Aveți mai jos o bijuterie de text pe care l-am descoperit hălăduind pe cărările întortocheate ale Facebook-ului. Și pentru c-am râs bine de tot, am cerut acceptul autorului, Octavian Herta, să vi-l las și vouă aici. Era păcat să se piardă, zău, o să vedeți imediat de ce.

…

Mă, nu știu ce se întâmplă, dar de la începutul anului ăstuia, mi-o iau în bot non-stop. Și nu e decât luna martie. Rândurile de mai jos sunt scrise ca să nu sparg ceva prin casă și să nu arunc televizorul de la etajul 5 în capul vreunui nefericit.

Vă avertizez că urmează cea mai proastă scenă din cel mai prost film cu proști din toate timpurile. Ce ați citit până acum e pistol cu apă. De-abia acum urmează decernarea premiului Idiotul de Aur. Chiar și după standardele mele, nenorocirea pe care o voi povesti mai jos depășește orice limită. Dacă abisul ar avea un fund, chestia asta ar fi sub fundul ăla.

Dezastrul a început, așa cum încep toate catastrofele, de la o idee ridicol de simplă. Eram în Londra și ne făceam planurile de emigrare definitivă în România. Așa credeam noi atunci, că-i o idee inteligentă (n-a fost, după cum bine știți). Bun. Prin decembrie am decis să cumpărăm o mașină de teren, cu care să transportăm o parte din calabalâcul strâns în aproape 5 ani de viețuit în Anglia. Așa ne-am gândit noi că-i bine. De ce să trimitem toate corcoațele cu o dubă, ca oamenii normali, când puteam foarte bine să ne luăm mașina noastră, să o umplem cu nenorociri, să parcurgem 2.500 de kilometri, adică 7 țări în 30 de ore, cu pipi la benzinării și scobitori între pleaoape ca să nu ieșim pe câmpii de oboseală?

Și am luat-o. Adică, azi ne-am gândit și a doua zi am cumpărat-o. Un Land Rover Freelander simpatic, pe care am dat puțin sub 4.000 de lire. Am mai avut un argument pentru achiziția asta deșteaptă. Știam că ăsta e singurul model de mașină pentru care se poate face conversia în România de pe dreapta pe stânga, cu costuri minime. Cu alte cuvinte, schimbare volanului, cu tot ce presupune asta (bord, lumini, comenzi geamuri etc). Sunasem în prealabil la un service omologat din România și mai că m-am scăpat un pic pe mine de bucurie: doar 500 de euro pentru întreaga operațiune. Am zis: bă, ne-am scos. 3.900 de lire mașina, 500 de euro conversia, plus motorina și înmatricularea în România, hai să zicem 5.000 și-un pic cu totul. Pentru un 4X4 cu 120.000 de kilometri în bord, cutie automată, scaune piele încălzite și fără nicio zgârietură, nu era așa rău. În România, la banii ăia, nu te prea atingi de așa ceva. Nu-i așa că suna ca un plan bun?

Între timp, am constatat că mașina nu avea anvelope de iarnă (obligatorii în Europa), pentru că în Londra nu există anotimpul ăsta. Am cumpărat cauciucuri Good Year, 550 de lire. Bă, e mașina noastră, să luăm ceva bun. Plus niște mici reparații, un 250 de lire, că na, plecăm la drum. Plus cric șmecher pentru 3.5 tone, deși nouă nu ne trebuia, că nu cumpărasem camion, încă vreo 80 de lire. Plus fel de fel de mici chestii, dar destul de scumpe (stingător, pompă, chingi și niște unicorni, să fie). N-am făcut calculul imediat, dar ajunsesem lejer la 6.000 de lire. Nu era decât începutul.

În fine, am plecat spre România, am ajuns în țară pe 1 martie ca ghioceii, nu vă mai povestesc, probabil știți ce și cum. Ne-am luat cu treabă și de-abia azi ne-am dus cu mașina la RAR, cu gândul precis să ne apucăm de înmatriculare, după ce în prealabil am făcut schimbarea de volan la un service din Craiova (1.050 de euro, că am vrut noi toate piesele originale). Deci, nu 500 de euro, cum ni s-a spus inițial, ci dublu. Ajunsesem la vreo 6.500 de lire sau euro sau ce dreaq or mai fi, că am pierdut șirul.

Azi, la RAR, încă 1.660 de lei (vreo 300 de lire). Bucuroși că tocmai investisem aproape 7.000 de lire într-o mașină pe care o cumpărasem cu nici 4.000, cu gândul că facem o afacere, ne-am dus la Serviciul Înmatriculări din Râmnicu Vâlcea. Cu hârtiile de la RAR în mână, intru într-un birou. Săru-mâna, am venit și io să înmatriculez mașinuța asta. Bine faceți, dar ați plătit vama? Ha?? Am crezut că mă ia paralizia pe maxilar. M-a apucat bâlbâiala. Ce vamă? Păi vama, că-i mașină adusă din spațiul non-UE, Brexit, chestii, socoteli. Se uita femeia la mine cu o milă de parcă ar fi văzut o căprioară dându-și duhul în fața ei. Vă duceți la vamă, în spatele gării, și vedeți ce zic ăia, apoi vă întoarceți la mine și vă rezolv. Ce să mai rezolvi, femeie, că-s praf. Am plecat de acolo ca un cocostârc alergat toată ziua de braconieri, cu capul în jos și târșâindu-mi picioarele a pagubă.

Fuga la vamă. Deja aveam senzația că cineva se joacă cu mintea mea. Înainte să cumpăr mașina, citisem pe undeva că nu trebuie plătită vamă dacă folosești vehiculul în scopuri necomerciale. În fine, nu știu ce am citit, că în România nu ajunsese textul cu pricina. Și am ajuns la vamă. Norocul meu că am dat peste un comisionar cumsecade, căruia i s-a făcut milă de mine. Arătam ca un om prăbușit.

Hai că o rezolvăm cu actele, dar să știți că o să vă coste. Cam cât, așa? Păi aproape 2.000 de euro, vama plus TVA. Bine că era un zid lângă mine, altfel mă împrăștiam prin biroul omului. Am fugit de acolo pe scări, blestemând momentul când am decis să cumpăr mașina aia nenorocită. M-am întors spășit după o jumătate de oră. Eram la mijloc. Dacă nu plăteam vama, rămâneam cu mașina în brațe. Să mă întorc cu ea în Anglia, nu mai pot, că i-am schimbat deja volanul iar eu încă 1.000 și ceva de euro nu mai dau ca să-l pună ăia la loc de pe stânga pe dreapta. Plus taxă de import în Anglia pentru că declarasem mașina exportată. Film cu proști. Așa că, o să plătesc încă 2.000 de euro. Cu taxele ăstea plus ce-o mai costa pe la Înmatriculări, o să ajung la peste 9.000 de euro/lire. Pentru o mașină de 4.000. M-am uitat la ce mi-aș fi putut cumpăra cu banii ăștia. Nu vreți să știți.

În sfârșit, am înțeles. Tocmai am fost vămuit.

La vară, dacă vedeți un anunț care sună cam așa: Vând Land Rover Freelander, cutie automată, scaune piele neagră, volan pe stânga, 120 și ceva de mii de kilometri, 9.000 de euro negociabil dar nu accept mai puțin de 5.000, eu sunt. Vă rog, fără comentarii răutăcioase. În stadiul ăsta, un simplu bobârnac e suficient să mă împingă peste pervaz. Și n-aș vrea, că se joacă niște copii mici prin fața blocului.