Foarte probabil întrebarea din titlu o să devină tradiție anuală pentru ziua de 31 decembrie.

Prin urmare, hai să facem și-n acest an recensământul de revelion: care pe unde sunteți? Ați plecat pe undeva?

O să încep eu, desigur, deși nu cred că mai era cazul. O să-mi petrec și cel de-al șaselea revelion ca pe ultimele cinci: pe hol, încercând să liniștesc pisicile. Este locul în care, dacă închid toate ușile din casă, ajunge cel mai puțin zgomotul bubuiturilor de afară.

Da, da, am o presimțire că, în ciuda legii, cetățenii de la mine din cartier vor face fix ce-au făcut în fiecare an: vor bubui în neștire petarde și alte mizerii zgomotoase, timp de măcar o oră. Fără să le pese de legea aia nici cât vă pasă vouă dacă vinerea asta o să plouă în Polinezia Franceză.

Prin urmare, voi sta jos, pe gresie, cu Suzana în brațe și Vasile băgat cu totul în mine, așteptând să se termine circul și luând la rând toate mamele și toate rudele decedate ale celor pentru care bubuitul ăla cretin e singura distracție din viață.

Abia după ce se liniștește și ultimul imbecil bubuitor, dau drumul la petrecerea adevărată: mă mut pe canapea unde o să zappez vitejește printre programe tv penibile, seriale și podcasturi la care n-am chef să mă uit.

Toate astea în speranța că n-o să adorm imediat. Mai vedem, anii trecuți am rămas doar cu speranța.

Acestea fiind zise, să vedem cum stați voi.

Tot acasă, tot acasă?

Sau anul ăsta v-ați simțit tineri, rebeli și plini de inițiativă? 😛

P.S. Pentru cei care n-au înțeles, titlul e ironic, e la adresa televiziunilor pentru care „puntea dintre ani” este maximum ce pot scoate mai „elevat” când vor sa spună despre revelion. Deja nu mai suport s-o aud.