Cred că nu aș renunța la mersul cu metroul nici dacă mi-ar face ăștia o bandă specială în trafic, numai pentru mine, sau nici dacă m-ar lăsa să circul în regim de ambulanță smurd. No way! Doar pentru ideile de texte și tot m-aș înființa pe peron în fiecare dimineață. Ba cred că, în pană de inspirație, m-aș plimba prin subteran și dacă n-aș avea de ajuns nicăieri.

Uite, ieri dimineață am auzit o discuție pe care inițial am vrut s-o transform în status pe Facebook, dar până la urmă mi-am zis s-o scriu aici, ca să aflu de la voi cum stă treaba.

Erau două tipe în spatele meu. Una pe la 30, iar cealaltă avea clar 50 și era genul de femeie din cauza căreia mă cert eu cu maică-mea când îmi dă replica aia cu „ce-o să zică lumea” și eu îi răspund că mă doare fix în partea dintre spate și picioare. Discuția dintre ele a mers lin, fără să sesisez ceva notabil, până am auzit-o pe asta mai purie zicând:

-Și ce crezi dragă, după nicio lună s-a mutat cu toate lucrurile la el. Cât de disperată să fii să te duci cu toată casa după tine, când îl cunoști de așa puțin timp? N-ai și tu mândria ta de femeie?

Am așteptat cu interes replica celei tinere, dar cred că-i era subalternă sau ceva, că nu a îngăimat decât niște aprobari stupide. Sau era proastă. Dialogul a continuat ceva vreme în același stil, cu cea mai în vârstă lansănd tot felul de acuzații despre terțe cunoștințe, toate de sex feminin şi cea tânără susţinându-i timid zicerile. Mie îmi plăcea mult că femeia tuna si fulgera, dar în ruptul capului n-ar fi zis despre un bărbat că este prost, porc, nesimţit, misogin sau mai știu eu cum. Nici gând! Doar ele, cele înfierate, erau de la curve wannabe până la tâmpite de-a dreptul.

Mă, rog, când am văzut cum stau lucrurile, mi-am pierdut treptat interesul și n-am mai ascultat-o. Las-o naiba, adică toate femeile din jurul tău sunt aproape prostituate sau proaste? Păi atunci fă naibii ceva și schimbă cercul de prietene sau vezi dacă nu cumva la tine e problema.

Dar revin la formularea inițială, cea care mi-a stârnit curiozitatea. Și îmi pare rau că nu pot să redau prin scris sfânta indignare care o pocnise pe tanti şi care se simţea din plin când zicea de „aia care s-a mutat la el după nicio lună”. Ei bine, chiar vreau să știu părerea voastră. Cum e treaba cu mutatul împreună cu un partener? Chiar trebuie o perioadă minimă de timp înainte să faci asta? Şi cam cât ar fi? O lună, două, o jumatate de an, un an, doi, cinci?

În plus, aş mai vrea să aflu la ce ajută buffer-ul ăsta de timp. Dar la modul concret, nu că bârfeşte lumea „uite, dragă, curva dracului s-a mutat cu ăla, deşi se ştiau doar de trei săptămâni”. Nu de alta, dar eu sunt ferm convins că doi oameni care se plac şi sunt într-o relaţie ar trebui să se mute împreună cât mai repede posibil (bineînţeles dacă îşi doresc). Abia asta te slavează de la a mai pierde timpul. Pentru că degeaba o ard cei doi într-o relatie de doi ani, de-a lungul căreia locuiesc separat şi mai apoi, în prima săptămână de locuit în comun, îşi dau seama că nu suportă multe din chestiile pe care le face celălat în spaţiul intim.

Şi nu vorbesc doar despre capacul la budă (să moară mă-sa daca vrea el să stea coborât), şosetele murdare aruncate prin toată casa şi chiloţii lăsaţi cu graţie la bucătărie. Astea-s căcaturi, se rezolvă dacă e cazul. Dar există bad habits despre a căror existenţă nu ai cum să ştii până nu locuieşti cu celălat. Uite, cum ar fi să vezi că iubitul tău nu poate să adoarmă până nu vorbeşte două ore la telefon cu mă-sa. Şi asta în fiecare seară! Treabă care duce sigur-sigur la despărţire, vă garantez eu. Aoleu, păi ce-am făcut? Nu s-au pierdut ăia doi ani de pomană?

De-aia voiam să văd ce ziceţi, că poate nu mai sunt la zi cu tendinţele astea. Deci?

mihai_vasilescu_periute_dinti