De când a început conflictul din Ucraina, văd tot felul de postări ale oamenilor care își fac planuri unde să fugă, dacă e să vină rușii. Ce pregătiri au făcut, unde vor să se ducă, pe ce rute, cum își țin bagajele pregătite la ușă ca s-o poată zbughi în secunda doi și altele pe același subiect.

Postări al căror engagement este realmente impresionat. În sensul că imediat apar alte zeci sau sute de oameni care încep și ei să spună ce pregătiri de fugă și-au făcut.

N-aș avea absolut nimic împotriva acestor planuri panicarde, dacă aș vedea postări de genul doar la femei decise să se pună la adăpost sau hotărâte să-și salveze copiii. Aș aplauda cu ambele mâini, bravo, așa se face, femeile și copiii trebuie să fie mai presus de orice conflict armat.

Dar cel mai trist este când văd postări sau comentarii de genul ăsta de la tot felul de masculi alfa. Bărbați hotărâți, bărbați adevărați, unii capi de familie, alții nu, dar toți niște machomeni duri ca piatra care deja sunt pregătiți, acum când nu ne bate niciun rus la poartă, s-o taie unde văd cu ochii.

De fiecare dată când citesc așa ceva, îmi vine în minte unul și același lucru: dacă fugim cu toții, cine plm se mai bate cu rușii? Dacă fugim cu toții, cine ne mai apară bunicii și părinții? Dacă fugim cu toții, cine mai apără toate locurile astea pe care acum le numim „acasă”? Dacă fugim cu toții, ce naiba se alege de țara asta?

Nu pot să fiu ipocrit, mi-am pus și eu de nenumărate ori întrebarea: oare cum o să reacționez dacă o să văd rușii la noi în bătătură? Nu știu, chiar nu știu. Dar știu cu siguranță un lucru: dacă încă de pe acum mă gândesc doar unde să fug, nici nu mai e nevoie să mă întreb cum o să reacționez.

Altfel, e fascinant să citești peste tot despre vitejia ucrainenilor, despre cum luptă de atâtea zile, uneori cu mâinile goale, despre „wow, ăsta popor, ăștia oameni dispuși să moară pentru țara lor”, practic, să vezi peste tot în online numai elogii aduse celor care se bat de 14 zile cu rușii, și pe bună dreptate.

După care să vezi postările bărbaților români: „Și eu am rucsacul pregătit la ușă, dacă trage cineva o bășină mai tare în stradă, am și zbughit-o”.

Superb, vă zic, absolut superb.

În încheiere, o să vă spun o poveste pe cât de scurtă, pe atât de reală. Alaltăieri, pe când mă întorceam de la supliciul zilnic de mers pe jos 16 km, am găsit un portofel. Portofel care conținea un buletin, niște bani și două carduri de credit. Cu ajutorul numelui de pe buletin, am identificat-o rapid pe cea care-l pierduse: femeie, cetățean român, de origine ucraineană. Și nu în sensul că avea niște străbunici prin Ucraina, ci în sensul că este o tipă din Ucraina care a obținut de curând cetățenia română.

Am găsit-o rapid pe internet, am identificat unde lucrează, am sunat, am vorbit cu ea, câteva ore mai târziu ne-am întâlnit și i-am dat femeii portofelul. Dar, și aici voiam să ajung, când ne-am întâlnit mi-a spus c-am scos-o din mare necaz, că numai de alergat pentru refăcut buletinul nu avea chef zilele astea, când ea se pregătește să plece în Ucraina. La care eu am făcut o față perfect imbecilă și-am întrebat la fel de imbecil:

– Plecați în Ucraina ACUM când e război?!

A trecut senină peste întrebarea mea stupidă și mi-a răspuns simplu:

– Da, plec. Toți ai mei sunt acolo. Iar mama a suferit un avc și e în spital.

I-am urat succes și drumurile noastre s-au despărțit acolo. Dar eram încă năuc când am intrat în casă. Femeia asta pleca, de bună voie și nesilită de nimeni, înapoi în Ucraina. Adică acolo unde vedem cu toții ce se întâmplă de două săptămâni încoace.

Well, cam asta e diferența.

P.S. Să nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic cu nimeni, toți oamenii sunt datori să facă tot ce știu și tot ce pot ca să le fie cât mai bine. Mai ales când vorbim despre lucruri atât de serioase cum e războiul. Dar măcar nu mai postați, nu le mai arătați și celor din jur că, la o adică, primul lucru pe care l-ați face ar fi să renunțați la tot și să fugiți fără să vă uitați în urmă.


P.P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 52 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.

sursa foto: freepik.com