Mă uit la Turul Franței. Pauză publicitară. Începe un spot la Edenia cu proaspătul multiplu campion David Popovici:

„De când sunt mic, părinții mei au încercat să găsească…”

Nu știu ce agenție are contul Edenia și nici nu mă interesează. Tot ce știu este că măcar 7-8 oameni (vreo trei-patru din agenția de advertising și cam tot pe atâția de la client, de la Edenia) și-au dat ok-ul pentru non-sensul ăsta gramatical.

Bun, înțeleg c-au făcut spotul în mare grabă ca să se poată urca pe valul de popularitate al lui David, nu e nimic rău în asta, oricine ar fi făcut la fel. Dar, boss, graba e grabă, gramatica e gramatică. Serios? „De când sunt mic”?

Aș putea să pun pariu că le-a zis David la filmări că nu sună bine, dar i-or fi tăiat-o scurt pe motiv că trebuie să respecte scriptul. Nu de alta, dar l-am auzit în atâtea interviuri și vorbește extrem de corect, vorbește ca un om pe care l-a interesat și școala, nu numai înotul.

Voi vă dați seama cam care e nivelul prin advertising-ul românesc? Oamenii de prin agenții vor premii la Cannes, dar n-ar reuși să treacă un banal test de gramatică pentru clasa a șaptea. Dacă vă uitați ca măgarul la poartă nouă și nu înțelgeți unde greșeala, e ok, nimeni nu e perfect. Totul e să nu fiți copywriteri sau creativi prin vreo agenție.

Pentru conformitate, aveți și spotul: