuuuuu figaneleeee? auuuuu viataaaaa meaaaaa? aaaauuuu friganeaaaauaaaa?
Painea prajita (friganele) a fost micul dejun al copilariei mele, bunica-mea, odihneasca-se in pace, ne turna repede ceva dulce, renumitele scovergi, matusa-mea facea o ciocolata de casa atat de buna ca iti venea sa arunci cu caciula in caini.
Mai exista grisul cu lapte a lui sora-mea aia mica, va imaginati ca primea juma` din portie :).
Dar delicatesa prin excelenta pentru mine, era zaharul candel. Si acum pot rememora gustul lui amestecat cu mirosul izbitor de peste de pe mainile vanzatoarei de la alimentara. Apoi, mai era Cico si Pepsi, astea date pe sub mana de catre sotii carciumari, care erau si nasii mei de botez.
Astea sunt dupa vremea cealalta, lista ar putea continua cu „bunatati” intrate repede pe piata romaneasca in vremea asta, dar asta e alta poveste.
@lectorarumana, doamne, cât aș vrea să beau un cico. 🙂
Eu cumparam halvita si nuga facute de o turcoaica,halvita o intindeam si o mestecam ca pe cingo…bautura mea preferata in copilarie era braga.
@dede cati, eu am băut braga pentru prima oară , acum câțiva ani, deci recent. Îmi povestea maică-mea despre ea, dar în Vâlcea nu făcea nimeni.
Si siropul ala de zmeura pe care trebuia sa-l indoiesti cu apa. Si ce-l mai indoiam!
@Mihai, la Carrefour au, acum ramane de gustat si sa-mi zici daca e la fel ca aia de pe vremea lu` raposatu`. Desi, nu prea cred!
@lectorarumana, au cico? Eu știam de brifcor. Sigur nu confunzi?
Colțunasi cu brânza sau gem de caise, papanaşi, pandişpan, alivenci, strudele cu mere sau hanklich… eeeh, vremuri apuse…
@uprrann, ce naiba sunt alea hanklich?
Un soi de placinta saseasca. Bunica-mea o facea doar la sarbatori, dar maica-mea in schimb facea cam la fiecare doua saptamani.
@upprann, mi-a plouat în gură.
Uite, aici am vazut. http://www.carrefour-online.ro/bauturi_si_tutun/sucuri/sucuri_carbogazoase/bautura_racoritoare_carbogazoasa_cu_suc_natural_de_portocale_2_5l_cico
@lectorarumana, ce chestie. Trebuie să-l încerc. 😉
Eu n-am prins nici măcar pe țeava tunului Revoluția, dar pâinea cu ou a fost dulcele copilăriei mele. Tot așa prăjită în ulei cu zahăr deasupra. Abia acum câțiva ani am descoperit că pâinea în ou poate fi mâncată și cu cașcaval și mujdei de usturoi. Ah, ce poftă îmi e… :)))
@Andreea, ce-i drept mi-ai făcut și mie poftă. 🙂
În cel mai rău caz, o felie de pâine udată, presărată cu zahăr ori o linguriţă de dulceaţă/şerbet cu apă; în cel mai bun -clătite, ciocolată de casă, cremă de zahăr ars, cornuleţe, orez/griş cu lapte, smântână cu dulceaţă şi, dacă îşi mai aduce aminte cineva de el, FOSFARIN, un fel de praf de budincă/şarlotă care se găsea rar, rar de tot.O singură dată am mâncat zahăr candel şi am rămas cu o slăbiciune pentru el, am găsit într-o zi la Lidl şi era să cumpăr tot stocul.Deh, reminiscenţe… Şi Pepsi, dar trebuia să ai pile & relaţii la cofetărie.Am fost odată la o petrecere unde gazda, fiu de farmacist, ne-a suplimentat pepsi-ul cu tablete de cofeină, să vezi apoi mişcări browniene! Şi pentru Pepsi am o atracţie nesănătoasă care datează de-atunci, Epoca de Aur m-a lăsat cu sechele…
@CrisS, eu am fost entuziasmat când Pepsi a lansat, de curând, sticlele de forma celor de atunci. Mi-am luat în neștire. 🙂
de fosfarin imi amintesc asa ..ca prin vis 🙂
@mihai … am citit si eu acum articolul deschis la „Citeam zilele trecute la prietenul Vulpescu” si mi-am adus aminte de gris cu lapte… 😀
yam yam… si acum mai imi face sotia gris cu lapte sau si cu gem… si sa nu razi ca te sparg :)) e o nebunie 😀 🙂 mor dupa el 😀
@Bogdan, îl urăsc. :))))
Noi am fost mai norocoşi, pe vremea împuşcatului,ne făcea maică-mea cu ligheanul gogoşi, pişcoturi si biscuiţi de casă, salam de biscuiţi( pe-atunci biscuiţii popular erau cei mai ieftini) gălusti cu prune, frigănele cănd aproape se termina raţia de zahăr, cozonac de sărbatori si nuci umplute cu cremă de ciocolată, de revelion intodeauna tort, macaroane cu pesmet, nucă si zahăr, iar iarna făcea paine de casa şi-o înmuia în vin fiert dulce, astea şi-acum pentru mine sunt cele mai bune dulciuri. Avea o carte de bucate, cred că a Sandei Marin, după ea am făcut şi eu primele fursecuri când aveam vre-o 8 ani, dispărea făina si zahărul de intrase maică-mea la idei 🙂
@Adina, chiar că norocoși.
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/12038357_10153643481292834_5185585593454936133_n.jpg?oh=9bbbf0c239a80fb2ce813cb139de53f9&oe=5694624A
Pt. tine de la amicul Tony (INTRUNA, INTRUNA, INTRUNA)- asta meriti, pt ca sunt la dieta si nu suport sa-mi amintesc papanasii fierti si sodoul facut fara cacao! 🙂 Aoleu…si ciocolata aia chinezeasca care avea pe ambalaj o albina deasupra fagurelui…
@Dorina, da? Faci din astea? Biiiiine. Ți-o plătesc eu.
ciocolata aia se numea Royal 🙂
poale-n brau, biscuiti de casa si cornulete. si de Craciun erau turtele de la bunica-mea. insa trebuie sa recunosc ca mama lucra la Romtelecom si prindea Casa de comenzi. rar dar asa mai aveam o ciocolata chinezeasca din aia cu pestisori parca, niste ciocolatele mici-mici cu poleiala aurie, o nutela (si mai rar chiar) si faimoasele bomboane cubaneze. manca tot blocul. si pe timp de vara prajituri de la cofetarie si brifcor. copilarie nefericita la naiba! ahhh, iar friganele am mancat chiar azi dimineata 🙂
@lulu, ai mâncat friganele azi dimineață??? Tare!
recunosc. si pot sa si jur cu mana pe biblie
@lulu, cu zahăr, mă? Cu tot ce trebuie?
Băejdinebun??? Frigănele și acum face mama săraca la comandă pentru mine (soției nu-i prea plac deci nu insist; e bine să ai alternative 🙂 ). Bunica din partea mamei mai făcea ”taște” (cred că vine din germană și însemna umplutură de prune între două felii de cocă din făină și cartof fiert, tăiate frumos cu rotiță d-aia profilată, cam cum e acum roata de tăiat pizza, dar cam la jumate-n diametru și apoi fierte încă o dată), găluște cu prune (făină puțină, cartof mult, că se găsea, pesmet – nu era rar nici el! – zahăr…), checuri d-alea ieftine, mai sus pomenite….fructe exotice iarna evident! Pana mea! Futu-i mama ei de epoca de aur! Am rămas cu sechele!!! Când vindeam mai multe sticle (1 leu alea de chil, 3 lei alea de sampanie, și se găseau că și atunci lumea era aproape la fel de risipitoare ca acum) aveam liber la savarine! (bune / rele, cum erau, dar erau). E mult de scris…ar trebui să-i răpești Anei un an de zile de vineri pentru cât s-ar putea scrie pe tema asta. Fără patimă sau grabă!
@VictorR, du-te, bă, de-aici! Unde găseai tu savarine???
Nu mă duc! La mine-n cartier, în Șchei, la cofetăria din Piața Unirii!!! Nu mai știu ce gust aveau (aș fi un nemernic să zic acum, precum vitejii după război, c-ar fi fost nasoale!) dar atunci erau un deliciu!!! Erau vreo 4 lei (un pachet de ”Carpați” fără filtru era 3,25 lei, o pâine mare de-un chil – persist intenționat în greșeală! – era 3,80 lei, un ou era și el ceva parale, impulsul la telefon era 15 bani)…Aș putea continua, dar dacă insist mi-e că pic complet în butoiul cu melancolie și nu mai ies de-acolo decât mahmur!!! Și cu-n chef de scris, de scandalizez lumea on-line! Vrei tu asta??? 🙂
@VictorR, pe vremea ailaltă nu vedeam savarine nici la tv. 🙁
Si in C-ta erau.. Aveam o cofetarie chiar in spatele blocului si cand ne intorceam de la scoala, treceam cu o vecina-eram acelasi an amandoi si aveam acelasi program de ore- si o ajutam pe tanti vanzatoarea sa spele farfurii, pe jos.. Si in schimb primeam cate o savarina, un vienez, o amandina.. Ce vroiam noi ? uneori mai si vindeam.. Erau vremuri… ?
al meu m-a pus sa-i fac tashte…dracu sa le ia…ca mi-au mancat o dupa masa intreaga…n-au iesit nicium…:)))
bine, acu vrun an si ceva..le stia si el din copilarie 🙂
Spaniolul „meu” face niste friganele a la española ca moare el mancandu-le. Reteta e cam ca pe la noi pana la un pas, adica dupa ce sunt inmuiate in lapte si ou si prajite, se lasa intr.-un recipient cu vin rosu. Se consuma in saptama patimilor si eu le asociez cu boboroadele noastre, cele pe care in zona mea le impart inaintea inmormantarii.
@lectorarumana, aştept invitatie de Paşte. :))))
Articolul asta e mai rau decat daca ai fi pus o poza cu preparatele. Imaginatia mi-a luat-o razna astfel incat poftesc si la deserturi de care n-am auzit in viata mea. Nici nu stiu de ce sa ma apuc acum….. friganele? Orez cu lapte? Fidea cu lapte? Clatite? Dar parca friganelele au fost azi cele mai dorite. Cred ca o treime din cititorii tai au incins azi tigaile.
@M.F., mi s-a făcut poftă şi mie. Tot de friganele. 🙂
Eu deja mi-am rezolvat pofta. Ar fi fost bine sa pui si un link la un post cu grasele, ca sa ma pot opri mai devreme de a termina farfuria.
Noi mancam cu zece guri uscatele, galuste cu prune, clatite cu orice gem si, rar, crema de zahar ars (ca nu se gaseau oua la liber). Bunica ne facea o data pe an lapte de pasare si era bataie pe el. Mergeam la o prietena a carei mama facea numai bunatati, asa ca acolo am mancat prima oara cremsnit (prin anii ’90).
Placerea e de partea mea. Asa revezi Madrid.
@lectorarumana, mulţam. Om vedea ce-o fi de Paşte. 🙂
Nu am prins vremurile alea (in anii comunismului nici scrisoare de dragoste nu eram :))) ), dar pot enumera dulciurile copilariei din ’90. Tin minte un suc de kiwi (cred ca singura lui legatura cu fructul era culoarea, restul…chimicale), dulciurile vandute in balci (bulgarele acela de floricele cu glazura rosie,susanul, salbele etc.), friganelele nu-mi placeau nici daca imi puneau pistolul la tampla, checul mamei, orezul cu lapte si scortisoara (daca n-are scortisoara, eu nu-l numesc „orez cu lapte”, hahaha). Ah, iar mamaia imi facea lapte cu cacao (aplauze! :D) sau lapte fiert cu putina faina si zahar (aici in sud se numeste „colarez”). App: Sa-i zic sa se prezinte la Masterchef? :)))
@Cristina, neapărat să se ducă. Colarezul ăla pare mai mişto decât tot ce am văzut pe acolo la ediţia asta. 😉
Timișorean fiind, cu toate dulciurile de la sârbi ,plus ce se mai găsea pe piața neagră ( a se citi ” furate de la Kandia”). Asta pe lângă prăjiturile din fiecare duminică făcute de bunica. Cine baga în seama rația lunară, doar fabricile de zahăr, lapte, unt erau la doi pași de noi și toate pe aceeași platformă. Așa că nu am dus dorul dulciurilor……
@Marius, bine că te lauzi acu’. 😀
Am avut și eu parte de dulciuri home made din astea, chiar dc m-am născut în ’88 și a venit repede revoluția. De macaroane cu zahar, pâine cu margarina și zahar sau pâine cu untura de porc și zahar (asta nu îmi placea) ați auzit? Sau categoria mai speciala, pâine cu gem și salam, mere, struguri cu coaja de pâine. .nebunie!!!
@Rallu, been there, done that. 🙂