Acest blog împlinește astăzi 13 ani. E mult, e foarte mult, e enorm. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă ce făceați sau ce erați în 2013 pe vremea asta, și-o să înțelegeți cât de mult e.
Uneori, mi se pare că pe atunci eram în altă viață. Și poate chiar eram, dacă e să mă gândesc mai bine.
În 13 ani, viața mea s-a schimbat complet, și nu o dată. Am divorțat, am iubit, am urât, am iubit iarăși. În 13 ani, oamenii au venit și-au plecat din viața mea. Unii au venit ca să plece, alții au venit ca să rămână.
S-au dus 13 ani și-n tot timpul ăsta singura constantă a vieții mele, singurul loc în care știam că pot să intru oricând, și-o să găsesc o mână de oameni dispuși sa mă asculte, a fost aici, pe blog. Iar oamenii ăia sunteți voi.
Poate nu vă dați seama, dar este incredibil sentimentul de liniște pe care mi-l aduce faptul că, la orice oră din zi și din noapte, aici găsesc niște oameni cărora pot să le spun orice mă roade, orice mă frământă, orice mă bucură sau orice mă întristează.
Iar chestia asta nu se poate cumpăra cu toții banii din lume. Motiv pentru care, o să vă mulțumesc încă o dată că existați.
Atât despre mine, acum să trecem la voi.
Dacă locul ăsta te-a făcut să zâmbești sau să râzi măcar o singură dată. Dacă locul ăsta te-a făcut din când în când să-ți ștergi discret lacrimile sau să-ți cauți batista. Dacă, dimpotrivă, locul ăsta te-a făcut să-ți crească tensiunea și pulsul, de simțeai că-ți ies ochii din cap de nervi, acum e momentul să mi le spui pe toate.
Azi, aici, acum, poți să lași un comentariu despre locul ăsta, așa cum îl vezi tu de acolo, de la tine, în fiecare dimineață când îți spui: „hai sa văd ce-a mai scris Vasilescu și azi”.
Promit să mă bucur de fiecare cuvânt pe care mi-l spuneți, fie el bun sau rău, pentru că astăzi se fac 13 ani de când existăm împreună.
P.S. Uite și o ❤️ pentru toate cititoarele de pe aici. Ca de Dragobete așa.

La mulți ani! Felicitări pentru blog și pentru consecvență! Să-ți dedici timp în fiecare zi să postezi și să te ții de chestia asta cere disciplină și e extraordinar că ai adunat o comunitate în jurul tău. Îmi plac articolele haioase, cele ale invitaților, cele educaționale de gramatică. Câteodată mă uit și la filmele pe care le recomanzi. Chapeau!
Comentariu beton!26
Munca și disciplina sunt mai importante decât talentul, indiferent de domeniu.
Eu talent nu prea am, dar de muncit muncesc, da.
💙
La mulți ani. Felicitări pentru tot ceea ce faceți!
Long live the king!
E o constanta a vietii mele, e o normalitate zilnica, sa vad ce mai zici, ce mai faci, sa citesc comentariile, sa zic ceva, daca am ceva de zis, sa-mi placa de tine, sa ma faci sa-ti zic vreo doua, sa aflu noutati, sa-mi iau vreo informatie, vreo recomandare.
E bine ca e, si sa fie cat mai mult!
Comentariu beton!24
💙
La mulți ani! Nu știu, sa fie vreo 12 ani de ani de când te citesc/urmăresc, dar nu întotdeauna comentez, mai ales când găsesc păreri în asentimentul meu și pot da like!
Sa ne auzim cu bine și peste alți 13 ani!
💙
Eu acum 13 ani eram insarcinata si ma gandeam cum sa dau vestea mai departe. Am fost zgarcita cu spusul 😉. Cert e ca in ultimii 13 ani, viata mi s-a schimbat total. Asta poate sa o spuna orice parinte🥰.
La multi ani pentru blogul tau si multumim ca ne tii diminetile ocupate si sa-mi traiasca feciorul pe care il iubesc la nebunie 😍.
Comentariu beton!18
Zise ea la un text publicat seara. :))))))
Mulțumesc 💙
Pai ora 8 dimineata la voi, ora 7 la mine😀. Cele de seara sunt bonus😁.
@AdinaE fix așa si eu (însărcinată, zic) acum 13 ani. Încă nu aflasem de acest blog, l-am descoperit un pic mai târziu, cert este că acum e primul în lista de Bookmarks și îl citesc cu aceeași curiozitate zilnic.
Așadar, felicitări, domnule Vasilescu! La cât mai mulți ani și cititori faini aici!
💙
La mulți ani înainte ție, blogului și nouă! Sunt aici de la prima postare, iar pe Facebook de pe vremea când aveai „doar” 2300-2400 de prieteni.
Să fii sănătos, boss!!
Comentariu beton!11
Wooooow
💙
La mulți ani plini de inspirație!
Nici nu mai știu când te-am descoperit… dar îmi place. Nu citesc chiar tot recunosc, unele subiecte nu sunt pentru mine. Am și comentat în ultimele 3 luni, uneori ne-am încontrat puțin dar este normal.
Acum, dacă tot ai întrebat, crezi că poți să faci ceva să primesc notificări când comentez ceva?
N-am idee. Înainte era o bifă la comentarii.
Ce bine că te-ai gândit să-l faci, pe blog😁! Eu mă bucur foarte mult că ți-a venit ideea! Chiar așa fac în fiecare zi, ia să vedem ce mai zice Vasilescu! Și mă bucur că zice bine. La cât mai mulți ani!!! Ne placeee muuuult❤️❤️❤️
💙
La mulți ani ! Să fii sănătos și să scrii și la 100 de ani! Pentru mine, blogul tău este momentul meu de relaxare din fiecare zi. Dimineața, la cafea, abia aștept să citesc ce articol ai postat.😀
💙
Hai LA MULȚI ANI! Să ne trăiești!
💙
La mulți ani plini de inspirație și voie bună! Să fii sănătos și harnic pentru mult timp încolo, să mai poți scrie, că noi aici suntem să te citim în fiecare zi!
💙
Hei! La mulți ani! Nu mai știu de câtă vreme am descoperit acest blog… și nici cum! Cert este ca este precum cafeaua de dimineață! Mi-am dat seama cat de mult îmi lipsește, când, acum o lună circa, nu mai puteam citi nimic din cauza unei erori a nu știu cărui server, care îmi bloca accesul! S-a dres de la sine, din fericire!! Si eu îți mulțumesc pentru că exiști în universul meu!!!
💙
Caut să deschid blogul și dimineața și de câteva ori pe zi.
Blogul îmi aduce emoții variate, de la bucurie la întristare.
Scrisul autorului îmi place.
Comunitatea e frumoasă.
Mulțumesc
Serus Vasilescule. Să îți fie cu noroc și la mulți ani.
13 ani de blog, 4 de răzbel, etc etc. Sună aproape ca o temă de scris pentru Claudiu, să ne lovească adânc-existențial 😛
Comentariu beton!21
Să știi.
💙
Bă, nu mă provocați. 🙂
La mulți ani,și blogului,dar și autorului, așa de Dragobete.Pot spune că aproape atât am de când te-am văzut în on-line,sunt și acum prietenă pe fb cu cineva cunoscut,care te citea de la început.E,personul respectiv m-a făcut curioasă,în timp ți-am lăsat e-mailul ca să văd în fiecare dimineață ce se mai întâmplă nou în lume.Mi-a plăcut maxim punctualitatea ta, când intră mesajul tău știu că e 8 dimineața, maxim și 1 minut.
Să ne trăiești , să fim sănătoși, să ne întâlnim aici cu o părere,cu o idee nouă,cu ceva care ne dă o stare bună în fiecare zi.♥️
💙
La mulți ani Mihai!
Și pentru mine constanța prezenței tale este un reper solid zilnic.
Mulțumesc!
💙
La cât mai mulți ani!
Nu mai știu exact cum te-am descoperit, sau când. Am încercat, când am văzut că e de citit, și asta zilnic, nu ocazional, să reiau toate episoadele serialului. Nu știu dacă am reușit, dar trei sferturi sigur am parcurs. Iar de atunci, să fie vreo șase – șapte ani, blogul e una dintre puținele constante din viața mea.
Am trecut și eu prin destule, am avut dezamăgiri și eșecuri, dar am găsit aici un punct fix, care m-a făcut să trec prin perioade mai nasoale.
Acum este același obicei constant, articolul zilnic, chiar dacă nu pot chiar la prima oră, și e al naibii de bine să constați că sunt, totuși, destui alți oameni care au aproximativ aceleași preocupări, păreri sau gusturi ca și tine.
Poate părea ciudat, dar, când auzi în jur (aproape) numai inepții și ești asaltat de hoarde de „intelectuali” de tiktok, faptul că ai o oază de normalitate și de bun simț e reconfortant.
Așa că, la mai mare, maestre! Și să te mai citim încă pe atât!
💙
Hai la multi ani blogului domnule VasiLOVEscu (sa se pupe cu Dragobetele)! 🤗
💙
La multi ani!! Ma bucur ca te am descoperit,comunitatea de sici e super misto! Multi ani inainte! Ma inclun.
💙
La multi ani! De 13 ani incoace m-ai facut sa zambesc si de multe ori m-ai ajutat cu blogul tau sa imi pastrez speranta ca mai sunt si oameni normali si faini pe-aici… Multi ani buni inainte!
💙
Te-am găsit prima oară pe facebook, acolo te-am citit o perioadă, acum pe mail. La8:02 e și semnalul: dă-te jos din pat, putoare.
:)))))))
La multi, multi ani inainte!
Multumesc pentru fiecare postare, pentru recomandarile de filme si deopotriva pentru „nerecomandari”, pentru povestile din calatorii, pentru lectiile de gramatica, pentru selectiile de duminica, pentru pozele cu pisici – pentru tot.
La multi ani, blog! La multi ani, comunitate! La cat mai multa inspiratie si chef de vorba autorului!
Comentariu beton!13
💙
vroiam dăkît să zic că ierea mai bine să publicați la 7, nu la opîtî, că unii mai și muncim! 🤣
altfel, #hailamulțean și reiterez sincerele invidii (și respect!) pentru faptul că ai, n-ai ̶t̶r̶e̶a̶b̶ă̶ inspirație, aticolu'(le) apare zilnic!
succesuri!
Comentariu beton!17
💙
Păi la mine, de exemplu, intră la 7. Că io prestez în altă parte de Ioropa, unde știm ce se întâmplă în lume cu o oră înaintea României. Așa că nu ești matale unde trebe…
căutăm să remediem acest aspect neplăcut! doamneajută!
acu’ lăsați-mă să dorm 7 ore, că la 00,30 tre’ să fiu la volan, liniște!
Comentariu beton!12
Da’ unde te duci?
Nu știu cum te-am descoperit. Cred că pe Facebook. Nici momentul exact nu îl știu. Undeva prin 2021, într-un moment greu al vieții mele. Și mi-a făcut tare bine. De atunci blogul tău face parte din rutina mea zilnică. Am râs, am plâns, m-am emoționat, m-am bucurat, m-am întristat, m-am destăinuit, am citit confesiunile altora.
Mulți ani înainte!
Comentariu beton!14
💙
La mulți ani, cu sănătate și peniță sprințară! 🙂
Am a-ți mulțumi pentru mii de lecturi interesante, umorul care de multe ori mi-a făcut ziua mai bună și recomandări (chestii bune de mâncat, dar nu numai).
Nu mai țin minte când și cum te-am descoperit, dar după ce-am dat de tine, nici c-am mai plecat de-aici. Atâta doar că ani de zile n-am avut curaj să comentez (cam până la aventura lui Vasile din iunie 2020).
💙
Sanatate si putere de munca !
La multi ani si felicitari,le meriti pe deplin!
Eu stiu doar ca ma trezesc in diferite subiecte cu prieteni,colegi,sot,fiu spunand:”stai sa vezi ce zice Vasilescu de asta,iti trimit articolul,e interesant”
Cred ca vei fi coplesit de pareri de bine ,eu voi spune simplu,neslefuit:de fiecare data cand apare un nou articol si il deschid parca il vad pe bunicul meu cand isi lua cu fervoare ziarul Scanteia din cutia postala si il rumega din pagina in pagina,nemauzind nimic in jurul lui.
Tampita comparatie,asta mi-a venit acum ,fara sa stau prea mult pe ganduri(poate si pt faptul ca de el ma leaga multe din trairile mele)
Sa ai inspiratie si lumina(intelegi tu)😊
💙
Nu cred că sunt pe aici din 2013, probabil undeva de prin 2016. În 2013 eram cu 13 ani mai tânăr, (doar un pic) mai puțin cinic și era ultimul an în care trăiam cu impresia că lumea a învățat măcar nițel din lecțiile sângeroase ale istoriei, și cu iluzia (tembelă, că doar fusese precedentul Georgiei) că Rusia ar fi o țară ok de vizitat, nu doar un teritoriu inamic. În 2013 încă mai beam lejer o vodcă cu ruși și ucraineni la aceeași masă, Trump era doar un saltimbanc obscur, perspectiva unei distopii AI sau a unei pandemii subiecte de SF, ura rece și constantă contra fanilor moscoviți nu se clădise încă.
Nu aveam fire albe în barbă, mai luam în calcul ideea de a avea urmași, horribile dictu, chiar de a mă implica serios în relații și alte asemenea glume.
Depinde la ce mă raportez, parcă a trecut un an sau 50. Lumea s-a schimbat major, și nu în bine. Eu m-am schimbat mai puțin major, dar tot nu în bine, cel puțin după normele (încă) în vigoare ale societății. Probabil că următorii 13 ani, cine îi va prinde, vor continua și accelera tendințele.
Comentariu beton!13
Fix pe 24 februarie a atacat imbecilul ăla Ucraina, în 2022. 🙁
13 ani să fie cu noroc și cu forțe magice pentru tine și comunitate. Și cu zâmbete la puterea maximă! La mulți ani!!!!!!🩵
Am mai spus-o, eu am sosit „adusă” de Mara, pe care am descoperit-o în pandemie.
În ultima perioadă am intrat pe blog mai mult ca de obicei, aveam nevoie de un soi de grup altfel pentru a ieși din alte gânduri și a mă desprinde de alte capitole.
Cu zâmbete clar de mai multe ori, cu râs până la urechi sau subtil, cu idei variate, și clasice și altfel, e un loc care te primește cu de toate.
PS Foarte faină și postarea de azi cu voi doi, couple test. Să vă fie cu iubire pe mai departe ❤️❤️. Amuzamentul e contagios : ) și romantismul nu se demodează nicicând.
💙
Pentru mine e ca și cum vin la tine în casă și te găsesc împreună cu prieteni și amici. Discutați despre diverse lucruri, dezbateți, argumentați, râdeți sau plângeți. Uneori sunteți de acord, alteori nu. În unele zile sunteți mai calmi și răbdători, alteori mai arțăgoși. Avantajul e că e ca la o petrecere. Lume multă, dacă nu te interesează o discuție, te muți un pic mai încolo.
Și ca la o petrecere, lucrurile prea serioase se tratează cu râs.
După ce se termină și pleci acasă, rămâi cu un surâs pe buze. Și vrei să revii.
La mulți ani!
Comentariu beton!20
💙
In 2013 pe vremea asta abia aflasem ca sunt insarcinata cu fii-mea.
Nu mai stiu cand an descoperit blogul domniei tale, dar ma bucur ca am facut-o.
Felicitari pentru consecventa, pentru munca din spatele acestui succes si pentru comunitatea creata. Rara sa fiu ASA de ocupata incat sa nu trag un ochi rapid p-aci cand primesc mailul c-a postat Vasilescu.
Felicitari si muuuulti ani inainte!
💙
Acum 13 ani, desi bucuresteanca, lucram undeva, in afara Bucurestiului, in the middle of nowhere, unde se mutase firma si unde eram cam rupta de viata unui om normal – de, lucram la patron!
Blogul tau l-am descoperit acum vreo 5 ani, cand am iesit la pensie si am avut timp berechet sa descopar lucruri misto, de care habar nu am avut, unul din ele fiind blogul tau.
Il citesc zilnic, chiar daca nu la prima ora a zilei, sau poate in ziua urmatoare si, desi nu comentez, sa stii ca nu-l ratez niciodata. 🙂
Exista unele lucruri cu care nu (prea) sunt de acord dar cu majoritatea sunt Ok si le apreciez. Deci, go on!
💙
Mihai, ca multumiri si cadou, un mic filmulet primit ieri de la o prietena. M-a lasat fara cuvinte, dar mi-a umplut sufletul de uimire, speranta si frumos. Tot binele tuturor. https://m.youtube.com/watch?v=FGh0iduZOJQ&pp=ygUOdGhlIG90aGVyIHBhaXI%3D
💙
Chiar dacă nu comentez prea des, cred că-ți citesc fiecare articol (mai puțin alea de sport). Probabil prin 2015 – 2016 am început să te citesc.
La mulți ani!
💙
Da’ fix asa imi spun dimineata: „Hai sa vedem ce-a mai scris Vasilescu astazi”! Multumesc pentru efortul depus zilnic.
In ultima saptamâna de februarie, acum 13 ani, ne mutam in casa noua.
Apropo de poza, sa inteleg ca esti la Paris? Nu de alta, dar dupa atâta vânt si ploaie (40 zile neintrerupte, record absolut) se arata soarele. Mâine se anunta 20 grade, avis amatorilor!
Poza aia e poza de profil de pe Facebook. Sunt acasă, pe canapea. 😀
La multi ani! Adica Vasile si Suzana au 12 ani?? of of cum trece timpul…
Ups, mă depășește cum ai făcut calculul. 🤷♂️
Mâțele împlinesc 8 ani în mai.
La mulți ani! Acum fix 13 ani eram la Sibiu. Se construia primul Gazprom din România (am participat și la de-astea, fwte-m-aș…). Gazprom-ul ălora care acum fix 4 ani a invadat Ucraina.
Să-i fut în gât.
Mulțumesc! 💙
Zâmbit, râs cu lacrimi, lăcrimat, impresionat, recomandări ( cu suflet ), oameni ( cu cap ) care au ceva de comentat din toate cât trebuie. Un blog așteptat zilnic, citit și, de câteva ori, recitit.
Să ne trăiești!
💙
Bună seara, Mihai. Te-am găsit acum 7 ani după ce a murit tata, inutil să spun ca a fost omul care m-a iubit exact așa cum sint. Blogul asta m-a ajutat asa cum nici măcar nu poți să-ți imaginezi, deci mulțumesc e mult prea puțin. La mulți ani blogului! Și ție, Mihai, sănătate și inspirație multă în continuare!
💙
La mulți ani!!!
Te citesc de foarte mult timp – am ajuns aici de pe blogul lui Cabral și-am rămas.
Am râs, m-am enervat, m-am regăsit. Dar, mai presus de toate, mereu am avut sentimentul că e un loc care mă face să vreau să mă întorc în fiecare zi.
Îți mulțumesc pentru consecvență și pentru toată munca din anii ăștia. Poate nu comentez des, dar sunt aici. Și citesc. ❤️
💙
Păi să ne fie de bine și un mare „LAMULȚEAN” zic și eu că dimineața la cafea caut pă Vasilescu să văd ce ne mai zice și sâmbăta pă Iulia cu matracucelile ei și cu cațăi și cu copil și cu din Fritz, iar mai nou pă conciudadano Claudiu !!!!
Deci să ne trăiești bossulică și să ne ții aproape încă vreo 133 de ani !!!!!
💙
Te citesc. Ma rad, ma plang, citesc.
Astept articolul intitulat „Primul an de pensie” sau ceva de genul.
Postat de pe malul iberic al Mediteranei. Sau al Marii Cantabrice.
Pana atunci, la multi ani, la mai mare si ‘tine sus munca buna’! 🥳🥳
💙
Te citesc zilnic, tocmai pentru ca aici gasesc subiecte interesante, am mai invatat ceva gramatica, am ras de multe ori, am plans uneori, …
Un mare multumesc pentru companie, tie si comentatorilor!
Imi doresc sa te citesc cat mai mult, atat cat va fi „ghemul de sfoara”. Tu mergi mai departe, fiindca ai talentul de a reuni oameni! LMA!
💙
Mi-e greu sa spun de ce aici e primul loc unde intru dimineata, aproape in fiecare zi, in orice caz primul, in primul moment liber al zilei…
In mod cert, pentru ca rezonez cu (aproape) tot ce spui, pentru ca ai un bun simt sanatos, poate ca si faptul ca suntem aceeasi generatie ajuta…
Iar comunitatea este…priceless, amplifica tot ce spui, iti completeaza ideile, au fost momente cand am intrat aici ca sa-mi confirm ca nu-s nebuna, ca sa-mi gasesc putina liniste cand simteam ca nu mai am conexiune cu nimeni din jur…
E un ” acasa” care ma ajuta, unde imi e bine, unde rad si unde plang din inima!
💙
Nu știu exact de când am început să te citesc/urmăresc; este ceva timp de atunci. Pot spune însă, cu mâna pe inimă, că în multe dintre situațiile relatate sau povestite mă regăsesc și eu și, în general, am cam aceleași reacții. Uneori mă distrezi la maximum, alteori nu suntem pe aceeași lungime de undă, însă, una peste alta, este o plăcere să fac parte din acest grup.
Nivelul intelectual mă ajută și pe mine să evoluez – asta mi-am dorit mereu!
Oricum, mesajul meu de astăzi, nu prea des, de altfel, este despre urarea sinceră de „la cât mai mulți ani”, atât ție, cât și blogului. Să fii sănătos și să ai mereu aceeași inspirație!
💙
La mulți ani! Te urmăresc de aproximativ 10 ani. Te-am descoperit întâmplător. Rar se întâmplă să nu te citesc. Am râs, am plâns, uneori te-am invidiat, dar continui să te citesc.
💙
La mulți ani sănătoși și cu inspirație! E primul blog pe care îl citesc zilnic din cele patru al careului de ași (pt mine) :Mihai Vasilescu, Zoso, Arhi și NWRadu. Mulțumesc pt textele frumoase și grija față de noi cititorii ❤️❤️❤️
💙
Multe texte mișto si noi sa roim p-aici sa le citim si sa vorbim despre ele! Anii mei aici sunt f putini, cred, dar am aflat destule lucruri și am putut vedea, câteodată, dezbateri de idei incitante. Am si „ceva” experiente frumoase: o pereche de ghete de la Otter la un super pret si barul Jai-ca. Bafta in continuare!
💙
La mulți ani! Si sa continui cu spor!
Cred ca am inceput sa te citesc prin 2013 ca o continuare fireascǎ la desprecopii . com 😃.
Frumoasǎ zi ți-ai ales sa incepi, cu iubire, cu promisiunea primǎverii 😍.
De s-ar termina odatǎ si rǎzboiul ala, nu ar mai fi nicio umbrǎ.
Iți mai aminteşti cum te-ai hotǎrât sa-ncepi? A fost simplu?
💙
Nu sunt mare fashionista, dar îmi place Mara cum prezintă orice și în unul din tagurile ei te-am descoperit. Am început să te citesc cu mare plăcere. Nu mai zic de comentarii!! Hai să mă laud la prietena mea ce blog fain am descoperit eu. „Cine, Vasilescu!!! Aaaa, îl citesc de câțiva ani, nu ți-am spus?!”🤭🤣🤣🤣
💙
La ora asta, acum 13 ani eram pe scaunul dentistei, care mă tăia la rădăcină cu ură și pasiune. Nu am cum să uit, cine a venit acasă cu falca umflată și o pungă de mazăre congelată în loc de flori? În fine. Dacă sunt la birou, primul tabiet după pontajul electronic e să citesc blogurile favorite, tastez de fiecare dată, nu le am în bară. Dacă e weekend sau sunt în concediu, intru pe telefon zilnic, mereu las o fereastră deschisă. Înainte spuneam multe prostii pe aici, acum le debitez în spațiul virtual, public și personal. De ex., acum mă rezum să spun că mi-e poftă de creveții ăia cu ulei și usturoi😜. Pe o plajă din Tenerife.
Vine ea și luna aprilie…
La mulți ani, să citim acest blog! Din pură întâmplare l-am descoperit, blogul, și râd/plang, mă bucur ca l-am/te-am descoperit. Imi plac, aproape toate subiectele. De multe ori, subiectul articolului este exact, ce am nevoie și nu știam🤗.
💙
La mulți ani de blogăreală! Să fii sănătos și să scrii cu bucurie, cu nervi, cu nerv așa cum ne-ai obișnuit.
Eu intru în fiecare dimineață ca să văd ce a mai scris Vasilescu. Uneori comentez, alteori nu am ceva de scris pe subiect, dar citesc comentariile. Și îmi place foarte mult comunitatea de aici.
Nu îmi mai aduc aminte cum și când am ajuns să te citesc. Acum mi-a apărut pe FB de am intrat la ora asta.
💙
La cât mai mulți ani! Fie-ți penița sprintenă și să ne trăiești în inspirație să ajungem să sărbătorim și majoratul și sfertul de secol și…cât ne-o duce bărbosul suprem!
Îi mulțumesc prietenei mele care imi trimitea zilnic, pe mail, la birou, articolele tale. Posibil să se fi intâmplat asta de prin 2014. De atunci, a rămas singurul blog pe care il citesc zilnic si unde intru cu plăcere, știind că și cititorii sunt de viță aleasă și mă amuz, lacrimez sau mă emoționez deopotrivă cu ei, cu voi, la fiecare articol scris, fiecare comentariu postat. Ai creat o comunitate foarte mișto. Chapeau! 🎩
Mulțumesc! 🥂
💙
La mulți ani, cu subiecte incitante, amuzante, serioase, educative sau, pur și simplu, pline de viață!
Mulțumesc pentru fiecare zi în care ne inviți în casa ta, în familia ta, în sufletul și mintea ta!
La mulți ani!
💙
Hai, la mulți ani! 🍷
Eu cred că te citesc de 10-11.
Am rîs cu tine, am aflat chestii de la tine, am rezonat cu tine la filme și seriale, am împărtășit aceeași aplecare către filmele românești, am văzut fetele crescînd.
Așa că, keep walking! ❤️🍷
💙
Nu am urmărit constant blogul pana acum cateva luni cand am dat urmărire si îmi apar zilnic posturile. Recunosc ca nu citesc tot, dar unele articole m-au facut sa rad rau sau sa plâng (articolele lui Claudiu). De fapt, acum îmi amintesc ca am descoperit blogul datorita alteiIulia. Cred ca este bula mea de oameni inteligenți, oameni care scriu bine, oameni cu logica, oameni apropiați de vârstă mea. Si am/sau mai …învăț câte ceva. Cat mai mulți ani înainte!
💙
La mulți ani blogului și ție multă sănătate! În primul rând am învățat o groază de lucruri citindu-te, am râs cu lacrimi și am citit cu ochii înlăcrimați anumite articole! Mulțumesc din suflet pentru tot!
💙
Să fie primit!
Eu te citesc de vreo 3(?) ani. M-am împiedicat aici, și aici am rămas. Și doar la tine comentez. Articolele sunt o pauză de cafea binemeritată ( a propos de cererea de dedicație de acum câteva zile de la o cititoare).
💙
La multi ani! sa ne tii la curent cu tot ce iti trece prin fata ochilor si a mintii tale! Eu presa scrisa, „youtubista” (asa mi-a iesit), nu imi trebuie! Dar aici am descoperit ca imi place sa „te” citesc,. Multumesc!
💙
13 ani! Wow, uneori pare o viață într-o altă viață! Cred că a fost chimie de la prima citire. De ce zic asta? Pentru că ai fost primul. Primul blogger care răspundea la comentarii și explica ce și cum, autentic, cu umor clasic sau sarcastic binevenit. Ar fi multe de scris, dar una peste alta, jos pălăria, prietene! Ani mulți și buni înainte! 💙
💙
🎂🤩🥂🍾
Multi ani inainte!
Si blogului si tie, Mihai!
Sa ramineti amindoi fideli voua.
💙
La mulți ani!
Te citesc zilnic, oriunde aș fi, de foarte mult timp. Poate chiar de pe la început.
Am citit până și postările despre tururile auto, cu toate că mă interesau doar fotografiile.
💙
La multi ani cu scrieri tot mai multe!!!
💙
Vă citesc de la articolul despre cum ați slăbit. De atunci nu m-am mai dat dusă de pe blog. Mi-a plăcut acel articol fiindcă mereu m-am luptat cu kg în plus. Și a devenit o obișnuință să vă citesc zilnic. 13 ani? INCREDIBIL. De 13 ani sunt cu soțul. Doar că aniversarea noastră e în iunie. Deci relația mea cu acest blog e și mai lungă. Eu vă admir. Ați spus că nu aveți talent, dar munciți. Ba da, sunteți talentat. Dimineața, înainte să citesc, mă întreb oare care va fi subiectul. Nu m-am plictisit niciodată. Vă urez încă mulți, mulți ani de inspirație.
💙
La cât mai mulți ani de inspirație!!!! Eu mă bucur că te-am descoperit acum câțiva ani și savurez scrierile tale de fiecare dată!
💙
Felicitari si „La multi ani”!
💙
La multi ani!
Cred ca am gasit blogul prin 2018 (?) cumva pe facebook. La inceput citeam din cand in cand, apoi tot mai des, iar din pandemie pot spune ca citesc zilnic. Imi place cum scrii, imi place lumea de aici si daca e ceva cu care nu rezonez, trec mai departe si gata.
Multumesc!
💙
Mulți ani și buni să fie!
Știu că am ajuns pe blog la recomandarea Simonei Tache.
Am rămas un cititor fidel.
Am râs, am lăcrimat sau am meditat la postări și la comentarii.
Am văzut filme și seriale din cele recomandate aici.
Am călătorit și am salivat.
Am povestit o pățanie personală și ați fost așa de empatici cu toții!
Am câștigat un termos de fițe!
Felicitări Mihai!
Mulțumesc pentru ceea ce faci!
💙
Băi, da. Și eu tot de la Simona Tache am pornit să citesc bloguri. Mi-a plăcut comunitatea de acolo. Păcat.
Hei! La multi ani! Nu mai stiu cand te-am descoperit, oricum sunt ani buni de atunci! Mi-a placut si am ramas! E o bucurie sa te citesc! La un moment dat incepusem sa-i povestesc sotului de tine…ca uite, e unu Vasilescu la care am citit ca…sau ia uite unde a fost Vasilescu…ia ce masina si-a luat Vasilescu…de s-au activat geloziiile sotului si a trebuit sa-i arat cine e Vasilescu, sa se convinga ca nu e vreun pericol😅
😁
💙
La mulți ani, mulțumesc pentru fiecare articol cu care îmi încep diminețile! Nu am fost aici de la început, dar te citesc de mulți ani! Multă inspirație, și un gând de apreciere pentru comunitatea creată!
💙
Felicitari! Dublu si inca dublu iti doresc! Nu am multi ani aici( 2020), dar cand am timp rasfoiesc pagini din trecut 🙂🍾🥂
💙
La multi ani! Sa fii sanatos, sa-ti traiasca fetele si sa va faca tie si Marei numai bucurii!
La primul articol pe care l-am citit despre faptul ca azi se implinesc 4 ani de cand Putin a declansat razboiul acesta oribil din Ucraina primul lucru de care mi-am amintit a fost articolul tau din ziua inceperii razboiului care era ceva de genul: ” Nu azi prieteni” . Am rezonat perfect cu ce ai scris in articolul acela (si nu numai in acel articol), era o senzatie pe care nici acum n-o stiu descrie de soc, de groaza, de neputinta, de sfarsit de lume. Pacat ca dupa 4 ani pare ca suntem mai rai si mai prosti ca popor decat am fost atunci
💙
Nu știu să spun când anume a devenit un obicei să intru pe blogul tău zilnic. Ce e mai important, cred eu, e că ai reușit să mi dai senzația – doar citind și ce scrii și comentariile – că aparțin unei comunități, unui trib. Unul de care mi place, dacă rămân aici. Și, iaca, mă trezesc și comentând, rar, dar m a surprins faptul că fac asta. Îmi place blogul tău și comunitatea pe care ai construit o în jurul lui. Prin muncă multă. Și prin talent, chiar dacă nu pari foarte convins că ai așa ceva. Eu cred că ai (talent) , și i urez blogului tău la mulți ani! 🙂🤗
💙
La mulți ani și mai multe articole și și mai multe călătorii 😁 să ne dai de lucru să gândim să ne pui/punem probleme și să trăim ca niște oameni aproape normali 🫣 îți mulțumesc pentru că am învățat multe, am spus/scris lucruri pe care nu le-aș fi spus nici la terapie, am învins o boală și sunt în viață, am reușit să mă mut înapoi în casa mea chiar dacă mai am mult de lucru la ea și cu ocazia asta am închis o relație toxică care mi-a mâncat aproape 30 de ani din viață, și toate astea și multe altele cumva cu ajutorul blogului tău și a tuturor comentatorilor de aici. Vă mulțumesc tuturor ❤️ na, și cu inimiță că e Dragobetele azi 🤭 Te-am descoperit prin prietenul tău Cabral care îți lăuda calitățile de tată, chiar dacă nu natural, al minunilor de fete pe care le creșteți atât de frumos.
💙
La mulți ani blogului și celui care îl scrie!
Dar și tuturor celor care citesc și scriu aici.
💙
Felicitări pentru blogul “adolescent”. Sa crească (și mai) mare!
Nu mai țin minte când am descoperit blogul tău însă e o constantă dimineața, la cafea.
Multe articole mi-au plăcut și am constatat ca avem, de multe ori, aceleași păreri. Mulțumesc mult pentru efortul de a scrie zilnic.
Aștept cu interes articolele viitoare și le mulțumesc și Iuliei și lui Claudiu pentru articolele de sâmbătă.
Seară faină!
💙
La cât mai mulți ani!
Sunt pe aici de vreo 10 ani, aproximativ.
Nu mai știu cum am ajuns, dar știu că îmi place ce scrii și cum scrii. Zilnic sunt aici, fie că am ceva de zis sau nu, dar de citit sigur o fac, dacă nu la prima oră, atunci sigur undeva în cursul zilei.
Mă bucur de toate experiențele pe care le trăiești și pe care le împărtășești cu noi. ❤️
💙
La mulți ani! ❤️🍀
💙
Eu te-am descoperit pe baza de AI, foarte recent, acum cateva luni. Din cauza filmelor, I was ranting at the gpt (pe principiul yelling at the TV din Seinfeld) si mi-a dat link la blogul tau cu recomandari. Mai citesc si lucrurile ne-cinematografice. E fain, ca la reuniunile de liceu, vorbesti despre nimic, dar is ai tai.
💙
Te citesc cu drag de foarte multi ani, de cand am descoperit intamplator un articol. Am avut la un moment dat o problema personala si am indraznit sa iti scriu pe adresa de mail. Nu am crezut ca o sa imi raspunzi, insa ai facut-o si m-ai incurajat intr-un moment greu. Iti doresc inca pe atatia ani de prezenta online, sa speram ca noile vremuri tehnologice nu ne vor inlatura aceasta placere!
💙
Singurul blog unde mă întorc constant să citesc, și când citesc un articol o iau de la titlu și până la ultimul comentariu, pentru că și comunitatea e foarte mișto. Deși este o diferență semnificativă de vârstă, (fără supărare😀), reușești să fii pe gustul meu, un tip de 32 de ani, care printre copil mic, job și haosul specific vârstei, citește fiecare articol pe unde apucă cu mare drag. Mersi!🍺
💙
Te-am descoperit întâi pe fb, o prietenă comentase la un articol de-al tău și am intrat să văd cine e cel care a scris, iar de atunci am rămas constantă în citit și comentat…nu mai știu când a fost, însă era Vasile prezent la tine acasă. Pe blog am intrat nu de mult timp, am citit multe articole care m-au făcut să râd, pe care le-am privit cu seriozitate, unele dureros de amare și chiar dure, altele care m-au făcut să plâng, însă toate m-au făcut să revin. Nu citesc chiar în fiecare dimineață, însă nu pierd niciun articol, recuperez seara sau a doua zi, iar când am timp citesc articole mai vechi de pe blog, ca să văd ce am pierdut în anii ăștia. Comentariile fac deliciul blogului și sunt dovada că noi, cei care te citim, ne simțim în largul nostru în comunitatea asta, astfel că ne putem exprima liber și ne simțim acasă aici, lucru pentru care îți mulțumesc. La multi ani singurului blog pe care îl citesc! Și îți mulțumesc frumos pentru ❤️ de Dragobete!
💙
Ceea ce înseamna că am 12 de când citesc pe aici zilnic, oriunde m-aș afla. Poate îmi fac curaj să și comentez mai des: da, sunt dintre aceia care citesc every single day, dar comentează foaaaaaarte rar 🙂
Acum 2 ani în martie te-a citit (prin mine) vreme de 8 zile, un întreg salon de la Chirurgie II – Spitalul Județean Ploiești – unde eram internată. Guilty 🙂
💙
Felicitări!
A fost o vreme când îl citeam zilnic dimineața, cred că timp de câțiva ani.
Deci ceva bine ai făcut.
După nu am mai avut la fel de mult timp.
Când am timp întru și citesc, comentez fără filtru pentru că așa îmi vine. Uneori e bine alteori sunt prost înțeles :). Sunt unul dintre oamenii care înțeleg că mai au de învățat și că IQ nu e suficient că să nu fac sau spun tâmpenii. Apreciez că mi se dă peste bot cu argumente. Sunt unul dintre cei care pare mai prost decât este în scris și comentarii;) . Cred că e modul meu de a mă relaxa.
În locul tău as fi curios cum ar scrie un ai un articol care a analizat toate textele tale și cum l-ai scrie tu.
Și să ne dai alternativ unu scris de tine și unu de ai să vedem dacă le deosebim ;).
Să scrii ceva din suflet e tot mai rar azi, am citit tâmpenii de.la oameni unde aveam așteptări evident scrise cu ai și nemarcate. Nu e cazul aici.
Apreciez content original.
E singurul blog pe care îl citesc!
Enjoy the ride.
💙
Dragă mihaivasilescublog.ro, îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit bucuria și șansa de a fi părtaș la toate întâmplările (unele vesele, altele triste de-a binelea) pe care mi le-ai adus în fața ochilor de-a lungul anilor. Dacă pentru multe lucruri am nevoie să-mi setez un reminder pe telefon, ora 8:00 a devenit ora când las naibii la o parte tot ce fac și vin în vizită la tine!
Nu întotdeauna, dar de cele mai multe ori las și comentarii, „instigat” fiind de subiectul articolului sau de comentariile celorlalți vizitatori! Vizitatori pe care, deși nu i-am văzut vreodată (și probabil nici nu-i voi vedea), îi simt foarte aproape de mine!
Așa că mihaivasilescublog.ro, îți urez atât ție cât și lui @Mihai un călduros și din toată inima La mulți ani!
💙
Auzi, dar tu de ce nu scrii despre x sau y? De ce ai si postari publicitare? Iti bati joc de noi?
❤️
Sa ne scrii inca 13 ani. Este oaza mea de normalitate pe online-ul romanesc, pe care inca ma mai ratacesc din cand in cand.
Da, exact. :))))
💙
La mulți ani! Felicitări pentru blog si munca sustinuta tot acest timp.
💙
Acum 13 ani fiică-mea era ultimul an la grădiniță, acum e ultimul an de liceu! Pentru mine acești 13 ani au trecut prea repede!
La mulți ani! ❤️
💙
La mulți ani, Mihai& bloguletz! La mulți ani tuturor! Eu citesc în fiecare zi fix pentru ce ziceai, plâns și râs, câteodată puls ridicat. Câteodată pentru că mi se pare că aici e viață reală și atât, câteodată pentru comentarii… În fiecare zi e ceva acolo și pentru mine.❤️
💙
La mulți ani bucuroși! Să fiți sănătos și inspirat în continuare! 🥳🌹
Vă urmăresc zi de zi doar de 8 ani. Datorită dumneavoastră am aflat o grămadă de lucruri și am descoperit oameni foarte mișto, despre care habar n-aveam că există. Sunt foarte mulți oameni în comunitatea asta cu care rezonez și asta îmi aduce liniște și calm, îmi face bine la căpuț. Vă mulțumesc pentru toate acestea, dar mai ales pentru lacrimi. Foarte multe lacrimi. De râs, dar și de plâns. Îmi pare rău că nu v-am prins de la început și am pierdut primii cinci ani. Abia aștept să vă citesc în continuare… La mulți ani! 🍾💐🎂
💙
La Mulți Ani! 🥳
Te citesc din pandemie, cred. Am dat peste un “share” pe FB și am găsit de citit/râs/plâns/pus pe gânduri și multe alte chestii faine! Sunt și articole pe care le citesc și trec mai departe, nu multe.
Îmi place mult comunitatea de comentatori. Keep going! 💪
Am espressor Tchibo din aceeași zi cu un articol de la tine, mulțumesc, 🤩
Te admir pentru abandonarea fumatului! 💪
Admir consecvența și inspirația și comentez foarte rar din cauză că “s-a zis deja/ i-a nu te băga în seamă/scriu și la verificare: fuck, sună mai bine în capul meu! Șterge!”
Mulțumesc pentru lecția de gramatică, chiar dacă mi-a plăcut literatura și gramatica, în școală, mai dau peste câteva chestii pe care nu le știu sau le uitasem.
Să fii sănătos și inspirat să te putem citi în continuare!
La Mulți Ani! 🥳
💙
Mulțumesc 🤝,aici este mereu o oază de normalitate,ca un port în plin taifun 🤝
💙
13 e cu noroc 🍀 Mulți ani frumoși tot înainte!
Eu te am descoperit când l a apucat haiduceala pe Vasile, ce spaimă am tras atunci, mi am mobilizat (de la distanță) prietenii din cartierul tău să l caute. Am plâns de bucurie când s a ntors din golaneală. I am sunat repede să i anunț și pe ei și ne am bucurat împreună.
Și apoi m am dus frumos la arhivă și am făcut ce știu eu mai bine: am citit.
Din când în când am mai schimbat una alta, ba ochelarii, ba regiunea, dar tot aici sunt. În fiecare dimineață, la cafea, înainte de a mă lua cu viața.
Mulțumesc pentru fiecare articol! Și pentru gașca noastră vie! Să ne rămâi aici!
💙
Ar fi tare dacă ai putea implementa pe blog dark-mode, poate ar fi mai ușor de citit.
Nu e mai ușor să faci tu dark mode pe telefon? 🤷
Păi eu am dark mode pe telefon deja. Dar nu face automat switch când intru pe blog. Dacă fac asta din setările browser-ului, strică restul site-urilor.
Da, îmi pare rău, dar n-o să fac temă black. Nu-mi plac, le detest. 🤷
Treișpe e, contrar superstițiilor, cu noroc. Mai ales dacă e marți!
Îți citesc blogul de tot atâția ani, cu o pauză semnificativă (2 ani?!), timp în care te-am urât sincer, nu fiindcă m-ai făcut proastă, ci fiindcă mi-ai zis că, odată, când vei avea timp, o să-mi explici cât sunt de proastă. Or eu sunt din categoria proastelor care pricep repede când li se explică cât de proaste sunt. 🙂
În rest, blogul tău e adictiv, și asta e o calitate pe care foarte puține bloguri o au. Cum dracu faci, numai dumnezeu știe!
Sper să apuc și aniversarea de 26 de ani. Eu. Că tu o apuci sigur.
La mulți ani!
💙
La multi ani! Iti multumesc pentru toate articolele care chiar mi-au influentat alegerile, fie ca vorbim de calatoriii, fie de filme, fie de masini, fie de multe altele care nu imi vin acum in cap. De asemenea iti multumesc si pentru articolele sensibile care m-au intors catre cei dragi sau catre cei care nu mai sunt. De multe ori diminetile au fost mai usoare cand umpleam tastatura de cafea dupa crize spontane de ras 🙂 Spor in toate in continuare!
💙
Star ai fost întodeauna! La mulți ani!
😁
💙
„La mulți ani frumoși și sănătoși! ”
Asta este urarea mea preferată, te rog primește-o și tu personal și în calitatea de Boss de blog și în calitate de formator al acestei minunate comunități, pe care tu ai adunat-o aici.
Mulțumim!
💙
La mulți ani! Am ajuns aici întâmplător acum ceva ani și am rămas. Am râs, am plâns dar m- am și enervat uneori.
Am ” întâlnit ” aici oameni faini cu care nu sunt întotdeauna de acord. Citesc aproape zilnic articolele tale și comentariile bineînțeles. Abia aștept selecția de duminica. E legătura mea cu ce se mai întâmplă în România.
Acum 13 ani eram 1000 km mai la nord și la 30 de grade mai frig 🥶 și tocmai făceam planuri să ajung într- un loc mai cald. Tot frig e dar orcum nu sub 30 de grade.
💙
Mi se pare că prea mult te urmăresc și prea des comentez, așa că nu mai intru și aici până nu-mi apare rezumatul pe fb. 😇
Am avut la început și momente mai puțin plăcute, când mi se părea că săreai prea repede la gâtul celor care îndrăzneau să te contrazică: prea sensibil, prea impulsiv, prea lipsit de toleranță. Acum, că te cunosc mai bine, dau altă interpretare replicilor tale și chiar savurez când îi mai pui pe câte unii la punct. 😁
Felicitări pentru blog și profilul fb! Ești un influencer minunat! La mulți ani! 🥳
💙
La multi ani înainte! Acum 13 ani eram în primul an de masterat.
În general citesc toate articolele. Iulia și Claudiu sunt geniali și nu ratez nici un articol de-al lor. Am fost trista când Iulia a zis ca s-ar putea o perioadă sa nu mai scrie. A mai fost o doamnă înaintea ei acum câțiva ani care scria frumos, am uitat cum o cheamă.
Cel mai mult m-a impresionat articolul lui Claudiu despre Filip.
La cât mai multe articole! 🤗
💙
Râd și plâng de atât timp cu voi, încât nu mai știu cum era înainte. Și nici nu vreau. Îmi place aici, în bulă. Mă regăsesc în multe dintre subiecte, iar din alte articole aflu lucruri noi. Descopăr perspective la care nu mă gândisem până atunci de foarte multe ori. Mă simt între prieteni. Mulțumesc pentru asta. La mulți, mulți ani înainte, împreună!
💙
La cât mai multe aniversări!
💙
@mihaivasilescu, este singuru blogger în care am încredere că-mi poate furniza informații corecte în caz de război sau apocaplipsă, despre depozitele de hrană.
Doar de aia îl urmăresc.
😁😁😁
Păi ce să zic? Primul lucru pe care-l fac dimineața, la cafeluță, este să citesc articolul de pe blog! A devenit așa o obișnuință (aș zice chiar dependență), că nu știu ce m-aș face fără el 😃.
Așa că să fie mulți, mulți ani, de acum încolo, chiar și dacă e să pleci pe alte meleaguri, așa cum îți dorești. 👍👏
💙
Te urmăresc de la început și o sa rămân până la final. Blogul tău este începutul si finalul fiecărei zile.🤗🤗
💙
La multi ani! multumesc pentru munca din spatele textelor spontane, ironice, sagalnice, documentate, actuale, melancolice, vizionare, inspirate, dramatice… O nesperata sursa de normalitate si speranta. Cititor stabil de la ” Marirea si decaderea unui tata de fata!” pe care il mai recitesc uneori:) Unul din putinele contacte cu tara. Nu comentez niciodata dar daca e vorba de o asa aniversare… la cit mai multe articole si cititori!
💙
La multi ani! Multumim frumos pentru tot. Pentru o oaza de normalitate si pentru ca aduni in jurul blogului cat mai multi oameni sanatosi la cap!
💙
La mulți ani! Sunt aici de 13 ani și îți mulțumesc pentru ei, Mihai. Comentez rar, pentru că alți cititori sunt mai inspirați și îmi place să le citesc comentariile. Să fii la fel de inspirat și să ne scrii încă mulți ani de acum înainte.
Nici nu știu de cànd va urmarrsc, nu-mi aduc aminte cum v-am descoperit….Dar, mi-am zis tipul ăsta e fe urmărit: scriitură inteligentă, directă plus simțul umorului atunci când trebuie….Bonus, comentariile faine ale urmăritorilor! La mulți ani! Keep going!
💙
Imi incep fiecare dimineata citind blogul tau. Este un fel de ritual: un espresso scurt si lectura. Faci un lucru bun, si pentru tine, si pentru noi, cititorii. Beau un pahar cu vin in cinstea ta. La cat mai multi ani! Keep up the good work!
💙
Măcar încă 30 de ani să te mai citesc. În ianuarie s-au făcut 10 ani de când îți citesc blogul în fiecare zi. De când cu Albă ca zăpada și 7 pitici zăpăciți.
La Mulți Ani!
💙
Pe de o parte la mulți ani blogului și ție cât mai mulți ani cu inspirație și pe de altă parte felicitări pentru muncă 😊. Știi că noi care citim nu considerăm că tu muncești aici, dar măcar azi putem aprecia efortul tău zilnic 🤭
Să te bucuri în continuare de acest loc împreună cu cele mai mișto fete și cele mai iubite patrupede 😻😻
0
💙
Mulți , mulți ani pt. „nebunia” de aici și cât mai puțini pt nebunia din lumea largă !
💙
De 10 ani ești o constanta in viata mea. Intru in fiecare zi, minim o data. Cum tu ești sigur ca ai cui impartasi orice si îți face bine la cap ideea asta, mie îmi face bine sa stiu ca pot citi ceva placut. Mulțumesc ca scrii in fiecare zi 🥰.
💙
Sincer, nu mai stiu cand am descoperit blogul tau (de multi ani), insa a fost si este singurul pe care il citesc de atunci. Am incercat si cu altii „consacrati”, insa nu am rezonat. Am mai zis si cu alte ocazii, citind majoritatea articolelor in special seara (care la tine ii a 2a zi), mi se destinde brusc neuronul. Daca judec la rece, cred ca principalul lucru care imi place e ca majoritatea au cel putin un dram de umor.
Keep on going! De la mine ai un DA! 🙂
💙
La multi ani!!! Cum au spus și mai sus: cafeaua de dimineața se bea cu blogul. Pe lânga muncă si perseverență există si talent din plin; talentul de a transforma situații aparent banale în povești „tragicomicoamuzante”. Să te avem mulți ani sănătos, inspirat si talentat!
💙
La mulți ani! La cât mai mulți de acum înainte! Felicitări pentru cele 6203 de articole, dar și pentru comunitatea creată prin ele!
Povestea mea cu blogul am scris-o în decembrie.
Acum 13 ani eram în clasa a IV-a, mai tânără decât elevii mei de acum.
Chiar dacă nu comentez tot timpul (nu-s as în tot ce se dezbate pe aici nici măcar acum), încerc să citesc zilnic.
💙
sa fie intr’un ceas bun si la mai mare maestre!! ce pacat ca io te’am descoperit abia acum vreo 2-3 ani max. tare misto ar fi fost sa te urmaresc din start … pt ca blogul tau pt mine e pur si simplu terapeutic. ma faci sa’mi pun intreb. care altfel nu mi le’as fi formulat. ma provoci sa’mi dau seama de chestii la care poate nu m’as fi gandit EVER!! esti tare. esti de 10!! iti raman datoare. inca o data felicitari!!
💙
La mulți ani!!!
Măcar încă 13 sau dublu de 13.
💙
La mulți ani!
💙
Draga Mihai, te urmaresc (intamplator) de ceva vreme (de cand un cunoscut al tau, sau cititor de blog, a postat prin intermediul tau un articol legat de instalatii fotovoltaice si am cerut si eu acces pe blog si mi-ai dat acces), dar nu am reactionat niciodata la scrierile tale, desi am citit in proportie de 95 % tot ce ai scris si DA, am devenit un dependent de scrierile tale, pentru ca ma regasesc in ele, am aceleasi trairi ca si tine in anumite momente ale mele, sunt recunoscator ca citesc lucruri care ma incurajaza sa risc, sa traiesc clipe care ma incurajaza sa fiu alt om! Nu intru in alte amanunte dar pot spune ca DA, aici pe blogul tau exista o energie pozitiva pe care o primesc, atat de la scrierile tale cat si de la toti prietenii aflati pe acest blog. In final trebuie sa-ti spun ca, urmare a momentului acela de prezentare a situatie colegului cu fotovoltaice, am luat foarte repede o decizie de a intra si eu in randul acestei comunitati, am instalat panouri si tot ce este necesar si sunt confortabil cu tot ce am facut, dar asta pentru ca am avut o filiera de informatie sigura (pentru ca asa am simtit atunci si nu m-am inselat). Cam asta este povestea unui urmaritor al tau, care iubeste, apreciaza ce scrii si are toata atentia pe comportamentul si dezvoltarea ta permanenta! iti doresc sa ai un parcurs viitor spectaculos, atat personal cat si in familie, si sa ne fii motiv de inspiratie, prin orice metoda, (fortat-educativa sau inspirationala). Multumesc pentru tot ce faci, apreciez comentariile colegilor care se exprima pe blog si sa zambim cu placere de fiecare data cand citim ”minunatiile tale de postari”! Succes!
💙
La mulți ani! Atât ție, Mihai, cat si bloglui.
Privind in urmă imi dau seama căt de mult am evoluat din 2013 în ce privește înțelegerea copiilor cu nevoi speciale. Și, așa cum spuneai, când ma gândesc la mine, cea de atunci, parcă mă gândesc la alt om și la altă viață.
Blogul tău mi-a plăcut din ziua în care l-am descoperit (2015), iar acum face parte din viața mea.
Aștept fiecare articol al tău, dar și “ Ce mi-a plăcut săptămâna…”
Atunci când te aplaud cu patru mâini (destul de des!) îmi face impresia că mi-ai citit gândurile și apoi le-ai așternut pe hârtie. 🙃
Știe cineva cum se tratează dependența de blog? Întreb pentru o prietenă 😉
🤭
💙
La mulți ani! N-am stat să computez de când citesc aici. Râd, povestesc şi fac şi pe alții să râdă, inclusiv pe nemți. Uneori apar idei faine. Alteori dă prea mult praf.
Discret, total nevinovat, încerc să-mi fac feciorii să arunce un ochi pe acest blog. Greu, dacă nici lecturi suplimentare nu au avut la şcoală.
Greu cu copiii și cititul de bloguri.
💙
La mulți ani!
💙
Eu am intrat doar să spun că expresia din poză îmi aduce aminte de Arnold din Terminator 2 când zice iconic: Hasta la vista, baby 🙂
PS Mulțumesc pentru munca de fiecare zi.
💙
Sincer, nu mai retin exact de cand te citesc dar minim 10 ani si eu..imi place ca le spui de multe ori exact cum le-as spune eu, ca stii cand si cat sa sharuiesti cu noi din viata ta, ca ai doza potrivita de umor si sarcasm, ca ne mai faci si educatie gramaticala uneori, ca esti your true self aici si poate asta a fost ce te-a mentinut de 13 ani pe o pozitie onorabila in top bloguri. Sa stii ca mi e dor de postarile Elenei, poate o convingi sa ne mai scrie, in rest sa fii sanatos si sa mai scrii inca de 13 ori cate 13 ani!! Si am uitat sa iti spun ca schimburile de replici cu doamna Mara pe fb sunt delicioase, va ador. Toate bune!
Elena n-a mai dat vreun semn de viață de mulți ani. 🤷
💙
Nu mai tin minte cand am descoperit blogul tau,dar cred ca sunt cativa ani.Nu am comentat niciodata,iar asta pare momentul ideal.La multi ani,felicitari pentru efortul imens pe care il depui si iti multumesc enorm pentru tot ceea ce ai postat aici pana acum.Deschid blogul in fiecare dimineata,a devenit parte din viata mea si foarte multe lucruri de aici mi-au facut viata mult mai buna!
P.S:Sa nu cumva sa ranunti vreodata la rubrica „Ce mi-a placut”!Astept cu nerabdare fiecare dimineata de duminica.
💙
Mulțumesc pentru zâmbete, lacrimi de bucurie, de tristețe, de furie, pentru experiente de călătorie si viață. Am trăit cu blogul tău zi de zi. Eu încep serviciul la 8.00, de cele mai multe ori cu articolul tău🤗Mulțumesc comentatorilor frumoși, nu dau nume, toți îmi sunt dragi. La mulți ani blog!!!
💙
În fiecare dimineață, la ora 08.00,nevasta nu mă deranjează nevăr evăr. Uneori îmi mai spune: „să vorbești zi de zi cu Vasilescu la oră fixă, poți. Cu mine de ce nu faci la fel?”
La mulți ani! ❤️
PS Acum am terminat munca și am apucat să te mai vizitez înainte de a mă băga la duș. Parca-mi pare rău că nu am putut să mă uit pe blog mai devreme 🤗.
Salutări, doamnei! 🤭
💙
Forrest Gump :
„viața este ca o cutie de bomboane de ciocolată.
Nu știi niciodată ce surpriză te așteaptă”.
Cam așa văd eu blogul lui Vasilescu.
De aceea imi place.
@Mihai, una mare nelămurire, expresia savuroasa „mă strâng pereții” e creată de tine
sau exista deja?
La mulți ani!
Habar nu am dacă exista. 🤷
💙
Era, era! Când te apucă dorul de ducă!!!😃
La cat mai multi ani de blog, Mihai! Daca tu vei fi bine si vei putea sa postezi zilnic atunci si comunitatea aferenta acestui blog va fi tot mai numeroasa si mai nerabdatoare de a citi noi si noi articole cat mai interesante.
💙
La mulți ani! Ție, blogului, colaboratorilor minunați care scriu alături de tine și cititorilor tăi.
Și peste alți 13 ani sper să ne găsim tot pe aici! 🙏
💙
Sincer, e de admirat perseverența, încăpățânarea și puterea ta de a fi picătură chinezească în fiecare zi cu ceva scris. Am încercat și eu atunci, mă apucasem la un an după tine, dar n-am reușit să țin pasul. Semn că e greu pe alocuri ce faci și nu e pentru toți.
Pe undeva, te și invidiez puțin că ai ajuns să-ți câștigi existența într-un asemenea mod care mi se pare foarte mișto. Aia e! Tre să mai meargă și unii pe la firmele cu program 9-17…
Rămâi așa! Se pare că ai găsit rețeta câștigătoare.
💙
La inca 13 !
💙
La mulți ani și la multe articole înainte! 🙂
Eu nu mai știu când și cum am dat de blogul tău, sigur de mulți ani, dar cred că primul articol de care am dat a fost cel cu mărirea și decăderea unui tată de fată și mi-a plăcut foarte mult. O vreme am citit și articole din urmă, în paralel cu cele noi pe care le publicai.
💙
Wow… uimitor. La multi ani si sa fii bine. MULTUMIM
💙
La mulți ani!
Pentru mine locul asta e uneori validarea a ceea ce cred, alteori un alt punct de vedere, alteori mi se pare un experiment social si o experienta interesanta, atunci cand citesc in comentarii despre oameni si pareri atat de pestrițe. All in all, imi face placere sa citesc aici.
Happy 13 si Happy Dragobete! ❤️
💙
Toate comentariile spun că ești citit și iubit! Să ne faci să te citim și să te iubim mulți ani de acum înainte!
💙
La mulți ani!
💙
Hopa! A ajuns blogul la adolescență!
Acum 13 ani, 24 februarie a fost ultima mea zi întreagă petrecută în România înainte de emigrare. Am parcurs și eu un drum lung de atunci.
Primul articol citit a fost în perioada în care Suzana și Vasile erau încă biberonați.
De atunci tot citesc. Nu chiar zilnic, ca eu nu stau așa bine cu disciplina 🙂
Hai La mulți ani! Blogului, ție și celor care “viețuiesc” pe aici! ❤️
💙
La mulți ani blogului!
La mulți ani, Mihai! Felicitări!
Sănătate maximă și inspirație nesfârșită!
💙
La mulți ani!
Știu de tine de când ne povesteai pe Facebook întâmplări din cartierul Tineretului, de prin metrou în drumul spre serviciu, de cum ai renunțat la metrou și te dădeai cu trotineta și alte întâmplări.
❤️
💙
La mulți ani buni!
Îți mulțumesc pentru că ne scrii, ești parte din normalul de care eu am nevoie.
💙
E blogul pe care l-am descoperit întâmplător acum cam 11 ani și am rămas. Citesc zilnic, nu rezonez întotdeauna cu ceea ce citesc dar totuși citesc cu drag, ești singurul alături de care am rămas deși am încercat și alte “variațiuni pe aceiași temă “ nu au reușit să mă prindă.
💙
Laaa Muuulti Aaani! A devenit o rutina sa-mi beau cafeaua citind blogul si sper sa mi-o beau cat mai multi ani si de-acu` incolo. Multumesc pentru povestile, subiectele si mai ales pentru comentariile savuroase ale celor de aici.
💙
Eu nu mai stiu cum si cand am ajuns aici dar stiu ca blogul tau, Mihai, mi-a fost, uneori, o evadare din cotidian, alteori o placere interzisa (din motive de timp si de alte intamplari din viata mea de om), a fost o chemare din trecutul meu, o amintire dar si o tristete si o sfasiere venite din imposibilitatea de a regasi aici o lume in mare parte pierduta de si pentru mine pentru totdeauna. Am cautat cu infrigurare ganduri si atitudini in care sa ma recunosc, uneori le-am gasit, alteori nu si asta m-a durut dar m-am intors mereu pentru ca inca sunt fidela amintirilor si sperantelor..
Ma atrag temele date, imi place ca esti iubitor de copii, de animaluse, ca esti prezent si implicat in relatia cu Mara si fetitele, spui lucrurilor pe nume si iti place sa calatoresti (sunt fiarta pe asta!😅) si multe altele.
La multi ani fericiti! Si la mai multi si la mai bine!
P.S. Multumesc ca mi-ai dat voie sa ruminez pe aici despre una, despre alta, mai la subiect, mai pe langa. 🙃
💙
Acu 13 ani nu urmăream vreun blog. Nici Facebook nu aveam. Apoi am urmărit 3 bloguri. Acum doar pe acesta. (mă mai uit si la ce scrie Iulia când o apucă să scrie ceva – pe blogul dânsei).
Amuzant este că unul dintre primele articole pe care le-am citit debuta cu o fotografie (fake, sper) unde apareai alaturi de distinsa doamnă Sosoacă. Noroc cu comentariile….
😁😁😁
Se pare ca te urmaresc de cind ai inceput. Nu stiam asta. Acum 13 ani lucram intr-o fabrica din Buzau. Acum sunt in state. Si 24 februarie e ziua mea. Numai bine.
La mulți ani!
Felicitari și la cat mai multe aniversari, chiar și de 13! Nu retin exact cand am început sa te citesc (deh, varsta și memoria sunt invers proportionale), imi amintesc doar multe povesti cu Vasile și Suzana. Și da, ai reusit și reusesti să ma faci sa si zambesc, să râd, sa plang, sa-mi creasca tensiunea și lista poate continua. Și astept in continuare sa faci asta.
P.S. Este primul meu comentariu ever, dar e și o ocazie speciala, poate voi reusi sa fiu mai activa pe aici de acum incolo.
P.S. 2 Scuze de lipsa diacriticilor pe ici pe colo, telefonul meu nu si-a baut cafeaua inca.
💙
La mulți ani inspirați și frumoși! ❤️
Nu mai știu de când te citesc, de mult, poate chiar spre început, însă ce pot să spun cu certitudine e ca a devenit rutina mea de dimineață – cafea și blog.
Îți mulțumesc atât ție pentru subiecte, opinii, felul spumos de a scrie, dar și celor câțiva oameni care comentează zilnic și ale căror comentarii sunt la fel de savuroase și pe care le aștept cu drag (vă știți voi!).
Și mai mulțumesc pentru Iulia și Claudiu – fiecare alt stil, potrivit pentru altă stare.
💙
Felicitari!
Cred ca sunt 6-7 de cand am gasit eu blogul si de cand citesc… aproape zilnic ce apare aici sau cand apuc dar de citit citesc.
De comentat mai rar 😇🤗dar e ceva misto!
Tu esti misto!
Cei de aici sunt misto!
💙
Blogul la 13 ani!
La mulți ani! La cat mai multi ani!
💙
La multi ani si la cat mai multe postari! te rog continua ceea ce faci, ca o faci bine!
💙
Eu te stiu de la Cetin, deci inainte de blog. Acum 13 ani eram insarcinata cu fiica-mea si articolul „tata de fata” a fost un.preview bun pentru tatal fetei mele😊! La multi ani blogului!
💙
@Oana, tot articolul ăla m-a prins și pe mine. De acolo am început citirile pe blog.
La multi ani!
Nu mai stiu exact cand am inceput sa citesc blogul, dar de atunci in fiecare dimineata astept cu nerabdare fiecare articol. La cat mai multe!
💙
La cât mai mulţi ani sănătoşi !
💙
Numai bine si inca pe atatia!
Imi amintesc primul articol citit la tine: cel despre tatal de fata.
In 2013 mi se nascuse a doua fiica !
Eram mai tanar si mai optimist. Intre timp mi-am pierdut speranta ca omenirea poate iesi la liman. Nu doar romanasii ci intreaga planeta.
Dar cum sunt o fire incapatanata, dau cu sapa in continuare, poate-poate – alaturi de oamenii care mai scriu pe aici si au aceleasi valori si principii – reusim sa evitam dezastrul.
Toate cele bune !
💙
Citind aceasta pagina imi beau cafeaua de dimineata si imi incep ziua de lucru.
💙
suntem încă tineri.
Mai ales eu. 🤭
La mulţi ani! De când te-am descoperit dimineţile mele încep cu o cafea şi citit articol de-al tău. Îmi place mult comunitatea de aici de pe blog.
💙
La mulți ani, să fii sănătos și să scrii încă mulți ani!
Nu te citesc chiar de la începutul blogului dar decând te-am descoperit te citesc constant.
Felicitări pentru ceea ce faci, mulțumim pentru că ne faci zilele mai frumoase!
💙
La Mulți Ani și La Multe Scriituri! Să ne trăiți și să fiți sănătoși, tu și blogul😁. Ziua o încep cu cafeaua de citit și, câteodată, termin și ziua tot așa. Aseară, după ce am citit primul răspuns al tău la comment, am inchis telefonul cu gândul că ” bine zice MV. Munca și disciplina…”
Să ai o zi faină și să sărbătorești cum se cuvine!
💙
La multi ani! Citeam ocazional articolele tale cand imi apareau in feed insa in pandemie au devenit ceva constant in viata mea. Stiu ca am intrat pe blog si am luat toate articolele la citit de la inceput si de atunci astept cu nerabdare fiecare dimineata pentru a ma putea bucura de lectura. Cafeaua nu mai are acelasi gust fara articolele tale, indiferent ca e la birou sau acasa. Si imi place tare mult comunitatea de aici. Pot sa spun ca ma simt in bula mea 🙂 nu prea obisnuiesc sa comentez dar sunt un cititor regulat. Iti multumesc pentru ca imi faci diminetile mai frumoase si sunt sigura ca nu doar mie! La cat mai multi ani de blog!
💙
M-am luat ieri cu ziua tirgului (a fost cam complicat ieri pe aici pe la cooperativa) si nu am apucat sa scriu
Nota 1. Pentru mine 13 e cu noroc.
Nota 2. Tu te simti bine ca poti vorbi orice pe aici? Imagineaza-ti cum ma simt eu cind vad conversatii de bun simt, dezbateri lexicale, sinceritate, intilmitatea gindurilor, prietenie, caderi de comun acord sau contradictii,…
Tu te simti bine? Stii cum astept eu dimineata la 7 bip-ul mailului? (7, da, ora Belgiei. Cit am fost in Romania si venea la 8 ma cam foiam ca gaina in cuibar). Si de fiecare data zic: ‘asta-i Vasilescu’. Citesc cu atita asiduitate, incit mi-am pus problema daca nu oi fi confundata cu vreo stalkerita ceva.
Pai eu trebuie sa iti multumesc. Zilnic. Pentru doza zilnica de igiena a bunului simt, a comunicarii logice, a diversitatii de idei, si pentru comunitatea asta fantastica pr care ai reusit sa o aduni. Ma simt onorata sa fiu pe aici.
Asa ca chapeau bas si multi ani inainte. Eu mai stau pe aici, ca sint curioasa in continuare 🙂
💙
A devenit rutina mea de dimineață să citesc articolele de la tine. Motiv pentru care răspunsul articolului de aseară e postat în dimineața asta. Și e rutină din 2016 cred? De atunci intru consecvent aici, ca un moment de respiro. Om fi noi oamenii care te-ascultă, dar personal am apucat să învăț multe de aici. Așa că la mai mare!
💙
Tizule (sau nenea Mișu, cum preferi), ești unul dintre puținele „waste of time” ale mele preferate, cum zice cântecul.
M-am regăsit nu de puține ori în rândurile acestui blog, atât ale tale, cât și ale celor care te citesc, iar asta nu e puțin lucru. Kudos for that.
Să scrii sănătos și să te citim sănătoși!
💙
La multi ani, draga Mihai, sa-ti traiasca blogul! la cat mai multi ani, cu inspiratie, placere si umor! Eu zic ca daca iti place ce faci tot munca e, dar timpul trece altfel, cu satisfactii si good mood 🙂
Iti urez sa-ti mearga bine in general, sa ai sanatate si toti ai tai sa fie bine.
Si ca de la un pasionat de masini, cand o fi, sa-ti schimbi Australul cu un Rafale 🙂
Cele bune!
💙
Hop si eu a doua zi, ca aseara am picat lata. In primul rand, un mare si din suflet La multi ani! ♥️ Iti multumesc ca ne bucuri sau emotionezi cu articolele tale in fiecare zi, iar comunitatea de aici e absolut grozava. Nu mai stiu exact cand am descoperit blogul, dar stiu ca prin Mara l-am descoperit si ca parca a fost candva inainte de pandemie, prin 2019 poate…De atunci intru in fiecare zi (dimineata si apoi de mai multe ori in cursul zilei, pt comentarii). Iti spun sincer ca savurez absolut toate articolele tale (chiar daca bineinteles cu unele subiecte nu rezonez la fel de mult, imi plac foarte mult felul in care scrii si umorul tau, iar pentru disciplina de a scrie in fiecare zi, jos palaria!).
Multumesc si comentatorilor care fac comunitatea asta atat de minunata, asa cum s-a mai spus mai sus, impresia este aceea a unui grup de prieteni virtuali, in orice caz o oaza de normalitate. Mereu sunt impresionata nu numai de decenta, caldura si umorul care razbat din majoritatea comentariilor, dar si de experientele si cunostintele atat de variate ale celor de aici, e super interesant de citit si aflu atatea lucruri noi de la lumea de aici, incepand cu tine bineinteles. Hai ca m-am intins oleaca…😅 La multi ani inca o data, sa ne traiti si tu si blogul de 13 ori pe atat! 🥳🥳🥳
💙
La multi ani! si eu sunt cam de pe la inceput pe blog. Am facut cunostinta cu tine pe Arhiblog, apoi am aflat de blog si, probabil sunt aici inca din 2013. Sa intru pe blog este primul lucru pe care il fac dimineata cand ma asez la laptop. La mai mare!
💙
Nu stiu cum am ratat articolul aseara, ca intru de mai multe ori pe zi, dimineata astept cu nerabdare sa se faca ora 8 sa vad ce-i azi la Vasilescu, si dupa intru pentru comentarii. Cred ca sunt aici de vreo zece ani, cand am intrat de pe alt blog, poate petreanu?, aveai deja articole, si cred ca am stat sa citesc toata arhiva.
Tare faina comunitate ai aici, mi-e dor de cei vechi, ElenaP, Ionut, apreciez pe cei noi, nu mai era sambata la fel fara hohotele de ras starnite de AltaIulia si mai nou cu filozofia lui Claudiu.
Raman datoare pe veci pentru Norvegia si un sfat, pune si Islanda pe bucketlist.
Toate categoriile imi plac, sa nu renunti la colectia de duminica, citesc si descrierea masinilor cu toate ca sunt afona, nu mai zic de poze si mancare.
La multi, multi ani cu inspiratie si umor!
Eu la mulți ani nu îți urez, pentru că știu că vor fi. Mulți. Exact așa cum trebuie să fie.
Am stat și am citit toate comentariile. Și am un singur mesaj pentru tine: Trăiască bidonul!
🙂
Și dacă te pune dracu’ să închizi blogul într-o zi, o să ai de-a face cu mine.
Felicitări și La Mulți Ani! Te citesc de niște ani, nu atât de mulți. Comentez, destul de rar. Dar citesc tot. Am site-ul salvat pe laptop de munca și pe desktop acasă. S-a abonat și soțul și uneori ne găsim subiecte de conversație din ce ai scris tu. Imi plăcea că de pe telefon intram din mail / yahoo direct pe site, dar acum nu știu, s-a stricat ceva și nu mai merge. Așa că, dacă sunt pe telefon, văd subiectul articolului pe mail și apoi caut site-ul pe google. Nu m-am obișnuit cu aplicația, substack parcă, și am scos-o.
Mă bucur mereu când un articol al tău îmi apare pe google news. Sau când încep să scriu m în google search și prima sugestie e mihai vasilescu blog.
In rest, toate bune, nu suntem mereu pe aceeași lungime de undă, dar suntem de multe ori. Tot revin și pentru comunitate, comentarii. Și am descoperi-o pe Iulia la tine, așa că al ei e al doilea blog pe care îl citesc constant (atunci când reușește să scrie).
Mulțumesc!
💙
La mulți ani! Te citesc aproape în fiecare zi cu mare plăcere! Apreciez atât subiectele pe care le alegi, cât și simțul umorului. La cât mai mulți ani și să scrii articole din Spania la un moment dat! 🎉
Felicitări și la mulți ani!!!
Bună dimineața! Am mai scris despre faptul că citesc acest blog de la „Mărirea și decăderea unui tată de fată”. Eram la serviciu, a intrat patronul în birou și l-a întrebat pe colegul de birou: „Adina, râde sau plânge?” „Rââââde!” i-a răspuns colegul. Multă sănătate și succes tuturor!
:)))))))))))))
💙
Nu mai stiu nici eu de cand te citesc, dar e o constanta in viata de zi cu zi, atat articolele cat si comentariile, mai rar asa comunitate! Multumesc pentru portia de normalitate.
💙
La Multi Ani si felicitari pentru inspiratie si rezistenta!
Eu nu mai stiu de cat timp te citesc, multi ani oricum. Chiar daca nu am timp zilnic, intotdeauna reiau de unde am ramas si citesc toate articolele necitite, scrise de tine sau de invitatii tai. De comentarii nu mai vorbesc. Am aflat atat de multe lucruri noi si interesante! In plus, citindu-le, trec prin toate starile posibile: ras, plans, dar mai ales pus pe ganduri.
Este momentul meu de relaxare in timp ce rulez diferite teste. Exact, in timpul programului de lucru. 😀 Din cauza asta nici nu prea am timp sa comentez.
Dar astazi este o zi speciala si las acest comentariu impreuna cu multe multumiri pentru ceea ce faci. Bravo! Mi-ar placea sa ai puterea sa poti continua multi ani de aici inainte! Dar, binenteles, alegerea iti apartine.
Eu te apreciez foarte mult.
Ah, era sa uit, multumesc pentru lectiile de gramatica!
💙
zilnic here since 2015 <3
💙
La mulți ani omului din spatele tastaturii si felicitări pentru 13 ani de povești minunate! E singurul loc pe care îl citesc cu sufletul.
💙
La mulți ani! Felicitări pentru perseverență!
Este singurul loc mișto unde simt de cele mai multe ori cum ar trebui să fie normalitatea.
Prin 2013, în februarie, primeam o veste care avea să îmi schimbe tot parcursul vieții. A marcat începutul unei depresii severe, care s-a lăsat prin septembrie a aceluiași an cu experiențe tragice, cu multă muncă ulterior,pentru a junge pe linia de plutire. Privind în urmă, nu știu dacă să râd sau să plâng, dar dincolo de toate acestea, fără acele întâmplări nu aș fi omul de astazi.
Adevărat. Tot ce contează e că acum ești bine.
💙
La multi ani blogului! Te citesc zilnic, dar nu comentez ca nu am cand, te citesc inainte de a intra la munca.( si pe telefon mi-e greu sa scriu).
💙
Încep cu „îmi pare rău” pentru că îmi pare rău că nu am citit ieri postarea și scriind abia azi nu prea mai citește lumea. Întâi și întâi felicitări pentru cei 13 ani de blog! La cat mai mulți posibil să fie! și cu același succes, ba chiar mai mare!
Eu am intrat pe blog târziu, nu mai știu când, de 3-4 ani cel mult. A fost o întâmplare, nu prea le aveam cu chestiile aste ”tinerești” și cu aplicațiile social media dar navigam pe Facebook cred și am citit întâmplător o postare care mi-a plăcut. Apoi am intrat pe blog am făcut un comentariu și deci a trebuit să imi fac cont (așa se spune? habar nu am) și tot așa, am scris câte ceva. Știu că după primul articol citit l-am găsit pe ăla cu de ce miros bătrânii care m-a impresionat și la care am avut ceva de comentat dar nu mai știu daca în sinea mea sau și în scris.
Pe blog nu mă uit chiar zilnic, sunt perioade când nu am timp sau am diverse probleme și nu o fac dar când reintru și vad ce articole ”am pierdut” îmi pare rău pentru că părerea mea nu mai este recepționată daca vreau să o scriu. Acum, nu că as avea păreri, idei importante sau care să intereseze pe cineva, dar nu știți cât mă bucur când văd că ceea ce am scris se îngălbenește și îmi dau seama că parcă, parcă tot sunt luată puțin în seamă 😊
Da, este foarte bine pentru suflet când vezi că poți comunica cu oameni, persoane cu care nici nu te cunoști dar cu care pare că aveți aceleași opinii, gânduri, trăiri.
”În 13 ani, oamenii au venit și-au plecat din viața mea”. Da și la mine, doar că la mine doar au plecat… și unii dintre cei mai dragi, băiatul meu drag și soțul meu la fel de drag, și nu numai că au plecat dar în mod chinuit, dureros pentru ei și pentru cei din jur. A fost foarte greu și in foarte mult timp să îmi revin, mai ales că amândouă pierderile s-au făcut la mai puțin de un an. și nici acum nu sunt bine, dar dragostea copiilor mei (fata, ginerele și nepotul) mă ajută să fiu pe linia de plutire. Un rol foarte mare a avut munca în care m-am ”scufundat” și care mi-a dat un rost, eu fiind deja la pensie când s-au întâmplat toate dar lucrând în privat. Hai, gata, mergem înainte!
Felicitări și la mulți ani blogului și șefului de blog! 🎂🥂💕
Să știi că mi-au dat lacrimile… 😪
@MV ❤️
La mulți ani, Mișule! Și încă mulți înainte! Ești o oază de normalitate în haosul care ne înconjoară.
💙
De ziua blogului , bună dimineața! La multi ani plini de spor la scris!
Dragă Mihai, nu pot să trimit flori, nu îți trimit cadouri pe 24. Nu pentru că nu aș vrea. Dar de ce să îți trimit ceva când blogul tău și toți cititorii faceți parte din viață mea? Suteti deja toată trupa în creierul meu? În suflet? Stați toată ziua pe umerii mei, consilieri spirituali. Parcă îmi și închipui cum arată mulți dintre cei care scriu, unii cu aripioare, alții cu cornițe. Deja este o normalitate să îmi beau cafeaua la birou, în față calculatorului unde iconița blogului tău este a două din șir, prima fiind esențială pentru birou. Sunt la un click distanță de „oare ce a mai scris Mihai azi?”
Nu mai rețin când am citit prima oară un articol de al tău, cred că a fost pe Facebook in 2015 sau 2016. Oricum sunt 10 ani cel puțin, de când citesc de luni până vineri iar articolele necitite le recuperez. Îți mulțumesc pentru zona de întâlnire virtuală cu realitatea, cu oameni reali, normali, care au avut curajul și amabilitatea să își deschidă sufletele aici pe blog. La început am citit de zor, am văzut că avem voie să ne exprimăm opiniile și să ne asumăm apoi să primim mânuțe verzi sau roșii. Eu m-am străduit cel puțin să nu intru pe blogul tău și în sufletul tău fără să mă șterg pe preșul de la intrare .
Îmi place că scrii extrem de real, clar, fără înflorituri, nu cosmetizezi inutil adevărurile, și, mai ales, scrii corect! Nu ai făcut că românii de aici,care au plecat și au lăsat cratimele „la vatră” .
Când întru pe blog și încep să citesc îmi dau seama că aș putea să port o discuție minunată, lejeră,calmă, cu cel puțin jumătate dinetre cititorii tăi. Că ne-am putea întâlni la o cafea, fără fasoane și aroganțe inutile, să radem și să ne plângem de toate cele din jur. Știi, e fantastic ce ai reușit să faci, prin perseverență ta.
Felicitări din partea mea, multă putere de muncă,sănătate, drumuri faine cu oameni la fel de faini! Vorba ta, când te strâng pereții, du-te omule și umple-ți desagii cu soare și mare și zgomot și viata si impresii si mâncare bună! Și ada-le înapoi și pune totul pe hârtie!
Mie mi-a zis statul german că am dreptul să lucrez până în 2041. Așa că , ai treabă și cititor asigurat!
p.s din motive personale am putut scrie doar azi!
💙
Acum 13 ani eram internata la oftalmologie cu un Ichim infectat și unul suprainfectat din cauza prafului și murdăriei de pe materialul cu care lucram ( mudama chinezeazca pt tapițerie).
Și fix as,în fiecare dimineață primul gând e ,,ce a mai scris MV”.De câți ani? Nu știu. Te- am descoperit prim trimitere de pe alt blog.Am citit,mi- plăcut,am rămas.
Am,ras,am plâns,uneori nu ti- am împărtășit opiniile însă te respect ca om ,ca bloger. Mulți ani înainte blogului,mulți ani înainte și ție, mulțumesc ca ai împărtășit cu noi bucăți din viata ta cu bune cu mai puțin bune.❤️
Mulțumesc și pentru gândul bun❤️
❤️
Toate le-am facut. Am ras, am plans, m-am enervat si mai ales am pastrat legatura cu tara, tara asa cum mi-o amintesc si o iubesc. Poate exagerez, dar fara acest blog as crede ca Romania a luat-o razna de tot. Multumesc, ar fi crunt sa nu-mi mai iubesc tara in care m-am nascut, pe drumul asta eram cand te-am descoperit. La multi ani!
💙
Daca e sa ma iau dupa statistici as mai avea de trait vreo 24 de ani. Cum eu nu am de gand sa renunt sa te citesc in fiecare zi, ramane ca tu sa mai scrii aici pana atunci. Daca e sa se schimbe ceva te anunt eu.
0
💙
Mihai Vasilescu, te consider unul dintre prietenii mei, unul dintre cei cu care povestesc bune si rele constant. Unul care imi este drag, cu care cel mai adesea rezonez sau care ma enerveaza uneori (da-da, mi s-a intamplat). Nici macar nu imi pasa ca reciproca nu este valabila. Cum sa te fac sa intelegi cat de mult apreciez ceea ce faci? Poate asa: atunci cand sunt zile in care nu te pot citi, de abia astept sa prind „fereastra” in care sa recuperez ce am pierdut. Inclusiv comentariile savuroase le citesc. La multi ani!
💙
Nu de 13 ani, de 10 mai curând. In fiecare dimineață vă citesc in timp ce beau cafeaua. Nu comentez decât foarte rar. Si îmi doresc sa va citesc inca mulți ani de acum încolo!
💙
Da, ești o constanta de normalitate in lumea asta nebuna. Ești o șampanie de calitate, puțin seaca, puțin întepatoare, dar spumoasa. Si mulțumim ca ne-ai adunat si pe noi, cei care deși suntem departe geografic, gândim la fel, ne tachinam si ne cautam zilnic virtual. Si nu in ultimul rand, te iubim! Sănătate si cap limpede in continuare!
Seara, când se lasă liniștea și aprind o lumină mică, primul lucru pe care-l caut e „ce-a mai scris Vasilescu azi”. Nu e doar un blog, e acasă.
Uneori mă faci să râd cu poftă, alteori îmi bagi un nod în gât și caut discret o batistă. Sunt momente când îmi crești tensiunea de nervi, dar tot revin, pentru că ai talentul ăla de-a ține cititorul în priză.
Ce-mi place cel mai mult e că umorul tău nu e doar glumă, e umor inteligent, făcut din observații fine și replici care te prind pe neașteptate. Mă gândesc la ce-ai scris și după ce plec, pentru că ai pus acolo o idee care rămâne.
Mulțumesc că, timp de 13 ani, ai transformat acest loc într-o casă literară: plină de viață, sinceră, cu imperfecțiuni și tandrețe.
Să-ți fie condeiul mereu plin.
💙
Mihai, te citesc de peste 10 ani aproape zilnic .
Ai castigat de mult timp admiratia mea.
Multumesc.
💙
La cat mai multi ani pentru blog! Și pentru proprietar!
💙
La mulți ani! Și da, ești prietenul meu virtual. Totul a început cu „Mărirea și decăderea unui tată de fată”. ♡