Salutare tuturor și bine că ne-am regăsit! Nu știu dacă ați observat dar am cam lipsit de prin zonă. La baza absenței nu au stat motive din alea spectaculoase, pur și simplu nu am avut chef de nimic. Încă mă simpatizez sincer așa că mi-am făcut favoarea să las lenea să pună stăpânire pe mine.

➡️ Chitaristă de clasă mondială, absolventă a prestigioasei BIMM Music Institute, frumoasă și talentată, britanica Sophie Lloyd are o evoluție fulminantă în ultima perioadă. Colaborări de top ca cele cu Michael Starr, solistul celor de la Steel Panther sau cu o altă doamnă mișto a metalului, Lzzy Hale, versiuni shred a unor piese clasice ca Enter Sandman sau Sultans Of Swing, pe care le găsiți pe canalul ei de youtube. Super activă pe toate platformele, ar putea fi un model pentru mulți artiști despre cum ar trebui să folosească la potențial maxim social media.

Blonda tocmai a scos un nou videoclip, Judge And Jury alături de Tyler Connolly de la Theory of a Deadman , foarte mișto și ăsta. Că tot vorbim de Tyler și ai lui, prin martie, canadienii au scos disc nou, al optulea din carieră, Dinosaur. După o ascultare pe diagonală și pe repede înainte, despre album pot spune că este al naibii de party friendly. L-am pus deoparte pentru drumuri lungi și zile mai gri.

Nu părăsim zona până nu vă mai dau încă o veste. În timp ce aruncam cuvinte despre femeia asta superbă tocmai am văzut că i-a ieșit pe piață albumul. Am luat o mică pauză și am dat o ascultare că tot aveam ceva de prestat. Sophie lansase deja vreo trei sau patru singleuri așa cam știam la ce să mă aștept.

Ei bine, nu m-am așteptat ca albumul să fie atât de solid. Am o slăbiciune evidentă pentru chitarista blondă și nu aș fi vrut ca primul ei material care încorporeze în întregime viziunea personală, să fie unul de duzină.

Imposter Syndrome poate fi bifat ca unul bun, solid, nu trebuie, însă, să vă așteptați că o să aveți de ascultat vreun disc al anului. Eu mă așteptam ca discul să fie unul ușor disipat, ei bine, mă bucur că nu este așa, este muzical corect.

➡️ Din 1994 până astăzi, germanii de la Xandria au schimbat vocalistele mai ceva ca politicienii români, partidele. Surprinzător, toate schimbările astea le-au ieșit corect, de obicei nu prea se întâmplă așa. Your Stories I’ll Remember este un metal simfonic construit pe o experiență de ani.

➡️ Pentru fanii nostalgici ai anilor ‘90, Diamante Azzura Bovelli vine cu toate instrumentele necesare pentru o tură pe aleile amintirilor. Pentru o tipă născută în 1996 care are la fel de multe în comun cu perioada aia ca guvernul României cu cetățenii pe care se presupune că ar trebui să îi păstorească, 1987 I-a ieșit extrem de bine. Mi-am adus aminte că mi-au mai plăcut ceva melodii scoase de fata asta, aș minți dacă nu aș recunoaște că pe cântecul ăsta nu am bâțâit timid dintr-unul dintre cele două picioare. BogDan ar fi mândru de reacția mea.

➡️ Băieții ăștia de la Alternosfera nu numai că au o progresie vizibilă de la album la album dar au crescut frumos și pe partea de producție. Se anunță un album extrem de interesant.

➡️ Florence Black îmi spun la fel de multe ca și vouă, am dat ei între niște refreshuri febrile pe youtube. După un minut și ceva de ascultat m-a prins melodia galezilor.

➡️ Tot răsfoind tik toku în căutarea conținutului deosebit de cult, am dat de gașcă de italieni care nu cântă ca niște, spuneți voi de aici. Ceva industrial, alternativ destul de digest și distractiv ca să îmi atragă atenția. Your Ghost apărut acum o lună este ultimul single al trupei din cizmă, #nulucrezlagsp. Destul de făinuț și ăsta.

➡️ În spatele proiectului SHYLMAGOGHNAR stă astăzi un singur om, Kevin Bertrand, un muzician din Țările de Jos. Melodia asta este omagiu adus mamei lui, decedate de curând. Mult suflet, mult, în cântecul ăsta. Olandezul și-a lansat de curând cel de al treilea album, Convergence, pe care nu concep să nu îl ascultați. A fost prefațat de melodia de mai înainte dar și de Follow The River.

➡️ Mephorash vin din din Uppsala, Mecca vechilor vikingi, și dau lumii un black din stratosferă. Adică unul al naibii de bun. Suedezii au scos și album anul ăsta, unul absolut fenomenal. Probabil unul dintre cele mai bune discuri de gen de anul ăsta. Krystl-Ah este o bornă a blackului din anul domnului 2023, una care trebuie neapărat bifată. Ca să aveți ceva continuitate ar trebui să ascultați mai întâi pe cel din 2019, Shem Ha Mephorash și ăsta, la rândul lui, un produs solid. Ce au scos anul ăsta ar trebui pus în dreptul expresiei, întotdeauna se poate mai bine.

➡️ Judas și Halford sunt unul dintre multele motive de pe lumea asta să te ridici și să dai onorul. Trial By Fire este dovada că zeii pot îmbătrâni frumos.

➡️ Pe gagicile de la COBRA SPELL le-am mai avut pe aici. Un proiect internațional de hard rock care crește frumos.

➡️ Party serios pe DragonForce și Elize Ryd, Amaranthe, ceva ușor de sărbători. Probabil ei nu au auzit de lebăr, caltaboși, ceafă, legume din astea.

➡️ Suprinzătoare colaborarea dintre P.O.D și hai să vedem dacă vă prindeți repede, dovada că stilurile, genurile sunt doar o chestie de etalare a culturii muzicale.

➡️ Din categoria #edelteamâncatînkor, aveți aici un ceva playlist, LISTA LUI EDELWEISS – COLȚU CU METALE- LXXXIV.

Atât pentru astăzi, aveți grijă de voi ca să îi puteți ajuta pe toți ai voștri. Trebuia să spun de canal, email, sărim de data asta, peste.

sursa foto: freepik.com