Mă distrează teribil când văd postările unor cetățeni, pentru care dramele în viață sunt „iar au schimbat ăștia rețeta de cappuccino la Starbucks” și „Vama nu mai e ce-a fost”, care declară senini cum ar face și ei doi ani și jumătate de pușcărie pentru banii lui Dragnea.

De când a ieșit ăla din pârnaie, am citit minimum zece cugetări profunde de genul ăsta. Toți cei care le-au slobozit fiind așa aproape convinși că pușcăria e un fel de hipstereală supremă, un fel de sinecură. Un loc numai bun să citești mai mult Pamuk, să-ți pui gândurile în ordine și să te redescoperi.

Băi, vă rog eu frumos, nu mai mâncați kkt! Pe lângă faptul c-ați văzut pușcării doar în filme, sunt convins că v-ați murdări pantalonii de căc@t în secunda doi, doar dacă ați vizita una. Ce să mai vorbim despre stat acolo doi ani și jumătate.

Nimic în viață nu e mai important decât sănătatea și libertatea. Iar faptul că vii tu și declari c-ai face doi ani de pușcărie lejeră (pentru că, nu-i așa, știi tu că mahării stau la pârnaie ca la hoteluri de trei stele) dovedește doar cât ești de naiv, ca să folosesc un eufemism.

Și măcar de-aș vedea postări de genul ăsta pe la foști pușcăriași, pe la recidiviști periculoși, pe la indivizi care au mai trecut pe-acolo și știu cu ce se mănâncă pârnaia. Dar nu, bănene, toți ăia care postează enormitatea asta cu „stau și eu la pușcărie doi ani pentru banii ăia” sunt genul cărora li s-a fwtut ziua dacă le-a adus ospătarul berea caldă la terasă.

Nu, n-aș fi dispus să renunț la doi ani și jumătate din viață pentru nicio sumă de pe lumea asta! N-aș fi dispus să renunț la o lună sau la o săptămână, darămite la aproape 1000 de zile.

Vitejilor!