Eu nu cred în coincidențe, dimpotrivă, eu cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Stați că vă zic imediat.
Acum exact 18 zile, când am intrat la metrou să mă duc spre Santiago Bernabeu (Real – Barça, chestii), am verificat cartela de metrou să văd dacă mai am călătorii. Mă rog, spaniolii au doar carduri reîncărcabile, nu cartele, dar astea deja sunt detalii.
Am verificat și am constatat că mai aveam doar una, deci trebuia musai să reîncarc atunci, la dus spre stadion, ca să nu fiu nevoit să fac asta după meci, când aș fi intrat la metrou odată cu zeci de mii de oameni.
Deși mi-ar fi fost de ajuns să reîncarc cu o singură călătorie, că doar de două avem nevoie pentru dus la meci și întors, a doua zi dimineață oricum plecam, nu mai aveam vreo treabă la metroul din Madrid, am ales să reîncarc cardul cu 10 călătorii. Așa, să fie acolo, chiar dacă știam clar că nouă dintre ele nu vor mai fi utilizate niciodată.
Doar că vedeți voi, niciodată să nu zici „niciodată”. Plus că, exact după cum vă spuneam, nu cred în coincidențe, sunt convins că toate lucrurile în viață se întâmplă cu un scop.
Acum, când citiți asta, tocmai am ajuns în fața hotelului la… Madrid. Partea deosebit de tare fiind că, în momentul în care am reîncărcat cardul ăla de metrou, habar nu aveam că cei de la Renault România mă vor invita la Madrid, la lansarea noului Renault Austral. Invitația a venit mult după ce ajunsesem deja acasă, la București. Acum înțelegeți de ce vă spun că nu cred în coincidențe și că toate lucrurile din viața asta se întâmplă cu un scop?
Ce-i drept, șanse să merg cu metroul nu prea există, poate doar dacă mă lasă oamenii ăștia de la Renault sa intru cu mașina lor de-abia lansată în subteran, dar scopul nu era ăsta, nu? Scopul era să mă reîntorc la Madrid, treabă care tocmai s-a întâmplat. De nu mi-oi face eu abonamente la metrou în toate orașele mișto în care mai ajung vreodată…
P.S. Da, da, ăsta din poză e chiar cardul de metrou cu pricina. În spate este, ați ghicit, noul Renault Austral.
Și găină ca să facă ouă, trebuie să lași un ou în cuibar. De fapt, se zice să lași cuibar.Bună treabă!:)))))
Comentariu beton!51
Exact. Să atragi… ăăă… sporul. 😀
Că tot vorbeam zilele trecute de spor. Iată, a și venit!😄
Tot într-o fiesta! 😅
Și…e peste Arkana?
Nimeni și nimic nu e peste Arkana mea. 😀
“ în momentul în care am reîncărcat cardul ăla de metrou, habar nu aveam că cei de la Renault România mă vor invita la Madrid” m a busit rasul. 😁 bv tie mister. Have fun!
Păi chiar nu știam. Invitația a venit după ce ajunsesem în București.
Ce tare! Chiar că nimic nu e întâmplător! Viva España! 🙂
Claro que si. 😀
Acu ce te faci cu toata beutura aia comandata la reducere? 😀 trebuie sa o dai la copilot. Sau sa o donezi aci pe blog, ca e pacat sa expire:)
Se dezbate încă. Ce zici?18
În ritmul ăsta se va deschide un hotline #wehatemihai 😄
Distracție maximă să ai!
Comentariu beton!29
Nu ține dacă zic că sunt la muncă, nu? 😛
Auzi, îmi împrumuți și mie cardul ăla de metrou? Că-s unii p’aici care nu au mai plecat în vacanța aia de o lună pe care și-o doreau.😁
Sigur, șefa, cum vin acasă ți-l dau.
băi, da’ nu te liniștești deloc deloc?!
auzi, da’ o palincă ai dus și tu la omu’ ăla care ți-a adus canistra?
Nu, că ne-au dus oamenii ăștia de la Renault undeva la 250 de kilometri de Madrid, în munți, în plină sălbăticie. Mi-e și frică, îți spun. Nu e ușor…
Daca ți-e frica tare mai vin cu o canistra. Plina de benzina și dam foc la urși.
Sau la mistreți, că urși nu prea au.
Comentariu beton!22
Dacă tot vii, adă și niște tortilla. 😛
Con cebolla o sin cebolla? Ca asta-i dilema tortillei la spanioli.
Con!!! Întotdeauna.
Ești de-al meu…
Zi-mi in ce direcție, nord, sud , est, vest, că au ăștia munți peste tot…
Desi presupun că v-au dus spre Burgos. 🙂 Mai pe lângă Palencia, că acolo se produce modelul…
Buna intrebare. Chiar m-am întrebat dacă a luat canistra cu el sau ii comanda Claudiu încă o canistra. Sau s-a rezolvat çriza de benzi a in Franta?
Super tare! Mă bucur pentru tine. Have fun!
Deocamdată mi-e foame și mai e o jumătate de oră până mâncăm. 😛
@Vasilescu, Austral a fost lansat, dar între timp și mâncat. Să vă fie învățătură de minte să mai chemați blogăr nesătul.
Mie imi place cum ai luat-o asa,usor,pe ocolite,ca sa nu zicem ca „uite ,frate,iar vacanta!”
Buna treaba cu incarcatul cartelelor in orasele care iti plac,poate poate !
Sa te bucuri de vacanta !
Doamne ferește! N-auziți că sunt la muncă? Nu-mi mai văd capul de treabă… 😛
Întrebarea zilei de mâine: cu metroul sau cu Renoul?
# Nosotros odiamos Vasilescu!
Distracţie plăcută! ( Sau, mă rog, spor la treabă! )
Comentariu beton!19
Norocosule 🙂
Si eu am fost in Madrid pentru 4 zile in perioada in care ai fost.
Mai am si eu cateva calatorii pe card, il am la mine. Poate se intampla si la mine o minune pana la primavara 🙂
Caci vreau sa revin din nou in primavara. Orasul meu favorit, are un vibe asa fain.
Ne zici aici dacă se întâmplă?
Io-s convinsa ca cei de la Renault știau deja ca ești în cărți pentru Madrid 2 încă de când erai la Madrid 1, dar te-au mai lăsat un pic sa te bucuri de Arkana și la întoarcere. Hmmm…deci ce sa fie, ce sa fie, între Arkana și Austral?! 🤔 Acum sa te vad!
Arkana, n-am nicio îndoială în privința asta. Mașina aia mi-a răpit inima.
Să vezi când ți-o răpi portofelul/cardul😄
A! De fapt de-aia și muncești atât de intens (că ni se rupe și sufletul🤭), pui ban pe ban pentru Arkana.
Aia da muncă, din distracție-n chef și voie bună. Hai cu sporu’! 🤣🤣🤣
Ai grijă, ușor cu munca!
Și nu lăsa cardul acela gol, cine știe…
Have fun!
Așa ceva… Muncă, muncă, dar să fie și distracție. Și poftă bună! Iar sunteți în deplasare, iar intră dieta în stand by. Eu sunt acasă, deci nu pot să trișez. Ba pot, dar nu am cu ce. Ar merge o înghețată. Ar merge dacă nu aș fi răcită cobză.
De fapt punchline-ul era ” oamenii de la Renault insista sa merg cu masina lor, !!!proaspat lansata!!! si mnah, am irosit o incarcare de cartela de metrou degeaba” #firstworldproblems 😀
Vasilescule, ai lăsat de sămânță și s-a prins 🙂
La partea de coincidențe, las și eu aici clipul ăsta.
https://www.youtube.com/watch?v=4-E-o0ajGAo
Azi i-am făcut vânt cardului de calatorii din Stockholm, cu care am umblat astă vară. Mă duc să-l recuperez din gunoi, că, cine știe, poate-poate 😀 Iar ție cred că ți-e foarte greu, așa că-ți doresc spor la treabă, adică distracție plăcută! 😀 #ihateyouagain
Acu’…mai am 3 călătorii la metroul bucureștean și 6 la ăla al Barcelonei. Zici să mă apuc de împachetat? 🤔
Ar trebui să fii deja pe drum spre Sagrada…
Mă ocup imediat, mai am puțină treabă
Cât de tare! 💜
si eu am, vreo 6 bilete de metrou parizian, din 2016. faza tare e ca astea nu expira, doar se pot descarca, si ti le schimba. intrebarea e, mai ajung eu la Paris? )))
00
Le carnet de tickets t+ en carton c’est fini 😁
Băi, felicitări. Poți trece la fratele mai bogat și mai german, X2 sau X3.
Fain asa, sa tot umpli cardul ala! Ne rugam pentru tine, ca nu cumva sa te spetesti de la atata munca! 🙄😂 Hai, sa fie cu spor si plimbari!
Si vezi, poate iei un card din “Jermanica”, sa te cheme si neneii aia, ca sa ne mai incanti privirea cu vreo noua aparitie. 🙃
Bazil, să le zici ălora de la Renault că știi pe unu care tot așteaptă Raccon-ul. Încă din ’92. Și nu avea buletin pe vremea aia.
*My second dream car.
Fix acum le arăt comentariul tău și le traduc.
Dar zi și care e the firește dream car. Să le spun.
Le-am zis. 😉
Corvette Sting Ray 63. Split Window.
*My first dream car.
Aveam 7 sau 8 ani când am primit dreptul să răsfoiesc o revistă americană (dedicată transporturilor americane), tipărită la standarde foarte înalte, în limba română.
Kennedy era președintele SUA atunci.
Și în acea revistă este ea: Sting Ray.
Într-o zi o să mi-o iau. Chiar de-ar fi doar și pentru 1 minut.
P.S. Știu cei de la masă cu tine de Racoon? 😁
Fără Google.
Evident că știu. Au sărit imediat „aaa, Racoon, the concept car”.
moaaa! ce tare! se cheama ca ai pus asta in univers 😛
Ce-ti mai plac masinile! Sau mancarea? Sau plimbarile? Care-i ordinea corecta? Fara sa zici „toate”.
Have fun!
Uite o întrebare la care nu știu să răspund.
Nu are voie să zica amîndouă sau toate trei
Ordinea corecta este:Mara,Mara si fetele,si furia albastra si…mai vede el !
Never say never. The Universe listens 😉
Distracție faină!
Băi distracție maximă să ai… auzi mi se pare mie sau mașina asta are numere de GJ. Nu le-ai zis că ești vâlcean?
Io chiar cred în zicala aia a chinezilor, „ai grijă ce-ți dorești, că se poate îndeplini”.
Las-o ‘ncolo de treaba, iar Spania…?
Nu vrei sa-ti trimit un card cu vreo 10 calatorii cu autobuzul pentru Montpellier? Sau tramvai?
Ca metrou n-au. 🙂
Ăăă… 🤭
Mi’aieeee, mi-am promis că nu mai zic nimic de rău de plecările tale, de… ceva vreme. Man, mă bucur sincer pt tine și te invidiez ca dracii 😂
Dar… Dacă auzi pe cineva pe acolo care ar vrea să angajeze pe cineva ca „turist”, „tester de hoteluri”, „plimbăcios”, etc, te rog io: imediat sub numele tău, pune-l și pe al meu. Dacă e cineva care vrea să testeze rezistența corpului uman la a zace pe plajă si a bea bere/vin/plm, orice… pune numele meu acolo. Dacă e vreunul care nu are ce face cu un milion de euro și nu știe cum poate fi cheltuit in fix 30 de ani, al lui sunt. Etc, te-ai prins tu.
PS: dacă tot ai uitat la ultima vizită, îți aduc aminte: 44 la adidași si L-XL la trening. Mssss
Da, șerif, te-am notat. 😀
Iar muncesti Vasilescule de dai in brânci, parcă imi este un pic așa milă de tine….nu chiar nu imi este si huo.Hai have fun si mai baga 10 călătorii dar nu de metrou.Eu sa fiu Mara te-as scoate de întreținere.
De data asta cu avionul, nu?
Măcar o tură cu metro-ul tre să te dai așa de control.
Io zic sa dai măcar o tură cu metroul, dacă tot ai călătorii și ți-a plăcut asa mult tura trecută.
Subscribe #weheitmihai. 😁
Mie totusi mi-e mila de banii aia dati pe cele 9 calatorii. Sper din toata inima sa le folosesti in curand, pana nu expira. Poate aude cine trebuie 🙂
Spania si Madrid din nou???! Urat din partea ta sa ne chinui in halul asta… 🙂
Spor la treaba si la testari si mai ales, la mancare!!!
masini, madrid, mancare, munca…
incearca sa nu te spetesti prea tare cu munca, na, zic si eu
bravo, esti norocos, ma gandeam la articolul tau …din ce ti-ar placea sa traiesti, inca n-am raspus…..dar vad ca la tine a iesit bine, spor!
Principiul se numește „să fie, să nu trebuiască”.
Ok serif, Austral e decent dar….cum e comparat cu Arkana? Ca imi vine arkana de 160 hp la final de luna si vreau sa stiu daca ma oftic sau nu.
Până atunci, mă oftic eu. 😳