Este a treia oară când actualizez articolul ăsta, în ultimii zece ani. Așa consider eu să-mi fac umila datorie față de limba română, deși e ca și cum ai încerca să golești vaporul care se scufundă cu o găleată.

Decât sau doar

Peste câțiva ani această discuție nu-și va mai avea rostul. La cât de multă lume nu știe că „decât” se folosește NUMAI împreună cu o negație, foarte curând uzul va înlocui norma. Dar, acum când vorbim, varianta corectă este întotdeauna cu negație în față: NU am decât 50 de lei la mine.

În cazul în care vă este așa greu să țineți minte asta, aveți varianta de rezervă: îl folosiți pe „doar”. Care este mai nepretențios și nu-i trebuie negații menite să încurce lumea: am DOAR 50 de lei la mine. Și-ați rezolvat problema.

Care sau pe care

Din nefericire, exact ca în cazul de mai sus, cred că trăim ultimele clipe de viață ale Acuzativului, cel puțin în cazul atât de des întâlnit al lui „pe care”. Dar acum, cât încă mai pâlpâie niște viață în Acuzativ, noi nu spunem „meciul care l-am văzut aseară”, ci „meciul PE care l-am văzut aseară”.

Pentru că întotdeauna pronumele relativ „care”, cu funcția sintactică de complement direct, trebuie să fie însoțit de prepoziția „pe”.

Noștrii sau noștri / voștrii sau voștri

Niciodată, dar absolut niciodată: „noştrii” sau „voștrii”! Nu știu cum să fiu mai clar de atât: NICIODATĂ!

Vroiam sau voiam

În limba română nu există verbul „a vroi”. Prin urmare nu au cum să existe nici: „eu vroiam”, „tu vroiai”, „el vroia” sau „noi vroiam”. Întotdeauna spunem: „eu voiam”, „tu voiai”, „el voia” sau „noi voiam”. Fără R.

Place sau plăcea

„Mi-ar place să câștige Argentina Campionatul Mondial” este greșit. Și nu pentru că țineți cu Argentina lui Messi, ci pentru că forma corectă este „mi-ar PLĂCEA”. Altfel, să știți că eu am ținut cu Marocul, dar n-a fost să fie.

Mândrii sau mândri

Că tot a fost de curând sezonul patriotic al mândriei de neam și țară, să știți de la mine o treabă. Absolut de fiecare dată când un vajnic urmaș al dacilor liber scrie „mândrii că suntem români”, se aude un geamăt prelung dinpre mormântul lui Eminescu.

Servici sau serviciu

Dacă vă e greu să rețineți care e forma corectă, înlocuiți cu „prejudiciu”. Cum nu poți să spui „prejudici”, la fel nu poți zice nici „servici”. Prin urmare, întotdeauna este „serviciu”.

Vre-o sau vreo / vre-un sau vreun

Din nefericire, văd din ce în ce mai des folosită forma cu cratimă. Care cratimă, în acest caz, se potrivește fix ca o costiță de porc în farfuria unui raw-vegan.

Prieteni, în limba română cratima leagă cuvinte cu sens de sine stătător. Dacă voi îi găsiți un sens lui „vre”, atunci puteți să-l scrieți cum vreți. Scuze, cum „vre-ți”. Așa că ce-ar fi să scriem noi corect: VREO și VREUN!

O dată sau odată

Diferența dintre ele este exact diferența dintre: „M-am culcat cu el doar O DATĂ” și „ODATĂ mă culcam cu el”! Ați prins-o?

Deaia sau de-aia

Mi se pare incredibil că trebuie să explic de ce nu există „deaia”, dar asta e lumea în care trăim. „De-aia” (sau „d-aia”) este forma simplificată pentru „de aceea”. Cum nu scriem „deaceea”, nu scriem nici „deaia”.

Țigare sau țigară

Oamenii care zic „țigare” au un loc special în iad. Sper.

Vin-o sau vino

Dacă am fi în stare să-l găsim p-ăla care a pus pentru prima oară cratima în „vin-o”, ar trebui să-l facem membru al Academiei Române. Așa cum merită orice deschizător de drumuri, fie el și în direcția analfabetismului. Întotdeauna scriem „VINO”

A se merita și a se risca

Cele două verbe, „a merita” și „a risca”, nu sunt NICIODATĂ precedate de pronumele reflexiv „se”.

Nu, nu poți să zici ”se merită”, nu poți să spui „să te riști”, nu poți nici „se merită să te riști”.

Fortuit

Știu că pare ilogic pentru cei care l-au folosit întotdeauna cu sensul de „forțat”, dar „fortuit” înseamnă, n-ai să crezi, ÎNTÂMPLĂTOR.

Grizonat sau Grizonant

Pentru cuvântul ăsta m-am contrazis cu o grămadă de lume. Hai, frate, n-auzi și tu cum sună “grizonant”? N-are cum, e “grizonat” sută la sută. Tocmai de-aia, ca să n-avem discuții din astea inutile, las aici o poză din DOOM 3 (adică ultimul). Să mă anunțați și pe mine dacă scrie undeva “grizonat”.

Umpic sau un pic

Râdem-glumim și scriem la mișto „umpic”, dar nu mai râdem și nu mai glumim când vedem câți sunt ăia care chiar cred că așa se scrie „un pic”.

Metrii sau metri / kilometrii sau kilometri

Dacă aș fi angajator în presă, primul lucrul pe care l-aș întreba la interviurile de angajare ar fi când se scrie „metrii” și când „metri”. Idem, când „kilometrii” sau „kilometri”. Probabil că 50% dintre candidați ar pica testul.

Boșilor, dacă e așa de greu să vă dați seama când e cu un „i” și când e cu doi, înlocuiți cu alt substantiv la plural, cu „elevi”, de exemplu. Ia înlocuiți aici: o clădire înaltă de 23 de metrii. Este că nu poți să zici „23 de elevii”?

Cu plăcere, succes la interviu!

„Ca și”

Vrei să vorbești corect sau vrei să vorbești ca și un analfabet?

Să aibă sau să aibe

Nu, nu e corect nici „să aibe”, nici „să aivă”, nici ruda lor de la țară „să aive”. Groaznic, știu.

Datorită și din cauza

Mno, aici lucrurile par să fie clare, nu? „Datorită” are conotație pozitivă, „din cauza” are conotație negativă. Știți voi „p-ăla l-au avansat datorită mie” versus „l-au dat afară din cauza mea”.

Greșeală sau greșală

Întotdeauna cu „e”: greșeală.

Înșală sau înșeală

Întotdeauna fără „e”: înșală.

Altă alternativă

De câte ori auziți pe cineva spunând „n-am avut altă alternativă”, puteți să-i comunicați din partea mea c-a avut. Ar fi avut alternativa să învețe limba română și astfel ar fi aflat ce e ăla un pleonasm.

Ultimele sau ultimile

Ultimi –> articulat: ultimii.

Ultime –> articulat: ultimele.

„Ultimile” NU există.

Dragile sau dragele

Bărbați dragi mie–> articulat: dragii mei bărbați.

Femei dragi mie –> articulat: dragile mele femei.

„Dragele” NU există.

Bulangii și bulangiii

Bulangiu, bulangii, bulangiii.

De ce sunteți bulangii?

Bulangiii ăia nu s-au ținut de cuvânt.

Era cât pe ce să zic că puteți să înlocuiți cu „fiu, fii, fiii”, dar mi-am adus aminte că un român din doi nu știe să pună „i-urile” în „fii” sau „fiii”.

Eu unul și mie unuia / eu una și mie uneia

Am văzut atâtea ori „mie unul” sau „mie una” la oameni pe care i-aș fi bănuit că știu să scrie. Well…

Morții lor de spații

Puține lucruri mă deranjează mai tare decât să văd texte în care semnele de punctuație sunt puse așa:

Eu , personal ,cred că are mai puțină importanță gramatica,consider că e mai importantă ideea .

N-o să iau niciodată în considerare opinia cuiva care scrie în halul ăsta. Dacă nu vă prindeți ce e greșit, ați citit degeaba până aici.

Punctele de suspensie

Dacă folosești punctele de suspensie în loc de semne de punctuație, concluzia e una singură: ești analfabet, pentru tine nu se mai poate face nimic. Dacă nu mă crezi pe mine, poate îl crezi pe Umberto Eco.

Când scriem „fi” și când „fii”

Mă rog, știu că p-asta o pun aici degeaba. Pentru mulți „i-urile” din coada lui „fi” sunt și vor rămâne o enigmă toată viața.

Copii, noi scriem „fii”, cu doi „i”, doar la imperativ afirmativ (Fii!) și la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe „fi” îl vom scrie mereu cu un singur „i”: nu fi, vei fi, poți fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost (aveți aici explicațiile).

Cam astea ar fi (cu un singur „i”). Cred că e cea mai complexă versiune a acestui articol.