Dacă nu sunteți la curent cu știrea, despre asta este vorba:

La 93 de ani, astronautul Buzz Aldrin a anunțat că s-a însurat cu partenera lui, Anca Faur, o româncă în vârstă de 62 de ani.

A dat Mîndruță share postării lui Aldrin, și-au început să curgă comentariile acestui popor blând și iubitor:

„Bagaboanta tot bagaboantă”, „curva dreacu”, „româncele mereu se descurcă”, „l-a luat pentru bani”, „de ce mai era nevoie s-o ia moșu’ de nevastă” și altele fix pe același calapod.

Asta în timp ce oamenii ăia doi au o relație de câțiva ani buni, acum doar au oficializat-o. Ca să nu mai spun că Anca Faur este în USA de niște zeci de ani, femeia e doctor în chimie și project manager la o multinațională specializată în produse chimice. Am așa o vagă bănuială că banii nu sunt o problemă pentru ea.

Nu e, boss, degeaba, au sărit dătătorii cu părerea români să explice că e o bagaboantă care s-a măritat pă interes.

Apropo, dacă aveți timp și chef, aruncați câte o privire pe comentariile de la postarea lui Buzz Aldrin și pe cele de la postarea lui Mîndruță.

Eu n-am reușit să găsesc niciun comentariu jignitor la cea a lui Aldrin, deși când m-am uitat erau peste 5000. La Mîndruță e plin de români care jignesc. Poate cumva este una dintre explicațiile care ne arată de ce suntem unde suntem ca popor, nu credeți?