Prieteni, dacă Ion Creangă și Mihai Eminescu ar fi avut un copil, apăi el nu putea să fie decât colegul nostru de comentarii cunoscut sub numele de Claudiu.
De ce zic asta? Lasă c-o să înțelegeți voi după ce-o să citiți mai jos. 😁
…
Capitolul 1: Fântâna Dracului și Porcul Fermecat
În inima Ardealului, unde dealurile se unduiesc ca niște țâțe de babă beată, zăcea un sat rupt în două de un pârâu murdar și de o ură veche cât lumea. Troglodiții din Deal, că așa se chemau ei cu mândrie, priveau de sus – la propriu – spre Troglodiții din Vale, niște amărâți care se bălăceau în noroiul de la poale. Războiul ăsta era mai vechi decât podul de peste pârâu, care se prăbușise de trei ori în ultimii zece ani, de fiecare dată din cauza vreunui bou beat care-l luase la picior cu căruța plină de vin. „Noi suntem sus, voi sunteți jos, ca rahatu’ în hazna!” urlau cei din Deal. „Ba voi sunteți cocoțați ca găinile pe gard, iar noi bem apă curată din izvor!” replicau cei din Vale, deși izvorul lor era plin de broaște și de câte un mort de la beție care cădea noaptea în el.
Vasile Fîț era regele Troglodiților din Deal, sau cel puțin așa credea el. Un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu burta cât un butoi de țuică și cu mustața răsucită ca niște coarne de drac, Vasile era genul ăla de țăran care-și petrecea zilele certându-se cu găinile și nopțile visând la cum să fure pământul vecinului. Numele lui, Fîț, venea de la bunicu-su, care fusese un fătălău notoriu, dar Vasile îl purta cu mândrie, zicând că „fîț” înseamnă „viteaz” în limba strămoșilor. Nimeni nu-l credea, dar nimeni nu îndrăznea să-l contrazică, că Vasile avea un pumn cât un ciocan de bătut covoare și o gură care scuipa înjurături ca o mitralieră defectă.
Dimineața aia de vară începea ca oricare alta în Troglodiții din Deal: cu găinile cotcodăcind, cu câinii lătrând la nimic și cu Vasile ieșind din casă cu pantalonii în vine, răcnind la nevastă-sa: „Mărie, fă-mi un ceai de mușețel, că iar m-a durut burta de la fasolea aia stricată pe care mi-ai dat-o aseară! Sau era de la țuica lui Ion? Futu-i, femeie, tu vrei să mă omori ca să te măriți cu primarul ăla corupt?”
Măria, o femeie slabă și uscată ca o scândură de gard, îi răspunse din bucătărie: „Vasile, tu ești prost ca noaptea! Fasolea era bună, țuica era proastă, și primarul e corupt, da’ măcar are bani. Tu ce ai? O vacă șchioapă și un porc care arată ca un drac împăiat!”
Porcul ăla era mândria lui Vasile. Îl chema Napoleon, după un împărat pe care Vasile îl auzise la radio, și era un godac gras, cu blana neagră și cu un rât care sforăia mai tare decât Vasile după o beție. Napoleon nu era orice porc: era un porc fermecat, zicea Vasile. „Ăsta-mi aduce noroc! De când l-am cumpărat de la țiganul ăla din Vale, am câștigat la loto… ei, nu chiar, da’ am găsit o sută de lei în curte!” De fapt, suta aia era de la el însuși, căzută din buzunar când se îmbătase, dar detaliile nu contau în Troglodiții din Deal.
Satul era un haos frumos, cu bunele și relele lui. Bunele: aerul curat, care te făcea să uiți de poluarea din orașe, merele dulci din livezi și țuica care te băga în comă cu un singur pahar. Relele: drumurile pline de gropi, unde căruțele se răsturnau zilnic, școala care avea un singur învățător beat mort și primăria, un cuib de corupție unde primarul, un nesimțit pe nume Gheorghe Bălălău, fura tot ce prindea. Bălălău era un tip gras, cu ochi șireți și cu o nevastă care-l bătea cu făcălețul pentru că se culca cu secretara. Corupția lui era legendă: luase bani europeni pentru un pod nou, dar podul era tot ăla vechi, reparat cu scânduri furate de la gardurile oamenilor. „Podul e solid!” zicea el. „Da’ de ce scârțâie ca un mort în coșciug?” întrebau sătenii. „Că așa vrea Uniunea Europeană, să fie ecologic!” răspundea el, și toată lumea râdea, dar nimeni nu făcea nimic.
Prostia sătenilor era ca o boală contagioasă. Ion, vecinul lui Vasile, credea că pământul e plat și că americanii au pus cipuri în vaccinuri ca să controleze vacile. „Vaca mea nu mai dă lapte de când am vaccinat-o!” se plângea el. „Ba dă, da’ tu bei țuică în loc de apă și uiți să o mulgi!” îi zicea Vasile. Apoi era baba Floarea, care vindeca toate bolile cu ceai de urzici și cu descântece. „Ai dureri de cap? Pune-ți o frunză de varză pe frunte și spune ‘Drace, du-te-n pizda mă-tii!'” Și lumea o credea, că deh, tradiție.
Dar războiul cu Troglodiții din Vale era ce-i mai bun. Totul începuse acum o sută de ani, când un bou din Deal furase o capră din Vale, sau invers, nimeni nu mai știa exact. Acum, orice scânteie aprindea focul. Ultima oară, un puști din Vale aruncase cu pietre în găinile din Deal, și Vasile răcnise: „Futu-vă mamele, valeților! Vă tai porcii și vă beau țuica!” Iar cei din Vale răspunseseră cu o ploaie de ouă stricate peste garduri.
În dimineața aia, Vasile se îndrepta spre primărie, cu Napoleon legat de o sfoară, că porc-ul trebuia să pască iarba de pe marginea drumului. „Hai, Napoleoane, că mergem să-l vedem pe Bălălău ăla nesimțit. Mi-a promis un hectar de pământ dacă votez cu el la alegeri, da’ acum zice că a uitat. Futu-i, corupția asta o să ne îngroape pe toți!”
Pe drum, trecu pe lângă casa lui Ion, care stătea pe prispă și fuma o țigară răsucită din ziar. „Vasile, ai auzit? Bălălău a furat bani pentru fântâna nouă, da’ fântâna e tot aia veche, plină de broaște!”
„Știu, bă, Ion! O să-i zic eu! O să-i bag porcu’ ăsta în birou să-i mănânce hârtiile!”
Ion râse: „Da’ porcu’ tău e prost ca tine, Vasile. Ultima oară când l-ai dus la primărie, s-a cacat pe covorul lui Bălălău și primarul a zis că e artă modernă!”
Vasile mormăi: „Artă pe dracu’! Ăla e porc fermecat, bă! O să văd eu cum îl fac pe Bălălău să plătească.”
Când ajunse la primărie, o darapanatura de cărămidă cu un steag rupt fluturând în vânt, Vasile intră trântind ușa. Bălălău stătea la birou, cu picioarele pe masă, numărând niște bani dubioși. „Ce vrei, Fîț? Iar vii să te plângi?”
„Vreau hectarul ăla, primare! Și repară drumu’ ăla plin de gropi, că ultima oară mi-am rupt osul din cur când am căzut cu căruța!”
Bălălău râse, arătându-și dinții galbeni: „Hectar? Care hectar? Eu nu știu nimic. Și drumul e bun, e off-road, turistic! Veniți turiști din București să vadă cum trăim noi, autentici!”
„Autentici pe plua mea!” urlă Vasile. „Tu furi bani europeni și noi murim de foame! Și ce-i cu fântâna? Ai luat un milion de lei pentru ea și e tot aia veche, Fântâna Dracului, unde se îneacă bețivii noaptea!”
Bălălău se ridică, roșu la față: „Taci, bă, că te bag la pușcărie! Am acte! Fântâna e renovată, da’ invizibil. E tehnică nouă, din Germania!”
Vasile scoase un râgât sonor: „Invizibil? Ca plua ta mică, primare? Hai, Napoleoane, arată-i ce înseamnă renovare!”
Și porcul, ca și cum ar fi înțeles, se năpusti în birou, răsturnând hârtiile și mușcând din piciorul lui Bălălău. Primarul urlă: „Ajutor! Porc posedat! Chem poliția!”
Dar poliția era unchiul lui Bălălău, așa că nu venea niciodată. Vasile râdea în hohote, în timp ce Napoleon făcea ravagii. „Asta-i pentru corupție, nesimțitule! Și pentru războiul cu Valea! O să vă unim noi, da’ sub pământ!”
Afara, sătenii se adunaseră, atrași de țipete. Ion striga: „Bravo, Vasile! Dă-i la muie primarului!” Baba Floarea descânta: „Drace, ieși din porc! Sau intră în primar!”
Dar Vasile nu știa că în Vale, un plan sinistru se urzea. Un plan cu o capră otrăvită și o nevastă infidelă.

Claudiu, te rog, nu ma fa sa astept o saptamana pentru povestea despre capra otravita si nevasta infidela.
Comentariu beton!42
E 18 +… 🙂
Comentariu beton!36
Am ras cu lacrimi! Frumos scris!
Comentariu beton!16
Mulțumesc. M-am înroșit deja 🙂
Comentariu beton!14
Eu am citit-o de 2 x. De fiecare dată am râs cu poftă. Cu lacrimi. Chiar cu muci.
Avem roman foileton sau tocmai s-a strigat bingo la „Omul sâmbătat”?
Comentariu beton!44
Cred că ambele.
Sfinte drace, nu mă pune sa scriu in fiecare sâmbătă, că trimit porcu’ după tine.
Comentariu beton!35
@Claudiu, trimete-l, da’ să aivă stratul de șuncă gros.
Brișcă am io.
Comentariu beton!23
@Bazil, îți propun ca, de-acu mai ‘nainte, fix așa să se numească rubrica în care alții îți duc sâmbetele: La omul sâmbătat.
Cu această ocazie îți transfer în totalitate numele, palmaresul și toate drepturile asociate asupra titulaturii propuse.
Pentru „Bazil”, mi le păstrez. :ălacurânjetlarg:
Frumos! Comentez mai mult după ce ajung la plajă.
Comentariu beton!11
Tocmai citesc un dictionar de insulte. Esti sigur ca vrei sa te duci la plaja?
Comentariu beton!22
Sa se publice continuarea acum!
Minunat. Mi-nu-nat.
Comentariu beton!13
Nu se poate. Eu sunt că Netflix-ul. Un episod pe săptămână. Si după ce va obisnuiti, anulez foiletonul 🙂
Comentariu beton!54
să se facă foiletonu’! dixit!
deși io tre’ să citesc din nou, pentru că de data asta capacitatea mea de a ” vizualiza” acțiunea mi-a pus capac: porci, vaci, artă modernă pe covor, și peste toate unduirea de „țîțe de babă beată”; jefe, ori ai o imaginație bogată, ori ai amintiri traumatice…
frumos!
Comentariu beton!41
Ambele… Da’ nu-s traumatice. Doar amintiri.:)
Dar aici e ficțiune.
Comentariu beton!13
Îi mulțumesc lui Boss că mi-a publicat inepția. Dar exact cum ii spuneam și lui. In ziua publicării, eu dorm ca porcu’…
Frumos din partea mea!
Comentariu beton!28
nu frate nu fi fraier: faza e ca noi suntem cu o ora inapoi fata de tara lol
Da, dar eu ma scol la 6. Numai ca din motive de Ballantine’s creierul meu a refuzat sa faca ochi.
Comentariu beton!11
Fain, am citit cu placere si amuzament. Suna a Extravagantul Conan Doi actualizat si mai deocheat 😀 Astept episodul 2 mai ales ca indeplinesc conditia de 18+.
Comentariu beton!19
Arată buletinul. Altfel nu te cred
Comentariu beton!14
Foarte frumos scris! Felicitări Claudiu, abia aștept continuarea!
Mulțumesc! 🙂
Îmi place „câinii lătrând la nimic”. Parcă mă duce spre o dimineață obișnuită a vieții la țară. PS aștept capra. Am 18+++++
Comentariu beton!13
Elvira…nu știu eu ce sa zic. Mi-e că mă cenzurează Boss-ul.
@Claudiu: frate, da-i bataie, ca daca trebe, il rugam pe conu’ Mihai sa puna stelute acolo unde trebe…😝
Elvira, cred ca suntem cam 18× pe aici…
Doamne, am trezit tot cartierul de cât am râs, cu sughițuri! 😄 Foarte plastică exprimarea! Aștept cu nerăbdare continuarea.
Mulțumesc. Eu aștept statuie. Dar nu ca la scoțieni! Și să mă introducă în manualele de școală! Să învețe și copiii ceva util. 🙂
Comentariu beton!19
Episodul 2, ânapoi! 😁
Comentariu beton!19
Dacă vrea Boss-ul. Eu îl trimit luni.
Bine de tot!
Bravoo!
Multumesc. 🙂
Frumos Claudiu! Ai făcut-o de … porc!
Comentariu beton!14
Nu puteai s-o spui mai bine! 🙂
Mi-am și imaginat fiecare scenă în timpul lecturii 🤣
Ești foarte talentat 😁🤗
Thank you!
Comentariu beton!11
Uf… Ai imaginatie, nu gluma! 🙂
Eu zic ca Seful de blog a tras lozyl cel mare cu Caudiu. Sa ne dai si noua numerele castigatoare la Lotto 😁.
Bunicul meu nu l-a avut pe Napoleon, dar la avut pe Orghidan😀.
A fost gustos? Orghidan, nu bunicul. 🙂
Cand l-au taiat pe Orghidan, bunicul a plecat de acasa si nu a mancat nici o bucatica din Orghidan. Era prin anii ’50 sau ’60, asa ca imi inchipui cat de greu i-a fost bunica-mi sa gateasca altceva pentru el.
Se pare ca il invatase pe porc sa dea mana/laba, dormea cu el la iarba verde in gradina. De atunci bunicul a jurat ca el nu se mai ataseaza de un alt animal. In orice caz, nu de porci😀.
Comentariu beton!17
Adina, imi pare rau pentru Orghidan. Si pentru bunicul tau. Nici mie nu imi placea cand taia bunicul porcul de Craciun. Dar soriciul… Ah, soriciul!
nu l-am cunoscut personal, dar mi s-a povestit despre el; îl chema Mogadishu (capital of Somalia) și s-au chinuit vreo 2-3 ani să-l îngrașe, da’ porcu’ cre’că știa ce-l așteaptă de Ignat; pînă la urmă l-au tăiat așa slab, că „ăsta face a foame, ne rîde tot satu’!”
Genial! Lectura perfectă pentru o zi ploioasă! Cu siguranţă eşti descendent din „ramura” lui Creangă! Să te cauţi la arborele genealogic!!! Nu se ştie niciodată!!
Jumatatea mea mai buna zice ca-s din neamul lui Firicel din Las Fierbinti. Ca am un umor tampit si mi se aprinde flama repede. La asta mai adaugi si aproape 190 de cm, cu pletele in vant (chel complet) si mai am si barba de patriarh de Harley Davidson. Tablou complet!
Comentariu beton!26
1° filozof si acum scriitor – cand ti’am spus ca esti dat naibii m’ai facut nebuna. deci nota 10 cu felicitari ca pe timpuri!! bravo:)
in alta ordine de idei de mult tot vreau sa te vanez insa n’am mai coincis p’aici din pacate si tre’ sa profit chit ca nu stiu daca’i momentul ideal … deci fii atent: am descoperit un mod pt a nu mai fi nevoita sa dau cu dej’tu in sus!! tu ma auzi ori ba?
offtopic: LA MULTI ANI sefule de blog pt onomastica ta de azi!!
Nu stiu eu ce faci tu cu degetul, dar, in teorie, efectul ar trebui sa fie acelasi, indiferent de directie. Zic si eu, ca asa am invatat la fizica. Mai ales legea a doua a termodinamicii, formularea Clasius, care zice asa: Caldura nu poate trece spontan de la un corp mai rece la unul mai cald. Dar nu vorbeste de directie. Deci presupunem ca directia e irelevanta.
@Claudiu tu chiar nu mai tii minte despre ce vb io aici sau nu esti curios lol
[tocmai am descoperit ca maine e sf. Claudiu – stiai?]
Am aproape 50 de ani. Ce face o femeie cu degetul ei nu e chiar o prioritate pentru mine. Dar apreciez intentia. Acum, in spiritul celui de-al doilea capitol, ti-as cere respectuos sa ne dai detalii. 😛
Cu putina imaginatie, poate te publica Boss-ul sambata viitoare.
Glumesc. Dar mi-ai ridicat mingea la fileu… 🙂
@Claudiu idem si aici – tot 49 … cat despre publicat boss’ul spusele mele nu cred ca se va intampla vreodata – chit ca ai sa razi insa am/avut si io blog. ba 2: unul in spaniola si altul pe lb muma cu dif. teme fiecare. insa lasati nu vreau sa ma fac celebra lol
pt no more deget here i go. faza e ca de pe tel. inca nu stiu ci numai de pe calculator. si io mereu sunt cu mob. deci …
cu textul in fata: daca ai pc apesi ctrl+f si daca ai mac apesi cmd+f!!
dupa care bagi unde scrie „search” cuvantul cheie – in cazul tau claudiu – si automat iti apar toate datile cand ai fost mentionat sa zicem … de la unul la altul treci cu sageata sau ctrl+g / cmd+g …
[de fapt e ceva care stim toti sa facem DAR mie personal nu mi’ar fi trecut prin cap nici moarta daca nu mi’ar fi sugerat prtnul meu]
dupa atata filosofia chibritului cred ca ma da afara MV. lOl
@Claudiu, io mi’s ca baba Floarea, te blestem cu frunze de brusture daca nu pui continuarea! 🙂 Felicitari, fain scris, imi place stilul tau, cu umor neaos de taran ( nu stiu daca din Deal sau din Vale, ca nu ai mentionat 😉 )
Din Buzau… Dar imi plac ardelenii, ca sunt izvor de intelepciune romaneasca. Cred ca de la palinca li se trage!
Apropo, frunzele de brusture se fumeaza?
Toate frunzele se fumeaza.
Comentariu beton!14
Cu excepția cazului în care se taie.
Comentariu beton!11
Cele mai bune frunze se fumeaza dupa ce se taie.
@Peredhil, nimic nu stii. 😛
Bun. N-aș fi zis Creangă cu Eminescu, mai curând cu Mușatescu. Poetul nepereche băga ceva frumos despre lumea cea rea, geniul neînțeles și lacul ochilor albaștri lăsați în soare, sau cam pe acolo (scuze Tia).
Și nici Rebreanu, de exemplu, că acolo aveam mai multe șanse să surprindem spiritul rural cu o nevastă otrăvită. Și o capră infidelă.
Aștept continuarea. Barba nu face pe filosof, dar ajută la condei.
Comentariu beton!16
Peredhil tată, ia pune tu mâna pe condei. Că știi să scrii. 🙂
Comentariu beton!14
@Peredhil, achiesez la spusele lui @Claudiu.
+1! e semnul exclamării, nu matematicul factorial, da?
Am deschis articolul la ora 9. Aveam ceva de lucru și am concluzionat că nu am timp să îl citesc. Acum aș fi vrut să fie mai lung, muuuuult mai lung. Felicitări, Claudiu! Abia aștept continuarea.
Mulțumesc Camelia. Vedem. 🙂
Foarte amuzant textul, felicitări, Claudiu!
Mulțumesc! 🙂
Pentru Mihai V.și pentru ceilalți purtători de nume sărbătorite azi, la mulți ani cu sănătate și bucurii.
Foarte faina povestea si scriitura geniala! Felicitari!
Si La multi ani d-lui nostru Mihai V!
Eterna și fascinanta viață la țară si condeiul fermecat. Am râs in hohote și aștept cu entuziasm continuarea. Chapeau!
Din parte unuia care se semnează Călimară e chiar un compliment…
Am râs cu lacrimi! Mai ales la faza cu arta modernă scatologică.
Troglodiți, porc fermecat, protagonist veșnic trotilat, primar corupt, pod european ecologic..povestea are toate ingredientele pentru un mini-roman de succes. Aștept partea a doua 🙂
Asta înseamnă să faci din rahat bici. 🙂
Artă, de tura asta, nu bici. 😁
Impresionism de-a dreptul.
Tulai, Claudiu, n-oi fi vreun scriitor deghizat, ca tare fain scrii?
Jur pe roșu că nu-s scriitor.
Curat Romania profunda!
bre dom’ sherif, hailamulțean cu ocazia la numele arhanghelului și cu întîrziere; care întîrziere se va scuza din două motive:
amicdemînă) io-s musulman
doidetipar) am uitat io de Gabriela personală, da’ un Miai de pe net…
Săr’na! ❤️
Bă, care-i faza? E Sfântu Mihai azi? Că eu și religia ne respectăm reciproc. Adică ne ignorăm profund.
Eu abia știu când e ziua mea. De naștere, nu de nume.
știu că pare greu de crezut, da’ reamintirea s-a produs în timpul unei petreceri de copchii (86 de decibeli măsurați cu ceasul apple), la orele 13,12! știu asta pentru că pe grupul de uațap al cartierului a venit următorul mesaj:
„Bună ziua! Va rugam insistent ca in zilele mari de Sarbatoare crestina sa nu mai folosiți motocoasele, sa nu mai tăiați la fai. Va rugam foarte mult! Sa ne respectam putina liniste de care unii au nevoie! Familia Dutica”
Mișto rău! Ține sus munca bună! 🙂
Multumesc Crina! 🙂
Frumos, asteptam continuarea sau si alte povesti ! 🙂
Je mă scuzaț că intervin cu întârziere. Da’ dacă a plouat ieri toată ziua la noi am zis să nu dorm ci să pun varza la butoi/butoaie adică capățână/măruntă.
Azi în sfântă zi de duminică lecturăm și noi ca intelectualii.
Talent dom’le ce mai. Bravo! Dacă șefu’ la blog permite cre’ că ai ocupat ziua de sâmbătă pentru o perioadă. Căci inspirație văd, har ✅️,procrastnarea nu l-a părăsit pe MV. Vorba unora „sunt toate premisele”.
Timp ai?