Mereu fac greșeala să uit că noi aici trăim într-o bulă care n-are nimic de-a face cu România reală. Mă rog „nimic” e cam mult spus, dar are prea puțin de-a face cu România pe care o poți întâlni după ce-ai ieșit din București sau din marile orașe. Nfine, nu mai insisit, că știți și voi exact ce vreau să zic, doar am mai dezbătut de atâtea ori.

Daaar, pornind de la bula noastră, mi-a venit o idee în timp ce citeam comentariile articolului de ieri. Mai precis, mi-a venit ideea să verific cum stăm pe partea asta cu vaccinatul chiar aici, la noi în bulă. Că dacă nici măcar aici nu vor ieși niște cifre încurajatoare, mă iertați că vă spun, dar cam suntem mâncați. Și, ca să fiu foarte sincer, nu am o presimțire foarte bună vizavi de ce vom afla.

Cum vom face asta? Aveți mai jos un preafrumos sondaj care are doar două opțiuni de răspuns: DA sau NU. Fără „mă mai gândesc”, „dar stai sa văd ce se întâmplă”, „știți, io m-aș vaccina, DAR…”.

Nope, nimic din toate astea, pur și simplu vreau să aflu dacă mâine dimineață ai fi programat la vaccin, l-ai face? Da, știu c-am mai făcut sondaje de genul ăsta, doar că atunci când le-am făcut vorbeam din cărți, nu exista niciun vaccin, totul era la nivel de „o să fie, o să se facă”.

Uite că între timp s-a făcut, iar acum vorbim la modul concret, avem vaccin și presupunem că mâine dimineață ești programat la vaccinare. Ce faci?

Nu trebuie să-ți justifici în niciun fel răspunsul, indiferent care e el. Trebuie doar să alegi dacă da sau nu. Hai să vedem ce iese.

P.S. O să constatați cu stupoare că sunt două sondaje. La al doilea răspundeți doar dacă vă lasă inima.

Primul

[ays_poll id=13]

Al doilea

[ays_poll id=14]