Am ajuns la 20:44, cu trei opriri, una pentru alimentat cu benzină, a doua pentru alimentat cu benzină, alimentat trupu-mi de balerin silfid și pișu, iar a treia doar pentru pișu. Cursa lui David Popovici am ascultat-o pe autostradă, că nu m-am îndurat să opresc ca să-o și văd.

Dar să știți c-am avut un bulan imens, un bulan pe care nici măcar nu mi-l explic, pentru că eu sunt predestinat să aleg întotdeauna banda care merge mai greu, oriunde m-aș afla. La supermarket, dacă sunt două case, eu voi alege întotdeauna casa unde se mișcă cel mai greu. Dacă sunt două cozi undeva, voi alege întotdeauna coada care se mișcă mai greu, și tot așa.

De-aia nu-mi explic cum de-am avut și eu o dată noroc porcesc. Stați că vă zic imediat.

Eram în Ungaria, nu știu exact pe unde, în orice caz pe o autostradă pe care se lucra. Și se lucra la modul următor: banda pe sensul spre România era împărțită în două benzi separate între care constructorii separaseră un culoar pe care se lucra.

Practic, tot pe două benzi se circula, doar că nu erau una lângă cealaltă și nu se putea trece de pe una pe cealaltă. Ei, faza e că atunci când ajungeai în zona în care se lucra, trebuia să alegi rapid pe care dintre benzi vrei să-ți continui drumul, pe cea din dreapta sau pe cea din stânga.

Eram ferm hotărât s-o aleg pe cea din dreapta, dar în ultimul moment m-am sucit și m-am dus pe cea din stânga. Vă zic, Bărbosul Suprem însuși m-a pus să aleg stânga.

Vreo doi kilometri s-a circulat în paralel pe cele două benzi, după care, pe banda din dreapta mașinile s-au oprit și oprite au rămas. Banda din dreapta s-a blocat și-au urmat 25 de kilometri de mașini stând.

Poate nu înțelegeți exact ce zic, DOUĂZECIȘICINCI de kilometri de mașini stând în coloană. Nu că nu se deplasa niciuna, dar 9 din 10 șoferi erau coborâți de la volan și se uitau lung în zare. Jur că li se citea disperarea în ochi bieților oameni.

De la un punct încolo nici nu mă mai uitam spre ei, că mi-era cumva jenă că pe banda mea se circulă. 25 de kilometri am tot trecut pe lângă ei. Jur că nu exagerez nici un milimetru.

Dacă e cineva pe aici care a fost ieri în ambuteiajul ăsta, chiar l-aș ruga să ne povestească. Ca să fie mai ușor de identificat zona, sectorul de autostradă pe care se lucrează are 45 de kilometri și este exact înainte să faci la dreapta pe M0 spre România. Chiar sunt curios dacă e cineva pe-aici care a avut ghinionul să aleagă banda dreaptă.

În rest, faptul c-am ajuns acasă în sub 13 ore e aproape miraculos, având în vedere că la Margina s-a stat pe loc 10 minute, după care s-a mers bară la bară, pe Valea Oltului nu s-a stat, dar tot bară la bară, iar pe Curtea de Argeș, la fel, bară la bară.

Mi-a plăcut optimismul celor de pe aici care-mi spuneau c-o să fac un drum de 1200 de kilometri în 11 ore. Practic, asta ar fi însemnat o viteză medie de 110 km/h, fără niciun fel de oprire. Ar fi trebuit să alimentez din mers. 😀

Apropo de alimentat, după exact 4.269 de kilometri parcurși, mașina a avut un consum mediu de 8,10 litri la suta de kilometri. Mega-decent, aș zice, pentru o mașină de dimensiunile lui Chery Tiggo 8 care a cărat patru oameni, șase trolere, nu știu câte rucsacuri și o baterie de 140 de kilograme.

Zic de bateria mașinii care a fost goală tot timpul, n-am avut unde s-o încarc, prin urmare, în loc să ajute a mai tras și ea la cântar.

Una peste alta, să știți că n-am ce să-i reproșez mașinii, s-a comportat impecabil, în condițiile în care n-am menajat-o absolut deloc. E o mașină de familie în adevăratul sens al cuvântului, iar faptul că mai e și plug-in hybrid este un mare plus. Sunt absolut convins că Tiggo 8 va fi unul dintre modele cel mai bine vândute ale lui Chery. De altfel, am și văzut o mulțime la drumul ăsta.

Gata, azi trebuia să avem pauză. Dar uite că n-avem.

Luni vă zic ce-am făcut în ultima zi în Austria. Trebuie să vă spun, pentru că și eu și copiii am fost în delir.

Hai că era să uit ce era mai important. Tot drumul de ieri a fost plin, dar plin, de mașini cu numere de Italia, de Germania și de UK, conduse de români care veneau acasă în vacanță.

Treabă care n-ar fi rea absolut deloc, până la urmă e foarte bine că vin oamenii acasă. Rău e doar că odată ce s-au văzut în Grădina Maicii Domnului, adică România, locul unde nu există poliție pe șosele și nici consecințe pentru ce faci la volan, li se șterge brusc civilizația din cap și conduc ca niște idioți. Nu toți, dar foarte mulți dintre ei.

Gata.