Dacă și voi sunteți în aceeași situație în care sunt eu, gen n-ați plecat pe nicăieri, o să vă las mai jos niște recomandări de filme și un serial, cu care vă puteți umple o parte din timp până se face ianuarie și o luăm de la capăt.

Înainte să încep, mai țin musai să vă zic ceva ca să înțelegeți mai bine ce-i cu recomandările astea pe care le mai las când si când pe blog. Văd enorm de multe filme și seriale. Timpul alocat lor, mai ales de când n-am mai plecat în nicio vacanță 😋, îmi ocupă o bună bucată din programul meu de zi cu zi, prin urmare văd mult mai multe decât vă puteți voi imagina.

Cu toate astea, aici, pe blog, ajung sub formă de recomandări doar cele la care mi-a plăcut ceva în mod deosebit. De-aia puteți merge pe mâna mea cu toată încrederea, nu o să găsiți vreodată printre recomandările mele ceva prost. Da, putem cel mult să nu ne potrivim ca gusturi, dar despre calitatea producției respective să nu aveți niciodată vreo îndoială.

Gata, acum începem.

👉 Don’t Look Up. Film, Netflix. Este de departe filmul care mi-a plăcut cel mai mult în ultimii ani. Aș putea zice chiar în ultimii zece ani. Mi-a plăcut atât de mult încât l-am văzut de două ori în decurs de 48 de ore. În sensul că, după ce m-am uitat la el într-o noapte, a doua zi i-am povestit și fashionistei despre. Evident, a vrut să-l vadă, așa c-am profitat și l-am mai văzut o dată împreună. Doamne, n-aveți idee cât mi-a plăcut filmul ăsta.

Iar distribuția este realmente impresionantă, n-am mai văzut de multă vreme un film cu atâtea nume mari. Este atât de impresionantă încât eram pornit să nu mă uit la film. Am eu o teorie conform căreia dacă faci un film slab sau mediocru, bagi două-trei nume mari în el și se vinde singur. Teorie care mi-a fost confirmată de nenumărate ori. Ca să nu mai spun că, poate ați observat și voi, dar ăștia marii, pe care îi știe toată planeta, de la un anumit nivel încolo ajung să joace în tot felul de prostioare și comedioare. Că, na, știi cum e, nu mai ai nevoie să-ți bați prea mult capul, iar banii în conturi tot la fel intră.

Well, nimic din toate astea nu e valabil în cazul lui Don’t Look Up. Sunt cel puțin șapte nume imense pe afiș și toți sunt buni, sunt extraordinar de buni, m-au spart. Dar cel mai tare m-au dat pe spate Jonah Hill și Mark Rylance. Dacă la primul mai știam ce-i poate pielea, Rylance este absolut demențial în rolul ăla de imitație de Steve Jobs. Mă mănâncă degetele să vă zic mai multe, dar o să mă abțin, că e păcat să vă stric plăcerea.

Încă ceva, dacă o să aveți impresia că Don’t Look Up seamănă foarte tare cu situatia în care ne găsim de doi ani, well, n-o să fie doar o impresie. Dar partea cea mai tare este că, în ciuda asemănărilor, scenariul a fost scris cu mult înainte de pandemie. Uite, vă las un articol foarte bun care explică exact cum și de ce. Dacă nu v-am convins eu să vă uitați la film, poate vă conving așa.

👉 Hand of God / È stata la mano di Dio. Film, Netflix. Dacă ești îndrăgostit de Italia, dar mai ales dacă înțelegi că Napoli nu e Italia, e ceva aparte, trebuie să vezi capodopera asta a lui Sorrentino. Este o metaforă, o bijuterie de film.

Știți care e problema cu filmele foarte bune. Că după ce ai văzut unul din ăsta, la orice te uiți ți se pare pueril și prost. Serios, zic. Eu, după ce văd câte un film atât de bun, două zile mă uit doar la chestii cu bătăi și împușcături. Până mai uită creierul că s-a bucurat la o capodoperă ca „È stata la mano di Dio”.

După ce l-ați văzut, atunci la cald, dacă vreți sa vă înțelegeți mai bine la ce v-ați uitat, n-aveți voie să nu vedeți și Hand of God Through the eyes of Sorrentino. Are doar opt minute și este un fel de making-of în care Sorrentino, care a trăit 37 de ani în Napoli, îți explică de ce, cum și pentru cine a făcut filmul ăsta.

👉 Hashoter Hatov, serial, Netflix

Nu știu voi, dar eu, de la Fauda și Shtisel încoace, am devenit fan cinematografie evreiască. În plus, am văzut absolut tot ce există pe Netflix cu și despre evrei, indiferent unde erau produse. Poate am fost evreu în altă viață, habar nu am, dar sunt fascinat de cultura lor și mai ales de modul în care trăiesc evreii ultraortodocși. În vremuri mai normale, voi face un drum în Israel doar ca să ajung în unul dintre cartierele în care trăiesc ultraortodocși.

Nfine, revenind, Hashoter Hatov este un sitcom evreiesc. N-o fi el la nivelul celor americane, dar e ok. Pe mine m-a fascinat pentru modul în care fac mișto de ei înșiși. Serialul exacerbează toate tarele care sunt puse pe seama evreilor: religiozitate exagerată, toleranță zero la diversitate sexuală, zgârcenie, simț ultra-dezvoltat al banilor și multe altele care nu-mi trec prin cap acum.

Miștoul și autoironiaronia sunt atât de grosiere încât, pe tot parcursul serialului, m-am întrebat de nenumărate ori cum de au permis evreii vânzarea către Netflix a producției. Pentru că ei sunt extrem de sensibili cu subiecte de genul ăsta. Și una e să se difuzeze serialul doar în Israel, să râdă doar ei între ei, alta e să ajungă pe o platformă de streaming unde poate fi văzut de o lume întreagă. Pur și simplu cred că Hashoter Hatov ăsta le-a scăpat, când o să-l vedeți, o să înțelegeți exact ce vreau să zic.

Atât pentru azi.