Articol scris de Iulia.

…

Să vă zic. Duminica trecută am avut o problemă gravă toată ziua. Mă rog, o parte din zi, da orișicât, m-a chinuit.

Dar s-o iau cu începutul. Duminică dimineața, omul din dotare a luat copilul din dotare și l-a dus în oraș. Și ce face orice femeie când se trezește singură acasă, într-o duminică dimineață? Pune rufe la spălat și face curățenie în casă, firește. În liniște! Că ăsta e cel mai important aspect.

Mbon, pun eu așadar niscai rufe în mașină, după care mă apuc vajnic de aspirat. Acompaniată desigur de văicărelile putorii mele interioare, care ar fi preferat să stăm cu cracii-n sus pe canapea și să tocim Netflixu. Dar i-am dat rapid peste bot, explicându-i că atâta liniște nu mai pupăm noi prea curând, așa că gata, marș la treabă. Așa. Și mă apuc eu să aspir.

Și cum aspiram eu așa de zor, încep să găsesc pe ici-pe acolo diverse obiecte inaspirabile (neaspirabile? În fine.), cum ar fi o frunză de salcie, o bucățică de crenguță de tuia, o bucățică de crenguță de altă specie de plantă și tot așa. Și ca să nu pierd vremea de fiecare dată, să mă opresc din aspirat, să iau mizeria, să o duc la gunoi și să mă întorc la aspirat, am făcut ce face orice om normal (ahem) – le-am băgat în buzunarul de la treling. Că deh, pe putoarea interioară o poți pune pe mute, dar n-o poți elimina să sălășuiască în interiorul tău.

Paranteză: în cazul în care vă întrebați de unde astfel de obiecte prin casă, vă reamintesc faptul că posed un număr de 3 ghioarle, care se foiesc înăuntru-afară-înăuntru-afară de 846 de ori pe zi. Care ghioarle posedă ditamai blana pe lăbi, că deh, așa e modelul, așa că se întâmplă frecvent să mă trezesc cu astfel de „cadouri” pe podele. Închidem paranteza.

Boooon. Strâng eu așadar una-alta prin buzunarul de la treling (ăla din stânga, că în ăla din dreapta îmi țin telefonul) și dau mai departe voios cu aspiratorul. La un moment dat, ajung în dreptul canapelelor și, într-un avânt al prăbușirii nemaivăzut, zic hai să mut și sărăciile astea din loc, să aspir ca lumea sub ele (în mod normal m-aș fi limitat să bag țeava de la aspirator pe dedesubt, but hey, după cum ziceam, timp liber…berechet!).

Nu mică mi-a fost mirarea când, pe lângă praf și alte alea, sub una dintre canapele am descoperit și o bucată de bandă adezivă, sau scotch, pe românește, făcută ghemotoc. Ciudățenia dracului, vă spun. De unde o fi fost? Cum o fi ajuns acolo? Cui și la ce i-o fi folosit? Și, mai ales, când dracu apăruse, că eu aspirasem și c-o zi înainte și aproape că aș fi putut să jur că nu era acolo. Mistere, mistere… Dar în fine. E, ce dracu să și fac cu ghemotocul de scotch? L-am băgat în buzunar, firește. Buzunarul cu „deșeuri”. După care, măcinată în continuare de întrebări privind misterioasa apariție, mi-am văzut de treabă.

Am terminat de aspirat, am procedat la datul cu mopul, toate bune și frumoase. Trec vreo câteva ceasuri, mă iau cu altele, îmi suflu la un moment dat nasul, dar, fiind (din nou) ocupată cu altceva, bag și șervețelul folosit în buzunarul „contaminat”. După care mai găsesc, îndesate conștiincios printre pernele unei canapele, niscai bucățele de plastic neidentificabile, provenite probabil de pe la ceva jucării care „s-au” stricat. Le bag și pe alea în buzunar, să nu pierd vremea cu mersul la gunoi.

Ceva mai târziu, fi-mi ronțăie niște biscuiți. Unde prin „ronțăie” se va înțelege că aproximativ 70% dintr-un biscuite ajunge în gura copilului, iar restul formează o frumoasă potecuță prin casă, că deh, să nu se piardă bietul de el, dacă uită cumva de unde a plecat. Le colecționez și pe alea, pe rând și, pentru că oricum nu mai prea conta, la ce era deja acolo, le bag…ați ghicit, în buzunar.

Nu mai lungesc povestea, cert e că am mai băgat, pe parcursul zilei, diverse alte chestii în același buzunar, cum ar fi niște bucăți dintr-o pastilă de Strepsils care mi-a căzut pe jos și s-a făcut țăndări, un elastic de păr, două filtre de țigări, un bon din martie 2021 găsit aiurea pe undeva și altele asemenea.

La un moment dat am zis gata, nu se mai poate așa, mă duc să golesc buzunarul. Numai că, ce să vezi, când să bag mâna să scot toate cele și să le plasez strategic în gunoi, mizeriile dracului au început să-mi scape printre degete și să aterizeze care încotro – o parte pe jos, o parte mi s-au electrizat de nădragi, o parte nu voiau să iasă neam din buzunar și tot așa. Pășticu’ mă-sii. Am anulat operațiunea, am strâns tot ce căzuse pe jos și am băgat la loc în buzunar și mi-am văzut de viață.

Vine într-un târziu și seara, parcăm copilul la culcare și dau să mă duc să fac un duș. Intru în baie, îmi amintesc de „comorile” din buzunar. Ies, mă duc la bucătărie, cu gândul să le arunc dracului odată la gunoi. Nu fără o umbră de teamă, de altfel, că mă gândeam deja că s-a format ceva microfloră și microfaună p-acolo. Ajung la coșul de gunoi, numai că, ce să vezi, nici de această dată, operațiunea nu se dovedește mai puțin dificilă, pentru o parte dintre nefericirile alea se cam lipiseră, o parte (precum frunzulițe și alte deșeuri vegetale) se agățaseră bine de tot de interiorul buzunarului, așa că atunci când am băgat mâna să dau să le scot și să le arunc, mi-am dat seama că se vor împrăștia iar pe podeaua curată, înainte să ajungă la destinația finală. Ceea ce voiam să evit cu orice preț.

Și iată-mă în fața unei probleme – cum dracu să fac să golesc buzunarul, fără să îmi scape toate mizeriile pe podea? Și stăteam io așa în bucătărie și mă uitam la coșul ăla de gunoi precum rața la contor. Să risc, să le scot așa cum or ieși și p-ormă să adun de pe jos ce s-a împrăștiat? Așa n-aveam nici un chef să stau să adun chestii de pe jos… Să nu risc? Da dacă nu risc, cum le elimin, totuși? Probleme, vă zic!

E, și cum stăteam eu așa și cugetam, mi-a venit ideea salvatoare! Mi-am dat izmenele jos, am înhățat și punga de gunoi, că oricum era cam plină, și m-am trambalat afară, la pubelă, unde am aruncat punga de gunoi, după care mi-am întors frumușel buzunarul pe dinafară și l-am scuturat voios direct în pubelă. Pam-pam! Cred că nici dacă reușeam să descopăr un element nou în tabelul periodic n-aș fi fost așa fericită cum am fost pentru găsirea acestei mirifice soluții la arzătoarea mea problemă. N-am pierdut însă vremea prea mult savurându-mi victoria, că mi-am dat seama că-s în chiloți, în curte, iar afară sunt 4 grade…

Am înjurat-o un pic pe putoarea interioară, că până la urmă, tot tam-tamul ăsta fusese din vina ei, dar am făcut bilanțul, și una peste alta, tot am ieșit pe plus – păi n-am scutit eu în total vreo 7-8-10 drumuri la coșul de gunoi, de-a lungul zilei? :)))))