Pe la sfârșitul glorioșilor, dar și haiduceștilor, ani ’90, în Vâlcea mea natală circula o legendă urbană care spunea că, aflat în drum spre București, chiar la o ședință de guvern, pe managerul general al Oltchimului, Constantin Roibu, l-a oprit poliția.

Desigur, nu fără motiv, ci pentru exces de viteză pe autostradă. Legenda spunea despre niște cifre care se duceau spre 200 de kilometri pe oră, treabă plauzibilă de altfel, pentru că domnului Roibu îi plăceau și viteza, dar și să-și conducă singur mașina, un Audi A6 nou-nouț.

Deși avea în permanență la dispoziție trei-patru șoferi și tot atâtea mașini, când venea vorba despre acest Audi A6 de-abia ieșit pe porțile uzinei din Ingolstadt, parcă-l durea inima să lase șoferul să-l conducă.

Paranteză. Nu știu cât de adevărată e legenda urbană de mai jos, dar partea cu Audiul A6 condus fără șofer este cu siguranță. Am lucrat aproape trei ani în Agenția Oltchim din București, l-am văzut de nenumărate ori conducându-și mașina. Închis paranteza.

Revenim la legenda urbană si la domnul Roibu oprit de poliție pentru viteză pe autostradă, viteză suficient de mare cât să-i fie suspendat permisul de conducere. Ceea ce a și executat polițistul de circulație: i-a spus că-i reține permisul.

La care managerul general al Oltchimului i-ar fi răspuns (repet, este o legendă urbană, nu știu dacă ce vă povestesc aici este adevărat sau nu):

– Treaba ta, eu ți-l dau, dar o să mă cauți și-o să te rogi de mine să mi-l dai înapoi.

Aici trebuie să apreciem faptul că în inconștiența lui naivă, polițistul în loc să facă pe el si să bage un „trăiți, mă scuzați că v-am deranjat” și-a văzut de treabă în continuare:

– Bine, vă caut eu să vi-l dau înapoi dacă e cazul, până una-alta vi-l rețin., și, bam, i-a luat permisul lui Constantin Roibu.

Acum aveți nevoie de un pic de context ca să înțelegeți de ce fapta asta poate fi văzută chiar ca un fel de act de eroism, unde eroul nu poartă neapărat capă, ci uniformă de poliție.

Ăia erau anii în care Combinatul Chimic din Vâlcea, adică Oltchim, era un punct foarte important pe harta economică a României și unul unul dintre cei mai mari angajatori din România. Sau dacă nu din România, cel puțin din partea ei de sud.

Vă dați seama că managerul general al unui astfel de gigant avea acces cam la toate structurile statului, putea să ajungă lejer la oricine avea nevoie.

Mai mult de atât, legenda urbană spune că în momentul în care l-a oprit poliția, domnul Roibu se ducea chiar spre o ședință de guvern unde urma să fie discutată și rediscutată pentru a mia oară mult-dorita privatizare a Oltchimului.

Vă dați seama c-a fost floare la ureche să intre în ședința de guvern și să-i spună ministrului de interne sau prim-ministrului (cred că Radu Vasile era prim-ministru pe vremea aia):

– Am întârziat pentru că m-a oprit unul dintre puleții tăi de la circulație și mi-a luat permisul.

În continuare, legenda spune că a doua zi dimineață, la ora 8:00, polițistul care îi luase permisul managerului general era deja în anticameră la Oltchim. La Vâlcea, la ora 8:00 dimineața, da?

Își frângea cascheta în mâini și se ruga cu cerul și cu pământul, de cele trei secretare, să fie lăsat să intre la domnul Roibu să-i înapoieze permisul de conducere.

Și tot legenda spune că după ce secretarele l-au înștiințat cine îl așteaptă în anticameră și ce vrea de la el, Roibu l-ar fi lăsat să aștepte câteva ore, să se perpelească bine de tot înainte de a-i acorda imensul privilegiu de a-l lăsa să-i înapoieze permisul. Să se învețe minte, să nu mai oprească și altădată oameni care sunt mai presus de lege.

O să mai spun o dată că aceasta este o legendă urbană despre care nu se știe cât adevăr conține. Dar o să mai spun și că dacă ai stat măcar 30 de secunde în aceeași încăpere cu Constantin Roibu, atunci știi cu siguranță că există șanse extrem de mari ca totul să fie adevărat până la ultima virgulă.

Ba chiar se poate să fi fost cu expresii și comportament mult mai dure de atât. Știți, poza domnului Roibu ar fi putut sta în dicționare în dreptul cuvintelor „arogant” sau „încrezut”. De-aia povestea asta are sens pentru oamenii care au stat măcar câteva minute în aceeași încăpere cu Roibu. Să mă contrazică oamenii care l-au cunoscut, dacă sunt pe aici.

Nu am o concluzie și nici vreo morală. Tot ce pot să spun este că sunt convins că nimic nu s-a schimbat în cei 30 de ani care au trecut de la această presupusă poveste adevărată.

Sunt absolut convins că aceste trocuri cu influență funcționează în continuare și că poliția este și în ziua de azi foarte reticentă când vine vorba despre oamenii cu influență, pasibili de a se afla deasupra legii. Ce mai apare prin presă sunt doar excepțiile care întăresc regula.

Acum, desigur, aștept poveștile voastre personale despre trafic de influență, mită, șpagă și ce mai considerați voi că trebuie să povestiți. Hai să ne distrăm astăzi cu poliția, politicienii și alți corupți din această preafrumoasă țară.