Exagerează ăștia, nu mai puneți bѻtul!

Curios cum suveranistii minimalizeaza orice suferinta, a oricui, pana cand li-se intampla lor. Dar daca ei au un mic inconvenient atunci toata lumea are ceva cu ei si triga ca din gura de sarpe ca sunt nedreptatiti. Numai taie-le gazul doua zile, pe motiv de avarie, sa vezi ce rezultate vor fi.

Ca nah, au uitat multi ca inainte de 89 stateau si ei cu paltonul in casa si mancau cina la lumanare si nici macar nu era razboi.

Mda, cum zice și @gigel, ăia care consideră o exagerare, n-au experimentat luxul dinainte de ‘89.
Și probabil nici nu locuiesc în acea parte de București în care apartamentele sunt înghețate chiar și în 2026.
Poate vor o excursie exotică în Siberia.

Scriitură preluată ieri de la o ucrainiană din Harkov:
​”Noaptea de azi va intra cu siguranță în istoria Harkovului ca una dintre cele mai crunte din ultimii patru ani. Și orașul ăsta a văzut multe orori.
​Mai bine de trei ore am stat prin holuri, băi, subsoluri și ne-am rugat. Au zburat de toate – rachete balistice, bombe de aviație, drone de atac de toate felurile. Exploziile răsunau, mi s-a părut, în toate cartierele orașului și în toată regiunea. Una după alta.
​Personal, am pierdut șirul. Eu, câinele și papagalul ne ascundeam în baie. Mă rog, „ne ascundeam” – stăteam cât mai departe de geamuri. Deși ce mai contează unde ești în momentul în care primești încontinuu alerte de tipul „Toată lumea la adăpost, rachetă spre oraș!”. Pur și simplu nu poți scăpa de gândul că racheta aia o să intre fix prin fereastra ta. Și atunci nu mai face nicio diferență în ce colț al apartamentului te afli.
​Au mai fost bombardamente rusești masive și înainte. Dar de data asta, totul era multiplicat de temperatura de afară. Minus 22 de grade noaptea. Și nu mai știi pentru ce să te rogi: să „apuci dimineața” sau ca demenții ăia să nu lovească ultima centrală termică rămasă întreagă.
​În a doua oră de iad, previzibil, s-a luat curentul. Au nimerit, jigodiile. În blocul nostru a dispărut instant și căldura. Caloriferele s-au făcut bocnă în câteva minute.
​Primarul Harkovului a postat imediat pe Telegram un mesaj către locuitori care, ca stare, semăna mai mult cu o scrisoare de adio.
​Traduc un fragment:
​„Bombardamentul asupra Harkovului continuă de trei ore. Lovesc intenționat infrastructura energetică. Scopul e clar – să lase orașul fără căldură pe un ger năprasnic. Va trebui să luăm decizii grele. Ca să nu înghețe rețelele termice, vom fi nevoiți să evacuăm apa din sistemele a 820 de clădiri.”
​„Asta a fost”, mi-am zis. Ori moarte rapidă de la rachetă, ori moarte lentă prin hipotermie. Să-mi bag picioarele, ce alegere de vis!
​Aici ar mai trebui, probabil, să menționez starea mea fizică, deși nu voiam să povestesc. Dar istoria asta s-ar putea să fie de învățătură. Miercurea trecută am rămas blocată în lift – ceea ce acum nu mai e o noutate, s-a luat lumina brusc. Pentru standardele de azi n-am stat mult, doar vreo 30 de minute până m-a scos mecanicul (dacă mă citești, dragă Andrei, să știi că ești un supererou). Dar în lift era un frig crunt și am reușit să îngheț bocnă. Până seara mă durea urechea, până noaptea jumătate de cap. Vineri eram deja la chirurgie maxilo-facială. Abces, chist, clești, sânge, durere.
​Asta ca să scurtez povestea. Deci, noaptea asta, în timpul bombardamentului, stăteam în baie cu fața umflată și cu un pahar de Nimesil în mână. Câinele scheuna, rachetele zburau, lumină ioc, căldură deloc.
​Și în tot haosul ăsta (în tot ahuyul ăsta), ce-am făcut? Exact, m-am dus să dorm. Mi-am pus geaca, căciula, am învelit dobermanul cu două pături și am dat telefonul pe silențios.
​Știți, mi-am amintit de scena din Titanic care m-a marcat cel mai mult. Și nu e vorba de DiCaprio și Winslet pe pupa navei. E episodul cu femeia care, în timp ce pasagerii înnebuniți de groază fugeau care încotro, cânta încet un cântec de leagăn copiilor pe care îi culca în cabina navei care se scufunda.
​Iertați-mă că vorbesc atât de mult, cred că e de la nervi. Dar continui.
​Adormeam cu căciula pe cap și mă gândeam: „Jigodiilor, până la urmă m-ați înfrânt”.
​Apoi stau și mă gândesc: stați așa, cum adică să mor? Am de filmat un clip pentru britanici dimineață. Mâine, la Londra, BBC face avanpremiera unui documentar despre Harkov. Iar regizoarea, Albina, m-a rugat mult să înregistrez un scurt mesaj pentru spectatori. Apropo, e sold-out, s-au vândut toate biletele.
​Stau și mă întreb: ce naiba o să le zic? De sub pătură, cu o falcă umflată și cu căciula pe cap?
​Așa am adormit.
​Mă trezesc după trei ore pentru că mi-e cald. Amețită de somn, am crezut că sunt în iad – cazan, foc, draci. S-a dovedit că venise curentul. Și căldura!
​Cu un sincer și triumfător „futu-vă-n gură să vă fut!!” (din nou nea Vasile, dar de data asta cu conotație pozitivă), l-am trezit pe Hector și am ieșit la plimbare.
​Pentru britanici am filmat un parc din Harkov incredibil de frumos, plin de zăpadă. Le-am spus că adevărații zei nu sunt pe Olimp, ci aici, lângă noi. Sunt muncitorii, tehnicienii și energeticienii ucraineni care noaptea, la minus 20 de grade, reparau sistemele distruse de „orci” ca să aducă căldura înapoi în case.
​Le-am spus că cei mai buni oameni de pe pământ sunt apărătorii din ZSU.
Le-am spus că un maniac nebun de la Kremlin vrea să ucidă. Și că nicio diplomație nu poate negocia cu un criminal în serie. Că avem nevoie de rachete Tomahawk, iar ei au nevoie de sancțiuni reale. Asta e schema.
​P.S. Știu că acum multe familii din Harkov, Kiev, Dnipro sunt încă fără căldură. Cred sincer că angajații de la serviciile comunale vor reuși să o refacă. Trebuie să rezistăm. Și vom rezista.
​P.P.S. Sirena urlă iar. Spre regiune zboară drone rusești.
​P.P.P.S. Poze nu pun, nu vreți s-o vedeți pe Anya umflată la față.
​P.P.P.P.S. Am bilete la teatru pentru mâine. Mă duc.”