Ascultați la mine, cel care v-am fost baci până la adânci bătrâneți, când vine vorba despre mâncare, niciun restaurant din lume nu poate să bată cele patru mari plăceri vinovate. Stele Michelin să aibă, degeaba, n-ai cum să te bați cu:
1️⃣ mâncarea mâncată direct din oală, de pe aragaz;
2️⃣ „gustările” furate în miez de noapte, din ușa frigiderului larg deschis;
3️⃣ orice bagi în tine, pe ascuns, când trișezi dieta pe care ți-ai impus-o singur. În viața mea n-aș mânca sticks-uri sau sărățele, dar când e să-mi trișez dieta, nu mă las până nu se golește punga.
4️⃣ înghețata halită în pat, direct din cutie, până o lași din mână goală. Cutia, zic.
Vă spun, n-o să mai regăsesc niciodată gustul sarmalelor maică-mii, mâncate reci, direct din frigider. De cele mai multe ori, noaptea ajungeam la frigider pentru cu totul altceva, apă sau mai știu eu ce.
După care, vedeam oala de sarmale (rămâne cum am stabilit, ăla care a inventat becul din frigider sper că are locul lui special în iad) și-mi spuneam: „hmm, sarmale, cum ar fi?”.
Cu o mână țineam ridicat capacul oalei, cu cealaltă balotam sarma după sarma. De se crucea biata maică-mea a doua zi când vedea c-a dispărut misterios, peste noapte, un sfert din conținutul oalei (uneori chiar și mai mult).
Nici măcar nu mă credea ca eu le-am mâncat. De ce mă minți? În ce le-ai încălzit, că nu e nimic murdar în chiuvetă? Trebuia să-i demonstrez că le mănânc reci ca să mă creadă, dar tot își făcea o cruce mare.
Azi aș da orice să mai regăsesc gustul ăla, dar, din păcate, nu mai am cum și unde.
Dar, trecând peste asta, bănuiesc că suntem cu toții de acord în ceea ce privește cele patru mari plăceri vinovate de mai sus, da?
sursa foto: freepik.com
Ohhh daaa bifat toate de mai sus!
Pizza, aia de ieri.
Merge si la 2-3 dimineata dar pentru mine merge, mai ales, dimineata la prima ora pe post de mic-dejun (re-incalzita sau nu) cu pepsi/cola rece langa.
Comentariu beton!18
Dar o reîncălzești ca amatorii sau ca profesioniștii?
Cred că varianta „sau nu” e mai bună
De obicei … „sau nu”.
Daca totusi „da” (asta depinde de timp/foame) mai arunc in scarba o mana de mozzarella (din aia rasa/uscata, nu din aia moale in saramura) si cativa stropi de sos tabasco sau sriracha (iute sa fie) peste si o bag putin sub grill-ul de la cuptorul electric.
@Cryptoprocta ferox, hai c-ai trecut testul. Credeam că zici „la microunde”, că-ți dădeam block. 😛
Boss, toate ca toate, dar asta cu mancarea nu e de luat la mishto ca nu suntem animale …
Apropo de gusturi/pofte/placeri vinovate – facea bunica mea niste perisoare din carne cu ceva sos de rosii (la baza). Eh, astea peste 2-3 linguri de piure de cartofi … curcubeu pe cerul gurii. Sau la 3 noaptea, reci din frigider, direct din oala ca sarmalele la tine. Anul asta, in Italia, am luat intamplator un meniu „de degustare” care avea 3 feluri de mancare pe platou. Ei bine, unul dintre ele erau niste perisoare/chiftele cu sos de rosii … la prima inghititura, sa cad de pe scaun pentru ca era fix, dar fix-fix, gustul ala al mancarii facute de bunica-mea. Bai, s-a starnit instantaneu un „praf” in carciuma aia ….
Comentariu beton!64
În locul tău cred ca deja începeam un arbore genealogic ca să vad dacă bunică mea nu era o frumoasa venețiana. Și sa vad dacă nu am vreun conac de moștenit prin toscana 🤓
Comentariu beton!26
Da, fix asa @Mojo … vrabia Mihai-Viteazu’! :)))
La reîncălzit baza e Airfryer-ul.
Le-am bifat pe toate cele 4, dar mai am și altele, cum ar fi să ling crema de ciocolată de pe castron si de pe telurile mixerului cu care aceasta a fost preparată! 😀
Comentariu beton!67
se vede că ești însurat a doua oară…
„da’ n-avem mîncare? suntem sălbatici?”
la maioneză și salata de vinete apar problemele 🤣
Comentariu beton!17
🤣🤣🤣🤣🤣
…….. să ling crema de ciocolată de pe castron si de pe telurile mixerului …….
De asta nu o sa ma dezbar niciodata, cu toate reprosurile si comentariile avute de-a lungul timpuli, dupa caz, maica-mea, sotul, etc .
Comentariu beton!25
@Vic, ce noroc pe capul tau!
Esti bine? Inseamna c-a scos mixerul din priza inainte sa le lingi. Asta da dragoste!
Eu mai am una: pizza reîncălzită dimineața, după o noapte mai „grea”.
Neah, rămasă peste noapte pe masă…la temperatura camerei. Merge uns cu cafeaua.
Comentariu beton!24
@Lucian, merge și așa.
Fix așa vine:
-Nu pot să dorm.
-De ce? Ce ai?
-Tort în frigider!
Comentariu beton!100
Să-i dăm o șansă și borcanului de zacuscă zic !
Se mănâncă tot, asta se subînțelege da ?
Comentariu beton!24
Mmm… zacuscă n-am încercat pe sistemul ăsta. Mai degrabă salată de vinete. 🍆
Pai…
Cum zice Exarhu la Morning Glory: „… sa nu ai niciodata incredere in omul care deschide borcanul de zacusca si NU-L TERMINA …”.
La mine zacusca (sau ajvar-ul, cam tot acelasi drac) si salata de vinete merg obligatoriu pe felie de paine prajita (eventual in tigaie cu putin ulei de masline si putin „arsa”pe margine) si branza de oaie din aia veche.
Langa felia de paine prajita cu salata de vinete pe ea (+ branza), merge si o rosie taiata si inecata in ulei de masline+oregano+sare/piper dupa gust.
Ideal – si zacusca si salata de vinete – sa fie caldute, la maxim 5 minute dupa ce au fost finalizate.
Comentariu beton!34
Am băut deja prima cafea, pe la 5.40 așa, că am avut o cursă specială, am preluat un pisoi adus de un șofer de tir.
Dar nu am mâncat încă.
Așa câ nu pot să nu fiu de acord cu tine😋
Sarmalele reci au un gust divin.
Semnează un pufos pofticios.
Comentariu beton!30
Vrem sa vedem pisoiul
Comentariu beton!12
Nu am idee cum să postez fotografii☹️
@Baxter, intri pe acest site. Uploadezi fotografiile, obții un link, îl pui aici. Simplu.
https://imgur.com/a/7hwRZ8h
Comentariu beton!84
Doamne ferește, ce față poate să aibă! Cât e de frumos! 💗💗💗
Am făcut transportul special pentru o prietenă de familie, e cadou pentru piciul ei. Problema e că soțul ei nu știe nimic încă, vom vedea cum reacționează.
Și da, e scumpel foc🙂❤️
Comentariu beton!39
Dăcât mulțumesc
am făcut special pentru voi 20km ca să fac poza asta pisicii cu mustață văzută ieri;
https://imgur.com/a/JSlesBb
cu plăcere
Comentariu beton!20
Ăsta e Hitler al pisicilor. :)))(
@Baxter
Mi se pare doar mie că pisicelul e plâns?
Cu atât mai induioșătoare e mutrița lui :))
@Kta cred că a plâns ceva pe timpul transportului în cabina de TIR.
După ce am preluat eu pisicuța (am aflat între timp că e fetiță) mieuna cam cu jale. Am pus ceva muzică dar nu părea să o liniștească. Am descoperit că dacă vorbesc și ” scarpin” ușor cutia de carton se calma. Așa că asta am executat vreo 30 km de drum, condus cu mâna stângă, vorbit și scarpinat cutia🙂
Comentariu beton!15
@Baxter, I feel you; zic dăkît atît: cane corso, 2 luni, bucurești-iași, dubiță;
Da,cum să nu,ai mare dreptate boss the boss, încercat și experimentat toate…mai ales când te încinge și vreo enterocolita,ca pe mine acum,și încep să am o foame in glandă de-aș termina frigiderul,nu alta.Mai amân până mâine gândurile perverse,dar cert e că aseară la 11 am mâncat banană că simțeam foamea cum chiorăie…și nu mai voiam să-mi aud mațele deloc.
Bifat! Și bifez-n continuare. 🤤🤤🤤
Mă trezesc-n toiu’ nopții, ea repede: iar te-o lovit foamea.
-Nuuu, mă duc să pișu.
-Hai mai repede.
Io merg direct la frigider și balotez mâncarea direct din frigider.
Câteodată vine-n urma mea tiptil, ca pisica, să n-o aud și „cățeluș cu păru’ creț” se desfăsoară pe viu, șoptind, de m-apucă râsu’. 🤭
Comentariu beton!26
Gustarea de pe la 2-3 dimineața ďupă o băută. Chit că e shaorma mare, mâncată în drum spre casă în timp ce mă salut cu toate echipajele de poliție. Sau club-sandvișul făcut adhoc și mâncat pe balcon cu geamul deschis în răcoarea nopții. Ehhh, nu mai am pe nimeni cu care să ies la „o bere”. Astea îs amintiri vechi.
Comentariu beton!16
Din frigider, la vreme de seceta si necaz, e bun orice (noaptea). O bucata de cabanos rasa scurt? Hai. Toata lumea a facut asta. Si nici nu se poate socoti ca mincare, e asa, doar obligatia de a face.
Comentariu beton!18
Toate, dar mai ales orice-ul. Sarmalele reci…e vis!
Mama nu mai face, ca nu mai poate…si ale mele parca n-au haz!
A mai proasta parte e ca inainte le asociam cu o carte, acu…cu telefonul!!
salatele, da, direct din recipiente; cu dărăbul de pîine sau lingura, după caz; vorbesc de salatele ale bune, de vinete și de boeuf
Comentariu beton!23
Merge si aia de rosii, putin acrita, sotul stie ca n-are voie sa o arunce…si berea trezita
Csf, atat s-a putut
Normal că salatele se mananca din recipiente, doar n-o să mai murdărești o farfurie pentru atât! 😀
Comentariu beton!11
Sper că nu e întâlnirea iubitorilor de frigidere azi…nu frate, nu mănânc noaptea…
Al meu avea un avertisment sonor mai lung când ușa era deschisă mai mult de vreo…20 secunde, cred. Acum mai face doar un „piu”, care s-ar traduce…”nu mai căuta în zadar, că oricum sunt gol….”
Comentariu beton!35
Dar de ce sa te mai duci pana la frigider? Eu am dormit ani buni cu ciocolata pe noptiera. Ce buna era ciocolata noaptea😋.
O bucatica de branza furata, salata de beuf, carne rece sau iaurt baut direct din frigider. Mmmm🥰
Comentariu beton!15
Amandine! Fără număr!
Nemții nu le au cu prăjiturile. N-au niciun gust si sunt toate, fără excepție, așezate pe un soi de blat care nu poate fi tăiat decât cu drujba.
Deci, când ajung in România, basculez, zilnic, 3-4 amandine.
Comentariu beton!15
Parcă ești în Germania, da? Dacă pe unde stai nu e magazin românesc, caută unul Mix-Markt. Au prăjituri din România.
In lumina (pun intended sau cum s-o zice in romaneste) postarii de ieri eu tind sa cred ca tu ai o relatie toxica cu frigiderul si, bineinteles, dai vina pe el pentru asta 🤣
Comentariu beton!42
😂
2 și 4. Alarmă sonoră la frigider…
Din când în când mai ajută 😄
Ca să nu-ți pice garguiul în cap?
Aoleu, ce profan! Sarmaua rece se pune pe o felie de pita!
Sarmalele reci sunt blasfemie și crimă împotriva umanității! Na, am zis-o!
Pizza rece e cu totul altă treabă. După aia caldă nu mă înnebunesc. Adică mănânc, e ok, da n-aș alege-o ca ultimă masă dacă aș fi programată la ștreang.
Da rece, a doua zi… Mmmmm 🤤
Să NU mănânci direct din oală, de pe aragaz, e practic lipsă de respect la adresa celui care a gătit.
Sportul cu mâncatul noaptea din frigider nu l-am practicat niciodată, io noaptea dorm ca valiza, nu bântui de nebună 🤷♀️
Înghețată din cutie da, dar nu în pat, fir-ar mă-sa a dracu, că tot eu stau apoi să scot petele de ciocolată din așternuturi 🤭
Salata de bef, vinetele sau icrele nu se mănâncă pe șestache, numa’ se „îndreaptă”, să arate frumos în bol/caserolă.
Comentariu beton!40
Cuuum, tu mai mănânci și altceva în afară de maioneză???
Îhî. Uneori. Mai ales că mi-a recomandat un om de treabă o cârciumă mișto pă Grecia 😂
Pentru mine nimic nu bate sa „fur” cartofi prăjiți făcuți de mama. Deși mănânc rar, uneori o mai rog sa facă, pentru ca sunt delicioși. Dar nu sa ma așez la masa frumos, cu farfuria în fata și cu furculița în mana. Farmecul este sa vin sa mai iau câte unul în timp ce ii face.
Referitor la gustul sarmalelor făcute de mama ta, am și eu un gust care mi-a rămas în suflet, și anume prajitura cu crema de zahar ars făcută de bunica. În fiecare an de ziua mea îmi făcea acea prajitura, si nimeni nu ar putea sa o facă la fel. Aveam reteta pe undeva dar nu ma interesează sa o fac sau sa fie făcută, pentru ca niciodată nu va fi la fel…
Comentariu beton!18
Suntem la mare, și nu puteam să dorm la două noaptea și m-am dus la un restaurant cu karaoke care era încă deschis lângă noi și mi-am luat pizza cu salam ( după ce m-am rugat de bulgarii ăia în engleză, plin de bere cum eram, iar aia nu vb engleză ). Dar hei, 35 leva mai târziu am intrat în casă cu o pizza fierbinte !!!
Toate astea ca să nu mă duc la frigider deoarece trezeam familia.
Comentariu beton!19
30 decembrie castron imens cu salată de boeuf pus în frigider, eu mândră că a doua zi mă pot trezi mai tarziu. Soț și 3 copii.
31 decembrie soț și 3 copii tocau cartofi, zarzavaturi, castraveți murați. Eu făceam maioneză cu mixerul, dar cu o lingură de lemn la îndemână. Restul de salată a încăput într-un bol.
Comentariu beton!55
Te aprob ! Da eu nu am poftele astea …. nici sa ma pici cu ceara … dar da sarmalele făcute de mama sunt divine !
Mă simt rupt de bula în care mă străduiesc să mă mențin. Eu nu mă calific la toate cele 4 plăceri. Adică nu am deloc amintiri cu deschis frigiderul și mâncat noaptea.
Dar asta nu mă descalifică din liga oamenilor rotunjori. Recuperez puternic cu celelalte 3 (ieri am dat iama in două cutii de înghețată, vai de capul lor. Abia de-a mai rămas un sfert de cutie dacă le pui împreună).
Iar la punctul 3 sunt cel puțin în plutonul fruntaș: doar napolitana asta (cu ciocolată, neagră ca îngrașă mai puțin) și doar „punguța” asta de alune (cumpărăm din alea mai mari că au preț mai bun pe cantitate). Aș putea continua aici cu o mulțime de exemple, dar dacă din neatenție nu avem „nimic” în casă (imposibil, nu mi s-a mai întâmplat de o veșnicie) tot punem de o felie de pâine prăjită unsă cu unt și miere sau un gem din cămară.
Comentariu beton!11
Se vede că ești profesionist după faptul că mănânci direct din oală, dar mi-ar place să îmi confirmi ca cea mai bună parte a mâncării din oală este sosul de la sfârșit prin care plimbi o bucata de pâine ( de preferat caldă pentru o experiență Michelin)…
Comentariu beton!14
”Azi aș da orice să mai regăsesc gustul ăla, dar, din păcate, nu mai am cum și unde.”
Cu drag v-as face o oala de sarmale sa o aveti acolo in frigider la nevoie! :))
Comentariu beton!11
Cand eram copii, din motive de apartament mic comunist cu o bucatarie cat un c.ur, aveam frigiderul in camera noastra! Nici nu trebuie sa mai spun urmarea… era vesnic controlat, mai ales in noptile lungi de iarna cand ne prindeau orele mici citind romane. Branza ciupita direct cu degetele, salate „indreptate”, capsunile puse cu zahar extrase din bol una cate una, plus celebrele sarmale reci. Ati incercat vreodata sa abordati o crema de zahar ars fara tacamuri?!
Comentariu beton!26
Fasolea, iahnie sau frecata, cu stratul regulamentar de ceapa prajita deasupra (in amestec cu usturoi ceapa aia prajita, da? ca nu sintem salbatici), lasata pe aragaz „sa se raceasca s-o pot baga la frigider”. Cu o coaja de piine pe post de furculingura si un castravete murat in saramura in cealalta mine, d-al de pocneste in gura ca ciresele de mai.
Idem, cirnatii de casa afumati si uscati pina fac de rusine salamul de Sibiu. Cu ardei iuti murati, d-aia pusi cu busuioc si otet cu zahar.
Zacusca e alta poveste, fac de 3 specii: clasica, de ciuperci si de fasole. Dauna totala, ca gust o franzela cu borcanele astea.
La mine maioneza e un capitol aparte, o fac din 3 galbenusuri crude si 6-7 fierte, cu o juma de borcan de mustar. Rezultatul e de consistenta gipsului, nu cade din lingura tinuta cu josu-n sus. Pusa pe ce s-o nimeri, cartofi pai, saorma confectionata cu forte proprii, carne rece din tava, nu discriminez prosteste, bag cu abnegatie.
Clatitele reci. Facute sub forma de tort (sa nu pierd timpul cu impachetari, ce, sintem la spa? Asezate in straturi cite 4-5, fiecare strat cu alta dulceata (manufacturez cu rezultate notabile din afine, capsuni, gutui) si la final vine za best of za best: stratul cu Nutella, apoi cit sint calde rasturnat deasupra cutia de inghetata. Ca sa se intimple minunea cu racitul monstruozitatii, iau catelul la plimbari d-alea prelungite.
Si ar mai fi, ca-s nitelus mincau (gurmand, pentru sufletele simandicoase) dar acum mi-am facut pofta singur povestind aici, asa ca ma duc la frigi, unde trebe sa verific statusul la niste oua umplute.
Comentariu beton!28
Și cățelul ce vină are?
Scriu la raspuns, ca mi-e frica sa strig in gura mare pe-aici: nu-mi plac clatitele cu nutella, de fapt nu-mi place nutella deloc!!
@Irinuush: Cred că te putem ierta de Nutella, dar trebuie să spui și tu cu ce anume păcătuiești. Suma trebuie să fie constantă că doar nu mori de foame cu un castron de clătite în poală.
Cam cu de toate pacatuiesc-carnuri, pizza, prajituri, paine cu unt si cu gem, zacusca, maioneza…calde, reci…
De fapt am o problema si cu halvaua si nici cu ciocolata nu ma prea omor…dintotdeaunan din cauza continutului mare de grasime vegetala, cred, nu stiu…
Să vă povestesc ceva să râdeți. Un electrician i-a montat mamei o sonerie la ușa de la intrare. Mama are frigiderul fix lângă acea ușă. Și, surpriză! Nu știu ce s-a întâmplat, ce fire se atingeau, dar când deschidea ușa frigiderului suna soneria. Nu, nu eram tâmpite, nu avea frigiderul atenționare sonoră. Pur și simplu suna soneria. A venit domnul respectiv și a rezolvat problema. Cât despre tema de azi, bifat toate. Mama îmi spune termită. Că pe când ajunge ea la frigider, mai dispare câte ceva.
Comentariu beton!20
M-ai facut sa imi amintesc de gatitul bunicii, nu o sa mai gust niciodata paine adevarata facuta in cuptorul de caramida si cate si mai cate :(( Din fericire inca mai este mama mea si gateste, dar nu e chiar acelasi lucru la unele preparate, dar ne descurcam mai mult decat bine 🙂
:)) nu mă recunosc, dar băiatul meu e adolescent, indiferent cât gătesc, frigiderul e mai mereu gol. Ieri am făcut mâncare și pentru azi, dimineață nu mai era nimic în frigider 🤷♀️
Vai de capul meu, am zis ca astazi fac un pic de fasting pana diseara si dau peste postul asta si comentariile lui… cand am ajuns la ala cu zacusca si salata de vinete am uitat planul de tot… 😀
Comentariu beton!11
Nu mănânc din oală și nu las nici pe alții să facă așa ceva la mine în casă. Nici să bea direct din sticlă, fiindcă tot veni vorba.
Nu țin diete, deci…🤷♀️
Nu mănânc mâncare gătită rece nicicând, dar pot înțelege să basculez să zicem niște lapte, prăjituri, fructe, brânză, chestii din astea care merg și neîncălzite.
Iar înghețată nu mănânc direct din cutie, idem cu părerea mea despre mâncatul din oală.
Știu, amator, nu merit nici să comentez…
Credeam că numai eu am acest pitic cu mâncatul din oală și băutul din sticlă. Pe copil am reușit să-l învăț, dar pe fostul soț nu, brr, ce trigger, 20 de ani eu nu am mâncat a doua oară din ceva din frigider, fie mâncare în cratiță, fie ceva desfăcut, cutie cu lapte, etc, știindu-i obiceiurile.
Pe lângă asta, eu nu mai mănânc după ce mă spăl pe dinți seara, poate să fie cea mai delicioasă chestie din lume, nu merită să repet spălat, ață dentară, duș bucal, periat interdentar cu un gel antibacterian super scârbos la gust.
Of, unde-o fi placerea vietii :)))) ? Sa traiesti fara sa stii ce e bun pe lumea asta?! :))
Așa-i, mâncatul din oală e singura plăcere a vieții și singurul lucru bun pe lumea asta! Trăim degeaba
Idem aici, fără mîncat din oală și băut direct din sticlă, există farfurii, tacîmuri, pahare.
Dacă văd faze de acest gen, nu mai pun gura.
Mancare din oala, daaaaaaaaa.
Placerea mea vinovata: cand face mama piure de cartofi si-l lasa 2 minute pe masa in oala in care l-a facut, iau cu un deget din el, sa vad daca e bun 😛
Furat cartofi pai din castron, inainte sa fie pusi in farfurie, gustat diverse de prin frigider, care nu necesita tacamuri, la orice ora 🙂
Candva inainte de 89, cand era o aventura sa gasesti ingrediente pentru prajituri, a vrut mama sa faca ceva prajituri pentru ziua ei. Una dintre ele era cu doua bezele lipite cu o crema de unt cu nuca. A facut ea bezelele in avans si le-a pus pe un raft sus (ajungeam la el daca ma ridicam pe varfuri) in camara, intr-o tava cu capac. De cate ori intram in camara, ma intindeam si luam cate o bezea, si intram des, brusc si dintr-o data aveam foarte multa treaba in camara. Cand a dat mama tava jos sa finalizeze prajitura, cred ca mai erau vreo 5 bezele de toate 😀 Au ramas colegii ei fara bezele, ca nu mai avea nici oua, nici timp sa faca altele.
Comentariu beton!12
Cine nu bagă deștul în oala de pireu, înainte ca pireul să fie pus în farfurii, nu e oameni! Am zis! 🤣
Comentariu beton!27
Când zici de înghețată mâncata in pat, te referi la aia de un kil, minim, nu? 😏😏😏😏
0
Din cutii, pe care, in mod firesc, daca te gandesti la capacitate, le numesc „jardiniere” :)))
Hai ca suntem vreo 3 in categoria „nu”, ce ma bucur ca nu sunt singura.
Nu mananc si nu-mi aduc aminte sa fi mancat noaptea (doar pe la nunti).
Nu-mi place sa mananc direct din frigider sau din oale, invariabil mancarea ajunge si pe mine si pe jos.
Nu tin diete, mai am perioade in care incerc sa mai reduc dulciurile, dar ciocolata si prajiturile sunt la fel de bune oricand si daca scap ceva in perioada aia in care „mananc dulce doar in weekend”, asta e, dau din umeri si imi savurez desertul fix la fel ca in concediu.
Inghetata din cutie, da, uneori, dar nu in pat, canapeaua e mult mai confortabila si in general vine la pachet cu un film.
Da, stiu, sufletul petrecerii…
In apararea mea, imi place sa „curat” crema de prajituri din castron sau de pe tel, aproape ca par spalate cand am terminat cu ele.
mmmm minunat, sa te balacesti noaptea in mancarea din care mananca familia a 2a zi. Sau sa iti cada inghetata si firimituri prin pat, sa se bucure nevasta cand se lipeste si o mananca pielea. Si gandacii/ furnicile din bloc, ca au si ei copii acasa care trebuie hraniti.
Da stiu, “toti facem la fel” doar ca nu.
O întrebare scurtă: e respirabil aerul acolo, sus, în sferele superioare de unde ne blagoslovești cu sublima-ți prezență pe noi, ăștia, pulimea inferioară care se scaldă în firmituri și furnici?
Întreb pentru un prieten, evident!
Comentariu beton!21
@F, nu e vina mea că ălora din familia ta le e silă de tine și ție de ei. 🤷♂️
În afară de cele menționate de tine, mai am și alte plăceri vinovate: pufuleți, nutella, pufuleți cu nutella (băgat pufuleții direct în borcan). Fistic în cantități industriale. Ciocolată After Eight. Și nu în ultimul rând murături picante. Toate astea savurate după ora 22 😁
Amin soro! Iar borcanul de Nutella ascuns sub pat evident, de mancat exclusiv cu lingurita ! Daca nu e mancata Nutella pe sestache, parca nu are acelasi gust. Zi, noapte, astea sunt detalii :))
Mi se pare de vis mancarea direct de pe gratar, cand e facuta; sau la 1-2minute dupa, direct din vasul in care se pune. Si aici ma refer la mici, carne de porc si ciuperci.
Da, pana cand intr-o noapte de groaza am scapat cutia cu lapte pe jos (mancam pizza rece cu lapte!) si am avut de curatat dulapuri si podea la ora 2, noaptea. De atunci, mancam la masa!
Mie nu imi place sa mananc, nu am placerea asta. Mananc doar de foame cand incep sa imi tremure mainile. Va invidiez, fericitilor.