Israelul devine prima țară din lume care, începând de săptămâna viitoare, renunță la obligativitatea de a se purta masca în spații deschise și redeschide complet toate activitățile. Epidemia de coronavirus este, astfel, virtual încheiată în Israel, țara care a ajuns prima la imunitatea de grup prin vaccinarea unui procent covârșitor din populație.
Israelul a fost prima țară din lume care a introdus al doilea lockdown total astă-toamnă și tot prima țară care a început vaccinarea masivă a populației, într-un ritm alert, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Drept consecință, a fost și prima țară care a ieșit din pandemie. Cazurile de infectare au scăzut brusc și masiv, iar mortalitatea produsă de Covid aproape că a ajuns la zero.
Până acum, 5,3 milioane de cetățeni din Israel, echivalentul a aproape 85% din populația adultă (peste 18 ani) sau 60% din totalul populației țării (9 milioane de locuitori), au fost deja vaccinați cu cel puțin o doză din produsul Pfizer. Dintre aceștia, 4,9 milioane de oameni (echivalentul a aproximativ 55% din totalul populației țării) au primit ambele doze.
În urma campaniei susținute de vaccinare, Israelul a coborât de la 10.000 de infectări pe zi în ianuarie la 250-290 de infectări pe zi la începutul lunii aprilie. Și mai importante sunt cifrele privind cazurile grave. Conform experților, numărul spitalizărilor s-a redus cu aproape 98%. De la 75-100 de decese pe zi la începutul lunii februarie, Israelul a ajuns acum la 5-13 decese la 24 de ore, dar au fost zile în care n-a mai murit nimeni de Covid în această țară: 27 martie, 30 martie, 2 aprilie. (sursa)
Well, peste câteva săptămâni, am fi putut fi și noi la fel, dar nouă ne-a plăcut să fim analfabeți funcțional, specialiști în epidemiologie.
Sunt curioasa daca vor reincepe sa calatoreasca. Nu s-a intamplat acest lucru pana acum nici macar cu cei care au ambele doze. Sa vedem acum, dupa acest anunt oficial.
Comentariu beton!16
Au fost opriti sa iasa din tara?
Si „liberi”! 🙂
Mda… Și acum să înceapă dezbaterea. Sunt tara creștină (ultra ortodoxa pe ici pe colo) oare ce pozitiinare au avut șefii bisericii? Oare și acolo a existat Paști 2.0? Și acolo au fost pelerinaje la diverse hramuri și moaște? Oare și acolo s-a pus problema ” crezi in Dumnezeu sau in covid” ( întrebare adresată primarului Fritz in Timișoara). Pe de altă parte măsurile de carantină au fost drastice către draconice, armata scoasă pe străzi ( oricum era pe acolo), aplicație instalată pe telefoane care sa te anunțe dacă depășești o rază de 500 metri fata de locuință. Implicare „agresiva” a serviciilor secrete în a procura măști și echipamente pentru medici ( la începutul pandemiei). De aici (din exterior) se vede unde se poate ajunge atunci cînd toate „fortele” implicate în funcționarea unei națiuni conlucrează pentru același rezultat.
In schimb la noi au fost multe „scăpări”. Inițial amenzi de 2000 lei care apoi au fost anulate în instanță ( viciu de legislație, procedura), restricții inițiale în legătură cu evenimentele bisericești ( apoi a existat Paști 2.0, și multe alte avenimente cu adunări mari de populație), prezenta organelor de ordine (inclusiv armata) pe străzi în etapa inițială și apoi dispariția lor din peisaj ( fizic sau pur și simplu doar plimbat în mașini). Cît despre implicarea altor responsabili in gestionarea pandemiei nu cred că există puncte comune între cei din Israel și cele de pe aici. Cei de acolo pur și simplu „furau” echipamentele de protecție destinate altor țări plătind peste prețul pieței pe cînd cei de la noi au adus echipamente peste prețul pieței însă doar pentru beneficiul propriu ( Unifarm). Evident așa au văzut eu problema cum a fost creionată in ultimul an în presa. Am prezentat o opinie personala care evident nu are pretenția să fie o radiografie profesionista și nici aducătoare de adevăr absolut. Îmi asum eventualele păreri care nu or să coincidă cu viziunea mea dar teoretic trăim într-o democrație în care fiecare are dreptul la o opinie, evident fara a jigni interlocutorul.
Comentariu beton!93
Israel e tara crestina? In ce dimensiune?
Comentariu beton!19
@Bolt
Israel e tara crestina? In ce dimensiune?
Comentariu beton!21
@Bolt Foarte interesant. Nu stiam ce tip de masuri au avut. Chiar daca au fost draconice, eu sunt de acord cu ele. Au fost efective! Si asta e cel mai important.
Cred ca si religiosii s-au conformat pentru ca a crede in Dumnezeu, nu inseamna a fi habotnic si absurd!
A crede ca adunarile religioase sunt lipsite de pericol in caz de epidemie mortala, e la fel cu a crede ca nu te loveste trenul daca te culci pe sine! A crede astfel inseamna a intelege gresit credinta!
Comentariu beton!23
Imi pare rau, sa spui ca Israelul e „tara crestina” anuleaza din start orice alte argumente ai putea avea. Este o gafa enorma din categoria „Eminescu a trait in timpul evanghelistilor” sau „Pamantul e plat”. Sunt uluit sa vad cat de multe aprecieri primeste un asemenea comentariu. Nu vad decat doua posibilitati: 1) fie persoanele respective nu stiu nici ele care este religia majoritara in Israel (si, practic, au ratat o parte semnificativa din istoria umanitatii – cam ce inteleg ele din holocaust, de exemplu?); 2) fie persoanele respective considera ca daca cineva este de acord cu ele nu mai conteaza ce argumente foloseste. Imi pare rau, imi dau seama ca e un comentariu dur dar exact asa ajungem la homeopatie, cristale vindecatoare, anti vaxxeri sau cum se mai numesc, etc, printr-o toleranta inteleasa prost. Atunci cand cineva scrie o chestie gogonata cred ca e bine sa atragem atentia. Si asta e gogonata rau. Si respectiva persoana nu ar trebui sa se supere, dimpotriva.
Si, ca sa si raspund, da si acolo s-au pus asemenea probleme printre evreii ultra ortodocsi (printre care au fost si cele mai numeroase decese) doar ca, iata, se pare ca nu au fost prea numerosi:
https://www.ft.com/content/1f28ef49-e067-4633-a4fc-3a65874d7bf0
Comentariu beton!27
@ana Cred ca Bolt s-a gandit la faptul ca religia crestina isi are originea in iudaism, Isus s-a nascut, a trait si a „murit” ca evreu, pe pamant evreiesc, Vechiul Testament sta la baza invataturilor crestine iar o buna parte din evrei isi spun ortodocsi.
Se poate spune ca religia crestina este fiica religiei iudaice.
Da, și Israelul are o pătură de evrei ultraortodocsi. Au pelerinaje și tot soiul de individualisti. Dar, au o conducere foarte bună (știu de scandalurile de corupție) și Mossadul a ajutat foarte mult (achiziționat ventilatoare, vaccinuri etc)
@ana
Îmi cer scuze pentru greșeala: „Israel este o tara creștină”. Într-adevăr este o tara iudaică de unde provine creștinismul cam cum a intuit @MissLi ideea pe care am vrut sa o transmit. Ideea comentariului meu nu era neapărat acest aspect ci măsurile luate în Israel și rezultatul unde au dus aceste măsuri și consecventa cu care au fost aplicate și respectate. Cred că este cel mai bun exemplu că măsurile luate cu jumătăți de măsură nu pot duce la rezultatele urmărite. Cu alte cuvinte „merge și așa” nu prea merge.
@Alexandru îmi pare rău că afirmația mea despre religia majoritară în Israel te-a făcut să desconsideri întregul comentariu.
Vă mulțumesc pentru atenționare și pe viitor voi incerca sa mă documentez mai bine.
Comentariu beton!41
Sa ne intelegem (ca poate de aici confuzia..): termenul de evreu ultraortodox nu are absolut nicio legatura cu ortodoxia crestina. Este pur si simplu folosit in sensul etimologic general: dreapta credinta. Adica evreii aia nu se abat si urmeaza Tora la milimetru.
Asta nu inseamna ca nu putem gasi crestini in zona. Sunt destui crestini (ortodocsi) in Egipt (coptii) sau crestini catolici in Liban (maronitii)
Comentariu beton!14
Morrissey, creștinii ortodoxi din Iordania, iar de la fața locului o mulțime de palestinieni sau evrei recunosc că ei sunt botezați într-o biserică creștină ortodoxă sau catolică din vecinătatea lor. Copții sunt cei mai surghiuniți, dar ei sunt adevărați ortodoxi ai creștinilor, nu aș zice ultra.
Ah, oricare evreu sau arab de acolo care îți spune senin că este botezat creștinește îți spune și numele ales, primesc(își aleg) un alt nume de botez.
La ritualul aprinderii luminii de la sfântul mormânt ei participă totdeauna cu multă bucurie. Pare ciudat, dar de la fața locului așa s-a văzut.
Morrissey, asa e, evreii nu se considera crestini pentru ca ei nu-l recunosc pe Isus. Numele crestin vine de la Cristos. Altfel, cum ziceam mai sus, religia crestina cu cea iudaica au in comun Vechiul Testament. Si legat de faptul ca ortodoxie inseamna dreapta credinta, probabil ca de-aia la Marea Schisma o parte din crestini au ales sa-si spuna ortodocsi si o parte catolici. Ortodocsii considerand ca ei urmeaza invataturile corecte.
@sandra, defineste, te rog, „o multime”. Nu de alta, dar eu nu am auzit de o rată de convertire atât de mare nici în rândul palestinienilor, nici în cel al evreilor de acolo.
Miriam, absolut oricare dintre cei cu care am interacționat acolo la fața locului, evident că ei nu s-au convertit la modul acceptat de noi, ei sunt musulmani/iudei în continuare, dar mai ales musulmanii spun că participă la multe slujbe ale bisericii creștine, în special cele importante și pentru noi. Noi nu participăm nici atunci. Tot ei au făcut și afirmația că așa au făcut mulți locuitori stabili ai zonei. Repet, religia și tradițiile lor sunt cele pe care le declară oficial. În rest doar mărturii și fapte.
De exemplu ghidul palestinian atunci când ne-am aflat pe teritoriul lor, evreii nu au voie să lucreze legal acolo, invers da. Așa, el ne-a spus că se numește Petru, parcă, cel evreu la fel, asta mi-a părut interesant, ortodoxi ambii. Palestinianul locuia pe proprietatea lui exact în fața unei mănăstiri care era în programul nostru, el ne-a arătat mulțimea din curtea mănăstirii plină cu copii/adolescenți palestinieni/localnici, unii lucrau permanent acolo, alții erau la slujbă. Ghidul evreu era profesor de istoria religiilor în Tel Aviv, originar din Câmpina.
Tot acolo am văzut și copii palestinieni care erau aduși de la școală cu un autobuz, ei într-adevăr nici nu priveau spre noi, am surprins momentul coborârii din bus și al preluării de către părinți, frumos moment.
Well, azi am împlinit o lună de când stau pe lista de așteptare de la Palatul copiilor 2. Erau cam 600 înaintea mea când m-am înscris, chiar nu-mi explic de ce durează atât…
Comentariu beton!18
Daca esti din grupa 3 sa stii ca la palatul copiilor pana acum s au facut vaccinuri doar din grupa 1 si 2. Asa ca de aia dureaza. Ca pe tine te tot muta mai la coada cand apare cineva prioritat tie.
Din experiența prietenului meu care era și el pe lista la Palatul copiilor, el tot categoria a IIIa, sambata trecuta s-a vaccinat cu prima doza de Pfizer la Romexpo, unde a stat pe lista de așteptare doar câteva zile. Se mișcă mult mai repede acolo. Toate bune!
@Alexandra, la centrul de vaccinare City Mall, in 2 sapt de la inscriere pe lista, deja am facut prima doza. Erau 3000 pe lista cand m am inscris. Mai mult centrul este f bine organizat.
Incearca!
Toate bune!
Si eu recomand centrul de la City Mall.
Foarte bine organizati.
Pe vaccin.live se poate vedea o estimare de câte doze de vaccin se fac zilnic la fiecare centru de vaccinare precum și durata medie de așteptare dacă te înscrii pe lista de așteptare.
@Adriana: Am așteptat la Romexpo de mi-a venit rău. Erau cam 3000+ oameni când m-am pus pe lista de așteptare. S-a deschis un centru nou: Palatul Copiilor III, erau vreo 1600. Poate cu vaccinurile primite azi apucăm să ne vaccinăm cu prima doză în câteva zile.
Mulțumesc pentru lămuriri și idei, tuturor! Nu văzusem că au adăugat numărul de zile pe vaccin.live, băieții care au făcut site-ul ăla merită toate cafelele din lume!
Din ce văd acolo, City mall, Grand Arena și Circ 1, au timp de așteptare 12-16 zile.
@Androix, degeaba se deschide Palatul copiilor 3, dacă vaccinează în ritmul de 13-23 de persoane/zi. 🤦♀️ Eu alesesem centrul ăsta în ideea că e mare ca spațiu, am presupus că se vor mișca repede. Și am stat cuminte până acum, dar mi-am pierdut răbdarea, cred că mă mut pe lista de la Circ.
@Alexandra, eu și soțul meu eram pe lista de așteptare la noi în județ (Dâmbovița) de pe 15 martie, cu vreo 500 de persoane în față. Vineri am primit amândoi SMS că ne putem programa. Pe 16 aprilie ne vaccinăm cu prima doză, Moderna. Socrii mei s-au vaccinat acum două săptămâni la același centru. Multă baftă!
Mă bucur pentru Israel! 🙂
Și cu ce-i ajută? Vor face vacanțele/parangheliile între ei, că n-au cum sa iasă din țară, că dau de noi. Ăștilalți.
Se dezbate încă. Ce zici?26
Îi ajută că nu le mai mor părinții, prietenii s.a.m.d.
Comentariu beton!39
@Eleno, ce sadica ești? 😂😂😂
Comentariu beton!16
@Adriana, glumeam :))))))
@Emile, daaaaaa😀😀
ELENA P ,REA REA
uite de aia nu cumpara evreii de la Altex….!!
dau de noi astialanti cu marfa chinezeasca….
Comentariu beton!14
Asta-i minunat. Ma bucur pentru ei. Sunt dovada clara ca strategia lor a fost si umana si corecta! Cand stiinta nu ajuta (ma refer la inceput de pandemie cand nu se stia ce medicamente ajuta iar vaccinul era ceva de domeniul SF!), iei masuri simple, de bun simt, ca sa-ti protejezi populatia, adica carantina practicata de-a lungul timpurilor in care tot felul de molime au bantuit omenirea, carantina ce a salvat vieti!
In pandemia asta s-a vazut, din pacate, cat de vulnerabili suntem! S-a vazut cum am fost lasati sa infruntam amenintari fatale pentru ca guvernele lumii sunt incompetente si inumane, adica au o alta agenda decat cea a protectiei populatiei! Nici cu o parte din personalul medical nu mi-e rusine, personal ce s-a aliniat ordinelor celor ce ne conduc si pur si simplu a refuzat sa ajute pacientii cu covid astfel incat oamenii au murit cu zile! Pe motivul ca nu sunt locuri la acut, ca au o varsta, ca au comorbiditati, o mare parte din oamenii in varsta au murit in azile si acasa fara un consult medical serios! Ca sa nu mai vorbim de faptul ca moartea le-a fost anuntata dinainte, de mai marii zilei care in loc sa zica ca fac tot ce pot sa ajute, au declarat ca trebuie sa ne pregatim sa ne luam adio unii de la altii! Cata cruzime!
Atitudinea asta criminala o sa ma bantuie tot restul vietii, la fel de mult ca amintirea pandemiei ce a secerat milioane de vieti.
P.S As vrea sa cred ca Israelul va fi argumentul suprem in discutiile cu antivaxxer-ii dar ma tem ca nu o sa fie asa!
Comentariu beton!18
Asta e din categoria „știi, și la ce te ajută că știi?”
Comentariu beton!13
se aplica si aici problema de la vot: suntem prea putini. suntem prea putini sa ducem țara asta toată, suntem prea putini sa facem bine si repede…
Asta e vrajeala de-a lui Soros si Bill Gates… Virusul nu exista, evreii nu s-au vaccinat ca stiu ei ca ii cipeaza si cipul e mina Satanei…
Ce draq MV, vi aici cu fake news-uri??
btw… stii ca s-a virusat Banescu de la BOR?? ;-))
O fi vre-un semn?
La noi sunt deschise de mult timp toate activitatile, si nu purtam masca, deci cum sunt ei primii! 🤔😉😂
Comentariu beton!30
păi voi s’teț continent, nu țară, ce dracu’! mai zi-ne cîte fusuri orare aveți…
Comentariu beton!13
@costimohamed, avem 3 fusuri orare și de exemplu de la Brisbane pana la Perth sunt 3600 km (cu avionul), sau 4200 cu mașina. Deci mult mai mult decât București – Lisabona. 😉😊
Israelul este, in acelasi timp, cel mai BUN dar si cel mai (hai sa nu zic PROST) „nerelvant” exemplu, pentru noi. Din perspectiva genetica a zonei noastre, ca sa zic asa.
De la exod si pana la WW2, este un principiu de la care israelienii nu s-au abatut niciodata: IMPREUNA, individul conteaza mai putin, conteaza sa supravietuieasca natia in ansamblu. Asta e, intr-adevar, de admirat, in timp ce noi noi suntem fix la 180 grade pe invers, adica ne doare-n pwla de ala de langa noi. Pe principiul, GRESIT, ca daca mie imi e cald-si-bine, o sa ramana asa intodeauna, ceilalti nu sunt familia mea, sa se descurce. Pai or sa se descurce, in sensul ca daca vor muri de foame/boala, vor veni sa iti rupa capul si tie. Si asta s-a cam vazut, din pacate si aici, cu ocazia sondajului ala cu „bagatul in fata” la rand la vaccin.
Chestia e ca modul asta de „gandire” gen toti pentru unul/unul pentru toti, s-a impus in interiorul populatiei lor in niste mii de ani de experiente nu tocmai fericite si (chiar si) cu bata, pe considerentul ca daca tu vrei sa te consideri mai „special” si faci doar ce te taie capul poti sa o faci fix pana in momentul in care risti sa pui natia in pericol, dar nu mai departe.
Iar in exterior (fata de alte natii) … no comment, ca sa nu o dam in alte alea. Ce e de retinut e ca „educatia” lor traditionala de afaceri si nu numai sunt arhi-cunoascute principiile israelienilor ca nu furam/nu mintim atata timp cat este intre noi, daca e vorba de un tert (non-evreu) treaba se schimba si principiile sunt muuult mai „flexibile”. Si asta s-a vazut si recent si in scandalurile legate de ce cantitati de vaccin au „ocolit” alte zone si s-au dus, coincidenta sau NU, fix in Israel. La fel si cu niste masti sau echipamente de protectie pe la inceputul pandemiei. Pe ce bani, asta e alt subiect interesant da’ CEO-ul de la Pfizer nu cred ca statea cu Netaniahu de vorba la telefon la 3 dimineata pe degeaba (declaratie oficiala a CEO-ului, mi-e lene sa caut acum unde am citit-o) … my two cents. Bine, si Netaniahu e in campanie electorala si are nevoie de treaba cu vaccinul ca sa castige ca altfel e posibil sa il cam caute DNA-ul lor, treaba e mult mai complexa.
Ma rog, divaghez, d.p.d.v. MEDICAL „campania” lor e un succes, fara discutie, bazat pe doua argumente: UNU – organizarea la ei, ne place sau nu, este undeva intre socialism si dictatura militara (daca steer deschidea gura pe acolo, disparea misterios chiar a doua zi) si DOI – BANUL fratiwer … au dat banii pe doze de vaccin „… fara numar …”. Chiar in material se precizeaza, si nu ma indoiesc de acuratetea cifrelor, 5.3 mil oameni x 2 = aprox 11 mil doze. In RO vorbim de max. 5 mil doze (pana acum) la o populatie de 18-20 mil oameni?
Deci cum plm erau calculele legate de distributia globala proportionala doze vs. populatie? Unde plm e aia cu UE (ca Israelul ar cam vrea sa se considere in UE, dar doar cand are chef si e ceva de castigat de aici) si cum se negocieaza la nivel de uniune ca sa fie bine?
Comentariu beton!24
Chiar, cum ar ca Olivia și Șoșoaca să înceapă un curs de înot cu picioarele băgate în ciment?
Îi admir pe israelieni – și nu doar de la faza cu vaccinul. Sunt deștepți, uniți, determinați, educați.
Încă o dată, acum au dat clasă ”civilizaților” (ălora care se cred civilizați, nu civilizațiilor)
@Cryptoprocta ferox, materialul nostru genetic este diluat serios, suntem fii si fiicele ploii! 😅
Sigur ca e de admirat unitatea unui neam dar in cazul evreilor avem si alti factori care ii ajuta sa existe ca neam si tara intr-un ocean de lume araba. Adica niste aliati puternici! Adica Statele! Au desigur si alte calitati dar nu le mai enumar!
Si acum in pandemie e ca in vreme de razboi sau de dragoste, adica totul e permis!
Asta m-a lăsat mască FP3:
„Am constatat o rată de 8 ori mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul nevaccinat.
Acest lucru înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, într-o oarecare măsură, să treacă de protecţia vaccinului”
(Adi Stern, virusolog- Universitatea Tel Aviv)
https://www.reuters.com/article/uk-health-coronavirus-israel-study-idUSKBN2BX0JX
Ce bine că nu-mi place Africa deloc, indiferent de punctul cardinal de pe ea, deci șansele să iau tulpina cu pricina e 0.🤪
Aș fi făcut o excepție pentru Charlize Theron, dar acum 10 ani. Azi e prea bătrână pentru mine. 🤭
@John T.,
De ca și cum tulpina africană nici nu trece granița continentului. N-o fi având pașaport 🙂
Comentariu beton!13
@Laura G: nu trece că n-are statut de refugiată. 🤪
Câtă vină au anti-vaxxerii că nu sunt vaccinuri suficiente pentru pro-vaxxeri?
Dacă ar dori și anti-vaxxerii să se vaccineze, nu ar mai fi criză de vaccin?
Texas este fara masca, daca nu ma insel din 10 martie…
0 0
robbery not included
Comentariu beton!14
Texasul este fara masca de cava timp, adica masca nu este o cerinta legala pt statul texas – as a decis guvernatorul de acolo si rezultatele se vad: 11 aprilie au avut 7 day avg: 3517. In carolina de nord unde se poarta masca (guvernatorul a dat legea) 7 days avg: 1893 (numere asemanatore in statele cu mask mandate)
in texas, cu toate ca nu este cerinta legal sunt foarte multe locuri care au decis masca e necesara pt acel business- deci nu sunt complet fara masca, si cu toate astea au de 2 ori mai multe infectari decat state care au masca obligatorie, trendul fiind constant si in trecut
De aceea aveai tu treabă pe la pașapoarte zilele trecute? 🙂 Pregătești o vacanță?
Eu cred ca nu am fi avut suficiente doze la dispozitie chiar daca am fi vrut sa ne vaccinam. Nu avem noi parghiile Israelului.
Hai ca vine si Boris Johnson tare din urma.Fara dictatura sau armata scoasa in strada dar cu 126000 de morti ,uneori si cate 2000 pe zi ….daca nici asta nu a fost argument pro vaccin ….Apropo ,uk nu mai este in UE…..Nu ca nu ati fi stiut sau nu ca as fi pro dezmembrare dar UE s a miscat birocratic si greoi ,nu a functionat ca un organism unitar.
Pentru că-n UE există țări precum Polonia și România care fug de vaccin ca dracu’ de tămâie, d-aci problema. Bine, se știe că cele două țări primesc variante speciale de vaccin cu cip „pă nașpa” 3G, dar vândut ca 4G+. 🤪
Fără UE ar fi fost haos în bătălia pe vaccinuri. Şi mă îndoiesc că România ar fi reuşit să îşi procure măcar a treia parte din câte doze au ajuns până acum la noi.
Şi nu, România nu e o ţară care fuge de vaccin, dovadă cozile şi listele de aşteptare. Problema a fost mai degrabă legată de fluctuaţia în aprovizionarea cu vaccin, s-au bătut paşii pe loc în februarie din cauza asta (și nu numai).
Pe când UK a avut avantajul unui vaccin propriu pe care l-au aprobat local, fără să fie îngrădit de nimeni. Şi asta încă din decembrie 2020, când celelalte ţări europene abia începeau să se gândească la pregătiri pentru recepţionarea dozelor relativ mici de pfizer ce urmau să vină în ianuarie, urmate mai târziu de cele de la moderna.
Comentariu beton!14
@Solandi: știu, de aceea și comentariul meu. Și Ungaria intră pe listă, dar Orban a preferat Sputnik.
Problema este că Pfizer fuge după bani în condițiile de cacao care-s pe planetă (de ce crezi ca Israelul a primit doar vaccin Pfizer?). Ar fi putut licenția metoda și altor companii pentru a crea un vaccin generic, dacă înțelegi ce vreau să spun.
@MV: Trebuie spus că Israelul s-a vaccinat cu d-ăla de bogați aka Pfizer, d-aia-ș permit aroganțe cu scoaterea măștilor. 🤪
Eu sunt fascinată de poporul ăsta.
Am uitat să mai pun 😋🤣 poate se realiza lumea că am glumit. 🙃
Pe 2 mai suntem programați la rapelul cu AZ. În firma noastră, din 20 de angajați doar 2 nu s-au vaccinat. Unu care e alergic la cuvântul vaccin și membru Aur iar celălalt se va vaccina prin medicul de familie că e trecut de 60 de ani. Cât despre cei care sunt adepții conspirațiilor, numai de bine! Selecție naturală! Hai să fim sănătoși și la pungă groși😁.
Jumătățile de măsură nu funcționează în situațiile extreme. Israelul e dovada.
Poate știați de asta: https://youtu.be/FkMVlyuB77A. Cred că e un exemplu bun pentru cum se pune problema pe acolo.
Da, am fost la ei („turism crestin” ~ o saptamana) si palaria jos: au o tarisoara superba si poporul/ oamenii de rand = extraordinari. Deci in conditiile alea (toti vecinii ii vor morti, cel mai bun vecin al lor e Mediterana) au strazi, servicii, nivel de trai de te doare mintea. Noi n-o sa fim la nivelul ala nici in 100 de ani. Iar oamenii, armata, politia? Politicosi dar fermi. Asta in conditiile care ‘este’ (cu West Bank, Palestina etc). Respect!
Foarte politicos polițistul.
Când am fost eu pe acolo, acum multă vreme, nu erau atât de vorbăreți și relaxați. Cred că era o perioadă mai tensionată, portbagajele mașinilor erau verificate la intrarea în parcările mai mari, oamenii erau verificați cu detectorul de metal la intrarea in mall. Iar la checkpoint-uri erau militari cu echipament complet de distracție, cu care nu stăteai la discuție.
Au vreo legatura, locul al doilea la analfabetism funcțional cu „nu ma vaccinez, ca știu io mai multe”?
Comentariu beton!13
Da, are. BOR are o mare „contribuție” la treaba asta. 🤮🤮🤮
John Temple, parafrazând, am putea spune că: ” nu e prost cine cere, dar nici cine pune botu’ nu e prea deștept!”
Așa le trebuie! Dacă au fost fraieri și s-au vaccinat în masă!
Pai si la noi o sa fie din vara vor nu vor astia de la guvernare. Eu clar nu mai stau cu carpa aia pe gura pe caldura asta. Iar „bunicutii” ai ai nostri care nu s-au vaccinat ca stiu ei mai bine….ghinion, ce sa zic. Fiecare alege dupa cat il duce mintea iar aici stim foarte bine ca pe „bunicuti” nu-i prea duce. Csf ncsf. Sau poate s-au vaccinat si vaccinul nu functioneaza si de aia mor in spitale ? E posibil si asta, poate un reprezentatnt aur sa-mi explice.
Iar apoi oricine sa-mi explice de ce ar trebui eu sa protejez pe toata lumea cu forta cand exista solutie aka vaccinarea ? Nu s-au vaccinat mai mult de 30% din batrani si acum iar mor prin spitale. De ce sunt eu de vina si de ce sa suport restrictii ? Imi pare rau dar nu prea exista argumente logice, nu se mai poate zice ca vai „cei mai vulnerabili”. Cei mai vulnerabili trebuiau sa se vaccineze. E cinic dar nu vad rezolvare la problema asta, mere o sa fie destepti care stiu ei mai bine. Pai sa stie, pe barba lor.
Macar asa o sa vedem serii noi din Fauda si familia Shnitzel (nu de porc ci cusher).
Shalom delo, delo.
Titlu bombastic în articolul românesc:
Israel devine prima țară din lume care renunță la mască!
Vs. titlul din articolul original:
Virus czar predicts outdoor mask mandate will be dropped next week
Tot din articolul original:
He stressed that masks will still be mandated indoors and at gatherings, saying it was “too early” to consider ending this requirement.
https://www.timesofisrael.com/virus-czar-predicts-outdoor-mask-mandate-will-be-dropped-next-week/
Interesante datele cu numărul infectărilor și cazurilor grave…