Eu pot înțeleg că nu prea există locuri de recreere în orașul ăsta care se sufocă încet-încet. Pot să înțeleg și că există oameni cărora le place să meargă la mall (eventual cu copiii, de 1 Iunie), cine sunt eu să-i judec? Ce nu înțeleg este cu totul și cu totul altceva.
Așadar e ziua de 1 Iunie, ești liber, ai vrea să faci ceva, să ieși, să mergi undeva, dar nu prea ai cum. Afară sunt 10 grade și plouă ca-n poveștile despre potopul lui Noe. Și cum stai tu așa pe canapea și te gândești „oare unde să merg, oare unde să mă duc?”, bingo, îți vine ideea salvatoare: hai la mall, boss. Că acolo sigur nu plouă și găsim de toate. Fericit că ți-a venit ideea care urmează să-ți salveze ziua și distracția, te urci în mașină și-i dai bătaie spre mall. Buuun, până aici încă ești pe nivelul meu de înțelegere.
Bănene, și cum mergi tu așa, de la un anumit punct încolo, constați că toată lumea face același lucru. Gen, pe măsură ce te apropii, nu mai poți să înaintezi, ambuteiajul devine din ce în ce mai nasol și când în cele din urmă zărești mall-ul, constați că nu prea ai unde să parchezi. Parcarea mall-ului e full, străzile din jur la fel, n-ai unde să lași mașina pe o rază de minimum doi kilometri.
Ei, de-aici încolo, capacitatea mea de înțelegere ridică mâinile și se dă bătută. Poți să-mi explici ce vrei tu, că eu n-am să înțeleg în veci de ce la primul semn că-n mall-ul ăla vei găsi o aglomerație de nedescris, nu ți-ai băgat picioarele și nu te-ai întors acasă? Sau, dacă chiar n-aveai chef de întors acasă, de ce nu te-ai dus undeva, oriunde, dar cât mai departe de mall-ul ăla unde era clar că nu te așteaptă decât aglomerație si nervi?
Dar, uite, fac un efort și merg un pic mai departe, îmi forțez capacitatea de înțelegere până la limita ei extremă.
O sa presupun că nu ești un mare descifrator de semne sau pur și simplu nu ți s-a părut nimic dubios în faptul c-ai stat în ambuteiaj patruzeci de minute, după care n-ai găsit locuri de parcare. Ai reușit să ajungi, ai reușit să parchezi, deși asta s-ar încadra la nivelul de miracol, ieri nu te putea nici măcar apropia de vreo parcare de mall.
Dar, repet, să presupunem că ești unul dintre muritorii favoriți ai Zeiței Fortuna, ai găsit unde să-ți lași mașina și-ai reușit să intri în mall. Aici vin te întreb: de ce, când ai intrat în mall și-ai văzut mulțimea aia de oameni și cozile alea infernale la orice, ai mai stat măcar un minut acolo? Că nu era ca și cum te ține cineva cu forța sau trebuia să semnezi condica. P-asta nu reușesc s-o înțeleg oricât m-aș chinui.
Despre faptul că încă suntem în plină pandemie nici nu mai vorbesc, dă-l în kkt de virus că nu stă el în calea fericirii noastre.
P.S. Dacă nu știți despre ce este vorba, ieri, pe 1 Iunie, mall-urile bucureștene au fost luate cu asalt când 4 milioane de cetățeni au descoperit cu stupoare că dacă plouă și e frig afară, ei nu știu unde altundeva să meargă. Lucru care a dus la ambuteiaje nesfârșite, cozi infernale și extrem de mulți nervi.
sursa foto: freepik.com
@MV: șăf trăiască famelia matale, oamenii merge la mol ca să mâncă și gura lor un mecdonalț. Că-i mai mișto să te vadă lumea cu treilingu’ nou și adidașii cumpărați de la un băiat de băiat care știe alt băiat. 😀
Comentariu beton!90
Da, șerif, așa e. Dar când stai o oră la coadă, pentru mecu ăla, ce-ai făcut?
@MV: șăf dă blog, păi treilingu’ trăbă admirat dă invidioși care este și numa’ statu’ la coadă scoate-n evidență cele 4 dunji. Și ca complectare, trăbă să vorbește foarte tare ca să știe lumea că famelia e cu valoare: fă, tu dă care vrai? D-ăla cu pui sau d-ăla cu hamburgher? Că la ăla micu’-i iau cichen nagheț ca păntru copiii.
😀
Comentariu beton!71
un mecdonalț sănătos, te rog să specifici.
(Sibiu) Adevarul e ca dupa ce am baut o cafea si ne-am plimbat prin centru, unde era relativ lejer, am zis cu sotia sa mergem la kfc in mall (nu suntem cu mecul). Am vazut traficul, am vazut ambuteiajul, am ajuns la sensul giratoriu, am facut 180 grade si ne-am intors acasa. Si am comandat acasa: recunosc, am participat indirect la aglomeratie prin faptul asta.
0 0
Comentariu beton!28
@svladu, ai participat la aglomerația din trafic și doar parțial, că te-ai dezmeticit la timp.
clarrr il vezi pe mircea bravo :p si haurentiu :p
Dacă nu fac si guvernanții o cupolă la muzee unde sa vândă burgeri’ , shaorme si cartofi prajiti sa aiba si progeniturile lor de unde sa-si faca selfi’…..e greu…..viata e greu”
Comentariu beton!18
Da ,boss ,trăiți-ar, dar la fel am descoperit că mc poate veni și acasă pentru suma modică de 4-5 lei la glovo ,și să fie al naibii de nu e mai bun în fotoliu la tv decât în picioare între toți transpirații de mall.
Comentariu beton!24
Așa vorbiți voi despre electoratul bucureștean?
:-))
Cum aşa?! Cetãțenii care erau ferți pă cultura? Cei care erau discriminati ca nu ii primesc muzeele si Opera nevaccinati?! Io nu cred asa ceva. Ej heităr.
Comentariu beton!60
Da, frate, ăia care urlau că nu mai să deșchide teatrele odată.
vezi că nu știț? la teatru e mișto mai spre toamnă-iarnă, că la urmă se dă geci/paltoane…
Comentariu beton!48
Asa …si unde să se ducă miticii mă musiu …la muzeu ?! la mare ?! la munte !? laaaa teatru?!
oriunde ai vrea să ieși -dacă nu stai la periferie – tot prin ambuteiaje treci si tot aia e !? un oraș captiv în el însuși …bucurii de oras mare …asta e …
Se dezbate încă. Ce zici?15
Si la muzeu a fost aglomerat. De dimineata a fost ok dar pe la ora 12:00 deja devenise mult prea aglomerat iar regulile de distantare nu prea se mai respectau.
@Mira, păi dacă nici la muzeu n-a fost aglmerat cu poporul ăsta fiert pă cultură, atunci unde?
Nu eram la curent cu știrea asta și da, nici eu nu înțeleg de ce te-ai îmbulzi în mall. Acolo nu sunt magazine? Ce faci cu copilul în magazine? Ce distracție e asta? Doar ca să mănânci? Păi faci un sandviș, scoți siguranțele de la curent și pui de un picnic pe covorul din living. Faceți și un popa prostu sau un șeptic și garantat copilul se va distra mai bine. Dar na, poate stau io prost cu imaginația și se întâmplă alte chestii, nu prea sunt fan malluri. Plus că am devenit alergică la aglomerație.
Comentariu beton!31
Au vrut și fetele mele la mall. Na chiar am vrut să le duc, la film, că era avanpremieră Tom și Jerry. Dar înainte sa plec, m-am gândit că la ce e afară probabil jumătate de București face același lucru. Așa că am băgat un ochi pe waze să văd cum e traficul și m-am speriat. Și uite așa am rămas frumușel acasă, am făcut clătite și ne-am uitat la Netflix. N-a părut nimeni foarte supărat.
Sunt convinsă că și picii au fost tracasați de drum, de cozi, de învârtit nesfârșit, au explodat toți nervii pe acolo.
Așa că varianta clătite și netflix sună mirific!
Comentariu beton!24
De fapt s-au organizat tot felul de chestii în mall-uri, de ziua copilului, acolo a fost marea îmbulzeală de fapt. Mai ales că a și plouat toată ziua, iar parcurile și alte zone din aer liber nu erau o soluție.
Eu nu pot pricepe însă de ce ai organiza aşa ceva în spaţii închise, când încă mai e pandemie și parcă încă mai există limite în ceea ce privește capacitatea de umplere a unui spațiu interior, sau pentru numărul de participanţi la diverse întruniri (era ceva și referitor la diferențe în funcție de vaccinaţi/nevaccinaţi, dar pe hârtie doar, se pare).
Cred că sunt eu rămasă în urmă cu ştirile sau ceva, altfel nu-mi explic…
Comentariu beton!21
Acuma…daca tot ti-a pus dumnezeu mana-n cap si ai gasit un loc de parcare, nu-i pacat sa nu profiti?
Te duci frumusel la prima coada si:
-Ba, nene, ce se da aicisa?
-Aripioare picante. Ma rog…chicken wings.
-Buuun…pune-ma si pe mine pe lista, ca am lasat rand la vata pe bat. Ma duc sa aduc copiii d’acolo si vin inapoi. Nevasta tine rand la bere, da’ e lume multa, asa ca o rezolv intai cu aripioarele.
Comentariu beton!28
Cred că nu ești foarte departe de adevăr.
Vaci, boi, și alte animale…. Explicația este simplă: lipsă creier, lipsă inteligență. Hai cu turma! Nici un fel de spirit de conservare, nici un fel de abilitate de a evita situații de acest fel, nimic, mă, nimic. Proști, proști peste tot! Genul ăla de proști care, în caz de război sau calamitate, stau și râd ca proștii în timp ce le pică bomba în cap sau îi ia apa pe sus. N-ai ce le face!
Sunt minim 10 ani de când se aglomerează ieșirile din București la fiecare sfârșit de săptămână spre munte și mare. Și de 10 ani cunosc cetățeni care stau în acele ambuteiaje fără să se gândească că poate fac ceva greșit, fără să caute alternative, fără să schimbe ceva. Fiindcă sunt proști, mă, și li s-a format un fel de reflex pavlovian. E vineri după-amiază, hai să plecăm! Dacă schimbă ceva își dau reset și li se strică dracu’ tot angrenajul.
La fel și vitele de ieri: e 1 iunie, ce facem? Mergem la mall! Și au mers. Și asta vor face până se va dărâma mall-ul ăla. Nu are legătură cu lipsa locurilor de distracție sau cu ploaia. An de an, de 1 iunie, mall-urile sunt arhipline, iar haosul din oraș e același.
Comentariu beton!35
Ieri a fost mai rău decât în alți ani pentru că în alți ani era soare și frumos, mai mergeau și prin parcuri sau pe la terase. Dar ieri a fost apogeul pentru că brusc au avut doar două opțiuni: acasă sau mall. Bine, opțiuni erau ele mai multe, zic de cele ale ălora care s-au înghesuit.
Nu, șerif, în alți ani ăia care mergeau prin parcuri și terase erau ăia care ieri au stat în casă. 🤣🤣🤣
Hai, poate 5% sau 10% din ăia din mall-uri i-ai fi găsit prin parcuri în alți ani, dar nu mai mult. Nu zic de combinația parc + mall pe care o făceau mulți. Dar nici nu contează.
Vezi mai jos un comentariu al cuiva care a fost la mall ieri. Aparent, se vede altfel de la cei care au fost și altfel de la ăia care n-au fost. Îmi place cum zice candid că a doua oară n-ar mai face asta, deși, din ce zice el, a fost destul de ok. L-aș întreba dacă abia s-a mutat în București sau dacă a fost criogenat în ultimii ani, de nu știe cum e prin mall-uri de 1 iunie, dar nu am chef de polemici acum. E ok, fiecare cu treaba lui, discutăm principial, că pe mine nu m-a afectat cu nimic aglomerația de ieri, fiindcă am stat în casă.
Comentariu beton!16
Ah, fuck, nu m-am gândit la asta. 😁
Nu am fost nici criogenat și nici nu sunt nou prin București.
Însă nici nu am mai fost până acum de 1 iunie ori de sărbători legale până acum în mall.
Pur și simplu s-a întâmplat.
Motivul pentru care nu as mai merge are legătură cu tăiatul cozii și în general îmbulzeala fără scop.
Pentru ca automobile… :))
Noi suntem din gașca celor care au fost ieri la mall.
Am stat la coadă să intrăm la film și mai vorbeam cu suveranii care săreau coada pentru că așa educi copilul, sărind o coadă plină de copii și părinți. Era mișto că intrau și apoi trebuiau să se întoarcă pentru ochelarii 3D. A durat vreo 10 min să intrăm cred, pentru că de ce să pregătești biletul și să cauți mailul/mesajul cât stai la coadă, trebuie să o faci când e rândul tău. Uneori mă tot gândesc cum rezistă oamenii ăștia, în fine.
Motivul pentru care am zis să încercăm e că am fost și sâmbătă la un film, tot la băneasa, super distanțare – cred că la Lessie am fost 20 – 30 oameni în toată sala. Locuri libere între cele ocupate, tot tacâmul.
Cel mic a zis că ar vrea să meargă la un film de ziua lui, și am zis fie. Am luat biletele online, i-am zis că tura asta fără popcorn de acasă și am luat cu noi 2 sticle de apă și ronțăieli pentru el.
Singura problemă reală a fost că noi aveam locurile 17 – 23, cu loc de distanțare între generat online, doar că ieri au dat drumul la restricții și pentru că legea e doar scriptică în Ro, cei de la cinema au vândut și biletele de pe locurile de distanțare și practic noi aveam teoretic biletele 17 – 19 – 21 – 23 sau ceva, și altă persoană cu 2 copii avea locurile dintre. Stupid.
Ne-am descurcat la mica înțelegere având și loc între noi. Am dat și ochelari din cei de rezervă pe care-i aveam pentru că aparent la un moment dat nu s-au mai găsit ochelari iar noi i-am păstrat pe cei de dinainte de pandemie, i-am oferit copiilor cu un servețel dezinfectant la pachet.
S-a terminat filmul, am plecat, fără stat la coadă, fără nimic. Ba chiar am mers foarte bine, fără aglomerația din weekend la dus, am găsit loc de parcare super lejer (între intrări că încă nu ne-a topit ploaia). Destul de bine și la întoarcere, din Băneasă în zona Unirii am făcut 35 minute.
Cu adevărat aglomerat a început să devină pe la 4 din ce mi-am dat seama, însă noi după film am plecat, fără niciun fast-food, fără niciun restaurant ori magazin vizitat.
S-a putut și așa.
Aș mai face asta o dată? Clar nu.
Dacă aș fi văzut din timp aglomerația, nu mai mergeam. Am văzut mai aglomerat în mall-ul ăla în plină pandemie și restricții.
Cred că lumea care se plânge de aglomerația asta, nici nu știu să-și facă un plan, să gândească un pic mai în ansamblu și în „pași”.
Erau părinți care intrau cu popcorn și de-ale gurii la mijlocul filmului.
Cum s-a terminat au ieșit buluc, poate voiau să mai stea o dată la coadă. După 5-10 minute am ieșit fluierând și nici nu se terminase tot genericul.
Da, după 14.30 a început să se aglomereze rău de tot.
4 milioane???
Ma contrazic acasa ca nu au cum sa fie atatia dar spun: dooomne a zis omu’ ala pe blog.
😀dezvaluie sursa cifrei
Daaaa fix mall trebuie pe 1 iunie. Eu nu am inteles cu cadourile… ca nu primeam in copilarie 🙊
Neoficial, cam atâția suntem în Bucuresti.
Ultima oară când m-am îmbulzit și eu la mall, asumat și în perfectă cunoștință de cauză însă, a fost acum vreo 4 ani. Era un Black Friday, nebunie prin oraș, nebunie prin mall-uri și fiu-miu mi-a dat de știre că era nu știu ce concurs de kendamă la Afi. Oare pot eu să-i duc pe el și pe un prieten din bloc, ambii doritori să participe la concurs? Evident c-aș fi putut refuza, evident c-aș fi putut propune alternative (concurs în sufragerie, în scara blocului, în altă zi, că doar nu se termină lumea azi, sky was the limit), dar am tras aer în piept și m-am băgat în acțiune. A fost ok că măcar m-am aciuat la o cafenea pe tot parcursul evenimentului și mi-am găsit de treabă, dar sărăcuții de ei a trebuit să se lupte non-stop cu tot vacarmul cela, că-mi venea să și plâng de mila lor. Ba chiar la un moment dat le-am zis că oricând putem pleca, dacă e, dar mi-a fost clar că nu pricepeau deloc de ce-am face așa ceva. Aia e, ce unii detestă, pe alții nu îi deranjează. Ba chiar deloc. Nici măcar olecuță. :-))
Comentariu beton!17
Tu vorbești serios? Concurs de kendamă?
Normal că vorbesc serios. Ce-ai cu kendama? 🙂
N-am nimic. Doar că nu mă așteptam.
Noi am furat startul si am fost sâmbătă dimineață cu copiii la mall la film, pustiu a fost, doar noi si inca vreo 3-4 amețiți in toată sala! Cum abia i-am dus, nu s-au mai cerut si marți si au avut si ce povesti la școală, ca toată clasa mersese cu părinții prin vreun mall, nu erau sa fie ei singurii fraieri care n-au văzut film! Dar au fost singurii care n-au povestit de aglomerație. Cum zice cea mică a mea, Nailed it!
Comentariu beton!14
Vă așteptăm cu drag in Constanța, unde ieri, pe lângă concitadinii mei dragi se duceau la mall și turiștii care nu aveau ce face in Mamaia, din cauza ploii. Partea amuzantă e că orașul e ciuruit, se „lucrează” pe majoritatea arterelor principale, așa că un drum din Mamaia la mall a durat probabil cât drumul Constanța- București. Întrebare: turiștii nu au mall-uri în orașele lor? Așa părea, că ieri se deschiseseră singurele din țară 😡 .Nu îmi explic de ce s-au îmbulzit ca niște oi bezmetice la cele 2 ale Constanței…
Ăștia de la mare erau categoria ailaNtă de șmecheri: ăia care nu țin cont de avertizările meteo. Sunt tot ăia care iarna pleacă pe viscolul ăl mai mare, deși n-au nicio urgență. După care așteaptă armata să-i deszăpezească și urlă pe la televiziuni c-au înghețat în iadul alb.
Ei, ăștia despre care zici tu sunt tot ăștia. au plecat la mare să „le facă o bucurie la copii”, deși urlau avertizările meteo de vreme rea. Și, na, când au văzut că n-au ce face, s-au dus la mall, că unde naiba să se și ducă?
Parcă-l și văd pă boss cum înjură toți românii care au venit la mall și i-au aglomerat lui intrarea și parcarea. Însă nu are nici cea mai vagă idee cum că și el face parte din gloată. Nu nene, nu! Ăilalți sunt dobitoci că au venit la mall cu tot neamu’. El n-are nicio vină. Și uite așa au gândit toți.
N-auzi că era să-mi iau și eu aceeași țeapă? Ok, înteleg cum au gândit-o, dar de ce kkt să mai stai vreun minut în mall-ul ăla? Ca să ce?
Păi dacă tot au ajuns acolo? Ce, sunt mai fraeri? Cum să nu intre? Că ăsta era scopul🤪
Pentru mine o zi libera are doua rezolvari. Ori e zi de curatenie- calcat- spalat- gătit,ori e de relax total. Relaxul total este parc și terasa,iar pe ploaie, ca ziua de ieri,acasa,cu un ceai ,o prajitura ,cărți,TV,jocuri de cabana ! Ieri am jucat ping- pong în casă.
Dacă e sa fie zi de curățenie,stii cum e,mai bine mergeam la serviciu,la câte sunt de făcut în casa.
Chestia cu copiii în mall la locurile de joaca ma depășește, am fost cu el de 2 ori doar la zile de naștere. În rest,mall ul mi se pare o cloaca perfecta pentru copii!
Nu stiu daca v-am mai povestit, dar surpriza mea a fost cand m-am imbarcat pe zboruri in USA. Ai frumos 5 coloane, locurile 1-20 coloana 1, locurile 20-40 coloana 2 si tot asa…
Apoi incepe dansul.
1. We honor our veterans…intra primii
2. disabled…cam 10 in carucior+inca 10 care ii imping.
-aici un baiat a constatat ca nu are cine sa impinga un disabled in carucior, s-a oferit voluntar, si si-a chemat si sotia si copilul sa se bage in fata
3. platinum card holders, step forward
4. gold card…
5. alte carduri cu beneficii
6 . locurile 1-20
7. etc…
bai, dar fara inghesuiala, fara agitatie, a mai bombanit vecinu de coada cand a intrat jmecheru cu carucioru si familia lui dar atat.
Iar la ridicare, incepe primul rand sa iasa pe culoar restul sed. Cand au iesit aia incepe randul 2 sa iasa pe culoar ia bagaje, toti restul sed si asteapta.
Ce vreau sa zic, unde exista reguli, doar cativa nesimtiti sar gardul. Aglomeratia de la noi e o combinatie de obiceiuri, aflux de oameni si lipsa de reguli.
Daca ar merge cu autobuze gratuite puse la dispozitie de centrele comerciale, problema parcarilor ar disparea. Daca ar comanda biletele online si le-ar ridica de la automat cum e la 4dx, problema cozilor ar disparea.
Daca si-ar proteja copiii de virus, problema aglomeratiei ar disparea.
Eu am fost cu copiii la ikea din sud, unde nu e niciodata asa de aglomerat ca in nord, dar la mancare era o coada gicgant, asa ca nu am mai mancat. a fost organizata o vanatoare de comori pt copii cu premii ursuleti de 5 lei, copiii s-au distrat.
Io m-am distrat lasand vreo 700 pe niste fleacuri la Ikeea 😀
pe traseu era o zona inundata pe waze, la intoarcere ma distram ca stiam de ea dar in spate era unu cu un bmw jos care ma tot presa. L-amprivit in oglinda cum face valuri :D:D
traiasca SUVul ! ca nu mai trec cu morcov prin orice balta.
De fapt doar voiai să te lauzi cu mașina ta, este? 😛
Da man, are 23 000 si e programata la schimb de ambreiaje cum sa nu o laud? Noroc cu garanția.
Nu, ideea era ca bizonu cu bmwu seria 3 vechi, tot vreia sa traverseze 3 benzi sa se bage in fața mea, pe ploaie si lac pe jos, asa ca am inceput sa il urmaresc in retrovizoare stiind ca urmează marea baltaaaa, sincer as fi ras daca ramanea in ea.
Ce rău ești Papi 😉 Poate SUV-ul lui e vreun BMW Xsei înmatriculat pe .bg 🤣🤣🤣
Am un vecin turc cu porsche cayene motor mare, vechi al naibii, inmatriculat pe Bulgaria ;))
@Cucurigu, șefu’, nu că vreau ca să te sperii da’ dacă SUVu’ lu’ matale nu-i fo toyota sau altă adevărăciune și e un 4×4, întreabă la service dacă grupul posterior nu cumva are un aerisitor (o găurică adicătelea) și care-i adîncimea maximă a bălții prin care poți trece fără să-ți intre apă în respectivul subansamblu…
Cred ca scrie in carte sa nu trec ape mai adanci de 15 cm ;).
Nu e un 4×4 veritabil si nici nu e facut pt offroad.
E o masina de asfalt.
stii care e cea mai tare faza? ca si-a luat-o cetin anul asta si a bagat articol cu „vai, dar nu sunt suficiente spatii de relaxare”. daca nu si-o lua, articolul ar fi sunat „hahaha uite prostii cum s-au imbulzit la mall”
ce nu inteleg multi e ca afacerile astea de relax costa niste bani, bani care trebuie sa acopere si zile ca ieri dar zi zile moarte (care sunt mai multe decat cele aglomerate).
sa ma plateasca cineva si ieri nu as fi calcat in vreun mall.
Nu înțeleg cum și-a luat-o cetin.
ca a incercat sa se duca la mall intr-o zi ca ieri, adica vreme de rahat si liber legal. ce se astepta sa gaseasca?
Păi și eu am încercat să mă duc. Dacă nu-mi dădea prin cap să mă uit pe waze o luam cătinel spre mall. Plm, dacă și asta înseamnă că „și-a luat-o”, înseamnă că și io am fost la un pas să mi-o iau. Dacă nu ieșeam să mai fumez o țigară înainte de plecare, când mi-a venit ideea să bag un ochi pe waze, mă mai dezmeticeam în primul ambuteiaj.
cred ca pui pre mare accent pe ce nu trebuie. printr-o chestie de genul asta trecem cu totii macar odata in viata. eu mi-am „luat-o” acum mai bine de 10 ani. eram cu o gagica prin centru si am zis hai sa mergem sa vedem bradul. ce nu stiam eu, era ca exact in ziua aia se inaugura. era sa fim calcati in picioare de hoarde de disperati.
comentariul meu, putin rautacios, facea referire mai mult la tonul articolului, cand in mod normal e cu „aia e mai prosti decat mine, eu sunt zeu, restu pleava”.
Comentariu beton!17
Păi la asta m-am referit și eu, la tonul răutăcios. Mai ales că-i reproșai LA MINE pe blog, nu la el, așa cum mi s-ar fi părut normal. Șerif, una peste alta, Cetin mi-e prieten și un om care m-a ajutat destul de mult în această viață. Era normal să te întreb care e faza.
Am prieteni și dușmani … la la la leeiii 😉
pentru că educație, d-aia faci asta; adică lipsa ei…
în plus, io mai am o teorie legată de trăsătura de show offări ai multor conaționali; adică, ce kăkat povestești azi la giob? ai stat în casă, ca sărakii? nu, boss, fusăi la mol, ce plm!
că la mol, vezi lume, te vede lumea, nu ca la muzeu…
mi-aș dori să greșesc, că noi nu suntem molări (marțea la 10,30 dacă-i musai de cumpărat ceva), dar sunt convins că nu…
Io nici atât nu-i înțeleg. Pe mine mai bine mă împuști direct decât să mă silești să intru în mall în zile din astea ori vara. Acum vreo nu știu câți ani, cel mai măreț mall din Constanța împlinea niște anișori, naiba știe câți, că nu m-a interesat foarte tare. Și prietenele mele că hai să mergem, că nu știu ce cântacioși vin, că se dă tort și altele asemenea. Nu vin, să știu că viața mea depinde de asta, urăsc mulțimile cu pasiune, (nu de-acum, de când cu pandemia, dintotdeauna). Și s-au dus. A fost horror, bătaie pe tortul ăla, ca-n filmele cu Stan și Bran, aglomerație de nedescris de nu se mai puteau extrage de acolo când au vrut să plece iar una dintre ele, care era în sandale, a venit cu ditamai gaura în laba piciorului, fiindcă o călcase una care purta stilletos. Și nici n-au prins tort. De ce ar considera cineva distracție coșmarul ăsta?
Comentariu beton!21
Cred ca mirarea ta e un pic retorica.
Explicatia e destul de simpla. Dupa 1 an de pandemie nimeni nu prea mai vrea sa o arda cu netflixuri prin casa. Daca nu ploua, era full prin parcuri. Si protv ar fi zis la stiri: bucurestenii au luat cu asalt parcurile (in loc de malluri). Nu mall-ul in sine e cichirezul aici. Ci mentalitatea majoritara ca trebuie. Trebuie sa fii in rand cu lumea. Trebuie sa fii si tu acolo unde e actiunea.
Exacerbata acum de prea mult stat in casa.
Eu cu familia am ales o distractie de nisa ieri. Am plimbat copilul cu trenul, ca lui ii plac mult si nu prea a mers cu ele. Si am ales cea mai scurta ruta: Gara de Nord-Aeroport Otopeni.
Ei bine, chiar si pe nisa asta a fost full. Erau toate locurile din vagoane pline de parinti cu copii. Si vorbim de trenuri care circula din 20 in 20 de minute.
Comentariu beton!15
A fost ceva eveniment pentru copii la Otopeni, de-aia. Ceva cu vizitat avioane, nu știu exact.
Eu am fost cu copilul la mall. Verificasem prognoza cu cateva zile inainte. Am tot cautat optiuni indoor. Muzeu sau teatru putine sanse sa aiba rabdare la 2 ani si ceva. Asa ca am luat bilet la un loc de joaca din mall. Am ales intervalul de ore de dimineata. Nu am prins pic de aglomeratie. Copchila s-a distrat de minune la primul loc de joaca adevarat din viata ei. Capacitatea de 50% s-a respectat. Am iesit mai greu din parcare, pentru ca deja se aglomerase. Deci, da, mi-am dus copilul la mall, dar cu planificare si fara aglomeratie.
Păi că să ne vadă și pe noi lumea că am serbat copiii cum se cuvine de 1 iunie…s-au dus naiba virusuri, reguli ,cum să nu distrăm copii?🤣🤣🤣🤣🤣am glumit,am stat bine și merci acasă, am dat iar centrala pe căldură,ne-am făcut Mc singuri,și am fost mai relaxați de 10 ori .
Eu de 1 iunie am fost cu copilul la Antipa sau am vrut sa merg ( sa ma exprim corect)😁
Am vizitat anul acesta de vreo 5 ori muzeul si de fiecare data , chiar daca era w-end am gasit liber pana ieri.
Ne-am dat intalnire cu alti prieteni la ora 10.00 ( pt ca avem copiii matinali ). Totul decurge ok , cautam umbrele , parcam , asteptam la semaforul de pietoni de la Victoriei si gasim o maaareeee coada de cel putin 50 – 75 persoane.
Ceea ce nu am stiut este ca de 1 iunie cei mici au avut intrarea libera si foarte multi adulti pasionati de ” reduceri ” au decis sa asalteze locul 😂😂😂😂
Concluzia e simpla , am facut stanga imprejur , am baut un suc la Muzeul Taranului Roman si apoi program de voie acasa cu filme si popcorn.
Pentru cei interesati expozitia de reptile de la parter parca mai este acolo pana pe 18 iunie , dupa care urmeaza expozitia fluturilor .
Mi se fâlfâie de ce șarpe veninos îs … da’ poate pasionații ăia de reduceri nu prea au timp și bani, te-ai gândit la asta ? Sătulul nu crede flămândului … 😇👿
Mare sef…ce te faci cand copilul.plange ca vrea afara? Plans cu tipete si cu tras de usa..el fiind mic si obisnuit sa iasa zilnic. Nu intelege conceptul de ploaie. Si.locurile de joaca fiind inchise. Faci ca mine…il.duci la.mall la.masinutele cu monezi.
Sau îl duci la o pizza. 😉
3 ani jumate …si tsa…el vrea joaca
Pelerina de ploaie, cizme de cauciuc si se poate iesi afara. Nu musca ploaia.
Plans cu tzipete si tras de usa ?!!
Stat acasa cu urlaturi pana se face vanat, da’ nu cedam 1 milimetru – „pana nu te comporti normal nu mergem nicaieri!”
Ce mai generatie de snowflakes crestem!
La noi au închis singurul bulevard din oraş unde a fost un comerciant care închiria maşinuţe şi triciclete electrice şi a dat primaru’ baloane gratis copiilor. A, trebuia să fie un spectacol de teatru pentru copii în aer liber dat am înţeles că s-a ţinut până la urmă în incinta cinematografului de teama ploii. Piesa a fost Capra cu trei iezi şi mă întrebam ce au folosit ca recuzită la scena aia cu capetele iezilor puse în geam că poate a mai rămas ceva de la Paşte. Dăcât atât s-a putut că a fost vreme cam naşpa că dacă era soare… eheheee, ce mai sfârâiau micii pe grătare.
Au organizat la muzeul taranului roman o piesa de teatru pentru copii. Erau maxim 15 persoane. 10 lei intrarea. S-au distrat maxim copii.
Nu era la mall, boss. Ce e aia la muzeul țăranului? Noi suntem țărani sau săraki?
In timp ce toti se inghesuiau prin mall-uri si magazine in parc era liniste si pace. 14 grade celsius nu e frig. Poti sa pui o geaca impermeabila mai groasa pe copil, cizme de cauciuc in picioare. Desi nu inteleg frica asa a romanilor de rece, ma bucur de ea, pentru ca in zilele ploioase e cam singurul moment cand parcurile si orasul e liber pentru umblat.
In concluzie am petrecut 1 iunie la plimbare prin oras si parc si am secat toate baltile posibile :).
Eu sunt una din persoanele care s a înghesuit la Mall dar nu am stat mult din cauza aglomeratiei. Locuri de parcare am găsit 🙈. Am un pitic de 2 ani pliiiin de energie și de când cu ploile astea nu putem ieși afara. Noi KFC și MC nu consumam deci am evitat cozile aiurea și totuși în maxim o ora eram acasa
Nici eu nu pot sa inteleg de ce oamenii pe timp de ploaie nu pot sa stea acasa sa citeasca si sa faca activitati diverse acasa. Dar cred ca e vorba sa te etalezi la mall. Daca nu esti vazut la mall nu existi.
Si mai ales, nu inteleg chiar si daca e frumos afara, de ce oamenii tot mallul prefera. Adica exista o gramada de locuri in natura, sau parcuri sau altele.
Dar poate e mai bine asa, ca mai trebuie sa exista si locuri neaglomerate, sa stim sa mergem acolo unde lumea nu se inghesuie.
Raspunsul e simplu: ai un borac de 4-5 ani in spate, caruia i-ai promis ca fiind ziua lui (1 iunie) ii faci o bucurie, iar daca te vei razgandi, boracul va urla ore in sir ca vrea la film, sau la mec sau whatever. Asa ca iti iei inima in dinti si treci prin Iad pentru boracul pe care nu vrei sa il dezamagesti ca na…il iubesti. Atat.
Întotdeauna altcineva e de vină.