Peste week-end am văzut nişte filme pe care le-am tot amânat ceva vreme. Ce să zic, înţeleaptă decizie. Mai bine mă duceam la pescuit, la copcă, aş fi fost mai câştigat. Este vorba despre John Wick şi The Equalizer. Şi le pun pe amândouă, la grămadă, pentru ca au acţiunea absolut identică. În ambele producţii, jumătate dintre mafioţii ruşi ai omenirii pleacă spre veşnicele plaiuri ale vânătorii din acelaşi motiv: o javră. Bine, nu aceeaşi, erau două javre diferite. Keanu îi execută pe ăia pentru un căţel, pe care tâmpiţii de mafioţi nu avuseseră nimic mai bun de făcut, decât să-l omoare. Iar Denzel, joacă în picioare şi mierleşte tot ce prinde pentru o curvă pe care băieţii răi o pocniseră un pic mai tare peste faţă.
Bă, povestea cu căinele o mai pot înţelege. Şi eu aş face ca dracu’ dacă mi-ar omorî unii patrupedul. Ce-aţi avut mă cu sufletul lui nevinovat, ha? Aşa că, din punctul meu de vedere, John Wick mai are o scuză. Dar Denzel o ia pe arătură rău de tot. Omu’ îi lichidează pe toţi ăia pen’ca o bagă pe târâtură în spital. N-o omoară nimeni, doar şi-o ia un pic mai tare pe cocoaşă. Să nu mai zic că nici măcar nu erau prieteni sau ceva. Nu nene, doar se salutau într-o speluncă in care aia îsi bea vodka de seară şi omu’ nostru lua cina. Ah, da, și el îi povestea subiectul cărții pe care o citea. Se știe doar că setea de cultură a curvelor este de neostoit. Eu am văzut niște bucăți la noi pe centura, cărora li se citea Cioran în privire. De-aia ziceam că Denzel și cu bagaboanta sigur aveau o relație specială sau ceva. Doar că nu o știm și noi, spectatorii.
Buuuun, deci pentru o curvă şi-un căine incepe măcelul. Omoară ăia la foşti tavarişci de zici că erau in finala campionatului mondial de belit ruşi, stilul liber ales. Nu există procedeu prin care să poată fi lichidat un rus, pe care ăştia doi sa nu-l fi încercat. Keanu, mai rezervat, mai clasic. Denzel, se vede că e un negru grobian. Îi bate cu ciocanul şi-i împuşcă în cap cu pistolul de cuie. Doar aşa de amuzament, pentru că poate. Serios, mai avea un pic și-i curăţa pe ăia cu cabinele de duș aflate la ofertă specială sau îi strangula cu cablurile de la caloriferele electrice la promoție. Cu bormașina era deja perimat procedeul, s-ar fi înjosit să recurgă la așa ceva. Păi ce dracu’, orice taximetrist din Berceni, poa’ să te omoare cu o bormașină, chiar fără să fii lângă el, doar dând găuri în pereţi duminica dimineața.
Există o scenă cu adevărat halucinantă în care Denzel ia un un ciocan de la raft și pleacă să dea cu el în cap la niște nasoi. După ce-i termină pe ăia, se întoarce la magazin, șterge ciocanul bine de tot de sânge și-l pune la loc în vitrină. Ce dracu’, doar nu era să iasă minus în gestiune?
Nu vă mai plictisesc mult, n-aveți voi nicio vină că am stat eu să pierd niște ore la cele două capodopere. Mai voiam să vă spun doar niște chestii pe care le-am constatat tot uitându-mă la filme d-astea de mâna a doua. Nu știu dacă ați sesizat, dar mafioții din producțiile americane provin din țările cu care USA se cam află la ora respectivă în „șucăre”. În anii ’90 toți badguys-ii ăștia erau sârbi, croați, albanezi. Pe rușii îi lăsau la „și alții”. Azi, când le cam arată Putin curu’ de pe fereastra de la Kremlin, toți răii din filme sunt ruși. Iar limba rusă devine ușor-ușor de circulație internațională. Toți rup măcar expresiile de bază în limba lui Dostoievski. Nu există fost agent secret, polițist sau paznic de Mall care să nu știe să-ți spună într-o rusă cursivă și fluentă „zi-mi unde ai ascuns-o pe Tatiana că te bat de te caci pe tine, labagiule”!
Ai dreacu’ ăștia de la Holiud cu subliminalu’ lor cu tot.
P.S. V-am pus aici, pentru când o să aveți douăzeci de minute disponibile, o explicație coerentă despre cum au devenit filmele de acțiune așa de proaste.
Adevarul este ca si noi radeam la John Wick si ne gandeam ca a facut tot dezastrul respectiv pentru un caine. Ce s-ar fi intamplat daca-i omorau copilul? Arunca planeta in aer?
@Rossana, nu stiu daca toata planeta, dar doua trei state dispareaa cu totul. Le radea de pe harta. 😀
Bro, The Equalizer e destul de bun. Intr-adevar, totul incepe din pricina unei curve, dar actiunea e buna.
@Ashu, adicatelea scenele de bataie? Foarte bune. Mi-au placut si mie. Dar restu’, ce-au facut cu restu’? Io am ramas prost cand am vazut cum aduce ciocanul la loc, pe raft. Si ma rog, multe altele.
Eh, la faza cu ciocanul asta era si ideea, sa te lase cu gura căscată. Si totusi mai sunt faze pe care nu le inteleg, dar nu sunt asa importante in cat sa afecteze toata actiunea.
@Ashu, d-apai vad ca sunt in minoritate. Lumea zice ca tine. 🙂
Boss, ai dreptate si mie mi-a placut. Ce le-a mai spart moacele la rusnaci. Bun, bun.
Denzel a reusit sa-i bata mai bine de cat ar fi reusit Jason Statham. 😉
@Ashu, daca filmul era cu Jason Statham in locul lui Denzel, nu mai auzeai niciun cuvant nasol de la mine. I’m a big fan. 😉
Pai cum sa nu fii fan Jason Statham? In toate filmele el doar dă bataie, niciodata nu ia. 🙂
@Ashu, mai conteaza si CUM le-o trage. Si anume cu stil. :)))
Si io mi-s fan Jason. Ar fi mers pe rolul asta mai bine ca Denzel.
Te uiti cu placere la Jason Statham cand dă bataie, si incercand sa-ti dai seama cum se simt aia ce primesc. 🙂
Zorro, nu cred ca Jason ar fi jucat bine rolul asta. Nu-l prea vad eu pe Jason sa apere o prostituata. 😉
Si mie mi-a placut. Cand te duci sa vezi un film cu Denzel care omoara tot ce prinde, asta faci. Nu mai stai sa-ti pui atatea intrebari. 😉
Asta e toata chestia, de aia e film de actiune. 🙂
Parca a stat cineva sa se uite si ce face Keanu. Era suficient ca apare.
@mada, hmmmm, da, a stat cineva. Si anume EU!
Tu nu contezi Mihai. Filmul a fost facut pentru noi, ca sa-l putem admira pe el.
@mada, daca as fi stiut asta INAINTE sa pierd doua ore cu el…
Subscriu. 🙂
Asa E ! Asa E ! Este Super filmul ca joaca El! 😀
N-am văzut. Nu confirm. Nu infirm. Aştept să apară cărţile.
@krantzro, au aparut deja. Se gasesc in pachete de cate 52.
Nu poti sa te duci cu pretentii la filme de actiune. Bine zic si baietii de mai sus. Te duci, te uiti, te bucuri de cafteala si pleci. Pana la urma asta e farmecul lor. Sa-ti satisfaca un pic nevoia de adrenalina. Pentru consideratii estetice mai profunde exista alte genuri de filme.
@sporty, da ma, inteleg si ce zici tu si ce explicau ceilalti baieti. Dar eu sunt mai tipicar. Imi trebuie un pic mai mult de atat. Na, se pare ca sunt doar eu. Vad ca lumea se poate bucura fara probleme de un film de actiune si de ciocanul sters de sange si pus inapoi pe raft. :))))))
…bine Misule, in cazul asta sa nu te uiti la http://www.990.ro/filme-46086-Wild-Card-online-download.html e acelasi rahat !
@FKT, yeeeeeeees! Este cu Jason Statham. Pot sa spun de pe acum, desi nu l-am vazut: e un film extraordinar. 😀
..CEL MAI SEC SI PROST FILM IN CARE JOACA…
@FKT, stai ma sa-l vad si io. Nu te arunca asa pe mine. 😉
„Nu există fost agent secret, polițist sau paznic de Mall care să nu știe să-ți spună într-o rusă cursivă și fluentă “zi-mi unde ai ascuns-o pe Tatiana că te bat de te caci pe tine, labagiule”!
Nu ai idee cat am putut sa rad la replica asta. :))))))))))
@Daniela, sunt bun da-ma dracu’! :))))))))
Chiar ffff bun dl.Mihai! 😀
@Silvia Duma, :))))
@Mihai, eşti vorba lu Ciutacu: „Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?” 😉
@krantzro, in mod normal orice asociere cu Ciutacu m-ar face sa ma crispez. Dar acum nu pot sa zic decat atat: mare dreptate ai. :))))
Subscriu , la treaba cu subliminalu’ . Asa e. Numai ca te imparti fara sa vrei , ….iar …. in „noi” si „ei”.. Dar daca cumva e de fapt „noi” + „ei” impotriva „lor”?
Avansez ideea ca in filme de gen „Equalizer” si in multe altele , pai…. fiind facute de americani „dusmanii” sunt rusii.Foarte rar sunt francezi,chinezi …ma rog…asa si asa…. Da’ zic ca subliminalu’ e ca „Uite cine e cei mai tari. Americani si rusi.” .Dupa 100 de filme vazute incare ala bunu il bate p-ala rauu ca i-a mancat placinta, iti ramane in cap o singura chestie . Rusi si americani. De astia trebuie sa te temi. Ca sa nu mai spunem ca si armele ( care sunt din belsug, in filme) sunt tot kalasnikov sau magnum.
Sa mai amintesc ca si in bataliile cu extraterestrii , tot americanii e cei mai tari. De fapt…mai inteligenti.. Rusii e mai din topor.
Si in final sa fac sesizarea ca majoritatea televiziunilor , cel putin cele principale de pe la noi , au in program numai filme americane. Ciudat , nu? Ma gandesc ca daca vrei sa largesti orizonturile, sa aduci un aport culturii, tu ca televiziune trebuie sa fii impartial. Dar se observa o chestie „agresiva” cu filmele. :))))))) Si daca mai adaugam si „agresivitatea” stirilor…… hmmmm …
Nu mai privesc la televizor de vreo 8 luni , aproape un an. DELOC. Mi-am pus Discovery, Explorer , NatGeo si inca vreo 3 posturi pe Sopcast. …. Nu iti poti inchipui , ca am constatat cat timp pot sa am… Am ajuns sa ma trezesc inainte sa sune alarma… Din cauza de creier odihnit :))))))
@meshteruyoda, goana dupa rating. Iar p-asta nu-l faci cu filme de arta sau cine stie ce productie frantuzeasca. Cumva ar trebui sa renunt si eu de tot la tv.
Nu pot sa iti zic „Bine ai face”. Nu stiu ce e si ce nu e bine pentru tine. Mie unu mi se pare o chestie marshava, strategia asta de rating . Si apropo de televizor . Iti fac o recomandare tzeapana.. Citeste articolul asta : =)))))))))))))))))))))) http://www.angel.org.ro/mod_articole-12-278-ro-5-Metode-pentru-Tampirea-Populatiei-MTP
S-ar putea sa ai o revelatie. 😀
@mehteruyoda, cred ca l-am mai citit. Dar ma mai uit o data.
Si ai vazut ce calm era Dennzel? Calculat,avea orologiul cu el.
@Claudia Neagu, chirurg, nu altceva. 😀
Nu numai filmele de actiune le ies proaste licuricilor de peste ocean ci cam toate genurile sufera de lipsa de idei si mediocritate. Parerea mea!
@valny, adevarul este ca pe cele bune le numeri pe degete.
Ai vazut Leviafan?Splendid film, azi l-am vazut.Daca iti este rau dupa cele doua din articol.
@Batranu’, nope. L-am adaugat la lista de la tine. 🙂
Si inca unul rusesc fain : 9 rota.Ca ziceai ca ti-o placut Fury, sa vezi rusii ce stiu face.
@Batranu’, rusesc? Unde naiba-l vad si cum fac cu traducerea?
Ticule, hai sa te-nvat o treaba : cam orice film (rusesc sau nu) mai nou are de obicei o pagina de wikipedia, sau il cauti pe Cinemagia.ro.Si o sa-i gasesti titlul in engleza, deoarece la festivaluri e folosita denumirea in engleza.Subtitrari gasesti destule, trebuie doar sa stii oleaca limba respectiva ca sa te asiguri de sincronizarea sunet/subs.Vezi daca n-ai tovarasi pirati…
@Batranu’, cu subtitrarile sunt patit. Pe vremea cand ma jucam si eu de-a piratul, nu gaseam nimic pentru filmele care-mi placeau mie.
Cat despre unde-l vezi…eu ma invart prin toate oceanele, mai poposesc si prin golful piratilor, si prin lagunele autohtone…cand cum.9 rota=the 9th company
@Batranu’, :)))))
regie.live sau titrari.ro gasesti in 95 % din cazuri ce cauti.Si eu caut la greu.
Cred ca la exprimat trairile omenesti ii bat rau la cur rusii pe yankei.O parere personala.
@Batranu’, 😉
Apropo de filme=>razboi ai vazut articolele lui mandruta lua-i-as inima-n pula?Cat i-o dat lumea la muie cred ca-n viata lui…
@Batranu’, vazut, vazut. I-au umplut frigideril.
Cand am vazut trailer-ul la John Wick, stiam ca ajung la cinema… sunt putine productiile pentru care ma deplasez (pana la John Wick – Expendables si inca vreo 2) si ete ce mi-am luat o mare teapa… efectiv cascam… si-am ramas tot sperand ca ceva, ceva tot se intampla – nu s-a intamplat nimic. Am ramas cu placerea de a il revedea pe Keanu…la 50 chiar n-arata rau 😀 si este si unul dintre actorii Hollywood-ului care imi place, chiar daca chinezariile i le-am evitat.
Dupa filmele cu Denzel, nu ma prea omor, dar daca l-ai situat pe aceeasi treapta cu John Wick, e clara treaba 😀
Iar daca dupa Denzel nu ma prea omor, de Jason Statham nici sa n-aud/vad, cu toate ca se perinda prin Expendables – dar, ce nu fac eu pentru Stallone? 😀 Am adus vorba de el, fiindca am cativa prieteni fani infocati Jason, dar cica-se recentul lui film „Wild – nu stiu cum” i-a facut sa paraseasca sala. Probabil la nivelul celorlalte doua.
@Scorpya Cristina, deci chiar e prost filmul ăsta al lui Statham. Zice si @FKT la fel.
Mihai, ca tot veni vorba de filme cu bataie, pe cand o recenzie la 50 shades of grey?
Iti platesc eu biletul si cate beri ai nevoie dupa film ca sa iti revii. Asta doar ca sa iti citesc recenzia 🙂
@cosmin, ok, se face. :)))))
Dacă tot eşti masochist (umpic, vorba ceea), poţi să te uiţi tu la Pride and Prejudice and Zombies când apare (19 februarie în România), că pe mine simpla idee a unui astfel de film, ecranizare a unei cărţi (!!!!!!!!!!!!!!!) m-a lăsat oarbă, surdă şi confuză?