Desigur, n-am descoperit încă răspunsul la această întrebare fundamentală, pentru că viața este complexă și prezintă multe aspecte. Și chiar dacă l-aș descoperi, n-aș fi atât de prost să-l scriu aici.
Ori l-aș vinde pe o sumă care să-mi ajungă să mă retrag la pensie pe undeva pe unde e cald tot anul și oamenii se salut cu „hola”, ori m-aș face speaker motivațional și coach de mindfulness. Rezultatul fiind că tot de bani m-aș umple.
Nu, oameni buni, nu doar că n-am descoperit răspunsul, dar sunt convins că poți să aduni cei mai inteligenți oameni ai planetei, să-i bagi pe toți într-o cameră și să le zici că nu mai ies de-acolo până nu vin cu răspunsul la întrebarea „ce vor femeile de la bărbati?”, că în camera aia le vor putrezi oasele.
Cred că până și Bărbosul suprem mai tresare din când în când speriat când își pune singur această întrebare. Noroc că pe el n-are cine să-l tragă la răspundere.
Nfine, revenind, dacă citești pe interneți zece articole dedicate acestui subiect delicat, în absolut toate o să constați că femeile își doresc de la un bărbat, în primul și în primul rând, să fie inteligent.
Pentru că, nu-i așa, creierul este cel mai sexy organ al unui bărbat. Nu să fie frumos, nu să aibă trup de zeu grec sau bicepși de Arnold la a doua tinerețe, nu ochi albaștri, nu păr lung sau cârlionțat, nu, nu, nu!
Dacă e să le întrebi, o să vezi că toate sunt fierte pe inteligență, conversație fermecătoare, simțul umorului și alte chestii la fel de profunde.
Acestea fiind datele problemei, o să facem un lejer exercițiu de imaginație, doamnelor și domnișoarelor.
Ce șanse ar avea să vă arate cât de fermecător este și cât simț al umorului are un tip extrem de urât care încearcă să intre cu voi în vorbă? Cam cât de dispuse ați fi să-l lăsați să vă demonstreze ce conversație strălucitoare poate să susțină și cât de sclipitor îi merge mintea, pe cavalerul fermecător din imaginea de mai jos?
Paranteză. Ca să nu-mi sară în cap adepții politicăl corectenesului „vaaai, de ce pui etichete, cum poți să zici despre acel bărbat că este urât?”, să știți că poza e generată de chatGPT care a primit acest prompt: te rog să-mi generezi o imagine, în format landscape, a unui bărbat care, după toate standardele actuale, să fie considerat urât. Am închis paranteza.
Așadar, sunt extrem de curios să aflu cam câte șanse ar avea acest bărbat să vă demonstreze cât poate fi de fermecător, cât este de inteligent și ce simț al umorului absolut impecabil are. Pentru că, nu-i așa, creierul este cel mai sexy organ, nu?
Da, da, știu că cele mai multe dintre voi v-ați găsit deja sufletul pereche și sunteți în relații stabile, de-aia am precizat mai sus că facem un exercițiu de imaginație.
Așadar, presupunem că-l întâlneați pe cavalerul de mai jos într-un moment când nu erați în nicio relație, iar el se apropia încrezător de voi, cu un zâmbet larg pe buze:
– Bună!
Cam care erau șansele să-i apreciați creierul la justa valoare și să constatați că nimeni nu v-a mai făcut să râdeți ca el?

Pentru ca nu mi se pare un barbat inteligent, am adaugat la cerinta sa genereze imaginea unui „barbat inteligent, care dupa standardele, etc…”. Arata cu totul altfel, nu pot sa o incarc, sa vezi diferenta!🤣
Comentariu beton!46
Iata. Raspuns pertinent
Vrăjeală. Faptul că nu ți se pare ție că e un bărbat inteligent nu înseamnă nimic. Ba da, de fapt înseamnă: că nu vei fi dispusă să afli niciodată dacă chiar e. Adică îmi susții mie teza. 🤷♂️
Diferența este clară: cel din poză pare că a înțeles exact ce vor femeile și de-aia are fața asta😀
Comentariu beton!53
Daca uratenie ala era multi milionar se punea altfel problema, devenea brusc, daca nu frumos, macar acceptabil.
Comentariu beton!28
@Răzvan, nu, nu e adevărat, ăsta este proces de intenție!!!!
Dna- C, as zice ceva urat dar mi-e teama ca ma da afara de p-aci. Povesti cu ce vor femeile am tot citit si eu, barbat singur fiind, dar stii cum se zice? realitatea bate filmul si exacta asa este. Am tot vazut raspunsuri mai jos legate de inteligenta, bla bla serios, nu am vazut nici unul legat de suport emotional, sustinere reciproca, asta e cu adevarat grav, dar nimeni, absolut nimeni nu recunoaste ca banii au si ei un rol.
Comentariu beton!16
@Răzvan, evident că banii au un rol important sau aș zice chiar primordial la foarte multe femei din lumea asta, dar eu cred că acele doamne care au răspuns aici au fost sincere și s-au referit acum doar la ce este in primul rând atractiv, inteligența sau fizicul. Iar dacă în răspunsuri a fost rareori vorba despre suport emoțional si susținere reciproca, este pentru ca șeful de blog a dat ca temă expresă „ce șanse ar avea să vă arate cât de fermecător este și cât simț al umorului are un tip extrem de urât care încearcă să intre cu voi în vorbă?”, deci se înțelege inteligența vis a vis de urâțenia fizică.
Eu vă doresc deci să aveți mai multă încredere în femei și să nu mai fiți bărbat singur
Dna C- Sunt singur ca alegere de viata, tocmai pentru ca am o mare incredere in femei ca sunt consecvente, dar nu in sensul pozitiv sugerat de dvs. Nu exclud exceptiile dar pare ca sunt de intalnit numai la sectiunea comentarii de pe blog si nu in realitate. Dar deviem de la subiect.
Sah Mat!
Nu-i destul că e luni da’ ne mai dai și greu.
Dar de ce nu e tânăr măcar? De ce e la 50 de anișori?
Eu zic că dacă e putred de bogat se califică. Și marinar plecat 6 luni de acasă.
Ce? Nu era pentru noi bărbații întrebarea? Aaaa, mă scuzaț.
Comentariu beton!34
Aia nu e atractie, e cumparatura, ca sa zic asa, daca e putred de bogat.
6 luni plecat, ok. Si alelalte? Cit dta pe acasica??
M
Poza generata de chatgpt arata un barbat bolnav (piele care trebuie tratata), cu dinti care necesita reparatii. Nu mi se pare ca urla de inteligenta. Nu cred ca chatgpt ti-a livrat ce trebuie. Un om inteligent are grija de sanatate.
Nu ma pricep, dar Hawking era frumos?
Mi-a placut scrierea lui Claudiu cu sapiosexualitatea rau de tot. Asta asa, ca indiciu.
Dar nu, nu e doar inteligenta. Daca nu e si respect, degeaba. Si daca nu vine la pachet cu ceva caldura, ceva intimitate in relatie, nu merge. Poa’ sa fie desteptul pamintului, daca trateaza femeia cu sensibilitatea unui ghetar, no way.
Intotdeauna intr-o relatie unul va fi mai slab, altul mai gras; unul mai destept decit altul; unul mai frumos decit altul, etc. Daca nu se armonizeaza, degeaba, poa’ sa fie rupt din soare, al mai destept din zece generatii, tot nu iese nimic. Respect si intimitate. Si da, pentru astea doua e nevoie de inteligenta. Dar fara astea doua, inteligenta nu e arma
Nush daca am raspuns. Asta e viziunea mea, na.
Comentariu beton!44
Asta cu oamenii inteligenți care au grijă de sănătate m-a făcut să râd. De-aia nu l-ai băga tu în seamă pe cetațeanul din poză, nu?
Deci tu zici că dacă ar arăta așa ar fi ok?
Perfect adevărat! Poza generată de chat GPT nu este cea adecvată întrebării. Omul din poza nu te îndepărtează neapărat pentru ca este urat ci pentru că pare neîngrijit, bolnav, iar, după expresie, nu pare chiar așa inteligent cum se prezintă în cerința problemei. Iți inspiră mai degrabă milă….
Dar problema pusă de șeful de blog preocupă demult lumea, ca dovadă poveștile cu Frumoasa și Bestia sau Fantoma de la opera, nu? Sau povestea cu broscoiul cel urât.
Ca să răspund la întrebare, da, m-ar fascina inteligența unui bărbat urât dar care e pusă in slujba faptelor bune pentru ca o combinație de genul urât și inteligent poate crea ușor misoginism sau chiar multă răutate.
Comentariu beton!11
@Dna C, deci așa ar fi ok?
Da de ce tre sa aiba grimasa aia? Nu poa sa stea linistit??
Comentariu beton!22
Pai asta cu fata curata, e chiar normal 😁. Nu vad de ce ar fi catalogat ca fiind urat.
Comentariu beton!14
@MV, la întrebarea directă pusă spun că nu, pentru că, așa cum ziceam în răspunsul de mai sus, persoana din poza refacuta pe langa ca e urata mai arată și răutate, te îndepartează prin expresia antipatică pe care o are.
Da, are urechile cam mari, dar, in rest, mi se pare normal.
Si exclud grimasa, ca nu sta cineva doar intr-o strambatura.
Barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos decat dracu’.
Comentariu beton!12
Parerea mea: barbatu tre sa fie ok fizic pentru ca femeia e programata genetic sa faca copii cu exemplare genetic sanatoase. Nu te pui ci evolutia speciei. La fel cum barbatii prefera sanii mari, soldurile mari din acelasi motiv. Ce ni se pare noua sexy e doar o traducere a ce zice creierul ca e ADN sanatos si merita reprodus. Asta la baza. Dupa se mai adauga experientele din copilarie si alte chestii de finete. Dar la baza suntem toti animale care vor sa se reproduca cu cel mai sanatos exemplar al sexului opus. Deci nenea din poza pica testu pe motive de evolutie biologica.
Dupa, pentru ca suntem animale monogame (sau cum ii zice), mai vrem un exemplar care sa fie suportabil si in restul timpului cand nu ne reproducem. Sa creasca puii, sa aduca mancare, sa ne apere cuibul de pradatori. Deci sa fie curajos, stabil emotional, matur, etc…Sa fie un membru respectat in comunitate (in trib, in pestera, la birou, pe casa scarii,…). Chestia asta ne da sentimentul de stabilitate, crucial pentru femei. Simtul umorului e cireasa de pe tort.
Hai ma ca e simplu de tot. Eu am un baiat si am de gand sa-l educ in asa fel incat sa-mi multumeasca personal viitoarea lui partnera.
Comentariu beton!21
Boss, fiecare Shrek are Fiona lui. Și reciproc.
Comentariu beton!64
Na si cu tine! Ai de capu’ meu ce aratare ne pusesi aci, mai ca Quasimodo!!! Nu, maica, nu! Da-ne inteligenti frumosi, ca sa ne putem uita la ei 🙂 Nu ca „la soare ma pot uita, dar la dinsul ba!”
Comentariu beton!12
Eu cred că și chatGPT mai dă erori câteodată.. primul gând e că un om inteligent merge să trateze o boală când e și vizibilă.Ani de zile am suferit din cauza danturii,care nu mă făcea nici frumoasă,nici interesantă în conversații fizice.Așadar,de restul n-are rost să spun.
Comentariu beton!17
Trebuia sa-i ceri lui AI sa iti faca un barbat urat pe dinafara dar frumos pe dinauntru 😀.
Am cunoscut un tip plin de tumori pe fata, una langa alta. Desi tipul era inteligent, nu avea incredere in el sub nici o forma. Eu eram deja casatorita la vremea aceea, asa ca nu m-am gandit ce as fi facut eu daca m-ar fi invitat la o cafea.
Domnul sot nu e un barbat frumos. Dar are fix calitatile care mie imi lipsesc. Si cireasa de pe tort, taie ceapa nu numai cand il rog, dar se si ofera sa o faca el🥰.
Comentariu beton!25
Io’s ăla cu tāiatul cepelor și usturoiului. De fapt a oricărei legune. Soția tot cumpără la ‘dicer’-e care de care mai smart.
@@AleBlaga, pe vremea cand visam la fat frumos, una dintre „cereri” era taiatul cepei (eu plang la ceapa de parca mi s-au inecat corabiile). Celelalte cereri nu s-au implinit (cal alb, fat frumos…), dar aia cu ceapa, da. Asa ca eu zic ca m-am scos💪.
AdinaE: mai bine îți luai un blender. Ieșeai mai ieftin. 😀
@Claudiu, am incercat. Nu sunt multumita de rezultat 😁.
E vreun test căci nu m-am prins? 😁
In calendare vad ca avem asa:
On March 16th let National Everything You Do Is Right Day correct all the wrong of March 15th.
Pe mine mă atrage și vocea și am avut odată un exercițiu cu un tip care tot insista să ne vedem, dar după voce știam că nu voi rezona și așa a și fost… Poate că am greșit, poate că nu, dar revenind la domnul despre care vorbim azi, are șanse să mă cucerească prin căldura vocii și felul în care se poate apropia prin voce, înainte de a-l vedea.
Ție îți recomand filmul „Scarpetta”, e pe Amazon Prime. Și nu pentru frumusețea actuală a lui Nicole Kidman.
Trebuie să fie amuzant și cu carismă ! La ăla nu se vede nimic din aceste calități !
@Kronwurst, sună intrigant sinopsisul filmului, mulțumesc🙂. Dar mai stau un pic căci pare foarte dark și momentan nici nu mai vreau un alt abonament la alt canal de streaming, deci sper să intre la un moment dat pe ce am.
Cu un fond oarecum comun, cred că este „Mare of Easttown”, care mi-a plăcut. Și recunosc, îmi place mult mai mult cum joacă Kate Winslet versus Nicole Kidman, bine și per ansamblu îmi place Kate mai mult, inclusiv voce : )
poza lu’ ăla îi de pus pe frigider, cînd ești la dietă! și e unisex…
Comentariu beton!30
Degeaba , daca becu’ încă-i in frigider!
E si prost bre, nu vezi? Aaaa, lipsit de inteligenta, deci…schimba poza sau schimba gipitiu
Ma gandesc la Willem Dafoe sau la John Malkovich, nefrumosi dupa standarde…
Comentariu beton!32
Mie imi plac aia inalti, frumosi si bogati. Si tineri. Deci nu.
Comentariu beton!12
Nu mă calific la nici una din categorii, așa că nu comentez.
Revenind la intrebarea initiala: „Ce vor femeile de la bărbați?”
Nu e suficient ca barbatii sa fie frumosi si inteligenti cu conversatie si umor. Ei trebuie sa mai aiba niste calitati pe care le cauta femeile:
In primul rind: sa fie iubite, adulate.
In al doilea: sa fie ocrotite (fizic, economic)
In al treilea: sa aiba suficient de mult respect cit sa le lase libertatea de gindire si de miscare
In al patrulea: sa fie tati buni
In al cincilea: sa nu fie mamosi :)))
Si sa nu imi sariti in cap ca ar fi chestii desuete si ca femeile azi sint egale cu barbatii si fac ce vor ele de capul lor. Sintem (inca) intr-o societate patriarhala.
Comentariu beton!33
Nu ca as vrea sa-ti stric visele dar nu poti avea primele 4 impreuna cu 5.
Si drept sa-ti spun unul care pe langa ” frumos si inteligent cu conversatie si umor” are si cele 5 probabil se bat pe el Margot Robbie, Scarlett Johansson si Halle Berry !
@Anca:
De asta raman unele femei singure: viseaza la Fat Frumos perfect in toate cele si nu vad barbatul de langa ele care se incadreaza la 80% din criterii (vezi si regula lui Pareto).
Barbatii sunt mai realisti, mai putin pretentiosi si mai dispusi la scaderea standardelor si la compromis. In plus, da, nu e atat de mare presiunea sociala pe ei.
Dupa tine femeile (din nou unele, nu toate) viseaza sa fie ocrotite fizic si economic, adulate dar lasate sa faca ce vor cand vor (aici intra aia cu „libertatea de gindire si de miscare”) in timp ce barbatii ideali se ocupa de copii („tati buni”), casa si bani.
Mie mi se pare ca femeile astea vor sa fie si cu sufletul in rai si cu scula’n posterior (scuzati expresia) si traiesc decuplate de realitate! Dar na, barbatii sunt rai si societatea e patriarhala.
De fapt si barbatii si femeile sunt imperfecti si o relatie presupune in primul rand intelegere si compromis, valori si asteptari comune si realiste.
Adica nu te plangi ca barbatul munceste toata ziua si tu toci banii dar in acelasi timp te plangi ca nu are timp de tine si ca nu merge la sala. Iar barbatul nu sta doar cu cracii in sus band bere cand femeia cumpara, gateste, face curat si are grija de copii si tot el se plange ca nu arata ca un supermodel si nu se aranjeaza pentru el.
Cel putin asa vad eu lucrurile.
Ei, de ce sa fim atit de pesimisti, @Ionica?
Barbatii care le au pe toate sint destui, dar trebuiesc descoperiti. Nu scrie pe fruntea lor ca-s asa si pe dincolo. Frumusetea, umorul, conversatia se vad din prima (sau a doua 🙂 ). Restul trebuie facute sapaturi, avut rabdare de a creea o relatie, studiat exemplarul de linga sine, testat.
Asa ca nu e nicio coada … mai ales pentru ca au si ei standarde ridicate in mod egal.
Femeia inteligentă vrea de la bărbat un partener care să (o) asculte. Femeia normală caută un bărbat normal. Femeia proastă caută bărbat inteligent. Cel puțin așa cred, încă aștept să îmi confirme nevasta că fac parte din prima categorie.
Pai daca nu asculți, nici n-o să afli daca faci parte din prima categorie. 😀
O ascult, dar numai în părțile care mă avantajează.
Stii cum e, beauty is in the eye of the beholder, si depinde si cat este de bogat. Acuma doamnele o sa sara in sus cu nu e asa, etc, dar oaresceva experienta imi spune ca asa e. Sigur, nu sunt femeie, am alte criterii, dar nu as exclude banii, mai ales daca sunt multi, din ecuatie. Pare singura sansa a omului, inteligenta nu este pretuita, eu asa am constatat.
„beerholder”, nu „beholder” 🙂
Comentariu beton!22
Kronwurst, deci mergi pe ideea că nu există femeie/bărbat urât. Există doar băutură puțină.
Comentariu beton!20
Mai clătinat, dar merg pe ideea asta. E important, mai ales înainte de „DA!”
Oricum, toată treaba asta este atât de relativă, că energia consumată în a-ți găsi partener este egală cu masa cerebrală în timpul discuției din pat. Măcar acum știu de ce l-au făcut pe Gargamel așa de urât: ca să nu se mărite ștrumfița cu cine nu trebuie.
Sean Penn nu e vreun zeu al frumuseții, dar ce actor…! Sau Steve Buscemi, sau Willem Defoe (cum zice și Irinoush). Acu’ serios, pe onor prezentatul din poză nu l-aș lua acasă. Beauty and the Beast e o poveste reușită, dar eu nu-s prințesa aia și nici atâta răbdare n-am (să meargă el la dermatolog, dentist etc). Așa că…prezentabil și cu umor, pentru mine. Mulțumesc!
Comentariu beton!14
@MV, ce vor femeile de la bărbați? Păi când? Azi, mâine, peste o lună, peste un an? Căci lucrurile se schimbă, nu e normal 😁? Știi cum se zice: bărbații iubesc cu ochii și femeile cu urechile. În altă ordine de idei, eu nu pot să mă uit nici la filme cu actori urâti…deci! Off, și lucrurile sunt simple, ne dorim pachetul întreg, cel creat de mintea noastră, ce e atât de greu de înteles 😁?
Comentariu beton!12
Nu știu ce să zic! Urât e puțin spus, este neîngrijit (ca să fiu blândă) și are o figură de om violent.
Așa o persoană m-ar speria, aș fugi din prima, ce să mai stau să-i apreciez inteligența.
În rest, fiecare caută până găsește ce i se potrivește!😃
Și nu, nu am căutat „numai” inteligența la un partener. Respect, empatie, simțul umorului, un fizic „agreabil” și îngrijit care denotă respect față de propria persoană (nu burtă care se revarsă din cămașă sau dinți lipsă/înnegriți, neîngrijiți…
Oricât ai încerca, nu poți să faci abstracție de felul cum arată omul din fața ta!
Comentariu beton!14
Ce trebuie : „Mens sana in corpore sano”.😁
Comentariu beton!11
Cred că primul “contact” cu o persoană este vizual! Eu sunt sinceră și spun că un asemenea bărbat nu ar apuca sa-mi spună nici “bună “! Rog publicul să nu “dea cu pietre “ pentru că sunt cu piciorul în ghips și nu pot fugi!😂
Comentariu beton!21
Mihai, una e urâțenia si alta e scârba! De altfel, si frumusețea si urâțenia sunt absolut subiective! Și e mare lucru ca ambele să fie ceva aparte! Te saturi de frumuseți clasice asa cum te plictisești de urâți neingrijiti!
Contează foarte mult pentru mine să fie îngrijit, să miroase (ă)…hm…plăcut, nu toxic de la litri de parfum sau aftershave, etc.
Și mai cred ca cei inteligenți se îngrijesc!
Comentariu beton!13
Prin cei mai inteligenți oameni ai planetei înțelegi cei mai inteligenți bărbați?
Nu cred că femeile visează toate același fel de bărbat. Ar fi plictisitor. Pe de altă parte, visele unei fete foarte tinere, adolescentă sau pe la 20 și-un pic, nu sunt identice cu ce visează aceasta când își pune problema unei relații de durată.
Am o prietenă care spune că a fost atrasă întâi de faptul ca el era foarte frumos, mai apoi a descoperit alte calități. Căsnicia are 27 de ani. Alta susținea „să fie cât de rău sau de urât, dar să nu te plictisească”. Al doilea soț pare a îndeplini aste condiții (nu-i prost, dar e urât rău).
Cât despre domnul din poză, nu ma atrage. Dar deh, nu-l cunosc. O fi o comoară „în adâncuri infundata”.
Indiferent cât de deștept e masculul, în nici un caz o femeie nu-și dorește copii care să fi moștenit atributele fizice dizgrațioase ale partenerului.
Îmi amintesc cum citisem demult o știre că un chinez își dăduse în judecată nevasta pretinzând despăgubiri. Aveau împreună doi copii considerați urâți după toate standardele chinezești dar mama era frumoasă. Până când a descopetit soțul cum arăta înainte de operațiile estetice. Dacă așa funcționează la bărbați aspectul, cu atât mai abitir la femei. Chiar am ‘auzit’ ce spunea o rudă neinteresată în mod special de mărițiș (dar curtată asiduu de o cohortā întreagă) că măcar o să aibă copii frumoși. Făt-Frumosul era inginer pe bune, toți din familie cu studii superioare.
Vorbesc de perioada în care eram singură și mă declar superficială în acest caz.
Ca să aibă o șansă cu mine, un bărbat trebuie să mă atragă fizic în primul rând. După aia mai vorbim și mai vedem. Că eu îi descalific oricum dacă nu vorbesc/scriu corect. Și mai am și alți pitici.
Piticii tăi au (a)târnăcoape mari? 🙂
Aproape toate femeile gandesc asa doar ca nu este „cool” sa recunosca sau poate ca nici nu isi dau seama ca o fac. Atractia fizica intra de cele mai multe ori la calitati de preselectie si functioneaza dupa pricipiul „daca nu ma atragi fizic, nici nu apuci sa intri in vb cu mine”. Dupa aia mai vedem daca
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12. (optional)
13.
20.
48.
…
Foarte amuzant 🙂
Îmi aduce aminte de sfatul pe care mi l-a dat o colegă în anul 1 de facultate: D, ascultă aici. Când te întâlnești prima dată cu un bărbat, fă rapid un exercițiu de imaginație: te vezi cu el în pat? Dacă răspunsul e da, poți să rămâi și vezi dacă iese ceva. Dacă răspunsul e nu, fugi cât te țin piciorele, că asta nu se schimbă 🙂 🙂 🙂
Comentariu beton!26
Exact asa pot sa zic si eu despre unele fete. Daca una grasa ar fi goala langa mine, nici nu mi s-ar scula
În cazul meu, cred că răspunsul este da (dar nu chiar la poza pusă de model) 🙂
Dacă mă gândesc la cele câteva indrăgosteli/relații avute în viată, acum, la întrebarea șefului de blog, constat că am ales totdeauna pe cel nu foarte aspectuos dar inteligent și cu simțul umorului (și asta este o dovadă de inteligență, nu?) și nu am regretat. Dar am și acum în amintire o persoană urâtă cu adevărat dar atât de plăcută pe care doar cumularea inteligenței cu conștiința sa de cum arată, timiditatea și lipsa curajului au făcut să nu fim împreună.
Pana sa vad inteligenta sau umorul, sunt deja departe!!!
Am eu 70, dar totusi…! Ma dor picioarele, dar ficatul este inca bine, nu merita sa-l distrug. Cui ii place, sa-l pastreze!
Ce să păstreze? Ficatul? Că nu e clar.
Era vorba despre ficatul meu, pe care-l puneam in pericol…
O astfel de fata, provoaca greata!
Nu știu, gipiti ăsta te-a cam păcălit! 🤣Fără negi și fără grimasa aia e doar un om cu urechile cam mari, puțin grăsuț. 😅 Poate dacă am deveni prieteni întâi și ar fi empatic, de încredere, bun la suflet, cu bun-simț, asta pe lângă inteligent, nu se știe niciodată. Eu sunt de părere că frumusețea adevărată vine din interior. Eu îmi doresc un partener, nu un fotomodel sau, cum zicea cineva pe aici, un portofel cu vibrator.😁 Asta e părerea unei femei mature, la 55 de ani, nu știu ce aș fi zis la 25 de ani. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
Că nu o interesează pe o femeie mușchii de Arnold sau ochii albaștri nu înseamnă că poate accepta pe cineva care arată în așa fel că „îți e frică să înnoptezi cu dânsul în casă”.
Vezi? Asta înseamnă să vezi doar jumătatea goală a paharului. O secundă nu te-ai gândit că și hoțului i-ar fi frică să intre în casa ta daca îl vede.
Comentariu beton!32
Într-o relație cred că preferă un bărbat inteligent, dar pana sa ajungi acolo trebuie sa te apropii de femeie, sa o inviți in oraș etc. Nu as putea sa iți zic de cate ori am auzit în tinerețe „Țin la tine ca la un amic”. In traducere asta însemnând ești prea urât sa fiu atrasă de tine. Desi poate in ultimii 20 s-au mai schimbat lucrurile. O sa citesc comentariile sa ma mai luminez.
Comentariu beton!11
Vezi, măcar tu te puteai apropia să o inviți în oraș. Dar o femeie urâtă ce șanse are? 🤪Că de ea nu se apropie nimeni! Nu suport standardele astea de acum și lipsa de răbdare în a cunoaște pe cineva. Eu sunt de modă vechiuță, timidă, normală ca fizic, nu excepțional de frumoasă, dar crezi că e coadă de pretendenți? Nuuu. Ptr că nu merg în cluburi, nu sunt pe site-uri matrimoniale și am principii sănătoase la care nu renunț.
@Sorin, realist fiind, tu la cat te-ai evalua? Un 6, un 7?
Femeilor de care te simti atras, cat le-ai da? Ca normal ar fi sa fii realist si cand alegi. Una de 6-7 nu ti-ar zice ca esti prea urat.
Noi, femeile, il luam cu gandul ca-l mai schimbam noi, iar voi, barbatii, credeti ca vom ramane la fel si peste treij’ de ani. Aia-i problema, avem asteptari nerealiste.
@moatza Nici măcar. Le înțeleg (acum) ca nici eu nu as fi umblat cu unu ca mine, dar mă săturasem sa aud tot aceeași chestie (cu variațiuni diverse). Și toate refuzurile alea nu trec fara sa lase urme. Acum sunt într-o relație de 4 ani și sincer habar nu am ce vede la mine. Am incetat sa o mai intreb după primele 2-3 luni.
Oricum cel mai mult cred că contează încrederea in sine.
Am râs bine! Cum era aia cu picioare lungi și glezne subțiri? Noi de ce nu avem voie sa avem preferințe determinate de mai multe criterii? Dacă Mara avea doar picioarele alea mișto, dar era mai tontuță, erai la fel de fascinat de ea? Asta cu inteligența pe primul loc, evident că este o ipocrizie. Toată lumea caută pe diferite criterii. Depinde ordinea preferințelor. Ca exemplu personal, niciodată nu am considerat părul la bărbați un element important. Actorul meu preferat a fost Bruce Willis. Consider că șarmul, umorul și restul pachetului optic primează in față părului. Fix așa am și soțul, dar ferească Dumnezeu, dacă se apropia de mine, in cazul in care, in cap nu avea nimic.
Comentariu beton!18
Daca nu spui si ce intra in pachetul optic, tot degeaba. Adica, zau… Da informatiile complete.
Problema este că noi, cei frumoși, sănătoși, inteligenți și bogați, suntem și foarte selectivi…
Comentariu beton!25
….si , în acest caz, desigur autoironci 🙂
…ai fi surprinsă…
Primul impact e cel fizic. Pentru mine, criteriile importante sunt înalțimea(+1,80), dantura sănătoasă/frumoasă, mâini mari, frumoase, chip plăcut. Apoi, dacă aspectele fizice sunt susținute de conversații plăcute, simț al umorului, autoironie și încredere, e un mare plus. Atenția, afecțiunea și sepsul, il fac câștigător.
…și l-am găsit! De 11 ani îi mănânc ficații sistematic 🙈😁 și mai și gătește. 💪
Comentariu beton!20
Vulturiţo care eşti! 🙂
@Ananas: ficatul se regenerează! :)))
și el Prometeu?
E foarte simplu ce vor femeile de la bărbați, nenea Mișu. Întotdeauna mai mult decât au deja.
Comentariu beton!16
Se deschide în oraș un magazin cu 5 etaje unde femeile pot merge să-și aleagă soțul. Există o singură regulă: odată ce ai urcat un etaj, nu mai poți coborî decât pentru a părăsi clădirea.
O tipă intră să-și caute norocul:
Etajul 1: Pe ușă scrie: „Acești bărbați au joburi stabile.”
Ea zice: „E bine, dar sigur se poate mai bine.” Și urcă.
Etajul 2: „Acești bărbați au joburi stabile și iubesc copiii.”
„Frumos,” se gândește ea, „dar hai să vedem ce mai e.”
Etajul 3: „Acești bărbați au joburi stabile, iubesc copiii și sunt extrem de chipeși.”
„Uau! Dar mai am două etaje…”
Etajul 4: „Acești bărbați au joburi, iubesc copiii, sunt chipeși și ajută la treburile casnice.”
„Doamne, e perfect! Aproape că m-aș opri aici, dar ce o fi la ultimul etaj?”
Ajunge la Etajul 5, unde găsește doar un ecran mare pe care scrie:
„Ești vizitatoarea cu numărul 1.452.893. La acest etaj nu există bărbați. El a fost construit doar pentru a demonstra că pe voi, femeile, este imposibil să vă mulțumească cineva pe deplin. Vă rugăm să folosiți scările de urgență pentru ieșire.”
Comentariu beton!26
‘ce că prinde unu’ peștișorul de aur, în California; veșnica discuție:
– dai drumu’, pac, o dorință!
– bre, mie-mi place tare în Hawaii!
– bravo!
– da’ mi-e frică să zbor și nici navigația nu-mi prea place…
– și, ce să-ți fac eu?
– un… pod!?
– ești nebun!!? sunt mii de mile! altceva!
– atunci, vreau să înțeleg femeile…
– și cîte benzi ziceai?
Comentariu beton!11
Da, femeile se simt superficiale daca spun ca nu vor un nasparliu, ca vor unul care sa arate bine.
Asta nu prea inteleg de ce.
Vor ce-au vrut întotdeauna, ca niște mamifere care se respectă. Cineva cu care să-și poată transmite genele mai departe, asta incluzând aspect fizic, impresie de siguranță (inclusiv materială), feromoni care să le placă. Doar că s-au rafinat în timp textele, cu tușe de romantism, sensibilitate, povești în culori pastelate, iar partea cu transmisul se poate opri frecvent la etapa de distracție.
Oricum, ca bărbat, important e ce vrei tu de la ele. Că altfel, dacă stai să te pliezi după cerințe individuale și caiete de (pre)sarcini, trece viața pe lângă tine. Iar majoritatea chestiilor ce sunt văzute drept atractive fără multe controverse țin de respectul de sine personal.
Comentariu beton!17
Din experiența mea nu tocmai bună pot spune că nu vreau o relație cu o persoană care îmi inspiră frică, nesiguranță, deci așa cum arată în poza asta, nu. După prea mulți ani în care am experimentat frica și controlul în foarte multe forme spun clar, nu. Nu sunt frumoasă și nici partenerul meu nu este frumos după standardele actuale dar lângă el mă simt în siguranță, față de ceilalți oameni din jurul meu cu care intru în contact prefer să păstrez distanță diplomatică 😁 nu reject total dar distanța de siguranță. Tipul pare desprins dintr-o ecranizare a filmelor lui Dickens.
Cunoscuții mei spun despre mine că sunt „țepoasă”
Sincer, dacă nu mă atrage fizic, nicio șansă. Da, îmi plac bărbații cu simțul umorului. Dar dacă nu mă pot imagina în pat cu el, așa cum spunea deja cineva, adio.
Cel mai urât om din lume vine la bar şi cere o bere. Barmanul, când îl vede, începe să râdă.
– Ce ai bă, de râzi așa?
– Bă, eşti cel mai urât om pe care l-am văzut în viaţa mea. Cred că e imposibil pentru tine să ai parte de vreo femeie.
– Eu n-aş fi aşa sigur. Fac pariu cu tine că pot să combin orice femeie din barul ăsta.
– Gata, moşule. Uite, fac pariu cu tine că blonda aia cu ţâţe mari nici nu stă de vorbă cu tine.
Se duce ăsta, se aşează la masă cu blonda şi 5 minute mai târziu, pleacă cu blonda din bar. Barmanul e complet uluit. Se duce la masa de lângă și întreabă pe tipul de acolo:
– Frate, nu înţeleg nimic. Ce dracu i-a zis, ce i-a făcut?
– Nu ştiu, frate, nu i-a zis nimic, pur şi simplu stătea acolo şi-şi lingea sprâncenele.
Comentariu beton!25
:))))))))))))))))))))))))))))))
Eu nu suport bărbații grași 😀. Adică eu bag sală everyday, proteine, salate și el vine cu burta peste sex? No way! Asta la prima vedere, apoi nu îmi mai plac bad guys, mi-a trecut demult. Să mă pot baza pe el, reciproc de fapt, să nu mă plictisesc cu el niciodată, să avem preocupări comune, același gen de muzică, să îi placă să călătorească la fel ca mie. Mai sunt și altele. Da, sunt superficială, recunosc, nu pot trece peste aspectul fizic. Ca majoritatea oamenilor din societatea actuală. Altfel nu ar avea atâta succes toată industria asta de beauty.
Mie imi plac barbatii cu greutate. Ii consider foarte atragatori! 🙃
Si pentru ca mai ziceam ca suntem diferite mai adaug si ca nu sunt interesata sa ne potrivim in tot si-n toate. Ma simt mai bine sa avem interese diferite dar ideea e ca diferentele sa nu fie un motiv de excludere.
Femeile sunt diferite si vor lucruri diferite! 🙂 Nicole Kidman isi doreste acum, la 57 de ani, un barbat viril! Si nu poti sa nu te intrebi de ce isi doreste asta?! Oare cei intalniti pana acum nu au fost? Scuzati paranteza! 😅
Eu nu as putea sa ma indragostesc de un domn care arata ca cel creat de AI (eu cred ca amabilul AI are o zi proasta ca doar e luni!).
Apreciez mult frumusetea mintii si sufletului unui om dar trebuie sa detina macar un minim de atractivitate fizica ca sa ma pot gandi la o posibila relatie.
Ca tot veni vorba de AI, a mai sesizat cineva ca in imaginea pusa de zoso la un articol de azi apare poza folosita de MV pentru articolele Iuliei? Alta postura, dar e aceeasi femeie si acelasi pulovăr. WTF?
https://zoso.ro/fara-putere/
@Kronwurst, șerif, asta e o întrebare pe bune? Serios, chiar nu știi că există baze de poze stock free pe care le utilizăm când avem nevoie de imagini? Poza folosită de mine e de pe freepik.com, probabil că tot de-acolo a luat-o și zoso.
Stiu ca exista baze pentru pics, dar daca n-am vazut sursa mentionata in nicio parte, m-am gandit ca e generata si eram usor surprins. Nici seriful nu le stie pe toate, de-aia are subalterni. 🙂
@Kronwurst, eu menționez sursa doar dacă folosesc imaginea din baza de date exact cum am downladat-o. Dacă îi mai aduc eu îmbunătățiri (adică ce fac în ultima vreme), n-o mai menționez pentru că parctic e o poză creată de mine cu ajutorul AI. 🤷♂️
Dar până să mă apuc să le editez cu chatGPT, am menționat sursa de fiecare dată.
Kronwurst, esti culmea si tu, parca ar fi ceva nou ca barbatii isi paseaza femeile unii altora! 😅
Thks! Pana si un caine batran invata trucuri noi.
@”Mătușă”, nu am cuvinte pentru cei care fac asa ceva.
Te cred! 😅 Dar de ce „matusa”? 😅
@Tia: 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@Tia In spaniola, asta inseamna. Nu c-as sti spaniola, dar mai retin cuvinte din diverse limbi intalnite. La noi am auzit abrevierea Tia venind de la Anastasia.
Eu când aud „Tia” mă gândesc la Tiamat. Dacă e o zi bună, la trupă.
Mie imi spune amabilul AI ca Tia inseamna „The Great” in egipteana (adica araba), ca Tia a fost o printesa antica din Egipt dar si ca Tia este un nume unisex! 🫤
Nu mai zic ca in greaca inseamna zeita! 😅
Tiamat! Aha. Asa se explica atractia mea pentru apa desi sunt semn de aer.. Cat despre trupa, auu, ca m-am speriat! 😅
As intreba ce-ti spune Tia(mat) cand nu ai o zi buna!
@John Temple Pai nu asa faceti? Ca eu asta am patit pe la 27 si ceva de ani. 😅 Prietenul prietenului meu i-a spus ca daca ne despartim ma vrea el. I-a zis de fata cu mine!
Pe urma am aflat ca prietenul meu i-a zis sa aiba rabdare pana cand „termina el cu mine” si dupa aia o sa ma paseze mai departe lui.
Nu a apucat sa o faca ca am terminat-o eu cu el.. pasandu-l in chestia mamiticii lui!
Cine a venit pe urma cu inel de logodna la mine? Azi traim fericiti dar nu unul cu celalalt. S-am incalecat pe-o sa si ti-am spus povestea asa. 🙃
Eu recunosc că pentru mine contează prima impresie care e dată de modul în care arată un om. Dacă e să mă gândesc la un partener, contează cum arată și apoi multe altele. Și da, inteligența e obligatorie. Dar prefer s-o descopăr după ce l-am văzut.
Mihai, las-o încolo, ala din prima poza nu e bărbat urat, e arma biologica, in Evul Mediu l-ar fi trimis cu catapulta peste zidurile inamice sa împrăștie ciuma, lepra si holera.
Presupunând ca ar fi inteligent si cu simțul umorului, biologicul ar fi împins oricare femeie sa fuga cat o tin picioarele.
In a doua imagine e un individ lambda cu care te intersectezi zilnic, majoritatea pe care ii vad eu au si soții lângă, deci presupun ca au apucat sa deschidă gura si n-au scos aberații.
In rest…femeile vor ceva, apoi se răzgândesc, apoi vor altceva, iar se răzgândesc, ca bărbat ai nevoie doar de răbdare si tutun. 😂
Eu ȘTIU ce vrea femeia de la bărbat: NU ȘTIU.
Acesta e răspunsul dat de majoritatea femeilor întrebate ce vor de la bărbați.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Singura femeie care știe ce vrea de la mine e blondina: să mă vadă defilând-n curu’ gol prin casă.
Așa mi-a zis. 🤭
Păi și? 😛
@MV: am executat, normal. 🤭
Doară nu merg degeaba la sală 6 zile din 7 (că duminica-i închisă).💪😎👍
Ce sa zic, unii au si noroc, nu le vine-n 3 minute baiatul cu centrala.
Comentariu beton!12
JT, deci tu de duci la sală ca să-l antrenezi pe ală micu’?
Mamă, ce bătaie o sa-ti iei de la blondină. Roag-o să filmeze și să ne trimită și nouă. Bătaia, nu pe tine in curu’ gol.
@Claudiu: 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mihai, de data asta ai facut exact ce nu suporti sa faca ceilalti: ai adus ca exemplu o situatie extrema. In realitate o gramada de barbati considerati uriti la primul impact vizual isi gasesc o pereche. Poate nu chiar pe cine ar visa la inceput dar cu timpul invata sa modereze asteptarile si sa accepte compromisuri. Prietena mea (care in tinerete semana foarte bine cu Demi Moore) a avut un pretendent urit cu spume (fata lunga, pielea inchisa la culoare si ridata, chelie tip Gargamel, ca tot l-a pomenit cineva pe aici), arata cu 20 de ani mai mult decit virsta reala. Omul era destept, bun, financiar cumpatat si indragostit pina peste urechi. Fata a fost onesta, ar fi putut profita dar nu a facut-o, i-a explicat ca mai mult decit o sincera prietenie nu putea oferi si el s-a resemnat iar dupa citiva ani s-a casatorit cu o femeie banala ca aspect dar care a avut grija de el. N-o fi fost marea iubire dar afectiune sincera si participare era sigur (acum citiva ani un accident de masina i-a fost fatal).
Exemplu cunoscut de toata lumea: blogar opinabil ca aspect fizic dar cu idei clare, constante si o etica puternica este urmarit online si apreciat. Nu stiu cit a fost fluture in tinerete dar casnicia solida si copiii ii implinesc viata personala. Cu virsta chiar as spune ca si-a imbunatatit aspectul, nu il mai consider urit. O fi ca m-am maturizat si eu, o fi ca m-am obisnuit cu imaginea lui, o fi ca are un mod de a gindi/scrie care imi place, ipotetic vorbind da, cu mintea de acum as fi acceptat o invitatie cu intentii romantice.
Eu sint frumusica. Nu la nivel de top model, dar suficient cit sa pot alege si tot nu m-am avintat niciodata la frumosii de copertina. Da, in tinerete aspectul fizic avea o preponderenta mai mare in alegerile mele, acum ar fi (vorbim ipotetic, ok?) redus mult, nu eliminat total, pentru ca am invatat si eu ce inseamna compromis, ce e cu adevarat important pentru mine si la ce pot inchide un ochi…
Dar si eu pot intreba: voi, barbatii, ati lua in considerare o femeie uritica si aparent neingrijita?
@Kiko: nu. Obligatoriu trebuie ca femeia să fie frumoasă și deșteaptă, c-altfel frumusețea trece și rămânem cu proasta.
Depinde ce înseamnă urâțică. Eu la o femeie mă uit la față, dacă îmi place, restul nu contează ( bine, de fapt contează ca negativ dacă are o greutate apropiată de a mea sau mai mare. Și dacă e mai înaltă decât mine. Ăsta e un pitic cam prost oploșit pe creier), fund, sâni, înălțime, mai știu eu ce. Și uneori pot găsi atractivă o figură ce ar părea ștearsă, sau urâțică pentru mulți, dar are ceva aparte.
Cu deșteptăciunea, doar dacă mă interesează să ne mai vedem și peste două săptămâni. Altfel, nu-i de căpătâi.
JT, vezi că ai un typo… Prostata, nu proasta.
@Peredhill, adică nu te uiți la bwci? Nu te cred 🤣🤣🤣
Alina, nu toata lumea se uita la bwci. Unii se uita drept in „ochi”. 😛
Și totuși Tudorel Toader (la el m-a dus mintea când am văzut poza) e însurat și are și copil. Deci sunt și femei care nu se uită la frumusețe (bine, eu cred că nici la deșteptăciune, dar asta e doar părerea mea).
Când soțul mi-a zis că barbatul trebuie să fie puțin mai frumos ca dracul, i-am arătat o poză de-a lui Tom Ellis din serialul Lucifer și i-am spus că-s de acord cu el. Nu a mai adus vorba de asta de atunci.
@ Razvan/ Discutam cu o prietena acum două zile ce alegere ar face
între o relație bazată pe bani sau pe sentimente.
Cred că femeile sunt atrase de bărbații bogați nu din cauza banilor.
Ce se consideră atractiv e același lucru pt care un bărbat care repară lucruri prin casă e atractiv.
Competența este ceea ce caută femeile, iar bărbații caută frumusețe, ceea ce sună superficial,
dar frumusețea este un indicator al sănătății.
De ce ai alege banii?
Pt. că ne fac fericiți sau bucuroși?
Fericirea este situația noastră actuală minus așteptările.
Autorul afirmã aici cumva in gura mare cã femeile sunt ipocrite. Că femeile ar face bine sã recunoascã cã sunt frivole și artificiale și materialiste și sã ne lase cu dorințe din astea imposibile gen Brad Pitt inteligent. Dl Mihai afirmã asta cu tãrie. A generat ceva trafic dar a dat cu oiștea-n gard.
Oamenii sunt ipocriți. Insinuezi cumva că femeile n-ar fi oameni? Cam misogină abordarea…
Faptul că tu n-ai simțul umorului nu e vina mea. Că ești prost, așijderea. 🤷
Bre, perfectiune nu exista, e relativa. Mno, relativ la criteriile mele, i-as da o sansa unuia urat, da’ asta din poza ar avea nevoie de cam multe sanse.
Altfel, de azi dimineata de cand am vazut postarea ma tot gandesc la Mr Bean. Si la Belmondo, Dafoe, etc. Desteptul urat se poate face placut de altii (altele) dar frumosul prost mai greu.
Te rog frumos, Mihai, sa scrii si despre ce vor barbatii de la femei. Intr-o zi cand vrei tu si daca vrei.
Poate si un feedback la ce au scris femeile, azi, daca v-ati lamurit ce vor. 🙂
E programat deja. 😁
🤗🤗🤗
Poza nu e buna.Individul din poza pare si un pic retardat, asa ca nu merge. Dar, la subiect, primul tip frumos cu care am iesit era atât de prost, ca m-a șocat. Era Johnny Bravo irl 😅. Sincer, m-a făcut sa ma locuiesc de frumoși. Deci da, frumusețea nu e o caracteristica importantă pentru mine.
Hubba, hubba!
La articolu de 1Martie sau 8Martie nu mai țin minte, o comentatoare a postat: ”La mulți ani femei frumoase”.
Mă mâncau deștele să întreb dacă alea urâte nu merită și ele o urare dar am renunțat.
@Shoric, virgula! Virgula aia lipsă după „8 martie „, virgula aia lipsă după „la mulți ani” și virgula aia lipsă înainte de „dar” îmi fac creierii țichi. Ar mai fi ele și altele, dar azi sunt generos.
@Kronwurst, băi, da mă leși cu virgulele alea? Mi-a mai frecat ridichea unu că nu am pus cratima unde trebuie. Băi, voi știți care este nulul dacă puneți mâna pe un cablu electric? 🙂
@Shoric: Normal ca stim. E ala care nu curenteaza. 😛
Comentariu beton!13
Nu-i nevoie să punem mâna, recunoaștem un nul de la distanță, că e marcat cu 0. 😜
@Shoric, toate femeile sint frumoase de 8 Martie 😇
@Shoric:
Doi electricieni catarati pe un stalp de curent.
Trece o batrana pe langa ei. Unul zice:
– Doamna, ne dati si noua cablul ala de jos, va rog? Ala din dreapta.
Batrana se apleaca si le da cablul.
– Vezi, mah, ca asta-i nulul…?!
Un barbat urat nu as alege, indiferent cat de destept e el. Nu pot fi cu cineva care nu ma atrage fizic, ca intelect, ca si comportament fata de mine. Am cunoscut barbati urati, fizic, sau si cu caracter infect care le evidentiaza uratenia fizica. Si frumosi, dar caracter urat de mi-a trecut atractia instant. Greu cu ale femei, ce sa zic.
In concluzie, Mihai nu a pus intrebarea cheie: Doamnelor, un barbat care nu se poate defini frumos (din categoria aspect fizic sters, banal spre uritel) ce poate face pentru a-si spori sansele sa fie luat in calcul?
Aici e clenciul, pentru ca un barbat inteligent stie ca trebuie sa compenseze cumva si invata trucuri de prima aparenta: maniere, conversatie, estetica (haine, pieptanatura eventual barba). Apoi chestii care sa il defineasca mai profund: atitudine, caracter, forma fizica. O femeie vede toate astea.
Dar daca uritul se limiteaza sa ramina prost, dispretuind damele pentru ca superficiale, nu va fi fericit nici daca intilneste o chioara care sa il vada ca pe Adonis..
Acum nah, si tu…🙂
Dar lasand gluma la o parte, evident ca aspectul fizic conteaza intr-o anumita masura, iar eu as zice ca depinde si cu ce fel de ne-frumusete avem de a face. Adica daca e vorba de trasaturi de la mama natura, gen un nas mare, urechi nu stiu cum, etc, care se nu pot schimba cu usurinta, pot trece cu vederea. Dar daca e vorba de chestii care tin cumva de alegerile personale, parca nu prea. Gen daca e gras, pentru mine s-a cam terminat, pentru ca asta imi cam spune ceva si despre personalitatea lui.
🤷♀️
Eu, in adolescență, am văzut nu știu ce film, din care mi-a rămas în cap sfatul unei doamne către o doamnă mai neexperimentată: „Bărbatul ideal trebuie să aibă a big d*ick, a big heart and a big wallet. Cum e foarte greu de găsit, să aibă măcar două dintre astea.”
Ăsta nu e urît, e de-a dreptul coșmar!
Nu știu care femeie i-ar da vreo șansă.
Reversul: nu vreau neapărat vreo Ileană Cosînzeană, dar nici pe Muma pădurii 🙂
Față de o urîtă pot simți eventual compasiune, atracție în nici un caz.
Merge să nu fie frumusețea întruchipată, ci să fie isteață și sufletistă.
Degeaba e frumoasă și cînd cască gura îți moare p…:)
Dar există totuși o limită.
Cred că cel mai important e să rezonezi cu cineva pe aceeași frecvență.
Poa’ să fie și urât. Bine, nu ca vis-urât ăla din plasmuirea AI-ului, fiindcă ăla nu e doar urât, pare și mahalagiu, și cam bolnav, și cam împuțit…
Ce, Mircea Albulescu era frumos? Charles Bronson era frumos? Adrian Brody e frumos? Rami Malek e frumos?
Nu. Sunt urâți. Dar au personalitate. Și sexappeal, care derivă, cred, din personalitate.
Altminteri, femeile își doresc, la nivel declarativ, un bărbat „bun” (grijuliu, protector, serios, fără vicii), dar se îndrăgostesc de unul care e nițel „golan”.
Mii de scuze doamnelor care nu recunosc. 🙂
Ia spune-i tu lu’ Chat GBT să mute dihania la volanul unui Lamborghini, să vezi cum parbrizul îi estompează toate defectele!
Beauty and the beast, eh?
Referitor strict la poza ta, poate să fie cel mai misto, mai amuzant, mai sclipitor, mai bun și mai minunat, cu fața aia buboasa, not a chance. Las’ ca pot trăi și mai puțin înălțată în spirit😖
Femeile trebuie sexate mai intai la cap, dar tot trebuie să treci faza de acceptare a fizicului.
Semi spirit de glumă. Cu unu frumos am fost măritată ( vedeți vă rog timpul trecut) acum vreau doar unu cu bani că m-am săturat de muncă 😁😉😉. Dacă a știut sa facă bani sau măcar sa ii păstreze pe ăia moșteniți de la tati, înseamnă ca are și ceva în căpuț așa că am răspuns și la întrebarea legată de inteligență. Aaaa și să fie înalt măcar 1.85
Bre, cu omul din poza nu.
Ca stiu unde ma situez, stiu din ce plaja fac parte tipii care-s atrasi de mine si stiu ce-mi place mie. Astea 2 multimi, cu varsta si maturitatea, incep a se intersecta tot mai mult.
I-as raspunde politicos omului, dar nu. Ca noi avem un mecanism care ne avertizeaza si-i zicem „instinct”. Sigur, instinctul ne avertizeaza ca respectivul n-ar produce urmasii cei mai reusiti, ca de unde sa stie el ca noi poate nu vrem descendenti?
E acelasi instinct de la ovulatie care ne intoarce capul dupa masculul ala puternic care emana incredere. Acelasi care ne face sa oftam cand vedem tatici cu aia mici pe umeri aww.
0 (zero) sanse!