Am ieșit ieri un pic cu fetele în parc, cu trotinetele. Dar nu asta e important, ci că la un moment dat ne-am oprit să ne tragem sufletele. Mă rog, ele nu eu, că eu am trotinetă electrică.
Ei, și cum stăteam noi așa, în liniștea aia din parc se auzea discuția de la banca de lângă. Unde cinci cetățeni de ambele sexe dezbat aprig unul și același subiect care ne arde pe toți: vaccinul anti-covid. Evident, unii sunt pro și alții contra, că altfel n-ar mai fi avut ce discuta.
N-am reținut tot ce ziceau ei acolo, dar când disputa deja se încinsese destul de tare (până și fetele mele se uitau nedumerite întrebându-se de ce aproape că zbiară), singura persoană din grupul ăla care nu era dotată cu mască, o duamnă pe la patruzeci de anișori, le dă decisiva, argumentul suprem împotriva vaccinării:
– De ce să mă vaccinez ca proasta când în alte părți a trecut de la sine? Da, în Brazilia s-au îmbolnăvit peste 80% din oameni și virusul a trecut de la sine.
Replică la auzul căreia toți ceilalți din grupul ăla au rămas cu gurile căscate. Așijderea și eu.
Așa că duamna a mai lovit o dată fulgerător:
‐ Nu știe nimeni de ce, dar a trecut.
N-o să aflu niciodată cum s-a terminat discuția, că ne-am urcat pe trotinete și-am plecat înainte să-mi explodeze capul.
’Te-n dinți, veață!
sursa foto
Te pui cu braziliencele?
Comentariu beton!27
Mda. Vrei să îți spun că din colegii mei nici un sfert nu s-au vaccinat? Că dacă îți crești imunitatea oricum nu te îmbolnăvești, că vaccinul are efecte adverse mai rele decât boala în sine, că toate măsurile care s-au luat sunt o prostie, că mai bine ne lăsau să ne îmbolnăvim și ne imunizam natural? E unul dintre motivele pentru care îmi pare rău că nu pot lucra de acasă, că nu mai auzeam atâtea aberații.
Comentariu beton!67
M-am enervat doar citind ce-ai scris.
Sunt inca in carantina. Daca sunt curiosi le pot spune eu cat de frumos este sa te imunizezi natural. Si eu am avut o forma usoara care n-a necesitat internare sau oxigen. Cu toate astea am avut 3 zile de febra peste 38 in care esti zombi si nu poti decat sa zaci si sa astepti sa-ti vina randul. Apoi au urmat 10 zile cu stare subfebrila in care s-au amestecat dureri de cap aleatori dar frecvente, dureri articulare si de muschi comparabile cu durerile de masele, adica suficinet de mari incat sa te trezesti din somn noaptea si sa partulezi de nebun prin casa ca daca stai in loc iti vine sa-ti smulgi muschii si sa plangi de durere (si nu sunt copil). Si apoi dureri in piept la respiratie si tuse, oh daaaa, tusea seaca de-ti sar creierii din cap.
Imi vine sa urlu si sa ies la jihad pe strada cu cei care nu poarta masca si nu cred in boala asta. Eu stau de mai bine de un an in lucru de acasa, copilul meu n-a mai pasit de un an in parcuri si pe grupul de parinti mi se arunca poze cu copii bucurandu-se de zapada in statiunile montane.
jihad…
Comentariu beton!108
La mine pe plantaie m-am vaccinat doar eu si seful, mai urmeaza inca 3 persoane dintr-un total de 30! Asta in conditiile in care firma a depus diligente maxime ca sa ne vaccinam !
Motive de kkt – ca mori / ca e gripa / ca mai asteapta / ca ei nu se imbolnavesc – plm.. sunt toti din comune CARANTINATE!! – / asta in conditiile in care ne-au murit doi colegi!
Am fost covidat in decembrie… destul de „decent”..temperaturi de la 39 la 36, dureri musculare si osoase, transpiratie la greu…
Ramas cu probleme de respiratie – doctorita spune ca poate dura si peste un an recuperarea plaminilor- , obosesc imediat, transpiratie non stop…
Dupa vaccinare, am fost un pic ametit a doua zi dar atit, fara dureri musculare sau alte simptome. La nevasta-mea dupa vaccin i-a fost foarte rau, frisoane… va sta acasa si azi ( ea s-a vaccinat simbata)..
Le-as rupe gura la astia gen sosoaca, bitman sau cretinul de covaci care neaga boala sau sunt anti orice…
Comentariu beton!67
@Adib, v-au murit doi colegi de covid, dar restul „mai asteaptă să mai vadă ce e cu vaccinul”? Gizăs fucking craist! Ne merităm soarta.
Si la mine la serviciu, cam la fel, cu diferenta ca toata lumea merge pe burta, ca la scoala cand scotea profa la tabla, toti ,,stiu lectia,, dar nimeni nu vrea sa fie ascultat. Adica nu vb de vaccin( pt ca nu sunt vaccinati) dar nici nu il combate si nici nu se vaccineaza ca stiu ei dc.
Vaccinul nu are cum sa aiba efecte mai rele decat boala. Vaccinul are, in mod normal, efectul raspunsului imunitar, care la inceput poate fi dramatic. La boala, se adauga simptomele cauzate de virus. Si „simptom” nu este un termen de moft, unele se bazeaza pe distrugerea unor celule, a unui tesut.
Cu exceptia AstraZeneca, la care, din cate inteleg, apare tromboza in unele cazuri.
@un om, @e.o., le puteți spune dragilor mei colegi orice, ei știu mai bine. Mi-e deja lehamite să mai discut, nu vreau să îmi consum nervii. Eu am făcut vaccinul, încerc să mă protejez în continuare și asta e. Nu poți să faci bine cu forța.
Pai a trecut de la sine deoarece Brazilia are 5 campionate mondiale câștigate la fotbal plus că au și statuia aia mare a lui Iisus. Da acesta este motivul!
Comentariu beton!143
Si Carnaval, adica eu cred ca asta i-a salvat.
Comentariu beton!52
@Baghero, ăsta e cel mai bun comentariu al tău de pe blogul ăsta. Am râs tare. 😀
Plus că în Brazilia e VARĂ, fiin’că ăia au prognoze bune. 😀
Comentariu beton!27
și ce, boss, la noi nu se transmite ceva-ceva? că fața lui Iisus del Rio e lucrată de un român, Constantin Leonida…
Comentariu beton!18
Asta e! O sa treaca si la noi ca doar avem crucea de pe Caraiman. Nu stiu cum stam la fotbal, dar ma gindesc ca ar putea compensa Simona Halep la capitolul sport🙂🙃
Comentariu beton!18
Da, de la gagicile alea goale de la Carnaval le-a crescut temperatura si a murit virusul.
@Mișule, sar’na… trebuia odată și odată să am și eu un moment de Oscar.
@biaggio & @e.o. suntem în post și rugăciune, șșșșt că acum vine fratele @Tudor și ne trage de mâneci că suntem pe carnaval și desfrânare 😁.
@costicămusulmanu, se transmite dar doar rudelor lui nea Costică Leonida și celor care poartă numele de Costică și derivatele ✌️.
@Getalex, nu știu ce să zic cu noi… avem o cruce, ei îl au pe însuși Iisus!
@Anoukoi, să ști că m-am apucat de citit în urmă să văd dacă s-au mai făcut prognoze când am scos nasul pe geam dimineață. Nu știam pe cine să dau vina 😜.
Neata, ideea este ca acest virus nu o sa dispara .Faptul ca ne imunizam prin boala si vaccin o sa scada incidenta cazurilor grave.Ce mi-a aratat mie personal acest an de pandemie este ca la nivel global sistemele de sanatate sunt praf.Ca banii colectati se cheltuiesc aiurea si nimeni nu este pregatit pt asa ceva.Am acum 2 prieteni aici ambii cu covid si mi-au dat schema de tratament.Paraceramol, ibuprofen si summamed care este azitromicina clasica numai numindu-se altfel este de 3 ori mai scump.Nu va trece ideea este ca cei ce nu au imunitate prin boala sa mearga sa se vaccineze si cumva se va reintra in normal.Sa nu mai asculte teoriile conspiratiei cu Astra Zeneca…aia se numeste publicitate negativa ca e vb de market share.
Comentariu beton!31
Nici gripa aviară n-a dispărut, dar nu mai e pandemie. Ideea este să se obțină imunizarea de turmă.
În Brazilia a fost mâna lui Dumnezeu…
Comentariu beton!12
Argentina, șerif. În Argentina și, de fapt, era în Mexic. În 86.
Și nu era mașină, ci bicicletă. Și nu i s-a dat, ci i s-a confiscat, dar, în rest, este exact așa
Comentariu beton!20
Nici mătreața nu trece de la sine.
Dar așa zici când nu știi ce să zici 🙂
Comentariu beton!51
Io nu știu pe nimeni să fi scăpat de măreață. :)))))
De ce ești cârcotașă, @Laura? Mătreața nu, dar viața trece de la sine. Bine, uneori intervin diverse evenimente care o ajută, dar, în principiu, se descurcă și singură. 🙂
Poate că la asta se referea și tanti aia, da-i fluturau urechile Vasilescului și-a auzit pe lângă.
Comentariu beton!16
Jur ca eu n-am matreată !
@MV: eu am scăpat de mătreață în 2011 când am adoptat freza marca Kojak. Și nu-mi pare rău, bașca gagicile spun că-s mai sexy. 😎
Da, @JT, mea culpa, am uitat să specific că nimeni n-a scăpat de mătreață rămânând si cu păr. 😀
@Marius Mî,
Fi sincer până la capăt. N-ai nici păr, așa-i?
Cum sa n-am păr? Am.
In urechi, in nas, pe picioare…
@MV: și fără mătreață și cu păr asta-i deja S.F. curat, demn de Disney+. 🤣🤣🤣
Ce nu am vazut in statistici,poate nu ma uit eu unde trebuie , cand numaram imunizatii ii pun si pe cei care au facut boala in ultimele 120zile?
Din ce am înțeles, nu. Motivul ar fi că anticorpii dobândiți în urma vaccinării sunt de zeci sau sute de ori mai mulți, decât cei dezvoltați în urma bolii
Nu cred ca iti dau voie sa circuli daca ai dovada ca in ultimele 120 de zile ai avut sibte-ai vindecat.Se da un fel de pasaport ca cel de vaccin.
La covid nu ma bag, sunt suprasaturat de lamaie, cloronustiucum, vitamina C, paracetamol, doctorita minune fana Sosoaca si altele. Pur si simplu mi-e sila sa mai aud de conspiratii. Da, cred sincer ca s-au facut si se fac invarteli masive in timpul pandemiei, ca profita unii la modul cel mai abject de ea si am spus ca o sa se faca mari invarteli inca de la inceputul pandemiei, cred ca sunt tupeisti care fac bani cacalau in vremurile astea fara sa le pese de suferinta oamenilor, dar de acolo pana la a incepe cu conspiratia mondiala, cu prostirea unei intregi planete mai e cale lunga. Si oricum daca exista oculta aia mondiala si a reusit asa ceva, sigur nu se sperie de o scroafa urlatoare care danseaza gratios pe o scena si striga ca-i face praf.
Booooon. eu sunt incantat ca ai scris asta: o duamnă pe la patruzeci de anișori. De ani buni eu incerc sa explic ca femeile peste 40 de ani sunt duamne (bine, folosind alta expresie, dar nu e relevant, eu n-am vocabularul si multitudinea ta de expresii asa ca folosesc ce stiu) si sunt contrazis. Acum m-am lamurit, multumesc.
Comentariu beton!20
Ce expresie folosesti tu, @Marius M? MILFe sau fosile ? :))
Doamne fereste, nu mi-as permite! Le spun cum imi vine la gura, mamaite, hodoroage, invechite. Milfe deja suna prea sexual si la 40 deja nu mai e cazul iar fosile nu mi-a dat prin cap, recunosc.
noi suntem esentiali si la inceputul etapei aII-a a trebuit sa fim validati de angajator ca sa ne putem programa.
din 84 s-au trecut pe lista cum c-ar vrea vaccin 19, iar dintre astia, doar eu m-am vaccinat. iar eu am avut covid in decembrie, adica oricum ceva imunitate o mai fi ramas.
aglomeratia de la centrele de vaccinat va dura pana cand se vor vaccina cei ce vor, dar nu cred ca un sfert din populatia Romaniei se va vaccina voluntar.
tare mi-e ca ne chinuim degeaba!
Comentariu beton!24
Ai și tu un pic de răbdare să vină căldura și concediile. O să râdem.
Or sa meargă în țările alea care au declarat deja că îi acceptă doar cu vechiul test covid ( test care se eliberează contra cost !)
@oviwan, deocamdată îi acceptă doar cu test covid. După ce-și vaccinează populația și țările astea despre care zici tu, n-or să mai riște nici ele.
La mine, la țarănoaia, nici 10% nu știu de concedii și din cei care știu majoritatea merg cu cortul, la gazdă, n-au bani de hoteluri și restaurante, se vaccinează doar cei presați la locul de muncă, adică tot așa un 10%, și cred că exagerez pe plus. Dar avem viniturile, cum sunt eu, de la oraș, care se vaccinează în procente mai mari, mai de frică, mai CĂ COncediu.
Și noi suntem la 10 kilometri de capitală, sat devenit dormitor al Bucureștiului, ce-o fi prin satele Bărăganului, de paregzamplu?
Fără o lege care să ne forțeze nu atingem veci 50%, părerea mea.
Comentariu beton!15
@Tiberiu. Iti pot spune eu cum e in satele Bărăganului. Acolo covidul nu exista, e o conspirație facuta ca sa oblige lumea sa cumpere masti. Daca te vaccineaza ai sa ramai steril.
Stiu 2 sate unde s-au vaccinat cativa, angajati de la scoala si grădinița, nici aia toți
Bună ziua, nu vă supărați că intervin, dar știrile spun că spitalele în Brazilia gem de bolnavi de Covid, că peste 270 000 de oameni au murit acolo din această cauză, se moare în continuare pe capete. Virusul e bine mersi, îmbolnăvește, omoară și distruge. Pe de altă parte, președintele țării Jair Bolsonaro a minimizat grav situația, probabil din rațiuni economice. Dumneavoastră vă aflați cumva în anturajul domnului președinte și nu vi se permite accesul la alte informații sau cum de ați ajuns la concluzia că ”virusul a trecut” în Brazilia?
Zău așa, cum să pleci??!!! 😛
Comentariu beton!22
Am plecat tocmai pentru că știam și eu ce e în Brazilia.
Eu din același motiv aș fi rămas. Cum să știu ceva și să nu împărtășesc și celor care nu? Mai ales când neștiința lor contribuie la un fenomen care îmi/ne face rău în mod direct.
@Anduta, nu cred că e neștiință. E prostie sau rea-voință.
Ady, da, aș suspecta și eu rea-voința, dar tot aș alege să consider că e vorba doar de simplă neștiință. Bine, poate că ar fi bine să scot ironia din ecuație în comunicare, pentru a nu agita spiritele suplimentar, precum și pentru propria protecție. Deși, cât de mare și/sau de puternică să fi fost doamna aia, la o adică? :-))
Anduța dragă, doamna respectivă e în mod cert din categoria „persoanelor informate”. Ea știe mai bine că „s-a informat” iar tu nu știi nimic sau vrei să dezinformezi. N-aveai nicio șansă cu dumneaei, crede-mă, e verificat.
Mare lehamite…
„De la sine”. Sine-le e de vină. Acolo e scăparea. Să te regăsești. Și regăsindu-te, să te vaccinezi.
Sau poate nu e nevoie de vaccin propriu-zis, poate e suficient să te injectezi cu iubire DE SINE.
Puteai să treci frumos pe lângă grupul acela de oameni și, ca din întâmplare, să tușești sau să strănuți în dreptul lor, eventual și cu masca un pic la mișto, apoi să zici cu ciudă, adresându-te fetelor: „Ce dracu’?! Au zis ăia de la DSP că după două zile de izolare trece covidul. Voi cum vă simțiți? Mai tușiți sau mergeți iar la școală de luni?”
Comentariu beton!65
„Nu cred, iar? Ce naiba, abia am ieșit din spital!”. :)))))))
Eu chiar am făcut asta în magazin pentru că mai era puțin și respectivul grup aproape că avea de gând să îmi pună și cumpărăturile în coș povestindu-mi cum mă stresez inutil că ei nu au covid și nu există virusul așa că ei pot sta în(pe) spatele meu la casă povestind despre minciuna secolului în timp ce plăteam. Gardianul de serviciu era tot fără mască și tot în spatele meu. Am afirmat tare că am eu acum, virus, evident. Unul dintre ei a bâiguit ceva de genul că nu am voie să vin la magazin și nici printre ei.
Am făcut afirmația cu abia am ieșit din spital așa că mă plimb cât vreau eu pentru că legea nu îmi interzice. Am plătit și am plecat pentru că brusc aveam loc suficient și să întorc căruciorul spre ieșire.
P.S. era jumătate de adevăr acolo, chiar eram în refacere după infectare, dar mi-a plăcut foarte tare să le văd rezistența la virus/realitate.
Comentariu beton!49
@Sandra, eu fac asta frecvent și mereu mă surprinde viteza de reacție a covidioților. Doar de vreo două ori mi s-a întâmplat să fiu ignorat de niște adevărate „legende”. În rest….masca pe față rapid sau luat distanță în viteză. 🤣🤣
Comentariu beton!16
@Ionuț, nici eu n-am abuzat🐕🤣
Sincer, a funcționat mereu, doar că am ieșit eu mult, dar mult mai rar la cumpărături.
Nu știu despre ce legendari vorbești😎, sigur îmi va reveni memoria dacă se va opri cândva ploaia asta. S-a dat Vasilescu prin Oltenia cu mașina, de atunci plouă 🤣.
@Sandra, s-avem pardon. Când am ajuns cu mama la centrul de vaccinare era soare și 14 grade afară. Deci nu e de la mine, ca să fie clar.
Știu, M’hai V, mama este miracolul nostru.❤
eu am intrat doar să mă laud: am vaccinat-o ieri pe mama! am reușit să-i înving 85 de ani temeri rezultate din viața trăită într-un mediu bigot și agresiv ignorant, care i-a modelat viața și concepțiile într-un mod pervers și nefast, reușind, nu o dată, să-i depășească chiar și inteligența.
Comentariu beton!48
Felicitări. Și nu glumesc.
Si eu i-am convins pe ai mei cu santaj recunosc gen: daca nu mergeti la vaccinat in vara asta eu si copiii nu venim in tara”.S-au miscat rapid si cu talent ambii in grupa de risc diabetic tata si mama hipertensiva.Deci se poate..
Comentariu beton!34
Mama încă lucrează și au întrebat-o chiar de 2 ori dacă vrea sa se vaccineze, dar de fiecare data a refuzat. Nu funcționează niciun fel de șantaj, din păcate. Triumfa antena 3 și mai știu eu ce alte canale minune unde afirma ca vaccinul omoară oameni și ca se experimentează pe noi. 😏🤬
Și eu stau pe o lista de așteptare de 7000 de oameni….
Tata are 87 de ani. S-a vaccinat după multă muncă de convingere. 😊
Au făcut și brazilienii o imunitate naturală de numa-numa. Foarte mulți n-au mai făcut nimic, dar conspiraționiștii uită de fiecare dată acest mic amănunt. Și președintele lor a încasat covidul, dacă nu mă înșel a și plecat spre veșnicele plaiuri ale vânătorii. Nu-i nimic, e loc pentru toți acolo.
Ca să parafrazez profesoara noastră de ATI: din două una, ori ajungi la Smurd, ori la Vili (firmă de pompe funebre). Problema e când ajung nevinovații..’te-n dinți, viață!
Știi ce mă enervează pe mine? Foarte mulți dintre cetățenii ăștia care nu cred în boală ajung pe la ATI. Doar că nu se promovează treaba asta decât dacă sunt cunoscuți, vezi cazul Bogdan Stanoevici. Io, dacă aș fi autoritate, aș comunica numărul zilnic de infectări, dar aș găsi o soluție să spun și câți dintre ei nu credeau în covid.
Nu știu dacă al Braziliei a plecat pe plaiurile alea, dar al Tanzania, alt negaționist feroce, a făcut-o.
As deschide o platforma de strans adeziuni. Cam ca la petitii online dar de data asta seriosa, cu suportul STS-ului. Ai vederi „liberale”, nu crezi in boala, perfect esti omul nostru. Semneaza aici ca in caz de boala te tratezi singur cu grasime de bursuc sau ce medicament s-o mai populariza pana atunci si in caz de forma grava te duci dumneata unde vrei la ce spital vrei, dar nu la ATI gratuit de la stat. Sunt convins ca vor fi curajosi.
Ah, si as mai adauga orice like sau share la un text anti vaccinare si pro „libertate” = semnare adeziune.
Ma gandesc ca s-ar face putina liniste in „onlain”.
Comentariu beton!34
Le-o trecut la brazilieni de-or ajuns la 2.800 de decese zilnice.
Dar la ei chiar o să treacă pandemia de la sine, nu-i văz vaccinând toate favelele, bine, pandemia trece, dar virusul, dacă nu face o mutație benefică omenirii devenind non-mortal, își va lua obolul și după finalul pandemiei ca gripa, în fiecare an câte minim 500.000 la nivel global, la țara Miorizdei câteva sute minim anual.
Și tot ca la gripă vom avea vaccinuri anuale.
Nu aș avea o problemă cu vaccin anual, da’ dacă e cu tot tărăboiul și plimbările de anul ăsta, io nu mă mai joc.
@Ady, n-o sa fie taraboi. Early adopters se inghesuie acum si sunt dispusi (inclusiv eu) sa mearga pana la cucuiata ca sa se vaccineze, dar dupa vei vedea ca o sa fie lejer.
Masa critica se inghesuie acum, dar incepand din vara cel mai probabil o sa stea cu vaccinele pe stoc si o sa ne roage sa ne vaccinam. Trist, dar adevarat.
Ati citit / văzut noul reportaj al celor de la Recorder !? E despre Unifarm ( companie de stat ).
Si eu i-am convins pe ai mei cu santaj recunosc gen: daca nu mergeti la vaccinat in vara asta eu si copiii nu venim in tara”.S-au miscat rapid si cu talent ambii in grupa de risc diabetic tata si mama hipertensiva.Deci se poate..
mda….trece de la sine….când mor organismele în care s-a stabilit virusul…..
Gând la gând.
@Mihai, trebuia să le arunci că a dispărut virusul pt că au murit toți ăia 80% din populația Braziliei.
Trece….cu Lopatamol si Cimitiridină 😁
De tot nu cred ca va trece…
Important e sa nu suferim noi sau cei dragi sau cei necunoscuți, nu contează. Dacă vaccinul îmi asigura o forma ușoară, clar îl fac. De unde sa știu ca dacă îl iau nevaccinata, nu se manifesta urât?
Lucrez de acasă de un an și anul asta va fi la fel.
Una peste alta, sau unu’ peste alta, cum vreți, săptămâna asta ne vaccinam și eu și soțul. Mama și soacra deja sunt ambele vaccinate, fără sa le spunem noi.
@Mihai, îți dau dreptate la faza cu aia care nu cred ajung la ATI. Am exemplu o colega care nu credea, a refuzat sa facă testul ca e doar o răceala, și a stat în spital 18 zile, era sa moară. 🤦♀️
Comentariu beton!15
Exact, iată. Doar că e o anonimă și nu scrie nimeni titluri senzaționale pe treaba asta.
Chestia care ma scoate din tatani e ca inteligentii conspirationisti care au ghinionul de a face o forma grea a bolii vor ajunge la spital. Iar unii care respecta regulile si se pazesc vor lua virusul de la inteligentii de mai sus si poate nu vor mai avea loc la spital, la nevoie. Cred ca inteligentii ar trebui sa dea cu subsemnatul ca nu folosesc serviciile dr sanatate. Punct.
Mai e o problema care le da apa la moara inteligentilor care vor „libertate”. Din pacate, e o problema reala: faptul ca multi bolnavi cronici se trateaza mai greu acum, altii ajung mai greu la medic. Aici am ce am cu statul care isi bate joc rau de tot. Nu se poate sa nu tratezi bolnavii cronici din cauza virusului, nu e acceptabil!
Comentariu beton!24
Asa este eu de 1 an nu am acces la niste chestii pe care ar tb sa le fac la 6 luni ca ma lua cu calduri sa gasesc o programare si nubreuseam.in portal nici cu aghiasma.Acum 10 zile m-au taiat si m-au trimis acasa dupa 3h ca covid nu ca as fi vrut sa stau prin clinica…Mama are probleme cronice si cu greu in Pitesti am reusit sa ii gasesc in privat anul trecut o programare pt o ecografie.Deci jale si durere peste tot nu va imaginati ca e doar in Romania asta.
Comentariu beton!12
Îmi pare rău pt unii dintre voi care vă chinuiți să vă convingeți părinții să se vaccineze. Eu n-a trebuit să fac nimic, alor mei nici nu le-a trecut prin cap să nu se vaccineze. Sau să nu respecte restricțiile, sau să nu creadă că porcăria asta există.
În schimb, frate-meu și cumnata cică o cam scaldă, „că să vedem, să mai așteptăm, c-o fi, c-o păți”…. bine, sunt și pe la coada grupei 3. Dar vine ea vara, sigur or să bată din picior să plece.
Și până ne-om vedea, de Paște, și eu și părinții o să avem și rapelul făcut.
nu există „coada grupei a treia”. cine a vrut cu adevărat să se vaccineze s-a vaccinat deja (chiar și cu câteva sute de km parcurși) s-au s-a pus pe lista de așteptare.
Eh, când au discutat părinții cu ei nu se dăduse drumul pe platformă la grupa 3.
Sincer, n-am niciun chef să mă bag. Am încercat cu alte ocazii, pe alte motive și doar mi-am pus nervii pe papiote.
Mă iertați, dar eu am ajuns egoistă. în afară de părinți (pt care nu e nevoie) eu nu mă mai chinui să conving pe nimeni de nimic. Nici de votat, nici de protecție, nici de vaccin, nici de nimic. Fac ce pot eu, pt mine și gata. Efectiv nu mă mai țin nervii.
PS. S-a vaccinat și bunică-mea, 87, sechele avc. A venit echipa mobilă, nici cu ea nu ne-am chinuit s-o convingem.
Comentariu beton!24
Poveste abia traita: eu, nevasta si mama model raman insarcinata in pandemie. Restrictii pastrate cu strictete, atentie la oameni si locuri asa ca sarcina decurge bine. In februarie nasc la privat, dupa ce efectuez 2 teste pcr inainte pentru a nu duce covid in maternitate. Ies din spital cu copilul, fericire si bucurie pe noi si la 4 zile de la externare incep sa am simptome specifice fara a fi apucat sa ies din casa ca sa am riscul de a fi luat din alta parte decat maternitate. Distractia abia incepe pt ca boala e cu simptome si la 3 zile dupa mine incepe si sotul sa se simta rau. Facem ce trebuie, ne testam si anuntam salvarea, ne testeaza si ei, se confirma asa ca incepem sa ducem lupta cu virusul. In casa doi copii dintre care un nou nascut de 7 zile la debutul bolii, se descurca foarte bine. In schimb sotul ajunge la spital cu afectare pulmonara. Sotul e sanatos, sportiv si nefumator. Dintre noi el a tras-o cel mai rau cu 8 zile de spitalizare. Ce voiam sa zic, lasati-ma dom’ne cu virusul asta ca e doar o raceala amarata, nici nu m-am speriat cand m-a anuntat ca il interneaza! Ce daca nu ne-am revenit nici acum la o luna dupa boala si inca nu am gust si miros la parametri normali sau ma doare tot corpul, stiu eu ca e vrajeala si aia de au protestat au dreptate. Doamna Șoșo, stiti ce zic! Daca e sa ma aline ceva in toata povestea asta e ca au fost copiii bine si nu am luat-o pe aratura!
Comentariu beton!48
1. Epic
https://mihaivasilescublog.ro/2019/03/21/olivia-steer-arata-knockout-direct/?fbclid=IwAR27g0pmKs_w-eOkkL1pMkkERO3X50gXrv6Jg5eNMyFR2DneFIYZGQSy7Kc
2. Epic
https://m.youtube.com/watch?v=urZLTobAfJc
Cand am ajuns la urgente n-a fost amuzant. Deloc.
Da, a trecut Covidul, Amazonul înot, și a făcut prăpăd in Manaus. Acolo se pare ca au trecut la imunitatea de turma, pentru ca majoritatea populației a avut virusul.
După trecerea prin Brazilia (doar in ultimele 24 de ore 47000 de cazuri noi), au trecut și in neființa aproape 300000 de persoane!
asa e ce ne trebuie…
si nepotu meu (30 de ani), sustine ca zaharul e raul tuturor chestiilor
nu manaci zahar automat esti imun, automat nu exista covid.
ta-daaaaaaaaaaaa…. 🙁
atat.
Sunt fan Șoșoacă!
*comentariu imbecil editat de deținătorul blogului.
Eu m-am vaccinat in prima zi cand a inceput vaccinarea la valul 2. Sotzu din dotare a refuzat, „ca lui nu-i trebuie, nu se lipeste covidu”. Bine am facut, pentru ca saptamana trecuta ne-a adus fiica-mea covid de la munca. Pe 17 a venit ambulanta, ne-a testat, ei (barbatu si fie-mea)pozitivi, eu negativa. Si la test rapid, si la PCR. Am sunat la DSP de mi-am descarcat telefonul (asteptand sa fiu preluata de un operator). In cele din urma, a raspuns o tanti cam paralela, care m-a asigurat ca daca sunt vaccinata si negativa, nu trebuie sa stau in izolare. OK, zic, dati-mi rezultatul la test pe mail. Aaa…nu se poate. Bun, dati-mi o hartie, un mesaj, o ceva ca pot iesi. Pai cereti la medicul de familie. Medicul ma trimite la DSP, DSP-ul la medic, noroc ca pot lucra de acasa. Daca totusi am si eu Covid si il duc pe picioare, ca-s vaccinata, dar dau la altii?
Mi-e frica sa ies din casa…
Comentariu beton!15
Stau la coadă pt a doua doză și sunt persoane care așteaptă pt prima doză. Zic, poate reușesc să conving câțiva să plece și să îmi vină rândul mai repede. Le-am zis ca tanti „brazilianca”, trece de la sine. Unul nu cedează. Ce oameni.
Comentariu beton!18
eşti în locul greşit să încerci o „braziliancă” 🙂
@shoric, lasă că mai sunt și pe aici (pe blog) destui care le au cu fotbalul. La coadă nu era nici o braziliancă de origine, iar la „braziliancă”, ca cea din poveste zic pas.
@Marius M tine minte ca batranetea e boala care se ia precum virusurile 🤣🤣🤣🤣
Pentru cei care se întreabă cum de a crescut numărul de persoane infectate. Pe lângă deschiderea cafenelelor şi a locurilor cu crăpelniţă sau a şcolilor, există mănăstirile. O colegă a fost la o mănăstire de la noi şi acolo, deşi erau zeci de oameni, nimeni nu purta mască nici măcar popii de pe acolo deşi am înţeles că ar fi dat colţu’ vreo 2-3 preacucernici călugări anul trecut.
Şi cum pe la mănăstiri se practică turismul religios, mai ales în perioada asta, şi practicanţii nu prea sunt cele mai ascuţite creioane… cam plimbă covidu’ dintr-o parte în alta.
Da. Pentru că în locurile sfinte nu ajunge covidul. Face Bărbosul dezinfectare.
Băi, chiar azi un coleg, după ce a auzit chestia cu măştile în mănăstire povestea că anu’ ăsta l-a primit pe popa cu boboteaza şi ce crezi că a făcut ăla ? l-a luat în braţe şi l-a pupat pe obraz, nu pe gură :)) chestie pe care nu a făcut-o niciodată în anii de dinainte de pandemie.
ai mei nu l-au primit pe popă anul ăsta. (eram la ei în perioada aia) nu-s ei foarte religioși, dar mai respectă 1-2 tradiții acolo. la un moment dat se trezise mama ”N, să descui poarta, să poată intra preotul cu botezul (sau crăciunul)”, la care sar ca arsă ”mămică, e pandemie, n-am plecat nicăieri, n-a mai intrat un străin de familie în casă din martie, și acuma popa cu botezul, după ce-a trecut pe toată strada, plină de covid (chiar erau mulți covidați)”. ”aoleu, am uitat, nu mi-am dat seama”.
chiar nu-și dăduse seama, îi intrase așa în sistem asta cu poarta descuiată pt popă, că nu și-a mai dat seama.
S-ar putea sa ai dreptate ca la mine in Polonia au crescut cazurile acum insa: cafenele, carciumi si localuri inchise din 1 Octombrie 2020, mall uri inchise, partii si hoteluri inchise, scoala online de 5 luni daaar bisericile si locurile de impacat „pe al de jos” cu „al de sus” au avut dezlegare ca nah stie barbosul mai bine…acum.intreb si eu daca towte s-au inchis, masca etc cum.naiba am ajuns la 21000 ?
Stii pentru ce mi-i ciuda pe tampitii astia antivaccinisti? Ca exista un risc major ca, daca dai dovada de prudenta și indoiala specifice și absolut necesare oricarui demers rational / tehnologic / ingineresc care se respecta, sa ajungi sa fii considerat de oamenii normali si decenti ca fiind de aceeasi teapa cu șoșocii. Mai este putin și prudenta și circumspectia rationale risca sa fie etichetate drept pacate sociale majore…
PS Ca sa nu combatem inutil, azi am facut rapelul.
Se zice că doar proştii au certitudini.
@Shoric
Asta o fi insemnand ca exista riscul sa fie si pro-vaccinisti prosti? Nu creeeed asa ceva!…
Si pana la urma a trecut de la sine?!…Se vindeca lumea ca noi suntem cica de maine iar in lockdown ca anul trecut.Guvernul polonez isi doreste ca lumea sa stea in casa de Pasti…sapt viitoare e Pastele catolic deci fiecare pe camara lui.21000 de pozitivi la 38 mil locuitori vreo 400 prin spitale deci nu e fun deloc.Noi nu avem nicio Sosoaca aici si nici nu suntem deschisi la import 🤣🤣🤣
Mda.. nush ce sa spun, pana la urma orice poate trece de la sine, dar raman urme mereu…
Ceva nu trece de la sine…prostia si Şoşoaca 🤣🤣🤣
Au inceput sa discute niste destepte de-astea la mine la munca cum ca au auzit ele cum ca aia care fac vaccinul nu mai pot avea copii, devin sterili. Au vazut ele la tv pe nustiu ce post. Ma doare cand vad atatia tampiti in jurul meu.