Dacă nu te-ai descompus în mii de bucăți aidoma unui caleidoscop uriaș, ca să te recompui la loc, regăsindu-te (Mi-ar fi plăcut să fiu atât de creativ sa pot inventa eu asta, dar nu. Era o postare scrisă exact așa. Din păcate, nu mai țin minte la cine am citit-o).

Dacă n-ai redescoperit frumosul din oameni și din tine însăți.

Dacă nu te-ai iertat ca să poți să înveți să te iubești din nou.

Dacă nu ți-ai schimbat total stilul de viață pentru a trece la o abordare mult mai sănătoasă a propriei ființe.

Dacă n-ai meditat minimum trei ore pe zi din poziția lotus, levitând.

Dacă n-ai citit de la patru cărți în sus pe săptămână.

Dacă n-ai aprofundat și perfecționat câteva limbi străine, dintre care măcar una să fie exotică (o mandarină, un swahili sau ceva pe-aici).

Dacă n-ai făcut minimum cincisprezece cursuri de dezvoltare personală.

Dacă n-ai învățat să faci banana bread cu o singură mână (că pe cealaltă o folosești la citit sau la cursurile alea de dezvoltare personală de mai sus).

Ei, dacă n-ai făcut toate astea, atunci a trecut pandemia degeaba pe lângă tine.

Râdem-glumim, dar, în anul ăsta de stat în casă, la mine în feed până la un moment dat a fost pandemie de postări de genul ăsta. No fucking joke. O vreme mi s-au părut amuzante, mai ales că de multe ori postările de genul ăsta erau însoțite de fotografii în poziții erotico-sugestivo-lascive ale celor care se redescopereau asiduu și adânc în fiecare zi. Dar doar o vreme.

După care nu mi s-a mai părut nimic amuzant și-am început sa folosesc cu maximum de eficiență butoanele de unfriend și block. Nu de alta, dar riscam să fac naibii vreo cădere nervoasă de la atâta mindfulness motivațional, de la atâta dorință irezistibilă de cultură și, mai ales, de la atâta fake happiness.

Acum sunt bine, mulțumesc că întrebați.

sursa foto: shutterstock