Citeam postarea asta și-am fost convins că e trolling. Mă gândeam că niște oameni a căror principală ocupație este salvatul animalelor nu au cum să fie atât de imbecili, prin urmare au pus-o de un trolling fin ca să mai înțeleagă proștii care hrănesc urșii că e greșit ce fac.
Mă refer la această postare:
Dorim să împărtășim cu dvs unul din momentele minunate din minivacanța noastră. Atat timp cat ii respecți și înțelegi e totul în regulă. Cer mâncare frumos. Ne-a bucurat tare întâlnirea și ne-am bucurat și mai mult ca multă lume le duce mâncare. Sunt iubiți și stiu asta, “pets” pe Transfagarasan. Vom reveni la ei cu drag de câte ori ne va permite timpul.
Jur, mi-am spus că nu poți să fii atât de cretin încât să spui despre niște urși că sunt pets de Transfăgărășan care știu că sunt iubiți.
N-ai cum, îmi spuneam, să fii atât de imbecil încât să pui semnul egal între un coker spaniel care se pișă pe el de bucurie când vine stăpânul acasă și niște sălbăticiuni care n-ar sta o clipă pe gânduri dacă ar trebui să te hăcuiască când le e foame.
Și nu numai, n-ar avea nicio problemă să te ucidă dacă asta li s-ar părea suficient de fun și jucăuș. În timp ce știu că sunt iubiți, desigur.
Nu, nu, reveneam în gând, știe oricine că dacă hrănești urșii, practic nu faci decât să-i condamni la moarte. Și pe ei, și pe oamenii care mai devreme sau mai târziu vor veni în contact cu ei, deci n-are cum să fie o postare pe bune, clar e trolling.
Ce să vezi, nu era. Nici n-avea cum să fie atâta vreme cât ăia de la Asociația aia au un singur neuron, toți la un loc. Mi-a fost extrem de limpede când au revenit cu un update al postării inițiale. Adică acesta:
Update. Mamă ce desfășurare de forțe! Ne pare rau suntem în campanie de sterilizări de 2 zile, nu avem timp pentru moderarea comentariilor și nu ne place scandalul. Dacă și postările noastre cu salvări sau pentru susținerea sterilizărilor aveau aceleași efecte nu mai era picior de maidanez pe străzi. Dar hei, pe comentarii suntem buni! Aceeasta e o experiență a noastră personală, din vacanta pe care am vrut să o împărtășim cu urmăritorii noștri. Am salvat diverse prin vacanțe nu v-am mai impresionat la modul ăsta. Suntem o asociație pentru protecția animalelor și le iubim pe toate.
Ca fapt divers, oamenii care trăiesc în proximitatea urșilor nu sunt așa deranjați, din contra, sunt împotriva vânătorii și povestesc ca pe vremuri era treaba pădurarilor să le pună mâncare în locurile special amenajate pentru ei fix ca să nu coboare să caute. Da pe Facebook, la oras, deranj mare!
Mulțumim sustinatorilor( oricum suntem majoritari), am oprit comentariile, dar oricum vă rugăm fără injurii. Nu a fost intenția noastră să creăm niciun scandal. Mulțumim încă o data!
Efectiv nu pot să înțeleg cum poți să fii atât de imbecil. Și să continui să fii, deși vin o mulțime de oameni să-ți explice că ești tâmpit și, mai ales, DE CE ești.
Ți-ai găsit, oamenii continuau s-o țină pe-a lor, cu pets de Transfăgărășan care au nevoie de iubire.
Gizăs fucking craist!
P.S. Pentru conformitate, las și un printscreen al postării, că nu se știe cum se hotărăsc s-o șteargă. Deși, la cât sunt de cretini, nu văd de ce-ar face-o.
Vasilescule, pe la noi este o vorbă: A sör nem ital, az asszony nem ember, a medve nem játék.
Adică, berea nu e băutură, femeia nu e bărbat și URSUL NU E JUCĂRIE.
Cum mama dracului să ajungi într-un așa hal de retardare. Hai că trebuie să fie trolling. Punem o postare controversată ca apoi să le reamintim de campania de sterilizare.
Comentariu beton!90
sterilizarea lor si a sustinatorilor lor si a neamurilor lor si a tututor care impart ceva material biogenetic cu ei 🙂 sa nu se inmulteasca
Comentariu beton!52
Probabil de la asta vine numele onegeului: Impreuna suntem multi (si prosti).
Efectiv n-ai cu cine, creierul lor e pe read only.
Comentariu beton!21
Hmm, mie îmi sună a „femeia nu e om” 😐 dar cu ursul adevărat
Comentariu beton!15
the power of one
the power of two
the power of maaaaany
@Lala: mot-a-mot, întradevăr. Dar la sensul regional, e corect cum am scris. Nu-i de vină patriarhatul în acest caz 😀
Cu ursul așa cum ai zis, dar mie-mi place mult aia cu berea nu e băutură.
Cum convingem și consoartele de acest adevăr absolut? 🙂
Comentariu beton!14
@A.H: prietene, de găsești metoda de convingere, statuie primești de la partea masculină a planetei.
intrebarea cheie este: sunt ei prosti sau isi cunosc piata foarte bine? Pentru ca pare o postare tintita clar catre imbecilii utili, caz in care isi cunosc segmentul tinta foarte bine.
sau poate chiar impart acelasi neuron. dar eu cred ca, inainte, ar trebui vazute declaratiile lor financiare. ca se poate ca nu chiar impart acelasi neuron, doar se prefac. asa cum si alte asociatii de gen se prefac ca iubesc ursii, mai ales daca sunt in euro si prin tari straine.
ce este sigur si indubitabil, aia care ii sustin nu au nici un fel de neuron activ. aia chiar sunt imbecili la modul legal, de IQ sub 75 sau cat mai este limita.
Totul pt bani, așa aduni donații de la unineuronalii înduioșați de soarta ursuleților oropsiți.
Să îi ia panaramele astea de oameni la ei acasă. Să vedem când stau împreună dacă mai halesc urșii biscuiți.
Comentariu beton!30
nu putem, că noi acase avem copii pe care îi iubim și cărora, ca să fie fericiți, le dăm prăji, chips-uri și carbogazoase; că asta își dorește orice copil
🤦🤦🤦
Toate bune și frumoase, până un mononeuronal din ăsta va sfârși pe post de desert al „petului” de Transfăgărășan.
Oamenii din zonele cu urși nu sunt de acord cu vânătoarea? Ha ha, ce glumă bună. Ar fi ei primii care să pună mâna pe pușcă, dacă n-ar lua dosar penal pentru asta.
Și nu în ultimul rând, whatabout-ismul grețos..vaai dar noi am făcut cutare lucru măreț, nu contează cât batem câmpii pe alte subiecte.
Comentariu beton!24
Stiu si eu ce sa zc….vorba bancului cu Rabi cu raspunsul lui: ”Si tu ai dreptate!”
Un lucru este cert, animalele salbatice trebuie să traiasca in salbaticie si sa-si procure singure hrana. Dar nici omul sa nu intre in arealul lor distrugndu-le sursa de hrana, recte prin defirsari masive, extinderea zonei rezidențiale, etc!
Dar daca le mai si dai hrana obisnuindu-i sa nu mai caute singuri si ii momesti astfel în zone unde se gasesc aruncate resturi alimentare, cu siguranta le dai peste cap tot sistemul de viata si vor navali pese tine.
Ce este de facut? Ceea ce nu trebia sa se faca sa se ajunga aici. Acum ce se mai poate face este sa fie pe cat posibil relocati in zonele sălbatice, sa fie parte sterilizati, daca este posibil, sa nu li se dea hrana la mdul distractiv si mai ales sa nu mai fie aruncate resturi alimentare peste tot. Iar oamnii, ei sa isi ia masurile de precautie necesare, mai ales turistii cand merg in zona de viata a ursilor iar gospodarii sa isi faca staule, cocine si ingradiri solide, pana se elimina pericolul asta mare al ursilor ”citadini”.
”Parerea mea”
Comentariu beton!29
Unde sa mai fie relocati? Ce usor gasim solutii…Hai, spune unde…Si daca sunt relocati, un urs care s-a obisnuit sa aiba la dispozitie tot timpul hrana bogata caloric si fara efort, niciodata nu va abandona acest stil de viata. Crezi ca defrisarile au distrus sursa de hrana?Pai ursul nu rontaie lemne. Chiar e greu de inteles ca de la un anumit numar in sus sunt, pur si simplu, prea multi? Si ca nu au suficient teritoriu?Ursii isi apăra teritoiul cu violenta, ursul dominant bate masculii tineri pentru a-i alunga, si incearca sa ucida puii pentru ca ursoaica sa intre iar in rut si sa se reproduca el. De aia langa sosele sau in localitati apar ursi mai tineri si ursoaice cu pui,. Cu imbecila interzicere a „vanatorii de trofee”, ursii mari sunt bine mersi pe teritoriile lor, iar exemplarele care ar trebui să reprezinte viitorul speciei se trezesc impinse la cersit. De aia exemplarele mari, care depasesc varsta optima, trebuie extrase pentru a asigura viitorul speciei. Clima s-a incălzit, apar ursoaice cu 4-5 pui care chiar supravietuiesc, si, nefiind vanati din 2016, nu mai au frica de om, dimpotriva, asociaza omul cu sursa de hrana. Singura solutie e reducerea numărului de exemplare la efectivul optim pe care il poate sustine Romania, prin vanatoare, care, totodata, creeaza ursului frica de om. Cand vad toti „specialistii” cu masuri gen „sa iti faci simtita prezenta2, or. Asta functiona candva, cand ursul avea frica de om, acum ii trezesti doar curiozitatea şi il „chemi”.
Comentariu beton!22
In sfarsit sfarsit un comentariu legit. Pana acum toata lumea a sarit sa ii ia la misto pe aia cu asociatia plii. Cam asta este imaginea empatica a romaniei. Noi suntem mai buni, aia sunt mai prosti. Mai o glumiță, o bascalie si a trecut ziua. Dar rautatea tot acolo ramane. Deaia nu vreau inapoi in romanica. Ca am plecat sa scap de treaba asta. Nu toti cei 18,5 milioane de locuitori sunt asa dar majoritatea este, mai akes cand sunt in turma. Cand stai de vorba cu omul fata in fata e altfel dar cand sunt in haita….fereasca Dumnezeu cum zic crestinii.
am văzut postarea lor dimineață, la cafea; am citit și comentariile, multe care îi .uiau; și da, sunt proști! sau răi! sau amîndouă! dacă vezi ursoaică cu 3 pui mari comportîndu-se așa și ești iubitor de animale ar trebui dă „vezi” și țintele de pe piepturile lor; pentru că fix asta se va întîmpla; n-o să-i relocheze nimeni; scria un comentator că în lumea civilizată (sau chiar la noi, dar mai demult?), ursul nărăvit era capturat într-o cușcă și sătenii îl speriau făcînd zgomot, urlînd și bătînd în gratii cu bețe și lopeți; abia după ce ursul era speriat bine era relocat; n-am mai avut cafea, da’ sigur au apărut apărătorii drepturilor ursului împotriva torturii psihice…
„Deaia nu vreau inapoi in romanica”
Bun așa, oamenii cu „romanica” în gură, în general, nu-s cine știe ce valori de neînlocuit. În altă ordine de idei, n-aș avea vreo ezitare să-i spun cuiva în față că e imbecil în cazul în care hrănește urșii în acest mod. Imbecil cu vagi tendințe sinucigașe, ținând cont că e vorba de ursoaică și pui. E lipsă de empatie, chiar răutate? Probabil. Nu că mi-ar păsa 🙂 . Nu sunt mortale, spre deosebire de continuarea comportamentului imbecil, care are un potențial bun în acest sens.
Urșii sunt carnivore mari și, cu excepția cazurilor celor crescuți de pui (și doar în cazul persoanelor de care s-au atașat, cu anumite limite) nu ne sunt prieteni sau animale de companie. Că avem o responsabilitate, în calitate de ființe evoluate, să nu-i desființăm ca specie, desigur. Avem și responsabilitatea, ce are prioritate, de a ne proteja membrii propriei specii, inclusiv de către ei înșiși uneori. Lumea a sărit să critice imbecilii deoarece comportamentul lor e posibil să condamne oameni, aproape sigur condamnă ursul. Dacă asta înseamnă lipsă de empatie și răutate, foarte bine. În lumea reală nu întâlnești unicorni roz, iar unii chiar au nevoie să fie spurcați ca să înțeleagă ( în cel mai bun caz, de obicei nici atunci) că dacă te joci cu ursulețul ai șanse bune să ajungi scalpat sau eviscerat și vedetă efemeră în știrile cu profund impact emoțional. Iar ursulețul pe peretele cuiva ce abia așteaptă un motiv să-l transforme în element decorativ, cu binecuvântarea legii.
Așa că îmi permit să zic că, strict pe acest subiect, eu sunt mai bun și ăia mai proști. Într-o lume în care fiecare are dreptate de fiecare dată, toți greșesc. „Pets” de Transfăgărășan… Fi-mi-ar scîrbă.
Comentariu beton!18
Relocarea nu este o solutie deoarece ursii relocati nu sunt primiti in comunitatea locala. Asa ajung sa atace, sa iasa la cersit in drum sau sa intre in locuinte. Langa lacul Siriu, pe valea Buzaului, multe locuinte de vacanta au fost devastate in cautarea hranei.
@Peredhil
Nu te bag in seama la faza cu valorile de neinlocuit. Nu ma cunosti, nu te cunosc. Ramane asa. In legatura cu aia cu “pets pe trans…” sa nu ma intelegeti gresit, eu nu ii iau in brate si sa ii apar. Sunt idioti. Stiu asta. Eu vreau sa scot in evidenta modul cum s-a sarit in la atac. Pentru ca nu cred ca majoritatea comentariilor la avea postare pe FB au fost la fel de bine explicate si formulate ca raspunsul tau. Cand zic ca in Romani(c)a colcaie rautatea si lipsa de empatie la asta ma refer. Ca lumea nu isi ia timp sa explice din prima treburile pe un ton calm. Nu! Direct bâta in gura. Asta am vrut sa scot in evidenta. Ca aia sunt retarzi si ursului i se poate schima parerea despre pet’ul din fata lui asta e altceva. Dar in Romania este o lroblema grava de constientizare care pleaca de sus din ministere.
Cand o sa avem inteligenta emotionala pentru toata lumea nu doar pentru noi (sau cand joaca echipa nationala) si apropiatii nostri cred ca atunci o sa incepem sa schimbam lucrurile.
Iubesc Romania pana in maduva oaselor si ma mandresc oriunde ma aflu cu asta dar asta nu inseamna ca trebuie sa stau intr-un mediu nebun (Bucuresti de exemplu) ca sa-mi demonstrez patriotismul. Toate bune 🍺
@Adrian, da, se pare ca vorbiti din postura unui specialist si trebuie sa va dau dreptate. Eu am spus ”relocati” pentru ca eu una ”nu sunt in stare sa omor nicio musca” si chiar pe bune, paianjenii, de exemplu, ii iau cu un servetel si ii arunc afara vii daca ii vad pe undeva :))
Totusi, cine calculeaza ca este cazul omorarii ursilor, pe ce baza? Evident, nu vorbesc de ce se intampla acum cand deja lucrurile au luat-o la vale. Iar defrisarile, da, ele reduc zona, arealul lor de viață cu elemente/produse pa care le mananca ursul, adică fructe de padure, animale mici si ce mai mananca el.
In sfarsit, vorba rabinului, ”si tu ai dreptate, si tu ai dreptate”…
Anul asta m-am intalnit si eu cu ursul „tomberonez”. Pe serpentinele din zona Balvanyos Resort. Padure-padure, din aia deasa de nu poti vedea IN padure mai mult de 2-3 metri, asa ca m-a luat prin surprindere cand ursul a iesit din padure si parea ca vrea sa traverseze soseaua.
Nici prin cap nu mi-a trecut ca ma OPRESC. Am incetinit masina sa nu se sperie animalul si sa sara doamne-fereste pe sosea sa dam in alte alea.
Inchis URGENT geamurile – eram cu geamurile deschise la masina, era racoare-placut afara – si vazut de drum, nimic altceva. Nu mancare, nu poze, nu alte kkt-uri!
In sufletul meu mic si negru eu sincer imi DORESC ca toti tampitii astia care hranesc animalele sabatice, care ii considera „pet”-uri – cu astia nu ai ce sa vorbesti, orice le explici e degeaba pentru ca nu se vor schimba niciodata si vor merge inainte pe prostiile lor – sa prinda momentul ala in care animalul sa le dovedeasca in mod direct si decisiv cam cat de idioti sunt.
Comentariu beton!40
Prin aceeași zona am trecut și noi anul trecut, la fel am încetinit sa nu producem vreun accident, însă nici prin cap nu ne a trecut sa oprim sau mai mult, sa îl hrănim. L am văzut destul de greu pe marginea șoselei, era camuflat de un mal de pământ acoperit de frunze uscate, maronii ca blanita lui. Mi s a părut ca oamenii din zona lacului sf ana știu ce au de facut: nu vin în calea lor, se anunță reciproc dacă este zărit vreunul prin zona ca să se retragă, au curțile asigurate bine și au la îndemână pocnitori ca să ii alunge noaptea dacă vin în localitate. Am înțeles ca exista o zona în pădure, undeva departe de civilizatie, unde pot fi observați în siguranță când vin sa mănânce (pădurarii lasă mâncare pentru ei)
@Mojo – exact asa! Mai incolo pe drum (eu mergeam spre lacul Sf. Ana) am dat de niste turisti care se plimbau pe jos pe sosea si le-am spus ca ar fi cazul sa CASTE OCHII ca am vazut ursul pe sosea. Au ascultat sau nu … nu mai e problema mea.
Si cand (inevitabil, pe termen mediu) se termina cu tragedii, sar toti cu gura „ho, sa omoram ursii”. Pai cine mm de amiba cu picioare a creat situatia asta? Ce-ar fi sa-ncepem prin a-ti bumbaci tie dosul cu gloante de cauciuc?
Geez, ce redusi… Auzi tu, „cer mancare frumos”. FMM!
Comentariu beton!20
Or fi iubind ei toate animalele, dar nu toate animalele îi iubesc pe ei. Cel puțin nu într-o formă compatibilă cu viața.
Unul dintre efectele secundare ale civilizației e faptul că selecția naturală a speciei a fost blocată (aproape complet, mai sunt indivizi care reușesc s-o activeze) și anumite instincte adormite până în pragul anulării. Și imbecilitatea găsește un mediu foarte bun de a se răspândi. Evoluăm tehnologic, dar de multe ori, fără un efort la nivel individual, ne prostim și ne pierdem ceea ce ne-a adus în topul speciilor de pe Pământ.
Cât despre hrănitul urșilor, al sălbăticiunilor în general de către pădurari. Da, se practica, nu după ureche, în funcție de anotimp și de posibilitatea animalelor de a-și procura hrana pe căi naturale. În nici un caz nu organizau picnic la marginea drumului cu urșii, precum frații Strechiațchi din articol.
Oricum, și-au ales bine numele. Negruzzi prin vocea lui Lăpușneanu ar aproba.
Comentariu beton!27
Absolut. În momentul în care ai înlocuit selecția cu plasa de siguranță socială, practic ai asigurat diluarea speciei.
Soțul meu este vânător. Pot spune cu mâna pe inimă că animalele sunt hranite de aaociațiile de vânători. Au locuri special amenajate in padure unde li se pune hrană.
Comentariu beton!16
Cum spune Peredhil mai sus: „Da, se practica, nu după ureche, în funcție de anotimp și de posibilitatea animalelor de a-și procura hrana pe căi naturale”.
Am mari indoieli ca desteptii astia din articol au studiat si stiu exact ce fac. Ar fi fost prima explicatie pe care o dadeau, nu „aaa, nu ne place scandalul, inchidem comentariile”.
@Timmy, păi asta e cu totul altceva. Cam tuturor animalelor li se pune hrană, dar FĂRĂ SĂ AIBĂ CONTACT DIRECT CU OMUL.
Una e să “găsească” mâncare în pădure, alta e să fie hrăniți din mâna omului.
Exact asta spun. Nu au nici un motiv sa bată câmpii si sa le dea shaorma pe margine de drum..
Corect, aceasta este o activitate vanatoreasca, necesara si utila, desfasurata cu metoda, fara contact direct cu animalul. Se numeste „hranire complementara a vanatului”.
Nu inseamna acelasi lucru ca hranirea neautorizata a animalelor salbatice, practicata de cei multi, multi…
Nu ai cum asa ceva. Imi pare rau dar Asociatia Impreuna suntem multi ma duce automat la completarea – Prosti, da’ multi. Este evident ca Jandarmeria trebuia de multi ani sa amendeze hranirea ursilor, la un moment dat numarase cineva ursi in 18 locuri diferite pe Transfagarasan. Acum vreo 3 ani am vazut si eu ursul de aproape in zona aceea atunci cand eram cu bicicleta (doar cu bita, fara masina), nu e prea amuzant sau placut. Din pacate un astfel de comportament a dus la recenta tragedie cu fata atacata pe Jepi, si atentie ursul vine cam in fiecare seara in Busteni, in localitate, printre blocuri / case. Si ca sa fiu clar inteles, nu am ceva cu ursii, am intalnit ursul in liberatate de mai multe ori, chiar si anul acesta (nu din masina, ca drumet), dar a il hrani nu faci decat sa il condamni definitiv. Acel urs nu va mai cauta mancare in padure, devine un asa numit urs gunoier. Rau pentru el dar rau si pentru om, ca acestia au cele mai frecvente intalniri cu oamenii si reactiile cele mai ciudate (ursul salbatic nu are acest comportament). Si desi a murit cineva recent, in continuare se hranesc ursii la marginea drumului. Trist. Jandarmeria montana, alo, aude cineva, ne miscam si noi mai cu talent ?
Comentariu beton!18
Gabi, ai fi mirat sa afli ca Jandarmeria nu are abilitarea legala (da, ciudat!) de a amenda pe cetatenii care hranesc neautorizat ursii de pe marginea drumului. Insa sunt destule alte institutii care ar putea sa o faca…
Oamenilor din zona le place. Da, de aia in Baile Tusnad(de exemplu) orice gard e electrifiat, din dragoste.
Comentariu beton!30
Am vorbit anii trecuți cu un tânăr din Miercurea-Ciuc, prieten cu copiii mei. Înjura bilingv pe toți cei care hrănesc ursii din zonă. Povestea că multe drumuri din zonă, pe unde mergea cu bicicleta la bunici, au devenit foarte periculoase.
Comentariu beton!14
Păi și eu îi iubesc pe toți, dar nu mă apuc sa consider ca daca le dau niste pâine urșilor le-am făcut un mare bine, ca așa ii iubesc eu.
Astia sunt ca părinții care își îmbuibă copiii cu mâncare sau bani, de îi fac handicapati complet. Tot așa îi iubesc
Comentariu beton!20
Pets de Transfăgărășan pana iti da o laba sau te tara intr-o prapastie. Astia sunt cum erau antivaccinistii. Esti pe patul de moarte si tu nu vrei sa recunosti ca mori de tampit ce esti.
Comentariu beton!17
Ce are $ula cu prefectura ?
Nişte inconştienți care se dau şi specialişti! Noaptea minții, frate!
Astia ar trebui adunati toti si lasati noaptea pe jos pe transfagarasan sa doarma cu ursii in brate pe post de perne si patura. Sunt chiar curios ce mai spun dupa aceea, in cazul in care mai apuca dimineata.
Oameni prosti si imbecili care nu au vazut ursi decat la tv si la zoo. Cand eram mici in vacante la tara, zona de deal si padure foarte deasa, eram atentionati in fiecare zi ca in cazul in care vedem ursul sa ne ferim de el, sa nu ne urcam in copaci si sa nu o luam la fuga brusc, cu precadere la vale. Nu cred ca ursii aia erau morti de foame pe vremea aia si astetptau pomana de la oameni si nici a bunicii nostri erau speriati de bombe si ne invatau asta din teama exagerata de animale salbatice.
Era treaba pădurarilor să le pună mâncare??
Păi era cu scop: să ii domesticească prin acest meșteșug al mâncării ca să vină pe urmă tovarășu’ prim vânător al țării și să mai dobândească un trofeu adus la țeava puștii.
Pe urmă s-au lăsat de hrănit ursul, că nu au mai fost bani. Așa că mamiferele mărețe au devenit tomberoneze calificate, de oraș. La sursă, că nu sunt chiar proști.
Întrebați oameni bătrâni, dacă au chef de vorbă când sunt pantofarii plecați.
Te contrazic. Și acum se hrănesc TOATE animalele sălbatice în locuri amenajate în pădure, în anumite anotimpuri când le e mai greu să își procure hrana.
Era treaba pădurarilor să le pună mancare??
Păi era cu scop: să ii domesticească prin acest meșteșug al mâncării ca să vină pe urmă tovarășu’ prim vânător al țării și să mai dobândească un trofeu adus la țeava puștii.
Pe urmă s-au lăsat de hrănit ursul, că nu au mai fost bani. Așa că mamiferele mărețe au devenit tomberoneze calificate, de oraș, la sursă.
Întrebați oameni bătrâni, dacă au chef de vorbă când sunt pantofarii plecați.
Și eu am sperat că e trolling, dar văd că nu. Și mai era și ursoaică cu pui. CU PUI, fmm, deci în situația de risc maxim ca mama-pet să-și facă snacks din mono-neuronalii ăștia. Că nici nu trebuia mult, era suficient să nu le placă mâncarea sau să uite careva urât la pui.
Eu sunt pentru egalitate:
A intrat ursul pe teritoriul meu si imi ameninta habitatul si integritatea fizica, pac, l-am mierlit.
Intra omul pe teritoriul ursului amenintandu-i habitatul si integritatea fizica, decizia incontestabila si definitiva e la urs.
Am incredere ca judecata dreapta a ambelor fiinte va transa oricare dintre cele doua situatii intr-un mod just si unilateral satisfacator pentru specia respectiva.
In rest eu nu il hranesc, el deasemenea, pastram distanta si respectul reciproc.
Nu sunt doar imbecili.
Se și mândresc cu asta și se bucură că sunt mulți.
Auoleeeeu, ieri am luat vreo patru pagini la muit din cauza asta. Sunt unii Observatorul de urși + diverse nume de sate, care, credeam eu, au scop educativ, că na, când spui „observator” te duce gândul la altceva…pe dracu, că postează numai filmulețe cu urși care cersesc, merg in doua labe pe lângă mașini etc, cu melodii amuzante și cu titluri tip ” ce frumos🤣🤣🤣”. Ieri chiar mi-a explodat capul de câți idioți pot fi pe acele pagini. Sunt totuși și foarte multi care dezaprobă postările lor și cu toate astea, administratorii se fac că ploua! Fmm, chiar nu se poate face nimic?????
tre’ interzis prin lege contactul voluntar cu ursu’ pe drumurile publice
Asociația Împreună Suntem (Proşti da’) Mulți… sigur nu e întâmplător.
De ce nu se dau amenzi? Şi pentru faptă dar şi pentru încurajarea comportamentului de genul. Sau se dau amenzi? Măcar contravenționale 🙁
N-ar trebui ca asociațiile/fundațiile astea care se milogesc in fiecare an pentru donarea impozitului pe venit sa aibă ce putin un veterinar in conducere? Un veterinar n-ar accepta astfel de inepții.
Nu vreau să plictisec pe nimeni cu amintirile din timpurile când faceam prospecţiuni prin munţii patriei (inclusiv Făgăraş). Ce au scris „gigeii” ăia este de noaptea minţii şi nu scriu aici ce le-aş dori eu din interacţiunea cu „pets-urile vieţii”! Nu ştiu dacă mai poate fi găsit filmul „Ursul”, canadian! Uşor „romanţat” dar, dacă îl dezbrăcaţi de fantezie, puteţi înţelege atitudinea acestui animal faţă de om! Atitudine pe care, mulţi dintre noi au înţeles-o şi chiar experimetat-o! În rest, la naiba cu toţi idioţii ăştia care cred că în sălbăticie e ca în desenele animate cu Baloo!
Măi cât de jos sa le fie IQul, sub mărimea de la pantofi? Subunitar? Da!
Darwin aplaudă dar animalele suferă 🤦🏻♀️
Suedia tocmai a aprobat ”extragerea” a 20% din efectivele de urși. Și a dat acum un an și ceva libertate mai mare asociațiilor locale de vânători, pentru a ține sub control zonele unde urșii constituie o amenințare pentru om.
Noi le dăm sandwich-uri la margine de drum… și ne facem selfie-uri cu ei.
Atât s-a putut.
Îmi doresc ca toți ăștia mulți să aibă de-a face, măcar odată în viață, cu un urs mai nervos.
LE: și câinele meu așa de frumos știe să cerșească, dar asta nu înseamnă că și primește, deși e un ”pet”.
Eu când aud asta cu “pets” simt o mare durere-n cur… la propriu. Acu’ ceva ani prin zona Tușnadului ies eu la 5-6 dimineața, în mod zombie să caut țigări, iar cum bântuiam eu pe acolo, văd ceea ce părea butic deschis pe partea cealaltă a unui râu/pârâu. Identific rapid un pod nu mai lat de-un metru și cu ultimele resurse disponibile mă ambalez… până pe la jumătatea podului unde am dat nas în nas cu ursu’… well, l-am observat când mai aveam vreo 3-4 metri, dar am considerat că e suficient de aproape. Calculat repede că n-am multe șanse să ajung înapoi (și hotărât să-l pun la muncă pentru micul dejun nefumat și îmbibat în alcool) am făcut cea mai artistică săritură peste parapet, cu j’pe tulup și aterizare fix în cur în apa rece, cam într-o rână așa, că am nimerit un bolovan mai încăpățânat ca mine. Și cum încercam să mă ridic, înjurând apa rece, bolovanul, ursul, etc., nu neapărat în ordinea asta, aud un hohot de râs dogit de eram convins că se cacă ursul pe el de ce aterizare am avut… ei bine (ce bine) nu era ursul ci ceva localnic, într-o stare apropiată de bețivăneală, dar care a venit să mă ajute să mă adun din apă… și tot râzând zice: “no’ dară ce te-ai speriat așa, că era “Ghiță (sau cum i-a zis, că n-am reținut exact numele), o fost la cârciuma de lângă gară să mânce ș-amu mere înapoi în pădure”… eu prost, adică, am sărit de pe pod înainte să ne prezentăm civilizat, să-l întreb dacă e ok, și eventual să-i fac un masaj la blăniță. M-a ajutat nenea să găsesc cârciuma și să-mi iau țigări, iar ursul era într-adevăr petul bețivilor, venea noaptea, primea mâncare, ba chiar și câte o bere, așa că nu mă miră abordarea asta… “dăcât” mă doare-n cur… mi-amintesc de o săptămână de mers crăcănat și înjurând urși și bolovani.
Comentariu beton!18
Lapusneanu, „Capul lui Motoc vrem”, celebra replica: „Prosti, da’ multi!”. Asa si cu astia. Off the record, cainele sau pisica se bucura, sar, si abia asteapta sa ii iei si sa te ia in brate. Sa ii vad eu pe astia cum fac atunci cand ii imbratiseaza ursul. Sa fie si curios sau sa aiba pui. Cand vorbeau de sterilizare cu siguranta se refereau la ei!
Ăștia cu asociația lu’ labă de urs să se ia de mână cu cei ce ziceau într-un reel pe Facebook,scriu textul exact ca acolo: in spatele fiecărei fripturi se află un cadavru care a luptat pentru viața lui😂😂😂și răspunsul celui care punea micii și friptura pe grătar:respectuos ne băgăm pl in dovleceii voștri,asta zice și el (erau 2 care învârteau la grătar)….. așa și cu drăguții ăștia cărora le sunt dragi ursuleții care coboară după mâncare.
Să revin la atitudinea serioasă,care acum mă face să întreb:unde erau apărătorii animalelor când ursul a omorât fata de 19 ani(?) la Sinaia,pe zonă circulată, marcată,etc?unde frățicule? că nu îmi aminteam dacă în ziua aia și fix in jurul prânzului mă plimbam cu fetele mele in parcul central la Sinaia, știrea terifiantă am aflat-o in tren,in drum spre Ploiești.
Lor le place ca s-au viralizat. Sunt doar niste trolli.
Facem cheta de-un bilet dus pana in Africa pentru sefu’ la asociatia de locatari…aaa..de animale? Cica umbla pe-acolo niste pisicute flamande care cer frumos de mancare
Mi-a reactivat ceva traume vechi faza asta cu urșii. O întâmplare incredibil de norocoasă, de prin 2011, când ne-am întâlnit cu un urs, undeva pe lângă Tușnad. Era la o oarecare depărtare, băgat în niște tufe. Ne-a simțit, l-am văzut adulmecând prin aer, dar nu ne-a arătat interes. N-am luat-o la fugă doar fiindcă, anterior, ne instruise cabanierul ce să facem și ce nu, în caz că. În viața mea nu mi-a fost în halul ăla de frică.
Dacă aveți stomacul tare, căutați pe google și youtube „Timothy Treadwell”. Și el credea că urșii sunt pets și au nevoie de iubire.
Mi-a sărit în ochi un articol de azi: se pare că unii „pets” de pe Transfăgărășan au devenit deja agresivi (ce surpriză).
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ursii-cersetori-de-pe-transfagarasan-vor-fi-relocati-fechet-cand-nu-va-mai-avea-cine-sa-i-hraneasca-vor-ataca-gospodariile-2927455
Între timp, asociația inteligenților asimptomatici a șters postarea.