Ca să începem săptămâna bine, aveţi mai jos un guest post al lui upprann.
Feminaxa Răului reprezintă pentru civilizațiile vestice un pericol mult mai mare decât ISIS, Al-Qaeda sau Ebola. Este cunoscută şi ca mișcarea Feminazi, un termen folosit pentru a descrie o femeie care refuză să își accepte locul în societate, care nu acceptă critici la adresa ei sau a sexului feminin și care va răspunde violent la orice remarcă.
Persoane din întreaga lume observă zilnic activitățile feminazistelor pe internet cu teama că în curând va porni un nou Război Mondial. Se pare că Feminaxa răului are foarte multe membre în rândurile sale, dar azi veți afla doar despre cele mai rele Feminazi din TOP 5.
Colega de birou
Sigur că va fi foarte amabilă când îi vei cere un capsator și va râde cu toată lumea când îi vei sugera să-și revizuiască temperamentul în „acea perioadă a lunii”, dar colega de birou ar putea fi o feminazista ascunzându-se în plină vedere. Membrele secrete ale Femigestapo s-au infiltrat pe poziții cheie în majoritatea companiilor sau corporațiilor la nivel global, așteptând momentul oportun să se plângă și să facă tărăboi pe motiv că nu ar avea un salariu la fel de stufos ca al bărbaților. Evitați-le cât me mult posibil! Dați-l dracu’ de capsator, aduceți unul de acasă!
Tipa de pe Noi2/Facebook/Tinder, care nu ți-a arătat o poză cu sânii ei
Bucata aia bună care a luat-o razna când i-ai cerut niște poze sexi, la zece minute după ce te-a adăugat ca prieten pe Tinder, Noi2 sau Facebook, s-ar putea să nu fie o lesbiană undercover, dar este foarte probabil să fie o feminazi care abia așteaptă să-i pice bărbații în capcană. Iar apoi să posteze online dovezi care să le aducă ani întregi de rușine bietelor victime. Ea este versiunea periculoasă a fetei inocente, îmbrăcate sumar care face crize când o strigi de pe trotuarul opus. Feminazistei de pe Tinder nu trebuie să-i dai muniție pentru a porni un război anti-masculin, deci aveți grijă ca aplicația Tinder să vă arate un pic de piele înainte să-i dați add. Recomand să vă implicați într-o conversație de minim 30 de minute până să aruncați cererea.
Tipa care ți-a dat replică la un comentariu
Să înțeleg că te-ai uitat la un clip pe YouTube și ți-ai oferit părerea într-un comentariu… apoi a apărut o tipă care-a postat alt comentariu în care se pișă pe părerea ta! Este o dovadă clară că e o feminazi care te trolleaza, cu scopul de a înscrie încă o victorie pentru mișcarea Feminazi sau de a trimite cât mai mulți bărbați la Feminauschwitz. Dacă-i accepți victoria pe un teren de luptă atât de vital ca online-ul, ar putea fi o lovitură devastatoare dată rasei umane. Deci ai grijă să postezi alt comentariu, folosind un limbaj cât mai sexist și agresiv. Lasă-n pula calului Convenția de la Geneva: ăsta e războiul sexelor!
Tipa aia celebra de pe Twitter
E una dintre cele mai nasoale feminazi, e feminazista cu o sută de mii de followeri. Membră de onoare a Femin-S/S, șefă de recrutare a gărzii feministe. E în general actriță, cântăreața, euro-parlamentară sau jurnalistă. Feminazista de pe Twitter va reacționa rapid la mistourile „băieților” cu chef de râs, va retweet-ui glumițele misogine şi va sugera că nu sunt deloc haioase. Precum și că așa sunt portretizate TOATE femeile în societate. Heil Feminitler!
Maică-ta
Da, dragilor, cea mai periculoasă feminazi poate să fie fix cine nu v-ar trece prin minte. Maică-ta ar putea da impresia că e cea mai fericită, dar sub masca ei zâmbitoare și iubitoare se poate ascunde cea mai perfidă feminazi. Care te urăște pentru că nu ai viața pe care și-a dorit-o pentru ține, în ciuda eforturilor sale. Anii în care te-a privit crescând au făcut-o să te considere un membru al sexului fără importantă, analizându-ți relaxata relațiile și modul în care te comporți cu femeile. Dar acum ești inamicul. Ai putea să constați într-o zi când îți pune o ceașca de cafea sau ceai că va începe sa turuie un monolog propagandistic de-al feminazistelor despre egalitatea sexelor și respectul cuvenit pentru sexul frumos. Cea mai bună tactică e să refuzi să asculți. Dacă ai cojones, strigă cât poţi de tare, zbiară chiar: „lasă-mă, femeie! de când te-ai dat cu feminazistele?”. E singur chestie care îi invalidează orice opinie. Folosește-o acum! Folosește-o cât mai ai timp. Şi, în general, foloseşte-o des!
Daca raspund, vor zice ca-s feminazista… Daca nu raspund, vor zice ca-s de acord… Ia sa scap degetul pe „enter”….upss…
:)))))))
@Roxana, playing safe, are thee? :))
@upprann, vrei sa ma impiedic?
@Roxana, adica?
Normal ca „playing safe”….ca si @mada, cine ma salveaza?
Buuun!!!! Apartin tipologiei cu nr. 2 !!! Doar asta ma agaseaza : sa mi se ceara foto cu nurii mei….special pt EL… care este un special… Cand pe pagina mea de facebook doar nuduri nu gasesti! In rest….sunt ok, cu vreo 20 de ani de casnicie si o fata de 12 ani pe care o indrum sa-si accepte statutul de femeie….cu tot ce presupune asta!
@emmanuella, pai daca omul e special, chiar poti sa-i refuzi o cerere atat de inocenta? :)))
Ia numai fii atent ca iar nimerii aicisha.Numa ca de data asta nu mai fac analiza. Am un adevar esential. Pe care nu l-am borat eo, desi mi-as fi dorit, ci un prieten de al meu…Tinerel….are vreo 95 de ani.Cand era tinerel se plimba cu caleasca . Cea mai rapida avea shasa’ cai frumosh’. Acum nu isi poate explica cum incap 500 600 de cai intr-un TGV.Mda deci….el spunea:
>>>>>>Prietene, in lumea asta…. exista un lucru important care face femeia sa fie femeie, si barbatul barbat. FEMEILE ATRAG SI …..BARBATII SE IMPUN.<<<<<<<< F si ce mai deriva de aici. Nefiind in stare sa sa se impuna ca barbat , a trecut de partea adversa. Dar …nu e femeie. Ok, poate apare perfect femeie ..Dar nu e. E barbat. „A se impune” il caracterizeaza. Adica => se va impune prin atractie. Poate asa se explica de ce sunt asa de respinsi de feministele convinse.
Marii ganditori ai lumii au spus ca , in spatele oricarui barbat puternic sta o femeie puternica. Mare adevar. Numai ca , „exceptiile” ( a se citi cele mai slabe verigi ) ale celor 2 categorii, vor fi cei cu gura cea mai mare.
-Femei cerand egalitate cu barbatii , desi nici nu stiu ce e aia ..nu pot defini egalitatea daca le intrebi
-Barbati combatand aprig miscari feministe…. de ce? De teama :)))))) Nu e in firea barbatului sa fie sexul slab, nu?? Iar femeia , pai oricum , ea a avut ultimul cuvant de spus mereu , nu ? :))))))))
Hai sa ai o saptamana frumoasa!
@meshteruyoda, analizele tale imi fac ziua. 🙂 Si la tine o saptamana buna.
@mesteruyoda, wise man, indeed! 🙂 Saptamana faina!
Rogu -te insistent. bagatz’ o optiune de editare a postarii, pentru 5 minute. Pentru ca un paragraf e incomplet ..Banuiesc ca l-au „atacat” filtrele anti-spam
@meshteruyoda, din pacate inca nu pot sa pun aceasta optiune. Ca tare buna ar mai fi. 🙁
Undeva în lume, chiar în acest moment, însăşi Fuhrer-ul cu fustă, cu o pensetă în mână şi un drot în cealaltă, dă ultimele indicaţii pentru identificarea şi prinderea autorului acestui „Îndreptar infam, plin de neadevăruri”, (dacă am auzit eu bine).
Prietene, ai cam riscat! Noi te susţinem, dar… avem şi noi acasă soţii, mame, prietene..
@krantzro, haios ar fi ca nevasta-mea sa ma dea pe mainile lor.
@upprann: Dacă nu ştie pseudonimul sub care scrii, mai ai o şansă. Dar mare atenţie să nu vorbeşti în somn…
ba stie.
Atunci, e mai groasă ca parizerul…
You are doomed, man!
Oricum, vei rămâne veşnic în amintirea noastră. Vor cânta barzii despre tine. Chestii…
@upprann puteam să jur pe cravata de pionier că eşti holtei ,apoi mi-am adus aminte că pompierii au un curaj vecin cu nebunia…
@decebal, chiar nu-s. poate dau impresia asta ca nu incap sub papucul minuscul al sotiei. 🙂
Nu ma incadrez in nici una dintre tipologiile tale. Cum facem?
@badgirl, bun, bun… deja incep sa creasca sansele supravietuirii. 😀
@badgirl: nu merge aşa! „Diagnosticul” trebuie pus de un bărbat. 🙂
N-am cum sa-ti zic nimic. Daca iau foc cine ma mai salveaza?
@mada, sunt sigur ca feminazi au infiltrat si echipajele de pompieri. 😛
Ai intalnit tu vreuna?
E o tipa la brigada cealalta. Mai baietoasa la comportament… in rest se incadreaza ca bunaciunea care prinde fraierii in cursa. :))
Erika nu-i feminista. E doar gay.
@skogentrollet, looooool. Ai o bere de la mine.
@mihai, nu beau bere. 😀
@skogentrollet, atunci un vin sau ce vrei tu de baut. 😉
@mihai vasilescu, Sangria 😀
@skogentrollet, s-a facut.
Nu exista femeie care sa nu prezinte simptomatologie specifica feminismonazismului!
:)) asta clar
Boss, nu stiu cum inca nu ti-au sarit toate in cap. 😀
@zorro, mie??? Lu’ upprann sa-i sara. Eu i-am zis ca un asa articol nu merge pe un blog delicat si plin de iubire pentru aproape ca al meu. Ăsta „nu si nu” ca le arata el cine e seful. :)))))
Cu el vorbeam. 😉
@mihai, tu vrei sa fac printscreen din mail?
@upprann, degeaba faci. Esti in stare sa-l „masluiesti”. Doar lumea stie ca aici nu este loc de misoginism. :)))))))
@zorro, habar n-am… dar ziua e lunga…
Ai scapat ieftin tare. Asa e unii norocosi.
@zorro, nu poci, ca abia e ora 14.
La tine o fi ora 14. La noi a trecut de 16.00. Ai scapat.
@zorro, tu ai vazut cum dorm gagicile? cu urechile ciulite, ca iepurii.
Esti in eroare. Iepurii dorm cu ochii deschisi, nu cu urechile ciulite. Motivul banuiesc ca-l stii.
@zorro, sa stii ca femeile constientizeaza si diferentiaza sunetele in timpul somnului. Cu ochii beliti nu stiu daca se poate dormi, dar mai stii?
vai din ce rasa cruda si afurisita fac parte
gata ma interesez de schimbarea de sex – desi ieri m-ai facut sa-mi caut ascunzatoare in padure ca te-ai legat de sunci in general – nu stiu ce am dar tot te citesc
si culmea e ca de multe ori iti dau dreptate
@Gabriela, daca ieri te-am facut sa iti pui intrebari, este in lucru bun. 😉 Nu stiu daca ai vazut, dar eu am avut 118 kilograme. Tot de la niste intrebari pe care mi le-am pus, am inceput sa le dau jos.
am vazut cat ai avut – multumesc celui in care tu nu crezi ca nu am atat- si incep sa scad incet incet sar sigur
te citesc de ceva vreme si sunt atatea care le spui de parca as fi eu ca ma sperii de multe ori – dar imidau seama ca toate mi se par de bun simt si normale- cel putin mie – restul creada ce-or vrea
@Gabriela, si uite ca se poate sa ne intelegem si daca uneori nu suntem de acord.
Iti tin pumnii sa dai jos cat iti doresti. 😉
Nici eu nu fac parte din vreo categorie, deci ce fac? Cu toate ca nu sunt genul….:-D
@Silvia Duma, doar sa alungi feminazi din apropiere sa nu te recruteze. 😀
http://i.ytimg.com/vi/PwCc3rArsAw/maxresdefault.jpg
Ati deschis un subiect vechi de cand lumea. Mai vechi chiar decat religia. Emanciparea femeiii. Caci despre asta e vorba. Egalitatea intre sexe… Au ajuns feminazi, femiSS, si cum or mai fi ajuns tocmai acestei dorinte acerbe de a domina si ele…ceva acolo. Că pe colegul de serviciu, că pe partenerul de pat, ori de facebook sau chiar propriul fiu. Totul e sa conduca si ele ceva/pe cineva. Si ptr. ca nu pot sa cucereasaca cu forta, o fac prin viclesuguri mai mult sau mai putin la vedere. Atentie! Nu sunt misogin. Sau asa cred. Dar am impresia ca nu stiu ce-si doresc. Comunismul avea printre multele sale dorinte si pe asta. Emanciparea femeiii, egalitatea intre sexe, prin crearea omului de tip nou, comunist. Sloganuri tampite. Nu numai ca nu s-a reusit, dar tehnic vorbind, nu se poate. Baieti voi stiti de ce! Totusi sub aceasta lozinca a aparut nu omul nou ci Eva noua. Sau cu orice denumire o doriti. De genul: Tanta sudorita, Maria fierar-betonista, Leana strungarita etc. etc. Caci daca vrei egalitate tre. sa prestezi egal cu al de vrei sa-l incaleci. Eeeeeii si de aici si buba, caci prestarea nu s-a oprit doar la munca ci s-a continuat prin preluarea metehnelor barbatesti ba chiar le-au adus imbunatatiri. De vezi acum pe Youtube tot felul de fiinte grotesti de sex feminin bete, drogate si pisate. Cum dracului sa iubesti si sa ocrotesti asa ceva? Asa ca feminazistelor luptacioase ptr. egalitate si/sau subordonare a intregii lumi masculine le dau un sfat : Aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa capatati. Apropo la mine-n casa nevasta e sefa!
@valny, fara precizarea din final erai mâncat. 😀
@mihai vasilescu, Noroc ca nu se baga sa vada postarile mele.
@valny, sa-ti traiasca sefa! buba cu egalitatea asta e ca o cer doar cand e in interesul lor. ele nu vor egalitate, ca asta deja e valabila. vor cateva avantaje. Iti dai seama ca daca erau misogini pe Titanic, supravietuitorii erau in mod egal reprezentani ai ambelor sexe?
@upprann nu te supara pe mine dar inca n-am vazut barbatul care sa se certe cu nevasta ca nu il lasa si pe el sa stranga rufele de pe sarma sau sa spele vasele
asa ca nici noi nu dam cu pumnul in masa sa ne ducem la munca si eventual voi sa stati acasa
@Gabriela, dar a cui e vina ca-i invatati cu toate gata la nas?
@Gabriela, si eu si upprann lucram cam 12-14 ore pe zi si totusi cand ajung acasa gasesc curat, mancarea facuta, rufele intinse. Chiar de-as fi feminazi, tot i-as ridica statuie 🙂
Sa inteleg ca tu atunci cand ceri ceva…o faci in interesul intregului popor? Nu! O faci ptr. tine ptr. interesul personal al tau si al familiei tale. Este o lege a firii, sau a junglei…Spunei cum vrei.
Apropo cat ma conversez eu cu voi, SEFA face niste sarmalute…de se topesc in gura. Ce sa mai…SEFA tot sefa.
@upprann, baaaaa, te-au incoltit. 🙂 Ai nevoie de ajutor?
@skogentrollet si eu lucrez- de fapt am cu sotul un mic birou de contabilitate – si plecam dimneata la 7 – livrez copiii la gradinita muncesc 8-10 recuperez copiii si ne intoarcem acasa sa ne facem si celelelalte trebui
apreciez enorm femeile care au rabdare sa stea acasa sa fie gospodine- mie imi lipseste din adn gena respectiva( desi gatesc, spal si fac si eu curat) – drept urmare de la inceputul lui ianuarie sunt in carantina in casa ca au facut pe rand copiii varicela – si rezist cu greu ca n-am ce face
eu nu m-am vaitat ca domnul meu nu face una sau alta – eu am zis in general ca nu am vazut barbati sa se vaite ca nu ii lasa nevestele ( sau nazistele cum va place) sa spele vasele
si ca sa va mai zic ceva – nu ma laud – dar eu sunt cea care in casa la noi zice de obicei- da mai bem si noi o beresau un vin – dupa caz
imi astept incadrarea clara ca sincer nu-mi dau seama unde trebuie sa ma aloc 😛
@Gabriela, mi-ar placea sa stau acasa mai mult. la fel cum mi-ar placea sa stea si domnu’ paluga mai mult. Asta e serviciul, rar ne prindem unul pe celalalt pe-acasa. Uneori in weekenduri si in concedii. In rest vorbim la telefon. Nu stiu cat de serioasa ai gasit postarea, dar feminazi e denumirea pentru feministele militante, in nici un caz nu intra toate fetele/femeile in categoria asta, cum nu toti barbatii sunt porci. Unii sunt doar magarusi. 😀
Nu esti sanatos…. Am ras cu lacrimi!!! Si nu stiu unde ma incadrez! Posibil la ultima categorie pentru fiu-meu da’ peste cativa anisori sa inteleaga. In rest, n-am coleg de birou, n-am Facebook/ Twitter, iar singurele replici la comentarii le dau ici, pe acest minunat blog! Daaaaaar…. am barbat!!!! Poate poti sa faci o categorie pentru mine! Ca mereu imi explica de ce barbatul e asa si femeia e altceva si tot nu inteleg de atatia ani! :)))))))))
@Elena P, mi-au iesit analizele perfect la inceputul lunii. Ce-i drept, nu mi-au facut evaluarea psihologica. 😀
@valny, pai cu mirosul de sarmalute in jur nici c-ai putea spune altceva :))
@upprann, si atunci cum sa nu fie ea Sefa mea cea iubita?
@valny, sindomul Stockholm, alimentat cu sarmalute si alte bunatati? :)))
@upprann, nu raspund la provocari!!!!!!! Ai inebunit!? Sa-mi tai singur craca? Las-asa ca-i bine! Asemenea asuprire ca a mea si-ar dori multi, asculta-ma ce-ti spun! Singurul inconvenient de care ma plang e ca nu avem doua televizoare in dormitor, in rest…
:)))))
Un inteligent parlamentar roman intrebat odata la tv cine canta la el acasa, cocosul sau gaina a cugetat asa : ”La mine acasa gaina canta si cocosul conduce”.
:))))))))))))))))))
@Batranu’, dar nevasta-sa ce-a zis?
Barbatu-i capu’ si femeia-i gitu’ ce face capu’ sa se roteasca….
@uprrann, nu cred nimic pana cu vad replica sotiei. Ce ne facem ca nici eu cu intru in nicio categorie. Eventual cand creste fiu-miu intru in ultima.
Asta cu exagerarea emanicparii femeii tine de bunul simt al partilor. O femeie nu are nevoie sa isi ceara extra drepturi pe care nu este in stare sa le impuna prin propria conduita. Cei ce nu realizeaza asta nu merita efortul discutiei. Iar cele ce isi doresc extra drepturi au in general frustrari particulare 🙂
@Ana R., da un scroll in sus pana la imaginea cu duduile :))
@Ana R., replica sotiei a fost. Dar n-ai vazut-o tu. 🙂
Un plutonier din armata, cand eram militar : Domn plutonier, sotia ce face?S-o tie Dumnezeu…
@Batranu’, :d
@mihai vasilescu, am facut legatura mai tarziu. Deja ma pierd in atatea comentarii, dar cred ca asta e farmecul total al blogului. Am senzatia ca deja ne cunoastem toti.
@Ana R, Exista mama sa nu incerce sa controleze deciziile copiilor? Vorbeam cu domnu’ paluga si-mi zicea ca n-o sa pot sa nu intervin. Eu sper ca macar voi incerca. 🙂
@skogentrollet, si eu sper ca voi incerca 😉
Am citit laudele adresate sotului. Foarte frumos! Mai daca merita sa ii laudam atunci cu drag. Si al meu are o mica statuie facuta de mine.
@Ana R, sa stii ca rar il laud. Inca nu are statuie, dar tinand cont ca in 2 saptamani schimbam casa, cred ca o sa plec la servici de la adresa A si o sa plec acasa spre adresa B. Bag mana-n foc ca o sa gasesc totul aranjat (auzi domnu’ ce doleante am?).
Nu fac parte din categoriile menționate, dar sora mea mereu îmi scoate ochii că sunt de partea bărbaților și nu vreau să înțeleg egalitatea dintre femei și bărbați. Prietene nu am, iar pe ea o deranjează când încep să-i reproșez că lupta ei pentru a demonstra că le poate face pe toate e inutilă. Plus că mai are și niște prietene din alea ”fashion”, care vorbesc cu ” ce faci iubita?” și îmi scot mie ochii că toți prietenii mei sunt de sex opus.
@mircelaionelailca, sa stii ca e mult mai greu sa fii acceptata ca tipa intr-o gasca unde sunt majoritatea baieti? Sora ta a ales varianta usoara si fara risc dar cu multa barfa :))
Ei bine, gașca mea era formată din 2 băieți și o fată( aceea fiind eu). Eram un fel de trio. :))
Suntem fiinte complementare,de aici si paradoxul egalitatii,barbatul construieste adapostul-femeia insufleteste(da tonul frumosului),barbatul vaneaza-femeia prepara hrana,totul se bazeaza pe principiul activ-pasiv,daca ne-am intelege rolurile cu adevarat nu ar mai exista reactii duse la extrem din partea ambelor sexe,nu zic tabere pentru ca in realitate exista una singura! Mihai ma bucur ca am dat de tine 🙂