Lista lui Edelweiss – colțu’ cu metale #30

Salutare! Sunt Edelweiss, pasiunea mea este rock-ul și nu vreau să fiu vindecat. Trecând și prin capitolul efuziuni, mi-a fost dor de voi bine de tot.

Avem material de la cititori, și e bun, așa că eu leg caii la iesle.

Pentru orice gând: [email protected]

…

Servus.

Să știți că îmi vine foarte greu să scriu despre mine, despre relația mea cu muzica și cât de mult m-a influențat de-a lungul timpului.

Evident, pentru că am crescut  RSR, în perioada minunată a muzicii cu versuri patriotice scrise de decrepiți de carton, când aveam acces foarte greu la tot ce însemna “depravarea capitalistă”, pentru multă vreme nu am avut cum să-mi creez o înclinație către un anume gen muzical. M-am simțit ciung, orb și surd, presat să descoper ce se află în spatele zgomotului anost, afișat peste tot.

Întâmplător, am ajuns să ascult muzică clasică, cu orchestra simfonică … norocul meu că asta nu era prohibită și orașul meu avea și Operă și Filarmonică. Cumva, acest contact, m-a făcut să înțeleg că nu se putea ca muzica creată acum multă vreme, atât de complexă, cu atât de multe instrumente, soliști, să rezide doar în cacofonia oribilă ce ni se băga pe gât, cu orice ocazie. Și așa am făcut primii pași în direcția luminii. Pentru că nu aveam acces la mai nimic din tot ce însemna tehnologie modernă, am făcut orice să mă apropii de persoanele care aveau casetofoane, magnetofoane rusești (daaa, erau SF într-o vreme!) și implicit de traficul subteran cu muzica occidentală pe casete și benzi magnetice… la vremea respectivă ascultam tot ce îmi pica în mână, mai bine spus în urechi. Pe lângă mult gunoi, apărea și câte ceva ieșit din tipare, dar încă nu ne puteam afișa preferințe pentru ceea ce nu corespundea stilului general acceptat (știți aia cu “Roackere, țara te vrea tuns!”).

Undeva, cam pe la sfârșitul lui ’88, am intrat în posesia unui magnetofon nou, made în URSS, ceea ce m-a propulsat în rândurile celor privilegiați, devenind instantaneu prieten cu oricine avea ori scule de redat muzică, ori surse de muzică, lucru care mi-a ușurat cumva găsirea unui drum în nebunia sonoră. Anul ’90 a fost anul în care am început silabisirea acordurilor rock, timid şi încă nesigur dacă e ceea ce vreau… a fost o perioadă destul de lungă, în care am experimentat tot felul de stiluri muzicale, convins că muzica e doar de două feluri: bună sau proastă. E şi nu e…

Babilonia asta a luat sfârşit cam la începutul anilor 2000, o dată cu al doilea job care implica drumuri nesfârşite prin ţară, cu maşina, singur şi care îmi lăsa libertatea de a asculta şi experimenta aproape orice, fără să fiu ciudat în orice fel. Sincer şi acum, ascult ce îmi place, sau nu, la căşti – unele chiar bune – pentru că pot fi doar eu şi  acordurile care îţi fac sufletul să vibreze, iar dacă închizi ochii, poţi fi chiar acolo, lângă cei care fac magia notelor. Aşa am descoprit că îmi plac foarte mult combinaţiile dintre formaţiile rock si orchestre cu instrumente clasice… deh, reminiscenţe din adolescenţă. Sunt unii care fac lucruri extraordinare… şi timpul m-a învăţat sa fiu deschis şi să acord şanse egale tuturor stilurilor rock, pentru ca nu ştii niciodată de unde poţi avea o revelaţie muzicală.

Sunt albume care mă ajută să devin mai eficient când lucrez, sunt solişti care îmi alina mintea şi sufletul după o zi dementă şi de multe ori, sunt selecţii care mă ţin în priză atunci cănd trebuie să ajung întreg acasă, după mai mult de 1000 km, făcuţi făcuţi într-o zi. Există compilaţii care mă ajută să fac programele obligatorii de cardio şi kineto (“brobleme mai, cu zpatele!” cum mi-ar spune amicul Amir), pentru că altfel, devin crocant. De aproape 15 ani, am căpătat un viciu: ski-ul –  da, ştiu, terapeuţii mei îmi spun că am probleme şi cu, capul, pe lângă cele cu spatele. Dar ştiţi cum e să cobori pe o pârtie îngheţată tun, să faci primele urme peste cele de ratrack cu un playlist în căşti cu ceva metale geniale, ce se împletesc ameţitor cu adrenalina unui carv aproape până la firul zăpezii?! E ceva ce dă dependenţă… e drogul meu de iarnă!

Poate vă aşteptaţi să înşir nume de formaţii, solişti, albume… nu o să fac asta. Pentru că dintr-un anumit punct, ce îmi place mie, e o formă egoistă de trăire personală. Sunt recunoscător lui Edelweiss care prin munca săptămânală îmi scoate în faţă mereu altceva şi din care pot păstra câte ceva. Am oscilat mult dacă să scriu despre mine… e o modalitate prin care oamenii pot crede că pot intra în viaţa ta, chiar dacă nu-i vrei sau nu îţi doreşti asta. Cumva am simţit că datorez puţinul ăsta unui OM şi am trecut peste reticenţe. Chapeau, Edel.

…

NEWS

🔵 Germanii de la Parasite Inc. al căror ultim album ” Dead or Alive” a fost bine primit aici, au scos un nou single care anunță noul lor album. Oamenii dezvoltă un nou sound, mult mai prietenos cu ascultătorul soft, cu vibe de ’80 și părți de muzică electronică și pasaje de clean vocals,

🔵 Bad Wolfes, single cu videoclip nou nouț și care chiar sună bine.

🔵 Color Design și al lor destul de negru Oblivion.

🔵 Demon Hunter l-au împrumutat puțin pe solistul celor de la Evergrey să dea și el cu corzile vocale pe Exile. Sună bine.

🔵 Ceva care m-a atras în mod ciudat. O să fac niște săpături, să văd ce este cu ei.

🔵 Nu sună rău deloc, merg bine de tot cu ceva iarbă.

🔵 Un ilustru necunoscut, nu știu cum de îl mai țin balamalele să mai presteze.

🔵 Sunt lovit la coarda sensibilă ca Băsescu la privilegii.

🔵 Recomand iarba de bună calitate, ăia care nu-s cu Jana, băgați al oale. Merge la psihedelic.

🔵 Revenire în forță, sună bine, așteptăm album.

🔵 Băi, sună foarte bine ce este aici.

Acum trecem la ale noastre:

➡️ Avril Lavigne – Love Sux (2022) – 3,5 din 5

Dar, Edel, ăsta nu este metal, nici măcar rock din ăla bunu, ce îți veni?

Micuții și dragii mei pumpkinși, mi-a venit că mie îmi place de Avril. Este pop-punk,este, nu este death metal, deci nu este, dar este simpatică și fresh, este, voce are, cumva m-a adus la începutul anilor 2000 și cam este de ajuns

Boon, acum să trecem la o recenzie de mare efect. Dacă vreți să începeți cu zâmbetul pe buze, dați cep la album cu Bite Me, are și clip la el, https://m.youtube.com/watch?v=ciqUEV9F0OY, este ce trebuie.

Avril este încă în anii 2000, cu voce cu mult mai mult control decât atunci dar fără să își piardă absolut deloc din farmecul ăla de puștoaică rebelă.

Veneam de la piață, am dat drumul la album și am avut extrem de multe momente de piele de găină, de la amintiri, muzică, whatever, important este că emoțiile au fost acolo.

Dă-i play AICI

➡️ Seven Kingdoms – Zenith (2022) – 3 din 5

Sunteți fan George Martin, ăla cu Games of Thrones? Dacă da, oamenii sunt exact ce vă trebuie. Power metal dar dus bine spre heavy, Sabrina are o voce foarte bună, instrumentalul iese  din aria aia super eroică care pe mine mă face să leșin de nervi, o rețetă care mie mi-a plăcut.

Dă-i play AICI

➡️ Greg Puciatto – Mirrorcell (2022) – 4 din 5 ( Anduțe)

Domnul este întemeiatorul și solistul trupei Dillinger Escape Plan, implicat în 1000 de proiecte, absolut diferite de ce face el de obicei, și surprinzător sau nu și-a lansat al doilea album solo și deloc surprinzător este foarte bun.

Plin de emoție, liniște dar și momente amare, este un material de înaltă clasă.

Atunci când o ascult o melodie de 8 minute și îmi pare rău că s-a terminat prea repede, este clar că artistul și-a făcut treaba exemplar.

Dă-i play AICI

➡️ Ianai – Sunir (2022) – 3,8 din 5

Spun de la început, ca să nu avem nemulțumiri ulterioare, m-a prins albumul bine de tot. De obicei sunt reticent la chestii care țin de folk metal, neo folk, deoarece ca și la atmosferic, ăia sunt mai preocupați de cum să creeze atmosferă și nu prea mai bagă muzică.

Nu este cazul aici. L-am ascultat de două ori, având stări diametral opuse și a reușit să mă prindă de fiecare dată.

Dă-i play AICI

➡️ Nycrama – To Wither (2022) – 4 din 5 (descoperit de Bogdan)

Hola, spanioli, nene, și unii puși pe treabă bine. Cu ăștia, Bogdan, m-a lovit la temelie, cu precizie chirurgicală.

Progresiv death metal și unul al naibii de bine lucrat, dacă îi comparăm cu un etalon al genului, Archspire, spaniolii preferă dantela catifelată în locul drujbelor turate la maxim. Spre deosebire de veteranii genului au sacrificat viteza, de-a dreptul dementă uneori, și au mers pe ceva mult mai așezat, mai pe siestă așa. Excelent album, absolut excelent.

Dă-i play AICI

➡️ Saor – Origins (2022) – 4 din 5

Andy Marshall, scoțianul aflat în spatele proiectului Saor, își arată încă o dată clasa cu Origins.

Atmosferic Folk/ Black Metal de acolo din munții golași și striviți de ceață ai Scoției, modelat de vânt și de ură pentru briți. Nu ai cum să nu îți placă Origins, pentru că Origins nu îți lasă altă alternativă. Cuvinte prea sărace, muzică prea multă. Fantastic de bun.

Dă-i play AICI

➡️ Khold – Svartsyn (2022) – 3,5 din 5

Puteam să lasăm noi iubitorii de Black Metal nepomeniți? Nu ne permitem. Khold face parte din ce numesc eu, black’n’ roll, adică dacă rock’n’rollul ar fi fost Black așa ar fi trebuit să sune. Foarte catchy ce fac norvegienii cu muzica lor. Eu ca deather/thrasher nu înghit extrem de bine orice fel de Black, însă cu Khold a mers natural, fără noduri.

Dă-i play AICI

➡️ Dacă vă era dor de Avantasia, băgați o ureche la șlagărul lor. Au anunțat album nou în octombrie.

Dă-i play AICI

Atât pentru astăzi. Al vostru Edel se înclină și vă dorește să găsiți brațele care să vă încălzească inima și umărul pe care să vă odihniți visele.