Nu, că trebuie să vă povestesc asta.
Nu știu dacă mai țineți minte, dar am mai zis pe-aici că-mi doresc să merg la Campionatul European și să văd toate meciurile României.
Ceea ce, o să și execut, doar că n-a fost tocmai simplu să fac rost de bilete. Pe scurt, că nu stau să vă mai plictisesc cu tot procesul de achiziție, de la UEFA am primit dreptul să-mi cumpăr bilet doar la ultimul meci din grupă, cel cu Slovacia. De fapt, bilete, că nu merg singur, vine un prieten cu mine.
Dar cum eu voiam să le văd și pe celelalte două, am întrebat aici, pe blog, dacă există cineva care-mi poate vinde bilete la meciurile României cu Ukraina și cu Belgia. Și ce să vezi, pentru că am doar oameni mișto pe-aici, până la urmă am făcut rost de bilete la ambele meciuri.
Iar aici ajungem la ce voiam să vă povestesc. Biletele pentru Belgia mi le-a vândut unul dintre colegii de comentarii care mai scrie pe-aici sub numele de @Relou. Omul nostru a primit dreptul să cumpere patru bilete la meciul România – Belgia, pe care le-a și cumpărat, după care a văzut apelul meu disperat.
Moment în care mi-a scris și mi-a zis că-mi dă el două bilete. Duamne apără și păzește, să-ți dea Marele Manitou sănătate, i-am mulțumit frumos și i le-am plătit în secunda doi.
Doar că lucrurile nu se opresc aici, că viața e complexă și mereu trebuie să mai apară ceva. Așa cum a apărut și la Relou când un prieten de-ai lui care știa că omu’ are patru bilete la meciul cu Belgia, l-a întrebat dacă nu-i dă și lui două bilete. Cum naiba să nu-ți dau? Păi nu-mi ajut eu prietenii la nevoie? Și imediat i-a dat cele două bilete.
Ajunși la acest moment al povestirii, trebuie să vă readuc aminte că Relou primise dreptul să cumpere patru bilete la meciul cu Belgia. Atât, patru, iar el uitase complet că deja îmi dăduse mie două.
Așa că ieri, când UEFA a dat în sfârșit acces la bilete, s-a trezit că-mi transferă mie două, celuilalt prieten două, iar el a rămas bătând mărunt din buze, că altele nu mai avea pentru meciul cu Belgia.
Dacă nu vă e destul de limpede ce zic, vă explic pe scurt. Toți cei care au cumpărat bilete la meciuri le-au plătit încă din martie, dar fără să vedem vreun bilet la față. Ieri a fost ziua când a venit email-ul de la UEFA că avem acces la biletele plătite de-acum trei luni.
Așa că tot ieri, s-a trezit omul meu, Relou, că el de fapt a dat toate cele patru bilete pe care și le cumpărase. Voi înțelegeți ce zic eu aici? Avea totul pregătit pentru deplasarea în Germania, cazări, drum, tot ce trebuie, doar că brusc s-a trezit că nu mai are fix ce era mai important: biletele la meci.
Evident, ar fi putut să nu mi le mai dea mie pe cele două și să nu-mi mai răspundă la telefon niciodată. Ce puteam să fac? Îmi transfera în cont înapoi banii plătiți pe bilete și la revedere. Prinde orbu’ scoate-i ochii, nici măcar reclamație nu aveam cum să-i fac, că banii mi i-ar fi dat înapoi.
Doar că, evident, n-a făcut asta. 642 de euro mai târziu, avea din nou bilete la meciul cu Belgia. Știți ce-a făcut? A intrat pe viagogo și și-a cumpărat două la suprapreț. 321 de euro pe bucată, aia a făcut. Iar pălăria mea este în colbul de la picioarele lui.
Pentru că să-ți ții cuvântul valorează întotdeauna mai mult decât orice sumă.
Mulțumesc, șerif! Berea o dau eu, la Köln.
Fabulos!!!! O chestie ca asta îți mai restabilește încrederea în umanitate….
Vizionare plăcută amândurora și hai ai noștri 💪
Comentariu beton!52
I tip my hat!
Un tip si jumatate👌🫡
Comentariu beton!25
Spui asta fără să știi că am 1.93 și 107 kile, în viu :))
Comentariu beton!154
@Relou, Un tip pe jumatate pe interior si exterior😁.
Comentariu beton!15
@Relou, atât are și Mihai Vasilescu, dar la 1.85. A, nu, cred ca are 111kg😀
Comentariu beton!38
@Relou Esti MARE omule, nu pentru dimensiunile specificate!
Respect!
Comentariu beton!18
Tot respectul pentru gestul facut. Integritatea este cea mai importanta si totusi cea mai usor de trecut cu vederea calitate in prietenii/afaceri/casnicie. Si devine si din ce in ce mai rara.
Pana si Warren Buffett zicea ca la un angajat sunt trei calitati de baza, energia, inteligenta si integritatea. Dar ca daca integritatea nu exista nu mai are rost sa le cauti pe restul. Pe vremuri, cand am incercat sa fac afaceri si eram tanar, ma tot miram de conceptul one man, one word si cum uneori contractele sunt inlocuite de strangeri de mana. Apoi am inteles ca de fapt cel mai important este sa te tii de promisiuni. Prin extensie, si in viata este exact la fel. Asa ca, fara indoiala, Ralou este un prieten de nadejde.
Comentariu beton!42
Jos pălăria!
Din ce îmi amintesc, @Relou este unul din veteranii acestui blog. E ca prietenul ăla pe care nu-l vezi des, dar pe care te poți baza oricând.
Petrecere frumoasă în Germania și să purtați noroc echipei!
Comentariu beton!49
Dadada, cred că e aici de la început.
La fel zic ,jos pălăria,rar asemenea oameni.
Jos cu pălăria!!! 👋👋👋
Mi se pare ca Romania joaca la Düsseldorf. Nu va sfatuiesc sa mergeti cu masina. A58 si A3 sunt aglomerate si fara Campionat. E de preferat deplasarea cu trenul. Acum, depinde si unde aveti cazarea. Daca ai nevoie de ceva ajutor, da-mi un semn. Locuiesc la 70 km de Düsseldorf.
România joacă la Munchen, Koln și Frankfurt.
Ah. Köln si Frankfurt sunt aproape…relativ, unul de altul. Dar tot pe nenorocirea de A3.
Promisiunea e „datorie curata”,asa ziceau batranii !
In locul vostru as plati jumatate din diferenta de pret a biletelor. Asa mi s-ar parea corect. Aaaa si berea !
Frumos gest.
Comentariu beton!38
La cum arată Relou, s-ar putea să fie nevoie de voucherul cel mare de la Finestore pentru bere.
Scuze, Relou, dar era prea la fileu 😀
Comentariu beton!27
@Cătălin, AHAHAHAHAHAHA
Ce frumos!
Fabulos!!! Chapeau bas!! Oameni ca @Relou ar trebui multiplicaţi/clonaţi sau ce-o mai fi în materie!!!
Comentariu beton!12
Ce a făcut, e absolut normal. Doar că, din păcate, normalitatea a devenit exceptie. Jos pâlăria !
Comentariu beton!11
…@Relou, mai ai bilete ? Că mai sunt și alți doritori…păi da!
(Frumos gest!)
Comentariu beton!12
De-abia mai am pentru mine :)))
P.S. Blogăru’ nu s-a prins de schemă, că nu știe cât costă berea la Koln 😉
Comentariu beton!83
Scumpa rau berea la koln. Daca nu ai iesit din albania, eventual 🙂
La koln baut berea mea lager favorita. O gaseam doar la un kiosk langa in prieten. Soarele hameiului sau hameiu soarelui.
@Relou, berea nu e ea scumpa la Köln, dar e „deasă” ca vine la pahare mici si vine des la masă. Lasă că o meriti deplin! 😉
Cum naiba puteam să fac altfel? Celălalt bilet lipsă era pentru prietenul meu cel mai bun din copilărie, cel cu care am făcut înțelegerea să aplicăm pt bilete și mergem împreună. Cum era să îi zic și lui că nu mai am bilete? 😂😂😂
Dă-i dracului de bani, că e mai ușor să trăiești fără ei decât fără prieteni!
Comentariu beton!170
Exact, e foarte greu să trăiești fără prieteni, ei sunt care te ajută la greu și tot ei se bucură pentru tine (vorbesc de prietenii adevărați). Bravo, cuvântul e cuvânt, atârnă mai greu decât aurul.
@Relou: azi în mod special îți mulțumesc pentru mesaj. Da, e mult mai ușor fără bani decât singur. Chapeau bas!
Comentariu beton!13
@Andreea, vă așteptăm la o bere (dacă ești Andreea care cred eu)
@Relou: asta nu știu să spun, că suntem multe Andree pe aici 🙂
N-am cuvinte, că chapeau bas s-a dat.
Ein Mann, ein Wort.
Și mi se confirmă o teorie mai veche. Prieteniile/amicițiile legate în scris (email, blog, poștă, etc) sunt greu de întreținut dar sunt trainice. Lipsind body-language și factorii de mediu, suntem nevoiți să fim clari și să căutăm acele cuvinte/sensuri care să ne exprime tot ce vrem să spunem. (știm cu toții, cred, cel puțin o ceartă iscată pe whatsupp sau sms). Nu trebuie să te văd ca să te plac, pentru că sufletul tău este în cuvintele tale scrise către mine.
Așa că…bravo!
Hai România!
Comentariu beton!25
Într-adevăr cuvântul valorează mai mult decât banii, iar în situația aceasta jos pălăria pentru el și gestul lui 🙂
Ein Mann ein Wort. Asta o știu de la tata. Și mai era una: am venit să-ți spun că nu pot veni.
@Relou, oameni ca tine sper să se mai fabrice. Respectul față de ceilalți începe cu respectul față de sine. Jos pălăria, omule!
Comentariu beton!21
@Adina, chiar daca nu are propriu zis legatura cu gestul admirabil al lui @Relou, expresia scrisa de tine “am venit ca sa iti spun ca nu pot veni” mi-a adus aminte cum m-am casatorit eu mai repede decat mi-as fi dorit venind pana la Bucuresti sa ii spun, din respect, barbatului care ma curta si ma ceruse (fara sa ma astept) in casatorie ca eu cred ca nu ne cunoastem suficient si ca raspunsul meu este nu. Doar ca el aranjase deja sa ii cunosc parintii….😀😀
Da, jos palaria pentru @Relou!!
dap, văz o grămadă de colb de la băștile aruncate la picioarele lui @Relou (una și de la mine), da’ ia să văd ce comunitate avem noi aici’șa!
@MV nu poate propune asta, da’ io am toată libertatea, so: nu știu dacă lui @Relou i se schimbă viața cu 642€, aș înclina să zic că nu, deși 100 de euro sunt 100 de euro chiar și pentru doamna Lagarde; și nu am nici o intenție să-l jignesc cu propunerea mea, dar, n-ar fi frumos dacă ne-am mobiliza să strîngem suma și să-i rambursăm omului banii pe bilete? mă gîndesc că oricine comentează pe aici are un smartphone, are un cont și o aplicație bancară, iar dacă fiecare dintre sutele de comentatori la articolele cu premii ar pune 5 lei…
știu că bani și suspiciuni, știu că probleme de logistică, dar adta chiar e o propunere serioasă; atît de serioasă încît sunt dispus să vă pun la dispoziție un cont de Transilvania și un revolut pe numele meu și să mă ocup de toată logistica;
chiar sunt curios de reacții, că am o discuție mai veche cu @MV
Comentariu beton!40
Costică, mulțumesc pentru intenție dar nu e cazul. Greșeala a fost a mea și mi-am asumat-o. Pentru greșelile mele plătesc eu. Cum rămăsesem cu 2 bilete în plus la celălat meci, am mai recuperat din pagubă. Nici nu mă gândesc la pagubă, am trecut-o la pierderi și merg înainte.
Ideea ta cu contul și cu strânsul de bani e ok dacă banii respectivi ar merge către cineva mai puțin norocos, care are nevoie mai mare decât mine, către oameni pentru care faptul că n-ai bilete la europene e doar un alint.
Comentariu beton!69
@CosticaM, si mie mi-a trecut gandul asta prin cap😊.
@Relou, si ideea ta e buna. Nu am pus gandul lui CosticaM in scris pentru ca m-am gandit ca o sa refuzi.
@Relou, cu acest comentariu n-ai făcut altceva decît să demonstrezi o dată în plus ce fel de om ești; but you’re missing the point, it’s not about you…
Comentariu beton!25
De acord! Pune contul aici!
Văd că Relou nu vrea, dar hai să-l punem pe MV să găsească un scop pentru care să strîngem suma aici. Apoi vedem cum o cheltuim.
Sunteți foarte mișto voi, așa că vă promit c-o să caut o cauză mult mai bună pentru care să strângem bani.
și s-o aprobe @Relou
Aștept contul si cauza!
Hai! Mă bag și eu. Pentru Relou, pentru o cauză aleasă de MV.
Relou, sănătos să fii!
@costicamusulmanu, vorba lunga… pune aici contu’…
@Relou, „this is Sparta”… esti tare, Omule!💪👌
Mai multe beri, zic, ca in zona aia se serveste in pahare deranjant de mici 🙂
Da, dar vin paharele alea până spui tu „stop”, asta e frumusețea 😃
Si eu sunt mai mult cu bavarezii, dar și Kölnul are frumusețea lui, cu tot cu „țoiurile” de bere 😉
Băbăiete, m-a impresionat peste nivelul clipurilor lacrimogene postate pe-aici…
Comentariu beton!15
Mentionez din start ca sunt femeie, zero legatura cu fotbalul. Toata admiratia pentru omul care a facut asta. Nu prea se mai fabrica modelul asta de la o vreme.
Cat despre bilete, sper sa apuc ziua in care sa inteleg si eu cum se poate sa primesti “dreptul” de a cumpara bilete, si mai ales unele pe care nu le primesti cand le platesti, ci dupa doua luni.
Atunci când cererea depășește cu mult oferta, tu ca vânzător de bilete trebuie să găsești soluții să dai oamenilor șanse egale să prindă bilete.
@Andreea, biletele se dau doar cu cateva saptamani inainte pentru a se evita contrabanda cu biletele la preturi exorbitante. Eu nu ma duc la fotbal, dar ma duc la concerte. Principiul e acelasi si cu biletele la meciuri si cu cele la concerte.
Andreea, nici eu n-am legatura cu fotbalul, dar pentru campionatul mondial de rugby din 2023 am cumparat (si platit) biletele in septembrie 2021 si le-am primit (electronic) cu trei saptamani inainte de meciuri…
@Binti, pentru bilete la Campionatul Mondial de Rugby am stat la coadă online de 2x. Prima dată 6 ore, fără succes iar a doua oară 4 ore, cu succes.
@Relou La rugby eu am avut noroc din prima (dupa vreo ora si ceva de coada) – voiam pachetul cu meciul de deschidere (Franta – Noua Zeelanda) si meciurile Romaniei de la Lille. Pana la urma am prins Lille/Romania si Irlanda-Africa de Sud 😊
Chapeau!
Chapeau!
Relou, sper că valorile tale de viață le-ai transmis mai departe.
Până acum semnele așa arată. Ne străduim!
Comentariu beton!12
Jos palaria!
Si respect pentru precizarea ca greselile tale ti le asumi tu. N-am patit ceva de genul, dar as fi facut la fel. Sper sa fie cat mai multi oameni ca tine pe planeta asta.
Si vrem poze cu amandoi de la stadion! 😊
Comentariu beton!13
Ce-mi place! M-ati facut amandoi sa ma simt bine dimineata asta. Relou cu gestul lui, MV cu modul in care a pus in pagina povestea. Multumesc.
Asta înseamnă să fii Om. Cuvintele sunt de prisos 👏
Avem nevoie de mai mulți Oameni.
Exista si oameni din astia, da. Am mai intalnit si eu. Si imi place sa cred ca sunt o asemenea persoana. Cand imi dau cuvantul, mi-l dau si ma tin de asta. Mai nasol e cand uit ca nu toata lumea e asa si am niste asteptari setate ca pentru cum sunt eu. Si o iau in barba sau in freza…
Ce sa mai zic și eu pe lângă ce s-a spus deja? În afara de felicitări pentru omenie și distracție faina la meciuri mai pot adăuga ca PARTIKIP dacă se hotărăște Costică-Sustinatorul-lui-Allah sa meargă mai departe cu planul lui de mai sus.
@Relou, ești un tip fabulos!
Relou, Om. Vasilescu, mişto gestul de a scrie despre. Relou, Sper să-l flanchezi bine pe Vasilescu la bere.
Am intrat deja în cantonament, să nu mă prindă nepregatit.
Comentariu beton!12
@Relou, perfect. Vei fi în formă maximă.
A fost o vreme când cuvântul avea mai mare valoare decât un contract iar o strângere de mână era mai importantă decât un sigiliu! Şi nu mă refer numai la pedeapsa ce urma dacă-l încălcai ci mai mult la conştiinţa omului. La mândria omului de a se ştii că e nepătat. Era… Acum şi fraţii se fură unul pe altul!
Ceea ce a făcut Relou, gestul lui este atât de rar încât ceea ce odată era ceva obişnuit, acum trebuie omagiat.
Zi frumoasă să aveţi toţi!
Relou = Rel(y) o(n) (yo)u!
Chapeau!
Om mișto @Relou!
@MV: șef, ești un norocos! Și berea aia va fi mai gustoasă și emoțiile de pe stadion mai tari, datorită gestului lui Relou. Că de amintirea momentului, am un „feeling” că va fi una dintre cele mai mișto.
Cum zice americanu: „faith in humanity restored!”
Chapeau!
Am o întrebare. Am achiziționat 2 bilete de pe viagogo și aș vrea să știu dacă trebuie să înregistrez si persoana cu care merg, sau e de ajuns doar prezența mea la stadion cu aplicația unde sunt biletele ? Mulțumesc anticipat
Nu văd de ce trebuie s-o înregistrezi, dacă intrați împreună la meci. Ai două bilete, deci deschizi de două ori turnicheții.