M-a amuzat tare de tot un comentariu de zilele trecute, adică ăsta (greșelile îi aparțin, am luat cu copy/paste):

Ce bine c-a apărut Chat GBT care va înlocui, în curând, toți copii-raiterii și malagambiștii& staff, included blogarii dă mari succesuri.

Cică Chatu’ asta a ajuns la nivelul spiritual! dă prof universitar, deci bye, bye, rășini pe net în curând!

S-a-nunță vremuri căcăcioase pt. cărnățari….

M-a amuzat în primul rând pentru ura care răzbate din el. E o șmecherie să poți stârni sentimente atât de puternice în niște oameni care nu te cunosc, care nu te-au văzut vreodată în viața lor. Îmi validează ego-ul să-i văd suferind de atâta ură care ar merita investită într-o cauză mai bună. Dar cine sunt eu să le spun oamenilor pe cine să urască?

Trebuie să fac totuși precizarea că omul cu comentariul este un vajnic urmaș al dacilor liberi, anti-vaxxer, specialist microbiolog, iubitor de ruși, are toate datele imbecilului de internet. Poate așa se explică o parte din ura aia, nu?

Nfine, revenind, partea cea mai amuzantă este convingerea acestui cetățean că vine AI-ul și ne rupe pe genunchi pe noi ăștia care ne ocupăm cu scrisul.

De ce e amuzantă? Păi pentru că eu nu percep apariția platformelor ăstora cu multă Inteligență Artificială ca pe un pericol, dimpotrivă. Eu mă rog să se facă din ce în ce mai inteligente cât mai repede posibil. Pentru că pe mine, personal, nu pot decât să mă ajute, că de înlocuit n-au cum să mă înlocuiască.

Dacă AI-ul ar fi în stare azi, acum, să scrie un articol așa cum îl scriu eu, procrastinarea mea ar plânge de fericire, cu bucurie-n ochi. Păi ce-ar putea fi mai frumos decât să stau tolănit pe canapea, să mă uit la un meci sau la un serial, în timp ce dau comandă AI-ului: scrie un articol amuzant despre reproducerea în captivitate la pârșul de șes cu ochi galbeni. Nu, de fapt, știi ce, scrie două, ca să am de unde alege.

Cam așa stau lucrurile cu dezvoltarea AI-ului în ceea ce mă privește, prieteni. Practic, mă rog să ajungă cât mai repede la un nivel de performanță care să-i permită să scrie articolele astfel încât să pară scrise de mine. Sau, de ce nu, să le scrie mult mai bine decât le-aș scrie eu, că sunt un perfecționist.

Deocamdată nu e cazul. Am făcut o încercare alaltăieri, l-am pus pe ChatGPT să scrie un articol amuzant despre visele recurente, că tot era subiectul zilei. Mi-e jenă să vă dau să citiți ce-a reușit să scrie. Asta în condițiile în care l-am pus de trei ori la rând, dar toate trei rezultatele sunt extrem de slabe. Sunt la nivel de elev de clasa a cincea care ia cu greu notă de trecere la română.

Acestea fiind zise, știu că o să-i dezamăgesc cumplit pe toți cei care mă urăsc și care intră aici doar cu speranța c-or să citească c-am murit sau ceva, dar mie, personal, nu are ce să mi facă niciun AI din lume, indiferent cât de performant ar ajunge.

Poate să scrie AI-ul ul ăla articole ca Hemingway, Truman Capote și Rudyard Kipling, la un loc, în perioadele lor de glorie, ca toții scriitorii lumii poate să le scrie, că mie tot n-are ce să-mi facă.

Pentru că, vedeți voi, degeaba scrie AI-ul cel mai bun articol din lume, minunat, perfect și superbissim, dacă tot ce poate să facă cu el este să și-l bage-n cur, că n-are unde să-l publice.

Cam asta uită toți cei care cântă prohodul publisherilor, pe motiv că vine AI-ul și doboară tot ce-i stă în cale: pentru articolele alea fenomenale mai trebuie să ai și publicul care să le citească. Or AI-ul n-are niciun fel de public. Eu am.

Poate nu e suficient de clar ce vreau să zic, așa c-o să vin cu un exemplu pe care îl poate înțelege oricine. Acum, la ora asta când vorbim, există scriitori, există artiști, există sportivi, există milioane de oameni extrem de talentați în extrem de multe domenii. E plină planeta asta de oameni plin de talent de care nu aude nimeni niciodată.

Pentru că toți sunt exact în situația AI-ului: nu au unde să-și expună talentul respectiv. Nu exista publicul care să le confirme și să le valideze talentul. Acum înțelegeți de ce mi-e mai teamă de încălzirea globală decât de efectele devastatoare ale AI-ului asupra acestui blog? 😊

De-aia vin și repet îndemnul din titlu: lăsați AI-ul să vină la mine. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. De-abia aștept să-mi scrie singur articolele de pe blog, în timp ce eu mă delectez cu niște seriale șmechere. Făcute tot de AI, desigur.

Partea mai nasoală este că nu cred că se va întâmpla vreodată, sau nu în timpul vieții mele. N-o să am eu parte de norocul să muncească roboții în locul meu, ar fi prea frumoasă o bătrânețe liniștită.

Cam atât despre tsunami-ul numit AI și cum se vede el de la mine.