Zilele trecute a venit într-o scurta vizită viitorul meu socru, respectiv tatăl distinsei ființe lângă care mă trezesc dimineața. A avut niște treabă în București, după care a trecut și pe la noi. Ca să dau bine pe sticlă și să mai câștig puncte, m-am oferit să-l duc acasă, mai ales că e la mai puțin de o oră de București.

Toate bune și frumoase, am plecat să-l duc, iar pe drum, surprinzător, dar am reușit să ne înțelegem fără să ne scoatem ochii. Iar acum ajungem la adevăratul motiv al poveștii de azi.

Pe traseu există o trecere la nivel cu cale ferată care e una dintre cele mai distruse pe care le-am văzut eu în ultimii ani. Șinele sunt complet ieșite în exteriorul asfaltului, dar nu asta ar fi cel mai grav, ci că între șine și pe lângă șine, toată bucata de drum e plină de gropi si de foste gropi. Fostele gropi fiind peticite cu grămăjoare de asfalt care arată ca niște mușuroaie făcute de o cârtiță uriașă care mănâncă smoală și se cacă bitum.

Pe scurt, dacă intri cu viteză în toată combinația asta și nu conduci vreo mașină special echipată pentru offroad, ai toate șansele să rămâi acolo sau să rupi minimum o planetară. De-aia toți șoferii opresc și trec peste liniile alea de cale ferată cu viteza unui melc consumator de hașiș. La tiruri, cel puțin, poate să dureze și câteva minute toată operațiunea. Serios, dacă nimerești în spatele unui tir, te plictisești până trece cu toate osiile peste șine.

V-am oferit această explicație amănunțită ca să înțelegeți de ce, în timp ce treceam și eu extrem de încet peste nenorocitele alea de șine, am avut timpul necesar să observ că în stânga mea, pe iarbă, între linii erau doi maci. Doar doi, că de-aia i-am și remarcat, erau singurele două pete de culoare în toată marea aia de verde. Mai mult de atât, câteva secunde am cochetat cu gândul să opresc să le fac o poză. Cadrul promitea o fotografie foarte mișto, cu ăia doi maci între șine și înconjurați de verdeață.

Dar, pentru că nu eram singur în mașină, ca să nu las impresia că nu am toți boii acasă, am renunțat rapid la idee. Mai ales că știam că în nici douăzeci de minute urmează să mă întorc pe același drum, deci puteam să mă opresc si să fac ditamai ședința foto.

Well, ce să vezi, când m-am întors nu mai erau macii. Mi-a picat fața. Nu cred că durase nici măcar douăzeci de minute, dar florile nu mai erau acolo. Deși locul ăla este cumva in the middle of nowhere, cineva care a trecut pe lângă ei și-a zis: „Ia uite, coaie, doi maci. Ce chestie, ia să-i duc eu acasă.”. Și aia a fost.

O să ziceți că sunt nebun, dar pe mine m-a marcat umpic întâmplarea asta. În sensul ca până am ajuns acasă, și nu numai, am tot stat să mă gândesc cine kkt trece pe lângă doi maci și-i rupe? Ce să faci cu ei? Că dacă duceai acasă un braț de maci poate mai înțelegeam, dar doi? Ca să nu mai spun că macul este una dintre cele mai sensibile plante care, așa de la mama natură, trăiește foarte puțin, dacă l-ai mai și rupt în câteva minute nu mai rămâne nimic din floarea aia atât de mișto, i se ofilesc petalele in no time.

Nuș ce să zic, dar mie mi se pare că întâmplarea asta ne definește destul de bine ca nație. Habarniști și dezinformați, n-avem nicio problemă sa facem rău dacă asta ne asigură o satisfacție de moment.

sursa foto: freepik.com