Nu, din fericire nu sunt înscris pe niciun grup de mămici, asta mi-ar mai trebui după doi ani de pandemie și unul de război. Dar, deși nu sunt înscris, îmi apar regulat în fața ochilor postări cu printscreen-uri făcute pe câte un grup din ăsta de mămiki.
Prieteni, n-a existat dată să citesc și să nu mă ia capul, efectiv simți că te sufoci de nervi când vezi nivelul de ignoranță si prostie. Dacă mai ai și copii, automat îți vin în minte cele mai groaznice înjurături posibile.
Știți despre ce vorbesc nu? Totul, dar absolut totul se desfășoară pe grupurile de mămiki, după modelul ăsta:
Mămici, am împlinit unșpe lunițe. Suntem bine ne dezvoltăm normal, dar de vreo două luni nu prea mai facem căcuță.
Ieri am fost la doctor și ne-a recomandat să luăm tratament: X medicament, o dată la Y ore.
Voi ce ziceți, să începem să luăm pastilele pe care ni le-a recomandat doctorul? Mie mi se pare cam devreme la unșpe lunițe.
[Puteți înlocui „nu mai face căcuță” cu orice altă boală sau afecțiune, modul în care reacționează mămikile este același]
În primul și în primul rând, bănene, cam cât de odioasă este exprimarea asta la plural? Nu știu cum o vedeți voi, dar mie îmi vine să înjur în ultimul hal când citesc așa ceva. Femeie, dă-te-n mm, cine nu mai face căcuță, tu sau copilul ăla de unșpe lunițe? Că nu-mi este extrem de clar.
În al doilea rând și ultimul, ai considerat că nu prea e ok copilul, dacă ai ajuns la concluzia să mergi cu el la doctor. Iar omul ăla care cu asta se ocupă, gen, a făcut o facultate, a studiat niște mulți ani, ți-a zis ce ai de făcut, iar tu te duci să întrebi niște neica nimeni de pe grupul tău de Facebook? Că știu ele mai bine, nu? Cam cât creier trebuie să NU ai ca să faci așa ceva?
Nu, nu stă în picioare nici măcar explicația cu „mai voiam o a doua părere”. Că nu ceri o doua părere de la Gina coafeza, decât dacă vrei să afli în ce nuanță să-ți faci cocul de revelion. Altfel, dacă e vorba despre sănătatea copilului, a doua părere o ceri tot de la un doctor. Nu de la un grup de tăntici disperate de viață, în plm.
Nimeni, niciodată nu și-a luat diplomă de medic pe Facebook. Faptul c-au citit niște articole pe internet nu transformă pe nimeni în specialist în pediatrie. Da, știu că țara asta e plină de experți în orice domeniu, medicina fiind unul dintre cele mai bine repezentate (ultimii trei ani ne-au dovedit asta cu vârf si îndesat), dar când e vorba despre sănatatea copilului tău, lasă dracului sfaturile de la cercetătorii britanici de internet și fă în plm ce spune medicul.
Pentru conformitate și pentru a respecta adevărul, o să vă spun că, evident, există si mame normale la cap pe grupurile astea. Dar ferească Marele Manitou s-o apuce pe vreuna dintre ele sfaturile de genul: „măi, eu zic c-ar trebui sa faci ce v-a recomandat doctorul, că de-aia te-ai dus la el”.
Stihiile și jihadul se vor abate asupra ei. Toate proastele cu diplomă de „șkoala veți” se vor năpusti să-i spună că e heităriță și că să-și vadă de treaba ei: „vi tu aici s-ă ne spui cum s-ă ne creștem copi?”.
După care mămica normală părăsește grupul, pentru că nu poți să înduri tâmpenii și aberații la infinit. Bine, asta dacă nu cumva o dau chiar adminii grupului afară, că, na, nu lași toți heitării pe grupul tău select de mame implicate în creșterea copiilor lor. Fmm!
Vă zic, dacă vrem sa ducem societatea asta măcar cu un pas mai înainte spre civilizație, grupurile de mămici ar trebui interzise prin lege. Iar abaterile să fie pedepsite cu ani grei de pușcărie.
„Căcuța la unșpe lunițe” m-o terminat psihic.
Astea ar trebui sterilizate la naștere.
Mămikile astea ar trebui educate cu forța, puse să dea examen și abia apoi să fie declarate apte în creșterea copiilor.
Plm, m-am enervat la culme. 🤬🤬🤬
Comentariu beton!308
Vezi ce pierzi dacă n-ai Facebook? 😛
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Facebook îmi trebuie mie?
Fii serios, că intram peste ele și le bălăcăream până dracii le găseau sau mă scoteau afară din grup.
Comentariu beton!136
@JT, vezi că ți-a dat Olivia mânuță roșie😄
Comentariu beton!62
ar trebui injectate cu vacxinu’ 5ge si 6ge de la shoshoaka… atunci o sa aiba sterilitate pe minim trei generatii…
Comentariu beton!71
@cristibax: din păcate l-o băut ea pe tot. 🤭
Comentariu beton!36
Scuze, am dat din greșeală „dislike”. Nu știu cum să-l repar 😐
Comentariu beton!30
@Hosu, nu se poate. Dar e ok, nu moare nimeni de la un dislike.
Sorry, am dat dislike la comentariul lui John Temple. Nu mai pot sa fac nimic?
Se dezbate încă. Ce zici?19
@JT, ‘ce nu-ți vezi tu de treaba ta? ce te bagi? ce, tu ai copii?
Comentariu beton!31
@Dana, stai liniștită că lui îi plac mânuțele roșii. Asta-i sursa lui zilnică de hrană 😄
Comentariu beton!22
@Anel: Olivia mă iubește-n secret. De câte ori duce mâna la chiloți îmi șoptește suav numele. 🤣🤣🤣🤣🤣
@Dana: mă scoți la o cafea? 🤭
Încă aștept banii pe mânuțele roșii de la Șăf de VBlog. 🤪🤭🤣
Comentariu beton!24
Râdem glumim dar chiar mă îngrijorează cate mânuțe roșii ai acumulat. Sa înțeleg că s au adunat aici atâția susținători ai uleiurilor esențiale versus rețetă de la medic? Eu am dat verde, de ce intrebi
Comentariu beton!27
@Mojo: ăia care-mi dau mânuțele roșii-s fanii mei declarați. Mă iubesc la maxim.
Sunt supărați că nu pot avea acasă o icoană cu mine. 😇
Comentariu beton!46
băi JeTe, io încerc să te bag în atmosferă și tu nu mă bagi în seamă? lasă, nu te mai bag, te trimit…
te trimit la un workshop cu @Edelweiss, că-i ies ăstuia niște icoane, ceva de speriat!
@costicămusulmanu: 🤣🤣🤣
Scuze, șerif, dau o pălincă de pere d-aia bună când ajung la Iași.
Facem icoana să cânte cu muzica lu’ Edelweiss numa’ când se uită la ea. 🤣🤣🤣
Am doua surori, amandoua medici pediatri, nu vrei sa stii ce-mi povestesc.
Este incredibil.
Comentariu beton!123
Chestia e că chiar aș vrea să știu.
Un exemplu de acum multi ani, de la sora mea cea mare.
Moare un copilas, adus prea tarziu la spital de mama lui si pe sor-mea o buseste plansul.
Reactia mamei ? Hai fa d-na doctor , de ce plangi? Las ca fac altul !
Comentariu beton!118
Ma ustura mintea…
Comentariu beton!23
sunt rasist daca pot ghici etnia?
sora-mea lucreaza la spital de copii, asistenta. are si ea niste povesti de te doare mintea. odata, un coleg de-al ei (tot asistent) era sa fie casapit de o ceata de domni bronzati pentru ca intrase peste mamica in timp ce alapta. a treubuit sa vina jandarmii.
Dar sa nu dam cu pietre prea mult in tigani. Desi nu au multa scoala (sau deloc) mamicile sunt destul de ascultatorea cu privire la tratamentul copiilor.
a venit odata o petarda de pe la realitatea, ii venea lu sora-mea sa o arunce pe geam. punea 1000 de intrebari si nu voia sa respecte tratamentul. nimeni nu putea face nimic ca „ajungi la tv”
Comentariu beton!58
@zz, asta voiam și eu să adaug.
Dincolo de apucături, persoanele din etnia precizată, și de asemenea, cele din mediul rural chiar tind să mai ia în calcul „autoritatea” medicilor, ii respectă mai mult și, în general, execută.
Plus că, dincolo de incidente precum „las’ că fac altul”, ăștia, în general, își prețuiesc familia.
Problema sunt exact semidoctele cu diplome, persoane de la condiția mijlocie în sus, care citesc numai porcării și se spală pe creier cu homeopatie, uleiuri esențiale, leacuri „naturale”, tot felul de tâmpenii precum „boala e cauzată de conflicte interioare, întâi trebuie să îi aflam cauza aka Noua Medicină Germanică, ‘tu-le-n mm mamii lor, tot din categoria antivaccin sau veganii de ocazie, care au zero idee despre alimentația completă, în funcție de vârstă, tot felul de alți escroci care de care ascultă, uneori contra-cost, pe bani grei.
Și da, sună nasol ce spun, dar am cunoscut și eu multe, de când sunt mamă, și chiar am ajuns la concluzia că nu e o „meserie” pe care o merită oricine, sau părinte, în general.
Am fost dată afară din toate grupurile posibile, pe care le-am frecventat, pentru că mă mânca mereu în fund să le îndrum spre medic sau să le conving că febră NU trece cu uleiuri și nici probleme gastrointestinale cu săpun băgat în poponeț
Eram scandalizată și nu mă puteam abține, dar, de când exista2internet, flagelul s-a extins foarte mult.
Comentariu beton!65
Și eu aș vrea să știu.
Da o puțică dulcik tare, la guriță, nu vrea mămikile?
Comentariu beton!116
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Nu le da idei!!!!
Comentariu beton!40
Dacă voiau, nu faceau copii 😂
Comentariu beton!73
Primesc și eu din când în când câte un printscreen din ăsta. Omg. Acolo e prostie pură, nealterată de nicio logică sau simț al realității.
Comentariu beton!41
„Să luăm pastiluțele” trebuia. Cred că autocorectorul e de vină:)))
Comentariu beton!29
Acelor gen de femei ar trebui sa li se retraga dreptul de a fi mama.
Comentariu beton!44
Trist 🙁 Ar fi bine macar ca aceste grupuri sa fie administrate de persoane cu ceva gandire critica, pentru a nu se aproba orice postare sau orice comentariu.
Off-topic: optiunea asta prin care ai timp sa te razgandesti sau sa editezi comentariul e la pachet cu tema sau e un plugin instalat?
Comentariu beton!31
E plugin: Simple Comment Editing
După ce am născut prima fata m-am înscris și eu pe un astfel de grup și era administrat de femei normale la cap care:
1. nu aprobau orice postare și
2. aveau un regulament unde pe lângă altele aveau regula ca nu se recomanda medicamente aiurea ci se recomanda vizita la medic.
A fost ok la început pana s-au învățat mamikile cum sa fenteze regulile și am plecat ca ma saturasem de atâta hate (nu la adresa mea, ci la adresa oricui nu se plia pe modul lor de gândire). Si la un moment dat cred ca au dispărut și o parte din adminele grupului de la început, posibil de aia a și început sa se facă circ.
Comentariu beton!41
@Mihai Vasilescu: Multumesc!
@Maricik: Mersi pentru lamuriri! Nu doar regulile se fenteaza, ci si hate-ul, in general vorbind. Fb aproba raportarile doar daca hate-ul e scris in termeni foarte clari. Daca e cu fenta, nu se prinde algoritmul.
Comentariu beton!18
s-au certat ele pe un grup de grădină/flori…
Comentariu beton!24
Eu n-avusei ce lucra și m-am băgat o dată într-o discuție pe tema “copiii nu trebuie lăsați să se uite la Tom și Jerry, că sunt needucative și-i învață să fie agresivi și să-și dea în cap” (asta nu a fost o figură de stil, fix ăsta era subiectul). Tom și Jerry, ffs.
Eh, ce crezi. Imediat discuția a luat turnura “ai copii?” Nu era să mint, deci am recunoscut că nu. “Aaaa, păi dacă n-ai copii, taci, de ce te bagi, habar n-ai!” 🤯
Ăsta e argumentul lor, la absolut orice. Parcă-s posedate… (ei, parcă 🙄)
Comentariu beton!93
Argumentul lor suprem. De parcă nu fac pui vii și maimuțele.
@Greta, medicul pediatru al fiulul meu nu avea copii, asta nu a impiedicato sa fie medic pediatru si sa lucreze cu, copii, dupa ceva ani auzisem ca a infiat o fetita, deci argumentul suprem ca daca nu ai copii nu sti nimic despre ei nu sta in picioare.
Comentariu beton!35
@Greta, până nu ai copii, argumentul e că nu ai copii, deci nu ai o opinie validă. După ce faci un copil, argumentule că nu ai 2, 3.. n+1 copii. Oricum ai da-o, nu o nimerești.
Uneori am senzația că unele femei elimină și creierul prin vagin, nu doar placenta.
Comentariu beton!34
astea-s purtătoare ilegale de tastatură și fac parte din grupa
”cum se zice corect iran sau irak, la ce ?”
Comentariu beton!80
Banuiesc că mămicile astea , merg la pediatru doar că să aibă motiv de postat pe grupuri !
Comentariu beton!42
Și extensia lor ar fi grupul de Whatsapp al părinților de la grădiniță,școală primară,în afara celui cu cadrele didactice…te umpli de spumele mării de câți analfabeți au internet.
Comentariu beton!76
da, dar care dintre ele, cel soft sau ălălaltu’, cel paralel, hardcore?
N-ai Doterra nu exiști, nu folosești așa ceva ești pierdut și sigur ești deja plătit de inculta mondială și îți transformi copilul în mutant că folosești medicamente sau cel mai grav, vaccinezi copilul.
Nu era WhatsApp pe vremea când erau mici copiii mei, când erau în liceu a apărut, să te ferească Dumnezeu să vezi discuțiile părinților de pe acolo, licee de top 😁 și părinți școliți, ceasu’rău pisica treișpe.
Comentariu beton!59
Las’ ca fenomenul părinților de teapa asta e fără vârstă. Acum mulți ani au venit părinții cu minunea de flacaude vreo 20 de ani ca nu-i mai funcționează șurubul. Uitam sa zic ca băiatul era diagnosticat și tratat pentru schizofrenie. Și unul din medicamentele pe care le lua scădea funcționalitatea…. Mamaaa ce scandal ca s-a făcut băiatul de ras cind a vrut și el…și nu-i creștea șurubul. Nu era o problema ca era agresiv, ca delira, ca făcea minuni…. Iau întrerupt tratamentul ca băiatu e tânăr cum sa nu dea el la buci sa se bucure de viata. Într-un final… Unul din părinți a murit, celalalt e pe jumate leguma-într-un raptus i-a luat la bătaie- iar băiatul a ajuns la un spital de maxima siguranță.
Comentariu beton!51
Ca sa pot adopta am facut un curs de mamicie. Sincer, cea mai buna chestie facuta pe parcursul atestatului si care m-a ajutat maxim dupa adoptie. In opinia mea, orice mama ar trebui sa fie obligata sa faca niste cursuri in timpul sarcinii. Sau nu stiu, cumva, ceva educatie. Majoritatea femeilor fac copii sub presiunea sociala si pt ca „asa trebuie” apoi se vaita ca au copii si ca ce greu este. Ah, asa de mult e de discutat despre subiect. Iar grupurile de mamici…. am renuntat dupa vreo doua saptamani si am iesit din tot. Nu am scapat de alea de la scoala insa, unde e mai naspa :)))))
Comentariu beton!112
Înainte de a rămâne însărcinată! Că-s destule care își imaginează că or să aducă un îngeraș pe lume care prin puterea lui o să le rezolve problemele din familie, o să le dea un sens vieții și o să rezolve foamea mondială. Și o să instaureze pacea. Galactică.
Comentariu beton!52
Ca chestie, sunt pe un grup internațional de pisicari, sclavi de pisici negre (asta am, cu ăștia mă adun 🙂 ).
Dacă vine careva cu „Mitzi a mea are problema x, eventual cu poză, ce pot să fac?”, 99,99999% din răspunsuri sunt „mergi la veterinar cât mai repede”.
Dacă omul spune că locuiește intr-o țară măcar semicivilizată, cu măcar un veterinar la 100.000 locuitori și spune că n-are bani nici să mănânce, se mai pune de o colectă, un crowfund, ceva.
Dacă zice că locuiește cine știe pe unde, unde veterinarii sunt mai rari ca pinguinii în Sahara și mai scumpi decât accesul la dentist în US, atunci poate mai primește 1-2 sfaturi din experiențele anterioare ale celorlalți.
Dar în general sfaturile sunt de tipul „du-o pe Mitzi la medic „.
Comentariu beton!116
Stai, mă, păi pisicile sunt treabă serioasă. 😛
da, că nu poți face alta…
Comentariu beton!122
la 11 luni nu mai e cacuta, ca e ditamai mormanul de cacat, care si pute ingrozitor. stiu din experienta . si nu e pisulet, ca e de dimensiunea unui afluent mediu al dunarii, mai ales daca scutecul trebuie schimbat intr-un loc public. diminutivele sau cum s-or numi ele ma enerveaza .
Comentariu beton!110
Normal ar fi fost să spună că e constipat copilul, sau că nu iese cu scaunul, n dar ele folosesc diminutive în orice și limbajul la plural.
În rest, nu sunt în măsură să le „cântăresc” eu, că tot „căcuțu” vor spune și tot „puțica” și tot „a papat borșuleț”.
Am murit de râs!
Lasa ca nici cu grupurile de parinti de „gradinari” nu mi-e rusine.
Mi-a trimis nora-mea niste print screen-uri de m-a luat migrena.
Tema era „ce cadou ii facem lu’ doamna” de Craciun. S-a votat democratic si majoritatea a invins: bani in plic! Ca la curve.
Comentariu beton!89
Oo daa, mi se ridica tensiunea la asa ceva. Eu le-as baga direct la racoare pe mamicile astea care in unele cazuri nu dau cadouri la doamne, ci mita direct. Bani in plic, vacante am auzit, zici ca educatoarea le-a fatat, alăptat si crescut copilul..
Comentariu beton!35
@Gabi, și cadoul e tot mită. Mă rog, primire de foloase necuvenite, tot aia e. Mita nu e doar bani. Ai mei, din clasă, s-au obișnuit deja cu mine, că nu dau nimic pentru „doamna”, dar la început a fost scandal.
Comentariu beton!26
Ah da asta o stiu si din cauza asta am fost data afara din grupul de parinti ca am zis la fel si ca eu as considera asa ceva caz penal de dare si luare de mita.M-au dat afara din grup ca au zis ca sunt factor disturbator, ma rog nu cu aceste cuvinte frumoase dar cam aia se dorea a se exprima Paguba in ciuperci am zis merci ca nu tre sa citesc toate inepțiile gen : „Marco al meu are mucișori si tușește cine a trimis copilul bolnav la școală ca ii dea si băiețelului meu va rog sa nu trimiteti copiii bolnavi de bolile copilariei la scoala ca al meu este nevaccinat.Nu vreti sa știți ce mi-am luat de la mamikia lui Marco cand i-am explicat ca mai safe ar fi sa isi vaccineze odorul pt ca orice virus are termen de incubatie si cand are simptome de il ducem la doctor deja l-ar fi împrăștiat. Apoi aia cu banii in plic ca tot e era responsabilă asa ca mi-au dat ban de nu m-am vazut.
Comentariu beton!50
Ai ales un exemplu soft! Pe aia cu “ pune-i usturoi sau tulpina de pătrunjel in funduleț și ii ia cu mâna” nu o știi? Sau “a căzut, și-a spart capuțul si l-am cusut cum am putut” ?
Da’ când se plânge mamikutza ca l-a prins pe masculul din dotare uitându-se la filme porN0? Sa îi mai dea o șansa de dragu’ bebelului?!?!
Comentariu beton!51
Dacă mămicuța nu știe să dea un examen oral soțului, se descurcă și el cum poate.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!25
Asta cu despărțitul cred că e cea mai tare fază pe care am auzit-o până acum referitor la grupurile de mămici 😂😂😂😂.
Ai de plm. Asta da prostie dacă ai nevoie de aprobarea altor persoane pentru a lua o astfel de decizie. Sunt curios cam care era procentul pro despărțire și care era împotrivă.
Comentariu beton!32
@Claudia, anul trecut Facebook a suspendat contul MMTCG – Mămici Mai Tari Ca Google, pt că înnebuniseră chiar cu sfatul menționat de tine! Dar recomandau ca usturoiul să fie pus în tifon si înmuiat în iaurt înainte de a fi introdus în…Ajunsese la vreo 40 000 de membre active, care erau experte-n tratarea bebelușilor, ținând loc de medici. Erau revoltate că a fost suspendat grupul, că ele făceau campanii de ajutorare a celor nevoiași. Într-o singură zi și-au refăcut comunitatea de experte, peste 20 000 se înscriseseră deja în noul grup. Dincolo de talmeș-balmeșul de pe majoritatea grupurilor de genul ăsta, n-am să înțeleg de ce postează și poze cu copiii ăia mititei!
Comentariu beton!27
O, da, Claudia!!!
Se discuta pana și intimități, care merg pana la viata sexuală, despre cum dorm și cum se împart noaptea între copil și soț, unele fiind acuzate că nu dorm cu soțul, și nu lasă copilul în pătuț, altele ca trebuie să înțeleagă soțul s-o lase mai moale, și să doarmă cu copilul, super jenant tot, cât și despre problemele cu soacrele, ies acolo niște telenovele super controversate, circ, certuri pentru opinii diferite, jigniri, văleu.
Comentariu beton!15
singurul grup de mame în care m-am aflat vreodată, încă mă aflu, este unul în care au acces doar mamele care sunt în același timp și medici, indiferent de specialitate. este un grup mai mult decât decent, unde se discută normal, fără diminutive, respectând regulile gramaticale și de ortografie 😃. dar chiar și aici, când și când apare câte o mamă, atenție mamă-medic, care susține vreo aberație gen dotera și care îți trimite mesaje în privat să îți spună că trebuie să le studiezi, măcar de curiozitate, că și ea e medic și nu a avut încredere inițial, dar acum… etc etc. în fine, pe grupul ăsta, asemenea păreri se încadrează la excepții și în general este foarte util, pentru că se implică în discuție pe subiectul dat doar cine e de specialitate sau are informații clare.
Comentariu beton!39
Eu nu mai pot cu exprimarea „Sunt mama de Maria, de X, Y, Z”. Imi vine sa intreb respectiva persoana daca ea nu are o identitate proprie. Eu am 3 copii, dar nu mi-a trecut niciodata prin cap sa zic ca sunt mama de X in loc sa le spun oamenilor cum ma cheama de fapt.
Comentariu beton!58
Singurele situatii in care ma prezint asa sunt cu parintii altor copii de la scoala/after-school/rugby, dar si atunci e ceva de genul „Sunt Gabi, mama lui A”, ca no, e mai usor de asociat. Iar grupurile mele sunt in proportie de 90% (macar) normale (ce-i drept, nu sunt in Romania si cred ca asta ajuta mult).
Sau și mai rău, avem x lunite, avem febra etc. Copilul are, tot el este bolnav, mama nu.
Comentariu beton!14
E nevoie să fie ABSOLUT obligatoriu să faci cursuri/pregătiri etc certificate și aprobate înainte de orice activitate serioasă la care te înhami. Mai ales când e vorba de creat/educat oameni. Dar pe principiul românesc că românul e priceput la toate, ies caricaturi de bipezi, iar apoi ne mirăm că toți ne tratează ca pe preșul de la usă, să se șteargă de căcuță pe el. Nimeni nu bagă preșuri în casă !!! Vezi ieri.
Comentariu beton!38
Pentru ca in alte țări dai examen înainte de dat la buci
@Lia, nu. Dar în alte țări, dacă ajungi, într-un târziu, la spital cu copilul în stare agravată a unei boli care durează de ceva vreme și oamenii de acolo constată că nu ai urmat tratamentul prescris de medic sau, mai grav, nu ai fost la medic, în câteva ore bate Protecția Copilului (sau Barnevernet, sau Jugendamt) la ușa salonului. Și oamenii care au copii știu asta.
Comentariu beton!30
grupurile de mămici sunt sub-genuri ale unei categorii mult mai vaste din românia: cei care habar nu au cum funcționează știința și, pe cale de consecință, nu au încredere în ea, văd în ea doar conspirații ce-i vizează direct. pentru că da, prostul trebuie numaidecât să fie și fudul!
Comentariu beton!40
Aoleu, don’t even get me started… Că dacă mă apuc să îți fac o colecție de screenshoturi îți provoc dreq vreun avc…
Și grupurile ca grupurile, da veața bate filmu… E una la grădi la fi-miu, are fi-sa febră de o lună (!!!), iar ea îi face „protocoale” cu uleiuri esențiale!!!!!!!!!
Comentariu beton!61
Păi normal că-i face. Dar cine va fi sănătos tun peste două-trei luni?
Vreeeeem! (screenshot-uri adica)
Comentariu beton!26
Protocoale? 😀 😀
Iuliaaaaa, putem avea un articol de sambata pe subiect, si cu screenshoturi? Putem? Putem? *Emoticon Puppy eyes*.
Comentariu beton!30
@Greta, pe sâmbăta asta am executat deja. Pe tura viitoare, vedem ce zice șăfu, să nu tocim subiectul prea mult, că și ce-i prea mult strică (mai puțin uleiurile esențiale și mămăliga vârtoasă, alea se știe că n-are cum să strice, fată!)
@Trijin, îhî, cică așa se cheamă vudu ăla de-l fac ele cu smacurile alea… Dai la tălpi, la urechi, la ciacre, la fengșui și la mai știe sufletu ce și cum 🤷♀️
Comentariu beton!24
Votez pentru acest subiect pentru tura viitoare!!! Nu se toceste subiectul, este necesar.
Sunt și eu mamika de doi ani, și nu am întâlnit pana acum categorie mai rautacioasa, mai competitiva, ești judecata pentru orice.
Îmi este groaza de grupul de whatsapp, încă nu am ajuns la el dar nu mai am mult. Culmea este ca si printre prietene gasesc situatia, nu ma asteptam. Ma simt pierduta uneori, ma las afectata de unele lucruri, ma ajuta sa vorbesc cu oamenii normali la cap 😁😘
Comentariu beton!27
@(alta) Iulia Ce e haios pentru mine e ca sunt chiar Wiccan. De alea care danseaza noaptea in pielea goala in jurul focului, are ierburi la uscat pe hota, face uleuiri esentiale acasa, poarta cristale de vindecare si alinierea chakrelor, in fine, sunt dusa cu capul 🙂
Bineinteles ca poti sa ii faci lui ciucurel masaj pe piept cu ulei esential de eucalipt. Miroase puternic, racoreste, la o febra usoara si un nas infundat merge.
Wicca 101 – Eucaliptul e toxic pentru oameni. Nu o fi toxic pentru Koala bears, dar pentru oameni sigur e. Dozajul si mai ales aplicarea prin masaj, conteaza. Dar nu vindeca.
Daca ma trezesc cu una mai plecata decat mine care crede ca vindec eu cu salvia febra de 39 de grade a unui copil mic, sun eu la 112, nu astept sa imi explice mamik ca ea a venit sa il vindec pe copil de febra/colici/sinuzita, sau sa-i scot chip-ul de la vaccin.
Medicina naturista e OK, si cred ferm in ea ca ajutor. Caldura, atmosfera, atingerea, mirosul, ritualul, in sine, sunt calmante, si pentru mama, si pentru copil. Si, da, ritualul conteaza.
Insa daca nu patesti ce am patit eu cu o mamik al carei bebe, la o saptamana dupa nastere pierduse un sfert din greutatea de partum. Sugea de la san cu pofta si vomita tot, nu iesea nimic pe partea cealalta. Devenise albastru.
Am sunat eu la doctor, nu mamik. Bai, i-am zis neo-natologului, cred ca bebe acesta are diafragma inchisa. Neo-natologul, prieten vechi, m-a intrebat – A, ca acuma ai si ochi cu ultrasound, nu numai urechi cu spiritele padurii… Da, mai acela. Copilul e hipotermic, deshidratat, are pieptul umflat, nu are nici mictiune, nici fecale, nici partzuri nu trage (scuzati), eu nu stau cu el o zi sa-i dau cu busuioc pe la nas. Copilul are nevoie de spital, ca moare de foame, si ma-sa e nebuna cand spera ca ii dau eu cu buru-buru, si ii trece.
Era sa ma omoare mamik.
Bebe a scapat cu bine din aventura; nu digera nimic pentru ca avea, intr-adevar, diafragma sigilata. Nu trecea nimic din stomac mai jos.
Eu m-am ales cu un ochi alb-albastru, si cu reputatie de vrajitoare care e in pat cu diavolul medicinei alopate.
Comentariu beton!18
Mie una, îmi este groaza de acel moment când voi avea un copil și va trebui sa intru in grupurile de părinți de la gradinita/scoala. Când vad cata prostie pura trebuie sa tolerez, sincer ma ia cu stări de voma. Zicea cineva ca ar trebui sa dai un test înainte sa ai voie sa fii parinte si tare mi-e ca ar fi singura varianta sa mai săltam șansele spre evoluție. Vorb-aia, de la orfelinat nu îți da un copil asa oricum, te verifica de-ti vine rau. Zic și eu asa, ca opinia publica.
Comentariu beton!49
La mine e ok, dar, repet, nu sunt in Romania. Piticul a inceput scoala primara, educatoarea a creat un grup de Whatsapp cu toti parintii si din septembrie pana acum avem vreo 5 mesaje de la ea si cateva de la parinti (2-3 cu intrebari pertinente si cateva cu X,Y sunt bolnavi, nu vin azi la scoala – pe care le-a taiat repede educatoarea la modul astea puteti sa mi le trimiteti doar mie, nu pe grup).
Altfel am facut un sub-grup cu cativa parinti cu care ne-am imprietenit si il folosim ca sa stabilim iesiri in parc, la evenimente, chestii de-astea… dar cand vad si eu postari cu ce e prin unele grupuri, ma ia durerea de cap!
Comentariu beton!25
Nu e obligatoriu sa te înscrii în grup. Eu nu am fost decât pe unul de FB, la șc. generala a fetei, târât de consoartă și am zis că așa dau dovadă că îmi pasă de ce se întãmplă la școală. Am rezistat fix două săptămâni, fiind expulzat pentru că am solicitat să se scrie corect, în limba romãnă. Dar erau și multe fracturi de logică.
Dacă ții la liniștea nervilor tăi, NU te inregimenta in grupuri. Te vor ruga ei cand e de strâns bani 😜
Comentariu beton!18
Oh, astea sunt soft. Pe un grup de mămiki se făcea un sondaj ce să se întâmple cu placenta după naștere. Mai multe mămiki și-au îngropat-o la rădăcina unui copac, una a mâncat-o așa crudă, iar vreo două au uscat-o și au pus-o în mâncarea familiei :))))
Comentariu beton!46
Need throwing up emoticon
Comentariu beton!48
Dadada, sunt la curent, am citit la vremea respectivă.
@Lia, iaca: 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
Comentariu beton!25
Dar ești informat, nu glumă :))))
🤮🤮🤮🤮
Eu am citit niște comentarii legate de aur…pardon, laptele matern (tot una, clar…) – ce faci cu el cand e prea mult? Una il punea in clătite, alta in cafeaua soțului…dar dacă le zici ca sunt vaci, se supără.
Comentariu beton!61
Jesus…oamenii ăștia sunt cu mințile întregi???
Comentariu beton!20
Soțul cred că ar fi preferat direct de la sursă, dar cine sunt eu să comentez? 😀
Comentariu beton!43
Nu mai…ele sunt mămiki, nu mai sunt femei…s-a dus sexul…
Comentariu beton!18
Asta cu ingropatul la radacina unui copac este un obicei pagan (in sensul de celtic/wiccan), si nu face rau nimanui. Bine, daca te tine stomacul sa iei chestia acasa, sa o bagi in frigider, sa te dai cu nasul de ea…
Comentariu beton!23
Ntz, vezi că nu știi… Nu se ține la frigider, se ține la saramură 🤣 cu ulei de nush care și d-astea.
(nu întreba de unde știu; nu, nu din experiență proprie!)
Comentariu beton!20
😳😨😰🤢🤮
What???? Iac…..:(
0
Băi, plus că parcă majoritatea sunt analfabete funcțional, nu reușesc să priceapă o întrebare simplă.
Exemplu concret de azi: am pus o întrebare legată de Vienna City Pass și Vienna City Card – care-s niște un soi de abonamente care includ și ceva transport în comun și niscai intrări la diverse atracții. Mno, cum eu am creierii ușor pilaf, nu reușeam neapărat să îmi dau seama care (sau dacă) ar fi ok de achiziționat în contextul dat.
Trei sferturi din răspunsuri îmi explică ce e de văzut/vizitat în Viena, ignorând complet aspectele legate de pass-urile vieții 😐
Pana mea, NU ASTA AM ÎNTREBAT!!!
Comentariu beton!40
Tu ai întrebat despre carduri turistice pe un grup de mămiki? Oaaaaau, ăsta e curaj în formă pură.
Da, mă, că e un grup dedicat de călătorii și am văzut și multe postări utile (șocant, știu…) și am zis că mna, poate e careva care gândește mai limpede ca mine sau care a luat și apoi a putut trage niște concluzii…
Biiiiig mistake 😐
Iulia, pentru Pass-uri cel mai bine e să intri pe site-ul oficial, explică ăia acolo care e diferența. Știu că unul e cu transport, și unul fără, dar nu știu sigur care cum e.
@Iulia, greșeala ta, vezi tu Viena, @John Temple… înțelegi unde bat.
Comentariu beton!14
@Ligia, am intrat aseară, dar efectiv aveam mintea așa în ceață că nu reușeam să mă concentrez să înțeleg ce scrie acolo. Parcă îmi curgea scuipat din gură și îmi alergau literele alea prin fața ochilor 😵
Așa că de aia am zis să cer și io mură-n gură, să mi se zică ce și cum, în speranța că găsesc pe careva care a luat și îmi poate spune – ăsta e ok dacă vrei X, ălălalt e ok dacă vrei Y. Sau nu lua, că nu merită. Mna, uneori mai sunt și eu tâmpită în cap și acu și mai și decât de obicei că nush ce dracu am, da nu dorm omenește de vreo 3 nopți și sunt pilaf complet. 🤷♀️
Dar până la urmă m-am lămurit, am mai citit acu, după cafea, încă o dată și cred că am priceput ce și cum.
@(alta) Iulia, la intrebari din astea, eu intreb sora, fratele, cumnata in caz ca au fost inainte in Citytrip-ul respectiv si poata sa imi spuna daca au folosit vreunul din carduri. Nu ma pot ajuta, atunci trimit un mail la info turism din orasul pe care vreau sa il vizitez. Oamenii chiar raspund la mailuri sau chat 😉
Nu ma bag nici moarta pe grupuri din astea unde toata lumea isi da cu parerea 🤭
City Card e abonament pe transportul in comun pe perioada X (depinde ce alegi) + discount-uri la diverse, deci nu gratuități. Merita daca folosiți mult transportul in comun.
Passul e ala care include acces la diverse obiective. Din nou, depinde cat stati si ce vreți sa vizitați, ca sa fie măcar break even.
Mai multe detalii aici
https://www.city-walks.info/Vienna/Pass-Card.html#beschreib
Comentariu beton!14
@AdinaE, stai că dacă m-a mâncat în dos, a apărut rapid una să mă scarpine:
🤣🤣🤣🤣
@Sarina, mulțumesc frumos!
Comentariu beton!21
🤣🤣🤣. Pai io zic sa nu mai mergem nicaieri. Stam acasa si sa ascultam ce au mamikile de zis 😅😅😅
Comentariu beton!14
Păi tu ce crezi? Deja am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe toar’șu Fritz să ia de covrigu ceala și să mâne iute mașina-napoi, că așa a edictat mămikile 😂
Comentariu beton!16
Chiar eram curios că nu ai fost apostrofată in legătură cu boicotul, dar m-am abținut, că ieri am primit atâtea mânuțe roșii la un comentariu de m-a usturat dosul.
Mi-am revenit pe măsură ce am citit comentariile tale și am văzut ca dacii sunt încă verzi
@(altă)Iulia: vezi aici
city-walks.info/Vienna/Pass-Card.html
Pagina lor de fb: facebook.com/profile.php?id=100054352428238&_rdr
@OldJohn, și eu așteptam cu nerăbdare prima dacă liberă și verde cu un comentariu de gen. Sincer, m-am mirat că n-au fost mai multe…
@JT, danke, m-am lămurit!
Diminutivele astea (mamici, micutzi, lunitze, etc) si pluralul (luam medicamentu, facem cacutza, etc) sint moartea internetului. Cred ca fara ele grupurile de mamiki ar parea mai normale. Insa tin sa te contrazic cu urmatorul lucru important: in ultimul timp Romania s-a umplut de experti pe facebook. Astfel avem experti in medicina (vaccinuri, tratamente, si cate si mai cate), telecomunicatii/radiatii (5G), electronica (cipuri implantate). Ca o paranteza, unde naiba sint expertii 5G? S-au cam dat la fund in ultimu timp. Oare si ei folosesc telefoane 5G? Hmmm…
Asa ca e cumva normal sa iei ca prima opinie parerea expertilor facebook cu privire la tratamentul micutzilor. Te duci la medic doar sa vezi daca confirma (daca nu e platit de big pharma), si ca ai acces gratuit asigurat de stat.
Comentariu beton!19
Asta cu accesul gratuit nu imi suna cunoscut. Cel putin mie in Constanta, poate altii sunt mai norocosi.
Daca mi se imbolnaveste odorul dau repede mesaj la pediatru sa ma primeasca de azi pe azi. Deci scoteam din buzunar 270lei pana de curand doar consultul asta. Ca nu sunt nebuna sa ma duc cu copilul la urgente la spitalul de stat, plec de acolo cu inca ceva boli pe langa plus tratament aiurea 🙁
Grupul de mame „La Primul Bebe” mi se pare singurul care nu e asa; sunt reguli stricte, se promoveaza si atentioneaza ca postarile sa fie scrise corect gramatical, mamele sunt persoane educate. Mi se pare util totusi cand ai un copil mic sa poti accesa o baza de date cu recomandari de medici si experiente, de exemplu.
Comentariu beton!31
Daa, exact. Eu l-am descoperit după vreo 2 ani, după ce mi-am tocat nervii cu grupurile alea infecte, pline de analfabete și de extremiste. La început mă enervau groaznic postările idioate, acum, la al doilea copil sunt mult mai ok, doar ma amuză prostia. 😅
Mama prostilor e constant gravida. Nu prea inteleg de ce te-ai inscrie pe un astfel de grup daca esti normala la cap. Probabil din nestiinta. Asta cu uleiurile dotera mi-a dat maxim, am vazut si eu comentarii despre miracolele pe care le proceseaza aceste uleiuri. Bune la toate. Ma gindesc sa imi iau un ulei pentru gasirea unei slujbe, sigur au si asa ceva, la ce sa ma aplic pentru joburi? Un ulei si pacpac.
Comentariu beton!32
Uf, am scapat, l-am crescut fara facebook!
Si cu primu 38° la peste 3 ani!
Si fara grup de mamici, dacat pa viu, la scoala, destul de stresant si ala, dar manageriabil!
Cateodata imi vine sa zic „asa ceva nu se egzista” dar, din pacate…
Am la munca colege infirmiere, jur ca sunt mai descuiate decat ce vad pe interneti..
Mai trag ele cate o shoshoapologie dar,nah, nimeni nu e perfect!
Facebook-ul din păcate a devenit purtătorul de cuvânt al tuturor celor care au facultatea făcută la drumuri și poduri – nu au intrat la poduri și au rămas pe drumuri, a celor care au scoala viețiii, a celor care te pupă jos vtm, etc.
Oricât de mult ai filtra pe cine și ce vrei să urmărești… tot îți apare o știre din asta… de îți dă peste cap feng shui-ul.
Revenind la subiect, mă enervează teribil când aud pluralul. Nu înțeleg de ce este folosit, faza este că am auzit asta la prietene care au o inteligență peste medie de la care nu mă așteptam. Poate este o găselniță a mamicilor. Un argou ceva..
Ne-am chinuit și am făcut căcuța… nu am putut să mă abțin și am întrebat dacă s-a scremut tare. Crezând că mă refer la copil a continuat, moment în care am oprit-o și am întrebat-o dacă ea s-a scremut tare. A făcut ochii mari, mi-a zis că nu înțeleg nimic și că sunt un porc… I-am explicat că doar kinderul face căcuța și pluralul nu are ce căuta acolo… A reiterat în sens invers că sunt un porc și de dat asta și nesimțit și că nu înțeleg nimic. Endofstory: tipa nu mai vb cu mine 🙈.
Comentariu beton!51
Chiar acum, de dimineață, ascultam la un post de radio o emisiune în care se discuta despre „inițiativele” grupurilor de mămici de a colecta bani ptr cadouri de sărbători ptr. profesori, învățători! Nimeni nu misca în front, ca nu are curaj sa spună nu, ptr. că altfel are de suferit copilul.
O ascultătoare povestea că era în Mall și s-a nimerit în spatele mămicii care initiase colecta și care însoțea „tovarășa” profesoară la cumpărăturile aferente colectei! Ce era la gura lor nu a putut să reproducă, dar a remarcat faptul că „tovarășa ” avea lista cu elevii care au contribuit sau nu, iar subiectul fierbinte al discuției ăsta era!
Nu ne mai facem bine!!🤨
Comentariu beton!25
Am mișcat eu în front. Le-am explicat cum e cu primirea de foloase necuvenite, m-am asigurat că au priceput și că, de Crăciun, de Paști, de 8 martie și de ziua doamnei, adună în cunoștință de cauză, și m-am retras.
Comentariu beton!18
Eu nu pot să înțeleg asta cu „facem lista cu cine a dat bani și o dăm la doamna” și faptul că sunt șanse mari ca al meu copil să fie afectat de faptul că eu nu vreau să contribui. Discuție recentă în familie pe tema asta și mi s-a zis că „nu ai ce să faci, o să dai bani, că doar nu vrei să îți trateze copilul nasol”. Wait! What?! Ce treabă are educația copilului meu cu asta?
Eu am trăit liniștit pe „lista rușinii”, adică era mai simplu de făcut o listă cu cei care NU au contribuit. A fost o experiență care a egalat-o pe cea din școala generală când tata a refuzat sa cumpere invitații la spectacolele organizației de pionieri, jucate pe scena cinematografului din urbea X. (info. pentru cei de varsta șăfului, cel puțin)
Tocmai ce citeam articolul acesta, tot despre grupurile de mămici.
https://www.stiridecluj.ro/social/oncos-a-verificat-imaginile-video-din-cazul-marocanului-inselat-la-casa-de-marcat-si-a-reiesit-ca-acuzatiile-sunt-false
Pe scurt, pe un grup din asta o mamica a scris ca a vazut cand casierul dintr-un magazin (inteleg ca este ceva mare in Cluj, nu stiu prea bine) a dat restul gresit, intentionat, unui „marocan”. In final, cei de la magazin au facut publice inregistrarile de la casa de marcat in care se vede ca totul a fost corect si, faza cea mai tare, mamica nu era la coada.
Comentariu beton!22
Stai sa vezi grupurile de părinți de la cresa/gradi/scoala primara…. și nici nu prea poți sa ieși din ele.
Ba da, se poate!
Dacă ai coloană vertebrală
Eram sigur că se umple de mânuțe roșii😜
Vorba ceea, „nea ilie, asta devine după facultăți”
Eu sunt la 2-lea copil, inainte sa il am pe primul am intrat si eu(sa fiu in rand cu lumea) pe grupurile de mamiki. Postarile sunt in cateva categorii: imbecile, laudaroase si foarte rar utile.
Astea de zici tu sunt imbecile de departe(si sunt in proportie de 90%),, mai sunt alea care incep: „copilul meu de 3 luni e interesat de magnetei in forma de cifre, cred ca va fi matematician. Ce fel de jocuri recomandati sa imi stimulez geniul?”
Rar spre foarte rar am mai aflat de ceva interesant: unele jucarii, cand a mai aparut ceva virus, cand mai e sezonul la ceva boala. Insa niciodata nu am comentat ceva pe grupurile
astea.
Mai rau insa decat grupurile de mamiki, am descoperit acu 2 zile ceva grup pt uleiurile Doterra. Habar nu am cum mi-a aparut dar …era acolo si zic hai sa vad.
In viata mea nu mi-am putut imagina ca exista asa ceva. Oameni care se trateaza cu ulei pt chestii pt care eu as fugi aleargand la medic. Mai rau e ca fac experimente din astea pe copii.
Stop așa că îs pe subiect de temă, cunosc o familie cu gemeni, o fetita și un băiețel de vreo 6 anișori acum, el prost din naștere, ea încă se antrenează, copiii răciți de prin septembrie au făcut săracii canal sub nas de la muci, într-o tara civilizata zic doar ca tot români suntem și rămânem, au mers la medic care a recomandat ce o fi vrut el acolo dar doamna care este o entitate în medicina decide ca nu e chiar ok ce zice medicu și le dăm ceai de coada de lopată, acum câteva zile aveau ceva demonstrație de judo unde profesorul a luat decizia de a nu lăsa copii sa participe din cauza de muci, vă jur ca mă durea sufletul sa vad cu plângeau amândoi ca voiau și ei sa participe și tatăl le explica cum ca maestrul e un bou ca din cauza lui nu participă ei, când a venit momentul a trebuit sa fiu explicit în română și sa îi spun ca bou e el cu mă-sa și cu doamna lui cu mă-sa că sunteți dobitoci amândoi și suferă copii din cauza voastră prostii pluii mele, doamna ia spus lui nevasta-mea pe grup ca dacă eu nu știu decât sa le bag bani în buzunar la big Pharma e treaba mea și ca pot pupa medici în cur cât vreau, cât au vb cu mine nu au avut curaj sa comenteze dar o sa ne mai vedem sa ii întreb ce fel de cururi sa aleg ptr pupat, de generalist,pediatru,proctolog ca să știu. Acu nu pot ca e Crăciun sunt mai bun, sunt adevărat….dar acus vine ianuarie……
Comentariu beton!66
Hai sa vin cu aceeasi perspectiva, dar usor nuantata. Daca esti prima data parinte si te trezesti cu cartoful nou in brate si nu ai habar ce faci, un grup mare si cu admini competenti te ajuta. Daca te duce capul, cand ai o problema, dai un search si filtrezi rapid aberatiile de sfaturile pertinente si te apuci si aplici, ca doar au trecuti si altii inaintea ta prin chestiile alea si, cu creierii prajiti si hormonati, e bine sa ai ajutor. Sunt fix in situatia asta, cand nu imi petrec timpul acolo, dar daca intru sa caut ceva ma mananca tare degetele sa comentez „Alooo Gigica care va dau dintii? Scrie repede unui stomatolog ca la varsta ta e caz de Guiness World Record”. Mor si cu posesivitatea „mi-a mancat decat 300g de pireu azi” (da, scris asa gresit). Dar ce stiu eu, sunt doar o mama denaturata care s-a intors la munca cand avea copilul 8 luni si mai sunt si farmacist. Long story short: daca grupul e decent in ansamblu, iti iei informatiile care iti trebuie si la restul te amuzi/plangi, dupa cum iti e starea in ziua aia.
Comentariu beton!22
Ohh, dar sa vedeti ce naspa e sa realizati ca aceste mamiki chiar exista si dai de ele prin statiile de stb..
Nu am copii, inca, dar ce am auzit de la mamika aia imi venea sa ma duc s o bat, efectiv.. Si pe ea si pe prietena ei.. Discutia era despre educatia sexuala in scoli, ceea ce, mie personal mi se pare o idee destul de buna, denumirea cursului suna dubios intr adevar, dar ideea din spatele numelui este geniala avand in vedere ca nu toate mamele sunt in stare sa explice copilului ce si cum cu corpul lui pentru ca „mi e rusine sa i vorbesc despre putz*lica si pi$dulica” sau „e prea mic/a (la 10 ani) sa afle despre asa ceva”.. Asa dar, mamika era foarte revoltata „cum sa faca baiatul meu ora de educatie sexuala in scola?? ce, sa mi invete baiatul sa si faca o la5a? sau sa se uite la filme porno?” deci am zis ca mi pica cerul in cap cand mi am dat seama ca aceste mamiki habar n au de fapt ce li se explica copiilor la educatia sexuala si ca de fapt programa este prevazuta in asa fel incat sa si invete corpul in functie de varsta, ca nu o sa se duca nimeni la un copil de 9-10 ani sa le ofere un prezervativ si sa i zica cum sa l foloseasca…
Asa ca, dragi cititori, nu va mai mirati ca se duc de pomana la pediatru si ca de fapt asculta ce zic alte mamiki pe aceste grupuri pline de analfabete …
Comentariu beton!27
În afară de „La primul bebe”, unde chiar se scrie corect gramatical și se și postează lucruri utile, restul sunt fix nimic. Pe lângă grupurile clasice de mamiceală/mămiciție sau cum vreți să le spuneți, și cele menționate anterior, mai sunt și grupuri de diversificare, unde am dat join din curiozitate, că na! începe copilul să mănânce, poate mă mai inspir, pentru rețete sau combinații. Efectiv, te apucă durerea de cap. Pe lângă gramatica aproape neexistentă și postări unde te chinui să înțelegi ce a vrut să spună autorul, mai sunt și postări în care mămicile se laudă cu x mâncare pe care a mâncat-o bebelușul. De cele mai multe ori, total nepotrivită pentru vârsta lui. Și, mai nou, vin postări cu:”ce să fac si copilului de sărbători, că o să poftească? Niște sarmale sau salata boeuf, sunt bune?” Dafuq! Are 5-6 luni copilul in unele cazuri… 🙄 Și sunt multe alte situații în care îți creste tensiunea.. Este peste puterea mea de înțelegere ce se întâmplă în grupurile astea.
Comentariu beton!16
Pfff, dacă n-ai intrat pe ăla de BLW, m-ai trăit 🤣
Alea, pe lângă că sunt predominant semi-analfabete, zici că-s sectante. Doamne feri să zici că ai făcut ceva care nu e sută la sută la sută la sută fix conform crezului lor, că direct pe stâlpul infamiei mămicești te ard!
Internetul ar trebui interzis prin lege multora.
O perioadă am zis că imi fac un cont de FB strict pentru muncă. N-am putut 😐
Am intrat și eu la un moment dat pe grupurile de mămici, acum câțiva ani.
Am ieșit marcata de acolo.
Nu cred ca am văzut mai multă prostie într-un singur loc!
Doar una dintre multele postări tâmpite: o mămică se plângea ingrijorată colegelor ei că fetița dânsei (sub 2 ani, nu mai știu câte lunițe avea) se… masturbează. Și ei ii e rușine că o văd oamenii cum se ”freacă” acolo. O mamică mai brează a rugat-o să meargă cu fetița la doctor ca să nu fie vorba de vreo infecție urinară. Aici s-a rupt firul și au început mămicile să dea indicații de tratament pentru infecție urinară, după ce au trimis-o la popă pentru masturbare, și i s-a recomandat să introducă fetiței pe cale vaginală un cațel de usturoi, antibiotic natural.
Atât, eu am ieșit.
Comentariu beton!24
Empatizez cu subiectul si desi pare amuzant, da, nu e deloc, insa, ca sa va mai descretesc fruntile… am avut o revelatie acu vreo 2 ani:
Pastrand proportiile ( ca nu vorbim despre fiinte), sa vedeti ce se intampla pe grupurile de tatici de masini/automobile. Similar cu grupurile de mamicute. 😉 Ma refer la grupurile acelea ale unei anumite marci, tip, oricare. Vin proaspetii parinti/posesori de automobil nou sau sh si se lauda cu cate luni (km) a facut „odrasla”, ce calitati (banalitati) mai descopera, „azi am urcat dealu’ caprii cu porcu’n portbagaj, a urcat fara probleme” , „am trecut si noi pe papuceii de iarna”, samd, sau, fara sa citeasca cartea tehnica pun tot felul de intrebari tampite si sa vezi raspunsuri contradictorii si stupide de la specialistii de internetz. Si vai si-amar sa-i trimiti sa citeasca, sau la doctor/mecanic…ca te mananca de viu.
Mai putine diminutive, dar destui agramati. 🙂
Comentariu beton!26
Io când am o problemă cu mașinile, sun la mecanic și fac programare.
Și dacă aș fi avut facebook n-aș fi accesat pagini de genu’. Ce vorbesc io, nu-s nici măcar pe forumurile Opel și BMW. Mi se pare pierdere de vreme.
Doamne fereste, eu nu ma bag pe altfel de grupuri pe forumuri. Eu sunt bagata pe un grup pe WhatsApp cu parintii care au copii pe strada noastra. Dar sincer, astfel de discutii nu au aparut pana acum in cadru. Noi organizam drumetii, vizite pe la muzee sau alte chestii normale pentru copii. Si mai ales nimeni nu isi da cu parerea ce ar trebui sa faca celalalt in caz ca e copilul bolnav. Se recomanda vizita la doctor si se ureaza multa sanatate bolnavului.
Imi amintesc, o singura data a inceput o amica sa imi povesteasca ce minunate sunt medicamentele astea uleioase si miraculoase pentru copii. Iar eu i-am raspuns ca poate sa imi povesteasca ce vrea ea, dar ca eu tot nu cred in ele. Tot ea, este cea care este mai tot timpul nemultumita de doctori 🤷♀️ Se pare ca unii oameni sunt predispusi la a crede in stupizenii…
Eu am o ura furibunda fata de diminutive. De ani de zile sunt intr-un veritabil jihad impotriva lor, mai ales cand sunt folosite in contexte neadecvate. Cand tipa de la HR imi explica in ce zi a lunii intra banutii. Cand customer service imi zice ca lentilutele de contact sunt livrate. Cand tovarasul meu de la sala, un malac care de abia incape pe usa de cati muschi are imi zice ce „fripturica bunuta” a mancat aseara. E infantilizant si suna ciudat.
Nici macar copiilor nu ar trebui sa le vorbesti asa. Exista studii care arata ca achizitiile lingvistice si dezvoltarea creierului sunt stimulate daca vorbesti normal cu copii.
Comentariu beton!33
Perfect de acord cu tot ce ai scris! Ma înnebunesc diminutivele, nu le vad rostul și da, sunt de părere ca pentru o buna achiziție a limbajului trebuie să-i vorbești corect copilului de la bun început. Fără „bănănuță”, „iaurțel”, „morcovel” etc.
Comentariu beton!17
Pe mine ,acum câțiva (mulți)ani, când era fii-mea mică,m-a mâncat în pufarină să intru într-un grup de genul! Nu am rezistat 24 de ore in grup! Atâtea aberații nu am citit în viața mea! Inițial am crezut că e și caterincă,dar nu! Am ieșit din grup cu opțiunea de a nu mai fi invitată vreodată pe grupuri de genul!
Nici mai târziu nu se luminează. Eram pe un grup de organizare și o tipă (cu toleranță mai scăzută la frig) a cerut feedback despre o geacă de iarnă, să vadă dacă merită atâția bani. A primit și feed-back plus alte recomandări ok, dar a aflat și că are dezechilibru pă yin și ar trebui să încerce varii terapii. De la mai multe persoane. A aflat inclusiv că ar trebui să se mai îngrașe puțin.
Comentariu beton!19
Prefer să aud zilnic „n-ai Facebook, nu exiști”, decât să văd postări din astea. E și unul din motivele care m-a făcut să îmi șterg contul.
Mamikile e veața mea, le iubesc de mă cacuta pe mine.
Am grupuri de whatsapp de la grădiniță, de la judo, mi-e rrrau de ce văd acolo.
Am avut separat grup doar de mamiki ca să organizeze cineva o ieșire cu copiii de final de an, au ajuns de la o ieșire în parc la nush ce local cu meniuri, ca la nuntă. Am întrebat cât trebuie, am trimis și am ieșit din grup. La 23:00 încă își scriau, da?
Veața mea, vă spun.
Grupurile de Whatsapp sunt deja altă poveste.
La grupa copilului avem 2 grupuri, unul cu educatoarele si unul fără. În cel cu educatoarele trebuie să anunțăm dacă întârzie copilul să-i pună meniu pe ziua respectivă căci până la 8 se dă prezența administratoarei. Deci trebuie să anunțăm doar dacă întârzie, dacă nu merge la gradiniță în ziua aia, aia e.
Și pe la 4-5 dimineața încep: Dominic nu vine astăzi la gradiniță, nici Matei, Irina vine astăzi, Dalia nu vine tușește.
Apoi dacă ne anunță doamnele educatoare diverse, încep mămicile dezbaterile pe grupul de părinți. Și dezbat, dezbat până-n miez de noapte. Să nu mai zic că din octombrie se discută de cadoul de Crăciun pentru doamne.
Pentru sănătatea mea emoțională, neuronală și alte sănătăți, am ieșit de pe orice grup când fi-miu mare avea vreo 6 luni.
Glumeam la un moment dat cu soțul legat de copiii nevaccinați din vremurile noastre. Când or ajunge băieții mei la vârsta întâlnirilor, nu vom întreba „cum o cheamă”, „de-a cui e” și clasice din astea. Trecem direct la „Vaccinată e?” (și asta pentru nevaccinările astea vor duce la probleme viitoare).
Ha! Eu am rupt o prietenie mai veche de 20 de ani, la 4 ani de când i-a apărut primul copil. N-am mai rezistat sa văd cum prietena mea, scrola zilnic pagina „expertei” Olivia și își trata copilul cu pipi de albină amestecat cu aloe vera murată in zeamă de limbă…
Bietul copil era mereu răcit, mereu cu muci, mereu cu tuse.
A decis să îl nască acasă, de unde i s-au tras și o grămadă de probleme ulterior. A decis, tot ea, că nu trebuie vaccinat. Că face copilul autism de la vaccinuri. A decis să îl țină acasă de fiecare dată când facea febră și abia respira din cauza răcelii. Îl trata cu ulei esențial de eucalipt, cu care il masa pe piept și îi dadea pe la nas, ca să poată respira. Bietul Alexandru era răcit 9 luni din an. Când am încercat să îi explic că băiatul ei are nevoie de un consult medical și de un tratament prescris, mi-a trântit clasicul: „Ce știi tu? Tu nu ai copii! Eu știu mai bine să imi cresc copilul decât oricine altcineva!”
Unii sunt proști și cu diplomă și nici copii nu merită să aibă.
Și, da, era și pe grupuri de „mămike”, unde găsea „sprijin” și „susținere” în deciziile luate…
Comentariu beton!25
Aoleu, acum îmi dau seama că am văzut postarea și răspunsurile🙈și mi-am zis WTF, dar să știi că de multeee ori se întâmplă așa, întrebarea e una răspunsurile sunt altceva.
Dar până unde merg acesti părinți până să intervină autoritățile ( care autorități?) copilul ăla e chinuit, îl supui rele tratamente și poate unii se sting încet.
Dar trăim în țară în care e normal sa îți bați copilul fara sa intervină nimeni, ne oripilează și sărim de c.r în sus când vreo autoritate străină intervin în familiile de români din afara când observa comportamente deviante, dar nu ne șochează când nu știu ce vecin își shingiueste copilul.
Grupurile astea nu sunt cauza, ci un simptom al sistemului nostru de educatie, care e la pamant ( cu buget 2,1% din PIB). De unde sa avem adulti care sa isi creasca copiii intr-un mod informat si asumat cand scoala romaneasca produce handicapati intelectuali pe banda rulanta? Nu zic ca alte tari care au un sistem mai bun nu au idioti, dar procentul lor este semnificativ mai mic.
Comentariu beton!17
tocmai ce am venit cu fi-miu de la ORL-ist, ca sforaie mai rau ca mine… pe 29 suntem programati sa isi scoata polipii…. care e pe un grup de mamiki, sa ceara si pentru mine o a doua parere.
Vrei? Că scriu acuș 🤣
Numa să ai la îndemână un caiet studențesc, ceva, să ai un’ să îți notezi toate perlele de înțelepciune care vor fi aruncate spre tine!
Pana sa nasc imi tot zicea cumnata de nu stiu ce grupuri de mamici, ei i se parea funny, eu ma cruceam de ce ma asteapta. (Eram total pe dinafara cu orice in ceea ce priveste mamicia, si credeam ca sunt chiar necesare grupurile). Bun, nasc si ma bag pe un grup – mamici constantene, sau ceva in gen. Si imi apareau tampeniile pe fb. Zilnic aberatii maxime, zilnic nervi intinsi la maxim. Deci am zis stop si am iesit, prea multa prostie la fiecare postare. Dupa vreo 2 luni am intrat iar pt cateva ore, aveam nevoie de o recomandare de pediatru bun. Am cautat postari de gen, am gasit una care imi facea cu ochiul (adica mi-a placut numele pediatrei si la clinica era usor de ajuns si parcat masina) si am iesit de pe grup definitiv. Am insa 2 grupuri ale caror postari sunt foarte decente: unul de alaptare si unul de mancaruri. Poti sa intrebi linistit orice, regulamentele interzic multe tampenii, printre altele recomandarile de medicamente sunt interzise, la fel si vorbitul nepoliticos. Deci se poate.
Asa ma distrai citindu-va, in timp ce realizam ca peste toate astea am dat si eu la un moment dat. Deși m-am înscris la un moment dat ( la primul copil) pe câteva grupuri, ele m-au ajutat să realizez ca al meu copil nu este un cobai de facut experimente si mi-am întărit credința că cel mai bine merg la medic din prima daca ma îngrijorez…si daca nu imi place medicul ala pentru ca da antibiotic la orice viroza (si da, exista asa ceva, pățit pe propria piele) mai merg si mai cer si alte păreri avizate. Până la urmă sigur găsesc un medic care sa imi inspire incredere si la care sa apelez cand am nevoie de un sfat. Chiar nu vad de ce ar fi nevoie de aceste grupuri!!! Ca sa ce!? Până ajung la dr sa ajung sa o iau razna!? La fel si cu grupurile de diversificare. Am gasit niste retete cu niste ingrediente de nu am auzit în viața mea de ele ( pudra de carob, drojdie inactivă, te mai miri ce alte prafuri dinastea pe care nu le-am retinut). În prima fază am avut tendinta sa cred ca sunt in urma rau de tot cu ce se mai hrănesc bebelusii, dupa care am realizat faptul ca e o mare tampenie. Cele mai multe retete arătau ca niste deserturi în cupe, chiar dacă sa zicem ca erau ” sanatoase”. Si erau mult prea sofisticate ca sa iti imaginezi ca la un moment dat copilul va mai mânca aceeasi mâncare cu tine. Sau mai nou ne apucăm noi cei mari sa mâncăm ” papica ” de bebei cu pudră de carob!?? 🤣🤣 Ca ” ciorbita” si „fasolica” si „carnitza” sunt demodate. De grupurile de scoala nu mai zic…in fiecare an am fost oaia neagra care a spus că e o sumă mult prea mare sau ca un cadou poate să fie cel mult simbolic, în semn de apreciere. Mai bine mai puțin social decât în felul asta 🤣🤣🤣
00
Și eu tot o oaie neagră am fost pentru că le-am înfruntat pe educatoare ( preoteasa mamă și fiica ei ! ) în ședință și am refuzat să contribui cu bani când ,, enoriașa – șefă” ( mămica lingușitoare și adunătoare de bani ) trimitea apeluri de mobilizare. Am dat doar când am considerat că e o sumă și un motiv de bun-simț. M-a ferit Dumnezeu de grupul mămicilor, pentru că nu am priceput la timp ce e WhatsApp -ul. Dar nu blamez carobul ( praful de roșcove) pe care l-am descoperit ca înlocuitor pentru cacao. Nu e fiță, nu e deloc scump , se găsește ușor și e mai aromat decât cacao. În rest, mă bucur că există oameni care gândesc ca mine, credeam că sunt eu mamă denaturată că nu afiliată la grupuri ,, profesioniste” de mămici.
Eu am întrebat o dată câte zile are o luniță. Voi știți?
Adică dacă o lună are 31/30/29/28 de zile, o luniță câte zile are?
Nu m-am lămurit, cică-s hater. 😀 Zic mămikile.
Comentariu beton!20
Fiica mea cea mare are aproape 13 ani și pe vremea aia erau la modă forumurile. Erau desprecopii, qbebe etc dar m-am lecuit repede.
Acum sunt în grupurile de la școală și e destul!
Da, sunt grupuri si mame asa cum ai descris, dar sunt si altfel si acelea pot ajuta foarte mult. M-am inscris in primul grup de FB dupa ce am avut primul copil si a fost o decizie foarte buna. M-a ajutat enorm in primele luni post partum. Nimeni nu poate intelege prin ce treci in acele momente decat alte femei care trec prin exact acelasi lucru. Ma simteam atat de singura, bulversata si plangeam aproape in fiecare zi. Un alt lucru care m-a marcat si mi s-a parut uluitor la momentul respectiv a foar un suport extraordinar pe care l-a primit o mama dupa ce a facut o confesiune. A scris ca nu suporta sa fie in preajma bebelusului ei, ca se simte cel mai bine cand e la munca si ca atunci cand vine momentul sa mearga acasa ar vrea sa nu se mai intoarca. A mai spus: “ el este mereu acolo” si a mai adaugat ca este un copil foarte cuminte. Primul meu gand a fost: “groaznic! De ce a mai facut copii? Cum sa gandesti asa ceva?” Am judecat-o pentru ca nu intelegeam ce se intampla, dar in momentul in care am citit comentariile am invatat o lectie. Toate mamele i-au zis ca sufera de depresie post natala, au incurajat-o sa mearga la doctor sa primeasca tratament si au incurajat-o ca o sa fie mai bine. Nimeni nu a judecat-o. Am vazut un suport extraordinar si mi s-a parut minunat. Nu, grupurile de mame nu ar trebui interzise, pentru ca grupul potrivit poate sa ajute enorm pe cineva.
Nu ai fost expus si la sfaturile si suportul minunat care se intampla in astfel de grupuri, pentru nu este “interesant” sa vezi asa ceva circuland pe internet.
Comentariu beton!25
Depresia postpartum se tratează cu sfânta trinitate psiholog-endocrinolog-psihiatru, nu pe facebook.
John, pentru ca tu ai avut, nu-i asa? Si stii si ce inseamna sa treci prin asa ceva. Femeia aia nu stia ce are. A scris pe internet pentru ca era disperata de ce i se intampla. Nu intelegea de ce nu poate sa stea in preajma bebelusului ei, de ce vrea sa plece de acasa, de ce nu suporta sa fie mama si sa se conecteze cu copilul. Poate ii era frica sa mearga la doctor sa spuna asa ceva. Sfaturile si suportul pe care le-a primit acolo acolo au fost exact astea: sa mearga la doctor fara frica si rusine, sa spuna ce simte si i se intampla si sa inceapa tratamentul, astfel lucrurile vor fi mai bine cu timpul. I s-a spus ca nu este o mama oribila sau o persoana ingrozitoare, asa cum credea, ci pur si simplu sufera de o boala. Ca sa ajungi sa tratezi depresia post natala la doctor, trebuie intai sa ajungi acolo, nu crezi? Poate ala a fost imboldul de care a avut nevoie ca sa faca pasul acela. Poate Ala a fost sfatul de care avea nevoie in acel moment. Support groups – de aia se numesc asa.
Mai sunt multe example pe care pot sa le dau, de mame care au fost alaturi de alte mame in niste momente foarte dificile. Si au fost momente in care as fi dorit sa stiu de grupuri de oameni care trec sau au trecut printr-o situatie asemanatoare cu a mea. Asta o sa o spun din nou, m-ar fi facut sa ma simt mai putin singura.
Comentariu beton!29
Hai ca nu sunt toate asa. Stiu vreo 4-5 normale la cap, pe cuvant. Unde iti raspunde consultantul in babywearing, alaptare, pediatrul, kinetoterapeutul si de unde zboara fix tanticile nebune. Sunt de nisa si sunt mai mici dar pe cuvant ca te ajuta. Cele mai rele sunt cele de diversificare, acolo e jihad pur. Cuuùm, proasto, sa nu-i dai o fripturica impanata de porc la 7 luni? Ce, se ineaca? N-are cum ca mesteca eficient cu gingiile. Brrrrr. Dijaba vii tu si zici ce ai invatat in facultati (vreo 2, asa, din care una medicala si una de alimentatie publica, nutritie, etc) ca ficatul nu produce eficient enzime la 7 luni sa faca ceva cu friptura aia ingerata. Agheasma si ciumafai. Si da, daca nu stiati si streptococul si preeclampsia tot cu uleiuri trec.
Dar repet, sunt cateva normale si echilibrate dar stau mai ascunse si au niste admini mai ceva ca buldogii.
Comentariu beton!12
Mi-a uns sufletul articolul asta.Maine intru in garda 24 ore…Intr-adevar,pe foarte multe grupuri de parinti(mamici) se scriu lucruri pe care nici nu poti sa ti le imaginezi ….te socheaza.In acelasi timp,exista si grupuri de suport pentru parinti care ajuta si care sunt moderate de profesionisti(alimentatie,vaccinare,depresie postnatala,alergii,boli rare,etc.)
Cu riscul sa-mi iau minusuri la greu, la fel cum sunt grupurile de mamici, la fel sunt toate grupurile de oameni care nu sunt moderate bine, doar ca e aplicat filtrul ‘femeie care are copil mic’. Romanul mediu asa este, superstitios, prost la educatia in sanatate, antibiotic la greu combinat cu leacuri naturiste la greu, usor analfabet sau prea fast and loose cu gramatica sau ortografia in online. Aveti impresia ca doar mamicile sunt asa? Stupoare, asa sunt si bunicii, asa sunt si bunicile si asa sunt si tatii. Anecdotic am multe exemple care imi confirma: nici voi, taticii, nu sunteti mai destepti, doar ca femeile sunt in continuare – in mare parte – primary carers si pentru ca viata lor este literalmente alcatuita din parinteala in primii ani, surpriza, vorbesc mai mult despre copii decat barbatii. Barbatii care stiu ei ca nu au nevoie de anvelope de iarna sunt cei cu neveste care sugereaza pe grupuri sa trateze infectia in ureche cu lapte de san.
PS. Fac parte dintr-un singur grup de mamici, nu este romanesc si este moderat heavy handed. Desi parintii isi povestesc propria experienta cu copiii, nimeni nu are voie sa sustina tratamente sau sa faca afirmatii categorice despre tratamente fara surse (surse ok, nu Mercola). Nu am vazut guilt tripping despre attachment parenting, nu am vazut promovate nici metode de parenting ‘traditional’. Si nimeni nu posteaza poze cu copilul in fundul gol.
Nu te mai plânge de mămicile cu copii. Sa vezi cum e pe grupurile de căței unde fetițele și băiețeii împlinesc lunițe și papă pilăfior…..și au o bubiță lângă funduleț …
:)))) am râs cu spume, pentru că fix așa e!
Iti recomand… adică nu! Nu recomand. Însă te provoc! Cauta grupurile de Noua medicina Germanica. Dacă nu îți vine să stai 24/24 la telefon cu Protecția Copilului, iti vine sa iei în calcul ce ar fi atât de rău la pușcărie…
O mamike cerea sfaturi despre cum sa vindece copilul care căzuse și avea o crăpătură serioasa în frunte; căzuse peste un gard de fier. Bineinteles ca opțiunea de spital, tetanos era din start interzisa. Consultațiile online au început să apară: pe ce parte era spart capul? Partea dreapta sau stânga?( în funcție de asta se determina ce conflic avea acopil…pe parte materna sau paterna). Apoi lucrat la soluționarea acelui conflict, pt ca el sa se vindece. Însă posibil ca nu copilul sa aibă un conflic, ci părinții lui, deci trebuia văzut și opțiunea aceasta. Apoi istoricul gardului de fier, si alte tâmpenii de genul, pe principiul: când te îmbolnăvești inseamna ca ai un conflic emotional, iar corpul reacționează la emoțiile puternice.
Noua medicina germanica e cancer. Feli piersicuta, prietena oliviei, o pedalează la greu, împreună cu uleiurile de șarpe, pardon, esențiale.
@Laura, mi s-a făcut rău numai citind. Așa că asta e o provocare peste care cred că o să sar… Însă, conform zeițelor internetului, nu trebuie să le judecăm pe astfel de mame, că e și ele oameni… 😐
Am apasat din greseala pe roșu.
Cum plm scot treaba asta?
Pentru că eu consider că mamikiile cu ifose s-au înmulțit peste limita legală
00
Nu mai ai cum să dregi busuoicu acu, dar pot să îți spun că sunt în asentimentul tău (nu cu mânuța roșie, ci cu mămikile)
As vrea sa atasez un screenshot deoarece articolul a ajuns pe un grup de mamici si am facut poza la comentarii 🤣🤣. Dar nu stiu atașa
Ana, nu cred că poți atașa imagini în comentarii, dar am văzut și eu. Și am deschis și gura, așa că am fost dată afară în șuturi 🤣
Pe un grup de „remedii naturiste”, unde m-am distrat până m-am enervat, apoi a mai durat puțin până m-au dat afară, am găsit inclusiv remediile alea băbești, care spuneau să-i dai copilului cu fecale sau urină (după caz și după cum știa medicul de ocazie), la ochi, in caz de ulcior. Mai auzisem de nebunia asta cu multi ani in urmă, dar credeam că nu mai există oameni care să creadă că îți trece ulciorul, dacă dai cu rahat pe ochi. Iar alta, enormă rău, a fost când o „mamika”de-asta a pus o poză cu un fel de iritație, eczemă ceva, apărută pe ceafa copilului. Băbăiete, un pitecantrop a sfatuit-o să îl ungă pe copil cu smântână și să lase câinele să-l lingă!!! Am luat-o cu capul! Băăăăă!!! Antiviolență, ok, dar ăluia i-aș fi administrat la palme peste ceafă până i s-ar fi crăpat pielea ca în poza respectivă! Bineînțeles că nici aici nu lipsea tratamentul cu urină, dar măcar nu mai erau și scatofili. Se pare că urofilii au fost mai activi. Iar ca să revin puțin la ulcior, care până la urmă nu știu clar ce e, șancru, infecție etc, dar în niciun caz nu cred că trece dacă îți dai cu rahat pe la ochi, era una care recomanda incantații la gura sobei. De unde plm să-mi fac eu sobă in caz de ulcior? M-am gândit că ăștia cu linsul copilului de către doctor Grivei și cu dancinguri rituale și incantații imbecile la gura sobei, sunt șanse mari să provină din mediul rural, dar totuși frate… In secolul ăsta?! Deci ce să ne mai mire la niște mămici isterice, care probabil se duc la medic să afle ce să nu facă?
Am fost pe grup de mămici, dar am ieșit în clipa în care o mămică cerea ajutor că bebe avea febră mare – 40 – zicea, și toată lumea îi spunea să meargă la urgente și ea încă cerea sfaturi pe grup… Dute in …Doamne iarta-ma!… Și gata cu grupurile vieții!
Unele mamiki de genul mai bine-i inghiteau :))
Nu toate grupurile sunt așa. Depinde ce cauți
Ăsta e primul motiv pentru care e important să ai educația din invatamantul primar si gimnazial. Am făcut o școală generala obisnuită și imi amintesc ca inca din primul an (’94) clasa s-a împărțit in două. Ăia care au înțeles clasa I si aia care nu. Din clasa a II-a, celor din grupul care nu a inteles li s-au mai alaturat câțiva. Și tot așa pana intr-a 5-a cand 70% din clasă era formată din copii care nu intelegeau si erau prea timorați să întrebe. Varianta ideala ar fi fost sa intrebe sau macar cadrul didactic să ii învețe după rezultatele testelor. Dar nu. Si guess what: azi ii am la prieteni pe facebook și la 36 de ani sunt câtiva care au copii in varsta de 17-19 ani. Sunt cativa care au joburi din astea, cântăreți pe la nunți, mesteri, vanzatoare la buticuri zonale, samd. Cumva, ceva imi spune ca daca ar fi înțeles anii aia si daca in mintea lor ar fi existat o structura, azi viața lor ar fi aratat altfel. Problema pe care mi-o pun e că astia au copii. Și copiii aia au fost la școală. Si parintilor lor nu li s-a părut important ca odraslele lor sa invete si sa înțeleagă pentru ca nici ei n-au înțeles si s-au descurcat. Și asa incepe filmul Idiocracy sa devina realitate. Si facebookul le da exact platforma pe care sa isi etaleze naivitatea si prostia. Vad 2 clipuri pe youtube despre Covid: „aualeu, nu ne vaccinam. Nu ne vaccinam nici copiii ca ies autiști, tu nu vezi?”
Profesorii nu si au asumat nici o responsabilitate pentru treaba asta desi ar fi trebuit. Sa-ti vezi elevul ca ia 3 in „capacitate” (Evaluarea Nationala asa se numea pe vremea mea) și sa n-ai nici o reacție in condițiile in care primele 4 intrebari erau banale și aveai si un punct din oficiu. Ma rog… long debate.
Mr. Mihai, felicitări. genial comentariu și în general tot materialul. Dacă lumea ar înțelege, de fapt, ceva din cei scriseși matale aici șea….ce ghini ar hi…da, cum tăt rumânu este ”expert”, s-ar putea să-ți cam iei și tu ceva ”hăităreală” 🙂
Să ne amintim de Prostia Omenească a lui Creangă, și acolo tot o mămikuțà își făcea griji pentru că le cade drobul de sare de pe horn in cap. Și ei și bebeului
Se pare că un fenomen uimitor și prea puțin cercetat se întâmplă femeilor (și bărbaților prin proxy) in durerile nașterii. Li se activează o zona a creierului până atunci nefolosită care îi face maii întâi proști, și caută confirmare pentru fiecare respirație a bebeului, iar apoi „genii” care știu ei mai bine decât medicul cum e cu vaccinarea, uleiurile, educația…
Iar grupurile de mamiki nu sunt altceva decât locul de întâlnire al părinților aflați în aceste două stadii. Proștii și „geniile” în același grup, sub atenta îndrumare a escrocilor care au ceva de vândut (homeopate, uleiuri, cărți, o apă mai pură decât e chimic posibil, etc )
Reptilienii, Masonii si Iluminati sunt de vina! 😂
Perfecta dreptate ai!
Grupurile de mamici #interzise ⛔️
Cele mai periculoase sunt la gradinita si la scoala.
Doamne, e prima data când te citesc dar am devenit fan… Adică FAN
Rezonez cu tine în tot ceea ce spui fără excepție.
Niste sugace care s.au replicat dar de care le doare la basca , niste leneșe si imputite care o hrana adecvata unui copil nu stiu sa ,faka ,,