Prieteni, întrerupem un pic programul obișnuit pentru că ceea ce vă povesteam acum vreo trei săptămâni în sfârșit s-a întâmplat: oamenii de la FineStore au deschis magazinul din Virtuții. Și nu doar că l-au deschis, dar arată cu adevărat senzațional, fix după cum promiteau.
De altfel, v-am lăsat un scurt video la final, dați-i un play dacă nu mă credeți pe cuvânt. Nu știu voi, dar eu, unul, n-am mai văzut așa ceva până acum. Cel puțin nu în materie de băuturi. Lasă că sunt peste 300 de metri pătrați de magazin, dar uitați-vă cât de bine arată.
Cred că merită să faci un drum până acolo doar ca să-l vezi cu ochii tăi. Iar pentru pasionații de băuturi experiența poate să fie cu adevărat wow. N-are cum să fie altfel la cum arată magazinul și la modul în care sunt expuse cele 3000 de băuturi din toate colțurile lumii.
În plus, dacă tot te duci, să știi că n-o să pleci cu mâna goală. De ce? Păi pentru că la cumpărături de minimum 100 de lei, primești cadou o sticlă de vin Grande Alberone Vino D’Italia Bianco 0.75L. Hai că nu sună rău deloc, zic.
Trebuie doar să scanezi la casă un cod promoțional pe care-l obții ori de pe site (adică de aici), ori scanând codul QR direct în magazin. Nu e nimic complicat.
Ce mi se mai pare tare la promoția asta de deschidere este că ține mult, fraților. Puteau să se zgârcească și s-o țină doar câteva zile, dar nu, poți să iei sticla de vin până, hăt, pe 26 octombrie.
Părerea mea e că merită să faceți un drum până acolo, până la urmă, aveți de câștigat de două ori. Vedeți și magazinul ăsta senzațional, plecați și cu un cadou mișto acasă. Voi decideți.
Ah, să nu uit, avem așa:
Adresă magazin: Șoseaua Virtuții, nr. 56E, Sector 6, București
Program: Luni – Duminică, 10:00 – 22:00
Atât pentru moment, vă las mai jos videoul, să vedeți cam cum poate să arate.
Nu arata rau deloc 😉.
0
Aia zic.
auzi la el, „pasionații de băuturi”, zi ̶l̶e̶-ne domne pe nume, „slujbașii lui Bachus”!
și io care taman săptămîna asta nu ajung la București! plus că de azi intru iar la detoxifiere… că trebuia de ieri, da’ o anumită trimitere în judecată s-a cerut serbată…
altfel, da, magazinul arată într-un mare fel! plus programul făcut cu cap, dășchide la 10 să fii în pole position la 10,30 cînd se dă startul!
Comentariu beton!11
Lasă că nu se închide. 🤭
Templul lui Bachus.
Numai că ce-avem-n video arată ca Biblioteca lui Bachus, acesta fiind un student eminent c-o astfel de bibliotecă.
🤭🥃🥃😎
@ JT
Librărie, nu bibliotecă.
Deoarece cumperi, nu împrumuți.
Ce fain 😍 și aspectul cu sticla de vin sună bine.
Nu ne rămâne decât să ne delectăm 🙂
Dașinormal.
Mwaiii, la citirea acestui articol, 2 chestii mi-au tremurat: ficatul si cardul 😂
Și-așa aveam nevoie de niște sticle să le car după mine în concediu, e numa’ bine. Da’ maine, că azi plouă și nu-i de trotinetă. Cheers!
🥂
B@$$, Dumniezău m-o auzit. În sfârșit, Biblioteca Alcoolicilor există! No, așe da!
🍾🍾🍾🍻🍷🍸🍹🥃🍾🍾🍾
Dacă fac ș-un fumoar acolo, d-ăla cu trabucuri șmechere, s-or scos. 😎
Comentariu beton!11
Asta chiar e o idee pe care le-o voi spune. Un fel de lounge așa.
@MV: exact așa. Și pot face o chestie faină: whisky X se potrivește cu trabuc Y. 😎
Wow!!!!! Să ajungi într-un astfel de loc nu știu cum te hotărăști ce vei bea.
@Camelia Barbu: hotărârea o face ficatu’. 🤭
B0$$, avem bairam așa că-s-n formă. Ia și tu un whiskey.
sau
B0$$, aseară m-ai făcut K.O., ia și tu un vin mai lejer, să-mi revin. 🤣🤣🤣
@John Temple
Domnule doctor, mă doare ficatul.
Ați băut?
Da, dar tot mă doare.
Comentariu beton!16
Superb. Felicitari celor de la Fine Store, arata chiar intr-un mare fel. Am tresarit la ideea cu lounge-ul. Ca recomandare, as face lounge-ul mare, greu sa pleci de acolo daca e asociere corecta intre fum si bautura. Greu tare. Iar bautura nu se bea, se vorbeste. (In afara de whisky, care e un mut din nastere). Deci daca e si pe sistem companie la bautura si un tutun fin, apai trebe loc.
@Nella: nu-ș ce whisky ai băut tu, da’ ce-am băut io era vorbitor. Așa mai molcom, mai așezat, da’ povestea. 🥃
Apoi dacă tot ati pornit cu ideile,hai sa mai adaug una- cafeaua.
Sa nu uitam cafeaua.Daca o băutură bună cere un trabuc pe măsură,apoi trabucul fără cafea alaturi nu merge.
C-asa am înțeles io de la lumea bună.😀Ca pana la practica mai am mult.
Cafea văz că au pe site, din aia bună adică. Eu aș merge și pe o introducere în pregătirea de cocktail-uri. Ce cu ce se poate combina și lucruri din astea basic, de început. Eu aș fi interesată cu atât mai mult cu cât mi-am cumpărat de la ei set de instrumente de făcut cocktail.🤭🤭🤭
Da’ să pună și ceva mâncare, măcar nește tapas, ceva si s-au footut în el de magazin.
Dacă intri în magazinul ăla, se cam duce virtutea pe p… 🙂
Are un soundtrack filmarea aceea, de zici ca in orice moment sta sa apara Jenna Jameson in tinerete si sa faca ce stie ea mai bine… ceea ce nu e rau deloc!
Arata intr-un mare fel. Eu nu-s nici in tara si nu mai gust alcool de 3 luni si jumatate dar sunt minus 17 kg . Insa la vara voi da o raita sa imi iau ceva de gustat rar dar bun. Bravo lor au facut ceva foarte misto.
17 kilograme??? Wow!!! Băi, bravo, te invidiez sincer.
Asta e un fel de carturesti pentru fostul pm Vacaroiu. Ar citi aici la etichete zile întregi. Și nu cred că e singurul.