Am avut ieri o revelație. Mi-am dat seama că în afară de sarmale și de salata de boeuf, nu-mi place niciuna dintre mâncărurile noastre tradiționale de Paști. Iar sarmalele nici măcar nu știu dacă sunt pe tradițional de sărbătoarea asta.
Și când zic că „nu-mi place niciuna” înseamnă că nu m-aș atinge de ele nici de Paști, nici în oricare altă zi a anului. Ca să fie mai clar ce vreau să zic, să le luăm pe rând.
Ouăle vopsite. Mda, or fi ele roșii sau de alte culori, dar tot niște ouă fierte tari rămân. Nu mi-au plăcut în viața mea. Sunt seci, complet lipsite de gust, indiferent cât muștar sau câtă sare torni peste ele ca să le poți face cât de cât mâncabile. Pentru mine au un singur scop: să ciocnești, că e marea plăcere a copiilor. După care îl pui la loc pe tavă, lângă celelalte 62 de ouă colorate, și aștepți răbdător să treacă Paștele ca să le poți arunca liniștit la gunoi pe toate.
Ouăle umplute. 99,99% dintre urmașii dacilor liberi le fac umplute cu maioneză sau cu pate de ficat. În ambele situații, mi se par groaznice. Probabil unul dintre cele mai de jos produse culinare care există. Nici gând să mă pot atinge de așa ceva.
Miel. Indiferent cum ar fi gătit, nu mă ating de miel. Nici ciorbă, nici borș, nici la cuptor, nici friptură, nici nimic. În primul rând pentru că mi-e milă de mieluți, în al doilea rând pentru că nici nu mă omor după gust. Da, aveți dreptate, sunt ipocrit, atâta vreme cât mănânc alte feluri de carne, dar mi-e milă doar de miel sau de ied. Aia e, obișnuiți-vă cu ideea că nu sunt prefect. Ipocrit sau nu, de miel și de ied NU MĂ ATING.
Drob. Ani de zile am asistat la celebra: „mi-a ieșit un drob anul ăsta, de te lingi pe degete”. Rostită cu emfază și infinită mândrie mai întâi de maică-mea și prietenele ei, după care am plecat de acasă și-o auzeam pe la colegele de serviciu. Groaznic, un preparat groaznic, care de cele mai multe ori iese complet uscat și înecăcios, de nu te poți atinge de el. Da, știu, trei sferturi dintre gospodinele care citesc asta vor sări de fund în sus ca arse: „nu e adevărat, mie îmi iese un drob de te lingi pe degete”. Well…
Despre cozonac m-am exprimat în nenumărate rânduri. A fost, este și va rămâne doar o chestie care poate fi catalogată într-un singur fel: anomalie a bucătăriei. Nu e nici prăjitură, nu e nici pâine, e doar un produs submediocru de patiserie care poate fi consumat cu o relativă plăcere exclusiv în primele ore după ce a fost produs. Adică atunci când e cald sau cât mai e încă proaspăt și ușor pufos. După care, rămâne multă vreme pe mesele și prin cămările românilor, până se îndură cineva să-l arunce la gunoi.
Apropo de cele două produse de mai sus, nu vă întrebați niciodată de ce după fiecare Paști și Crăciun aruncați munți de drob și tone de cozonaci? De bune ce sunt aceste două preparate tradiționale și de ce se înfig ai voștri să le mănânce, de-aia le aruncați.
Pasca. Dacă există ceva mai rău decât cozonacul, doar pasca poate să fie. Am putut să mănânc pască și să simt o relativă plăcere doar în dățile când eram la cură de slăbire din aia drastică. Complet irelevant aș zice, pentru că în momentele alea poți să-mi dai și pietre de râu unse cu un pic de untură. Le voi considera delicioase. Cam asta e cu pasca.
În concluzie, singurele mâncăruri tradiționale, care pot fi consumate cu plăcere, rămân cele două despre care ziceam la început:
Sarmalele. Și vorbesc despre singurele sarmale care există pentru mine: cele în foaie de varză, indiferent că e proaspătă sau murată. Restul de hipsterime produse de bucătăria românească sunt de nemâncat. Da, știu, „face soacră-mea niște sarmale în foi de viță demențiale”. Să fie la voi acolo. Și astea în foi de viță și restul de abominații în care mai învelesc bucătarii cu pretenții de masterșefi sarmalele: frunză de tei, muguri dă bambus, alge dă pă Marea Moartă și altele la fel de apetisante. Nu, mulțumesc, sarmalele trebuie să fie în foi varză și fără nicio smântână deasupra, că vreau să le simt gustul. Cel mult cu mămăligă și un borcan de ciușchi lângă.
Salata de boeuf. Fie ea și cu piept dă pui și mazăre. Dacă nu e efectiv înecată în maioneză, așa cum o fac cei mai mulți dintre vajnicii urmași ai dacilor liberi, e mâncabilă, uneori poate fi chiar foarte bună.
Mno, acestea fiind zise, atât pentru această zi de Paști.
sursa foto
Eu nu ma ating de papanasi…
Mielul e o corvoada pe care mi-am asumat-o de dragul sotului…
Oua fierte tari,aceeasi impresie…dar, da, drobul meu e altfel-cu fff multa verdeata-ceapa, usturoi,marar, patrunjel si e absolut altceva decat caramizile pateoase cu nelipsitl ou fiert in mijloc…bleah…dar nu arunc mai nimic pt ca ma orientez strict la ce ne place si realmente imi face rau sa arunc mancare!
Hai, spor la detox sa aveti!
Comentariu beton!80
Fix. Cind faceam drob, era jumate-jumate cu verdeata, inmuiat cu iaurt, si iesea minunat, chiar daca nu in forma cea vestita. Si apoi, cui ii mai trebuie ou in mijlocul drobului, pe linga celelalte oua din meniu?
Comentariu beton!32
Nici eu nu mă ating NICIODATĂ de papanași. Cred c-ar trebui să citești articolul către care am lăsat link ca să întelegi ce e cu papanașii ăia.
@Irinoush și @Nella, păi io ce-am zis? Nu există să facă cineva drob și să nu-i iasă „bun de te lingi pe degete”. 😛 😛 😛
Phii, ce de oameni mofturosi 🙂 Ia sa va dau adresa mea, pentru datile cand mai comandati papanasi. Sa nu se iroseasca materiile prime 😉
P.S.: Papanasii se comanda doar portie dubla, sa nu platiti curierul degeaba 😉
Comentariu beton!49
Ouale umplute cu pate de ficat facut in casa sint o chestie asteptata de ai mei. Racitura de pasare obligatoriu. Sarmale nu la Pasti, sorry. Cele mai bune sint cu varza, desi originea lor turca te duce cu gindul la vita-de-vie (ceea ce ei folosesc si azi). Cozonac nu. Pasca fara aluat, sau cu o foita simbolica de aluat, musai din smintina, musai una singura. Friptura, anul acesta de miel, dar a fost la ghici, aici gasesti mai degraba oaie tinara (cirlan) decit miel, gust prea puternic. Oua rosii. Nu 62, ci 10. Astfel exista sansa de a nu le arunca. Sau a le converti mai usor in salata. Azi maninc peste, clar.
Comentariu beton!41
Mi-a plecat ficatul în camera cealaltă, în semn de protest, după ce-am citit asta. :)))))
Da’ ești pe hate rău de tot azi, ți-o picat greu rucola? Te legi de SARMALE, care ie miezul miezului la toate sărbătorile: Crăciun, Paște, Rusalii, Sf. Maria și zilele de naștere. #nuvamailoatidesarmale#
Comentariu beton!100
Alooo, sarmalele sunt singurele de care NU m-am legat. 😀
😛 Doar parțial. Sau tangențial.
A, nu, alea cu varză chiar îmi plac. Aș putea să mă hrănesc luni de zile doar cu sarmale. Și nu gumesc,
Ești hater, clar…😀.Pentru mine, friptura de miel e delicioasă, atunci când o scoti din tavă și cade de pe os, plus un sos tzatziki si o salată de varză crocanta -și nu doar de Paște, oricand gasesc miel bun. Ouăle le inrosesc cu frunze de ceapă și le bibilesc cu frunzulite si flori, ies minunate, le fierb până sunt numa-bune de mâncat, cleioase, semi-moi si fac doar câte mâncăm…Cozonacul…nush ce să zic, imi place maxim mirosul…pasca o fac bună de tot, ca o prăjitură cu brânză de vaci sau ricotta, cu stafide imbătate în rom si cu coajă de lămâie ( stiu, bio neapărat…), sau cu merisoare si bucățele de ciocolată neagră, ce mai, un deliciu…drobul e bun, fraged și suculent, făcut cu verdeață din belsug si mâncat cu ceapă verde si ridichi roșii crocante, plus un strop de muștar. Bune toate, frumoasă și autentică sărbătoarea, pentru că oamenii sunt lumină și „lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”.
Comentariu beton!42
Friptura de miel gatita de maica-mea, cea mai buna carne mancata anul asta. Si muuult peste orice restaurant cu pretentii. Ca gust, savoare, fragezime, arome, textura, tot ce vreti.
Drobul de asemenea. Delicatesa.
Sarmale, cozonac, okaish, nu ma supara cu nimic. Poate doar ca nu inteleg daca sunt de Craciun sau Paste…
Oua fierte, okaish la fel . Prefer omleta ca si gust, dar sunt bune, bagi 2 si tin de foame.
In concluzie, mancati si nu va mai plangeti, ca nu suntem in moartea caprioarei
Comentariu beton!138
Cine naiba comandă vreodată la restaurant friptură de miel?
Habar n-am. Stiu doar ca mi-am dorit sa ma fi putut clona, pentru ca al 2-lea eu, care nu era deci satul, sa mai haleasca o treime din tava aia.
Comentariu beton!44
:))))))))))))))))))
@Vasilescu eu comand la cârciuma miel, de preferat la o cârciuma din Turcia.BTW eu pap si gatesc toate traditionale de Paste si mananc cam orice este comestibil si nu am aruncat nimic pt ca fac putin din toate cat sa mancam 2 zile nu 1 sapt.Imi placea carnea de rumegatoare o prefer porcului de departe.Hai pofta buna la ce va place fiecaruia!
Comentariu beton!46
Eu comand miel la indian – nu-ti poti imagina cum le iese la oamenii aia 🙂 singura forma in care imi place si nu ma gandesc la ce mananc ca atunci m-apuca iar cheful sa devin vegana si am tot citit si parerea ta despre vegani si nu mai am nici cada in baie 😉
👍🤗
I feel ya… Am mancat o singura sarma, aia pe care n a mancat o fii miu… nu le am putut nici mirosi, mama zice ca am ceva la ficat… asa o fi… abia astept in seara asta sa mi fac paste cu fructe de mare! 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?14
Bănene, dar ce ficat pretențios ai. Doar la sarmale strâmbă din nas, la paste cu fructe de mare văd că nu zice nimic. 😀
cum iar mi-ai dat-o la temelie cu ciușchi, că nu se mai găsesc neam la lidălu bulgăresc, acu’ îi rîndu’ meu…
te-ai gîndit vreodată că Bărbosu’ Suprem îți dă curele astea de slăbire taman pen’că ești așa de mofturos?
păi dacă marele cozonac e așa o blasfemie, mai făcea Seinfeld un episod pe seama lui? e adevărat că acolo-i ziceau babka, că erau armeni sau ceva producătorii, da’ tot dracu’ ăla e!? (și asta vine de la unu’ ca mine care mănînc 1 cozonac în cinșpe ani, da?)
drobul! singura lui problemă, a celui făcut bine, este au ficatu’ de după îngurgitare; al meu a fost din pui, anul ăsta…
ouăle fierte/roșii! nu te pune nimeni să produci ca pentru armata a treia; faci 6-8-10 și gata; iar un sandviș cu ou…mneam-mneam…; alea umplute cu ficat, iară, mneam-mneam și au ficatu’…
la miel nu mă pronunț pen’că deși îl mănînc (singurul din casă), mi-e milă și mie; de aia nu-l (mai) cumpăr de Paști dar îl înfulec în grecia sau bulgaria, oriunde îl găsesc…
gata, ți-a ajuns? bine, paști fericit în continuare, la cura dumitale!
Comentariu beton!67
Dar chiar, eu manac oua fierte tot timpul anului, in sandwich. De aia mi-am si luat aparat de fiert oua. Daca pun unt putintel de tot, pe o felie subtirica de paine moale, friptura/salam, mustar, ou fiert si ardei gras mananc ca sparta. A, cu aparatul ala ies si ouale fierte moi bestial de bune, le rastorn intr-o cana si arunc bucatele de miez de paine peste, cum imi facea bunica pe vremuri
Comentariu beton!55
Ce bine zici despre sandvisurile cu ou!! Cu branza, sunca si rosii feliate, puse la sandvismaker. Mananci si dupa aceea ti se bulbuca ochii si respiri greu de la cat ai bagat in tine 🙂
Comentariu beton!37
Apropo de ouale rosii. A venit anul acesta fie-mea cu o propunere. A fiert nevasta-mea niste cartofi, apoi feliati. Am ciocnit ouale rosii, curatate si dupa aceea date pe razatoare. Amestecat cu ceapa verde din gradina, patrunjel, totul stropit cu ulei de masline si ceva zeama de lamaie. A iesit o salata buna, sa iti bati copiii cu motzul de la basca 😉
Comentariu beton!57
@IoanaS Ou în căniță îi spuneam 🙂 Ce bun era…
Comentariu beton!15
De la inceputul primaverii si pana in iarna, singura carne pe care o pot manca e pestele.
Probabil de la excesul de carnuri de peste iarna, cand putine legume sunt cu adevarat comestibile.
Deci si anul asta am avut in meniu pasta de linte rosie cu ceapa verde (seamana mult cu fasolea batuta), ciorba de fasole cu leustean si sarmale cu ciuperci.
Singura varietate carnivora pentru restul familiei: sarmale de curcan.
Total de acord cu ouale fierte: sunt oribile. La fel si alea umplute.
Se dezbate încă. Ce zici?14
Hmmm, m-ai făcut curios rău cu sarmalele alea de curcan? Ai idee cum le faci să rămână cât de căt zemoase? Că carnea de curcan e slabă, grăsime canci, deci în capul meu e ca ies niște sarmale uscate ca iasca. Întreb serios, că sună a ceva ce le-aș da fetelor in loc de sarmalele clasice de porc.
@Mihai, adaug legume date pe razatoare in compozitie: morcovi si pastarnac. Proportia e cam o treime din fiecare: carne, orez, legume.
Bine, e si chestie de obisnuinta. Noi nu le putem manca p-alea traditionale de porc, ni se par prea grase.
Acu’ cred ca daca pui cateva feliute de kaizer la fiert nu se face gaura-n cer si ies un pic mai grasute.
Comentariu beton!25
Cozonac si pasca – de acord. Nasoale, ar trebui sa inventam niste deserturi mai bune. La cozonac nu inteleg de ce e zgarcenia aia de umplutura, sincer. Tot farmecul este umplutura si 99% din oamenii care fac cozonac pun putina. Mai bine faci 1 cozonac dar mai bun decat 5 ca niste paine uscata.. in fine, nu mi place nu mananc.
Ouale fierte mie imi plac. Drob mananc, dar nu ma supar sa nu mananc. E neutru.
Friptura de miel as manca si imi place, dar mi-e mai mila de miei decat de alte animale (stiu ca e oribil ce zic si incerc sa renunț la cam mai multa carne) si atunci mai bine nu mananc.
Comentariu beton!33
Bănene, ai pus degetul exact pe rana deschisă. DA, AI DREPTATE, până și eu cred c-aș putea fi convins să gust niște cozonac dacă ar pune naibii umplutură multa în el. 99% dintre cozonacii pe care îi vezi prin poze sau pe la magazine zici că sunt reclamă la sărăcie, jur.
face o firma din Sebes, Silva SRL, un cozonac de n-am gustat in viata mea! Zau ca e 2/3 stafide moi de tot, poate si mai mult, si 1/3 cozonac pufos cu aroma de rom. E prima sarbatoare in viata mea in care am mancat cozonac, pana acum il detestam
Am gasit in Constanta o patiserie, care face un cozonac plin plin plin de umplutura. Si anume, cacao si nuca, preferata mea. Nu mai am poza sa arat, dar imi luam cate 2, si calatoream peste mari si tari cu ei, ii bagam in frigider, si mancam cu mila, ca sa nu se termine.
La un moment dat, chiar mi-a trecut prin cap ca mananc prea multa umplutura, dar m-am certat singura pentru asa abominatie de gand!
Comentariu beton!27
Sotul meu face cozonac cu umplutura mai multa decat aluatul in sine. Eu il ador, il face pt mine la fiecare sarbatoare desi muncește mult pt el. Umplutura este de peste 70% din conținutul cozonacului si este o crema din multa Nutella, nuci, cacao. Nu sunt adepta celui uscat, sau cu rahat sau cu stafide. Nu stiu cum sa atasez o poza cu el, ca as fi făcut-o.
Comentariu beton!16
În copilărie mâncam doar umplutura de la cozonac. Și punea săraca bunica-mea multa, doar-doar om manca și ceva aluat. Ei aș. Acum nu mai mănânc cozonac deloc
Dacă vreodată vă nimeriți prin Suceava, încercați cozonac Bujor. Vă garantez că așa umplutură nu ați mai văzut niciodată.
@yildiz
Care din Constanța? Eu am auzit de cei de la GNF. M-am mutat recent, nu am încercat. Nici nu știu unde să îi caut
Problema e ca fac doua corzi pe cadre le răsucesc. Astfel, toată umplutura se tocește și se îmbina cu aluatul. Și așa iese un mare kkt. Aproape toți fac cozonacii așa. Efectiv nu înțeleg de ce dracu trebuie sa-i răsucești. Pui naibii o foaie, o umpli bine și o rulezi. Și atât. Io Numa asa ii fac și ies umpluți belea. De ororile răsucite nici nu ma ating.
Câte bordeie atâtea obiceie!
Comentariu beton!26
„sarmalele trebuie să fie în foi varză și fără nicio smântână deasupra, că vreau să le simt gustul” – m-a uns pe suflet pentru ca fix, da’ fix asa zic si eu si toaaaata lumea se uita crucis la mine.
Pai daca-s bine facute si gustoase imi pare ca smantana le face doar o defavoare, ametind gustul.
Comentariu beton!27
Exaaaaaaaact. Hai să turnăm smântână pe ele, ca să simțim că mâncăm smântână, nu sarmale.
eu de Craciun am pus pe ele sus de barbecue si de friptura. I-a imbunatatit gustul de 100 ori
Exact! Eu nu înțeleg treaba cu smântâna peste chestii ne-iuți. Cand e ceva iute ajută smantana sau iaurt seasupra (cum e mancarea indiana), dar altfel? La sarmale neaparat ciuşchi daca găsesc, cu gând bun de pomana bunicii mele care era mare „fană”.
Daca e buna mancarea, nu are nevoie de „ajutoare”. Dacă nu e bună, nu imi trebuie 😃
Eu mananc si sparanghelul doar cu unt pe el (e mare delicatesă si scumpă in Germania), că daca pui sos olandez cumparat pe el (procedura standard, desi e ușor de facut e in casă) e degeaba, moare leguma sub el 😂
Ouale fierte le mananc doar de pasti, in rest nu imi plac. Albusurile goale ma scarbesc, nu stiu de ce.
Drobul imi place, bunica-mea mai face cateodata si vara, din carne de porc.
Mielul e ok. Desi acum cativa ani, cred ca de la miel facusem o diaree si varu-miu a fost in spital.
Pasca o ador. Insa de fapt e o merdenea cu stafide si branza dulce.
Totusi, da, as fi preferat sa existe si alte preparate mai faine de sarbatori, cum au alti semeni europeni.
in ordinea numerelor de pe tricouri….
oua: cine te pune sa le faci tari si inecacioase? pot fi si cleioase (nici sa le manancni cu lingurita nici inecacioase). Putina lamaie, sare si piper si devin cat de cat comestibile. Oua tari sau de lingurita…perfect de acord cu tine.
miel in orice chip si forma: yuck. Nu-mi place gustul neam. Singurul miel mancat care a fost comestibil (nici nu am stiut ca e miel ca era meniul in alta limba) a fost in Turcia.
drob: pas
cozonac: 99% din ce am mancat a fost perfect pentru dat la pasarele (sau pasarici). Dar ce face cumnata-mea (undeva la 80-85% nuca si restul coca)…..rar reuseste cineva sa „pastreze” vreo felie pana martea de dupa Pasti. Asta in cazul in care e plecat duminica si luni).
pasca: nu sunt fan dar am mancat unele care erau comestibile.
sarmale sau salata de beouf….(la mine in familie) nu de Pasti. Mai degraba de Craciun.
Comentariu beton!17
@Mircea, io n-am auzit în viața mea de ouă roșii, alea care se fac special pentru Paști, care se fie moi și cleioase. Poate nu e foarte clar, dar eu despre astea vorbeam în articol.
@MV: E vorba de traditia fiecarei familii. La mine in familie, spre exemplu, culorile spun ce fel de ou ai. O culoare pt alea tari ca piatra (frati-miu e singurul amator de asa ceva), alta culoare pt alea „de lingurita” (cumnata-mea si nepoata-mea) si alta pt alea cleioase (tot restul neamului). E adevarat ca am intalnit prieteni pt care oul rosu trebuie sa fie facut din ciment la interior. Dar am multi care tot asa fac (culorile semnalizeaza cat de bine este fiert oul).
Comentariu beton!38
E prima oară în viața mea când aud de așa ceva. Ca să nu mai spun că nu-mi imaginezi cum ciocnești cu ouă moi.
@MV : cu milă 🤣🤣🤣
Sau: ouăle moi se mângâie, nu se ciocnesc 🤣🤣🤣
Comentariu beton!53
Știu că heităreala este la modă dar :
1.Ouălele fierte – 4,8/ 5,5 gr proteină. De înaltă calitate.
2.Drobul – ai acolo proteine și toate B, K, Omega,D, E plus fibre de la verdeață.Organe ar trebui să mâncăm mai des.
Salata de boeuf, carbo, ceva proteine din mazăre.Ok dacă este puțină maioneză.
Eu judec mâncarea în funcție de nutrienți.
Comentariu beton!86
E ok. Noi, toți ceilalți, judecăm mâncarea după ce ne place și ce nu. Pot să-mi iau nutrienții și din ceva CE-MI PLACE să mănânc. 😉
Ce sa mai spun ?!? Îs din Iasi de loc și aici se gătește 3-4 zile la rând. Și de Pasti și de Crăciun. Așa ca, de vreo 10 ani, n am mai călcat de sărbători la părinți. Da, da, de teama (a se citi groaza) meselor la care auzi din 5 in 5 minute “ din asta n-ai luat”! Pana anu’ asta. Când s-o gândit frate-miu ca-i un moment bun sa vina in tara. Rezultatul -părinți supărați ca am mâncat cu toții normal, ca in orice alta zi, iar “specialitățile” o rămas neatinse. In afara de ouăle tari și alea umplute (ce sa zic, mie îmi plac…) nimic nu o fost nici măcar încercat. Sarmale nu mâncam, miel nici atât (asta nu înseamnă ca nu mănânc oaie sau berbecuț, da’ alea îs alta poveste), drobul e o chestie pe care n-am priceput-o niciodată… sa mai zic ca eu fac cozonaci și pasca și nu mănânc din ele decât când îs calde, de pofta… (știu, sacrilegiu)… Mâncarea și cantitățile uriașe puse pe masa, ma umplu de anxietate. Și ma uit ca și frate-miu cu familia lui încearcă sa le explice părinților sa se oprească din gătit și degeaba… Câta munca, risipa, timp pierdut … Încerc sa înțeleg resortul psihologic pentru care se păstrează toată nebunia asta culinara, dar cred ca, după atâția ani de abundentă, ar cam trebui sa fie rezolvate traumele care o dus la gătit si cumpărat mâncare cu vagonul…
Comentariu beton!43
Edel, admir oamenii care se hrănesc sănătos. Serios. Pentru că eu sunt o pofticioasă și, chiar dacă știu teorie, practica mă bate😁. Ieri am fost la niște prieteni care s-au pregătit cu toate minunățiile. Ce am mâncat eu? Slănină și brânză frământată din Maramureș de la părinții lui. Și cu ceapă verde. Apoi din toate cărnurile făcute la grătar, eu am mâncat cartofi copți cu unt sărat😁.
Comentariu beton!18
Eu mănânc extrem de frugal. În proporție de 80% carnea mea este de pește. Restul proteinelor le iau din ouă și lactate. Și vegetale bineînțeles. Niciodată nu lipsește din farfurie, salata. Ăia de sezon și cât mai locală. Acum de exemplu, susai, cu morcov, țelină, ceapă verde și sfeclă roșie. Nu am timp de masă, o cană de iaurt integral, făcut în casă, câteva cupe de cereale integrale și două cupe de concentrat proteic, 90% proteină din zer și albuș.Îmi place și am tot ce îmi trebuie.
Comentariu beton!15
@edel, de unde iei proteinele alea praf? Și cum se cheamă produsul?
Acum iau ISO Whey Gold Edition, izolat proteic și aminoacizi în proporție de 82%,de la Pronutrition. Dar sunt multe firme mari. Weider este una.Sincer dincolo de marketing orice firmă mare este ok.
Acum este al doilea an în care am rupt tradiția, că nici ginerele măcar nu a putut fi acasă. Așa că, pentru o prietenă, fiica mea și nepotul, am făcut exact ce mâncăm : în loc de drob, chec aperitiv, în loc de miel, pește și pulpe de curcan, garnitură – broccoli. Salata de boeuf, pentru plăcerea fiicei mele, am făcut cât de poftă. Sarmale, preferatele nepotului, voi face weekendul următor, nu pot să nu îi satisfac dorința, dar acum erau destule. Cozonacul comandat nu a ieșit ca de obicei, dar prăjiturile au fost grozave. Cele zece ouă au fost strict pentru plăcerea nepotului de a ciocni. Acum zac abandonate, sparte și atât, nimeni nu le mănâncă. Faimoasa salată de ouă nu am făcut-o niciodată. Deci ouăle vopsite sunt o risipă, dar nu renunțăm.
Astăzi revenim la normal – intru în bucătărie pentru un borș de pasăre.
Ps: cei mai buni papanași i-am mâncat la Sâmbăta de Sus.
Pps: într-un an am fost la niște rude ale soțului la țară, în județul Tulcea. Mielul întreg, făcut în cuptorul de pământ din curte, a fost cea mai delicioasă carne pe care am mâncat-o în viața mea. Și după, am mâncat un iaurt, producție proprie (erau crescători de oi), cu un gust desăvârșit. Doamne, ce pricepută era mătușa aceea, mică, slabă, dar cu un suflet uriaș și niște mâini dumnezeiești.
Comentariu beton!43
Vai ce bine pică asta! Mi-ai luminat ziua!❤️
Drob nu fac, nu mănânc (cumpăr pentru soț 2 felii dar cred că îl dezvăț).
Ouă nu mănânc decât forțată de împrejurimi și nu mai mult de 3 pe an. Le-am fiert, le-au vopsit haiducii mici, au lipit abțibilduri pe ele, le-au ciocnit și acu aștept să se ciocnească și ultimul (din 10) să le pot arunca.
Nu mănânc sarmale de la oricine (sunt unele gospodine ce le îneacă in ulei și alte chestii și sunt ciudate) și în nici un caz nu le amestec cu smântână! Bleaaah!
Salata! Puțini o fac bună. De cele mai multe ori proporția nu e ok și te găsești în fața unei porții de cartofi fierți amestecați cu urme de …celelalte… și cu prea multă maioneză!
De pască nu zic nimic că asta imi place (nu prea dulce, fără stafide, fără blat (dacă se poate) și cu multă branză ori smântână)!
Hei! Dar e frumos la noi de sărbători! 😵💫
Din toate tradiționalele, sarmale fac maxim o dată pe an. În rest, nu ne rupem după ele. Mai cere soțul uneori salata de boeuf, o fac dar n-o mănânc. Și aia, nici măcar o dată pe an, mai rar de atât.
Las orice deoparte pentru carne de miel/oaie.
Drobul nu apuca nici sa se raceasca, necum să-l arunc. Il halea fi-meu fierbinte.
Cand eram in Romania, cumparam un miel intreg si faceam din el drob, friptura, bors si 2 feluri de mancare.
Cozonac si pasca nu mananc nici eu.
Oua, vreo 3-4, cu sare, piper, lămâie și muștar.
Sarmale de miel in frunze de stevie: nec plus ultra!
Comentariu beton!31
Cozonac doar in deșert sa imi dai, poate acolo am sa il mananc, chiar daca e full de umplutura. Mbine aceeasi chestie la orice contine mult miez de paine/placinta/cozonac&family. Din acest motiv pasca are 3 mm de aluat.
Nici eu nu bifez maioneza pusa peste orice, fac tot posibilul ca in boeuf sa pun doar cat sa lege salata. Daca o vad ornata cu maioneza, zic pas.
Credeam ca sunt singura care plange de mila mielusieilor, deci pas si la asta, desi imi place carnea, nu mai mananc de ani de zile din acest motiv.
Drobul imi place, da, l-am facut si eu deseori de te inecai cu el, acum am invatat spilul, desi nu face parte din mancarurile favorite.
Sarmalele imi plac in orice forma.
Si eu sunt de acord ca o oala cu sarmale + o oala de ciorba favorita e supersuficient pentru aceste sarbatori, dar, pt ca doar una e mama, fac mancare ca inecata sa dau la pachet copiilor si mamei mele.Iar din ce gatesc mananc de cele mai multe ori doar o data si nu toate la aceeasi masa desi le avem pe toate expuse, ca nu fuge draga de ea din frigider, si maine e acolo . Incerc sa nu sar calul, dar cantitatile pe care le gatesc sunt extralarge.
Sarmalele în foi de varză sunt pe lista mea de plăceri vinovate, la poziția 1. Despre miel sau ied ai scris și pentru mine, n-aș putea s-o mănânc pe Albă ca zăpada sau pe Capuccino(iezii botezați de Daria)
Io nu știu de ce există sarmalele cu varză în bucătăria românească😁. Nu mă tentează, nu le poftesc, nu le duc dorul😁. Salata de boeuf îmi place și o asociez cu meniul de revelion. O dată pe an este minunată😁. Dar nu orice salată. DOAR aia făcută de mine, că numai io știu să o fac pe gustul meu. Cu un măr ras, cu hrean, cu puțină mazăre extra fină, cu maioneză fix cât trebuie și musai legumele fierte în zeama de vită. Anul ăsta am făcut drob pentru prima dată. A ieșit bunuț dar nu ca al mamei. Data viitoare nu mai fac. Cozonac nu fac pentru că mă depășește. Prefer să cumpăr de la cei care știu să-l facă, asta pentru că celui mic al meu îi place. Mie îmi cam dă arsuri. Am primit de Crăciun un panettone din Italia, d’ăla artizanal. Mi-a plăcut mai mult decât cozonacul nostru. Miel da, există pe masă în fiecare an. Plus o pâine făcută în casă.
Am mai auzit din astea. Vai eu nu mănânc țărănisme, drob gen. Da’ lăudăm „delicatesele” italiene făcute din… măruntaie. Vai nu mâncăm miel că săracu’ e și el suflet plus că nu-mi place mirosul însă băgăm toate resturile gen coadă de vită sau cârnați făcuți din 34-40 % MDM, 20-30 slănină și restu membrane, cartilagii, monoglutamat și alte fainoșaguri cu formule chimice complexe.
Comentariu beton!60
Boss, faptul c-ai interpretat-o ca „țărănisme” e fix treaba ta. Eu am spus clar că NU-MI PLAC. Nu-mi place GUSTUL, nu-mi place consistența acestor mâncăruri. Spre exemplu, în loc de drob aș mânca ORICÂND pâine caldă cu parizer afumat. Ori nici asta nu prea e vreo mqncare de fițe. Hai să nu interpretăm aiurea, că n-am zis eu nicăieri de tărănisme. Nici nu mi-aș fi permis, mama le face pe toate astea în fiecare an. Bine, mă rog, mai puțin mielul, că nu-i place nici ei.
@danezul : sunt curioasa daca ai mancat tocana din coda di vita, sau di muca, facuta la mama ei acasa, in Italia. Ca e o carne macra, care se topeste in gura, cu sosul ala bestial pe care-l fac italienii din rosii si anghinare. Mananci de-ti bati copiii, vorba lu’ tata
Da IoanaS. Tehnica de gătire este bună. Asta nu transformă un rebut măcelăresc în mușchi. Se spune că cea mai bună carne din vită este aceea situată la distanța cea mai mare de coarne sau copite. Dacă din nevoie poporul italian a făcut ceva artă gastronomică din resturi este lăudabil. Însă asta s-a întâmplat și la noi. Întâi fugăriți de tot felul de invadatori apoi mulțumită Epocii de Aur. Încearcă să oferi sângerete sau caltaboș unora mai din vest. O să le placă inițial până vor afla cum se prepară 🙂
Comentariu beton!18
danezule, lasă jos coada, dom’ne, te rog io; ultima am mîncat-o la vatra dornei, acu’ vreo 7-8 ani; mi-o amintesc și acum…
cît despre italieni, vai mama lor, vorba unuia venit de acolo, mănîncă florile de la dovlecei…!?
@danezul
Spui chestiunea asta si sincer nu prea o inteleg :”Încearcă să oferi sângerete sau caltaboș unora mai din vest. O să le placă inițial până vor afla cum se prepară ”
Tatal meu este din jud. Arad, adica mai din vest. Bunica mea facea sângerete si caltaboș in fiecare an cand taia porcul/porcii, vecinii dn sat la fel.Am mari indoieli ca nu stiau cum se prepara, reteta, ingrediente..etc mai ales ca erau artisti in domeniul asta.Poate ai vrut sa spui est, asa ar avea sens.
„Asta nu transformă un rebut măcelăresc în mușchi. ”
ce prostie ai zis. „rebut macelaresc”. Bah. Nu exista „rebut macelaresc”. Exista cacati cu ochi care nu considera decat muschiul mancare. D-aia ajungem in pula mea sa taiem 1000000 de vaci, ca nu ne mai place decat muschiuletu
Asta in conditiile in care coada de bou este o delicatesa. Obrajii la fel.
La porc is unii de nu manca ceafa in plm…
Comentariu beton!25
@animaloo: big like for that! Cu toate ca nu is in partea anului in care apreciez carnea, cand mananc, mananc de toate – si muschi, si coada, si ceafa, si inima si toate sunt bune. Cu rinichii si cu pielea de pui nu ma impac, dar sunt total de acord ca risipa trebuie evitata.
Probabil lumea ma judeca pentru ca nu pun pe masa „cele cuvenite”, ci doar ce ne place noua si ce mancam in momentul ala, da’ lumea nu-mi plateste mancarea aia ca sa-si permita sa comenteze.
Gatim exact ce si cat mancam si nu aruncam nimic.
Risipa nu e semn de bogatie, dimpotriva. Cei care arunca cea mai multa mancare sunt cei care au suferit de lipsuri si acum cumpara ca inecatii.
Comentariu beton!15
Cat e de bună ciorba din coada de vita…vai, mamă. @danezul, tu faci parte din categoria celor ce fac ciorba din cotlet dezosat ?
Și eu tot trag de ai mei si fac lobby salatelor de verdețuri, cu măr, morcov, lamaie, cu iaurt, mai mediteraneean oleacă și mai puțin bazate pe carne. Și nu doar de Paști ci in dieta zilnică…
Dar am fost acasă la țară si aveau deja doi miei la congelator:)) #hopeless
La ouă nu aș renunța, cred ca nu ai nimerit tu din alea moi si elastice, care se cojesc usor si cand rupi din ele galbenusul are consitenta mierii. 👌
Restul da, pot sa dispară, poate salata bpeuf as păstra-o, dar numai dacă ar fi fara maioneza deloc, as manca ligheane intregi de compoziție :))
În Ardeal ĂIA sunt papanași! Aia fierti și tăvăliți prin pesmet. Chiar discutam cu alți prieteni, nu considerăm că este corect să fie numiți tot papanași chestiile alea de coca prăjită, chiar dacă au și vagi urme de branză de vaci. Trebuie să li se găsească alt nume, Sunt de loc de lângă Sibiu, din Mediaș, însă și prin zona Aradului, unde am copilărit, și în secuime, de unde e bunica, tot așa fierți se fac
Comentariu beton!17
Imi plac papanasii din Ardeal mai mult decat gogsile alea din restul tarii dar ar putea sa se dea numele regiunii dar nu sa schimbi numele, ca asa se fac papanasii in sud sau in Moldova. La fel cum sunt sarmalele. Nu au nicio treba sarmalele din Ardeal cu cele din sud (cel putin pot sa confirm de cel putin 15 ori cand am mancat ba facute in casa ba in restaurant, sunt groase cat o caramida si nu au acelasi gust).
Parerea mea.
@Prazaru, asa este, de gustibus non disputandum. In unele locuri se fac sarmale din carne cu varza, in alte locuri se fac sarmale din varza cu carne. La papanasi la fel: unii ii fac din branza cu o singura lingura de faina si fierti, altii din faina cu o singura lingura de branza si prajiti. Daaar la papanasi, cel putin, nu au nicio legatura unii cu ceilalti, sunt produse total diferite, nu pot sa poarte acelasi nume, nu se aseamana deloc, gogosile sunt gogosi, papanasii – papanasi, nu au cum 🙂
n-am mâncat niciodată miel (în bucovina nu se taie miel de paște, sau cel puțin nu se tăia acum 30 de ani, în copilăria mea), nici ouă. oricum, nu am înțeles niciodată frenezia asta a mâncării – multă, grasă și, de regulă, banală, de sărbători la români! înțeleg că, istoric vorbind, suntem popor de flămânzi, dar parcă de vreo 20 de ani s-au cam schimbat lucrurile!
oricum, de paștele ăsta, era să rămân flămând, ca pedeapsă pentru asta.
cum am plecat de acasă ca niște păgâni, tocmai ca să nu facem curat, ouă vopsite, cozonac și să nu mergem la înviere, ne-am trezit duminică dimineață într-un oraș al papistașilor, care avuseseră ceva paște cu o săptămână înainte, am băut o cafea și am luat-o pe străzile lungi și înguste, să ne bucurăm de soare, care nu prea fusese darnic cu noi în zilele anterioare. și așa, am ajuns pe malul mării pe la prânz, cu gând că găsim o crâșmă să mâncăm și noi ceva tradițional de paște, o pizza, niște paste, dintr-astea. problema e că toți cei un milion de locuitori din napoli, plus cei un milion de turiști gândiseră același lucru: să mânânce duminică la prânz în oraș, la unul din zecile de restaurante de pe faleza orașului sau să se îngrămădească la coadă la una dintre zecile de pizzerii tradiționale de pe via toledo, ca să mănânce apoi o pizza așezați pe bordură. asta făcea ca fiecare dintre zecile de restaurante să aibă sute de oameni îngrămădiți pe terase, plus cel puțin încă atâția așteptând la intrare să se elibereze o masă, iar via toledo să fie o sumă de rambla, via corso și străzile amsterdamului în timpul paradelor gay.
asta a făcut ca, după două ore de umblat hămesiți prin zonă, să intrăm în cartierul spaniol – lucru care ni se recomandase să nu-l facem – pe niște străzi late cât un pat de o persoană, cu 10 rânduri de rufe întinse deasupra capului nostru, să găsim o pizzerie cu mese goale, nu prea multe, dar totuși goale, să mâncăm o pizza excelentă la 4 euro și să bem bere la 660 de ml la 2 euro. a fost una din cele mai mișto mese de paște din viața mea!
Comentariu beton!41
Te-ai trezit hater mai mult decât de obicei,dar nu-i problemă. So,anul acesta să mers oarecum pe tradiția de dinainte,în sensul că am mai micșorat cantitatea de mâncare pentru Paște din fiecare fel dar și sortimente de care nu se atingea nimeni.Ca atare,n-am mai făcut salata boeuf și nici sarmale,iar friptură mai am doar de o gustare.Ciorba de miel s-a transformat în vițel, fiindcă nu mâncam toți,și astfel mâine gătesc . Ouă am făcut doar 20 și azi mai am doar 4 roșii .Nu de alta,dar câinele lui tata mânca în fiecare an cu mare poftă după Paște și era o mare corvoadă și pentru el.Cozonac n-am mai făcut de când aveam 2 copii,deci de cel puțin 5 ani am constatat că nu se făcea să risipesc ingrediente și implicit bani.
Eu fac sarmale si cozonac/baigli doar la Craciun, salata de boeuf si oua umplute doar de Revelion (cine vrea si in restul anului, mananca la mama).
Ouale fierte ne plac oricum, drob faceam pana am vazut ca nu e mare fan copilul, asa ca am renuntat. Friptura de miel si de ied o mancam cu mare placere impanata cu usturoi si rozmarin, alaturi de un castron de salata verde ( sunt ipocrita, nu as suporta sa aud bietele animale plangand, Dar Carnea lor…).
In loc de pasca cu/fara aluat am facut un cheesecake cu un blat subtire de biscuiti si multe bucati de capsune si zau ca a mers extraordinar, racoros si aromat.
Nu stiu cum a fost copilaria altora, Dar eu ma intreb cum puteam baga in noi, copii fiind, la micul dejun in ziua de Pasti drob, ou, ciolan de porc afumat, caş, ridichi, ceapa SI paine, apoi peste cateva ore da-i cu ou/antreuri/ciorba/friptura/sarmale/cozonac/prajituri.
Parca e mai bine acum:)
ți-ai pus in cap jumate din dacii liberi de pe aceste plaiuri 😀
Ouă aș mânca în orice cantitate și sub orice formă de preparare (de la alea care arată ca niște muci curgători, că abia au început să aibă o idee de închegare, până la ouă fierte tari și orice mod de preparare în ulei). Prin urmare, de Paști, pentru mine e un festin de la 6 ouă în sus pe zi, cu sare sau muștar, având alături caș sau telemea, ceapă verde… chestii de-astea. Mereu se termină mult mai repede decât mi-aș dori și de fiecare dată zic că anul următor ar trebui să facem măcar cu vreo 10-20 în plus. Doar că soția nu și nu. 🙂
Ouă umplute nu fac cu ocazia asta, că le am pe celelalte. Dar, altfel, îmi place să mănânc și de-alea în cantități industriale. Și cu maioneză cât cuprinde. Sunt dispus să stau până la ore înaintate din noapte ca să le prepar, dacă e nevoie.
Salata de boeuf îmi place mult și ea (mă rog, la mine nu e nici cu boeuf, nici cu poulle) și, la fel, să înoate în maioneză.
Pe vremea când mâncam carne, îmi plăcea ciorba de miel. Mi se părea că avea un gust aparte. Dar nu e ca și cum mi-ar fi dor sau ceva.
La drob sunt 100% de acord cu tine. N-am reușit neam să pricep ce poate fi bun la o chestie înecăcioasă și seacă, de-mi trebuiau trei litri de apă după aia, plus ceva ca să scap de gustul nașpa din gură. Dar, na, fiecare cu plăcerile trânsului.
Sarmalele îmi plac. Locul unu sunt alea în foi de varză murată, locul doi merg și alea în foi de varză obișnuită, iar locul trei merg și alea în foi de viță. Cu mămăligă și fără smântână (da, la fel ca tine, vreau să le simt gustul). Atâta doar că nu prea am poftă de ele de Paști, ci, mai curând, prefer să le mănânc cu alte ocazii.
Cozonacul… Ei, aici e o poveste mai complicată. Cozonacul cu mac nu, nț, nada, no! Cel cu rahat… dacă are mult, mult, mult rahat. Și stafide. Adică e un fel de umplutură cu aluat în jur. Cel cu nucă – da, dar să fie cu zahăr la greu, adică dulce foc. Atâta doar că nu mă dau în vânt după cozonacul făcut pufos, ci îl prefer mic și îndesat (mai curând e un corn cu nucă, dens).
Evident, nu refuz și niscaiva prăjituri. 🙂
PS: La fel de evident, cântarul mă înjură de fiecare dată. 🙂
Comentariu beton!23
Daca–ti spun ca nici eu, marele blogger culinar si bucatar, nu mananc miel, ma crezi? Ete ca nu cumpar miel de Pasti, ied nici atat. Si nici iepure nu mananc, rareori rata sau gasca. Toamna, culmea ipocriziei, stiu, cumpar 2 berbecuti tineri (nu miei) si fac pastrama. Merge de minune cu vin nou. Si nici mustul nu-mi place. Probabil beau cam 1 l de vin in total tot anul, aproape deloc tarie. Doar daca ma apuca poftele de o gura de afinata sau trandafirata de casa.
Nu vrei sa stii de cata hatereala am avut parte zilele astea. Eu nu am gatit tone de mancare, dulciuri, antreuri…Am facut in prima zi niste scrumbie pe gratar, cu mamaliguta si mujdei. De fapt am facut-o sambata, dar nu recunosc…post si alea-alea. Oua am vopsit fix 10 bucati, sambata, sa dau de pomana. Cozonac am facut ,,decat„ din 2 kg de faina, sa dau si la copii. De ce nu–ti place cozonacul? Pentru ca, probabil, ai gustat din ala facut din economie, cu juma de ou la 3 kile de faina, paine usor dulceaga. Eu fac cozonacul moldovenesc, ala bomba calorica. Mananc maxim 1 felie pe zi, maxim 3 zile, eu sunt o grasa (acum) de-aia care mananca putin 🙂 Si ieri am facut pulpe si piept de pui pe gratar, cu ciuperci si alaturi un ceaunele cu ciorba de peste. Nu drob, nu miel, nu tone de fripturi pline de grasime. Pentru ca nu mancam, de-aia. Si unii/unele s-au simtit dezamagiti si insultati ca taman eu gatesc atat de putin si de netraditional, ca se duc naibii traditiile noastre.
De fapt, Vasilescule, cred ca sarbatorile le percepe fiecare asa cum simte el cu muschiu` lui, cu familia lui. Sarbatorile nu-s despre tone de mancare, ci despre momente petrecute asa cum vrea fiecare. Unii vor familie si prieteni, baute zdravene si indigestii, sau doar o masa cu cei dragi, altii vor la iarba verde, sau relaxare cu iubita/iubitul, poate si copiii daca sunt.
Suntem oameni diferiti, cu gusturi si perceptii diferite. Important e sa ne respectam intre noi.
Sa fii sanatos, cu gusturile tale si sa ne mai povestesti. Mie–mi plac sarmalele si cozonacul si abia astept sa fac sarmale in frunza de tei. Chiar iau masina si fug pe munte, in spatele casei, sa vad cat de mari sunt frunzele de tei. Poate fac repede cateva sarmalute, sa dau si la copii 🙂
Comentariu beton!77
nici eu nu mancam miel in Romania. Adica nu fugeam musai de el, dar nici nu il cautam musai.
De cand am schimbat tara domnului miel…s-a schimbat si treaba.
1. Salata de boef o fac doar cu carne de vită, dar nu înecată-n maioneză.
2. Sarmalele doar în varză murată, cu mămăligă
3. Ouă umplute – doar pateu de ficat, dar nu înecate-n maioneză
Anul ăsta n-am făcut nici sarmale, nici salată de boeuf, ci ouă umplute și cotlet de porc la tavă cu cartofi dulci și ardei copți. Ca desert am făcut cremă de zahăr ars cu esențe de rom și vanilie.
Cremeșu’ cumnată-mii a rămas neastins. 😅
Băi ce fussy sunt unii! Nu aia, nu aialaltă! Vai tu, numai cu mâncăruri de fițe au crescut! Dar in schimb sunt “morți” după “ouă ochiuri cu brânză rasă și cartofi prăjiți”. Pfff! 😂😂😂😂
Hai cu mânuțele!
Comentariu beton!59
Sunt pe lungimea ta de unda, mai putin la partea de pasca – daca e facuta cu putin aluat si multa branza si smantana, imi place.
Despre miel, nu ma ating cu o exceptie – de fapt de-aia m-am apucat sa scriu. Nu stiu daca mai exista ca n-am mai fost in tara din 2016 dar in centrul vechi era un restaurant unguresc , St George sau ceva cu George in orice caz. Cum intri dinspre splai prima sau a doua straduta la stanga, prima sau a doua carciuma de pe straduta. Aveau o ciorba de miel cu tarhon absolut incredibila. Eu , care nu pun gura pe miel , am mancat prima oara fara sa stiu ce e … (am gustat de la iubitul de la vremea aia din castron, si mi-am comandat si eu unul pe care l-am ras fara sa rasuflu; eu care nu numai ca nu pun gura pe miel dar nici iubitoare de ciorbe sau supe nu sunt; la final am aflat ca e de miel … dar era atat de buna ca m-am intors, de multe ori, special pentru ciorba aia ; daca mai exista restaurantul ala , recomand calduros).
Dacă sunteți cuminti va dau adresa unui restaurant care face sarmale din scoici si fructe de mare, invelite in spirulina, ouă vopsite de sepie, drob din ficat de dorada si oua de broască țestoasă iar cozonacul, atentie, e facut din făină de macadamia și umplutura e din fructul pasiunii. Un deliciu! Deviza lor este: un altfel de Paste pentru snobul din tine!
Comentariu beton!71
Șerif, dacă eram acasă mâncam cartofi prăjiți cu ouă ochiuri. Poate și niște cârnați de vită, știu io unii bunii. N-am scris articolul ăsta din snobism, ci pentru că efectiv nu-mi place niciuna dintre mâncărurile noastre tradiționale.
Dar dacă tot eram la Sibiu, ce era să fac, să-mi iau parizer și pâine de la supermarket?
@Marius, 10 out of 10! Comentariul zilei! 👍😂😂😂
Comentariu beton!23
@Emil, de ce, boss? Cu ce mă face pe mine snob faptul că nu-mi plac mâncărurile astea? Și am mai explicat ȘI DE CE nu-mi plac? Ce plm e snobism aici? Mai ales că eu mâ hrănesc ZILNIC cu niște mâncăruri care nu au absolut nimic de-a face cu snobismul, iar mâncarea la care voi tânji toată viața (și-am spus-o de multe ori pe aici) sunt cartofii prăjiți cu ouă ochiuri și salată de roșii? Ia explică-mi tu de ce sunt eu snob doar pentru că nu-mi place să mânânc miel, drob, cozonac și ouă roșii?
Mihai, n-am treaba cu ce ii place fiecaruia , e chestie de preferinte, nu ma bag, fiecare mananca ce-i surade si ce poate sau are. Si eu mananc chestii carora altora nu le plac sau nu-mi plac anumite mancaruri asa zis traditionale. Doar ca sunt unele comentarii atat de ,, speciale” incat nu m-am putut abtine.
Comentariu beton!21
@Marius M., or fi, dar tu ai pus comentariul ca și cum mi-ai răspunde mie, la articol, nu pe vreun thread de comentarii, prin urmare l-am luat ca atare, că încă nu pot să ghicesc gânduri. Deși uneori mi-aș dori tare de tot. Despre ghicit gânduri zic. 😛
@Mihai, dar asta nu înseamnă că dacă nu îți plac ție, “nu se pot mânca”. Nu poți tu să le mănânci, asta este altceva.
Sau titlul este o axiomă?
Comentariu beton!22
@Emil, ah, deci asta mă face automat snob. Ooooook…
Anul acesta am facut consiliu de familie si s-au hotarat in unanimitate doua lucruri:
1. Nu facem curat…
2. Felul principal ( singurul de fapt): coaste de porc la cuptor gatite dupa traditionala reteta a Unchiului Sam.
2.1… si oua vopsite, dar fierte moi si putine, cam un ou jumatate de persoana. ( mai mult pentru placerea copilului 🙃 )
Pot spune ca a fost cel mai misto Paste ever.
P.S. Sarmale si cozonac au facut bunicile si prin urmare am avut si noi. Aaa si niste salata de vinete..
P.S.2. Drob. Am avut si drob si desi e facut din pui si cu multa verdeata si nu e „uscat” ( tot de catre bunici facut ) si nici nu am mancat mult, simt ca am drob si in suflet….
In rest legume crude
2. Ati comandat miel si au iesit coaste de porc. Curata minune :-))
@kilroy
Eu zic merci ca nu facea Ham Ham…
Mie imi plac toate preparatele de Paște, dar sarmalele si salata de boeuf sunt la alta sărbătoare :)))
In trecut nici mie nu îmi placea gustul preparatelor de miel dar printr-o minune am incercat aceleasi preparate gătite de altcineva și erau super bune. Acum as manca miel cu orice ocazie daca nu ar fi o carne grea.
Cat despre drob, mama il face foarte juicy și gustos.
🤗
Fosta mea soacra facea ouale de Paste super cleioase si bune.
Pentru cozonac… nu sunt de aceeași părere si eu îl iubesc de nu se poate!
Nu toata lumea se pricepe la gatit si e foarte posibil sa nimeresti preparate gatite incorect si sa ramai cu un gust amar.
Si mancare se arunca ca e prea multa, nu pentru ca nu e buna. Se gătește mult prea mult de sărbători și mai mult de 500-600g de mancare la o masa de prânz nu ai cum sa mananci și sa nu tu se facă rău. Multe persoane exagerează și cu mâncatul și mai ales cu gătitul!
Give Easter a chance, eat less!
Comentariu beton!30
Ce bine că nu suntem toți la fel şi nu ne plac aceleaşi mâncăruri!
1. Ouăle colorate: îmi face plăcere să le vopsesc, mai ales să fac combinații între culori, dar şi să le ciocnesc. De mâncat max 3/Paşte. Dacă sunt la ai mei facem vreo 10, dacă sunt singură 5-6.
2. Mielul: bunică-mea făcea pulpă umplută, acum a preluat taică-meu ştafeta. Îmi place foarte mult şi ciorba.
3. Drobul: se ocupa bunica pe vremuri. Acum luăm din magazin. Nu are acelaşi gust, aşa că sigur nu ne lingem pe degete. Nu aş mânca în afara Paştelui.
4. Cozonacul: se potriveşte la restul preparatelor. Cel cu nucă e preferatul meu şi îl mănânc tot anul (chiar şi acum, când scriu comentariul 😁).
5. Pasca: brânză dulce+stafide=love
6. Salata de boeuf: am prestat sâmbătă, ne-am lins pe degete.
7. Sarmalele: a făcut maică-mea săptămâna trecută în foi de ştevie, rezultatul ca la numărul 6.
Bine de ştiut despre oferta gastronomică din Sibiu, notat pentru când mai ajung acolo. Mulțumesc 😊
În rest, contează mai puțin ce mănânci (tradițional sau nu) şi mai mult atmosfera în care faci asta.
Comentariu beton!17
Cu degetele mele boante pe ecranul telefonui am dat din greseala prima manuta rosie, directia era oe cea verde. 🥲
Imi place sa citesc pe blog-ul tau experientele tale culinare si nu numai.
Se vede ca si eu sunt din Valcea :)) si nici mie nu imi plac : drobul,cozonacul,pasca, carnea de miel o simt de la 1km dupa miros.
Bai, mie îmi plac mâncărurile făcute de ai mei( mai mult de tata), nu de toată lumea, și aici includem sarmalele, salata boeuf, friptura de miel, cozonac moale și pufos, oua umplute, pasca fara aluat, drob. Problema e că nu pot sa le mănânc, decât foarte puțin, din motive medicale și de veșnică dieta. Așa că întrebarea ar fi: e mai bine sa le poți mânca dar sa nu îți placă, sau să îți placă și să ți se facă rău o săptămână dacă mănânci din ele? In anii din urmă mai făceam aroganțe și mâncam din fiecare câte o porție normala, cu riscul sa bolesc după aia, dar de la o vreme prefer sa mă abtin. Creca îmbătrânesc 😁
Mă, la probleme medicale nu mă bag. Fiecare știe ce e mai bine [entru el. Altfel, farmaciile cum să mai rupă norma la colebil sau triferment? 😛
Sa știi că aș sacrifica un anghirol pentru meniul de la Sibiu, deși la cum l ai descris, e posibil să mă descurc fara el. Pofta buna și distracție maximă!
Mie îmi plăcea taaare pasca. Aia cu branza dulce, stafide și aluat puțin spre deloc…pana acum vreo doi ani, când am mâncat o porție, am zăcut vreo 3 zile și am descoperit ca am intoleranță la lactoză. Asa ca anul asta am prestat o pasca sărată, cu mărar, care-i place fiica-mii. Și a ras-o pe toată 😁
Cred ca e chestie de gust. Pentru ca eu nu mananc nici picata cu ceara chestii precum placinta de mere (sau orice contine mere coapte, prajite sau supuse altui tip de gatire, ci doar crude), cioba de burta, ciorba sau supa de rosii si mai am cateva dar astea imi vin in minte acum pentru ca sunt destul de comune.
Consum insa cu drag si chiar imi plac toate preparatele mentionate de tine ca fiind de nemancat: imi plac ouale fierte tari cu sare, piper si maioneza (dar nu moi ca mi se intoarce stomacul pe dos), imi place drobul (nu fac, dar primesc si de la cumnate si de la mama si la mine asa ceva nu se arunca), ador ouale umplute (pe care le fac rar din pacate), imi place si cozonacul (nu mai fac, am facut intr-un an fara gluten, ca asa e cand ai copil cu regim special in casa, si dupa trei zile, ca orice preparat cu faina fara gluten, iti spargeai capul cu el asa ca am renuntat la facut) si pasca (nici pasca n-am facut, dar am primit o reteta interesanta si mi-as dori sa o incerc dar nu voi astepta pana la Paste) si consum si miel si ied (mai ales reteta de miel cu portocale imi place pentru ca ii schimba mult gustul).
Deci, din punctul meu de vedere, e chestie de gust.
Bineînțeles că e chestie de gusturi. Tot ce-am scris azi sunt gusturile mele. Ale mele și doar ale mele.
Eu consider că fiecare ar trebui să aibă pe masă, ce îi place. Așa că fierb ouăle cu cronometru ca să iasă moi sau cleioase, după gustul celor care vor fi prezenți. Îmi place carnea de miel gătită în stil grecesc, dar gătesc și alte feluri pentru cei care nu mănâncă miel. Cozonac și pască fac pentru mine și pentru cei cărora le place și ajustez cantitățile în funcție de câte persoane sunt la masă. Nici eu nu pot mânca aceleași mâncăruri trei zile la rând. Pentru fii-mea fac pasca separat, fără stafide, că nu-i plac, dar îi place pasca.
Nu fac sarmale sau alte mâncăruri obișnuite, care se mănâncă în mod obișnuit.
Din punctul meu de vedere, sărbătorile, oricare ar fi ele, nu sunt despre mâncare. Mâncarea este modul meu de a le arăta celor pe care-i am alături, că mă bucur de prezența lor, că știu și țin cont de gusturile lor.
Comentariu beton!25
Mie imi place sa transform mancarea dupa sarbatori.
Nu stiu cine 😈 a venit prima data cu ideea : ” Haide sa ne strangem la tine de Craciunul/ Pastele/ asta”
Si dacă in prima zi am doar neamurile pe cap, a doua zi vin prietenii, iar daca e liber/ concediu si a treia zi, vin amestecati: neamuri, prieteni, colegi, vecini, plm.
Nouă ne place asa cu trafic- a-la-Gara-de-nord. Dar mie mi-ar plăcea și mai mult daca nu aș găti numai eu!
Intai fac lista cu ce ar vrea să mănânce fiecare .
Apoi văd unde se intersecteaza gusturile.
Cel mai mult fac salate. Cel putin 4-5 feluri. Si daca trebuie sa fac in cantitate mare, de ex salata boeuf, mai las deoparte legume fierte, tocare, vidate si amestec cu maioneza inainte de servire a doua treia- patra zi.
Si ce nu stie lumea, de ce e bataie pe salate la mine, e ca ‘sosul’ inseamna 1 lingura maioneza si 2 de iaurt. Asa ca nu are de ce sa pice greu.
Nenorocirea aia numita ‘ drob’ o fac doar cu carne de pui, pipote si ficatei . Si putina faina si apa minerala si multa multa verdeata.
Deci nu se usuca. Din contra e pufos. Asa că asta nu ramâne.
Friptura e de pui/ porc mai mereu. Daca ramane… a doua treia zi o tai bucatele mici si fac shaorma. Moarte copiilor. Tot cu sos din ăla cu iaurt si maioneza.
Cartofii pt garnitura inseamna cartofi fierti, amestecati cu sos tzatziki. Nici ăia nu rămân. Dacă rămân, pun ouă fierte tăiate felii si ceapa verde, măsline rondele si…voila… salata. Alta.
Cozonacul..alta nebunie. Abia astept sa treaca Pastele sa mananc o felie de cozonac cu iaurt. In ziua de Pasti nu indraznesc acest sacrilegiu.
Cozonacul nu ramane, ca de obicei am maxim 2 bucati, dar daca ramane feliat, nu-i problema… se transformă si ăla.
Intr-o tava yena, pus feliile de cozonac, stropite cu lapte, pus un strat de crema de vanilie sau pudding si ina un strat de felii de cizobac stropite cu lapte. Bagat la frigider o ora două si… gata. O bunatate.
Sarmalele nu raman niciodata, deci nu stiu sa transform. La fel ciorba de perisoare cu mult leustean. Nici aia nu ramane.
Asa ca la mine nu se arunca mancarea. Iar pe sambata asa, frigiderul e p0rn.
Daca mai aveti idei de transformări…
Mai scrieti pe aici. Intotdeauna e loc de invatat.
Comentariu beton!34
la Craciun fac asta cu panetone, merge si cozonac
https://thehappyfoodie.co.uk/recipes/bonkers-bread-and-butter-panettone-pudding-tart/
Excelente ideile de transformare. Cand raman ou rosii, fierbem cartofi, punem intr-o tava cartofi, felii de oua fierte, branza rasa si smantana deasupra, dam totul la cuptor. Deja mi-e foameee 🙂
De drob din ciuperci a auzit cineva. F bun, facut de maica mea.
Parcă am fi frați. Nu am mâncat și nu mănânc miel niciodată. Ever. Numai când mă gândesc la el îmi vine rău. Cum să mănânci așa un animal drăgălaș? Fac supă de tăieței și salată boef, iar felul 2 de Paște fac friptură de porc la tavă. Nu le am cu cozonacul (deși îmi place cald și pufos), iar cu pasca nici atât. Fac o prajitura cu nuca și crema de ness. Știu, marile plăceri culinare de Paște, eu le ratez.
Pește aș mânca oricând și oriunde, doar să îl facă altcineva.
Porcul nu este un animal dragalas !?
Comentariu beton!16
Toata copilaria am fost „chinuit” cu ciorba de miel, drob si stufan. Nu suport ceapa verde si mai ales usturoiul verde in mancare. Iti mananc o legatura de ceapa verde cu branza si slana, dar sa nu o vad in mâncare.
Anu asta am bagat niate sarmale de porc si o ceafa la cuptor cu carnati picanti.
Am vopsit si oua, in total 10 buc pe care le-a ciocnit fi-miu in 5 minute.
Amin to this! Cu exceptia cozonacului, pe care il dau gata fierbinte 😂 minim 1. Miel nu, drob bleah, pasca bleah, oua fierte nope.
Prefer cotletele dr berbecut la gratar, o cefuta, un mititel, o pastramioara😁
Să le iau și io la rând, că ce, io-s mai fraieră, să nu dau cu opinia? 😂
Oo-le: eu fac 10, maxim 12. Fix de plăcerea ciocnitului. Anul ăsta a fost așa haos, încât am rămas numai la fiert, de vopsit n-am apucat. Așa că o parte au ajuns salată, vreo 4 s-au mâncat ca atare (culmea, a mâncat copilul, cu ridichi, deși până acu vreo săptămână oo-le fierte erau bleacs. Să mai înțeleagă careva un copchil de 3 ani… 🤷♀️). Dacă rămân cumva, se transformă în cartofi franțuzești. De umplut eu le umplu cu un amestec de carne preparată special în acest sens, după rețeta lu bunicu, odihnească-l Bărbosu. Cu pateu… Bleacs!
Salată bef n-am prestat, n-am avut nici timp, nici chef, așa că am folosit bef pentru o cinstită ciorbă de 🐄
Sarmale mai am la congelator, de la soacră-mea, da n-a vrut nimeni, așa că le mai las oleacă acolo.
Miel nu mănâncă nimeni.
Cu cozonacul am avut însă o revelație anul ăsta – ne-a adus o prietenă unul… mamă mamă 🤤 cu Nutella și nucă.
Altfel, eu dacă fac, fac beigli, că ăla iese sigur mai multă umplutură decât cocă.
În rest, am mâncat grătar și salate și cam aia a fost. Aparent se poate și fără să mori cu colebilu în brațe 😁
Anul asta am avut cel mai lejer Paste, in mini-concediu la Alba Iulia, cu o pasca cu branza sarata si o pasca cu smantana carate de acasa, in rest Lidl sa traiasca, peste din saptamana lor italiana cu legume la cuptor si in rest mancat in oras.
De multi ani nu mai fac salata de boeuf, maioneza si cu mine am terminat-o for ever.
Oua umplute nu se prea faceau la noi in casa, oricum nu-mi plac, nici alea cu ficat, nici alea cu maioneza.
Drob facea mama in copilarie doar de Paste, mergea maxim o felie. Nu mi-au placut niciodata ficatul si organele, acum am si acidul uric mare, deci fara regrete aici.
In schimb facea o mancare gatita de spanac, tot numai de Paste, cu carne de porc, oribila. Ani de zile nu m-am atins de spanac, pana ce nu l-am descoperit pe cel crud, pe care-l devorez in salate primavara, ca si pe leurda.
Pentru ouale vopsite, evident pentru distractia ciocnitului, daca gasesc la piata fac salata de hasmatuchi, o minunatie.
Miel nu fac, mananc o data daca sunt in vizita, nu sunt mare fan, in genere prefer pestele si fructele de mare carnii de orice fel.
Cozonac cumpar unul mare, cel de la Bujor din Suceava e vestit, cu multa umplutura, ca sa-l impart, dar anul asta n-am mai cumparat.
Pasca cu branza dulce nu-mi place, asa ca nu fac decat cu smantana pe blat de biscuiti ca la cheesecake, eventual mai cumpar una cu ciocolata de la cofetarie sau fac o tarta cu ciocolata,https://www.bbc.co.uk/food/recipes/mississippimudpie_93659
sau astahttps://www.nigella.com/recipes/salted-chocolate-tart
Ciorba aia de fructe de mare m-a facut sa vomit putin in gura. 😅 Eu mananc de obicei ce mi se pune in farfurie, asa am invatat de mic 😁. Cand gatesc e alta treaba. Nu ma dau dupa toate traditiile ca nu mai suntem in 1920 cand foloseai tot ce ai in curte ca sa treci anul. Gatesc ce vreau si ce am chef eu si iubita mea. Cozonacii ii fac cu multa crema ca asta urasc si eu sa fie uscati. Miel nu gatesc dar il mananc, tot prin grecia mai mult. Nu inteleg frenezia asta cu traditiile si mancarurile care nu mai sunt delic sustenabile si plus costa o caruta de bani🤷🏻. Parerea mea. In rest tot pe meniu de mediterana sunt.
N-am fost niciodata mare mancacioasa, dar bucatele pascale mi-au placut mai mult decat cele craciunesti. Oua fierte, tari sau moi, as manca zilnic; salata boeuf cu foarte putina maio as manca un lighean odata, dar fac de max. 2 ori pe an. Ii place si vikingului. Oua umplute n-am facut, nici mancat, in ultimii 30 de ani. Nu ma omor cu tocaturile, deci drobul n-are cautare la mine (de altfel nici parjoale, carnati etc, exceptie fac ardeii umpluti, care-mi plac la nebunie, dar nu de pasti). Sarmale, cu varza sau alte frunze, doar iarna, dar prefer sa nu le fac eu 😁, mananc la prietene. Friptura de miel e alta poveste. In copilarie o uram, pentru ca mama o facea din “mât avorton” (miel sugar, care n-a pascut inca), cu o consistenta gelatinoasa bleah…Iar oaia vezi-doamne ii mirosea a lâna. Treaba s-a schimbat dupa o calatorie in niste Stanuri, acum fost-sovietice, unde se preparau frigarui de oaie la orice colt de strada. Mananc si acum in extaz miel/ied/oaie la gratar sau cuptor, sau bors/ciorba, oriunde am ocazia. Cozonac imi place, daca se poate cat e cald 😁, dar merge si racit. Cand fac (mai rarut) sant max. 3: unul pentru noi, unul pentru prieteni, unul impachetat bine si congelat pentru mai tarziu, cand am pofta, dar n-am chef sa fac. Pasca nu fac, mi se pare prea laborioasa procedura, dar mananc daca mi se ofera. Dar de cand vikingul a vazut un graffiti “sex, drugs and rock’n’roll”, unde ultima era taiata si inlocuita cu “branza de vaci cu zahar si stafide”, de s-a prapadit de ras, fac mai des budinca/placinta/prajitura cu respectiva combinatie.
In general sant adepta bucatariei fusion, deci nu merg niciodata strict pe traditional, ci combin diverse. De obicei fac chestii usoare si rapide, in functie de cheful de moment.
Ori ai avut mare ghinion in viata, ori esti mai mofturos decat fii-mea. As merge pe ghinion…😀
90 la suta dintre „gospodinele” autohtone fac mancarea grasa si nu stiu sa folosesca verdeturile aromate si condimentele.
Noroc ca exista pizza si pastele pe lume si pentru noi, grasii/gurmanzii 😂😂
In sfarsit, anul asta a fost primul an in care am convins-o pe mama sa nu mai faca tone de mancare, si sa nu mai vopseasca ouale, ca nu le mananca nimeni. Deci am scapat de ouale rosii. A facut salata boeuf de pofta, o ciorba de perisoare, drob din ficat de pui cu muuuulta verdeata (sa ne intelegem, mananc doar drob facut de mama) si 2 cozonaci care nu au apucat ziua de duminica :)), mama fiind din Moldova, face cozonacul cu multe oua si multa umplutura, iese delicios, ca o prajitura, de altfel nici eu nu mananc cozonac, imi pare o paine trista si inecacioasa. Pasca a facut-o fara aluat, si cum suntem mari iubitori de lactate, yummmm. Cand am ramas fara mancare, am facut gratar. A fost cea mai reusita si chill sarbatoare. A, tot anul asta a renuntat mama si la hidoasa curatenie generala 🙂
Acelasi lucru il repet la fiecare sarbatoare si la mama si la soacra. Mama a zis ca la anul vine ea la mine de Paste, acum stau si-mi bat capul ce preparate sa fac.
Subtem cu capul, oricum….
Mno…eu personal nu am mancat nicaieri cozonac ca al mamei mele.
E bun si la 3-4 zile dupa. Si cand zic bun…ma refer ca e la fel de moale, pufos si nu se fac firmituri cand il tai. Se desface fasii. O nebunie…
Nici eu nu ma omor dupa preparatele traditionale in mod normal. in prima zi de Paste am facut o oprire la MC pt aripioare:)))
Dar o pastrama de berbecut…la gratar nu zic nu. Si aici e discutie lunga…la noi oile nu sunt oi de carne si de asta au acel gust specific carnii de oaie. Daca mananci de exemplu carne de miel din tarile unde se consuma uzual asa ceva, o sa vezi diferenta.
Iar de drob…ala de pui imi place. Si nu, nu e sec daca are ce ii trebuie:))
Oo iar sarmalele…musai in foi de vita si cat mai mici. Muhahaha
Fițe….
Bunica-mea a inventat un sos pentru ouale astea de Pasti fierte tari, ca sa alunece pe gat. La baza era un sos foarte fluid de maioneza cu verdeata si ceapa verde tocate. Mai incoace, odata cu dietele, am reinventat inventia 🙂 si am inlocuit maioneza cu iaurt cu mustar. Verdeata si ceapa verde tocate au ramas. Iar sosul asta face comestibile multe alte preparate din astea mai uscate, inclusiv drobul. Este o minunatie 🙂
Iaurt, muștar, ceapă verde și pătrunjel, fac și ca dressing pentru salată cu pui in pesmet. Belea! Bine că ți-am citit comentariul. 😂😂
Care dintre bunici? Că le știu pe ambele. 😀
Mihai, nu aia de la Valcea. Cealalta, din Bucuresti. Dar nu prea cred ca o cunosti. Poate ai cunoscut-o pe a lui Alex. Si daca da, nu e aceeasi 🙂
Ah, deci mama mamei tale. Da, ai dreptate.
Miel mănânc in general, înafara Paștelui. Nu mă întreba cum de găsesc miel la Lidl sau Sainsbury’s, în timpul anului. Vb de UK. Îi clonează, habar n-am. Mai mâncam săptămânal și în Orientul Mijlociu. Oaie, miel etc. Dacă drobul ar ieși chiar cum zic mămăile, de te lingi pe degete, aș mânca. Mănânc și așa, fără să am vreun orgasm, dar mănânc. Și ciorba de miel o halesc. Cât despre cozonac, am spus cam același lucru pe care l-ai spus și tu, dar m-au luat toți la plajă, că sunt Gică Contra. Am găsit pe cineva care face comenzi și expediază și prin țară, sub anumite condiții. Cozonac bețivan, cică. Spune că ar fi cu coniac Jidvei. Mă rog, vinars sau ce denumire avem noi voie să folosim pentru cognac. Bunicel. Și ăsta depinde de cum iese. Meh… Aș spune că ține de persoană. Dacă trag linie, eu mă pot descurca la masa asta de Paște, cu o friptură și o ciorbă, că de gustat la o țuică, pot să gust o brânză, o măslină etc. Problema e că eu nu sărbătoresc mai nimic, pentru că nu cred că a înviat cineva după trei zile, în toată istoria omenirii, decât dacă a fost in comă. Nu cred că ar exista nici entități supranaturale, deci nu cred că există nici ta-su lu’ ăsta mic, care a înviat. E un prilejj să-ți vezi apropiații strânși la o masă, dacă ai chef de ei. Cu Crăciunul la fel. Acolo e cu sarmale, dar la fel, eu le mănânc când am chef, că nu aștept după două sărbători pe an. Foi de varză, ofcors. Mănânc și cu viță, pentru că pot, dar sarmalele in foi de varză sunt alea la care creierul meu dă cu artificii. Salata de boeuf, cu vită, că de-aia îi spune așa, îmi place. Totuși, cum ai spus și tu, fără să fie rețeta urmașilor lui Gerula, cu mai multă maioneză decât salată. Nu mănânc maioneză cu salată, ci invers.
Așa… Iar ca să trag linie, pentru că sunt convins că nu erai chiar curios ce haleală îmi place mie sau nu, fiecare să mănânce ce vrea și ce nu vrea. Să facă Paștele cu salam de porc. Problema lor. Cu ce nu sunt eu în ton, este faptul că getodacu’ consideră că nu e sărbătoare, dacă nu pui toate „mâncărurile tradiționale”, pe masa de indigestie. Mă rog, nu doar getodacu’, că în toată lumea se face o masă mai specială de sărbători mari. Practic, dacă nu e masa aia cu crăpelniță, iar în cazul meu nici mersul la slujbe și pupat chestii, atunci ce mai rămâne? Doar bețivăneală?!
nu-i cloneaza, doar ca-i imperecheaza tot timpul anului, nu o data pe an, ca la noi. La noi se procedeaza asa doar pt ca nu este cerere decat de Paste, spre deosebire de alte natii care papă miel tot timpul anului. Mai nou gasesc si in RO, insa doar congelat si de import. Asta e cu producatorii si consumatorii romani. 🙁 By the way, noi ne dam in vant dupa tocana de cartofi cu salam, ceapa si ardei. Nebunie pe campie, nu inteleg de ce, (poate reminiscente de gusturi din copilarie) dar ne place mult
Pot mânca drob la orice oră din zi sau noapte. Problema e că îmi place cel in care organele sunt tăiate la cuțit (bardă ca și carnea pt cârnați) și multă verdeață. Și desigur fără ou la mijloc sau niciunde. Nu consider sarmalele și salata „buf” mâncăruri tradiționale pt această sărbătoare. Carnea de miel dacă e gătită „slow” eventual in vin, mirodenii și ceva rodie o pot mânca liniștit. Așa nici cârnații de Pleșcoi nu ar trebui să îi mănânc sau micii adevărați. Tataie făcea micii din carne de vită și oaie (seul dă o savoare aparte) și da cârnații ii făcea la bardă.
Pot mânca drob la orice oră din zi sau noapte. Problema e că îmi place cel in care organele sunt tăiate la cuțit (bardă ca și carnea pt cârnați) și multă verdeață. Și desigur fără ou la mijloc sau niciunde. Nu consider sarmalele și salata „buf” mâncăruri tradiționale pt această sărbătoare. Carnea de miel dacă e gătită „slow” eventual in vin, mirodenii și ceva rodie o pot mânca liniștit. Așa nici cârnații de Pleșcoi nu ar trebui să îi mănânc sau micii adevărați. Tataie făcea micii din carne de vită și oaie (seul dă o savoare aparte) și da cârnații ii făcea la bardă. Cozonacul dacă are nucă, cacao din belșug și e cald e bun. Cu lapte bătut e bestial.
Deoarece sotul a binevoit sa faca, inainte de Craciun, un mic atac la corazon, a primit interzis la sare. noua ne plac sarmalele, asa ca anul acesta am excus varza murata si m-am axat pe foi de vita si pe frunze de dragavei (stevie)! delicioase! iar cand voi gasi, voi incerca si in frunze de sfecla. Am citit mai sus si de sarmalute in frunze de tei! sigur voi incerca!
asa! drobul de miel l-am comandat, unul micut pentru 3 persoane, iar pentru restul lumii, am facut un drob de pui, cu care nu ma pot lauda prea tare, mie mi s-a parut cam sec, dar fiica mea a fost incantata. am decis impreuna cu ceilalti membri ai familiei sa comandam un singur cozonac si o singura pasca. In ziua de Paste am avut 3 cozonaci si 3 buc de pasca (care e pluralul?). la fel s-a intamplat si cu ouale vopsite si cu prajiturile. dar vedeta mesei de Paste a fost scrumbia la gratar cu mujdei de usturoi si mamaliguta! in final am ramas cu multa mancare in plus, drept pentru care am adunat cozonacul, pasca, ouale, prajiturile si o tona de ciocolata (oua, iepurasi, etc,) intr-un pachet si l-am oferit unor vecini cu trei copii dornici de ciocolata si prajituri. Acum sunt fericita ca am revenit la meniul obisnuit de fiecare zi, respectiv „noi ce mancam azi?” Concluzia: si mie mi se pare ca trebuie sa renuntam la obiceiul de a gati in nestire doar pentru ca asa o cere traditia 🙂
Bag sama ca nu prea aveti bucatari/bucatarese ca lumea prin zona… toate mancarurile la care strambati nasul pot fi insipide si nemancabile… pana cand sunt gatite cu cap. Friptura de miel e absolut dementiala – cand e gatita cu cap (incercati un restaurant/reteta Persan, sau cu traditii de Orient Mijlociu)… drobul – se poate face si ne-caramida (la mine proportia e juma’ carne, juma’ verdeata, nu cele 2-3 linguri de la reteta si muuuulta smantana)… la fel si cozonacul…
In plus, cine va pune sa faceti traditionale (apropos, salata de boef si sarmalele n-au nici in clin nici in maneca cu Pastele… alea-s traditii de iarna)? Faceti ce va face placere sa mancati!
Comentariu beton!15
Ouale fierte tari imi plac cu sare si o felie de cozonac alaturi. Imi place mult combinatia dulce-sarat. Cozonacul sa nu aiba umplutura de rahat; nu imi place.
Pasca nu prea fac si nici nu ma omor dupa ea. Mananc daca sunt in vizita si nu am alte variante de desert.
Carne de miel / ied nu mananc niciodata; nu imi place nici gustul, nici mirosul. De Paste gatesc pui sau porc.
Drob nu fac si mananc rar, doar facut de mama, doar de pui.
Salata de boeuf mananc doar daca are foarte putina maioneza.
In schimb imi plac sarmalele, indiferent de foaia in care sunt facute; fara smantana.
Eu nu pot să asociez sarmalele cu sărbătorile. Mi se par așa o mâncare de toată ziua, deloc festivă, că nu pot. Nu că nu-mi plac, îmi plac, la fel cum îmi place și fasolea cu ciolan sau tocănița de orice, dar nici pe alea nu le văd pe o masă festivă. Salată beouf, ouă umplute, icre, etc mâncăm oricând ne vine pofta, fără vreo legătură cu sărbătorile, drept pentru care de sărbători nu le mai vrem, ci facem ceva mai deosebit sau doar una dintre ele dacă n-am mai mâncat demult.
Cozonacul făcut de soacra mea chiar are straturile de umplutură (nucă sau mac) mai groase decât statul de aluat, de aceea îmi și place, dar nu mai vreau să-l văd de nicio sărbătoare, vreau să îl mănânc pur și simplu când o fi și mai ales când nu mai sunt alte 4 feluri de chestii dulci. De sărbători întotdeauna vreau măcar 1-2 feluri noi.
Nu știu cum e la alții, dar din copilărie îmi amintesc că meniul de Paști conținea, pe lângă ouă roșii (fierte, evident) și cozonac (umplutură multă, cu cacao și mac) următoarele:
– ciorbă cu carne de miel, obligatoriu cu multă lobodă (sau oaie – da, știu, mielul e un ingredient sensibil. Nici mie nu mi-a placut multă vreme, dar îl mănânc în Grecia cu lână cu tot)
– stufat (cu puțină carne, ca să aibă gust 🙂 – îl prefer fără )
– spanac (cu puțină carne, ca să aibă gust 🙂 – îl prefer tot fără )
– friptură din pulpă de miel, la cuptor, înecată in usturoi verde.
– salată de icre.
– saramură.
Că în fiecare an se folosea altfel de carne, în locul celei de miel, e altă poveste. Era motiv de a spune „parcă ți-a ieșit mai bun anul trecut”
Nu va speriați de așa meniu lung, cantitățile erau mici, in două zile se termina totul (se mai dădea și pomană pe la săraci).
Eu am sechele de la acest meniu și de la cât de puțin se făcea. Niciodată nu m-am săturat. De oftică, anul ăsta nu am făcut nimic din toate astea.
Bine, doar ouă roșii, că TREBUIE :)), în rest verdețuri, brânză, măsline și piftie.
Noi nu ținem cont de faptul că e o anume sărbătoare, sau o anume perioadă a anului. Am chef de ceva, acel ceva îl pregătesc.
„De gustibus non est disputandum”.
Multora le plac, unora nu, asta e! Orice fel de mancare este discutabil, de oricine, iar traditia ortodoxa (cred) a fost cea care a stabilit ca „de baza” acest meniu pentru sfintele Pasti.
Nu există preparat culinar pe lumea asta, tradițional sau nu, pe care să-l fi încercat și despre care să cred că nu se poate mânca. Din lista de azi, ouă fierte tari, salată de boeuf, sarmale, miel și cozonac mănânc tot timpul anului, nu doar de sărbători. Ouă umplute, pască și drob doar de sărbători.
Anul acesta, din cele pascale elene am mâncat 2 porții de maghiriță (asta e o supă din ficat, verdețuri, orez, dressing de ou cu lămâie) după ce am venit de la Înviere (recunosc că am ținut post aproape negru sâmbătă special pentru supa asta), o bucățică de kokoretsi direct de pe proțap, o fășie de carne de miel asemenea și o felie de cozonac (care e ca un fel de pâine dulce) la cafea. Realizez că ou roșu încă n-am apucat să mănânc, că mi-a tot ieșit câștigător în „ciocniri”. Aia e, nu-i problemă de lipsă de proteină. Plus că de mâine se pot sparge ouăle roșii și de masă.
La mine se bat pe drob…apuca cine i mai iute de lingura!😁. Gusturile nu se discuta, mnoh! Dar inteleg ca nu ti place, deoarece si eu am chestii pe care nu le as manca niciodata, nici moarta de foame! Gen ciulama sau gen fructe de mare!!
Eu nu pot mânca scoici și melci, poa să fie cu aur.
Ouă fierte tare odată la 2 zile, câte 2.
Miel never, drob nu.
Oaie da
Restaurantul din Sibiu este fostul Max by piazzetta !!!! Acum il recunosc, prima oara am mancat acolo in 2011, era un super chic local detinut de un italian, intr-un stil inconfundabil.
Nu stiu daca avea in meniu ce zici ca ai mancat acum, dar friptura pe piatra era ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Eram insarcinata atunci cand am vizitat prima data restaurantul , si de atunci am tot revenit.
Chiar imi e dor, cred ca neaparat o sa trec prin mai pe acolo…ce amintiri
Ăla e, da.
Ciușchi o fi pluralul lu’ ciușcă? 🤔
La articolul link-uit despre cozonac, țin să zic, că deși e din 2018, este atât de actual (doar cuvântul „război” lipsește din belele de atunci – inflație, corupție, datorii, etc) încât e mai proaspăt decât cozonacul aruncat de mine mâine! Howgt! (Sau parca așa ceva zicea Winnetou)
Este absolut normal ca si gusturile alimentare sa evolueze. Nici copiii vostri nu vor manca ce va place voua acum si vor spune „bleah”. Insa o masa de Paste cu mancarurile sugerate de multi nu mai este masa de Paste ci o masa duminicala de familie. Eu vad o masa de Paste masa la care se ciocnesc oua rosii, se mananca drob, ciorba de miel cu leustean sau alta ciorba- de acord, pasca si cozonac. Spuneti „Hristos a inviat!” cand mancati paste cu fructe de mare sau cartofi prajiti? Pentru mine Pastele inseamna post, impartasanie, canonul Sf. Andrei Criteanul, deniile de joi si vineri din Saptamana Mare, noaptea Invierii, igeinizarea casei, si masa de familie. In tinerete nu mergeam decat la Inviere. Mai stiu ca timpul liber al celor care lucreaza nu este ca al meu si mai stiu ca mor oamenii, de ce nu ar muri si traditiile?
Sarmalele in foi de viță… sunt o mare delicatesă dacă știi sa le faci. Mai da-le o șansă… am mâncat multe incercari groaznice, cu frunza ca hartia și umplutură din te miri ce, cele care imi plac se fac cu frunză tanară, de mai, acrișoară, cu carne de curcan tocată cu puțină grăsime… nu știu unde să îți recomand să încerci, probabil ca șansele sunt mari să îți întărești convingerile. Poate la maică-mea, una din puținele mâncăruri de care îmi va fi dor când ea nu va mai fi, pentru ca probabil nu le voi mai putea mânca în altă parte…
În rest subscriu, am jurat ca nu mai mananc miel, cozonac plus vin egal suferință, nici la gust nu se potrivesc, chit ca vinul e de butuc, adică pentru amatorii de senzații tari…
Nu ma pot abtine sa nu scriu cateva cuvinte pt ca am si ras si am si fost in totalitate de acord cu tot ce ai scris referitor acesta sarbatoare!! M-am temut chiar ca mi-ai citi gandurile :)), caci la fel am gandit si gandesc la preparatele care se pun pe masa de Paste. :). Super!!!!
După câțiva ani de tristețe, Paștele ăsta a reunit familia extinsă în Vâlcea. Așa că am avut pentru cine găti, am avut pe cine răsfăț. 13 oameni in seara de Înviere pentru care am pregatit 15 ouă vopsite, un soi de ‘drob’ din ciuperci pleurotus, trei feluri de branză, verdețuri și dulciuri: pască fără aluat, albă ca zăpada și încă o prăjitură la inspirație cu crema de mascarpone, ciocolată și fructe de pădure.
Fără fripturi, fără sarmale (de-astea s-au mâncat a duminică si luni la celelalte surori)
Simplu, rapid de preparat, doar ce s-a cerut.
Importanți sunt oamenii de lângă noi că de foame nu se moare!
Domnul Mihai Vasilescu, ești exact genul meu de om…my soul mate….aș manca sarmale non stop și numai cu varză, fără smantana că strica gustul…miel nu,oua nu,drob nu, cozonac doar când e cald, o felie sau doua….Să știi ca nu ești singurul care gandeste așa…Sunt total de acord cu tine….
Am mancat in prima zi de Pasti niste cartofi prajiti in untura de porc… o bunatate. 😀
Eu nu stiu cum se face ca nu gastesc nimic de sarbatori dar isi arunca altii mancarea la mine.
Cozonac si miel nu mananc nici batuta
Oua fierte cate poti sa si mananci?
Adica de carciun si paste cum am mai mult timp liber fac ceva ce imi place sau am vazut pe net si nu am avut timp si ceva dulce.
Gen anu ASTA tot ce am vrut sa mananc a fost sunca fiarta ( cu piper dafin
n si cili)cu rosii si branza si ridichi si tiramisu.nici UN ou fiert nici UN drob nimic
Ei bine Azi am in frigider drob gulas 12 oua rosii cremes cozonac Panna Cotta si alte chestii pe care o sa le arunc.
Vecinii au facut prea multa mancare si ce sa faca cu ea ?cu unii nu vorbesc decat de pasti si de craciun cand vin cu mancare sau mai nou o lasa la poarta ca sa nu Ii refuz+prietenii si rude care cand au auzit ,,ce nu vopseati nici UN ou” au aparut si aia cu mancare.
Saptamana trecuta se calcau toti in picioare in magazine sinla piata sa cumpere mancare de zici ca vine sf lumii acuma nu stiu pe unde sa o arunce
Eu am dat comanda glovo sa nu ma calc in picioare cu strictul necesar si exact ca in fiecare an Inca nu imi dau seama cum am mancare pe care o sa o arunc .Puteam hranii UN sat din Africa o saptamana
Lumea se plange ca nu are bani si totusi de unde atata risipa ?
Adica pe aia mai batranii Ii inteleg ca au sechele dar astia tineri?duminica am fost la gratar la niste cunostinte Pana in 40 Ani.
Pe langa gratar oua rosii cozonac si cremes classic (eu nu il suport)
Cu toata mancarea extra se puteau hranii niste batrani sau nevoiasi.
Cu cate guri mananca romanul de sarbatori?
Sau care e explicatia?
Daca iti place.mielul de ce il mananci doar de pasti?sau ouale fierte sau cozonacul???
Ce spui tu despre preparatele alea, eu gândesc despre pieptul de pui. Puiul are piept ca sa isi mențină echilibrul si nimeni nu ar trebui sa mănânce așa ceva.
Partea cu aruncatul este din cauza incapacității de a estima un număr de portii. Am petrecut o singura sărbătoare de Paști in doi si atunci am vopsit 6 ouă și am făcut o pulpă de miel la cuptor.
Găsești mii de rețete care sa te ajute sa folosești ce rămâne (gen ouăle ălea care pot fi puse într-o salată, nu trebuie să le faci umplute).E nevoie doar de puțină planificare.
Nu preparatele sunt o probelma, nici tradițiile, ci incapacitatea de a planifica și estima corect.
Mno, nu stiu altii cum sunt, dar la mine se mananca tot, chiar si drobul “bun de te lingi pe degete”, un sfert de drob, nici nu a mai apucat pastele anul asta, semn ca nu o fi chiar rau :))). Iti impartasesc parerea legata de cozonaci totusi, imi plac doar foarte proaspeti si numai daca au multa multa umplutura, altfel nu prea ma ating de ei, motiv pentru care nici nu fac
Am stat o gramada sa vad daca am zis ceva anul trecut. Nope!
Eu am crescut in Constanta, acolo se mananca oaie si in restul timpului. Mielul e o delicatesa cu atat mai apreciata.
Ouale sunt f bune cu maioneza si castravete murat si mult piper.
Drobul imi place doar al soacrei, ca e taiat mărunt, nu tocat si are o tona de verdeata.
Cozonacul meu e delicios cu multa grasime animală 😆 oricum fac 2 si se mananca unul cand il scot din cuptor si inca unul prajit, a doua zi.
Mereu m-am întrebat de ce se mănâncă miel doar de Paști pe la noi prin Miorițaland. In CT sunteți aproape de vecinii turci, ați mai împrumutat din obiceiurile bune. Și eu cumpăr miel tot anul de la măcelarul turc.
Drobul și ouăle vopsite foarte tari le-a rezolvat bunica-mea (nu aia de la Vâlcea, cealaltă) cu un sos minunat pe care ulterior l-am mai actualizat și aliniat la cerintele dietelor. E practic amestec de iaurt grecesc cu muștar, mărar și ceapa verde tocate, lămâie, sare și piper. O sa faci sosul asta și când nu e Paste și o sa îl pui pe orice, îți zic. 😋
Anul ăsta, am făcut pască (din ăla fără aluat deloc), si cozonac, unul cu muult mac și unum cu muultă ciocolată și 30 de ouă roșii. Le-am făcut vineri. Duminică nu mai aveam decât ouă roșii, restul au fost mâncate. Drob și miel mănâncă doar bărbatu-mio, deci drob am cumpărat o bucată de poftă, miel nu am făcut. Mâine mai execut un cozonac cu cioco, că mi-e poftă de nu mai pot și pe weekend o pască. Azi, mai avem fix 17 ouă roșii (eu am mâncat câte 4/zi, că-s o ciudată și îmi plac ouăle fierte tari cu slănină pe lângă).
Nu mănânc ouă fierte decât de Paște, 2-3, mi se pare mie că prind alt gust de la mizeria aia de colorant 😂 altfel nu mă ating de ele – uneori mai mâncam albușurile de la ouăle fierte.
Ouăle umplute (cu orice) sunt ceva de groază, niciodată nu mi-au plăcut. 🤢
Sarmale nu pot mânca, sunt muuulți ani de când nu mai mănânc. De Paște am avut sarmale de curcan, miroseau demențial, dar și din astea mi-a fost teamă să mănânc.
Salata de boeuf, aș mânca săptămânal, dar si asta mă omoară, sănătatea nu-mi permite să mănânc mai mult de 2-3 linguri.Dacă are maioneză multă, adio, nu o ating.
Pască îmi face o doamnă, anual, dar eu nu mănânc, gust oleacă și gata. Prefer o plăcintă turnată cu brânză, pe care o fac eu la fiecare sărbătoare.
Cozonacul imi place, dar făra stafide și rahat… face sora mea, cu o tonă de umplutură (trimit poză dacă nu mă crezi) din cacao si miez de nucă, o minunăție.
Drobul îmi place de numa’, eu fac de miel, ai mei fac de pui; imi sâcâie stomacul sensibil si colecistul simandicos, îl prepar și îl mănânc – cumpătat. Și din ăsta aș face săptămânal, dacă aș putea mânca atât cât vreau.
Ador friptura de miel, la cuptor, preparată doar în vin, pe pat de usturoi verde – este rețeta pe care o făcea bunica mea.
Ciorba de miel, acrită cu borș de casă, este ceva de vis pentru mine. Fiind grea, nu o preparăm decât pentru Paște.
Noi nu aruncăm mâncarea preparată de Paște/Crăciun, suntem mulți frați – fiecare cu consort/consoartă și copii – si dacă se-ntâmplă să rămână ceva (ceea ce nu prea se întâmplă pentru că stăm 2-3 zile cu totii) luăm fiecare la pachet.
Pentru mine masa de Paște înseamnă oua roșii (fierte tari) și drob de miel (de abia scos din cuptor daca se poate).
Apropo de gospodine care își laudă rețeta, eu nu fac, dar ce iese din mâna mamei mele este genial. Am mai incercat de pe la rude sau alte cunoștințe, dar nu are nici o legătură cu ce face mama mea. Așa din auzite, ori pun măruntaie de la (alte) animale adulte, ori îl înmulțesc cu carne de pui sau alte cele. Și aceste variante sunt într-adevăr seci sau fara niciun farmec. Rareori se întâmplă să ratez momentul in care îl scoate din cuptor, cum a fost anul acesta.
Oua fierte nu prea mai mănânc tot restul anului 🙂
Apropo de Paște și greci, ai incercat mielul la proțap felul principal (și singurul la cei care se respectă) de Paste sau cocoretzii, varianta lor de drop, dar tot la proțap? Sunt cu adevărat delicii de neratat. Dacă mai ai ocazia, îți recomand să încerci, nu vei regreta.
Ouăle roșii, drobul și o supă de inspirație grecească numita maghiritza sunt prânzul de Paste, iar cina o reprezintă friptura de miel la cuptor (fara alte tratamente in afara de sare și piper) cu tzatiki sau salata verde.
In familia mea, ne-am inspirat un pic de la greci, avem rude pe acolo.
Dar noi suntem norocoși, părinții mei mai încă iau mielul de la cioban, in zilele inainte de Paște, așa că avem totul proaspăt și bun.
Salata boeuf și sarmalele nu sunt in meniu, dar sunt parțial de acord cu tine: sarmalele in foi de varza se mănâncă cu mămăliguță și ardei iute! Dar cele in foi de varză (sau ștevie 😉 ) se mănâncă cu smântână! Fiecare fel are farmecul lui.
De Paște, la noi in familia extinsă se mai face borșul de miel, cozonac (se devorează primul servit cald, al doilea îl ținem și o săptămână), pască (e ok, dar nu mă omor după ea).
Reușim să evităm să aruncam mâncare de Paște, dar se întâmplă pe parcursul celorlalte sărbători unde se prepara de obicei mult mai multe feluri, as zice eu ca motivul principal este că mai facem și un grătar…
Nu există mâncăruri care nu se pot mânca, există numai gospodine/gospodari care trebuie să găsească rețete mai bune și să exerseze mai mult! 🤭🤭🤭
Miel se gătește încă din timpurile biblice, deci nu putem să neglijăm 2000 ani de experiență culinară.🐑
Ouăle tari trebuie servite cu un sos picant pe măsură, iar cine nu agrează drobul n-ar trebui să încerce nici hagis-ul scoțian.
Cozonacul bine făcut n-are egal, după părerea mea, dar din păcate am gustat și cozonac prost făcut. Inutil de spus, cel din urmă era un plictis infinit. Nu știu dacă e o scuză, am înțeles că făina nu e întotdeauna bună.
Însă toate astea fiind lucruri care se gătesc mai rar, e clar că nu întotdeauna sunt și reușite culinare. In plus, calitatea ingredientelor își spune cuvântul, asta fiind valabil pentru orice fel de mâncare. Oricum, hai să nu uităm că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie. Să aveți o zi bună!
Bun .. inteleg Mihai draga realitatea descrisa. Toata lumea se zdrobeste cu traditionalele de Pasti sau Craciun..Se indoapa fiecare dupa puterea stomacelor..Ca se arunca o treime dupa saturatelea si asta e adevarat..Dar ce ziceti dvs. de ce se deverseaza ca **papa la ratze** sau pe **rastite** de babutele si de cei preacucernici care vreme de o luna au postit cu verzituri , rogozuri si fierturi de nedulce..Hei trece el postul dragutul .., ne spovedim de pacate la tata popa si o dam in sarbe pe traditionalele mai sus amintite!! Maine cine moare ca io mor!!! Colecistitele sau mai pe popular ..**mi-am dat fierea peste cap** sunt in floarea lor. Uneori vin si decompensarile hepatice , atacurile de hiperglicemie la diabetici .. cate si mai cate rautati datorate lacomiei..(doua cazuri stiute de mine ) ca deh sarbatori avem!!
* Am mancat miel in Iordania, in Wadirum, facut la groapa – stiti precursorul lu’ Slowcooker – timp de 8 ore. Este absolut demential. In rest, daca pe lume s-ar manca doar carne de miel, as fi vegetariana.
* Ied mananc numai in preparatul grecesc kokoretsi, facut la protap.
* Sarmalele in foi de vita sunt grecesti / balcanice si se fac cu orez, nu cu carne.
* Drobul facut bine e bun rau. „La Mama Ateneu” conduce detasat in top. As manca in tot sezonul rece. E super bun.
* Cozonacul imi place fix asa: mai putin dulce si cu mac si/sau nuca. Orice se duce spre panetone, cu fructe confiate, rahat etc – e bleah.
Dar nu fac decat daca e team building cu prietenii- altfel nu merita efortul.
* Ouale fierte…… deh, sunt niste oua fierte si ras-fierte, ca aia e.
Oricum obiceiurile de Pasti sunt multe generate inainte ca sarbatoarea sa fie crestina. Insa oamenii au nevoie de ritualuri- e chestie de creierash
Oua, cozonac numai daca este atunci scos din cuptor si imi fac pofta, dar la friptură de miel, drob, ciorba de miel, sarmale si salata de beouf nu rezist nici mort! De aia am avut 130 kg si mi au zis astia (doctorii) ca mor daca nu slabesc, de pofticios ce eram si sunt in continuare! Numai gandeste te ca eram la volan si sotia imi spunea ca imi face cartofi prajiti cu carne prajita, si auzeam sau vedeam o reclama de chiftele de exemplu pe tel pana ajungeam acasaa, in secunda 2 luam carne tocata si imi faceam si niste chiftele langa carnita aia, simteam ca mor daca nu mananc, in halul ala eram! Un Haplea in vremuri moderne, tata imi spunea, cand eram ca un țâr de slab, ca m a facut pe vremea foametei! Imi este mila de toate vietatile pana le vad in farfurie! 😂😂😂😂
Eu nu stiu unde ai mancat tu drob, dar in general este cremos si suculent, chiar usor cam prea gras de la prapur, alfel chiar nu este facut bine. Si nu zic ca drobul meu, drobul in general, am mancat si eu drob prost in vreo 2 ocazii, oamenii fie fierb prea mult organele alea, pana le fac talpa si apoi, orice ai pune in el, tot prost o sa iasa, fie nu pun prapur ca e gras si scarbos, doar ca prapurul il ajuta sa nu devina uscat si scarbos. In rest, cu mielul tine de gustul fiecaruia si de dragostea fata de animalele cu pricina.
mie îmi plac foarte mult, mielul e carnea mea preferată, primăvara e anotimpul cel mai frumos, verdele e super bun de mâncat. de mică așteptăm prima salată verde cu ridichi și ceapă verde ca pe a doua venire. pe vremea aia cenușie mâncai salată verde primăvara, iarna nu aveai roșii, căpșuni sau alte crudități, deci Pastele însemna primăvara, miel, verdețuri, zambile și lăcrămioare, ouă cu ridichi, drob cu ridichi… ai prins ideea. plus borșul de miel cu organe și verdețuri și nu în ultimul rând regele leuștean. astea ar fi motivele pentru care îmi place masa tradițională de paște.
Cred ca aveam vreo 14 ani cand ne-a nins de Paste la un 1 mai si a doua zi mi-am dat seama ca eu tot de post voi manca pentru ca totul era din sau cu miel. La noi in casa sarmale si salata de boeuf nu se faceau decat de Craciun. Așa că imi rămâneau saratelele si cozonacul (care era fantastic, deși cald ar fi fost probabil de 10 ori mai bun). Mă luam in păr cu maica-mea că eu imi faceam oua ochiuri sau omletă de Paște 😂 dupa ce gătiserăm impreuna enşpe alte chestii, DAR toate din miel.
Asa ca te înțeleg perfect. De vreo 20 de ani sarbatoresc la casa mea fără toate astea, dar cu semi-cozonaci facut de soț din care e primul e inceput de îndată ce se răcește un pic. Si la pranz e ce vrem noi, anul asta a fost gratar din vită cu salată (am avut Pastele in Germania pe 31 martie)
Eu pun mana pe papuc si dau si-n stanga si-n dreapta, incep cu ala, capul rautatilor, a lu” Vasilescu! Cozonacul e veața mea, mai, uratilor! Desi nu mananc prea mult dulce, nu renunt la inghetata cu vanilie si la cozonac. Iar cozonac mananc doar 1 felie pe zi, nu cu umplutura de nu stiii ce-i acolo, nu babka, ci cozonac simplu, doar cu fructe confiate si stafide. Cozonacul meu e arta pura, e o poveste, un vis devenit realitate, un puf de lebada care pluteste pe norisorii roz-bonbon si …cam asa ceva. Ca eu fac cozonacul ala moldovenesc al lui Pastorel, bomba calorica aia cu mult unt si galbenusuri, spaima siluetelor, a colesteroalelor si a Vasilestilor 😛😃
Miel nu mancam, nici ied, in general nu suport nimic de la capra. Pute rau, bleah! Bunica-mea, moldoveanca, avea capre, oi si vaca, iar eu fugeam de carnea, laptele si branza de capra, mai ceva ca dracul de tamaie. Mi-s dragi caprele, mergeam cu ele si cu vaca la pascut (ele, nu eu, da?), dar nu mancam.
Ouale fierte – le pefer cleioase, nu tari sa-mi stea-n gat, dar mancat atunci, cald, 1 ou si gata. Nu suport ouale fierte, astea vopsite, care se pastreaza cate-o saptamana – alea-s bomba pentru ficat. Imi plac ouale umplute, dar nu cu o tona de maioneza. Sarmalele, la fel, imi plac de mor, sunt mancarea mea preferat.
Drobul il fac bun de te lingi pe deste pan”la coate si genunchi, dar din pui, ca nu mancam miel.
In general eu gatesc extrem de putin de sarbatori, doar cat se mananca in maxim 2 zile, nu mai mult. Prefr bun si proaspat, nu mult, sa fie matul ghioaga, sa am la ce face poze, sa le pun pe fb ca sa moara de oftica neamurile, pretenii si vecinii. N-am chestii de-astea in program.
Sunt un blogger culinar mai atipic, contrar parerilor multora, eu nu stau non stop in bucatarie.
Da, romanii mananca enorm de mult si de prost, din pacate. Nu suport nici pateurile si carnatii sau salmul – vegetale cica, pline de mizerii. Mai bine mananc o salata sau un cartof la cuptor.
Ia sa vad care comenteaza nasol acum, ca ma simt periculoasa si-s inarmata cu cei mai mari papuci. Am zis!
Ei, aici intervine vorba aia cu autobuzul lui Gusti (de gustibus ). Oua fierte – eu le mănânc și într-o zi normala la micul dejun (și nu numai), și sunt foarte bune. Nu poți zice ca nu au gust. Ouăle umplute – pana sa nu o cunosc pe nevasta-mea (pe vremea aia încă nu îmi era nevasta), nu am mâncat asa ceva; nici nu știam de existența lor. Dar sincer, sunt bestiale!!! Mielul – cea mai buna carne ever!!! Indiferent de modul de preparare. Cozonacul – e bun și după o săptămână! E drept ca mie nu prea îmi place nuca în prăjituri în general, dar sunt alte moduri de preparare. Dar sa spui ca e o mediocritate culinara (sau cum te-ai exprimat), e cam mult. Asta înseamnă că nu e doar părerea ta, ci ca ar trebui sa fie la fel și pentru noi. Ar trebui sa fi un chef de talie mondiala sa poți sa susții asa ceva. Deci, una peste alta, toace cele de mai sus, sunt niște delicatese!!! În general, îmi plac articolele tale. Bine, și asta mi-a plăcut, ca mi-a dat ocazia sa chiar vreau sa comentez! :))
De Paștele acesta cele mai bune mâncăruri tradiționale sunt micii și cârnații la un grătar cinstit( luați la recomandarea unor localnici de la o carmangerie din Râșnov). Avem și miel dar mi se pare mediocră carnea acestuia. Prefer oricând o pastramă de oaie puțin mai grăsuță condimentată doar cu sare și cimbru, uscată la vânt. Ouăle sunt doar pentru ciocnit, cozonacul mă lasă rece. Sărbători liniștite să aveți; petreceți fiecare după cum îi permite ficatul, evitați poliția, pompierii și ambulanța
Ce pot sa zic? Fiecare cu gusturile sale…La ce ati scris, înclin sa cred ca ati fost doar f.ghinionist in intâlnirile cu bucataria românească.Iar mâncarea aruncata dupa( desi nu toti arunca), se arunca pt.ca e prea multa, nu prea rea.Inclin sa cred ca cei mai multi nu sunt atat de masochisti incât sa mănânce si sa arunce la nesfârsit aceleasi feluri de mâncare.Sarbatori cu bine!
Problema este când ești departe de țară și tot ce e romanesc , și de sărbători ți-ai da un picior doar să ai niște mâncare tradițională pe masă . Ca de atâta chèvre și Roquefort te saturi la un moment dat. Neavând magazin romanesc în departamentul în care locuim noi e foarte greu să faci drob sau pască pentru ca nu găsești brânză dulce și nici prapure și organe de miel . Nici mici , borșul lichid e rara avis .
@DianaB
Pe bune? Dar de ce trebuie să mănânci românește?
Vorba lu’ @Shoric, am făcut niște mici din carne de cangur și drob de ren de a stat ratonu-n coadă.
Dacă vreau mici mă sui la avion și fac o cură de mici în România. Și de bere😜
Noi am făcut cateva sarmale si puțină salata. Sunt ani de cand nu mai găsesc sens sarbatorilor impodobite cu tone de mâncare. Pur si simplu gatim ca in alte zile. Cadem de acord ce am vrea să mâncăm si preferam o excursie undeva in natură mancatului compulsiv.
Ce frumos este sa realizezi ca nu esti simgurul care DETESTA toate cele de mai susb😖😖😖