Dacă ne-am ales cu ceva în urma acestei pandemii, cu siguranță ne-am ales cu procese mult simplificate de achiziție a multor bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, ne-am ales cu digitalizarea proceselor de lucru cu clienții. Firmele și companiile care au înțeles cam cât de important este în această perioadă să nu te mai pună pe drumuri și-au digitalizat flow-ul de lucru astfel încât clienții să aibă totul la doar câteva click-uri distanță. Cele care au înțeles, desigur, celelalte se uită nedumerite în jur și nu înțeleg de ce le ocolesc clienții. Așa s-a ajuns să poți să-ți cumperi până și mașină exclusiv online.

Iar pe mine, personal, chestia asta mă bucură cum nu vă puteți imagina. De ce? Pentru că astfel s-au setat noi standarde care nu vor mai putea fi coborâte nici după ce scăpăm de pandemie și ne recăpătăm libertatea de mișcare. Iar asta nu pentru c-aș fi o putoare patentată care refuză să-și miște fundul, nuuu, ci pentru că mi se pare logic să-mi oferi ce ai de oferit fără să mai fie nevoie de vestita „vă așteptăm la noi în magazin/la sediu”.

Iar trebușoara asta despre care vreau să vă povestesc azi câteva cuvinte se încadrează perfect în ce ziceam mai sus. Vodafone România a lansat la începutul lunii februarie FLEX, primul abonament complet digital disponibil pe piață. Unde „complet digital” înseamnă că nu mai ești nevoit să vorbești la telefon nici măcar cu Andreea, robotul cu voce sexy, pentru că FLEX poate fi configurat și gestionat exclusiv digital.

Ca să înțelegeți mai bine cum stau lucrurile:

➡️ Abonamentele FLEX se configurează, simplu și rapid, direct în aplicația My Vodafone, iar cartela SIM ajunge la utilizator prin curier.

➡️ Control și flexibilitate complete: clienții au posibilitatea să modifice în orice moment beneficiile asociate abonamentului. Direct din aplicație, fără să mai suni să vorbești cu vreun operator.

➡️ Până și portarea e tot digitalizată. Dacă ești în altă rețea și vrei FLEX, te portezi direct în My Vodafone, indiferent că optezi pentru aplicația mobilă sau browser.

➡️ FLEX oferă acces la rețeaua 5G a Vodafone România, indiferent de valoarea abonamentului. Dacă aveți telefon care poate accesa rețea 5G, știți exact despre ce vorbesc.

➡️ Plus oferta specială: cei care optează pentru FLEX, până pe 26 februarie, au gratuit prima lună de abonament.

Mno, cam asta am ținut morțiș să vă spun, restul mai găsiți și singurei direct în oferta FLEX.

Altfel, sunt client Vodafone încă de pe vremea când rețeaua se numea Connex. Practic, dacă stau bine să mă gândesc, în afară de relația cu părinții mei și cu fie-mea, asta este cea mai lungă relație din viața mea. Deci ceva-ceva trebuie că se întâmplă bine dacă au trecut mai bine de 20 de ani și n-am găsit de cuviință c-ar trebui să-i schimb.

Și nu, n-am vreun contract în condiții speciale, am un abonament normal, în condiții normale, cu termeni negociați la telefon cu primul operator care mi-a răspuns. Mai bine zis, aveam, că de ieri am trecut pe FLEX ăsta ca să văd ce-i poate pielea.

A fost extrem de simplu. Am intrat în aplicația MyVodafone și-am zis că vreau FLEX. A doua zi mi-a venit sim-ul prin curier și l-am băgat în telefon. Am deschis din nou aplicația MyVodafone, am stat oleacă să mă gândesc ce să aleg, după care m-am hotărât pentru FLEX 9, am dat un click pe el, și aia a fost tot.

Acum tocmai mă joc cu 100 GB de internet 5G, practic pot să dau net la tot cartierul. De-aia am și ales FLEX 9, pentru că la jumătate din banii pe care-i plătesc acum, am internet de cinci ori mai mult. Minute și sms-uri nelimitat, bănuiesc că nu vă interesează. Cine naiba mai vorbește la telefon sau, ptiu-ptiu-ptiu, mai dă sms-uri?

Bine, ca să fiu sincer, la mine a fost totul atât de ușor pentru că eu aveam deja cont activ și aplicația MyVodafone fuctională, iar FLEX este gândit special pentru ea. Pentru cineva care nu are nici cont, nici aplicație, mai sunt necesare câteva minute în plus să-și creeze cont și să-și instaleze aplicația. În rest, totul funcționează la fel de simplu chiar și pentru cei care vor să se porteze.

Ah, să nu uit dacă nu ai nevoie de atâta internet, te duci liniștit pe un lejer FLEX 7. Dar dacă vrei să ai internet nelimitat, alegi FLEX 12 și-ai terminat povestea. Mă bate și pe mine gândul, dar mai întâi să văd dacă am pe ce-i consuma pe ăștia 100 GB.

Cu speranța că v-am fost util și azi, vă urez o zi mirobolantă în continuare.