Trebuie să vă povestesc asta, TREBUIE!

Am dat ieri o fugă la Constanța. Voiam de multă vreme să văd Cazinoul refăcut și m-am gândit că dacă nu mă duc acum, înainte să înceapă sezonul, până la toamnă nu prea mai sunt șanse să-l văd fără să mă calc pe picioare cu alte sute de doritori.

Calcul care s-a dovedit foarte corect, n-am fost mai mult de 10-12 oameni. Dar nu despre asta voiam să vă povestesc.

Am ajuns, am cumpărat biletele, problema era că se intra pe serii, o data la 30 de minute, iar noi mai aveam fix 23 de minute până să ne vină rândul.

Nu, nu cele 23 de minute de așteptare erau problema, ci că mă trecea un pipi care pe o scară de la 1 la 10 se ducea binișor spre un 9,90. Ca grad de urgență, zic.

Să aștept alea 23 de minute, ca să fac pipi după ce intru, era exclus, vezica mea deja dădea semne de implozie. Unde mai pui că nu-mi garanta nimeni că găsesc toaletă în interior.

Deja eram pe punctul să mă întorc la mașină și să plec spre cea mai apropiată benzinărie, când, slavă Marelui Manitou, am observat buda publică plasată fix vizavi de cazinou.

„WC – 3 lei intrarea”, scria mare.

Pregătesc o hârtie de 10 lei și mă duc spre doamna care încasa banii. În timp ce se căuta să-mi dea rest, zic să fac niște conversație:

– Oare în cazinou o fi toaletă?

– Nu știu, zice doamna.

Eu, uimit:

– Cum nu știți? Păi n-ați intrat niciodată?

– Nu.

Am răspuns extrem de sincer:

– Îmi pare rău.

Și chiar îmi părea rău. Mă gândeam, un pic amărât, că femeia asta stă câteva ore pe zi în fața cazinoului și nu l-a văzut decât din exterior. De-aia am și continuat discuția:

– Dar n-ați vrea să-l vedeți?

– Ce să văd? Că l-au făcut muzeu. Rame? Era mai frumos înainte.

– Înainte era aproape o ruină, doamnă, cum să fie mai frumos?, am insistat.

Dar doamna a ridicat din umeri și mi-a întins restul, moment în care am considerat discuția terminată.

Teoretic acolo s-ar fi încheiat tot dacă nu m-ar fi luat mustrările de conștiință în timp ce executam treaba pentru care intrasem în budă.

Mă gândeam la unul și același lucru: cum că nu vadă femeia asta cazinoul refăcut, deși stă lângă el cu orele în fiecare zi a vieții ei?

Aici trebuie să fac o precizare. Biletul de intrare în cazinou costă 53 de lei. C-o fi mult, c-o fi puțin, nu știu, dar atât trebuie să plătești dacă vrei să-l vezi. Nu sunt idiot, mi-am imaginat că pentru o femeie care taie bilete la o toaletă publică din Constanța nu e vreo prioritate să plătească 53 de lei ca să viziteze ceva, orice. De banii ăia poate să-și cumpere chestii de care chiar are nevoie.

Cam asta îmi trecea prin cap după ce-am terminat operațiunea de golire a vezicii și mă îndreptam spre ieșire. Acolo unde, odată ajuns, am zis cu voce tare:

– Dacă vă cumpăr eu biletul de intrare, vă duceți să-l vedeți?

Și nu glumeam absolut deloc, nu făceam mișto, n-am spus-o pe vreun ton zeflemitor sau superior, dimpotrivă. Eram hotărât să-i cumpăr biletul, pentru că mi se părea extrem de nedrept că femeia asta n-a văzut cazinoul ăla lângă care practic își petrece viața.

N-am mai apucat sa-mi termin gândurile, c-a venit răspunsul:

– Nu, nu mă duc.

De mi-a picat fața. Aproape șocat, am insistat:

– De ce, doamnă? Vă cumpăr eu biletul, o fac cu cea mai mare plăcere.

S-a uitat la mine cu scârba cu care vă uitați voi la un gândac de bucătărie căzut în paharul din care tocmai vă pregăteați să beți. A rostit cu aceeași scârbă:

– CĂ NU MĂ INTERESEAZĂ!

Punct. Sfârșit. Se trage cortina.

Vedeți voi, prieteni, nu vreau să fiu rău, dar o să fiu.

Nu e absolut nicio problemă dacă tot ce reușești să faci în viață este să tai bilete la o toaletă publică. Dacă atât te-a dus capul, atât ai reușit să faci, e simplu. Nu e vreo rușine, e ceva firesc, e muncă, cineva trebuie să facă și asta.

Problema e că uneori apare un moment în care ai putea să crești măcar un pic, un milimetru, un micron, de la nivelul de tăiat bilete la toaletă publică. Dar tu refuzi, pentru că nu te interesează.

Habar nu ai ce e dincolo de ușa de intrare a cazinoului, dar tu alegi să nu afli niciodată. Nu știu, numai zic, dar poate are vreo legătură atitudinea asta cu ce-ai reușit în viață?

Puteți să-mi spuneți orice, sunt convins c-o să găsiți mii de explicații care mai de care mai savante pentru care a refuzat „biata femeie” să accepte demersul meu făcut cu cele mai bune intenții, n-o să accept niciuna.

Pentru mine explicația este una singură, cea pe care deja o știm cu toții: mai bine de jumătate din țara asta alege să trăiască zi de zi în cea mai profundă ignoranță. Repet, ALEGE, pentru că ignoranța este o alegere, nu un dat.

Care jumătate? Jumătatea aia, cealaltă jumătate.