Probabil că v-a ajuns deja în fața ochilor povestea femeii care lucra la o televiziune de stat din Rusia, Marina Ovsyannikova. Femeia a ieșit pe post cu o pancartă pe care scria:
„Opriți războiul. Să nu credeți în propagandă. Aici vă mint. Rușii sunt împotriva războiului”.
După cum puteți vedea și singuri în videoul de mai jos.
Eu, personal, consider că a avut un curaj vecin cu inconștiența. Nu știu dacă aș fi avut vreodată coaiele să fac ce-a făcut ea. Da, ok, mi-aș fi dat demisia, dar să intru pe post cu pancarta aia în mână, știind exact ce risc ulterior, nu știu dacă aveam curajul să fac. Ca dovadă, la ora când citiți asta, este deja arestată și, mai mult ca sigur, bătută, schingiuită și umilită.
Ca să înțelegeți și mai clar despre ce vorbim și ce-a riscat, Marina Ovsyannikova este mamă a doi copii.
N-aveam de gând să scriu despre subiect, tocmai pentru că eram convins că deja știți cu toții despre ce e vorba, nu mai avea niciun rost să mai vin și eu încă o dată cu aceeași poveste.
După care, scrolând azi pe wall, dau peste această postare:
O să fiu eu avocatul diavolului. Hai să n-o facem eroină pe doamna aia de la televiziunea rusească doar pentru că putem, că nu-i. Da, e un act de curaj, unul cam întîrziat, dar putea să facă asta și înainte de ultima lege. La fel cum putea și să plece din Rusia în ultimul an, cît a tot servit propaganda putinistă. Există zeci de outleturi media în Vest care au nevoie de specialiști pe Rusia, și-ar fi găsit un job dacă îi era frică, cine știe, c-o să rămînă fără pîine pe masă.
Bravura asta de ultim moment e doar o remușcare tîrzie și un pic ipocrită. Știai pe cine servești și nu te-a deranjat. Nu te-a deranjat nici în ultimele trei săptămîni, văzînd cum conaționalii tăi rad blocuri întregi de civili. Și n-ai scuza că nu știai, că lucrai în presă, nu erai țața Anushka din Siberia. Ai văzut acum, cînd s-au cam închis granițele…
Băi, nu e OK. Hai să nu transformăm într-un martir un personaj care și-a găsit moralitatea în ultimul ceas. O fi creștinesc să-i dai păcătosului ultima împărtășanie, dar nu e corect s-o scoatem acum drept victimă. Nu e corect față de miile de morți pentru care doamna n-a luat atitudine mai devreme. Unde era în ultimele trei săptămîni? Nu e vreo eroină. Nu cînd a pus umărul, timp de ani de zile, la propaganda putinistă.
Inițial am crezut că e scrisă la mișto. După care m-am prins că nu, că e doar o mizerie sinistră scrisă alene de pe canapea, cu o mână pe laptop, cu cealaltă pe cana de capuccino.
Nu vreau să las nici link către postare, nici să vă spun numele celui care a scris-o, pentru că îl cunosc de foarte mulți ani și consider ca oricine poate să greșească o dată. Scopul meu nu este să-i trimit pe profil inevitabilele tone de hate, ci să-i transmit (dacă vede asta) că cel mai ușor lucru e să emiți astfel de considerente mizere de la tastatură. Fără să încerci să te pui deloc în pielea unei femei care, după gestul ăsta, a pierdut tot ce avea. Inclusiv libertatea și, foarte posibil, viața.
Dar poate mă înșel, poate că, după aproape trei săptămâni de război în Ucraina, sunt subiectiv și deloc echidistant, așa că cel mai simplu este să vă întreb pe voi ce credeți: este femeia asta erou sau nu?
Mare curaj ! Da doamne sa nu se intoarca in patru scanduri,ca nebunu e turbat.
Comentariu beton!42
Sunt aproape sigura ca nici n-o sa se mai întoarcă vreodată la copiii ei, nici macar între patru scânduri. Nu cred ca va mai ști cineva, vreodată, ce s-a întâmplat cu ea. Dacă o chinuiesc sau o omoară, nu trebuie sa se afle, nu trebuie sa devina erou. Sunt suficienți de dat drept exemplu cei arestați prin piețe care sigur se întorc bătuți și docili acasă, sub amenințarea ca o sa pățească la fel și copiii.
Comentariu beton!25
Se pare ca e ok!
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25436159-marina-ovsiannikova-jurnalista-arestata-luni-pentru-protest-anti-razboi-pervii-kanal-scapat-amenda-administrativa.htm
Numai un cretin nascut dupa ’89 ar putea debita ineptia de mai sus.
Femeia este mai mult decat un erou! Din pacate, s-ar putea sa devina martir.
P.S. Nu as vrea sa se inteleaga ca toti cei nascuti dupa 89 sunt cretini. Doar cel care a scris postarea de mai sus e un caz emblematic de maxim cretinism.
Comentariu beton!59
De-a lungul timpului am constatat că la noi, în România, cel mai simplu este să ai păreri de Gică Contra, nu doar în cazul ăsta, așa în general. Așa și cu domnul acesta, cel cu postarea (poate-l cheamă și Gică). Din punctul meu de vedere, doamna respectivă, a avut mare curaj!
Comentariu beton!29
Eu nu stiu ce anume defineste un erou. Cred ca femeia a inteles, intr-un anumit punct, ca lucrurile au derapat cumplit si nu si-a asumat sa fie acuzata peste ani de catre propriii copii de lipsa de actiune si de tacere complice. Daca nu ma insel, cind plecau la lupta barbatii, o faceau pentru viitorul copiilor, pentru ca acestia sa aiba tara, nu? Motivatia era legata de viitor, manifest in copii. Echivalind, gestul este eroic; extrapolind, este eroina. Q.e.d.
Comentariu beton!39
Daca e pe bune, femeia chiar are cojones.
Dubiul meu apare la „pedeapsa” pe care a primit.o
In Rusia lui Putin, cand doar ca spui „razboi” primesti 15 ani, cand difuzezi in prime time primesti 10 zile? 🤔
Da, este. Cel care a scris, scuze, dar este un idiot care scrie de pe canapeaua sa de acasa, asezat confortabil. Probabil nu a facut nimic eroic in toata viata lui, dar judeca pe altii. Am remarcat multe comentarii asa pe net la noi. Femeia asta nu e erou, Zelensky e doar un papitoi care isi face PR, etc. Asta in timp ce la noi se calca in picioare la pasapoarte. Eu cred ca e invidie. Stiu ca ei nu ar fi in stare sa faca absolut nimic eroic si, in loc sa respecte pe cei care fac, nu pot trece peste propria limitare si atunci ii terfelesc si pe ceilalti
Comentariu beton!46
E vorba de cojones și de o evaluare a riscului. Da, este curaj. Și, mai ales, este un curaj asumat. Da, știa ce face și la ce se expune (cu tot cu familie). Este un gest rațional nu unul de adrenalină. Poate că va muri, poate că nu. Gestul ei nu salvează vieți pe bune, dar poate că este o aripă de fluture care va avea ecou undeva în imensitatea Rusiei. Din spatele tastaturii, și eu sunt Rambo. Întrebarea pentru mine, pentru fiecare – tu ai face-o? Și, răspunsul ăla bate toate testele de personalitate și liderșip inventate.
Comentariu beton!55
Recunosc ca nu as face-o de frica ! Nu rezist la durere. Prefer moartea fulger.
Dar am o intrebare,de ceva timp, cum a putut tolera DEMOCRATIA mondiala un dezechilibrat mintal la carma unui stat asa mare si important. Se pare ca prea multe parghii nu sant. Sau daca sant,de ce nu s-au folosit ? A trebuit sa moara oameni nevinovati ca sa ne intrebam incotro ne indreptam,noi cei democrati ? Ce le vom spune nepotilor despre democratie ? Nu stiu sa raspund desi as vrea o lume democrata si fara riscuri.
Comentariu beton!16
Băi, da. A demonstrat că zânele au koae, vorba Corinei Băcanu. Mai ales în condițiile în care a fost singura, singura care a făcut gestul ăsta. Niciun alt coleg nu a fost lângă ea și sunt curioasă dacă vor mai fi și alții care să facă la fel.
Comentariu beton!26
Da este eroină. In contrapartidă cu șosoaca care (😝) are pagina de FB oficială suspectă de legătură cu rușii.
Comentariu beton!30
1. Nu, nu aș fi făcut-o, sunt de acord să îmi asum riscuri dar nu să mă sinucid.
2. Ea va fi o eroină, probabil între 4 scânduri, internetul îi va cânta curajul o zi, o oră, apoi va uita, copiii ei vor crește fără mamă și de aici alte drame.Acțiunea ei are zero rezultate o la nație spălată pe creier de imperialism. O jertfă fără sens, eroică, dar în van.
Comentariu beton!43
Fără îndoială, doar că eu nu despre asta întrebam.
Și, băi, în general eroii cam ajung între patru scânduri, dar mulți dintre ei, tocmai prin gesturile lor, reușesc să miște conștiințe care aveau nevoie de un semnal, de un simbol. A se vedea Zelenski.
Eu sunt un tip enervant de practic și cinic. Nu sunt un idealist. Pentru mine este o pierdere fără sens. Dacă pleca din Rusia și murea apărând Ucraina era o pierdere la care a existat un beneficiu. Cred că a fost o chestie de moment, emoțională așa cum trăiesc mulți dintre noi când emoția depășește autoconservarea.
Comentariu beton!31
Inteleg punctul de vedere dar tin sa reamintesc ca mai devreme sau mai tarziu toti ajungem acolo. Cred ca in Rusia oamenii au inceput sa puna mai mult pret pe o viata libera posibila decat pe o viata ca in Korea de Nord posibil mai lunga si in care vei trai ca animalul legat, cu ce iti da regimul sa papi si cat de lung iti lasa lantul.
Comentariu beton!17
Băi, până nu suntem puși fiecare dintre noi în situația aia eu zic să ne păstrăm o rezervă și să teoretizăm mai puțin.
Dacă la o simplă bătaie, ăia, marea majoritate, care erau cei mai Rambo puși în situația aia se trag pe cur dar în cazuri mai extreme.
Comentariu beton!14
Copiii ….daca vor ajunge sa crească,sa nu ,,corecteze” ….și comportamentul familiei largite
Nu aș fi avut curajul. Sincer, mai degrabă aș trage cu arma pe străzi în caz de ceva și fie ce-o fi, decât să intru pe mâna huidumelor ălora. Mă îngrozesc numai gândindu-mă.
Comentariu beton!23
Nenea asta de care spui,e printre cei care striga:,,tz tz tz, nimic nu se schimba daca nu iesim in strada” si care sta acasa comentand de la tastatura prezenta minima la miting?
Nu ca nu cred, sigur nu as fi avut curajul acelei femei.😞
Comentariu beton!17
eu nu aș fi avut curajul. știu că nu aș suporta nici “interogatoriul”, nici închisoarea, nici gândul că mor și copilul meu creste fără mamă, nici gândul că mor. eu nu am material de eroină sau martiră. nu am. în baza mea, femeile nu aveau nici azi drept de vot. de aceea eu o admir foarte mult pe marina, le admir pe toate femeile care ne-au adus aici, cărora le datorăm viața pe care o avem. nu am cuvinte care să descrie ce înseamnă ce a făcut aceasta femeie, știind foarte clar ce consecințe are gestul ei.
faptul că nu a făcut altceva până acum, nu anulează acțiunea aceasta, dimpotrivă, e nevoie de mult curaj să admiți că ai greșit și să schimbi. dacă 20 ani ai făcut ceva greșit și dintr-o dată realizezi că e greșit, ce o să faci, faci în continuare la fel doar pentru că nu ai făcut corect de la început? păi, în felul ăsta nu aveam nici foc și nici apă caldă. întrebarea “da’ până acum ce a păzit?” e atât inutilă, cât și imbecilă.
Comentariu beton!83
Mulțumesc pentru acest comentariu, @bogdana.
I l-aș fi lăsat la postare omului despre care zic, dar nu pot că sunt suspendat. Și i l-aș fi lăsat mai ales unei imbecile care urlă pe acolo, efectiv urlă la toata lumea care comentează, că femeia asta a fost o mizerabilă fără niciun pic de curaj. Și nu glumesc.
😢
Bogdana, este timpul să îți mărturisesc ceva😁. Girl, I ❤️. Atât am vrut să spun.
Pfff, ce pledoarie mizerabilă a „avocatului”.
Comentariu beton!21
Am vazut aseara si postarea acelui video si postarea care o incrimineaza. Si am citit si cateva pareri laudative la adresa gestului femeii de la diverse persoane pe care le urmaresc pe shoshal media.
Acuma, dincolo de faptul ca am mixed feelings, nici macar nu mai am voie sa le exprim, ca a dat parlamentul lege ca nu mai pot sa zic ce simt ca poate fi considerat instigare la ura.
Practic suntem castrati emotional din start. Daca nu ne convine ceva, ne gandim de doua ori inainte sa uram si de 3 ori inainte sa deschidem gura sa nu ne aresteze.
Si ce am mai vazut ieri si m-a lasat paf a fost asta
https://9gag.com/gag/aDD6O2x
BTW,
Am fost cateva zile la munte, frig si zapada si am simtit ca ma deconectez de toate problemele curente, recomand ca o metoda de a reduce anxietatea si de resetare psihica.
Si eu consider ca este eroic gestul ei. Restul…luptatori de tastatura care ar fugi chelalaind la primul zgomot de pneu spart, de teama ca poate a fost altceva. Sa speram ca va supravietui, miraculos, cumva.
Comentariu beton!17
Da, e eroină. Nebună, inconștientă, cum vrei să îi spui, dar eroină. Nu, n-aș fi avut co*iele să fac așa ceva, exact din considerentele expuse de Edel și Bogdana mai sus – nu aș putea trece peste gândul că îmi las copilul fără mamă by choice. Și de asta eu stau acum la birou, iar ea… naiba știe prin ce beci, dacă o mai fi vie…
Comentariu beton!27
Da, este eroină! Nu contează momentul în care a demascat minciuna, oricum nu ar fi putut salva anterior „miile de morți”, ci este important că a decis să-și asume riscul (viața sa, a copiilor săi… 💔) ca să arate poporului rus adevărul. Cinste ei! Silă de individul care a făcut-o pe-a moralistul, de la căldurică!
Nu aş fi avut nici pe departe curajul ei. Şi mi se încrâncenează carnea pe mine când mă gândesc ce păţeşte acum în arest şi că probabil nu va mai ieşi de acolo. Mă înclin în faţa ei şi a tuturor femeilor şi bărbaţilor care au riscat tot de-a lungul timpului în încercarea de a pune capăt ororilor şi nedreptăţilor, chiar şi în al 12-lea ceas. Sau, mai bine spus, mai ales atunci.
Cât despre… (nu ştiu cum să-l numesc) care a scris acea chestie imbecilă, îmi vin în minte vorbele bunicii: ,,cum de-l rabdă Pământul?’.
Comentariu beton!34
Baiatul care a scris asta ar trebui sa vada filmul „Arest”. Este pe Netflix pina pe 17 martie, parca.
Dupa aia putem discuta daca este eroism sau inconstienta.
Curaj imposibil in ziua de azi a rusiei. Sper sa isi mai poata creste copii si mai sper sa reuseasca sa fuga intr-o tara normala sa aiba toti o viata normala.
Habar n-am. Dar mi-a trecut ceva prin minte: dacă ar face asta Mircea Badea, ar fi erou sau nu?
Mi-e greu să mi-l imaginez pe Badea într-o conjunctură în care nu mănâncă căcat la antena 3. Mi-e aproape imposibil.
ești părtinitor! că mai merge și la A1…
Este curaj vecin cu eroismul de la o poștă. Femeia e asumată, poate speră că prin sacrificiul ei se vor mai trezi și alții și vor rezolva ceva. Poate a vrut să dea startul… Zic și eu.
Pe principiul „schimbarea începe cu tine”.
Comentariu beton!17
Toti suntem eroi. Toti avem un punct de la care incolo facem fapte eroice. Doar ca 99,99% dintre noi mor inainte sa-si gaseasca punctul acela. Sa spui (din tastatura) ca e prea tarziu pt fapte eroice mi se pare ‘punctul in timp’ dupa care esti las toata viata.
Comentariu beton!20
Da! Este o eroina! Fara nici un dubiu! Si fara alte comentarii!
Comentariu beton!17
Cu toții avem un moment în care paharul devine prea plin. Pentru unii s-a întâmplat în ziua 1, pentru femeia asta a fost ziua 20. Pentru mine nu scade cu nimic valoarea gestului. Cu siguranță a reușit să deschidă ochii unora, sau măcar să-i pună pe gânduri. Și nu cred că a fost un gest impulsiv, bazat doar pe o emoție de moment. A fost conștient, asumat, în timp ce scria pancarta de protest a avut probabil suficient timp să-și gândească și răsgândească acțiunea, să conștientizeze la ce riscuri se expune. Cu atât mai demn de apreciat gestul ei.
Comentariu beton!21
asta am vrut să zic și eu, este disperare; este, probabil, singura reacție la gîndul că, într-o zi, copiii ei ar putea-
o întreba „ai știut? de ce n-ai făcut nimic?”
eroism? nu cred! este mult dincolo de eroism; pentru că nu e o coafeză sau un strungar (fără urmă de malițiozitate la adresa acestor meserii onorabile; strict d p d v al expunerii gîndesc) care au protestat la ei în atelier, ci a făcut-o in prime time la televiziunea națională; iarăși, nu e cineva din fundul siberiei care (more or less) cunoaște doar realitățile imediate ci un producător de televiziune, cu acces la multe și diverse informații, cazuri etc.; cineva care prin educație și experiență știe că trăiește într-un stat pentru care „n-ai bască” este un motiv suficient să te pedepsească, deci cu atît mai mult este asumată și eroică fapta dumneaei!
despre limbricul care s-a erijat în „avocat” nu merită să spun nimic…
ok, nu toată lumea gîndește ca mine (inclusiv pe aici), unii chiar mă găsesc nebun cînd spun că stau să lupt, e alegerea fiecăruia; dar de la inacțiune (pe care o pot înțelege pînă la urmă) la aruncat cu căcat în cei care nu-s ca tine…
Comentariu beton!15
Da, nu a fost un gest impulsiv. Are, de altfel, și o înregistrare pregătită dinaintea momentului de la tv.
Aici, cu traducere: https://www.facebook.com/marco.badea/posts/7325144550893281
Este o eroina, clar. Cel mai trist este ca desi sfârșitul sau va fi tragic si extrem de chinuitor, copiii orfani, nu cred ca va schimba ceva gestul ei, nici macar intr un singur om. Mi se par amortiti si foarte dornici sa creada ceea ce primesc pe tava.
PS: nu as fi putut sa fac ce a facut ea.
Cred ca cel mai onest (fata de noi insine) raspuns ar fi cel raportat nu la propria persoana (as putea / n-as putea), ci prin prisma celor pe care-i iubim.
As face asta stiind ca-mi las copiii orfani, sotul vaduv si parintii (daca-i mai am) fara de copil?
Eu nu as putea. Nici curaj nu as avea sa indur tot ceea ce indura ea cel mai probabil acum, recunosc asta. Dar nici sa-i las pe cei dragi fara mine nu as putea. Pentru ca m-as gandi cum ar fi fost invers.
Am avut candva o discutie asemanatoare cu omul meu, dupa ce-am urmarit o miniserie („Il capo dei capi”) despre Toto Riina. Este cel care a orchestrat, printre altele, moartea judecatorilor Giovanni Falcone si Paolo Borsellino, ambii asasinati in 1992 in atentate cu bomba.
Insa nu numai ei au murit (ca urmare a actiunilor nebunesc, am spune, de curajoase organizate contra Mafiei), ci si multi altii, de-a lungul anilor. Si ma gandeam, din perspectiva sotiilor, a mamelor si a sutelor de politisti omorati de Mafie… cu siguranta ei si-ar fi dorit un sot / tata /fiu banal si viu, in locul unuia erou si mort.
Poate gandesc feroce de egoist, dar asta sunt. Barbatu-meu nu-mi impartasea punctul de vedere, zicea ca tocmai pentru copii trebuie sa lupti, cu orice risc… sa le lasi o lume libera.
Numai ca deocamdata, copiii Marinei Ovsyannikova nu sunt liberi. Din pacate, este posibil sa fie deja orfani 🙁
Revin cu o completare: dacă poliția rusă activează ca bunica miliție de până în 1990, nu va suferi doar ea. Colegii ei n-au văzut nimic? De ce nu au oprit-o? Unde a scris afișul? De unde hârtia? De unde carioca? Unde era paznicul… să continui?
Comentariu beton!25
„nu este erou/eroina pentru ca nu a facut-o mai devreme” – atata timp cand actiunea ta implica niste riscuri serioase, nu conteaza ca ti-a luat ceva mai mult timp sa te mobilizezi sa faci ceva.
Doar cei care vin dupa ce a trecut orice pericol si zic „eu intotdeauna am crezut ca…/am sustinut (in inima) ca… ” sunt niste ipocriti.
Poza acestei femei ar trebui pusa in dictionar la explicatia cuvantului curaj.
Problema cea mare e ca, pentru propria ei siguranta, e cam cel mai prost moment posibil. Rusii au cam facut kk-tul praf si au o mare problema de imagine si, in curand, una de „foame” care imposibil sa nu genereze ceva miscari pe la Moscova. Daca este adevarat ce se aude pe radio-sant – ca tov. Putin ar mai avea benzina si bani sa tina armata aia de 200k oameni MAXIM pana in mai – cred ca doamna respectiva, din pacate, nu mai apuca sa respire aer „liber”.
Auzeam la stiri ca „risca” 15 ani inchisoare dupa noua lege … nu cred ca jegosii se vor opri doar la asta.
Sa va mai spun ca am vazut comentarii care incrimineaza actul ei drept propaganda ruseasca? Sa vada occidentul ca exista „rusi buni” si „rusi rai”? Si sa suspende sanctiunile pentru ca uite, sunt si „rusi buni”, „rusi eroi”, ca nu pedepsesti o tara cu toata populatia ei pentru ca Putin. Sa-ti vina sa mori, nu alta. Da, femeia este o eroina demna de tot respectul.
Oh da, am vazut si eu comentarii din astea (si nu in Romania), care spun ca totul a fost orchestrat. De parca Occidentul ar ridica sanctiunile pentru ce a facut ea la televizor… Altfel si eu cred ca a avut un curaj nebun, poate a vazut deja prea multe si nu mai suporta… si chiar discutam cu sotul, ca noi n-am fi putut face asta (nu as suporta ideea sa nu-mi mai vad copilul 15 ani, asta in varianta optimista). El zicea la fel – la revolutie a iesit in strada desi ii era frica de impuscaturi, dar atunci avea 15 ani si nu stia ce inseamna sa ai copii…
Eroina este și ea,și doamna care ține afișul, și cei de la imagine,sunet,transmisie….. Așa,la rece, nu cred că putem mulți face ca ea/ei….dar în situații excepționale…..sper sa pot și face nu doar zice
Am vazut in urma cu cateva minute o stire potrivit careia Marina Ovsyannikova ar fi in arest la domiciliu si ca va fi trimisa in judecata, riscand intre 5 si 10 ani de inchisoare. Stirea nu este confirmata pana acum.
Intre timp a fost iertata, digi fm. Era dreptul ei sa se exprime, zic rusii. Eu zic, parerea mea, ca a fost totul regizat. Sa vada lumea ca Rusia respecta drepturile omului.
Rusii sutin razboiul, nu o sa iasa in strada.
Tipul care a scris asta probabil era cu o mână pe tastatură și cu una pe lupă… gândindu-se cum să mai scot și eu ceva care să atragă multe comentarii… atât pro cât și contra.
E genul ălora care atunci când vine malacul să bată pe cineva care se află lângă el… tace din gură, iar după ce malacul pleacă și se asigură că a plecat, începe… a se enerva cu nervii, mamă dacă nu termina când a terminat îi dadeam una de popii îi cânta.
Sunt mulți care au impresia că Rusia se compară cu Europa… și nu înțeleg cum de nu ies oamenii în stradă. Ceea ce a făcut tăntița asta dpmdv este un act de mare curaj.
Hai că am reușit să mă enervez… deși mi-am propus să fiu calm.
Absolut că e un gest de eroism asumat, știa exact cat riscă, nu de mult au ridicat o doamna pentru o foaie alba, pe care nu era nici un cuvânt .
Am o vârstă, am ținut și o armă în mână, am și tras de mai multe ori cu diferite tipuri de armament individual ușor de infanterie, pistol mitralieră, pistol TT din dotarea tanchiștilor și tabistilor, mitralieră de companie, dar și aruncarea grenadei ofensive .
De asemenea cu armament greu la Capul Midia, Babadag, Cincu, și Malina, cu tunurile antitanc de calibru 100 mm și instalații antiaeriene MR 4 MTB.
Nu am deloc stofa de erou, de altfel disprețuiesc pe cei de tastatura pentru că eu am văzut eroi, cu ochii mei .
Bărbați, femei, copii, cu mâinile goale în fața efectivelor a trei divizii, două mecanizate, și una de aparare antiaeriană.
Țin să atrag atenția că eroismul e rar pe pământ, și cu mana pe inima spun că în 89 cei aflați față în față în Piața Operei din Orașul Martir Sfânt al României se aflau într-un paradox extrem, nu cei cu mâinile goale se temeau de taburi, tancuri, securiști, milițieni și militari înarmați până în dinți, ci taman invers, noua ne era frică de ei.
Exact asta a raportat atunci Coman călăului Ceaușescu, din memorie daca mai rețin, ” tovarășe secretar general, NU MAI E NIMIC DE FACUT”.
Era prea târziu, balivernele cu huligani și agenturi străine de spionaj fuseseră devoalate, era efectiv poporul român în fața trupelor acestea și în încă doar 3 zile după aceea șandramaua comunistă a cazut .
Aveam 20 de ani neîmpliniți, și trei luni de armata in care fusesem mai mult pe câmpuri, din septembrie încorporați, nici nu știam să mergem cum se zice, până astăzi am în cap vuietul de uragan a unei mulțimi de 100 000 de oameni care veneau înspre dispozitiv, din trei direcții diferite, cu copii mici in fata coloanelor și care scandau la unison.
Eu nu am auzit zgomot mai puternic după aia în viața mea, ce tun de 100, ce tancuri sau antiaeriene, de un milion de ori mai mare era .
Și spun deschis, ce a făcut femeia asta nu ar face mulți bărbați .
Bine, după canapea și tastatură nu contează .
Slava Ukraini 👍.
Comentariu beton!31
Evident că sunt subiectivă, dar mie ăsta mi se pare unul dintre cele mai mișto comentarii citite vreodată aici. Și concurența e serioasă.
Mulțumesc, Andrei. Să fii sănătos și tu, și ai tăi.
„nu cei cu mâinile goale se temeau de taburi, tancuri, securiști, milițieni și militari înarmați până în dinți, ci taman invers, noua ne era frică de ei.”
Daca SI voua va era frica, pot sa inteleg, dar din felul in care ai scris se deduce ca frica o au doar cei din spatele pustii. Nu vreau sa-ti spun cam cat de frica ne era noua, celor din fata pustii. Ideea este ca in situatii extreme, frica ramane intr-un plan secundar, instinctul de conservare se „atrofiaza” si scopul devine mai important decat propria persoana.
A-i raspunde sau argumenta, unui jeg din spatele tastaturii despre curajul acestei femei, e ca si cum am dezbate daca apa-i uda.
Respect eroinei Marina Ovsyannikova!
Poate nu știați:
https://www.mediafax.ro/politic/diana-sosoaca-avertizata-de-facebook-pentru-ca-a-postat-materiale-de-propaganda-rusa-20626373
LE a spus VictorR mai sus da’ lăsăm link-ul
Curaj maxim! Si da, are efect, altii si-au dat demisia dupa protestul sau: https://www.bbc.com/news/live/world-europe-60746557?ns_mchannel=social&ns_source=twitter&ns_campaign=bbc_live&ns_linkname=6230b140ec502b53cd48245d%26Russian%20TV%20journalist%20resigns%262022-03-15T16%3A49%3A04.122Z&ns_fee=0&pinned_post_locator=urn:asset:79a9e118-4e0c-4ae9-ba06-bf27e827218b&pinned_post_asset_id=6230b140ec502b53cd48245d&pinned_post_type=share
Eu sunt revoltat când știu că și din puținul meu și al muncii mele o părticică intra in buzunarele unui parlamentar ca doamna senator Sosoaca .
Constant da cu mucii în fasole, ca sa mă exprim la fel de elegant ca domnia sa .
Urat arc peste timp ca într-un parlament in care au fost înaintași ca Bratienii, ca Iorga, și ca atâția alții, avem acum asemenea politicieni.
Sărut mâinile Dna Greta, va mulțumesc pentru urările frumoase și va transmit și eu tot binele din lume pentru dvs. și familie .
Sa fim cu toții sănătoși pe forum și cei dragi de acasă, cu speranța că nenorocirea asta se termină curând.
Gest eroic în actuala conjunctură? Categoric Da! Model pentru ce înseamnă jurnalism de calitate? După propriile declarații privind trecutul de propagandistă, categoric Nu!
Eu am un sentiment că și-a calculat oarecum gestul. Din câte citeam, pușcărie nu poate face conform legii că are copil minor. Poate ceva amendă… Rămâne de urmărit dacă acest All-in îi va aduce potul cel mare sau vreo excursie în Siberia. Dar tare mi-e că nu vom putea privi noi deznodământul și totul va rămâne doar ca o imagine de simbol.
@krantz, am și eu o singură întrebare. Dacă este trimisă în Siberia, ce crezi tu că se va întâmpla acolo? Nu ești primul, pe care l-am văzut folosind astfel de comparații, implicând Siberia.
Spunând astfel de cuvinte mă faci dreaq să mă și sperii, doar când aud numele de Siberia. Pare ca un fel de bau bau, așa mai mic de statură.
@BaGheRa, zicerea cu Siberia era una din metaforele variantă de la ruși pentru cazurile de fluierat în biserică, la fel ca ceașca de ceai sau căderea accidentală de la etaj.
Între timp se pare că totul a ieșit ok. Dna e liberă, a plătit o amendă și s-a dus acasă. Se pare că și Putin o lasă mai moale cu strânsul șuruburilor la intern să nu crape de tot instalațiile care-s sub presiune maximă.
Da!
Nu am să calific postarea domnului de pe canapea, nu merită.
Doamna este erou din orice punct te-ai uita!
Să riști să nu-ți mai vezi copiii, soțul, familia și prietenii, nu mai pomenesc de alte tratamente pe care ar fi putut să le testeze pe propria piele, este curat curaj, chiar și în al o mielea ceas (deși nu e cazul aici).
Ce nu înțeleg băiețeii noștri comozi, este faptul că oamenii ăia s-au născut în dictatură și o trăiesc în fiecare zi a vieții lor, într-o formă ce nouă nu ne este cunoscută. Ei învață de la grădiniță (da, da, au ore speciale de doctrină) că Vestul capitalist este Dracul gol. Învață în familie că e nasol să nu-i iubești pe mama Rusia și pe tata Vladimir, care vor doar binele poporului. E curaj să spui altceva decât spune majoritatea oamenilor pe care-i cunoști, la fel, de oriunde te-ai uita la problemă.
Pentru mine, faptul că mai apar o Marina Ovsyannikova, o Olga Smirnova, o Marina Davydova, o Lyudmila Ulitskaya, o Anna Politkovskaia, un Alexei Navalny și câți alții, abia astea sunt miracolele…
Stimabilul avocat al diavolului s-a uitat prea mult la filme și are senzația că a fi erou te naști, după care e o ocupație 24/7. Eroii sunt oameni obișnuiți care demonstrează că au conștiință în situații excepționale, cu riscul de a-și distruge/pierde viața. Dacă femeia asta nu e eroină, atunci eroii nu există.