Două filme românești (spre trei)

Duminica trecută am profitat că s-a oprit un pic iarna aia care tocmai începuse și-am făcut un semi-maraton cinematografic. Mi-am propus să văd trei filme românești, dar, din motive independente de voința mea, am văzut doar două.

Să le luăm pe rând zic.

👉 MMXX – regie Cristi Puiu

Existența acestui film nu a ajuns în niciun fel la mine. L-am descoperit absolut întâmplător căutând pe cinemagia un film care să mă tenteze. Nici nu știu cum de-am observat că e românesc, că titlul nu m-a atras în niciun fel să citesc sinopsisul. Cred că am dat click pe el fix după cum ziceam mai sus: întâmplător.

Dacă a fost promovat în vreun fel sau altul, îi felicit pe cei care au „știut” cum sa facă promovarea astfel încât să nu ajungă la un reprezentant al publicului lor țintă. Ăla fiind eu, un cetățean fan declarat al filmelor românești.

Poate așa se explică și „afluența” de public din sală. Am fost cinci persoane, eu și două cupluri, dar trăiesc cu impresia că unul dintre cupluri, cel care a venit după ce începuse filmul, a nimerit sala greșit și le-a fost târșă să mai iasă.

Să nu uit să transmit felicitările mele și celui care a ales titlul filmului. Până și eu, care mi-am mai prins degetele în câte o carte și înțeleg că titlul nu este „memeicsics”, a trebuit să caut pe net „traducerea” din cifre romane în cifre arabe ca să înțeleg că titlul filmului este „2020”. Da, sunt incult, o să trăiesc cu povara asta.

Băi, nu știu, chiar trebuie să fii pe altă lume ca să dai titlul ăsta. În condițiile în care oamenii merg atât de greu la filme românești, să dai acest titlu, parcă special ales să nu intre nici dracu’ în sală, mie nu-mi spune decât că va mai dura ceva până ce cinematografia română își va scoate capul din cur.

Că va mai dura ceva până ce producătorii și regizorii vor înțelege că scopul principal al unui film este să atragă spectatorii în săli. Până atunci, vom merge la filmele românești doar eu și câțiva amețiți.

Între timp vor face săli pline și recorduri de încasări filmele alea considerate subcultură. Să vedeți ce cifre va avea „Miami Bici 2”, un film de care va râde și cu curu’ orice regizor sau producător care face filme de artă. Artă care n-ar exista fără banii de la CNC. E ușor să faci artă când știi că banii vin chiar dacă filmul tău face zero încasări.

Dovada că nu vorbesc prostii? „MMXX” a fost lansat pe 6 noiembrie. În primul weekend de după lansare a adus în sălile de cinema 1.897 de spectatori plătitori și încasări de 3.182 usd. Vorbim despre toată țara, da? Iar primul weekend este cel mai important pentru un film, ăla e barometrul pentru ce încasări va face.

Să vă mai spun că și după al doilea weekend, adică ăsta care tocmai a trecut, cifrele sunt tot cele de după primul? Și cum naiba să fie altele, cu cinci oameni în sală?

Încă o dată, felicitările mele producătorilor și celor care au promovat filmul, au reușit literalmente să facă căcatul praf. Cifrele sunt publice, le poate vedea oricine pe cinemagia.ro.

Altfel, dincolo de aceste frustrări personale, mie mi-a plăcut mult de tot filmul. Îmi place Cristi Puiu, iar acest film este foarte Puiu. Daaar, pentru că trebuia să existe și un „dar”, există mari șanse să-mi fi plăcut doar pentru că sunt dus cu capul.

În sensul în care n-am nici cea mai mică problemă să mă uit la aproape trei ore de film românesc (160 de minute, mai precis) în care nu se întâmplă nimic. Cu o singură condiție: să fie actorii suficient de buni încât să mă facă să-i cred. Și-au fost, prieteni, m-am uitat liniștit la aproape trei ore de film în care nu se întâmplă nimic. Ba chiar mi-a părut rău când s-a terminat, aș mai fi dus încă pe atât.

Filmul este compus din patru povești diferite, fără legătură una cu cealaltă. Toate patru sunt mișto, dar prima, prieteni, prima este atât de bună că mi-aș fi dorit să nu se termine niciodată. Sau măcar să țină cât toate cele 160 de minute.

Nu știu să vă explic de ce mă pot uita (și chiar îmi plac) la filmele de genul ăsta. Dacă ați văzut Sieranevada înțelegeți exact ce vreau să spun. Dacă nu, nu.

Apropo, dacă v-a plăcut Sieranevada, zic să vă duceți să vedeți MMXX săptămâna asta, că nu cred că-l mai prinde weekend-ul viitor în cinematografe.

👉 Libertate – regie Tudor Giurgiu

Dacă ar fi sa definesc printr-un singur cuvânt filmul lui Giurgiu, cam ăsta ar fi: im-pe-ca-bil. Subiect, scenariu, atmosferă, actori, totul este impecabil. Plus un Iulian Postelnicu absolut senzațional. O să mai spun o dată că-l consider cel mai bun actor român la ora actuală.

Revenind la film, n-aveți idee ce mult mi-a plăcut cum au reușit să refacă atmosfera din ’89, fără greșeli flagrante și tușe groase. De unde se vede că talentul sau priceperea contează mai mult decât toți banii din lume.

Prieteni, duceți-vă să vedeți „Libertate” cât îl mai prindeți prin cinematografe, garantez eu ca n-o să vă pară rău. Mai ales dacă subiectul decembrie ’89 vă mai spune ceva. Personal, habar n-am avut că la Sibiu lucrurile au stat cum o să vedeți în filmul lui Giurgiu. Dacă știați ce s-a întâmplat la Sibiu, cu atât mai mult vă recomand să vedeți filmul.

Dacă aș fi în locul celor de la platformele de streaming, aș cumpăra drepturile pentru „Libertate” și l-aș difuza în premieră pe 22 decembrie, că-n cinematografe și-a cam trăit traiul. Trăiesc cu certitudinea că filmul ăsta ar trebui văzut de cât mai mulți cetățenii acestei țări.

Apropo, la „Libertate” n-am mai fost doar cinci oameni în sală, ceea ce iar mi-a plăcut tare. Dar cel mai tare m-am bucurat la final, când s-au aprins luminile și-am constatat că cei mai mulți dintre spectatori nu erau născuți în decembrie ’89. E o chestie că au fost atât de curioși încât să vină să vadă, plătind bilet, un film pe un subiect care nu mai interesează aproape pe nimeni.

Nu știu ce să vă mai zic, mergeți să-l vedeți, o să vă placă.

Iată și dovada că nici în acest caz nu vorbesc prostii. Filmul a fost lansat pe 2 octombrie. În primul weekend de după lansare a adus în sălile de cinema 15.939 spectatori plătitori. Așadar rulează deja de mai bine de șase săptămâni în cinematografe, timp în care a strâns 35.429 spectatori plătitori și încasări de aproape 170.000 usd. Doar faptul că a rezistat șase săptămâni în cinematografe, și e un indicator important că merită să mergeți să-l vedeți.

👉 Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii – regie Radu Jude

Ăsta e cel de-al treilea film pe care îmi propusesem să-l văd duminică. Din nefericire, era doar la ore care se suprapuneau cu celelalte două, așa că mi-am zis „lasă că mă duc luni să-l văd”. Dar să vezi ce, luni nu mai era în cinematografe.

Intrigat de faptul că un film de-abia lansat deja nu mai rulează în sălile de cinema, am verificat cifrele.

Lansat pe 23 octombrie, a făcut 4900 de spectatori în primul weekend. După care a mai strâns, în patru săptămâni, încă 265 de spectatori plătitori.

Băi, nu știu, dar n-ai cum sa strângi 265 de spectatori într-o lună, decât dacă filmul este foarte prost nu e ce trebuie.

O lună înseamnă 4 weekenduri, adică 8 zile (sâmbete și duminici). Dacă împarți 265 de oameni la cele 8 zile, o sa contați că filmul a fost văzut de 33 de oameni pe fiecare zi de weekend. Ceea ce ar fi extrem de puțin și pentru o singură sală de cinema, darămite pentru sălile din toată țara.

Pe baza acestor cifre, pot trage o singură concluzie: era să-mi iau încă o dată țeapă ducându-mă să văd un film slab pe care-l ridică în slăvi oamenii invitați la lansare.

Dar e posibil să greșesc, e posibil să mă inducă în eroare cifrele și, de fapt, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” să fie un film senzațional.

Motiv pentru care, dacă l-ați văzut, am să vă rog să-mi lăsați aici părerea voastră sinceră. Ca să-mi dau seama dacă merită să fac efortul să mă duc să-l văd la ceea ce probabil va fi ultima difuzare în cinema, duminică, pe 26 noiembrie.