Trebuie să vă povestesc asta, dar aveți nevoie de un pic de context.

Când a fost fratele vostru la Belgrad, astă vară, a mâncat la un moment dat într-o cârciumă d-aia sârbească. Nu mai știu ce comandasem, cert e că mâncarea respectivă a venit însoțită de doi ardei iuți copți. Da, exact cum coacem și noi ardeii capia, doar că ăștia erau iuți și aveau și nițel usturoi.

Bănene, nu mai mâncasem ceva atât de bun, în materie de ardei iuți, până în momentul ăla. Erau atât de buni că, după ce-am aruncat un ochi la bucătărie (să văd și eu cum îi stă Bărbosului Suprem cu șorț și bonetă), mi-am mai comandat încă o dată felul ăla de mâncare doar pentru ardeii ăia.

Nu glumesc, am încercat să-mi comand separat o porție și mi-au zis „nțțț, nu-i facem decât cu felul ăsta de mâncare”. I-am înțeles, nu poți să-l deranjezi pe Bărbos pentru orice, și l-am mai comandat o dată, ce naiba să fac. Iar din ziua aia, de câte ori am mai mâncat ardei iuți (și-am mai mâncat măcar câteva kile), n-a fost dată să nu mă gândesc, cu o lacrimă în colțul ochiului, la ardeii iuți copți de la Belgrad. Acum, că aveți contextul, o să înțelegeți cum trebuie continuarea. Stați așa că zic tot acuș.

Duminică, pe când ne întorceam de la Veliko Târnovo, am zis să mergem la un supermarket să le luăm copiilor dulciuri ciudate. Am mai povestit pe aici că e singurul lucru pe care îl cer când unul dintre noi e plecat pe câte undeva: dulciuri ciudate. Unde „ciudate” înseamnă să le aduci, dacă se poate, ceva ce nu ce se găsește și pe la noi. Am aruncat un ochi pe google maps și-a ieșit câștigător un Lidl, că era cel mai aproape. Urcat în mașină, purces spre Lidl, început să căutăm ciudățeniile.

Și cum mă uitam eu p-acolo după cele mai ciudate dulciuri bulgărești, mi s-a părut că aud cum mă strigă cineva de pe un capăt de raft. Mă uit mai cu atenție și-l descopăr, mititelul, cum striga el după mine din toate puterile, poate-poate îl aud. Doar că nu era un „cineva”, era un „ceva”. Și anume, un borcan de ardei iuți copți, ăsta ma striga. Am crezut că mi se pare și că sunt doar niște ardei iuți normali. Cântec de îngeri s-a auzit în momentul în care am luat borcanul în mână și-am văzut că sunt copți și că arată exact ca ăia de la Belgrad. Se zăreau până și bucățelele de usturoi printre ei. M-am pus într-un colț și-am lăcrimat nițeluș cu el în mână.

Buuun, acum că știam ce comoară am descoperit, singura întrebare care se mai punea era, desigur, câte să-mi iau? Inițial am plecat de la raft cu două. Dar când mergeam pe culoar, m-am uitat la ele cât de mici și pricăjite sunt, mi s-a făcut milă, așa că m-am întors și-am mai luat încă unul. Bine, ok, încă două. Hai, trei, ca să fie cinci în total, că mie nu-mi plac numerele pare. Și cinci au fost. Fashionista nu înțelegea care e faza de ce-am apărut cu niște borcane în brațe, iar eu eram așa emoționat de descoperire, că nu-mi găseam vorbele să-i explic.

Mai aveam o singură enigmă de dezlegat: cum or fi la gust? Enigmă pe care am spulberat-o când am ajuns acasă și, reîntors la cură, mi-am făcut un grătar de vită lângă care am sacrificat un borcănaș. Și când zic „un borcănaș” a se înțelege că l-am ras pe tot. Pentru că, doamnelor și domnilor, sunt demențiali, sunt bestiali, sunt incredibili de buni, sunt făcuți tot de Bărbosul Suprem, exact ca ăia de la Belgrad.

Partea proastă este cu totul și cu totul alta. După ce m-am lămurit pe ce comoară am pus mâna, primul gând care mi-a trecut prin cap a fost, evident, ăsta: „Sunt un imbecil! De ce kkt am luat doar cinci borcane? De ce? DE CEEE???”.

Ați fi crezut că aici este și finalul poveștii, nu? Nu mă cunoașteți, de-aia ați fi crezut așa ceva.

După ce mi-am mai revenit din tristețea incomensurabilă provocată de gândurile despre cât de scurtă va fi viața ardeilor iuți copți din frigiderul meu, ușor-ușor, într-un colțișor de minte a început să mi se înfiripe un gând. Partea aia de creier, care de obicei e responsabilă cu glumele proaste, brusc a început să dea semne de viață, o auzeam cum îmi șoptește: „Șefu’, ai test PCR (că e valabil 72 de ore), ai vinietă bulgărească pe o săptămână, până și benzină ai, că ți-a rămas căcălău. Ce ai tu de făcut atât de important mâine, de nu poți să dai o fugă la Ruse?”.

Inițial am băgat-o în mă-sa pe partea aia de creier, dar îmi sădise în suflet sămânța îndoielii. Am zis, totuși, să nu fiu complet imbecil și să dau un search pe google după „ardei iuți copți”. Rezultate zero. Moment în care mi-am pus pentru prima oară serios întrebarea: „Și totuși, ce am eu atât de important de făcut mâine?”. Iar răspunsul a fost extrem de încurajator: absolut nimic.

Prin urmare, după o scurtă dar matură chibzuință, luni dimineață, la ora 9.00 eram deja în mașină, cu adresa unuia dintre cele trei Lidl din Ruse setată pe waze. Pentru că nu m-au făcut 80 de kilometri pe mine, când vorbim despre o rețetă concepută pentru noi, muritorii de rând, de însuși Bărbosul.

Ar fi trebuit să-mi vedeți fața, o oră și-un sfert mai târziu, când am ajuns la Lidl și-am constatat că nu reușesc să găsesc ardeii iuți copți. Am căutat în toate cotloanele magazinului ăluia, nada, nicht, niente.

Doar că fratele vostru nu e vreun amator, fratele vostru plecase cu un borcan după el de acasă. Nu de alta, dar bulgara mea lasă de dorit, engleza lor la fel, așa că mi-am făcut socoteala că dacă le arăt borcanul și fac o față de milog, toată lumea va înțelege ce vreau.

Socoteala mea a fost corectă, cetățeanul bulgar angajat al Lidl a înțeles pe loc ce vreau, altul a fost singurul lucru pe care nu-l luasem în calcul. Nu mi-aș fi imaginat că îmi va spune senin, în timp ce întorcea borcanul meu pe o parte și pe alta: „Ciușchi finiș”. Bănuiesc că nu e nevoie să vă traduc.

După un prim moment în care am crezut că-mi explodează tensiunea, m-am calmat, știți eu funcționez bine sub presiune, și mi-am adus aminte că mai există două magazine Lidl în Ruse. Aici trebuie sa vă explic că ardeii ăștia, după cum puteți constata și singuri, sunt un produs marca Lidl, deci trebuia să ajung musai la un Lidl. Că n-aveam chef de făcut studii de piață ca să aflu dacă nu cumva găsesc vreun produs similar și în alte rețele de supermarketuri de prin Bulgaria.

Plin de un entuziasm de nestăvilit, am purces spre al doilea. Am ajuns în câteva minute (oare cum puteam să trăim când nu exista waze?), dar ce să vezi, s-a repetat identic povestea de la primul. Doar că de data asta n-am mai interacționat cu un cetățean bulgar angajat al Lidl, ci cu o cetățeancă.

În rest, totul a fost la fel, am căutat singur pe acolo până mi s-a umflat vena aia groasă de la tâmplă, după care am adus borcanul din mașină. Găsit cetățeancă angajată, arătat borcan, venit răspuns: ciușchi finiș.

Bărbosuleee, păi ce-am făcut, boss? Șă-ți bagi ardeii iuți în fund, că degeaba i-ai mai creat dacă nu pot să am acces la ei!

Cu aceste gânduri negre în minte, am pornit spre al treilea, și ultim, Lidl din Ruse. Pe drum, mi-am întocmit rapid un plan de backup: dacă e să fie cu „ciușchi finiș” și la ăsta, mă duc la Veliko Târnovo, că acolo trebuie să aibă, ce naiba, doar am luat ieri. Nu mă făceau pe mine încă 90 de kilometri, ce mama dracu’.

Intrat în al treilea Lidl și mers glonț direct la raftul cu „ciușchi”, că deja învățasem amplasarea, știam cu ochii închiși unde ar trebui să fie. Iar acolo, o, Bărbosule, pupa-ți-aș tălpile, acolo, pe raft, mă aștepta cuminte un bax întreg de ciușchi. Un bax plus încă un borcan la care se uita cu vădit interes o cetățeancă bulgăroaică clientă. Cu ce emoții am așteptat să văd dacă-l ia sau nu, n-aveți idee. Îi transmiteam telepatic: „Nu-l lua, nu-l lua, lasă-l la loc, n-ai de ce să-l cumperi, NU E BUN!!!”.

Până la urmă telepatia și-a făcut efectul și l-a lăsat. În secunda în care l-a pus la loc pe raft, am înhățat tot baxul, plus borcanul în plus care se bălăngănea deasupra lui, și-am întins-o spre casă până nu se răzgândea aia și-și punea în coș borcanul meu, AL MEU.

Ar fi trebuit să fiți de față să vedeți fața casierei când s-a prins că are în fată un străin nebun care n-a cumpărat nimic altceva în afară de 16 borcane de ciușchi copți. Fashionista zice că mai mult ca sigur am fost subiect de discuții din alea, la cină: „Auzi, dragă, hai să-ți spun ce mi s-a întâmplat azi la lucru. Abia venisem din pauza de masă, când a apărut un român sonat care a cumpărat toți ciușchii din magazin. Ce-am mai râs cu șefa după ce-a plecat”. Dar eu n-o cred, până la urmă ce-am făcut așa de grav?

Nfine, hai că m-am lungit mult și ne cam oprim aici. Mai voiam sa vă zic doar că, după ce-am băgat prada cea prețioasă în portbagaj, când am pornit waze-ul s-au bătut binele cu răul în mine. Să mă duc până la Veliko să mai cumpăr și de-acolo? Sau să nu mă duc? Hai, du-te, dacă tot ai ajuns până aici. Nu te duce, vrei să faci depozit engros de ardei acasă? Până la urmă a învins răul: nu m-am dus.

Acestea fiind zise, hai să vedem cine ghicește, fără să caute pe net, cât am dat în lei pe cele 16 borcane de ardei iuți copți care-mi vor însenina cinele până la următorul drum la Ruse. Celui care va fi cel mai aproape de sumă, îi trimit un borcan de ciușchi, dar nu din tura asta, îi trimit un borcan din tura următoare. 😊

Altfel, nu pot să închei până nu vă mai întreb și asta: Mai e cineva pe-aici care ar fi procedat la fel? Sau doar eu sunt singurul nebun?