E o dimineață superbă de primăvară, parcă prima atât de luminoasă de anul ăsta. Prin ferestrele larg deschise ale casei familiei Cataramă-Alberts se vede doar cerul albastru. Miroase a iarbă încolțită și a cafea proaspăt prăjită de servitoarea filipineză.

Adina se întinde leneșă în pat. Parcă ar mai dormi un pic, parcă s-ar trezi să-și facă un ceai de matcha, greu de decis. Mai stă o vreme așa, sprijinită pe pernă, ascultând trilurile păsărelelor care s-au aciuat în cei doi măslini din curte. Pare începutul de zi perfect. Doar pare, pentru că, parcă de nicăieri, își aduce aminte de ceva și privirea i se întunecă rapid. În timp ce aproape că-i dau lacrimile, se uită la Viorel cum doarme liniștit și-i pune o mână pe umăr. Nimic.

Îl smucește ușor, dar Cataramă doar mormăie în somn. În cele din urmă îl apucă zdravăn și-l scutură:

– Viorele, trezește-te, că trebuie să vorbim ceva.

Năuc, cu ochii lipiți și părul răvășit, miliardarul se ridică în capul oaselor:

– Ce e, dragă, ce-ai pățit?

Adina se uită la ei cu ochi străini și goi:

– Viorele, mi-e greu să-ți zic asta, dar poți să-mi dai și mie niște bani?

La auzul cuvântului „bani”, lui Cataramă îi sare brusc orice urmă de somn, i limpezesc pe loc ochii și i se dezciufulește părul. Se încruntă ușor:

– Niște bani? Până când?

– Până nu-ți fut două.

P.S. Pentru cine nu știe despre ce e vorba, aveți AICI contextul.