Salutare, salutare, bine m-ați găsit! Și-a făcut cineva tricou cu Nole sau cu #ue Nole ? Nu? Să nu pierdem timpul! Dacă alergați acum și aveți Asics pe piciorușe nu ezitați să îi aruncați de pe făptura voastră că e nasol, îl sponsorizează pe ăsta, pe Nole. Deja circulă liste din astea pe netul românesc cu ce poartă, halește, șterge, Nole. Să boicotăm pă Nole, noi românii. Românii care nu au foarte multe zbateri că sunt conduși de o alianță monstruoasă căreia I-am permis într-o formă sau alta să ne țină în genunchi treizeci și ceva de ani. Să ne înțelegem, Nole ăsta este un dobitoc medievalist căruia îi dăm o importanță aproape mesianică când el este de fapt un Ilie Re-loaded, unul care dă într-o beșică mai mică ca a altora.

Să revenim la ale noastre, la muzică, frați și surori întru rock ! Nu ezitați să folosiți emailul acestei sărmane rubricuțe pentru propuneri muzicale sau orice doriți, critici sau aprecieri. Vă răspund tuturor, să știți, cei care deja mi-au scris au putut observa că fac asta. Este mica mea ambiție și plăcere să fac o comunitate cât mai vie întru Domnul Rock.

Pentru gânduri, chestii care vă framântă, băgați un send aci, Edelweisslist[at]gmail.com.

Începem în forță, fără milă, pentru că mâine urmează o nouă săptamână de muncă și să aveți energie sau material de întreținut ura față de șefi obtuzi și colegii remorcă care stau ventuze pe șefu’.

➡️ Pupil Slicer – Mirrors – 2021 / Rating 4/5

Este un album de debut, unul impresionant, o tipă blondă și angelică ca o păpușică de colecție, la voce și doi băieți, unul fan Bob Marley și altul, tuns regulamentar, de abia întors de la meditația de la mate. Ei bine așa arată un lup în blană de oaie și este un lup pus pe treabă. Death metal cu influențe de grind și pasaje de metalcore din ăsta tineresc, cum mi-a spus mie un cetațean la rubrica trecută , când bag și muzică din asta, pentru tineri, metalcore, Nu metal. Bă  băiete am plâns cu muci la aia cu tinerii, m-a atins la mușchiul decrepit al corazonului. Masiv debut, album de rupt slujba de duminică în două.

Dă-i play AICI

➡️ Converge – Bloodmoon I – 2021 / Rating 3,5/5

Acum intră unul dintre bandurile mele favorite, am multe, că am un suflet mare, unii care au pus bazele metalcore și mathcore, cu rădăcini din heavy-ul mamă și punk-ul tată. Anul trecut au pus-o de un album care arată că au multă energie și în ciuda timpului nu și-au pierdut pașii. Un album țiplă, o colaborare cu Chealsea Joy Wolfe , una bună zic eu.

Dă-i play AICI

➡️ So Hideous – None but a pure heart can sing –2021 / Rating 3,5/5

Albumul ăsta mi-a creat probleme și nu mă puteți împiedica să vă spun de ce. Ascultam albumul și m-am apucat să citesc recenzii ale altor zei și ăia erau unii, meh , alții, yei și eu fiind un zeu necopt m-am speriat și nu am mai avut nici o părere. Aveam una, personală chiar dar sunt la începutul uceniciei de zeu dar conform fișei postului tre să fiu timid și nehotărât.

Poate nu ați obervat dar eu înjur mult așa că am înjurat cu sete pe zeii mari dintr-un spirit de frondă, am luat o gură mare de apă, că înjuratul cu patos usucă gura și am decis că albumul este unul bun. Este un Post-Black Metal cu Shoegaze venit din State și este bun, bine.

Dă-i play AICI

➡️ Fvneral Fvkk – Carnal Confessions –2019 / Rating 4/5

Ne întoarcem în 2019, an pre-pandemic când Nole era doar un mare jucător de din ăsta, tenis,  dar tot dobitoc era, sexul se făcea fără mască și distanțare carnală și dăm peste niște nemți care care dacă ar fi participat la vreun concurs de genul , Ce band își alege numele care nu are treabă cu ce cântă, prezentat desigur de Cabral, ăștia l-ar fi câștigat fără drept de apel.

Avem epic doom metal de o mare calitate, lyrics de excepție, producție mai betoană ca țâțele de fer ale lui Lori, fecioara. Ăia care vă place cu biserica, cu Danielu de pretutindeni, nu ascultați cu versuri că e cu satiră la lăcașuri de cult, nu de jad.

Dă-i play AICI

➡️ Obsidian Tide – Pillars of Creation – 2019 / Rating 4,8 /5

Rămânem în 2019 că era mai bine, de fapt m-am uitat pe caietul meu cu muzaka și am zis să vă mai aduc aici ce am subliniat eu cu roșu din ăla aprins. Sunt destule de multe strânse de-a lungul timpului. Vin din Israel și prestează un progresiv death metal iar pe mine m-au lovit la sweet spot fără pic de milă. Știu meserie bine de tot, au avut un EP în 2015 , Debris, care mi-a atras atenția iar albumul din 2018 nu a facut să confirme că a meritat așteptarea.

Dă-i play AICI

➡️ Blackwater Holylight – Silence/Motion – 2021 / Rating 3,5/5

Din Oregon vin un band de tipe, pe feeling din ăla adânc și melancolic. Este un stoner/psihedelic/doom foarte accesibil la toate urechile de cetățeni plătitori de taxe. Ar fi rupt la Cenaclu cu Păunescu în fundal și probabil nu am mai fi auzit de Hrușcă.

Acum lăsând la o parte heităreala , tipele merg lejer după ce ai plătit facturile cu noile tarife și te uiți în zare cu ochi încețoșați și card sfâșiat de durerea golirii.

Dă-i play AICI

➡️ Der Weg Einer Freiheit – Noktvrn – 2021 / Rating 3,9/5

Dăm o fugă până la frații nemți și punem la play pe niște veterani în ale black metalului. Trebuie să recunosc că am niște banduri la care pun ștacheta sus și mă aștept să livreze mai bine ca unii nea curieri.

Nu sunt nerealist să îmi livreze materiale excepționale de fiecare dată dar nu vreau să fiu dezamăgit. Ei bine nu este cazul, ce am primit a fost mulțumitor de bun.

Dă-i play AICI

➡️ Kayo Dot – Moss Grew on The Sword and Plowshares Alike – 2021 / Rating 3,7/5

Din Boston vin din 2003 niște băieți culți așa cum I-ar place lui Pleșu și lui Vasilescu, cu poezia în dinți pe un progresiv/ambiental de mare calitate, cântă despre poezie, romantism, ocultism din ăla din dragoste din aia nebună, cum se cânta la alde Andra și Delia, iar la titlul albumului au vrut să folosească tot vocabularul limbii americane.

Dă-i play AICI

➡️ Lutharo – Hiraeth – 2021 / Rating 4,7/5

Ce pot spune despre ce urmează este că Krista Shiperbottom cântă de rupe. În privirea dânsei poți vedea cum ar trebui să arate păcatul, mai ales când este brunetă, mai spre goth așa. Ce se întâmplă pe album este fix așa cum mă așteptam un heavy viguros cu părți masive de thrash melodic și cu pasaje de death pe voce. Krista, duce tată, că poate și vrea și îmi place de mor că are pofta aia de muzaka, pe aia nu o poate pune în album nici cel mai mare studio. Să nu îi uităm și pe băieți care sunt tot acolo pe aceleași trepte cu ea.

Dă-i play AICI

Închei cu vestea că una dintre trupele mele care mi-au plăcut în anii 90, se reuniră după 28 de ani și au scos un single care prefațează un nou album.

Este vorba despre Vio-lence și noul lor șlagăr.

Vă salut, mă înclin, nu ezitați să îmi scrieți și aveți grijă de voi și de ai voștri!