Zilele trecute a ieșit pe piață un studiu al celor de la ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) care a fost preluat pe un ton îngrijorător de toată media.
Pe scurt, concluzia studiului e asta:
„România este singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă, în condițiile în care, în 1980, țara era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini. În prezent, numărul turiștilor străini este puțin peste 2 milioane.”
Atenție, vorbim despre țările din toată Europa, nu doar din UE. Practic, ne uităm de jos în sus la țări precum Albania, Republica Moldova sau Bosnia, da? Și în general ne uităm în aceeași direcție, adică în sus, la absolut toate țările din fostul bloc comunist. Vorbesc doar despre ele pentru că n-are niciun rost să încercăm vreo comparație cu restul.
De ce se întâmplă asta? Păi, tot studiul ne spune foarte clar că e vina statului român pentru că: nu există o strategie, nu există promovare coerentă, nu există vreo direcție, nu există viziune, nu există investiții.
Desigur, n-ai cum să nu le dai dreptate, într-adevăr este ȘI vina statului că în 36 de ani n-a putut să producă nimic coerent care să atragă turiști internaționali. Dar știți a cui vină mai este? O să vină ca o lovitură, dar este și vina voastră, a celor care lucrează în turism și-n toate domeniile conexe lui.
V-ați găsit acum să vă plângeți că n-a făcut statul nimic să atragă turiștii străini? Dar voi ce-ați făcut?
Turismul românesc este doar o mare japcă, un aparat imens de îmbogățit patronii de localuri și hoteluri. Da, știu, există și excepții, dar, la nivel macro, business-urile din turism au un singur scop: să umple buzunarele patronilor cât mai rapid. Peste tot nu vezi decât produse proaste, servicii execrabile, dar prețurile sunt ca pentru condiții de lux.
Și mai aveți și tupeul să vă plângeți că fără tichete de vacanță vi se duc naibii businessurile. Foarte bine, să vi se ducă. Poate așa o să învățați cum se face turism pe bune, într-o piață în care trebuie să-l faci pe om să-și dorească să scoată bani din buzunar ca să ți-i dea ție.
Câtă vreme au existat mizeriile alea de tichete de vacanță v-a durut pe toți în cur. Ce nevoie aveați de turiști străini dacă banii veneau oricum de la românii care aveau tichete de vacanță?
De aici prețurile nesimțite bazate pe absolut nimic și serviciile execrabile. Sunt ani mulți de când se plâng oamenii din țara asta de japca generalizată din turism și din HoReCa, n-a interesat pe nimeni. E ok, lasă-i să se plângă, oricum n-au ce să facă. Unde să se ducă? Tot la noi vin cu tichetele, ne luăm banii oricum.
An după an lucrurile au mers așa. Morișca „noi vă oferim nesimțire la prețuri mari, după care ne luăm banii de la stat” funcționa impecabil. De ce să schimbi ceva care merge atât de bine?
Strategie, investiții, viziune? Dă-le naibii, că nu alea îți aduc bani, ci camerele de hotel și ciorbițele rădăuțene vândute la prețuri exorbitante.
Ce, vă plângeți că e scump și prost? Mergeți la bulgari, la greci și la turci, că la ăia e ieftin și bun. Și să nu vă prindem că mai călcați pe la noi, că poate se ia sărăcia.
Turiștii străini? Nu ne interesează. Ăia sunt figuranți, vor prețuri și servicii cum au văzut în alte țări, n-au chef să plătească ca pentru Coasta de Azur și să primească bătaie de joc de banii ăia. Lasă că ne facem treaba cu proștii de români și tichetele lor.
După care a venit vara lui 2025, valoarea tichetelor a scăzut la jumătate, dar nu asta a fost lovitura cea mare. Lovitura a fost că angajații la stat care primeau tichete nu le puteau utiliza decât dacă puneau de la ei jumătate din valoarea tichetului.
Rezultatul? Când au văzut că trebuie să scoată bani din buzunar, banii lor munciți cu greu, românii au zis: păi așa nu mai vrem. De ce să plătesc pentru japca generalizată care se numește turism în România? Lasă că de banii ăia mă duc în altă parte.
Și uite-așa în vara lui 2025 i-a lovit realitatea peste față pe ăștia din turism. Realitate care se preconizează și mai dură pentru anul care vine.
De ce credeți voi că fix acum i-a apucat să facă studii referitoare la turiștii străini? Atât amar de vreme n-a interesat pe nimeni de ce nu vin străinii la noi, dar i-a apucat grija tocmai acum, nu? Acum când și-au dat seama că dacă nici măcar românii nu vor să-și cheltuie banii pe servicii mizerabile la prețuri mari, ce șanse sunt să facă străinii asta?
Vă spun foarte sincer că eu mă bucur enorm. Turismul românesc are nevoie de un singur lucru: să fie reconstruit de la zero. Dar de la zero din ăla absolut. Întâi să treci cu buldozerele peste și de-abia pe urmă să te pui să construiești.
Nu vă panicați, știu că există și business-uri corecte în domeniul ăsta, există și patroni care oferă servicii bune la prețuri normale, există mulți care au investit cu cap, nu ca să se îmbogățească peste noapte. Sunt destui cei care au investit pentru a face față într-o piață concurențială normală, nu pentru a lua banii pe tichete de la stat.
Știți ce se va întâmpla cu toți oamenii ăștia? Vor supraviețui și vor merge doar în sus, pentru că nici românii, nici străinii nu sunt proști. Turiștii, de oriunde ar fi ei, vor scoate întotdeauna bani din buzunar pentru calitate și servicii decente la prețurile corecte.
Restul? Să se apuce de altceva, că apă plată la 20 de lei sticla de jumătate poate să vândă oricine.
Au făcut ei studiu, mă, de parcă aveam nevoie de un studiu ca să aflăm că nimeni din lumea asta nu vrea să fie luat de prost pe banii lui. Fmm!

Acum doi ani m-a apucat nostalgia și am propus o vacanță la Costinești. Lăsând la o parte drumul chinuit, mă rog bucata de drum chinuit, de pe Valea Oltului am avut parte de cea mai proastă vacanță ever. Nu mai fusesem pe litoralul românesc de mai bine de 15 ani și am făcut presupunerea (greșită) cum că s-ar fi schimbat ceva. A fost o vacanță de coșmar, din care am plecat cu două zile mai devreme. Cazarea a fost sub orice critică, pozele de pe site arătau într un fel, realitatea a fost însă cruntă. Personalul, fără nicio excepție, a fost foarte plictisit și ne-a tratat ca și cum ne-ar fi făcut o mare favoare că ne-au cazat acolo.
Comentariu beton!40
Chestia e că dacă întrebi 10 oameni care au făcut același lucru, toți 10 vor spune ca tine. 🤷
La fel la mine, pentru Costinești. Nu mai fusesem de vreo 15 ani si am zis sa ii dau o șansă. A fost cel mai nereușit concediu pentru ca: intrarea in apă nasoală, miros de urina pe toate aleile stațiunii. Hotel la câțiva metri de disco Tineretului, de sărea cearșaful de pe noi noaptea, in ritmul muzicii. Am dormit doar cu perna pe cap. Mi a fost mila de tinerii angajați sezonier, se purtau cu ei administratorii teraselor de parca erau sclavi pe plantatie. Ne am lecuit de atunci. Anul asta nici nu am mai luat voucherele, mai bine ma duc in alta parte de europă
Mi am amintit ceva: am venit recent din Spania. Cazare la câțiva km de valencia, in stațiunea de la malul marii numita Puçol. O plaja exemplara, pe care chiar daca stau 2 oameni pe zi fiind extrasezon, tot trece un tractor dimineața sa curețe. E un exemplu de cum ar trebui sa arate o stațiune din punct de vedere al urbanismului. La noi vezi clădiri care de care mai urate, una de 2 etaje, alta de 10 alături, construite fara noima, intr o aglomerație de nici nu poți trece printre ele, sau daca treci, trebuie sa te freci un pic de un tomberon si sa mângâi un maidanez
Ah, te unge la inimă un articol ca ăsta. Că-mi aduc aminte ce aprig răcneau dacii liberi în pandemie că săriiiiiiiiți, lockdown-ul distruge Horeca, să solidarizăm, să stăm ciorchine, să plimbăm Covidu’!
De parcă fără lockdown mergea excelent Horeca 🙄
Comentariu beton!43
HoReCa aia care nu respecta niciun fel de norme în lockdown. 🤷
S-a mai făcut promovare și acum câțiva ani.A făcut ambasada SUA,o promovare cu un cearceaf și foi de hârtie A4.Dar ce frumos, stăteau toți nemernicii la poza,de zici că promovau psd-ul.
Nu știu despre ce vorbești. Dă și tu un link.
Cum activez in domeni nu pot decat sa fiu de acord. Din pacate Horeca este vazuta ca o modalitate de a scoate bani rapid si cu investitii minime, indiferent pe care segment, dar peste asta se suprapune lipsa cronica de respect pentru client. Foarte putini inteleg ca Horeca, ca orice alt domeniu care se bazeaza pe vanzari, este despre experienta pe care o oferi clientului, indiferent ca esti pensiune, restaurant sau cafenea, sau ca vinzi meniul zilei ca mine sau oferi cazare de lux, si mai putin despre buzunarele sau ego-ul personal. Iar cum Horeca este orice altceva decat un domeniu unde investesti putin si scoti bani multi, dimpotriva este un domeniu unde conteaza foarte mult un orizont de timp lung, in care vinzi un produs, oricare ar fi el, cu o calitate constanta in timp. Sunt multi care inteleg asta si nu-si bat joc, dar din pacate nu majoritar, iar de vazut se vad astia care isi bat joc si se bazeaza pe merge si asa. Nu, nu merge, ca omul da bani pentru un produs si se asteapta sa primeasca exact ce scrie ca oferi. Eu, ca manager de restaurant, am mari retineri sa ma opresc aiurea prin tara sa servesc masa, exact din cauzele enumerate mai sus. Si paradoxul este ca de fapt iti merge mult mai bine daca nu iti bati joc si ai volum mare de vanzari decat daca iti bati joc si te chinui sa vinzi.
Comentariu beton!60
Chiar îți așteptam comentariul.
Nu prea pot zice nimic contrar la ce ai scris. Totusi, de exemplu in Cluj, unde concurenta este mare, lumea a inteles ca nu ai sanse decat daca te implici la modul serios si nu iti bati joc. Calitatea, cel putin la restaurante, s-a ridicat foarte mult, incluziv la cele cu meniul zilei. Dar am fost in zone din tara unde ne-am luat de mancare de la supermarket, din motive de siguranta. NU prea stau la hoteluri, dar umblu mult la concursuri de alergat si stau la pensiuni. Sunt doua chestiuni care lipsesc aproape intotdeauna, izolatia fonica si o saltea de calitate. Din nou, oamenii aceia nu inteleg ca daca investesti intr-o pensiune, trebuie sa o faci cum trebuie si decat robinet grohe in baie mai bine cumperi o saltea si bagi spuma in pereti. Si culmea este ca am fost In Austria in zone de munte unde un apartament este mai ieftin decat la Borsa ( Maramures), de exemplu, iar conditiile nu se compara. Nu avem o cultura a lucrului bine facut si a oferirii de servicii de calitate, dar nu avem o cultura nici in a pretinde servicii de calitate. Gata, ca am de lucru.
Comentariu beton!74
Stai ca mai beau o cafea, si mai scriu ca imi place subiectul. Inca o chestiune care este complet ignorata la noi in Horeca este cea a factorului uman. Interfata umana cu clientul iti poate distruge urgent afacerea sau ti-o poate ridica, separat de produsul vandut. Sunt locatii care inteleg asta, dar multe care nu. Personal nu cred in sintagma clientul nostru, stapanul nostru, dar consider ca politetea este o necesitate absoluta atunci cand lucrezi cu clientul final. Iar in Horeca, orice tip de afacere ai avea, clientul va avea ocazia sa interfereze cu angajatii. In consecinta ai nevoie de angajati dedicati si care inteleg ca trebuie sa ii asiguri clientului o experienta placuta, in limitele bunului simt fireste, si sa il faci sa se simta confortabil si dorit in respectiva locatie. Exista o granita fina intre politete si servilism, pe care il dispretuiesc, dar o granita mult mai clara intre politete si grosolanie. De multe ori intri intr-un restaurant sau bar sau cafenea si esti tratat de sus si cu dispret. Asta pentru ca respectivul chelner, sau ce o fi, isi aduce de acasa propriul comportament si propriile frustrari, dar acest lucru se poate educa intr-o anumita masura simultan cu o cointeresare financiara corespunzatoare a personalului. CU alte cuvinte este necesara o cultura organizationala, chiar daca sunt doar 3 angajati, corespunzatoare. Dar acest lucru inseamna, din nou, orizont de timp indelungat, investitii si renuntare la profit in favoarea personalului. La fel ca si bursa, pe termen lung este o investitie profitabila, dar trebuie sa fii dispus sa o faci i sa ai rabdare.
De ce sa vina un strain in România cand doar biletele de avion costa dublu fata de orice alta capitala europeana si pe aproximativ aceeasi distanta? Mai bine se duc in alta parte ca ii costa mai putin si au servicii si mai bune.
Biletele de avion și prețul lor sunt ULTIMA problemă. Până la urmă se duce lumea în ASIA, unde e scump zborul. 🤷
@Mihai Vasilescu ba pardon! Cred că am mai zis pe aici o dată. Acum 16 ani îmi intinde soția suplimentul de vacanțe de la broșura săptămânală de la Aldi Süd. Văd acolo o ofertă de 5 zile în România, la castelul Bran. 5 zile mari și late din care 2 pierdute cu drumul. Hm, scumpuț oricum. Și dă o pagina mai departe și acolo văd fix la același preț 14 zile afurisite în Thailanda, transport și cazare. E clar ce vă alege neamțul, și românul la o adică.
Acum 2 ani a fost un fecior al meu în China un semestru la facultate. 1.500 euro dus-întors.
Anul acesta a fost două săptămâni în Japonia și Coreea de Sud o colegă de la muncă. 1.700 euro transportul. Ambele cazuri fără low-cost.
@AleBlaga: daca nu ma insel, operatorii mari gen Aldi Süd, Studiosus, etc, care ofera pachete zbor+cazare, negociaza cu companiile aeriene si cu hotelurile, si de aceea pot sa ofere pachete la preturi avantajoase. Situatia in care calatoresc eu de la A la B si-mi cumpar bilet de avion este diferita.
Daca e sa fim sincer cu noi: da, Romania este o tara frumusica, care are ce oferi vizual. Dar nu la nivelul altor tari, si aici nu ma refer doar la Spania sau Italia care sunt superbe, ci la tari mult mai mici precum Slovenia sau Albania. Avem zone muntoase frumoase, dar inaccesibile sau extrem de greu accesibile dpdv timp pierdut, cazari ok in zonele respective etc. De ce ar alege un turist strain sa vina la noi si sa faca 10-12 ore cu masina din Bucuresti pana in muntii Rodnei de exemplu? Ar trebui sa fie masochist. Zonele care chiar ar merita vazute (alea putine) si sunt la standard european ca frumusete, comparabile cu muntii Elvetiei sau Italiei…sunt din pacate cele mai inaccesibile. Nici nu mai vorbesc de cazari ok in zonele alea…ca nu avem. Sunt rupte de lume total majoritatea, poate doar sa stai la cort :). De orasele din Romania nu mai zic: niciunul nu merita vizitat, ai orase superbe dpdv arhitectural, cu istorie bogata, etc in multe alte tari la fel sau mai ieftine si accesibile.
Concluzie: istorie bogata si fascinanta cu care sa atragem nu avem, natura frumoasa avem cat de cat, dar nu e accesibila si promovata, iar orasele sunt uratele rau comparativ cu marile capitale europene. Deci de ce ar veni cineva?
Dap, așa e. În timp ce citeam mă gândeam că trebuie un restart al turismului din România – apoi am ajuns la paragraful în care spui că trebuie reconstruit de la zero (aceeași idee). Cred că mulți români care evită turismul în țară gândesc la fel.
Pur și simplu eu n-am mai fost de ani buni undeva în România, să stau mai mult de 2 nopți – mi-e groază (iar de unde am stat 2 nopți am fugit împușcat). Mai citesc lucruri bune despre un restaurant – imediat îl salvez în Google Maps, în ideea că, poate, cândva, voi ajunge la el.
Mi-ar plăcea să văd undeva o secțiune dedicată strict turismului românesc, ceva gen „așa da” și „așa nu”. Bine, clar, aici reviewurile trebuie făcute de cititori, de cei care într-adevăr au fost acolo (știi, asemănător cu recomandările tale de filme și seriale :)). Și, cel mai important, totul să fie real, nu inventat sau scris de competitori. Nu tip Booking, unde îi ai doar pe cei care și-au înscris proprietatea acolo.
Comentariu beton!12
HoRaHat mai bine zis. Nu merită un căcat opărit la soare.
Idem, here. Cred că sunt vreo 20 de ani de când nu am mai servit litoralul românesc. Chiar mai mult decât prețurile nesimțite ne-a deranjat atitudinea „scârbită” a personalului, fie el hotelier sau de la restaurant. Într-adevăr, îți făcea o mare favoare că îți oferea serviciile (nu mai spun la ce nivel) pentru care îl plăteai.
Ehei, când am mai făcut și o toxiinfecție alimentară de am zis că dau colțul, ni s-a luat definitiv.🤨
Moldovenii sint cinsiderati turisti straini, sau romani? Sovata e plina de moldoveni, preturi total absurde… Cunosc locuri care practica turism de calitate. Putine. Merita banii, nu putini. In Bucovina. Nu s-au bazat nicicind pe tichete de vacanta
Moldovenii sunt 2,5 milioane toți. Cu tot cu cei plecați din Moldova. Deci nu prea contează unde sunt încadrați.
https://www.g4media.ro/patronatul-din-turism-sare-in-apararea-ministerului-dupa-scandalul-standului-romaniei-decorat-cu-coli-a4-abordarea-mediatica-a-fost-disproportionata-expozitiile-internationale-cu-precadere-cele-di.html
Cam despre asta era vorba 🤦 cu standul României.
În țară am fost doar în locuri care erau deschise de puțin timp și doar cu review-uri peste 8.5, Airbnb de preferat și nu am primit altceva decât am plătit, cu restaurantele am avut ceva șoc dar suntem mai atenți, în rest prefer orice țară/loc unde nu sunt furată cu tupeu.
Voucherele au fost bomboana pe coliva turismului românesc, onor domnului fost vice premier sau ce-o fi fost, cel care a luat și Delta pe persoană fizică și a făcut-o praf, acela cu șpaga de supraviețuire și câți ca el 🤬
Comentariu beton!13
Si stii ce-i dramatic? ca exista atata potential. Toti romanii intalniti in strainatate care lucreaza in servicii conexe turismului spun ca avem o tara atat de frumoasa, si nu stim sa profitam.
Asta știm dintotdeauna, dar nu ne-a folosit la nimic.
Litoralul romanesc e colmatat de constructii, noi nici nu mai avem iesire la mare, normal ca nu mai vin turisti straini.
🤣 am făcut o rezervare cu o terasă superbă deasupra mării aproape, extra ultra mega, preț de 7* ajung la fața locului și șoc și groază, apartamentul era ocupat de familia patronului dar pus la plesneală pe site restul camerelor erau pe spate deasupra barului cu boxele la maxim, big no și anulat rezervarea, așa că vacanțe pe mirobolantul litoral românesc în altă viață.
@Zoo, lasă că turism nu înseamnă doar litoral. Nu e ca și cum în alte părți vin.
Mda, nu am mai fost pe litoralul romanesc din ’97. Si atunci nu mai fusesem de vreo 6 ani. Am zis ca nu ma mai intorc si bine am facut: hotelul era sub orice critica, desi scria pe el 3 *. Manelele erau peste tot, urlatoare. Preturile mari. Ingramadeala peste tot.
Un singur restaurant a fost mai rasarit, in ceea ce priveste servirea si mincarea, era cu specific romanesc, muzica si dansuri populare etc.
Acum 3 ani am trecut prin Constanta. Erau niste preturi la restaurante la care si cele de pe Coasta de Azur ar fi fost geloase, daca le-ar fi vazut. Sint convinsa ca doar preturile erau la nivel de lux. Insa toate terasele lor erau pline … ceea ce inseamna ca nu duceau lipsa de clienti oricit ar fi fost preturile. Sa fie acolo la ei. Tot atunci am intrat intr-un magazin de vinuri, sa iau o sticla. Am dat 70 de lei pe o sticla de rosé romanesc!!! 15 euro!!! Si nu, nu era ceva de exceptie.
Nu am mai fost pe litoralul nostru de 22 de ani. Să dau banii aiurea în tramvai? Nu, mulțumesc.
Tichetele le-am folosit pentru excursii recomandate de un prieten de familie, care are agenție de turism și nu ne-a trimis niciodată în locuri nepotrivite.
Dar cu câteva floricele nu se face primăvară..
Cinstit vorbind, ultima dată când ne-a venit de ducă într-un weekend, am mers la Ruse. Stăm în Berceni, să ajungem la noi la munte este prea mult de stat în trafic.
Da, da, ratez peisajele minunate, dar degeaba sunt minunate dacă ajung cu nervii terci acolo.
Pe același sistem, am găsit niște bilete în Praga, cu Wizz air, de vineri seara până duminică seara, au fost 420 de lei pt 2 persoane, cazarea pt 2 nopți costă 750 de lei. Cat costa trenul pana la Brașov? 300 de lei, de cazări nu m-am uitat, dar tind să cred ca se învârt tot în jurul a 350 de lei.
Dacă n-ar fi lucrările de la podul vieții aș merge multe weekenduri pe an la Veliko. Trei ore de la mine din fața casei până în parcarea hotelului. 🤷
Tichetele de vacanță și cursurile de perfecționare organizate de companiile de stat. Am fost la hotelul Caraiman din Sinaia, la un curs de ceva asigurarea calității. Erau 4 cursuri organizate acolo simultan, toate camerele ocupate, pensiune completă. Doua seturi de astfel de actiuni și hotelul era safe financiar. De asemenea am facut un curs de engleză la Sinaia (am avut ceva noroc, trebuia sa meargă un director dar s-a speriat cand a auzit ca e curs de nivel mediu). Pensiune completă și excursii cuprinse in preț. Așa traieste Horeca. Așa, off topic, cursurile care chiar imi foloseau se faceau la București, Iași, Vâlcea. Dar si acolo erau hoteluri care profitau de dorința noastră de a studia.
E ok, se vor tăia și astea. 🤷
Eu am rămas cu PTSD de la ultima vizită pe litoral …acum hehehe dragii moșului, acum vreo douaj și ceva de ani.
Încă de atunci mi-am făcut o promisiune solemnă ca nu voi mai călca nici plătit în greutatea mea în aur pe litoralul românesc.
Mi-am amintit de anul 2018 cand, in Bruxelles fiind, am fost la târgul internațional de turism. La standuri, oferte, pliante, muzică, costume populare, fete frumoase, gustări…am ajuns la standul Romaniei: trei pliante inșirate pe biroul din fața unei femei trecute de 65 de ani, cu rujul foarte roșu intins și pe dinți, in spatele ei, pe un fotoliu-pernă stătea tolănit in stare de sictir total și crăcănat un nene grăsuț…am fugit efectiv de acolo, rușinați și parcă cu frică să nu se prindă cineva că suntem români…Am vorbit atunci cu soțul de cine a băgat mii de euro in buźunare și a facut standul ala, la care nu se oprea nimeni, in sictir…
Am avut cativa ani in care a trebuit sa bat cam toata tara pentru a tine o serie de cursuri si ajunsesem sa am seturi de lenjerii complete, nu doar fete de perna, mereu cu mine. Dezinfectant aveam oricum si intotdeauna „suplimentam” igienizarea baii.
Desigur ca au fost si exceptii, cazari excelente si oameni amabili- dar, din pacate, doar exceptii.
Dincolo de marea sete de inavuteala rapida a investitorilor in domeniu as mai spune ca un mare vinovat este si ideea preconceputa ca oricine poate sa isi deschida un restaurant sau un bar sau chiar hotel. Ceea ce, in opinia mea, nu este absolut deloc adevarat si cand spun asta nu ma refer doar la, de exemplu, procedurile de igiena a alimentelor care trebuiesc respectate intr-un restaurant ci si la banalul „sters praful” intr-o camera de hotel.
In ceea ce ma priveste, am atins un grad mare de tot de neincredere si evit cat pot de mult.
Ce povestiti voi este doar o fata a turismului romanesc. O alta fata, aia pe care o cunosc eu, este total diferita. De la o vreme, fiecare weekend in care nu ploua mi-l petrec in natura, fie pe Muntii Macin, fie pe Via Trasilvanica, si eu va spun ca pensiunile sunt pregatite sa va intampine si isi imbunatatesc in continuare serviciile. Imagini care iti taie rasuflarea, ca in Vrajitorul din Oz :), si pensiuni care iti servesc cina la liziera padurii, de zici ca visezi. Acum, cine se uita ca peretii au alta culoare decat pilota de pe pat s-ar putea sa fie in continuare nemultumit.
Turism nu inseamna numai Mamaia/Sinaia/Brasov, tara asta are un mare potential. In multe locuri este necesara doar promovarea. Si dorinta tuturor de a incerca si altceva decat sampanie in piscina si stat pe sezlong.
Mor de drag când suntem tra;i de urechi pe banii noștri. Subiectul nu e că nu există locuri minunate cu servicii foarte bune și prețuri decente, ci că astea sunt excepția, nu regula. Iar dacă, pe banii mei, vreau să stau în șezlong să beau șampanie, aș vrea să nu fie rupt șezlongul, iar șampania aia să fie scoasă de la gheață în clipa aia, și să vină în frapieră. Iar locația și serviciile să fie de banii pe care îi plătesc. Da, unele pensiuni sunt cum spui tu, altele sunt niște prăpădenii unde faci rezervarea, nu acceptă decât plata în avans, și când ajungi acolo constați că mai bine luai și cortul. Iar lista de situații în care suntem luați de proști pe bani muți e lungă. Motiv pentru care alegem să fim proști la greci, bulgari, italieni, spanioli, croați, albanezi, ciprioți etc etc
Buna Valeria. Mi-ar placea sa cunosc si aceatsa fata despre care vorbesti. N edai, te rog, cateva exemple? (cina la liziera padurii suna bine de tot).
Din pandemie, de când toată mass-media plângea soarta horeca,am zis că-i ultimul business pe care trebuie să-l plângem. Și am zis cam ce zice nea Costel!
Ce povestiti voi este doar o fata a turismului romanesc. O alta fata, aia pe care o cunosc eu, este total diferita. De la o vreme, fiecare weekend in care nu ploua mi-l petrec in natura, fie pe Muntii Macin, fie pe Via Trasilvanica, si eu va spun ca pensiunile sunt pregatite sa va intampine si isi imbunatatesc in contunuare serviciile. Imagini care iti taie rasuflarea, ca in Vrajitorul din Oz :), si pensiuni care iti servesc cina la liziera padurii, de zici ca visezi. Acum, cine se uita ca peretii au alta culoare decat pilota de pe pat s-ar putea sa fie in continuare nemultumit.
Turism nu inseamna numai Mamaia/Sinaia/Brasov, tara asta are un mare potential. In multe locuri este necesara doar promovarea. Si dorinta tuturor de a incerca si altceva decat sampanie in piscina si stat pe sezlong.
Ce povestești tu este un procent nesemnificativ din turismul românesc. Cu trei pensiuni care oferă servicii bune nu se face primăvară.
Buna Valeria. Mi-ar placea sa cunosc si aceasta fata despre care vorbesti. Ne dai, te rog, cateva exemple? (cina la liziera padurii suna bine de tot).
Via Transilvanica are 2.400 de km, nu sunt doar trei pensiuni. Dar da, reprezinta un procent nesemnificativ pentru turism.
Ce pot sa spun?! Lasati lenea, puneti-va ghetele in picioare si haideti sa il facem semnificativ!
Oana A., da, pot sa iti dau cateva exemple. Traseul Terra Dacica Hobita-Nucsoara, unde am stat la pensiunea Izvorul Rece. Aici prin curte trece un parau si din curte incepe padurea. Are si pastravarie, asa ca dupa drumetie am mancat pastrav cu mamaliga in padure, langa apa. A fost perfect si pe bani putini, nu stiu unde in lumea asta m-as fi simtit mai bine de atat.
Sau pensiunea Relax de la poalele Varfului Tutuiatu, Muntii Macin. Este exact la poalele muntilor, are piscina, iar vara, dupa drumetie, poti sa te racoresti in piscina avand in fata niste imagini de nu iti vine sa crezi ca sunt reale.
Perfect adevărat ce spui, cu o excepție cred eu.Nu se poate rade tot și construi la loc.La modul ideal da, dar practic nu e fezabil.Problema cea mai mare,unde o văd eu ,e la autorități.Servicii proste și scumpe, mâncare de calitate îndoielnică ,evaziune fiscală.Unde e ANPC, ANAF, DSVSA,DSP?Legile și regulile sunt făcute prost,ușor interpretabile,uneori abuzate de inspectori de tot felul care se duc în control, își iau șpagă dacă au de unde, de unde n-au , dau amenzi uneori aberante.In felul asta cei de bună credință au de suferit , iar evazioniștii și jepcarii scapă.Cunosc personal un proprietar de resort din Deltă , nu din alea supercunoscute(locație superbă apropo, prețuri corecte, servicii ireproșabile, dacă vrei îți dau și numele, cu acordul tău să nu fac reclama neplătită aici), care e călcat regulat de toate autoritățile posibile.Omul are totul pus la punct, nu da șpagă, bate tot pe casă.Orice turist are acces în bucătărie, la cerere,totul e brici.E, la ultimul control, i-au găsit un castron din plastic ,gol și nefolosit, băgat într-un sertar, probabil uitat pe acolo sau pus de un angajat,între alea 20 de inox.Amenda 20 de mii de lei.Eu zic așa, până nu se pune ordine în reglementare și conformare, nu o să avem turism.
Bă, dacă tu ai luat la propriu că trebuie dărâmat tot și reconstruit, e posibil să fie vina la tine, nu la mine. Nu știu, dacă aș fi tu, cred că aș începe cu modul in care scriu în limba română. E posibil să aibă legătură. Numa’ zic.
Nu am luat la propriu ce ai zis legat de început de la zero.Am înțeles exact ce-ai vrut să spui.Am zis doar ca,și în cazul pur ipotetic în care s-ar putea face, nu ar fi fezabil.Poate exprimarea mea nu a fost suficient de clară și concisă.
Te rog eu să arunci un ochi aici, după care să arunci un ochi și pe modul în care pui semnele de punctuație. Poate, cine știe, faci ceva în sensul ăsta. 🤷♂️
Corect, ai dreptate.Mersi de atenționare.Chiar o să țin cont.You saved another soul.🤣
Ba, stii ce ma oftica rau de tot? Am avut zona Mamaia Nord-Novadari, o zona „virgina” cu plaje misto. Si ce au facut tampitii? Blocuri peste blocuri cu stradute de 2-3m intre ele si fara trotuar, fara locuri de parcare. Aveam sansa sa construim usor, de la 0, o statiune cu resorturi misto si conditii de sec XXI. Dar nu, niste labagii de la primarii s-au imbogatit, s-au dat autorizatii tampite fara respectarea nici unei norme si acum avem un mini oras aglomerat. Eu nu inteleg cum rahat oamenii pleaca de la bloc si se duc la mare sa stea tot intr-un bloc…vacanta de vis, ce sa zic.
nu se doreste, avem nevoie sa fim solidari in aceste momente crunte cand tocmai apare noul X8
Da, așa e, multă rea voință.
Eu m-am convins iremediabil de calitatea patronului român din Horeca după următoarea experiență: mama e bucătăreasă de o viață, una cu experiență care a pornit din pizzeria unui văr și a ajuns să țină cvasi-singură revelioane pretențioase la singurul hotel dintr-un orășel de provincie. De vreo câțiva ani, s-a mutat la noi, în minunatul, turisticul Sibiu. Unul dintre cele mai șic și apreciate restaurante din oraș, cu prețuri pe măsură, i-a oferit poziția de bucătar cu fabulosul salariu de 2500 lei, dar nu toți în acte. Nu am mai putut să calc în restaurantul ăla de atunci. Mi-e scârbă și de ei și de tot sectorul. Pentru că nu, aștia nu sunt o excepție. Iar după ce toată viața mea mama nu a fost acasă de vreun revelion și cozonacii de Crăciun în făcea noaptea, că ziua era în bucătăria restaurantului, încă muncește să-și completeze pensia care nu ajunge la 2000 lei pentru că, nu-i așa, nici dracu’ nu plătește salarii întregi în acte în HoReCa. Deci da, să nu-i aud plângându-se. Mi-e silă!
De ce nu lași și numele restaurantului. Să-și facă și google treaba, să indexeze. Pls, lasă numele!
Fmm, viață!
Yep, pune numele restaurantului te rog!
Sa le facem „reclama”.
Una peste alta horeca e in groapa grav la noi. Pe langa lipsa tichetelor si a serviciilor a venit si saracia de care nu prea se vorbeste: fabrici inchise, somaj in crestere, inflatie mare, etc. Citeam un articol ca 66% din romani nu isi permit o vacanta anuala. Probabil acum s-a depasit procentul.
Ce sa vina strainii aici ? In primul rand nu ai drumuri. Acum 2 ani am fost vara in Poiana Brasov. Preturile nu mi s-au parut neaparat exagerate dar am vrut sa ma plimb prin zona. 60 km in 2 ore ? Ursi dupa 8 seara printre cabane ca pe bulevard ? Nu mai merg in veci acolo sa ma enervez.
Am avut parte de experiente neplacute in Romania insa am fost si placut surprins, prea rar din pacate.
Da, de fiecare data cand am fost multumit, nu platisem cu bonuri sau vouchere!
Daca iti faci „temele” poti avea un concediu frumos si pe litoralul nostru dar e greu.
De exemplu hotelul Tomis din Mamaia (de 3 ori, ultima oara acum 4 ani) unde totul a fost super (personalul, camera, restaurantul) sau vara asta fostul hotel Dana Holiday (actual Ibis) din Venus.
Din pacate cei care inteleg cum se face turismul, cum se construieste si pastreaza imaginea si clientii sunt exceptii pe la noi.
De asta cred ca e important sa ii mentionam pe cei care chiar fac treaba buna si isi respecta clientii, la fel cum e conteaza sa dam o stea si un review critic celor care isi bat joc de oamenii care ii platesc.
Sper sa evoluam si in acest domeniu insa pana atunci mai e un pic …
Aoleo, iar mi-ai dat de scris mult… 😀
Sunt proprietar de agenție de turism din 2002, dar nu vând „intern” și nici incoming nu fac, doar trimit românii în vacanțe în alte țări. Chiar dacă mi-aș fi dorit să fac de toate, interesele nu mi-au permis. Am supraviețuit tocmai pentru că am pus clientul pe primul loc (profitul vine în consecință) și n-am avut cum recomanda litoralul românesc vs cel bulgăresc, de exemplu. Mi-am pus colegi de breaslă în cap de câți ani susțin cu argumente că tichetele/cardurile de vacanță nu sunt benefice industriei, dimpotrivă, îi fac un deserviciu. De cam 20 de ani arăt spre turismul din Bulgaria, care s-a dezvoltat enorm chiar când noi fluturam lozinca „noi nu ne vindem țara”. Din când în când (în toți acești ani) am mai încercat să dau o șansă nouă turismului în România și de fiecare dată constatam că n-o merită.
Problemele sunt multe, începând cu lipsa infrastructurii, continuând cu mentalitatea de autosuficiență a hotelurilor care nu înțeleg rolul agențiilor ca intermediari (noi promovăm destinația/hotelul, găsim clientul, îl îndrumăm, ne ocupăm de rezervare, de încasări și plăți, solicităm feedback-ul (și ținem cont de el) etc., în timp ce hotelierii nu știu cum să facă să ne fure clienții. De la mesaj afișat în camera de hotel „direct e mai ieftin” și până la introducerea datelor clienților noștri în bazele lor de date, pentru contact nemijlocit și oferte „personalizate”. Doar că, ce să vezi, ei nu-și pot vinde singuri camerele, iar mooking le impune condițiile lor de colaborare și le pretinde comisioane cu 5-10% mai mari decât pretindem noi, agențiile de turism.
Continuând cu aceea că proprietarii și chiar managerii de hoteluri nu sunt „umblați” prin lume – dacă nu știu din teorie, măcar din practică ar trebui să vadă ce înseamnă să oferi servicii hoteliere.
Cu 20 de ani în urmă am fost într-un tur de informare pe litoralul românesc, eram foarte tânără și fără mare experiență în turism, dar văzusem și mai ales vândusem ceva destinații externe. Mare mi-a fost mirarea când, la prezentările pe care ni le făceau managerii sau chiar ownerii, aflam că hotelurile considerau „facilități pentru copii” faptul că ofereau pat suplimentar cu reducere de 50% din prețul cazării părinților, iar la întrebările despre activitățile propuse/recomandate pentru petrecerea timpului liber răspundeau că au o sală cu unul sau două calculatoare și că pun la dispoziție șah și remi. Îi blocam dacă întrebam de loc de joacă pentru copii, de spectacole de seară, de animație sau de alte activități. Chiar și în zilele noastre hotelierii noștri (majoritatea) nu se gândesc de ce m-aș duce să dorm în paturile hotelurilor lor în loc să dorm acasă. Pentru că nu mă duc decât dacă mă atrag și cu ce acasă nu am: o piscină încălzită, un centru spa, o sală de jocuri, poate m-aș da cu bicicleta, aș închiria un ATV, aș da copilul cu sania, aș face un grătar în aer liber sau aș participa la un curs de gătit, aș merge la pescuit sau cu barca pe lac/râu. Poate îmi plac petrecerile tematice, poate aș dansa sau cânta, sunt multe activități care necesită investiții minime cu efect maxim și prin care te poți promova „fără să te promovezi”. Dar mulți încă se ocupă doar de așternuturi și prăjiturile de la micul dejun.
De 23 de ani cea mai bine vândută destinație pentru vacanța de vară este în continuare Turcia, mai ales pentru familiile cu copii. Pentru că turcii au înțeles că părinții sunt fericiți dacă le sunt copiii fericiți (și ocupați). Asta pentru „la mare”.
Pentru „la munte” e clar că nici aici nu avem deloc infrastructură, nici măcar cu Bulgaria nu ne comparăm. Ba acum ne mai e frică și de urși, nu doar de accidente rutiere și blocaje în trafic, în drum spre munte.
A, și stațiunile „balneare”: sunt în continuare jalnice majoritatea, țin minte că acum mai mulți ani o familie a cerut anularea serviciilor după prima noapte de cazare din cele 7 pentru care plătiseră, pe motiv că nu aveai nici unde lua masa în stațiune (Băile Tușnad), nu mai vorbim de oferta de activități pentru petrecerea timpului liber, care era zero absolut. Efectiv era tristețe maximă.
Sunt complet de acord cu articolul
Problema cea mai mare în horeca și în turism este acel echilibru delicat între calitatea serviciilor și evidenta nevoie de a face bani din această calitate !
De aia evit pe cât pot să merg la restaurante ,mai ales unde nu cunosc speța …am niște experiențe din bucătării cu pretenții (văzute live de mine nu povești) pe care nu le detaliez.
Si eu chiar nu-s vreun mofturos ,mănânc street-food in Asia-aia semicivilizată-nu Tokio sau Shanghai Downtown – fără frică si fără probleme .
Sunt și gurmand și priceput în ale cuhniei și daca eu reusesc să fac o mâncare foarte bună într-un timp rezonabil și cu resurse logistice home type am pretenția și de la tine care se presupune că ești profi să faci măcar așa .
Acuma ,eu știu că nu toate ce faci acasă pot fi traduse decent si mai ales profitabil în comercial ,dar dă-o ‘n mă-sa de treabă -o ciorbă monumentală poate fi ,un grătar, un cartof piure , o murătură de casă, nu să mi pui niște oribilități din borcan de la cauflan sau ldl(sic!) ,cu lista lui Mendeleev la chimicalități added .
Referitor la cazări complicat rău monșer ,majoritatea celor care au pornit -cu avânt și dăruire chiar-au constatat ,pur românește, că pot face rabat ,azi oleaca aici, mâine dincolo samd și asta fără o diminuare certă cauzală de profit iar banii mai multi sau mai puțini, i-au futuu pe extinderi nejustificate- dar clar în același registru ,,merge și așa”, mașini ,case ,copkii răzgâieți și altele ,including amante -caz documentat în familia lărgită-
Acum se uită la hărăbaia de prost gust ce începe a se dărăpăna încet și sigur ,cam pute a faliment el-ea -ei sunt cam nesiguri ,proștii ăia nu prea mai vin sau vor confort cu preturi mici ,confort pe care el/ei nu mai are/au cu ce să-l ofere,trebuie investiții mari ,proastele alea care veneau la curățenie cu un milion pă zi 24/24 ,nea Gelu- instalatorul care venea pe o friptură , nu mai sunt deloc ,cam ăsta e tabloul văzut de mine personal -că am vreo trei exemple în familie …
Desigur sunt și contraexemple dar ele mai mult confirmă regula !
Complicat și cam târziu ,cam ca toată Românica la nivel macro!
Da, ăștia de la ANAT au dreptate, ca să se miște treburile pe „incoming”, trebuie să se implice guvernul și administrațiile locale. Dar ANAT nu e Horeca, ci reprezintă clienții Horeca. Sînt agenții de turism, adică intermediari, cei care duc români în vacanțe afară și aduc turiști străini în vacanțe în țară. Și partea asta de aducere e acel „incoming” pe care ANAT ar dori-o mai competitivă. Evident, din motive economice.
Problema e că hotelurile și cîrciumile care își permit să dea rasol sînt cele din locurile cu vad mare, unde oricum prinzi turiști. Altfel nu ar fi rămas în viață mai mult de 2-3 sezoane. Toată lumea se plînge de litoral și Poiana Brașov, și totuși acolo nu se schimbă nimic. Și nici nu se va schimba. Printre altele, pentru că litoralul nostru e prea mic, suficient de mic încît abia să aibă loc pentru turiștii interni. Noi nu avem loc să dezvoltăm stațiuni multe, ca să le segmentăm, să avem unele mai scumpe, altele mai populare, altele pentru camping etc. Și alt motiv este afluxul mare de turiști. Niciodată tourist-trap-urile nu sînt eliminate complet de pe piață, asta e vizibil în toate țările turistice.
În schimb în locurile mai puțin bătute de turiști, serviciile sînt bune și foarte bune. Pentru că altfel nu ar atrage pe nimeni.
Și primii cu risc de închidere sînt tocmai cei corecți, care au angajați pe bune și investiții mari de recuperat, și care de multe ori sînt în echilibru fragil și sînt primii care suferă cînd cade economia. Exact ca în pandemie, cînd jubilau mulți că se va reforma horeca, că ce bine că se închid, și de fapt nu s-a reformat nimic. Pentru că șansele de supraviețuire cresc cu cît ai angajați la negru, vinzi marfă la negru, ai angajați cu demisia semnată în alb ca să te poți descotorosi de ei cu prima ocazie, faci rabat la calitate (produse, ambient, orice altceva) ca să scazi cheltuielile, sau ești un lanț mare de cantine ca City Grill. Nu ăștia nasoi mor primii, ci ăia buni.
În București vin turiști străini din ce în ce mai mulți, de la an la an. Nu hotelurile și cîrciumile sînt problema. Ci lipsa unei organizări mai cu cap dpdv turistic a orașului. Autobuze turistice, trasee pietonale tematice, chestii de genul ăsta. Cazare și masă se găsesc, restul infrastructurii turistice e mai slabă.
Nicio agenție nu aduce repetat turiști într-un hotel nasol. Exact cum nici noi, cînd nimerim o cazare care ne strică weekendul sau vacanța, nu mai repetăm vizita.
Mi s-a-nchegat in cap o teorie, nu stiu cat de adevarata, nu as vrea sa ofensez cat de putin pe aceia dintre voi care au afaceri private, din care va castigati existenta… dar cred ca 95 la suta dintre averile din Ro sunt bazate, in primul rand, pe obraz gros! De cele bazate pe japca de dupa revolutie, nici nu mai vorbim, penale de-a dreptul, dar chiar si oameni tineri, de la care au astepta altceva, duc mai departe metehnele celor batrani…
Si nu vorbesc de ilegalitati, nu, pur si simplu de caracterul unui om care, de exemplu, isi trimite loazele la Ibiza, in timp ce angajatul lui moare cu zile pentru ca nu s-a tratat la timp deoarece nu a avut asigurare. O sa imi spuneti, poate, ca e vina amaratului, ca a acceptat… Ei bine,nu, cred ca niciodata nu e vina amaratului! Mi-e lehamite, si eu am acordat credit unora din astia, si cred ca toti am tacut, la un moment dat, lasandu-i sa creada ca au avere datorita calitatilor lor!
De cele mai multe ori e fix așa cum zici. De-aia am refuzat să mă mai uit la mizeria aia de emisiune „Șefi sub acoperire” deși conceptul era atractiv. Dar să-i văd pe patronii ăia cum se prefac că află în emisiune că angajatii lor n-au bani să-și facă dinții sau să meargă la doctor Păi, fmm, nu știai ce salarii le dai și că din banii ăia pot cel mult să supraviețuiască?
Să nu uităm și pe „simpaticii” cu agențiile de turism. Ei formează anat și sunt aceleași personaje de 35 de ani care au făcut mulți bani chiar cu statul. Tutancamoni. Când îi văd și aud pe la târguri mă apucă greața.
Daca e sa fim sincer cu noi: da, Romania este o tara frumusica, care are ce oferi vizual. Dar nu la nivelul altor tari, si aici nu ma refer doar la Spania sau Italia care sunt superbe, ci la tari mult mai mici precum Slovenia sau Albania. Avem zone muntoase frumoase, dar inaccesibile sau extrem de greu accesibile dpdv timp pierdut, cazari ok in zonele respective etc. De ce ar alege un turist strain sa vina la noi si sa faca 10-12 ore cu masina din Bucuresti pana in muntii Rodnei de exemplu? Ar trebui sa fie masochist. Zonele care chiar ar merita vazute (alea putine) si sunt la standard european ca frumusete, comparabile cu muntii Elvetiei sau Italiei…sunt din pacate cele mai inaccesibile. Nici nu mai vorbesc de cazari ok in zonele alea…ca nu avem. Sunt rupte de lume total majoritatea, poate doar sa stai la cort :). De orasele din Romania nu mai zic: niciunul nu merita vizitat, ai orase superbe dpdv arhitectural, care au multe muzee interesante si cu istorie bogata, etc in multe alte tari la fel sau mai ieftine si accesibile.