Hai să vă povestesc o chestie ciudată pe care am trăit-o săptămâna asta.
Eram la alergat zilele trecute și din sens opus a trecut pe lângă mine un tip despre care inițial am crezut că este un fost coleg de muncă din tinerețea mea agitată, coleg cu care lucrasem împreună în asigurări, la Nederlanden.
Nu era el, mi-am dat seama când s-a apropiat, dar chiar pe când mă lămuream că nu e, mi-am dat seama că nu reușesc să-mi aduc aminte cum îl chema pe fostul meu coleg. Știam numele mic, că-l chema ca pe mine, Mihai, dar nu reușeam aminte nici mort să-mi aduc aminte numele lui de familie.
Vă dați seama că din momentul ăla s-a terminat cu liniștea mea. Nu știu cum funcționați voi, dar eu nu mai am liniște când mi se întâmplă să am câte un lapsus de genul ăsta. Pur și simplu nu mai reușesc să mă gândesc la altceva, până nu rezolv ce mă roade.
Cel mai des pățesc cu actori și cu piese, cu melodii. Văd câte un actor pe care nu știu de unde să-l iau, unde l-am mai văzut de curând, și tâmpesc încercând să-mi aduc aminte. Cu piesele la fel, aud o linie melodică care-mi sună cunoscut și aia a fost, o fredonez pe repeat în cap încercând să-mi dau seama ce-i cu ea. Dacă nu reușesc, pur și simplu nu mai am liniște. Dar bănuiesc că știți exact despre ce vorbesc, imposibil să nu vi se fi întâmplat și vouă.
Fix așa am pățit și cu numele de familie la omului ăluia. Oricât am încercat să mi-l amintesc, nada, zero, niente, nothing. Mai bine de o oră și jumătate, atât mai aveam din traseu, mi-am stors și ultima bucățică de creier încercând să-mi răspund la întrebarea: „cum naiba îl mai chema?”. După cum probabil vă așteptați, n-am reușit să-mi aduc aminte.
După care am ajuns acasă, m-am luat cu altele, m-am schimbat, am făcut duș, am băgat somnul de după-amiază, și-am reușit să uit că nu-mi aminteam numele omului.
Uitasem complet de incidentul cu lapsusul, dar spre seară am dat drumul la laptop să văd ce mai zice lumea pe Facebook.
Prieteni, care credeți voi c-a fost primul lucru pe care l-am văzut când am deschis Facebook-ul? Nu știți, nu? O sugestie de „oameni pe care s-ar putea să-i cunoști” și primul om pe care mi-l sugera era chiar omul al cărui nume de familie nu reușisem să mi-l amintesc nici mort. Acum nu mai era nevoie să mi-l amintesc, că-l aveam în fața ochilor.
M-am bucurat că mi-am rezolvat pata albă de pe creier, dar în același timp mi s-a părut și extrem de ciudat. Nu știu dacă știți cum funcționează Facebook, dar vă zic eu că algoritmii platformei nu-ți recomandă oameni pe care „s-ar putea să-i cunoști” decât dacă ai ceva în comun cu respectivii.
Or eu nu aveam absolut nimic în comun cu omul ăla, absolut nimic. Niciun prieten comun, niciun interes similar, niciun fost loc de muncă (n-am menționat la „despre” c-am lucrat la Nederlanden), nimic, nimic, NIMIC. Și cu toate astea, Facebook a ținut să mi-l aducă în fața ochilor exact în ziua în care încercasem din răsputeri să-mi aduc aminte numele lui de familie.
Ho, nu vă dați coate că nu sunt nebun, n-am luat-o razna, înțeleg foarte bine că e o coincidență și că nu citește Facebook gândurile, dar dacă nici asta nu e o coincidență extrem de ciudată, nu știu care mai e. Plus c-a fost pe sistemul punct ochit punct lovit, mi l-a recomandat în ziua aia și-atât, de-atunci nu mi l-a mai băgat sub ochi.
Și acum, fraților, dați drumul la treabă, sunt convins c-aveți și voi zeci de coincidențe din astea, chiar dacă nu-s legate musai de Facebook sau de internet.
Ce? Să nu-mi spuneți că nu v-ați întâlnit în viața voastră cu cineva pe care nu-l mai văzuserăți de mulți ani, dar la care vă gândiserăți fix cu câteva minute înainte să dați nas în nas pe stradă.
ce să zic, ăsta poate fi un caz clasic de telepatie cu AI, cu algoritmii? 😁😃
eu nu cred în coincidențe, nimic nu-i întâmplător.
Comentariu beton!93
păi dacă ar fi așa n-ar trebui să-mi mai iau zucc niciodată. 😀
Sau ala te-a cautat pe fb care a „gandit” sa ti+l arate si tie poate, poate.
se vede treaba că ție ți-au băgat cip d’ăla bunu, nu pîrnăi de europa de est… cum zice Teo
Comentariu beton!163
Am râs cu voce.
:)))))))))))))))))))))))))))
Da’ și Tzuck are grijă de noi
Mie mi se întâmplă să fiu sunat la telefon de persoane la care mă gândesc „oare ce-o mai face X? „
Comentariu beton!36
Iată!!!
@OldJohn, ai văzut The Secret? sau ai citit cartea?
nu-i poveste, puterea gândului e fabuloasă! iar legea atracției funcționează și-n cazul gândurilor, suntem magneți pt lucruri, persoane, situații.. 🙂
Comentariu beton!78
Tu de fapt ai scris asta ca să ne anunți că te-ai reapucat de alergat. Să fie cu noroc, poate scapă blogosfera românească de glumele legate de burți.
Comentariu beton!77
Stai ca nu e doar alergat 😉 a tinut sa ne spuna si ca mai avea o ora si jumatate din traseu, adica alearga vreo 2 ore.
Profi, domne
Comentariu beton!44
@Peredhil, păi eu mă reapuc de alergat în fiecare zi a vieții mele. Fiecare ieșire la mișcare este o permanentă luptă cu creierul meu care găsește milioane de motive să NU mă duc. 🤷♂️
@Oana S, din două ore, alerg doar una. Restul e plimbare. Deocamdată.
Eu am una foarte ciudată, neelucidată nici după 38 de ani.
Da, 38, că aveam 6 ani. Eram la mare cu ai mei, la Neptun. Ne-am dus la cină în prima seară la un restaurant ales la întâmplare, ne-am așezat la masă.
Mă uitam în jur și dintr-o dată, n-o să știu în viața mea de unde, în minte mi s-a ițit un nume: Enescu.
N-am dat atenție.
Peste vreo zece minute a venit ospătarul și ne-a luat comanda.
Iar n-o să știu niciodată de unde și până unde, mi-a venit să-l întreb: “cum vă cheamă pe dumneavoastră?”
El nu m-a auzit că abia piscuisem și în restaurant era ceva zgomot tipic de ăla de oameni mulți adunați la un loc. În schimb m-a auzit tata și s-a uitat spre ecusonul chelnerului.
– Domnul Enescu, mi-a spus.
Repet. Era prima seară, și pe acel necunoscut îl vedeam cu siguranță pentru prima dată în viața mea.
Comentariu beton!60
Poate îl strigase cineva prin restaurant? „Enescule, vezi că la masa șase mai vir niște pâine”. 😀
@Greta: zi-mi si mie 6 numere, intre 1 si 49. Te rog, mercic 😁
Comentariu beton!90
Gretaaaaa, hai cu numerele alea, n-am glumit 😁
@Mihai, ce-i drept nu m-am gândit la asta și nu este exclus, dar tot ciudat mi se pare când mă gândesc în urmă…
@Papi, ce crezi că fac de-atunci încoace? Mă străduiesc intens, dar tot trebuie să muncesc pe salariu 😀
Inconștientul colectiv veghează!
Era sotul meu-A- in Decathlon cautand niste tricouri. Aveam pe atunci o gasca cu care mergeam in drumetii la munte si ne hotarasem sa ne facem niste tricouri personalizate. In coltul celalalt al Decathlonului, era un alt prieten -M-care cauta acelasi lucru. Nu stia unul de altul. In momentul in care M s-a gandit ca ar fi bine sa-l sune pe A sa ii spuna ce tricouri a gasit, ghici cine iesea de dupa raftul din spate? Exact A. De multe ori am zis ca telepatia functioneaza
Comentariu beton!35
Mda, patesc si eu d’astea. Ma uit pe telefonul meu la ceva sau vorbesc de acel lucru. Apar pe telefonul nevestii sugestiile. Conturi diferite, totul diferit.
Nu prea mai imi bat capul.
Comentariu beton!12
Aici e simplu, WiFi comun 😀
Dacă vorbesc cu cineva și am radioul sau TV-ul pornit, mi se întâmplă de multe ori ca eu și cu omul de la Radio/TV sa spunem același cuvânt în același timp. Contexte diferite, dar tot fac ochii mari🫣
Comentariu beton!22
Asta pățesc și eu des, citind ceva în timp ce televizorul e pornit.
@Nico, da si mie mi se intampla asta!!!!
Mie mi s-a întâmplat alte lucruri ciudate. Și nu doar unul. De exemplu, din discuții cu colegii la serviciu (și nu doar cu ei) despre anumite produse, să-mi apară tot pe facebook videoclipuri sau promoții cu produsele despre care am discutat dar fără să caut pe Google, ca să fim înțeleși. Nu, discuți despre ceva, iar după 2-3 ore sau 1-2 zile să-mi apară.
Comentariu beton!34
ok, dar de ce mai apar si dupa ce s-a rezolvat problema?
am cumparat produsul, serviciul, gata, tata! asta n-o stii?
sau crezi ca vreau vreo 3-4 aragazuri sau posete mov?
Comentariu beton!15
@moatza, pentru că cei care setează campaniile sunt extrem de proști, de-aia. În loc să-ți propună cross selling și să-ți trimită în fața ochilor produse care merg cu ăla cumpărat de tine, îți trimit tot produsul pe care tocmai ți l-ai luat. Atât de proști sunt.
Telefoanele au microfoane. Atât, restul e marketing targetat 🙂
Comentariu beton!33
@Papi, cre’ că cum zicea Costică, cipul e de calitate.:))
Aici ai perfecta dreptate, si noi vorbeam despre motocoase la o masa,fara sa cautam niciunul pe telefon,nici inainte nu cautasem, doar povestea unul ca tocmai ce.si cumparase.prima data cand am deschis fb la nici 30 min, pac reclama la astea. Doar cu gandul inca n.am patit.
Da. Am pățit acum câțiva ani exact același lucru, doar că nu cu un om, ci cu o mașină.
Trecea un MX-5 frumos pe lângă mine, după care am întors capul de era să rămân cu gâtul sucit.
Când am ajuns acasă și am scos telefonul, să văd ce mai e pe facebook, prima postare era o reclamă la Mazda:
„Vino și testează noul MX-5!”
Creepy, vă zic!
Apropo, vezi că de la o vârstă, efortul fizic exagerat are urmări.
O oră jumate de alergat, Mihai? 😅
Comentariu beton!38
O oră și jumătate mai rămăsese, da?
Ah, deci tu ții neapărat ca Ioana să vadă pe vizor un bătrân tras prin inel.
Am înțeles acum.
Comentariu beton!41
Aici nu e neaparat o magie. FB de obicei are acces la geolocatia ta si daca si posesorul de Mazda avea FB …foarte probabil ca sa existe reguli de business ce sa valideze intersectiile dintre doi utilizatori de FB si sa propuna diverse. Eu am vecini manelisti. Cum crezi ca arata subestiile de la FB sau Youtube?
@ovimar, m-am gândit la posibilitatea asta (vreo două cunoștințe tehnice mai am și eu).
Dar asta ar însemna ca permisiunile alea pe care (nu) le oferim aplicațiilor din sistemul de operare să fie încălcate flagrant.
Pentru că atunci când m-a „întrebat” facebook dacă îi ofer permisiunea pentru locație, am refuzat.
Pentru facebook și pentru toate aplicațiile de la meta pe care le am în telefon.
Pe langa „interese comune” sau nu stiu ce like-uri, Facebook va lua in considerare si locatia. Daca te nimeresti in acelasi loc ( sa zicem o cafenea sau un cinema ) cu un friend of a friend, chiar daca nu va cunoasteti, facebook il va pune la sugestii.
Si mai mult, chiar daca nu e friend of a friend si e un total necunoscut, dar va aflati de mai multe ori in aceeasi locatie si aproximativ in acelasi timp, facebook il va pune la sugestii fara pic de jena.
Asta nu e tot.. daca y si x n-au nici o legatura, dar doar vorbesc despre acelasi lucru ghici ce? :))
Comentariu beton!17
Eram la mine acasă când mi-a făcur sugestia, iar ultimele două ore mi le prterecusem pe străzi.
Man, crede-mă, știu foarte bine cum funcționează Facebook, din asta am trăit doar vreo 5 ani. Dacă găseam cea mai mică explicație logică pentru care algoritmul a făcut acea recomandare, acest text nu mai exista.
@MV, AI-ul asta are nevoie de ceva timp sa analizeze datele, sau karma iti joaca feste.😀 Poate iti spune ca cei de la asigurari au nevoie de un coleg cu experienta…
Treaba ta ce faci, numa nu te lasa de scris. 🫠
@MV, ai tu un chip care analizeaza datele cand esti „ofline” / la alergat. 😀
Poate FB incepe sa foloseasca si modele mai sofisticate. Profilare de cum arata utilizatorii si cumva tu te-ai apropiat de un profil ce semana cu fostul tau prieten. Si zbang a inceput sa iti sugereze. Inca nu imi dau seama cum a fost el primul dar poate fi o explicatie.
Eu as vrea să zic doar atât: de cele mai multe ori, dacă stau în casă cu soția și vorbim ceva, orice, apoi intrăm pe FB / Instagram, apar reclame sau sugestii pentru ceea ce am vorbit. Am vorbit de scutece? A apărut reclama pentru scutece. Am vorbit de cum se mânca odinioară? A apărut reclama de un ceaun făcut în fundul Ardealului etc.
Ai vorbit de Nederlanden? Și de respectivul Mihai chiar și singur? Big Brother te-a ascultat și ți l-a plasat.
Și am citit în trecut inclusiv la Cetin o chestie de genul care m-a făcut să mă gândesc la treaba asta. Am pățit-o de nenumărate ori.
Păi ți-ai dat răspunsul singur.
Acuma sa funcționeze și invers… ca eu vreau sa ma uit la șosete pe net și chiar mi as dori o reclama pe Facebook la șosete. Cum deschid eu cu mine o discuție prin casa? 🤣
@Mojo: bă, nu mai am nici o șosetă, unde or fi… and let the magic happen.
Patit. Si cu algoritmii lui FB. Si vorbit de lup si lupul la usa (coleg, ruda, prieten). Sau sa ma gandesc la Cutărescu si el/ea sa ma sune. Dar cel mai tare a fost (si nu o data) cand am simtit sa ma duc la biserica si sa aprind o lumanare – la morti – pentru rude pe care eu le stiam vii in acel moment. Si da, in aceeasi zi sa fiu sunata ca ruda cutare a murit. Freaky, creepy.
Comentariu beton!23
Corect! Facebook nu citește gânduri. Deocamdată!
ce colegi de liceu. Eu uneori nu imi amintesc ce am mancat aseara sau daca mi-am baut cafeaua de dimineata. Liceul este un eveniment mult prea indepartat. Cu varsta se intampla tot mai des. Si oricum chiar in zilele bune imi amintesc maim jumatate clasa de la liceu. 🙂
Eu, in masina, radio pornit pe o frecventa oarecare, schimb des, nu vreau stiri sau pub. In 50% din cazuri stiu muzica care va fi data la radio inainte de a o auzi. M-am intrebat daca nu cumva sint niste frecvente la care nu reactioneaza urechea ci doar creierul.
NU poți asta și cu numerele la loto? Sau cu rezultatele meciurilor? Că fac un drum în Franța și mă întorc acasă bogat.
@MV, eu am avut-o pe asta cu numerele de la loto de mai multe ori. Insa de fiecare data cand am vrut sa le joc, n-a mai mers fengshuiu🤷♀️. Asa ca am renuntat.
Din păcate, mie mi se întâmplă de multe ori sa presimt lucruri nasoale. Aveam obiceiul sa sun seara sa vorbesc cu părinții mei, dar nu demult am simțit că trebuie neapărat sa sun dimineața, în video… Am prins ultimele 5 minute de viață ale tatălui meu.
Comentariu beton!28
@MV, nu cred ca pot cu ceva care nu ma intereseaza. Muzica o am in vene 😁
Citisem undeva ca la radio muzica se dă tot după un algoritm (menit să te țină cât mai mult pe canal), iar dacă ai ascultat mult timp radio, probabil mintea ta s-a prins care-i algoritmul. 🙂
Da, pățit să mă gândesc la o persoană și să primesc telefon/mesaj de la respectiva persoană în câteva secunde, să simt că trebuie să sun neapărat pe cineva și persoana să fie într-o situație limită, să am nevoie urgent de ceva și să primesc rapid acel ceva (nu vilă cu piscină 😂)
Asta cu reclame la diverse am înțeles-o pentru că sfântul google își face treaba sau banca 😂 care îmi dă și probleme să verifice dacă eu am făcut cumpărăturile și mă întreabă dacă știu care este suma cea mai apropiată de cât știu că am cheltuit la un magazin sau altul sau dacă eu am achiziționat chestii de la un magazin nou 😬
La începutul lui februarie, omu´ meu a împlinit niște ani.
Primește, cadou, de la o nepoata, un set de cosmeticale masculine de la RITUALS.
Ne uitam, vorbim nițel despre ele, probează el spuma de ras, d-astea.
Deschid laptopul si arunc o privire pe Facebook. La ce era prima reclama din feed?
Exact: la RITUALS.
Am citit comentariile de mai sus, am căutat prin memoria mea potriveli d’astea, nu am găst nica! Nu prea cred că se pune aia, că mă gândesc la ce mai face fii-mea şi in secunda doi, sună telefonul!
Despre întâmplarea ta Mihai, citez doar din înţelepciunea populară: lucru’ naibii în casa popii!!
Cred în de-astea ,și încă bine,nu ne citește Facebook gândurile dar nici mult nu mai are,mai ales dacă ne dăm mai multe date din viață,Nr de telefon,folosim locația… așa mi s-a întâmplat mie.Zilele trecute am văzut tot așa o persoană necunoscută,îmi atrăsese atenția la ‘poate ii cunoști ‘ și căutam să văd dacă Irinel e nume de fată sau băiat 😆e o femeie respectiva persoană,dar când am și văzut-o real , parcă am avut un sentiment că sunt on-line și nu pe stradă.
Așa am pățit și eu: avem nevoie de bani și, în aceeași seară, mi-au băgat banii! Era și sfârșit de lună…
Cumva…AI-ul e subestimat?! Și aici chiar mă refer la transmiterea informației prin sistem telepatic. Cred totuși că ÎNCĂ nu suntem acolo…ar fi nasol să dispară conceptul de LIBERTATE.
Eu tot mi-o închipui pe o colegă goală, poate îmi apar poze cu ea pe undeva. Fac doar un exercițiu de imaginație…
Comentariu beton!18
Eu citeam undeva ca vor sa ne bage pauza de reclame în vis 🤣. Asa ca… cine știe cât e de avansata tehnologia asta…
No, mă! Eu am crezut că sunt singurul care pățesc din astea…. 😊 La un moment dat îmi lasă-m telefon acasă intenționat….. Și așa tot o pățeam….. Al naibi tehnologie cum le știe ea pe toate…..
Un exemplu care mi s-a parut mai ciudat decat clasicele ma gandesc la cineva si fix atunci suna, a fost cand ma uitam de curiozitate pe facebook dupa profilul unui coleg ce demisionase de ceva ani.Curioasa unde o mai fi, ce lucreaza, daca e bine, nu mai vorbisem de cand plecase.Eram numai cu fiimea acasa, ea 4 ani si se juca, nu am spus cu voce tare numele omului.In timp ce ma uitam eu pe profilul lui, el avand si un nume deloc comun, Augustin, o aud pe asta mica cantand: Augustine, Augustin…lalala…Augustin.
Nu mai avem prieteni cu acest nume, nu l-a auzit niciodata de la noi sau intre prieteni.
Maxim de ciudat.Evident am luat copilul la interogari…cica asa i-a venit ei sa cante.
Comentariu beton!13
Io pe sistemul ăsta mă găndesc foarte des la Angelina Jolie, da’ nimic…
@Mihai Vasilescu se pare ca sistemul ăla e evaluat şi etatea ta şi a considerat că nu faci față la aşa provocare🤣
avusesem auditu’ la birou, ne cam contrasem pe niste spete, ma rog, pana la urma iesise bine.
si imediat, a doua zi, am plecat intr-o vacanta planuita cu ceva vreme inainte.
cu cine ma intalnesc pe Rambla? cu seful auditorilor. nu vorbisem despre vacante, nimic.
buey, ce naiba, nici aici nu scap de voi?
ce dreq sa facem? am facut o poza impreuna si-am zis ca ne-ntalnim sa bem o bere, da, da…
Comentariu beton!14
Eu m-am chinuit câteva zile și nopți la rând să îmi amintesc ce formație cântă „In the army now”. I-am dat tema de gândit și fratelui meu😂😂😂 Până la urmă m-a salvat radioul. Status Quo!…. Ca sa înțelegi mă trezeam noaptea cu întrebarea în cap și cu lapsusul cât casa.
Am pățit de nu știu câte ori sa ma gândesc la cineva și în următoarele 5-10 minute să mă sune sau să îmi scrie. Și cu Facebook am pățit-o….. Vorbeam cu colega despre ceva și
ne apărea informația sau reclama pe telefon.
Ultima sarcina. Stiam ca va fi cezariana la cald, bebe in poziție transversala etc. Vine ziua Z. Merg cu sotul la spital (spital din alta tara, ca in filme), urma sa asiste si el la nastere. Intai se mai face o eco, ma mai conecteaza la diverse, totul ok.
Vine si doctorul meu. Imi facusera deja anestezia. Era pregatit sa inceapa,
Incep si eu sa ma agit brusc si ii zic sotului sa il opreasca pe doctor si sa ii spuna ca ceva nu e in ordine, se va intampla ceva. Il aud pe sot cum vorbeste cu dr. Dr – cu care mai nascusem si il stiam de ani de zile – ma intreaba: Nu ai incredere in mine ? Eu: Ba da (si chiar aveam). Dar stiu ca ceva rau se va intampla. Dr: Vrei un alt dr sa faca cezariana ? Eu: Nuuu ! Am incredere, doar va spun ca se va intampla ceva. Incepe cezariana. Se naste minunea mea.
Brusc incepe dr sa se agite… Long story short, am avut hemoragie masiva si cezariana s-a încheiat cu histerectomie. Vorbind cu ginecologul cateva luni mai tarziu, mi-a marturisit ca s-a dus si la psiholog dupa faza asta.
Comentariu beton!42
Eu pățesc din astea frecvent, nici nu mă mai mir. Ultima acum două săptămâni. Nu știu ce făceam prin casă și îmi aduc aminte de o fostă colegă pe care nu am am mai văzut-o de vreo câțiva ani. Oare ce o mai face Elena? Cu cine mă întâlnesc a doua zi întâmplător pe stradă? Cu Elena. Ne punem rapid la curent în 5 minute cu mersul vieții în ultimii 7 ani, ne luam la revedere. Peste vreo 2 ore vorbeam la cafea cu altă colegă diverse și din senin, fără să fi spus eu nimic, imi spune: Auzi, tu mai știi ceva de Elena? Mă gândeam ieri la ea.
Aș da vina și eu pe Zuck, dar aici chiar nu a fost implicat:).
Comentariu beton!19
Nu este deloc întâmplător, zic eu. Ori ai vorbit despre prenumele lui cu cineva, ori se știe ca microfonul telefonului tău, chiar și atunci când îl ai în buzunar tot înregistrează cuvinte cheie și apoi pe baza algoritmilor ți l-a arătat.
Sau varianta nr doi în care el chiar s-a gândit la tine, apoi te-a cautat pe Facebook fără sa iti dea add, și de asta ți-a și apărut la sugestii. Sa nu crezi ca e deloc întâmplător ce face Facebook-ul cu sugestiile, pentru ca nu este.
De ce s-ar gândi la mine un om cu care am interacționat ultima oară acum 23 de ani?
Poate alerga pe strada si a vazut pe unul care semana cu tine…
Comentariu beton!15
Mi s-a intamplat sa mi se para ca vad pe cineva pe care nu-l mai vazusem de mult timp, cum ai patit tu, sa constat ca nu e acea persoana, dar peste cateva ore, in aceeasi zi, sa ma intalnesc exact cu acea persoana pana la urma :))
Am pățit când mă gândeam să caut o chestie anume să cumpăr, dar fiind la muncă am zis că mă voi uita acasă, între timp uitasem și apoi scroland Facebook îmi apare exact reclama cu produsul pe care mi-l doream.
La fel si eu. Doar m-am gandit la anumite lucruri, fara sa verbalizez sau sa caut pe undeva si poc, reclame pe net sau la tv. Brrr!
M-am gândit la o verișoară pe care nu o mai văzusem din anii 90. Între timp ea s-a căsătorit și s-a stabilit la Munchen. Am vrut s-o caut pe Facebook, dar nu știam numele de după căsătorie, îmi aminteam doar prenumele soțului. Mi-a fost lene să caut aiurea după prenume care erau destul de comune. In acea seară a apărut o cerere de prietenie pe Facebook „Mai știi cine sunt?”.
Comentariu beton!14
Eu mă gândeam astă vară la un cont de economii la banca unde am salariu, cum fac să mi-l deschid singură din aplicație. Nu am căutat nimic pe net, doar m-am gândit, , în jumate de oră cam așa, în aplicație mi-au apărut pașii pe care să îi urmez să îmi deschid cont de economii. Am rămas 😱😱😱
Zici ca nu aveți nimic în comun, dar vezi ca Facebook știe locația și, dacă v ati intersectat pe undeva… Poate stați mult în aceeași zonă și nu știți…
Mi s-a întâmplat, dar altfel. M-am trezit în gând cu o piesă anume. Am plecat la job, am prestat, am plecat spre casă. În drum m-am oprit la o librărie. Am luat o carte, am deschis-o, iar fix la acea pagină erau câteva versuri din piesa cu care mă trezisem dimineață în minte.
Coincidenta: azi dimineața, cafea, TV…prima știre, Neuralink, firma lui Elon Musk a realizat cu succes implantarea unui cip cerebral la un pacient uman, tetraplegic, care in acest moment poate interacționa mental cu un calculator.
Doi…articolul lui Mihai. Apropo, dom’ șef, n-ai avut nopțile trecute vreun coșmar cu prezente in dormitor care te iau pe sus, te duc intr-un laborator si din astea? 🤣
Corolar la prima știre – sunt curios cum vor integra in narativ cei cu conspirațiile si oculta chestia cu cipul, Musk era bine văzut in mediile respective.
Algoritmii de FB…sunt chiar aiurea, credeti-ma. Mi-a luat o grămadă de timp sa-i conving ca nu am nimic in comun cu diverse domnișoare care îmi trimiteau invitații in grupul lor, unde, pentru o suma modica, as fi avut acces la diverse fotografii si video-uri. 🙃
PS. Se plimba un tip pe strada, trece pe lângă un vânzător de lozuri.
Vocea interioara: Trage un loz!
Tipul nimic, merge mai departe, ajunge la alt vânzător.
Vocea interioara: Trage un loz!!!
Ala nimic, se plimba in continuare, al treilea vânzător.
Vocea interioara: TRAGE UN LOZ!!!!
Nemairezistand, se duce sa tragă un loz, întinde mana sa ia unul…
Vocea interioara: Nu pe ala!
Întinde mana spre altul…
Vocea: Nici pe ala!!!
Da sa ia al treilea loz..
Vocea interioara: ASTA-I!!!
Desface lozul cu mana tremurânda…necâștigător.
Vocea interioara: Nah, fwtwi…
Comentariu beton!32
Deci, ce avem acum? Găsitul persoanelor cu ajutorul Facebook. Ne mai trebuie găsirea ciorapului lipsă.🤣🤣🤣
Eu nu imi amintesc numele colegei mele de banca de la liceu … e ciudat ca imi aduc aminte de majoritatea colegilor dar numele ei ,ioc.. Si stau si ma gandesc, ma perpelesc, imi storc creerii dar nimic. Am cautat si pe face printre amicii amicilor dar nimic… Imi amintesc fata ei, chiar si unele discutii dar numele, nimic.. In acest caz as vrea ca facebook sa imi sugereze numele poate asa ma salveaza de la perioade scurte de frustrare…
0
Eu zilele trecute am văzut un film inspirat din fapte reale, la intro era trecută data la care s-a întâmplat evenimentul, iar atunci am realizat că era aceeași dată însă la 10 ani distanță!
Ceva foarte bizar se intimpla, totusi. Mi s-a stricat masina de cafea, in weekend. Am tot discutat in casa, s-o duc la reparat, s-o desfac eu sa vad ce are, sa comand piesa, s-o caut pe internet, alea-alea, totusi fara sa caut nimic online.
Ghici ce reclame vad pe fb de doua zile.
Absolut! Cine ştie mai multă fizică cuantică ar putea să ne zică mai multe, chestia e că, din câte am înțeles eu, totul e legat prin fire invizibile şi ce credem noi că e trecut, prezent şi viitor e de fapt un fel de ciulama cuantică, pardon. Acu’… de-aici şi până la legarea unui eveniment fizic (apariția profilului lui) de simplul tău gând (care o fi generat cine ştie ce vibrații sau unde, vorba lui Tesla), mai e cale bătută. Mă duc să-mi mai pun o cafea. Să ştiți că mi-am luat medicamentele şi n-am coifuleț de aluminiu… hai să trăim!
Comentariu beton!13
@MV: B0$$, am o veste nașpa pentru tine. DARPA, sub umbrela Facebook, face teste pentru 7G pe cipurile băgate cu vaccinu’ și pe tine te-or inclus la beta-testers fără să-ți spună, ca nu cumva să le ceri bani. Io ți-am zis, tu vezi cum faci.
Io zic să-l suni pe Bill să-ți vireze banii, c-altfel rămâi pe dinafară. 🤷♂️
Comentariu beton!12
Nu e nimic extraordinar. Metadata-ul tău probabil conține o intrare pe undeva cu friends of friends și contacte de prioritate mică din trecut, la fel și pentru fostul tău coleg. În momentul în care algoritmul a fost anunțat de localizare că ni la ăștia, sunt unul lângă altul, restul a mers pe linie.
Ne pune pe gânduri! Și eu am avut parte de astfel de coincidențe!
Intr-o seara vorbeam mai multi, cupluri, despre frecventa cu care ar trebui sa faci sęx, ca sa ai o relatie fericita. A2-a zi pe fb, articol de la stirile protv cu sęxologul „neacaisa” despre lucrul asta. In conditiile in care in timpul discutiilor si hăhăielilor şanteriste, nimeni nu a cautat acest lucru pe telefoane.
Te-au cipat ăștia, Bilgheiț, nebunii. In altă ordine de idei, când e vorba de actori, acum avem Google la scară largă. Eu unul, mă apuc de căutat în timpul filmului, in caz de nu-mi amintesc vreun actor. Înainte eram obligat să urmăresc genericul în caz de lapsus, iar când au început să nu mai dea tot genericul aveam probleme ca Monk. Mă rog, nu chiar ca ăla, dar îmi „stătea pe creier”, câteva zile. Tot o tulpină de OCD cred că e. Ciudat, dar aici n-am avut curiozitatea sau mai bine zis nevoia de a căuta un nume pentru asta. Știu că e ceva la căpuț și ajunge.
Patit! De atunci ma amuz de fiecare data cand o patesc. Mi-a povestit cineva, intr-o zi (fara sa vreau, jur) despre ce furuncul ii iesise lui intr-un loc intunecat (cu detalii). Nu am vrut niciodata sa stiu astfel de detalii, dar… Care era prima reclama pe Fb? Cu poze explicite? Ei, da! Pofta mare! La fel patesc si daca il intreb pe fecior daca vrea sa manance bors de fasole, primesc reteta la prima deschidere…Am inteles partea cu microfonul, restul…. ciudatel.
Nimic a- sau para- normal; e pura statistica.
Imaginati-va ca intr-o perioada data – de exemplu, de-a lungul unui intreg an:
– vi se intampla de 1000 de ori sa va ganditi la X si in secunda urmatoare va „apare” Y (va ganditi la persoana A si suna persoana B; vedeti pe strada o masina modelul X care va place, si cateva minute mai tarziu telefonul va arata o reclama la modelul Y) – nimic anormal cu situatiile astea, nu e nici o surpriza si ca urmare situatiile astea nici macar nu raman intiparite in memorie
– dar de-a lungul aceleiasi perioade, *o singura data* vi se intampla sa va ganditi la X si imediat dupa va „apare” chiar X: pare miraculos, nu? Imediat se intipareste in memorie si devine poveste de zis ani de zile la bere.
Insa dpdv statistic „miracolul” a fost doar un eveniment cu probabilitate de 1 la mie. Privit asa, nu prea mai pare a fi mare aliniere de planete…
Ca sa nu mai zic ca de fapt in realitate raportul e mult mai mic, gen zeci/sute de mii la unu.
Lămurire pentru cei care tot menționează faptul că discută lângă telefon diverse lucruri pentru care primesc ulterior reclame, dar fără să le caute pe google sau altundeva.
Băieți (și fete), treaba e simplă:
Meta (facebook, adică) folosește tehnologie mai avansată decât analiza cookie-urilor din telefon.
Ați oferit permisiunea ca una dintre aplicațiile meta să folosească microfonul telefonului? Mai mult ca sigur că da, pentru video-uri pe story, pentru transmisii live pe fb sau ig, ori (cine s-ar fi gândit?) pentru apeluri pe messenger și WhatsApp.
Doar nu credeți voi că Meta se limitează să folosească microfonul strict pentru activitățile astea.
Dacă da, poate ar trebui totuși să citiți termenii și condițiile alea pe care le-ați acceptat ca primarul când v-ați făcut conturile. 😉
Articolul lui Mihai era despre coincidențe.
Reclamele targetate NU sunt coincidențe.
Comentariu beton!13
Sau poate el ti-a aparut de mai multe ori, dar doar atunci l-ai vazut. Ca sa zic asa.
La coincidente… oricum nu ma bag. Am baut un uichend intreg cu actualul prieten al fostei mele prietene. Fara sa stim acest mic amanunt.
Este putin mai mult decat o coincidenta. Cred ca am mai povestit pe aici dar reiau. Fost undeva si am primit un ceai ffffff bun. Peste cateva luni incerc sa-mi aduc aminte ce fel de ceai era pentru ca doream sa-l prepar acasa. Blackout total. Nicio urma de memorie. Seara dau drumul la un serial si printre primele cadre:
-would you like some oolong tea?
Exact asta era ceaiul pe care-l cautam. Mindblown.
Alta data doream sa ascult o melodie din tineretea mea. Aveam in cap linia melodica. Aveam in cap videoclipul. Si atat. Frustrat la maxim imi vad de treaba. Ma urc in masina dau drumul la radio era exact piesa. Shazam rapid: Chicane – Love on the run.
Pai sa nu o iei razna? Am mai patit vreo cateva chestii asemanatoare si am zis gata. Hai s vedem despre ce e vorba. Si am intrat intr-un loop pe reddit despre synchronicity. Este putin mai mult decat o coincidenta. Practic daca deschideai facebook-ul in orice alta zi nu era nicio problema. Facebook iti recomanda acea persoana dar era ceva normal neavand evenimentul de mai devreme in care te-ai gandit la acea persoana. Cateodata in jurul nostru aceste lucruri chiar se intampla dar sunt perfect normale. In alta ordine de idei sunt putin inclinat sa cred ca algoritmii retelelor de socializare si telefoanele au ajuns atat de avansate incat citesc ganduri. Si nu, nu sunt nebun. Dar am primit reclame la produse la care doar m-am gandit. Nu am vorbit, nu am cautat. Tiktok mi-a dat clip facut de o fosta iubita. Nu o urmaream pe nicio alta retea. M-am gandit doar “oare ce mai face Ioana?”
Asadar accept ambele variante. Cred in synchronicity(nu-mi place cuvantul din limba romana) si cred si ca algoritmii sunt foarte avansati.
Dar mai si treaba ca e posibil sa traim intr-o simulare. Si astea sunt bug-urile din simulare.
Ai ales pastila albastră, așa-i?
Ooo, daa, mi s-a-ntâmplat o dată. Căscam gura prin magazine și mi s-a părut că văd pe cineva cunoscut. Ei, nu era, căci acea persoană murise. Dar așa o senzație de bucurie am avut, în secunda în care am crezut că o văd! După care, n-au trecut trei-patru minute și pe cine am văzut de-a devăratelea? Pe o colegă de muncă. Amândouă eram în timpul programului de lucru…
Eu mai patesc sa caut ceva intr-un sertar si acolo gasesc altceva ce n-am mai folosit de ani de zile si chiar ma gandesc de ce-l mai tin. Dupa 3 zile am nevoie chiar de lucrul respectiv si imi dau seama ca daca nu as fi cautat in sertarul acela cu 3 zile in urma, acum as fi rascolit toata casa ca sa-l gasesc.
S-ar putea sa nu fie coincidenta. Aveai telefonul la tine sau vreun device smart (ceas sau mai știu eu…) in momentul când v-ati întâlnit ? Daca si el îl avea Facebook a știut ca v-ati întâlnit si ca sunteți prieteni ai unor prieteni si așa mai departe… deci in cazul acesta nu cred ca ar fi o coincidentă, părerea mea. Facebook are niște algoritmi foarte complecși prin care poate face legătura intre doua persoane doar din cauza pozele postate si etichetate de prieteni ai unor prieteni ai unor prieten comuni … lanțul de prieteni ai unor prieteni etc etc etc poate fi foarte lung. Daca nu aveați cel puțin unul dintre voi nici un device smart atunci da este o coincidentă foarte bizara. O zi faina iți doresc.
Lol exista o explicație simplă. Ai dat search nederlanden și facebookul.l-a ginit pe.ala ce lucra la nederlanden. Daca mai ai și Nr lui de tel.salvat in agenda, a fost suficient.
Another mistery solved;)
Ai Linkedin? Sau ai googleuit incercand sa iti amintesti numele colegului?
Fara nici un dubiu FB, LinkedIn, Amazon & Google cumpara date unele de la altele. (eu fac niste cursuri – desi nu mi-am actualizat de 10 ani profilul de LinkedIn iar cursurile astea nu au absolut nici o legatura cu cariera mea inainte sa iau o pauza 10 ani, am inceput sa primesc de la LinkedIn info despre joburi care solicita skillurile alea de le invat eu – bineinteles ca in proces folosesc Google Chrome si am salvate nu stiu cate bookmarks …).
Cu Amazon nu mai zic. Un search mic de dau de ceva cumparabil, orice, mi se umple FB de Amazon advertizing pe exact tipul ala de produs.
Pe minae mă miră alte coincidente: în tinerețe, eu Iasi, un prietan Timisoara. Nimic electronic ca acum (anii 70). Vin in Bucuresti in delegatie. Pe cine întalnesc în fata Teatrului National? Ati ghicit! Nici nu stiti ce bucuroși am fost amandoi. Habar nu aveam niciunul ca vom merge in delegatie la Bucuresti în aceeasi zi si că exact la aceeasi ora, minut, secunda vom fi pe Magheru in fata Teatrului National. Deci coincidente exista, multe, unele chiar placute :))
Una neplacută: fost iubit, despartire din cauza parintilor amandorura care nu ne voiau, împreună. Dupa doi-trei ani, în excursie cu părinții, aiurea prin tara. Pierdem autobuzul care trebuia să ne aducă la cazare seara, singurul din ziua aia si venea noaptea. Hai la ”ia-ma nene”. Cine apare în masina salvatoare. Fostul iubit cu ai lui! Am crezut ca mor. Nu ne-a luat, nu încăpeam, urma sa se întoarca dupa ce ii lasa pe ei, dar nu l-am mai asteptat, a venit alta masina…
Cu mulți ani în urmă voiam rolete la ferestre și m-am chinuit o grămadă să-i explic bărbatului ce vreau, pentru că io prietenă cu neamțul ăla, nu-mi aduceam aminte cuvântul „rolete”, el greu de cap. Juma’ de oră mai târziu, în timp ce spălam vasele, mă gândesc: rolete, futu-i, rolete le zice. Încă juma’ de oră mai târziu, deschid fb, despre care eu știu clar că nu știu nimic, nici despre algoritmii lu’ pește, da’ știu sigur că numa’ reclame la rolete avea în ziua aia. Ceva mai târziu am deschis și televizorul, și ăla tot pe rolete se concentra. 🤷♀️ Tot coincidențe am zis și eu…😂
Am pățit să mă gândesc la produse și să-mi apară recomandări. De persoane nici nu mai vorbesc.